Tag: carte poveste adevarata

Posted in Delphine Minoui, Nujood Ali

Divortata La 10 Ani – Nujood Ali & Delphine Minoui

Posted on by roxtao

DIVORTATA LA 10 ANIDivortata La 10 Ani – Nujood Ali & Delphine Minoui

Disponibil la: Media Zoo

Colectia: Biografii + Memorii + Jurnale

Numar pagini: 168

 

Sinopsis:

Nujood Ali este cea mai tanara femeie divortata din lume

Fortata de parinti sa se casatoreasca la 10 ani, abuzata de sotul legitim, ea a avut curajul sa mearga singura la tribunal. O poveste adevarata.

Este o fetita dintr-o familie saraca din Yemen. Tatal ei a considerat ca nu mai are bani sa o tina acasa si i-a dat-o in casatorie unui barbat cu 20 de ani mai in varsta decat ea. Desi promisese sa astepte ca fetita sa devina majora pentru a o trata ca femeie, barbatul respectiv o batea zilnic si o siluia. Nici familia sotului, nici familia ei n-au sprijinit-o pe Nujood. Dimpotriva. 

Fetita a reusit intr-o buna zi sa fuga si a ajuns la portile tribunalului din Sanaa. A cerut divortul. A avut norocul sa fie ascultata de o avocata ce se ocupa cu apararea drepturilor femeii.
Cazul a fost fara precedent in Yemen şi a starnit agitatie in media din intreaga lume. Cartea relateaza povestea fascinanta si dura a acestui copil care a fost obligat sa renunte la copilarie si la jucarii pentru o casnicie.
Pe 10 noiembrie 2008, cea mai tanara divortata a lumii a primit, la New York, Premiul „Femeia anului”, decernat de revista americana Glamour. A impartit aceasta neasteptata consacrare cu vedeta de cinema Nicole Kidman, cu secretarul de stat american Condoleezza Rice si cu senatoarea Hilary Clinton. S-a scris despre ea in New York Times, Los Angeles Times si revista Times.

Micuta yemenita Nujood a subminat arhaismul si habotnicia traditiilor din tara ei. Modul in care ea a solicitat divortul si l-a obtinut constituie o premiera in aceasta tara din sudul Peninsulei Arabe, in care mai mult de jumatate din fete sunt casatorite inainte de a implini varsta de 18 ani. 
Aceasta marturie inedita este co-semnata de jurnalista Delphine Minoui. Ca reportera specializata in problemele Orientului Mijlociu, ea a relatat pe larg in presa franceza toate evenimentele majore care au marcat aceasta regiune asiatica in perioada ultimilor 12 ani. In anul 2006, ea a primit Premiul Albert Londres pentru o serie de reportaje pe care le-a realizat in Irak si in Iran.

Observatie:

In Romania, numele autoarei/protagonistei a fost schimbat din Nujood in Nojoud, asa ca daca doriti sa cititi povestea si va interesati pe internet de carte, o veti ca fiind scrisa de Nojoud Ali. Daca insa veti cauta informatii in media despre ea, o veti gasi sub numele real, Nujood Ali.

Parerea mea:

In 2008, ziarele si televiziunile din toata lumea vuiau despre cazul lui Nujood Ali, o fetita musulmana de 10 ani care a indraznit sa apeleze la justitie pentru a divorta de barbatul de 30 de ani cu care fusese casatorita cu forta de catre familia ei. Ceva mai tarziu, in colaborare cu jurnalista Delphine Minoui, Nujood isi spune povestea in cartea Divortata La 10 Ani.

Este dificil sa faci recenzia unei astfel de carti. Nu poti judeca stilul de scriere, modul ingenios in care un autor a creat o poveste originala, complexitatea personajelor sau intrigile incalcite. Pentru ca nu este produsul imaginatiei cuiva, ci stii de la inceput ca este pur si simplu viata cuiva, transpusa pe hartie. Iar atunci cand o poveste atat de dramatica nu ii apartine nici macar unui adult, ci unui copil, ramai cu atat mai inmarmurit.

