Disponibil la: Editura TREI
Colectia: Fiction Connection
Traducerea: Mariana Piroteala
Numar pagini: 288
*
Sinopsis:
Sunt carti pe care nu le poti lasa din mana si care te fac sa pierzi nopti.
Sunt carti care arunca o lumina puternica asupra zonelor umbrite ale vietii noastre.
Sunt carti care, gratie talentului cu care sunt scrise, iti raman in minte zile in sir.
Socul caderii este una dintre aceste carti.
Un portret extraordinar al prabusirii unui tanar in abisul bolii mintale. Un roman curajos si remarcabil semnat de una dintre cele mai promitatoare voci ale fictiunii contemporane.
“Cu acest volum amuzant si dureros, pe care il veti adora, Nathan Filer calca pe urmele lui Mark Haddon in O intamplare ciudata cu un caine la miezul noptii!” – Daily Mail
“Un roman uluitor. Ambitios si minunat realizat, deopotriva socant, chinuitor si sfasietor. Scriitura e remarcabila, greu de crezut ca e un debut.” – S. J. Watson
“O lectura captivanta, antrenanta, cu pasaje de-a dreptul poetice.” – Guardian
Parerea mea:
Cred ca a trecut mai bine de o luna de cand am citit cartea aceasta si tot amanam constant sa ii scriu recenzia. Socul caderii e genul acela de roman despre care pur si simplu nu prea stii ce sa spui. Nu l-am detestat, ba dimpotriva, chiar l-am citit dintr-un foc, intr-o singura repriza de cateva ore, insa in acelasi timp, nici nu m-am simtit impresionata in vreun fel. Cred ca l-am citit atat de repede nu pentru ca povestea ar fi fost extraordinara, ci doar pentru ca eram eu in „reading mood” si pentru ca aveam un feeling ca daca las cartea din mana, greu o sa ma mai reintorc la ea.
N-as vrea totusi sa se inteleaga ca e un roman prost. Nici vorba. Abordeaza o tema pe care (inca!) nu o intalnesti foarte des in literatura contemporana, o trateaza bine, iti trezeste curiozitatea si datorita unui mister care iti e dezvaluit doar partial, reuseste sa te tina in priza pana la sfarsit. Evident, o carte cu un astfel de subiect nu prea are cum sa fie incarcata de optimism sau umor – desi asa zarisem spunandu-se undeva prin sinopsis, asa ca e exact atat de trista pe cat te astepti atunci cand citesti descrierea. Nu neaparat sfasietoare, nu e genul de volum care iti rupe sufletul, ci doar iti da o stare de tristete care nu ajunge sa te insoteasca si in momentul in care pui cartea jos, asa cum o fac unele povesti mai puternice. E o carte trista si cam atat…
N-am gasit boala protagonistului atat de impresionanta cum ma asteptam. De fapt, nu, nu… Ma exprim gresit. Boala in sine, schizofrenia, e cu siguranta infricosatoare. Atat ca modul in care naratorul o expune pur si simplu nu a miscat nimic in mine. Mi-a placut modul cum acea intamplare fie declanseaza, fie accentueaza boala, mi s-a parut fascinant felul in care personajul central se leaga de fratele sau, insa nu am simtit influenta bolii atat de pregnant cum ar fi trebuit in viata de zi cu zi, in gandurile prea organizate si prea blazate ale protagonistului. Nici experienta internarii prelungite in spital nu mi s-a parut cutremuratoare, ci destul de decenta in conditiile date. Bine, posibil ca acest lucru sa fie determinat de faptul ca aprope zilnic apar in presa romaneasca povesti de groaza din spitalele de la noi – din spitale obisnuite, al caror scop principal este salvarea vietilor si nu doar ingrijirea unor pacienti cu boli mintale, care nu le ameninta imediat sansele de supravietuire. Poate ca pentru cititorii din tarile in care sistemul de sanatate functioneaza asa cum trebuie sa o faca, povestea protagonistului ar putea parea cel putin deprimanta, daca nu chiar mai rau, insa pentru noi, cei atat de obisnuiti cu alte si alte tragedii ce au loc in spitalele romanesti, internarile personajului central par a-si pierde din aerul tragic.
Mult mai mult m-au impresionat in schimb relatiile familiale. Mi-a placut totul… aerul de taina si indoiala pe care il ofera obiceiurile mamei de-a lungul copilariei protagonistului, taria nebanuita a bunicii in prezentul dezastruos, devotamentul nemarturisit si durerea coplesitoare a tatalui. Fiecare moment ce descrie viata de familie a personajelor si modul atat de crunt in care o familie se poate destrama treptat, an dupa an, zi dupa zi, e cutremurator. Vezi efectiv degradarea personajelor sub influenta suferintei si odata cu aceasta, tocirea continua a relatiilor dintre ele.
Poate ca unul dintre lucrurile care ar fi ridicat romanul in ochii mei ar fi fost daca acesta ar fi avut un fir narativ ceva mai dezvoltat. In schimb, totul pare o curgere liniara, fara un scop anume, o insiruire de momente si amintiri. Nu plictisitoare, dar din punctul meu de vedere, cam prea… fara sare si piper.
Daca ati citit romanul, sunt curioasa sa imi lasati o parere aici. Inca am senzatia ca ar fi trebuit de fapt sa imi placa mai mult, ca am ratat eu poate ceva important care ar fi reusit sa aseze cartea intr-o lumina diferita, sa o faca spectaculoasa.
Multumesc Editurii TREI pentru ca mi-a oferit acest roman pentru recenzie.
Plusuri:
Modul in care autorul descrie evolutia relatiilor dintre membrii unei familii lovite de soarta in mod repetat.
Minusuri:
Actiune aproape inexistenta si modul plat in care este prezentata boala protagonistului.
