Publicat în Lois Lowry

Darul lui Jonas – Lois Lowry

Darul lui Jonas - Lois LowryDisponibil la: Editura Arthur

Colectia: Carti ilustrate & Young Art

Traducerea: Radu Paraschivescu

Numar pagini: 208

*

Sinopsis:

Lumea in care traieste Jonas pare a fi una perfecta. Totul e sub control. Frica, suferinta si razboiul au disparut. Nimeni nu are de facut vreo alegere. Fiecarei persoanei i s-a desemnat un rol in cadrul comunitatii, iar conducatorii ei iau toate deciziile, fara a face vreo greseala. Dar destinul si misiunea lui Jonas vor fi diferite de ale celorlalti.

Parerea mea:

Darul lui Jonas este una dintre distopiile clasice care a ramas in permanenta in atentia publicului de-a lungul timpului. Ecranizarea din 2014 a readus cartea in lumina reflectoarelor si am profitat de lansarea volumului si in Romania a-l citi in sfarsit.

Dintre distopiile scrise cu multe decenii in urma, Darul lui Jonas mi s-a parut cea mai apropiata de cartile de acest gen publicate in ultimii cativa ani. Poate si pentru ca are ca protagonist un adolescent si nici nu este la fel de intunecata precum O mie noua sute optzeci si patru sau Minunata lume noua de exemplu. Am regasit totusi elemente comune cu cele din acestea, cum ar fi copiii creati la comanda si crescuti pana la o anumita varsta intr-un mediu controlat de autoritati. De asemenea, am fost surprinsa sa descopar si aspecte aproape identice cu cele din distopiile recente care… CONTINUAREA AICI.

Anunțuri

Autor:

www.roxtao.wordpress.com

20 de gânduri despre „Darul lui Jonas – Lois Lowry

    1. Pai tocmai asta spuneam, ca Darul lui Jonas e prima distopie CLASICA in care protagonistul este adolescent. In celelalte clasice pe care le-am citit pana acum, personajele principale erau adulte.
      Cat despre distopiile recente, probabil ca exista si unele scrise pentru publicul matur, insa nu la fel de multe ca cele pentru adolescenti. Daca momentan genul YA si subgenurile (fantasy, distopic, etc) cu tenta YA sunt la moda si au priza, e cumva de inteles de ce se intampla chestia asta.
      Plus ca, sincer vorbind, in adolescenta simti cel mai intens, mai exploziv, actionezi impulsiv, consideri ca tu stii cel mai bine, te revolti, etc. Probabil majoritatea lumilor imaginare din viitor ar ramane nesalvate daca protagonistii ar fi adulti rationali, preocupati de problemele de la serviciu, de ce mancare sa faca la cina, de notele copiilor, de calcatul hainelor, etc 😀

  1. Cand am citit finalul eu am tras concluzia ca Jonas si Gabe au fost salvati, ca au reusit sa ajunga intr-o comunitate unde se sarbatorea Craciunul (la un moment dat ni s-a dat de inteles ca Jonas a fugit la inceputul lunii decembrie, dar cum temperaturile erau controlate in comunitatea lui nu era zapada, iar Jonas spunea ca au calatorit vreo trei saptamani, deci exact in preajma Craciunului ajungea langa satul acela). Abia dupa ce am citit recenziile de pe Goodreads am vazut ca multi au tras concluzia ca Jonas si Gabe au murit de frig.
    Eu tot timpul am crezut exact invers. Daca adultii s-ar ocupa de problemele cu care se confrunta adolescentii din volumele fantasy sau distopice, totul s-ar rezolva mult mai repede, fara morti si drame inutile. Tocmai pentru ca adolescentii sunt mult prea impulsivi, imaturi si lipsiti de exerienta cred ca nu ar reusi in veci, in realitate, sa scape cu viata din situatiile prin care trec. Dar cartile astea sunt scrise de autori adulti care creaza personaje adolescente dar care au maturitatea si cunostintele unui adult. Poate tocmai din motivul asta adultii sunt aproape inexistenti in volumele ya, apar doar foarte rar sau sunt parinti complet dezinteresati de ceea ce fac copiii lor. Daca ar fi prezenti tot timpul si s-ar implica, nu ar mai fi adolescentii eroii volumelor. La inceput, cand citeam volume ya ma intrebam ce e in neregula cu parintii care isi lasa copiii sa-si faca de cap, sa lipseasca nopti intregi de acasa, sa intre in conflicte sau sa vina plini de vanatai acasa. Apoi, am inteles ca totul e o fantezie menita sa creeze mediul ideal pentru ca tinerele personaje sa se desfasoare in voie, fara sa fie opriti sau stingheriti de adulti care i-ar putea ajuta sau feri de diverse situatii complet lipsite de logica in care intra. Treaba asta nu mi se pare neaparat pozitiva pentru ca ar putea determina un copil sau adolescent sa creada ca nu trebuie sa le ceara ajutorul parintilor, ci sa incerce sa se descurce singur si sa infrunte situatii periculoase fara ajutorul adultilor.
    Daca volumele ya ar fi logice, protagonistii ar fi morti sau intr-o stare foarte grava inainte sa ajungem la jumatatea cartii. Nu ar fi rau ca autorii sa construiasca si personaje adulte mai realiste si mai implicate in viata copiilor lor.