Povestea poate ca nu ar fi atat de infioratoare daca s-ar fi desfasurat intr-o alta epoca. Casatorii din interes s-au facut dintotdeauna si inca se mai fac. In unele tari, fetele sunt promise ca viitoare sotii inca de la nastere. In plus, din cele mai vechi timpuri, fetite de varste fragede au fost introduse in lumi in care senzualitatea era la ordinea zilei. Gheisele, curtezanele din Antichitate sau din Evul Mediu, toate isi incepeau pregatirea inca dinainte sa devina adolescente. Cam acelasi lucru se intampla si in tarile musulmane, in care fetitele sunt casatorite de la varste de 8-10 ani cu barbati maturi. Cutremurator este insa faptul ca astfel de traditii persista inca si in prezent. Ca in zilele noastre, cand in cele mai multe tari fetitele sunt lasate sa se joace, sa mearga la scoala, sa traiasca practic o copilarie normala exista inca zone in care vechile obiceiuri raman la fel de solide ca in urma cu sute de ani. Si intamplari ca cele descrise in cartea lui Nujood sunt la ordinea zilei. Mii de copii au aceeasi soarta ca ea. Dupa ce Nujood a indraznit sa sparga tiparele acelor traditii si sa apeleze la autoritati, a creat un precedent. In cateva luni, alte cateva fete de varste apropiate i-au urmat exemplul si au procedat la fel ca ea. Insa situatia este departe de a se imbunatati. Sunt doar cateva fete care au scapat de lanturile traditiei care au invins. Cate alte mii inca sufera? Cate sunt prinse si impiedicate in timpul demersurilor lor si au parte de o soarta si mai groaznica? Si in plus, cat de libere sunt cu adevarat aceste fete care au reusit sa scape? Ele continua sa traiasca intr-o societate indoctrinata, in care mentalitatile generale nu se schimba. Ele vor continua sa fie privite de cele mai multe ori ca niste tradatoare, ca niste exemple negative, care s-au revoltat fara dreptul de a face asta. Zeci sau poate sute de ani ar fi necesari ca generatiile sa inceapa sa isi schimbe conceptiile. Dar asta ar fi posibil doar daca anumite persoane, guverne, organizatii sau societati ar incerca sa intervina de-a lungul timpului, sa se implice activ in prevenirea situatiilor similare sau sa incerce sa induca incet ideea ca acele practici sunt gresite.

Ceea ce trebuie retinut este ca nu neaparat religia este cea care a dus la o astfel de mentalitate. In romanul Divortata La 10 Ani avem parte si de o imagine normala a familiei musulmane sau a femeii musulmane care reuseste sa aiba o cariera, sa aiba drepturi si sa fie respectata in societate. Nujood locuieste timp de cateva zile la un avocat care isi creste fetele in stilul occidental, cel pe care il cunoastem si noi si pe care il consideram obisnuit si normal. Apoi se muta la un unchi ce o trateaza la fel de bine, asa cum isi trateaza si proprii copii. In plus, victoria lui Nujood este asigurata de sprijinul avocatei ce o reprezinta, o femeie musulmana care s-a realizat in exact aceeasi lume in care traieste si fetita. Nu religia este motivul. Poate ca are intr-adevar o oarecare influenta, insa saracia si ignoranta sunt de fapt factorii care determina persistenta obiceiurilor stravechi. Oamenii fara scoala, care considera ca viata lor este singura posibila si refuza sa isi lase copii sa incerce sa isi faca un alt viitor. Oamenii saraci care considera ca singura „utilitate” a fiicelor este de a aduce un pret cat mai mare in momentul in care sunt vandute ca sotii. Oamenii indoctrinati al caror prim factor calauzitor este „gura lumii”. Care pentru orice intrebare, indoiala sau incercare de opozitie au aceleasi vorbe: ”asa se face”. Sau „ce-o sa zica lumea”.  Iar la acesti oameni tentativele de schimbare ajung cel mai greu. Asa ca din pacate, astfel de povesti ne vor mai ajunge probabil la urechi de-a lungul timpului.

Bile albe:

– Este cunoscut si evident faptul ca povestea este co-semnata de un adult, mai exact de jurnalista Delphine Minoui, cea care a facut posibila scrierea si publicarea acestei carti. Am apreciat insa ca desi a cosmetizat intrucatva romanul, a pastrat totusi un stil inocent, copilaresc, astfel ca in cea mai mare parte a timpului uiti ca povestea nu este scrisa chiar de mana lui Nujood.

Bile negre:

– Mi-ar fi placut ca la finalul cartii sa existe cateva comentarii referitoare la situatia lui Nujood la cateva luni dupa incheierea procesului de divort. Romanul se incheie cu o imagine frumoasa a vietii de familie, insa mi-as fi dorit sa aflu impactul acestor evenimente asupra vietii protagonistei si dupa o perioada putin mai indelungata de timp.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Arsa de Vie – Suad

Jurnalul Zlatei – Zlata Filipovic
Posted in John Burnham Schwartz

Imparateasa – John Burnham Schwartz

Posted on by roxtao

Disponibil la: Libris

Colectia: Literatura Universala

Traducerea: Marcela Farcasiu

Numar pagini: 384

 

Sinopsis:

In anul 1959, Haruko, o tanara de familie buna, se marita cu Printul Mostenitor al Japoniei, mostenitorul Tronului Crizantemei. Este prima femeie de sorginte nearistocrata care va intra in monarhia misterioasa, aproape ermetic inchisa si cea mai veche din lume. Tratata cu cruzime si suspiciune de catre Imparateasa si cerberii acesteia, Haruko este controlata fara incetare. Singurul interes pe care il reprezinta Haruko pentru Curtea Imperiala este capacitatea ei de a produce un mostenitor. Dupa ce, in cele din urma, reuseste sa dea nastere unui fiu, ea sufera o depresie nervoasa si isi pierde vocea. Totusi, hotarata sa nu se lase dominata de birocratii imperiali, Haruko persevereaza. Peste treizeci de ani, in postura de Imparateasa, ea va juca un rol crucial in a o determina pe o alta tanara – o stea in ascensiune in Ministerul de Externe – sa accepte cererea in casatorie a fiului ei, Printul Mostenitor. Consecintele se vor dovedi tragice si dramatice.

