Disponibil la: Targul Cartii
Colectia: Fantasy
Traducerea: Graal Soft
Numar pagini: 1248
Sinopsis:
Kvothe e in continuare in cautarea raspunsurilor care sa ii dezvaluie adevarul despre misteriosul popor Amyr, despre chandrieni si despre moartea parintilor sai. Dar drumul catre adevar este presarat cu primejdii, iar Kvothe trebuie sa se confrunte cu legendarii mercenary Adem, sa incerce sa repare onoarea familiei sale si sa calatoreasca in regatul Fae. Acolo o va intalni pe Felurian, o femeie zana careia nu-i poate rezista sau supravietui nici un barbat…
Kvothe face primii pasi in drumul sau eroic si afla cat de grea poate sa fie viata cand ajungi sa fii considerat o legenda vie.
Parerea mea:
Stim o parte din legende. Stim ca sunt si altele, mai marete, mai impresionante. Am cunoscut un copil genial, greu incercat de o soarta infioratoare. Apoi un adolescent remarcabil si mult prea talentat la a se baga in probleme. Stim si un barbat obosit, resemnat, vanat si uimitor, cu un trecut incredibil. Insa lipsesc piese mari care sa faca legatura intre aceste tablouri. Iar ceea ce am vazut pana acum nu ofera explicatia referitoare la modul in care omul devine legenda. La finalul volumului Numele vantului, acesta este stadiul in care Patrick Rothfuss isi lasa cititorii.
Teama inteleptului umple golurile, contureaza trecerile de la o imagine la alta. Si fiecare tablou primeste tuse tot mai clare: adolescentul, legenda, adultul.
La inceputul cartii il regasim pe Kvothe la Universitate, acolo unde ramane destul timp pentru a intra in noi belele, pentru a-si intari prieteniile si a-si face noi dusmani. Dar apoi, aventurile ce se intrezaresc trec la un alt nivel. Odata cu plecarea de la scoala incepe si transformarea unei celebritati locale intr-o legenda vie ce va strabate lumea.
Il insotim acum pe Kvothe intr-o calatorie in care spera sa isi gaseasca un sponsor dispus sa ii finanteze studiile si muzica si care sa ii ofere protectia si beneficiile numelui sau. Dar socoteala de acasa se potriveste prea rar cu cea din targ. Astfel, calea pe care a ales-o protagonistul se dovedeste a fi mai dificila si mult mai complexa decat se astepta. Paseste in locuri unde nu se astepta sa ajunga, intalneste oameni noi si fiinte din alte lumi, da peste provocari din care nu ar fi crezut ca va iesi viu, invata si se transforma. Dintr-un adolescent sclipitor si rebel, Kvothe se metamorfozeaza intr-un tanar intelept, cu experiente ce i-au marcat pielea si sufletul, cu o capacitate de a-si surprinde pana si cei mai inzestrati profesori, cu talente incredibile si desigur, la fel de rebel ca si inainte.
Surprinzator mi s-a parut modul in care autorul reuseste sa transmita emotii cititorului. Pierderea unei prietenii, tradarea, jignirea, nedreptatea, pe toate le simti atat de intens ca si cum le-ai experimenta tu insuti si nu un personaj dintr-o poveste. De nenumarate ori iti doresti ca lucrurile sa se fi petrecut altfel, sa fi avut un alt deznodamant, de nenumarate ori intamplarile te revolta si te infurie. Si mai frustrant este faptul ca nu prea poti invinui pe nimeni de ceea ce se petrece. Autorul reuseste sa creioneze atat de desavarsit personajele incat le intelegi perfect motivatiile chiar si atunci cand nu esti de acord cu ele. Toate portretele sunt viu colorate, niciun personaj nu este doar alb sau negru. Iar unele sunt atat de incantatoare incat e dureros sa iti amintesti ca ele exista doar pe hartie.
Ritmul povestii este inegal. Uneori firul narativ se intinde drept si lenes, alteori se incalceste fulgerator, lasandu-te ametit si bulversat. Interludiile care te readuc in prezentul lui Kvothe te irita in prima clipa, intrerupand povestile trecutului in cele mai tensionate momente. Insa dupa doar cateva randuri, te trezesti la fel de captivat de ele pe cat erai si de istoria pe care o nareaza protagonistul.
Volumul nu este pur si simplu o poveste pe care o parcurgi si apoi o uiti. Poate si datorita lungimii, dar mai ales datorita modului impecabil in care este scris, am perceput Teama inteleptului mai degraba ca pe o experienta pe care sufletul tau o traieste alaturi de Kvothe.
Multumesc Targul Cartii pentru ca mi-a oferit ocazia sa parcurg acest roman.
Bile albe:
Complexitatea fiecarei intamplari, a fiecarui personaj si atentia pentru detalii cu care autorul le-a creat.
Bile negre:
Din punct de vedere al actiunii, romanul ar putea fi impartit in aproximativ sapte parti. Doua dintre acestea mi s-au parut atat de lungite incat ajung sa plictiseasca. Spre exemplu, un drum destul de banal si scurt, lipsit de orice evenimente deosebite ajunge sa fie descris pe 3-4 pagini. Cadrul in care se desfasoara scurtul drum este intr-adevar unul surprinzator si nemaivazut, dar tot iti pune serios rabdarea la incercare. Contrastul este cu atat mai mare cu cat restul cartii, in ciuda lungimii, este uimitor de bine echilibrat, reusind sa iti pastreze in permanenta interesul la un nivel ridicat.
| Alte recenzii care te-ar putea interesa:
Numele Vantului (seria Cronicile Ucigasului-de-Regi, volumul 1) – Patrick Rothfuss |