    1. Inseamna ca ai inteles corect finalul, am aflat ca ar fi exact asa cum l-ai descris tu. Eu am fost la fel de surprinsa exact de varianta asta corecta, pentru ca nu m-am gandit nicio clipa ca ar fi supravietuit :)) (scrisesem gresit prima data, am editat comentariul acum)

      Cred ca sunt de acord doar partial cu ceea ce ai scris. Da, parintii si adultii din carti sunt dubios de pasivi (dar e logic motivul pentru care sunt asa – cel pe care l-ai scris si tu). Dar nici nu cred ca ar trebui sa fie altfel. In primul rand pentru ca deja povestile s-ar duce probabil pe o panta mult mai plictisitoare daca adolescentii ar avea ora de venit acasa si in al doilea rand pentru ca daca parintii ar fi transformati in protagonisti, absolut toate actiunile si tot cursul povestilor ar fi diferit. Nu ar mai fi carti pentru tineri, ci carti realiste, pentru adulti. Mai mult, probabil ar fi nevoie si de niste sute de pagini in plus pentru ca adultii sa reactioneze la elemente la care adolescentii reactioneaza extrem de rapid. Cum spuneam intr-un alt comentariu, adolescentii au reactii explozive, se revolta din nimic, se arunca inainte cu capul, fara sa gandeasca toate consecintele, sunt incapatanati, adesea lipsiti de logica, etc. Si asta garanteaza un ritm alert, suspans, tensiune, momente dramatice (aici includ si mortile de care spuneai si tu care, oricat de dureroase sau stupide ar fi, asigura un grad mai mare de implicare a cititorului). Adultii au mai multa rabdare, mai multa toleranta, mai multe lucruri de pierdut daca se revolta. Uite, in viata reala, cand suntem mici, poate spunem ca nu am sta niciodata pe un job pe care il uram, doar pentru ca avem nevoie de bani. Ca adulti, ne trezim insa uneori exact in situatia asta. Pentru ca renuntam la idealism si suntem prinsi intr-un card de responsabilitati si nu ne permitem sa plecam din locul ala pe care il uram, dar care ne ofera o siguranta si un oarecare confort. Este un exemplu absolut banal, insa cred ca esenta reactiilor se pastreaza indiferent de situatie. Asa ca atunci cand vine vorba de carti de genul acesta, inteleg de ce adolescentii sunt eroi iar adultii doar spectatori. Oricum, banuiesc ca toata lumea e constienta de cat de ridicola e ideea ca un adolescent ar putea rasturna vreodata in viata reala un guvern. Refuz sa cred ca exista vreun cititor care ar putea considera ca un astfel de scenariu ar fi si plauzibil daca l-ai muta in realitate. Dar pentru o poveste, este un scenariu ideal.