Parerea mea:

Multumesc librariei online Libris pentru ca imi sprijina obsesia pentru cartile a caror actiune este legata de cultura asiatica 🙂 De fiecare data cand imi aleg un roman nou din lista de carti online sau carti in engleza disponibile pe site-ul librariei imi spun ca ar trebui sa imi diversific „meniul” literar. Insa mereu ajung la aceleasi tipuri de carti, pur si simplu nu le pot rezista. Asa s-a intamplat si cu Imparateasa, romanul lui John Burnham Schwartz. Daca pana acum citisem in special povesti a caror intriga se desfasura in Asia secolelor trecute, de data aceasta avem parte de o poveste care incepe in 1934 si ne poarta pana in prezent. Desi autorul mentioneaza ca intreaga opera este una de fictiune, este evident ca a fost inspirat de povestea actualei imparatese a Japoniei. Asemanarile dintre imparateasa Michiko si protagonista romanului, Haruko sunt izbitoare, iar daca dupa lectura romanului veti cauta informatii despre imparateasa Japoniei veti fi surprinsi. De asemenea, mare parte din informatiile despre celelalte personaje sunt si ele inspirate de realitate.

Cartea ne poarta prin copilaria obisnuita a lui Haruko, fiica unui proprietar de fabrica, apoi prin adolescenta si tineretea sa, la fel de normale. Povestea eroinei se impleteste cu tragediile razboiului, intr-o Japonie in schimbare, ruinata de razboi si de intruziunile unei lumi diferite in viata pana atunci traditionala a japonezilor. Lumea in care traieste Haruko este una care isi pierde stabilitatea, lucrurile se transforma, obiceiurile se schimba, viata insasi se desfasoara cumva fara un echilibru, fara siguranta regulilor si traditiilor respectate pana atunci. Totusi, lumea merge inainte. Astfel ca eroina are parte de un trai normal, pana in momentul in care ajunge sa il cunoasca pe printul mostenitor. Timp de doi ani, intre ei se naste o relatie de amicitie, cu fiori timizi de dragoste, insa cu constiinta diferentelor dintre ei mereu prezenta. Dar schimbarile prin care a trecut tara fac acum posibila o incalcare a vechilor reguli. Astfel ca Haruko devine prima printesa a Japoniei ce provine din exteriorul nobilei familii. Desi casatorita din dragoste, eroina se trezeste intr-o inchisoare cu gratii din aur. Libertatea sa dispare din momentul in spune „Da”, Haruko nemaifiind o persoana, ci un simbol. In ciuda sprijinului oferit de sotul sau, ea este constant criticata de soacra sa, imparateasa Japoniei si de intreaga curte imperiala. Fiecare gest gresit este transformat intr-o catastrofa, fiecare gand gresit rostit devine un nou motiv de denigrare. In ciuda faptului ca Haruko reuseste sa aduca o serie de schimbari, incalcand uneori regulile, ea se ofileste.  Trece prin depresii, prin momente de disperare, isi revine de fiecare data si ulterior devine o imparateasa desavarsita. Insa persoana care era inainte dea intra in familia imperiala a murit demult. In jurul ei pluteste mereu melancolia, iar sentimentele ascunse se intrevad totusi in fiecare gest si fiecare cuvant. Nici macar dupa 30 de ani, ca imparateasa, Haruko nu are posibilitatea sa miste prea mult lucrurile, sa aduca schimbarile necesare sau sa modernizeze mentalitatile invechite. Se adapteaza, insa se pierde pe sine insasi. Ajunsa ea insasi mama, incearca sa convinga o tanara din afara familiei sa paseasca pe urmele propriilor sai pasi, in ciuda suferintelor indurate de ea insasi. Iar istoria nu face decat sa se repete. Fiecare drama este retraita acum prin intermediul nurorii sale, singura diferenta fiind ca Haruko, spre deosebire de socra sa, o indrageste pe sotia fiului sau si ii ofera sprijinul. Dar asta nu inseamna atat de mult cat am putea crede, iar tragedia loveste din nou.

Romanul nu este unul de actiune, nu este incarcat de suspans sau momente tensionate. Insa te arunca intr-o mare de emotii si iti schimba modul de a vedea lucrurile. In copilarie, aproape orice fetita se visa printesa. Acum aflam ce inseamna asta de fapt. Si cat de intunecata este trecerea de la o viata obisnuita la una stralucitoare. Este incredibil sa descoperi cum unele dintre cele mai puternice persoane sunt de fapt inchise in colivii, neavand posibilitatea sa schimbe nimic si nici libertatea de a face anumite lucruri pe care noi le consideram a fi normale. Iar daca pentru cei nascuti la curte mare parte din lucrurile care se intampla sunt usor de suportat, pentru o persoana straina este cu totul altceva, oricate pregatiri ar fi fost facute si oricat de constienta ar fi aceasta de existenta acelor aspecte. Aceste diferente sunt vizibile atat privindu-i pe Haruko si pe sotul ei, cat si pe reprezentantii generatiei urmatoare: nora lui Haruko – si ea o “intrusa”, fortata sa paseasca in aceasta lume abia la maturitate si fiul protagonistei, printul mostenitor – care a crescut stiind totusi conditia mamei sale si incercarile pe care a fost nevoita sa le infrunte.