      Cat despre „lectiile” gresite pe care ar putea sa le culeaga adolescentii… Daca nu au facut-o in sute de ani, ma indoiesc ca o vor face de acum 🙂 Carti de aventuri pentru copii si care au ca eroi tot niste copii sau adolescenti s-au scris de nu stiu cand. In majoritatea, protagonistii se descurca singuri sau cu ajutorul altora de varsta lor iar adultii sunt fie personaje negative, fie unele care nu fac decat sa le ingreuneze drumul. In plus, si in realitate, de cele mai multe ori majoritatea adolescentilor (fie ei cititori sau nu) procedeaza exact la fel: se descurca singuri cu „dramele” varstei si sunt intr-un permanent conflict cu adultii din jur, nici vorba sa le ceara sfatul sau ajutorul… Sincer, cred ca o carte in care protagonistul s-ar lasa ajutat de parinti ar fi numai pe placul parintilor, nu si al copiilor 😀

  2. Eu cred ca am inceput sa privesc lucrurile din persectiva adultului si poate tocmai din motivul acesta nu mi se mai par logice marea majoritate a acestor volume.
    Ai dreptate in privinta rasturnarii unui guvern, asta ar fi imposibil tocmai pentru ca adolescentii sunt deseori necugetati, impulsivi si se arunca in situatii care ii depasesc fara sa se gandeasca la consecintele faptelor lor sau la modul in care cei dragi ar putea fi afectati de actiunile lor. In realitate, in cazul unui conflict sau al unei societati distopice brutale, adolescentii care s-ar razvrati ar fi intemnitati sau li s-ar frange spiritul pana cand ar inceta sa mai viseze la libertate, iar familiile lor ar fi invinuite de actiunile lor si pedepsite. In niciun caz nu am avea parte de un final fericit si de izbanda eroilor, iar incercarile lor de eliberare ar fi musamalizate si nici macar nu ar apuca sa descopere aliati sau alti rebeli care sa-i ajute sa invinga.
    Cartile acestea sunt menite sa-i inspire pe tineri sa viseze, sa le cultive independenta, sa-i faca sa-si dea seama de ceea ce e gresit in aceste volume si chiar si in lumea in care traim, dar mai sunt, din pacate, si tineri care inspirati de rebelii din carti sau filme prefera sa aleaga sa isi faca dreptate singuri si ajungem astfel sa vedem tot felul de stiri teribile cu elevi care si-au impuscat colegii sau profesorii.
    Poate imi e greu sa-i inteleg pe protagonistii acestor carti si pentru ca eu am avut o relatie foarte deschisa cu familia mea, am putut vorbi desre aproape orice cu ei si le-am putut cere intotdeauna ajutorul. Din pacate, in ziua de azi, multi parinti sunt atat de preocupati de joburile si problemele lor incat isi fac tot mai putin timp pentru copiii lor, iar acestia sunt nevoiti sa se descurce singuri cu situatii care ii depasesc si pe care le abordeaza, adeseori, in mod gresit inrautatind lucrurile in loc sa le remedieze.
    Eu citesc multe volume pentru adulti si poate de asta observ tot mai mult cat de absurde sunt unele volume ya. Si in volumele in care personajele au peste 25 de ani protagonistii se confrunta cu situatii periculoase si drame, dar le abordeaza intr-un mod mult mai logic care nu ma face sa ma gandesc ca sunt tstl (too stupid to live). Citesc in continuare cu multa placere volume ya, dar foarte rar mai pot da 5 puncte unei carti (in ultimii ani am dat peste multe carti foarte slabe cu protagonisti care gandesc atat de putin incat sunt surprinsa cand reusesc sa supravietuiasca pana la finalul volumului :)))) ).

    1. Pai da, evident ca odata ce crestem, privim cu alti ochi cartile pentru copii sau adolescenti. Dar cred ca ar trebui sa nu uitam nicio clipa publicul tinta al acestor povesti. Mai am o prietena in blogosfera care judeca extrem de aspru cartile pentru tineri si mereu ma chinui sa ii explic ca o recenzie obiectiva ar trebui sa fie bazata, sa aiba in vedere si pe chestia asta, publicul caruia i se adreseaza. Altfel, odata adulti, ar trebui sa criticam si cartile pentru copilasii mici ca sunt plictisitoare, stupide sau naive 🙂 Ca sa nu mai spun de basme! Cat de neverosimile sunt actiunile personajelor?! Dar nu se apuca niciun copil sa le urmeze actiunile pas cu pas. Ah, si sa nu mai zic de cat de crude si infioratoare sunt povestile noastre (si ale alotora, de asemenea) daca le analizezi!

      Continui sa cred ca nu este totusi atat de dramatica influenta cartilor YA, cum nu este nici cea a povestilor din copilarie. Sau a desenelor animate. Cu Tom si Jerry care se omorau unul pe altul de 7 ori pe episod 😀 Sau cu printesele Disney, atat de blamate de unii in ultima vreme. Cred ca acei adolescenti care o iau razna in halul acela aveau din start niste probleme mai grave. Poate ca pe un astfel de fond mental, intr-adevar e posibil ca o poveste sa agraveze lucrurile. Insa ma indoiesc ca un adolescent normal ar ajunge in situatii atat de ingrozitoare din cauza ca a fost inspirat de un protagonist dintr-o carte sau un film. Sunt de acord ca poate exista o influenta – mai mare, mai mica sau deloc, in functie de personalitatea fiecaruia – in ceea ce priveste dinamica relatiilor. Cele cu parintii, cu prietenii, cu iubitii. Dar oricum in general aceste relatii au un anumit tipar la varsta aceea. Cu parintii se raceste relatia, prietenii devin totul si crezi ca nu o sa va despartiti niciodata, iubitii sunt soarele si luna si crezi ca nu o sa mai iubesti vreodata pe cineva la fel de mult, etc. Daca autorii ar crea personaje care sa se indeparteze de aceste tipare, acestea nu ar fi credibile, cei mai multi cititori probabil nu s-ar regasi in ele.

      Desigur, mai dau si eu peste romane care mi se pare ca intrec orice limita, in care unele chestii sunt atat de exagerate incat nu pot decat sa ma revolt impotriva a ceea ce promoveaza. Insa nu sunt foarte dese. Ma mai deranjeaza si promovarea din ultimii ani a acelorasi clisee (negative, din punctul meu de vedere) ale anumitor genuri. Dar cred ca un adolescent nu va ramane prea mult nici sub influenta acestor idei. In primul rand pentru ca pur si simplu se va maturiza treptat si va incepe in mod natural sa fie mai putin dispus sa accepte anumite idei (presupunand ca la inceput era), in al doilea pentru ca dupa o vreme, va incepe sa isi diversifice „meniul” literar, va descoperi alte genuri si in ultimul rand pentru ca viata ofera alte teorii fata de cele din carti. Niciun adolescent nu e o foaie goala pe care sa fie pictat un singur set de idei. O carte sau o serie de carti nu reprezinta unicul factor care ii influenteaza personalitatea si nici nu se asaza primele pe acea foaie goala. E vorba si de ceea ce a invatat in familie, la scoala, in cercul de prieteni, in online, etc, etc.

      Intr-adevar, propria relatie cu familia iti defineste si modul in care privesti anii adolescentei. Mie mi-e greu sa mi-o imaginez altfel decat ca pe o perioada de razvratire si de idei stupide de genul ca eu stiu cel mai bine, ca adultii sunt incuiati si rupti de realitate 😀 Majoritatea colegilor si prietenilor aveau relatii similare cu familia, asa ca asta mi se parea ca este normalitatea. Secrete, minciuni, omisiuni, mici acte de rebeliune, reactii exagerate, etc. Desigur, nu ma refer la chestii grave, pentru ca nu se ajungea la asa ceva. Doar.. nu stiu, chestii neimportante: iubiti pastrati secreti, fumat, chiul de la ore plictisitoare, note proaste nementionate, un geam spart la scoala, o paruiala in toaleta, ruj aplicat pe buze abia dupa ce am trecut de coltul blocului, etc. Nu era neaparat vorba despre faptul ca erau parintii prea prinsi de problemele lor, ci mai degraba despre faptul ca uitau cum au fost si ei la varsta aceasta, de limitele care uneori nu ar fi trebuit sa fie atat de inguste, de timpurile diferite in care am crescut, etc.