Bile albe:

– Aproape toate cartile despre Japonia sau China pe care le-am citit pana acum m-au impresionat prin stilul de scriere. Toate au o delicatete surprinzatoare si tendinta de a alatura cuvinte pe care nu te-ai gandi niciodata sa le asezi unele langa altele, rezultatul fiind expresii minunate, pe care le citesti iar si iar, fara sa te saturi de ele. Este si cazul romanului lui John Burnham Schwartz, insa de data aceasta avem ceva in plus. O nota sumbra, o melancolie care razbate dintre randuri de la prima pana la ultima pagina, prezenta chiar si in momentele in care ne este narata cate o intamplare fericita. Romanul iti da cumva senzatia de cronica, in ciuda faptului ca are o sensibilitate aparte si ca percepi foarte clar sentimentele protagonistei. Asemanarea cu realitatea este probabil un alt factor care accentueaza acest aspect.

Bile negre:

– Finalul este prea putin plauzibil. Chiar stiind ca nici in realitate asa ceva nu s-a intamplat, chiar tratand cartea ca pe o opera de fictiune lipsita de orice sursa de inspiratie din viata reala, tot difera prea mult de realismul emanat in reatul povestii. Banuiesc ca autorul a vrut sa accentueze prin acest final mentiunea sa de la inceput ca personajele sunt produsul imaginatiei sale, insa mi se pare prea fortata si nepotrivita nota finala.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Cele zece mii de dorinte ale imparatului – Jose Freches

Memoriile unei gheise – Arthur Golden
Posted in Corinne Hofmann

Indragostita de un masai – Corinne Hofmann

Posted on by roxtao

Disponibil la: Libris

Colectia: Literatura Universala

Traducerea: Mihaela Dinklage

Numar pagini: 366

Sinopsis:

O poveste de viata si de dragoste in indepartata Kenya. Atunci cand pune pentru prima data piciorul pe pamant african, Corinne Hofmann nu banuieste ca viata ei va lua o turnura decisiva. Venita in Kenya pentru a-si petrece concediul, Corinne descopera la varsta de 27 de ani o dimensiune cu totul noua a dragostei. Este suficienta privirea patrunzatoare a razboinicului-masai Lketinga, pentru ca ea sa renunte, impotriva oricarei ratiuni, la viata ei din Elvetia: la prietenul ei, la cultura sa, la afacerile profitabile. In cateva luni, Corinne isi desprinde ancorele din Europa, pentru a se aventura intr-o lume noua. Se muta in mijlocul salbaticiei, in patria tribului Samburu, langa marea ei dragoste africana, unde cunoaste atat “raiul”, cat si “iadul”. Traieste ani plini de aventura, ani de dragoste, dar si de renuntari si probleme fara sfarsit: o comunicare anevoioasa, un mod de viata neobisnuit si o ierarhie sociala cu totul alta. Bolile care ii ameninta viata, foametea, comportamentul lui Lketinga dominat de o gelozie exagerata si conflictele culturale, care nu mai puteau fi mascate, fac in cele din urma imposibila viata de cuplu a celor doi. Dupa patru ani de convietuire, dragostea lor este definitiv distrusa.

Corinne Hofmann s-a nascut in anul 1960 la Thurgau (Elvetia), ca fiica a unei mame frantuzoaice si a unui tata german. La 21 de ani isi incepe propria afacere cu un magazin de haine second-hand si rochii de mireasa. In anul 1986 isi petrece concediul in Kenya, unde il cunoaste pe Lketinga, un razboinic-masai, de care se indragosteste la prima vedere. Doi ani mai tarziu cei doi se casatoresc si au o fiica. Timp de patru ani, Corinne traieste in Kenya alaturi de sotul ei. Corinne Hofmann ne impartaseste fara constrangeri, intr-un mod plastic si patrunzator, experienta sa kenyana. Corinne paraseste Kenya impreuna cu fiica lor si nu se mai intoarce.

Parerea mea:

Acum vreo doua saptamani, in timp ce butonam telecomanda intr-o seara, mi-a atras atentia un film, la finalul caruia am aflat ca fusese realizat dupa o carte: Indragostita de un masai. A doua zi dimineata, cautam innebunita romanul, pentru a-l descoperi chiar printre cartile online din libraria Libris. Careia  ii multumesc si de data aceasta pentru inca o carte pe care am citit-o cu sufletul la gura si care m-a lasat fara cuvinte. Tin sa va reamintesc faptul ca pe langa selectia extrem de ampla de carti in romana, gasiti la Libris si carti in engleza, asadar va puteti bucura si de romanele care inca nu au fost traduse in Romania. Nu am fost niciodata atat de impresionata de o poveste prezentata intr-un film si atat de curioasa sa descopar si cartea dupa care a fost facut acesta. Asa ca in momentul in care, dupa doar doua zile mi-a sosit coletul si am descoperit ca inauntru se afla exact romanul Indragostita de un masai, am debordat de entuziasm intreaga zi.