  3. Eu cred ca pana si adolescentilor li se par lipsite de realism volumele ya. Am cateva prietene pe GR care au 17 sau 18 ani si critica foarte aspru aproape toate volumele ya pe care le citesc (multora le-am dat eu punctaj mai mare decat ele). Se plang ca eroinele par obsedate sexual de erou, ca nu e realist sa te indragostesti in doua sau trei saptamani, ca nu toate fetele sunt interesate doar de baieti rai sau aroganti cum se intampla in marea majoritate a cartilor, ca nimeni nu crede cu adevarat ca iubitul din adolescenta e cel langa care ramai toata viata asa cum dau de inteles autoarele, ca nimeni nu are parinti atat de absenti, etc. Bineinteles, mai sunt si fetele care tanjesc dupa eroii semi abuzivi, mult prea posesivi si excesiv de gelosi din volumele ya fara sa inteleaga ca nu e nimic de dorit sau de placut in atitudinea unui baiat care isi umileste partenera, facand glume pe seama ei si tachinand-o intr-un mod jignitor.
    La inceput si eu credeam ca o carte nu poate influenta negativ o persoana sau nu o poate face sa creada ca e normal un comportament nefiresc, dar exemplele din ultimele luni, obsesia pentru Fifty Shades (intalnita mai ales la adolescentele lipsite de experienta care il idealizeaza pe Grey si pe altii asemenea lui din volume YA, NA sau pentru adulti), certurile de pe GR dintre fanii mult prea pasionati de anumite volume care pur si simplu nu vor sa inteleaga ca anumite atitudini nu sunt normale, ma fac sa ma gandesc ca, din pacate, multe edituri au inceput sa publice toate porcariile fara sa se gandeasca la impactul negativ pe care il au asupra cititorilor. In adolescenta suntem mult prea usor influentati si uneori, chiar fara sa ne dam seama, preluam anumite idei care mai tarziu ne vor influenta comportamentul sau modul in care privim lucrurile. De exemplu, marea majoritate a oamenilor privesc bdsm-ul drept o deviere pe care o asociaza cu sadismul, dar fetele foarte tinere (lipsite de experienta) care citesc aceste carti ajung sa creada ca e ceva absolut normal, pe care trebuie sa-l accepte, vor nu vor, si la care ce se asteapta in intimitate pentru ca toata lumea din carti (si mai nou din filme) o face.
    Chiar daca mie mi-a placut foarte mult Twilight la vremea la care l-am citit, aceasta serie atat de adorata de milioane de pustoaice promoveaza o relatie nesanatoasa, in care partenerul isi urmareste iubita, ii patrunde pe furis in dormitor sau ii interzice sa iasa cu cel mai bun prieten al ei. Ma intreb cate dintre cititoare au perceput drept nefiresc acest comportament si cate l-au considerat foarte romantic si patimas si cate vor fi influentate in alegerea partenerului de un barbat fictiv pe care l-au privit drept perfect.
    Stiu si eu de polemica din jurul filmelor Disney si tind sa le dau dreptate celor care le critica. Marea majoritate chiar sunt misogine si dau de inteles ca femeile nu sunt in stare de nimic singure, fara ajutorul unui barbat. In plus, din cate am inteles, unele promoveaza si relatiile abuzive intr-un mod pe care un copil nu l-ar putea percepe si cataloga drept gresit.

    1. Aaa, pai stai, ca eu ma gandeam la adolescente de 13-14 ani, nu la cele de 17-18. Deja la 17 ani ma gandesc ca au destula minte incat sa aleaga ce e ok si ce nu din carti si filme si nici nu mai esti prea influentabil.

      Oricum, gandindu-ma la modul general la discutia noastra, tind sa cred ca sunt: 1. optimista si 2. posibil/probabil rautacioasa :)) Optimista pentru ca imi imaginez ca majoritatea copiilor/adolescentilor nu sunt atat de naivi incat sa ia de bune chestiile in neregula de care mai dau in filme sau carti. Rautacioasa pentru ca daca o persoana este chiar atat de usor de influentat, eu una o privesc cu ochi destul de critici si nu am prea mare incredere in IQ-ul ei. Stiu ca e urat din partea mea, insa am un grad de toleranta destul de mic fata de persoanele… nu prea istete si care nici nu se straduiesc in niciun fel sa se dezvolte. Nu as da vina pe o carte sau un autor pentru ca a influentat o astfel de persoana ci chiar pe persoana respectiva ca e atat de moale incat sa se lase influentata. Dar repet, chiar am senzatia ca sunt foarte rari oamenii atat de slabi.