Am terminat cartea in urma cu vreo 2-3 zile, dar mi-am acordat un timp inainte de a scrie despre ea, pentru a putea digera toate informatiile. Mi-e greu sa incep recenzia, pentru ca este o poveste coplesitoare, despre care ai putea discuta ore in sir si pe care te straduiesti inca sa o intelegi mult timp dupa ce ai ajuns la ultima pagina. In momentul in care am vazut filmul, mi-am dorit cartea pentru a intelege toate motivele care au facut-o pe protagonista sa ia o decizie tulburatoare. Vizionand filmul nu ai cum sa pricepi tot ce sta in spatele hotararii eroinei, ce o poate determina pe aceasta sa renunte la o viata implinita intr-o tara civilizata, in care are o afacere profitabila, un iubit perfect, prieteni buni si o familie iubitoare. Corinne alege in schimb mutarea in mijlocul salbaticiei, alaturi de un barbat despre care nu are siguranta ca are aceleasi sentimente ca si ea si in mijlocul unui grup de oameni care fac parte dintr-o civilizatie complet diferita.

Inca de la inceput, romanul frapeaza prin faptul ca protagonista nu are o poveste indelungata de iubire cu razboinicul masai inainte de a lua decizia sa renunte la viata ei obisnuita pentru el. Dimpotriva. Cateva intalniri in care abia daca schimba cateva cuvinte ii sunt de ajuns pentru a se desparti de iubitul ei din Elvetia si de a fi pe jumatate convinsa ca viitorul ei este in Kenia. Recunosc, mi s-a parut ca la inceput eroina se autosugestioneaza sa creada in aceasta poveste de dragoste, in ciuda faptului ca Lketinga nu pare sa aiba nici pe departe sentimente asemanatoare si nici nu o incurajeaza in vreun fel. Iar dupa ce ai trecut de primele pagini, ai parte de soc dupa soc. Nici una dintre intamplarile prin care trece Corinne nu te poate lasa rece. Fiecare zi este o lupta pentru supravietuire, pentru adaptare, pentru acceptare si pentru viitor. La fiecare pas, protagonista se loveste de un nou obstacol. Daca nu are probleme cu localnicii atunci sanatatea ii joaca feste, daca totul merge bine cu Lketinga intampina o piedica datorata birocratiei, daca reuseste sa faca fata transportului dezastruos si sa ajunga in locul propus, atunci se va lovi din nou de dificultatile legate de diferentele de cultura. Am fost extrem de impresionata de perioada indelungata in care Corinne se ambitioneaza sa reuseasca sa isi construiasca o viata in Kenia, in ciuda faptului ca totul este ingrozitor de dificil. Ani intregi de chin care, dupa parerea mea, nu au fost compensati de indeajuns de multe bucurii. Sincer, daca nu as fi stiut ca este o poveste reala, daca romanul ar fi fost o opera de fictiune, l-as fi considerat prea incarcat cu momente tensionate, as fi spus ca este prea putin veridic. Dar cel mai dificil obstacol si de fapt si singurul care o invinge pe Corinne este cel pentru care a renuntat la tot: barbatul iubit. Acesta este si cel mai revoltator aspect al cartii. Ca protagonista isi paraseste intreaga viata pentru Lketinga si lupta zi de zi pentru binele lor, pentru viitorul lor, al fiicei lor si al intregii comunitati, iar el nu face decat sa ii puna in cale si mai multe piedici. Am fost uneori atat de indignata de parca m-as fi transferat si eu intre paginile cartii, l-am detestat cu atata forta incat nu am reusit sa inteleg nici pana la final puterea de care a avut nevoie Corinne pentru a rezista si pentru a lupta in continuare atata timp.

Probabil toata lumea stie ca si in prezent, inca mai exista triburi care traiesc in aceleasi conditii de mii de ani, care respecta traditii pe care noi le consideram absurde, care supravietuiesc la limita subzistentei, depinzand in totalitate de conditiile de mediu, de ceea ce le ofera natura. Dar nu cred ca ne-am gandit vreodata cu adevarat la ce inseamna sa traiesti astfel de fapt. La cum este sa dormi noapte de noapte pe pamant, sa mananci intreaga viata doar ceai indulcit, cateva tipuri de ierburi si din cand in cand carne, orez, lapte sau malai. Cum este sa te simti mereu in primejdie din cauza animalelor salbatice care pot ataca oricand, cum este ca singura sursa de apa sa se afle la kilometri departare, cum este sa stii ca poti sa mori dintr-o simpla infectie doar pentru ca nu ai cum sa ajungi la un doctor sau la medicamentele de care ai avea nevoie. Iar daca pentru un locuitor al unuia dintre triburile keniene aceste lucruri sunt normale, deoarece in acea societate s-a nascut si pur si simplu nu stie ca poate exista si altceva, pentru o persoana nascuta si crescuta intr-o tara civilizata, cu un nivel de trai dezvoltat, viata intr-un mediu atat de primitiv poate parea ceva inimaginabil. Recomand din suflet cartea oricui isi doreste sa iasa putin din zona de confort, sa vada lucrurile cu alti ochi si sa arunce o privire intr-o cultura incredibila care continua sa existe chiar in acelasi timp in care noi ne bucuram de toate avantajele unei lumi dezvoltate.