      Dupa cat am vorbit, banuiesc ca deja iti poti imagina ca nici in Dysney nu vad nimic gresit :)) La fel cum nu vad nici in scenele in care soacra e agresata in ultimul hal de cele trei nurori, nici in cele in care mama vitrega e legata de coada calului si se rup bucati din ea pe masura ce acesta o ia la fuga, nici in cele in care fat frumos intra in casa zmeului si incepe sa ii fure lucruri sau sa il omoare. Toti am crescut cu astfel de povesti si nu am ajuns traumatizati sau dezaxati din cauza lor. Dar am observat si pe blogurile unor tipe care au acum copii tot felul de discutii care ma fac sa cred ca pur si simplu generatiile astea mai tinere (25-40 de ani) sunt mult mai… ingrijorate de tot ce poate avea un impact asupra copiilor: mancare, mod de vorbire, interactiunea cu rudele, colegii, profesorii, jucariile, totul! Pana si laudele nu mai sunt bune! :O Daca indraznesti sa spui ca noi am crescut ok chiar daca mancam si zahar si bomboane, chiar daca parintii se mai certau in fata noastra sau daca vreun invatator nu ne mai facea fata si tipa la noi, esti imediat pus la zid. Ca nu realizezi ce rau ti s-a facut in modurile astea, ca nu te intereseaza soarta copilului, ca esti ingust la minte, etc, etc, etc. Uneori comentariile sunt mai interesante decat postarile propriu zise :)) Mi se pare ca e o grija excesiva datorata faptului ca nu avem incredere. In capacitatile noastre, in copii, in cei din jur, nu stiu. Evident, cei mici sunt mai vulnerabili decat adultii, dar nici nu sunt bibelouri sau idioti lipsiti de orice gram de constiinta sau discernamant. Daca tu ca parinte il cresti cum trebuie si stii sa ii insufli ceea ce e corect, nu pot accepta ideea ca un singur factor extern (un desen, o poveste, un prieten, o injuratura, etc) poate da peste cap toata stradania ta de ani de zile..
      Oricum, sa stii ca nici nu exclud ideea ca poate o sa imi schimb total modul de gandire atunci cand o sa am copii. Mi se face teama numai cand ma gandesc la o asemenea responsabilitate, asa ca e foarte posibil sa devin de-a dreptul paranoica. Asta ca scuza anticipata in cazul in care peste cativa ani o sa fii in postura in care sa imi spui „I told you so!” 😀

  4. Mie nu mi-a placut asa de mult aceasta carte, m-a enervat in modul in care m-a pus pe ganduri, si nu pentru ca nu a fost bine scrisa, ci pentru ca trateaza niste subiecte ce iti ridica intrebari, daca? cum?, etc, etc.. Cel mai mult mi-a placut finalul pentru ca este unul deschis pe care am reusit sa il interpretez in felul meu, sa imi imaginez ce semnifica.

    1. Oh, nici nu stiu cum sa reactionez la ce ai scris. Adica… pe langa placere, scopul unei carti nu e tocmai acesta? Sa te faca sa iti pui intrebari, sa abordeze subiecte incomode, sa te scoata din zona de confort, sa te oblige sa iti pui mintea la contributie si sa iti imaginezi cum ai reactiona intr-o situatie sau alta, la cum ar fi lumea, interactiunile dintre oameni, etc?

  5. Am o slabiciune pentru distopii, mai ales pentru cele politice dar in acelasi timp mi-e frica sa ma arunc in explorarea unor scriitori nu foarte cunoscuti. Nu suport scriitura artificiala, de slaba calitate, asa ca vreau sa te intreb despre modul cum scrie autoarea, cum sunt creionate personajele, cum e construit firul narativ? As citi o distopie noua dar n-as vrea sa fac cunostinta cu un autor care se impiedica in propriile cuvinte.

    1. Si eu sunt aproape obsedata de distopii de cativa ani. Darul lui Jonas a devenit aproape un titlu clasic, de aceea am si fost curioasa sa citesc il citesc. Si din cate am vazut, multe distopii publicate in ultimii ani au preluat anumite elemente din volumul lui Lois Lowry.
      Oricum, nu pot sa spun ca ar fi intrat in topul favoritelor. M-a lasat cu senzatia ca ar fi scris pentru cititorii mai tineri si poate de aceea nici nu l-am citit cu foarte mare atentie. Asa ca m-am trezit la final ca nu am inteles exact chestia cea mai importanta, legata de planul protagonistului si a trebuit sa ma documentez ulterior ca sa imi clarific anumite aspecte.
      Personajele mi se par destul de vag conturate, insa cred ca acest lucru se datoreaza exact modului in care functioneaza lumea descrisa de Lowry. Totul e roz, destul de superficial, lipsit de profunzime. Emotiile sunt de suprafata, limbajul a fost modificat, nu mai exista probleme, etc. Oamenii sunt un fel de robotei programati sa functioneze dupa un plan foarte clar, asa ca e normal sa nu dai peste niste portrete spectaculoase. In cazul lui Jonas se simte intr-adevar transformarea si mai exista un personaj diferit de toate celelalte (exista un motiv intemeiat pentru asta).
      Ce mi-a placut mie este faptul ca e prima distopie in care personajul negativ colectiv (conducerea) nu e tocmai negativ. Adica eu una nu l-am perceput ca fiind rau. Cei aflati la guvernare nu au intentii rele, nu au secrete majore legate de istoria societatii, nu sunt responsabili de modul in care functioneaza acum aceasta. Ei doar au primit un set de reguli (unele bune, unele rele) pe care le respecta, dar fara sa li se fi transmis si explicatiile acestor reguli. Un fel de „The Monkey Experiment” la un nivel mai complex.
      Exista pe site-ul editurii un fragment de vreo 10 pagini din carte. Poate te ajuta sa te hotarasti daca te tenteaza sau nu cartea 🙂 Linkul este acesta: http://www.editura-art.ro/carte-open/darul-lui-jonas

  6. Eu cred ca esti optimista 🙂 Daca ai vedea zecile de comentarii postate de tipe de varsta noastra care il adora pe Grey, cred ca ai fi dezamagita de cat de imature si influentabile sunt. Eu nu pot intelege in ce mediu traiesc fetele astea de considera normal comportamentul unui barbat care isi abuzeaza partenera. Si nu doar ca nu vad nimic in neregula, dar chiar isi doresc un astfel de iubit. Daca asa gandeste o femeie matura, ce sa le mai cer fetelor de 16-18 ani care vad astfel de personaje drept intruchiparea perfectiunii masculine.
    Am citit un articol in care un psiholog scrie despre influenta pe care o au aceste volume si prezentarea acestei tipologii de barbati intr-o lumina pozitiva asupra psihicului tinerelor fete. Respectivul psiholog scria ca aceste volume construiesc in mintea femeilor ideea ca un barbat atragator si de succes trebuie acceptat indiferent de modul in care isi trateaza partenera, atata timp cat o copleseste cu dovezi materiale ale afectiunii si regretelor sale si isi cere scuze dupa fiecare episod violent. Spunea ca efectul acestor carti nu se va vedea neaparat acum, ci in cativa ani cand tinerele care citesc aceste carti vor intra in relatii abuzive fara sa-si dea seama de semnalele pe care o femeie care nu citeste acest gen de carti le-ar observa (de exemplu, un partener abuziv incearca sa-si indeparteze iubita de prietenii ei, pretextand ca acestia incearca sa intervina intre ei, ca nu-i vor binele sau ca o vor pentru ei, pentru ca atunci cand acesta va avea nevoie de ajutor sa nu aiba la cine sa apeleze). Era un articol foarte lung si bine documentat. O sa-l caut sa-ti dau link-ul 🙂

    1. :)) Dap, daca mai dai peste el, sa mi-l trimiti si mie. Nu reusesc de nicio culoare sa ma conving ca atatea persoane ar putea fi intr-atat de naive incat nici sa nu sesizeze ce e in neregula cu aceste carti si mai mult, sa isi si doreasca pe bune o relatie de genul acesta… E ca un zid in mintea mea peste care chiar nu pot trece.

      1. Daca am incepe pe Facebook o discutie cu diferite critici la adresa personajelor masculine din carti in genul Infernul lui Gabriel sau Fifty Shades, cred ca ai ramane surprinsa de cate fete ar posta comentarii in care ii apara si le gasesc scuze acestora. Din experienta, aceste comentarii s-ar transforma destul de repede intr-o discutie aprinsa cu tenta de cearta :)))

      2. P.S. Dar hai s mai stam cateva luni, sa ajung si eu sa citesc macar primul volum din 50 Shades, ca sa pot avea opinii in cadrul discutiei :))

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s