Bile albe:

– Romanul este scris la persoana 1, cu fraze scurte, concise, care te emotioneaza si te infioara in acelasi timp, oferindu-ti sentimentul ca tu esti cel care traieste fiecare cuvant, ca tu esti cel care experimenteaza toate intamplarile descrise in carte. In plus, afli fiecare lucru din perspectiva personajului neinitiat, a persoanei care era Corinne exact in momentele respective – cunostintele asupra noii lumi fiind dobandite in acelasi timp atat de catre de personaj cat si de cititor.

Bile negre:

– Nu cred ca ai ce sa reprosezi unui roman scris ca urmare a unei experiente reale, povestita chiar de persoana care a trecut prin ea. Nu poti sa fii dezamagit sau nemultumit de o astfel de carte, pentru ca ceea ce citesti nu este o opera de fictiune care poate fi stilizata, completata sau modificata, ci este chiar povestea vietii unei persoane reale. In momentul in care am terminat cartea am fost putin dezamagita din cauza faptului ca esti lasat oarecum in aer, fara sa ti se ofere indicii privind modul in care a continuat viata Corinnei si a familiei sale keniene odata ce ea se reintoarce in Elvetia. Din fericire, am aflat ca datorita faptului ca romanul s-a bucurat de un succes enorm si pentru ca o multime de cititori au vrut sa afle continuarea povestii, Corinne Hofmann a continuat sa isi spuna povestea  in alte doua romane: Adio, Africa si Revedere in Barsaloi.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Arsa de Vie – Suad

Memoriile unei gheise – Arthur GOLDEN
Posted in Suad

Arsa de Vie – Suad

Posted on by roxtao

Disponibil la: Libris

Colectia: Succese internationale

Traducerea: Oana Catalina Popescu

Numar pagini: 192

Sinopsis:

Sa fie o nenorocire faptul ca te-ai nascut femeie? Pentru ea, cu siguranta. Suad are 17 ani si e indragostita. In satul sau din Cisiordania, la fel ca in multe altele, dragostea nu exista decat dupa casatorie; daca nu respecti aceasta lege, atunci iubirea inseamna  moarte. Fiindca isi dezonoreaza familia, parintii il pun pe cumnatul ei s-o ucida. In ochii tuturor, acest om este un erou, caci fapta lui se numeste crima in numele onoarei, cand, de fapt, el nu e decat un asasin las. Desfigurata in urma arsurilor si salvata printr-un miracol, Suad se hotaraste sa vorbeasca… O carte-document care socheaza si care ne zguduie din temelii existenta.

Mentiune:

Inainte de a incepe recenzia, vreau sa anunt o veste buna! Pentru ocazia de a citi romanul Arsa de Vie de Suad trebuie sa multumesc librariei online Libris! Da, echipa de la Libris a fost de acord sa imi sponsorizeze blogul, asa ca de acum voi avea o gama mult mai larga de carti online carora sa le fac recenzii. In plus, asa cum probabil unii dintre voi ati aflat deja, de ceva timp, pe site-ul Libris.ro exista si categoria de carti in engleza, asa ca va fi mai usor sa citim cartile care inca nu au ajuns sa fie  traduse si in romana. Si asta fara a mai avea grija transporturilor din afara, a taxelor prea mari, a timpului prea indelungat necesar livrarii, etc. Nu va pot descrie entuziasmul care m-a tinut zile intregi atunci cand am aflat vestea ca blogul meu va fi sponsorizat de Libris! Pe langa comentariile voastre, aceasta este una dintre cele mai importante lucruri ce imi confirma ca fac o treaba buna aici.

Parerea mea:

Si revenind acum la recenzia cartii Arsa de Vie. Mi-am dorit foarte mult sa o citesc, cred ca o aveam in wish-list de luni intregi. Am o curiozitate intensa pentru orice cultura diferita de a noastra, pentru cartile ce ilustreaza moduri de viata diferite de cel cu care suntem noi obisnuiti si pentru povesti ce ma fac sa ma intreb ce fel de om as fi fost daca m-as fi nascut intr-un alt loc sau intr-un alt timp. Fara sa dezvolt o obsesie pentru acest subiect, recunosc totusi ca am devorat articole, documentare, emisiuni, comentarii sau orice alt fel de texte care se refereau la viata femeilor musulmane. Asa ca o astfel de carte nu putea sa nu imi atraga atentia. Cu totii am auzit cel putin ocazional de povesti incredibile despre viata femeilor din unele tari arabe sau africane. Pentru cei vag interesati, povestea din Arsa de Vie s-ar putea sa nu fie o noutate. Dar pentru oricine nu a dat atentie pana acum acestor povesti, romanul va fi cel putin socant.

Nu cred ca ai cum sa intelegi o asemenea carte. Nu ai cum sa te identifici prea mult cu personajul, nu ai cum sa percepi atatea diferente de mentalitate, atatea valori diferite, este pur si simplu imposibil sa intelegi un mod de gandire atat de diferit de al tau. Oricat ai incerca sa accepti ceea ce citesti, sau sa incerci sa te pui in pielea personajului, nu este posibil sa intelegi ca intr-adevar nu putea exista un sentiment de revolta in inima protagonistei, ca ceea ce citesti inseamna de fapt un mod de viata si nu o fabulatie, ca asta este ceea ce traiesc zi de zi mii de femei si ca ele nu stiu ca poate exista un stil de viata diferit.

Incepand de la prima pagina, de la primul rand, romanul socheaza. Suad este o adolescenta musulmana, dintr-un sat din Cisiordania. Pentru ea este normal sa mearga repede, privind doar in pamant, sa iasa din casa doar insotita, sa nu priveasca niciodata, dar niciodata un barbat strain in ochi, sa aiba grija de animale, de casa, de gradina, sa ii ingrijeasca pe barbatii din familie ca si cum acestia ar fi niste zei, sa ia bataie zilnic, sa isi vada surorile omorate si pe mama ei sugrumand fetitele carora tocmai le-a dat nastere. Este normal sa valoreze mai putin decat o capra sau o vaca, sa nu mearga la scoala, sa se marite la maxim 14 ani ca sa nu rada satul de ea, sa poarte haine lungi chiar si in toiul verii, sa nu se planga vreodata de bataile sau suferintele indurate de la sot, sa nu vorbeasca aproape deloc, sa nu planga, sa nu gandeasca. Asta este viata oricarei femei din lumea lui Suad. Sentimentul de nedreptate, de revolta, constiinta faptului ca nimic din acest mod de viata nu este in regula pur si simplu nu exista. Pentru ca asta e tot ce e in jur dintotdeauna, este imposibil sa intelegi ca poate exista si altceva.

In momentul in care Suad incalca regulile, pedeapsa este la fel de normala: sa fie ucisa. Crima de onoare este organizata chiar de parintii ei, iar criminalul-erou care o va indeplini este cumnatul lui Suad. Acesta toarna benzina pe trupul fetei si ii da foc. Zile la rand Suad se zbate intre viata si moarte. Apoi, ca prin miracol, ea este salvata de o organizatie umanitara. Dar salvarea ei inseamna zeci de operatii, un trup ce va fi acoperit in totalitate de cicatrici si ascuns sub straturi de haine zi de zi, o viata de cosmaruri, de spaime irationale, de minciuni, temeri, suferinte si incercari. Viata lui Suad nu se transforma intr-un rai, ci ramane o lupta permanenta. Chiar daca in prezent protagonista are un trai linistit si implinit, ea nu ramane doar o victima a traumelor din trecut, ci si o posibila tinta a acestuia, pentru ca amenintarea continua sa planeze asupra vietii sale.

Bile albe:

– Romanul este o marturie socanta, o dovada a faptului ca exista diferente uriase intre culturile existente si in prezent in diferite zone ale pamantului si iti ramane extrem de bine prins in minte. Continui sa te straduiesti sa intelegi ce ai citit, sa absorbi fiecare aspect, sa te convingi ca este intr-adevar posibil si ca asa ceva chiar exista. Si te intrebi apoi zile la rand ce ai fi fost tu daca te-ai fi nascut la cateva mii de kilometri distanta. Pentru ca lucrurile acestea continua sa se intample chiar in momentul acesta si probabil vor continua sa existe zeci de ani, in ciuda oricaror incercari de a le stopa.

Bile negre:

– Nu prea ai ce sa reprosezi unei astfel de carti. Asa cum este scris si pe coperta, este o carte-document, o marturie, nu este o poveste imaginara in care sa apreciezi sau sa critici personajele sau descrierile locurilor. Nu sunt sigura ca autoarea a subliniat destul faptul ca pentru femeile din zona sa, aceasta este viata obisnuita, acesta este mersul lucrurilor si asa se petrece fiecare zi a vietii lor. Cred ca vor exista oameni care se vor intreba de ce femeile nu se revoltau, de ce acceptau un astfel de tratament, de ce nu mergeau la politie sau de ce nu cereau ajutor. Cred ca unora le va fi greu sau imposibil sa creada ca pur si simplu astfel de ganduri nu se nasc in mintea acelor femei, ca le-a fost modelat de sute de ani un mod diferit de a gandi si de a privi lucrurile, ca fiecare dintre noi am fi fost exact la fel daca am fi trait acolo. Am simtit ca parca nu exista indeajuns de multe argumente care sa sublinieze aceasta idee si ca exista posibilitatea ca o parte din cititori sa nu inteleaga acest aspect.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Jurnalul Zlatei – Zlata Filipovic

Memoriile unei gheise – Arthur GOLDEN
Posted in Arthur Golden

Memoriile unei gheise – Arthur Golden

Posted on by roxtao

Disponibil la: Humanitas

Colectia: Raftul Denisei

Traducere: Oana Cristescu

Numar pagini: 504

 

Sinopsis:

Bestseller international, numarul 1 in topurile din Europa si America, vandut in peste 4 milioane de exemplare si tradus in peste 35 de limbi. Ecranizarea romanului poarta semnatura regizorului Rob Marshall si a primit in 2006 un premiu Globul de Aur, 3 premii Oscar si 3 premii Bafta.

Chiyo, o fata dintr-un sat de pescari, este vanduta unei okiya pentru a fi initiata in artele gheiselor. Ritualurile seductiei sunt nenumarate, intr-o lume al carei esafodaj se sprijina pe culorile unui chimono, pe dezgolirea unei cefe pictate, pe licitarea virginitatii unei adolescente sau pe teserea unei intrigi de budoar. Sayuri, pe numele ei de gheisa, ajunge sa stapaneasca destine, sa detina secrete si sa construiasca un imperiu al erotismului ritualic.

Parerea mea:

In ultimii ani am citit destule romane ce au ca subiect Japonia secolelor trecute. O parte dintre acestea tratau exact lumea gheiselor, modul de organizare al acestei societati invaluite in mister, ce fascineaza si astazi la fel ca in trecut. Ceea ce vreau sa subliniez este faptul ca din punct de vedere al subiectului, romanul Memoriile unei gheise nu este o opera extrem de spectaculoasa sau originala. Dar cred sincer ca nu am mai intalnit niciodata o carte care sa ma impresioneze atat de mult din punct de vedere al stilului. Nu am crezut ca este posibil sa inglobezi o asemenea aglomeratie de expresii savuroase pe o singura pagina, iar rezultatul sa fie unul reusit. Exista zeci de comparatii delicioase, atat de neobisnuite si de originale incat te poti opri din citit doar pentru a te mira minute in sir de ele si de modul in care autorul a ajuns la ele. Nu stiu cum as putea exprima cat de mult mi-a placut fiecare propozitie citita si in ce masura unele expresii te pot lasa fara cuvinte, tocmai datorita originalitatii lor. Imaginatia scriitorului ar trebui sa primeasca toate premiile posibile tocmai pentru acele fraze minunate.

In plus, autorul a reusit sa creeze un stil pur, cu o nota de naivitate chiar, extrem de accesibil si de curat. Fiecare idee este exprimata direct, fara ocolisuri, fara metafore ascunse sau ganduri ce trebuie citite printre randuri.

Recomand din suflet cartea, indiferent daca subiectul gheiselor este sau nu unul care sa va pasioneze. Asa cum am scris si mai sus, persoanelor care au mai citit ceva carti despre aceasta lume ar putea sa li se para ca tema cartii este banala: copilaria unei fetite menite sa fie gheisa, modul in care viata acesteia ajunge sa devina un iad pentru o perioada, iar apoi ascensiunea sa de la o gheisa necunoscuta la una de prim rang, descrierea unei lumi in care orice gest, cat de marunt, poate schimba destine, felul in care o singura privire sau o atingere au o importanta capitala.

Fata de alte romane ce trateaza aceeasi tema, Memoriile unei gheise aduce o nota de originalitate prin perioada aleasa drept cadru temporal. Al Doilea Razboi Mondial a cutremurat din temelii societatea traditionala a Japoniei, ducand la schimbari majore in viata fiecarei persoane, schimbari ce au afectat fiecare clasa sociala si fiecare domeniu al vietii. Iar lumea gheiselor a fost la un pas de a se destrama pentru totdeauna. Pentru cei care citesc prima data o carte despre gheise, romanul ar putea reprezenta startul unei noi pasiuni si in plus, va oferi cu siguranta o perspectiva noua asupra acestei lumi, intrucat imaginea gheiselor a fost puternic alterata in ochii societatii occidentale.

Bile albe:

– Asa cum reiese din ceea ce am scris deja, este evident ca din punctul meu de vedere, stilul cartii reprezinta principala sa calitate. Probabil la un moment dat voi reciti cartea tocmai pentru acest lucru si cu siguranta, cat de curand, voi revedea filmul pentru a descoperi daca magia cuvintelor din carte a putut sa fie transpusa cel putin intr-o mica masura si in film.

– Mi-a placut modul in care autorul a ales sa prezinte povestea: naratorul este insasi Sayuri, ajunsa la batranete, traind linistita si fericita in America, intr-un mod la fel de elegant, relaxat si de neobisnuit ca si in tineretea sa spectaculoasa.

Bile negre:

– Nu am inteles unele alegeri ale protagonistei, mi s-a parut ca existau metode mai simple pentru a ajunge la ceea ce isi dorea. Stiu ca modul de gandire al asiaticilor difera intr-o masura destul de mare de al nostru, iar aceasta diferenta este si mai insemnata daca ne raportam la trecut, la secolele anterioare, dar cred ca pana la urma in orice societate, drumul cel mai scurt este cel drept, iar un mod de actiune sincer si o expunere directa a lucrurilor sunt mai potrivite decat o modalitate incarcata de ocolisuri, evitari si divagatii.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Dragonul furtunii – I. J. Parker

Si daca e adevarat…- Marc Levy