O mie noua sute optzeci si patru – George Orwell

Disponibil la: Libris

Colectia: Literatura Universala – Top 10

Traducerea: Mihnea Gafita

Numar pagini: 348

 

Sinospis:

Winston Smith este un personaj oarecare: el uraste, iubeste si munceste ca orice alt om. Ceea ce-l face deosebit este faptul ca traieste intr-o lume infernala, in care a uri, a iubi sau a munci sint venite dintr-un efort supraomenesc al fiecarei clipe. Romanul „O mie noua sute optzeci si patru” descrie tabloul apocaliptic al unei Londre din era post-atomica, sediul unui regim totalitar in care orice logica pare sa fi fost abolita. Executiile fara rost, disparitiile peste noapte au devenit un lucru firesc. Trecutul este rescris mereu spre a legitima crimele prezentului, iar instrumentul propagandei este odioasa „nouvorba”, o limba robotizata, care completeaza imaginea de lume ordonata „stiintific” dupa vointa Fratelui cel Mare, care spune ca „razboiul este pace, libertatea este sclavie, ignoranta este putere”.

Romanul O mie noua sute optzeci si patru a inspirat o celebra ecranizare, in anul 1984, avindu-i in distributie pe John Hurt, Richard Burton si Suzanna Hamilton.

Parerea mea:

Distopiile reprezinta unul dintre genurile literare de care sunt extrem de atrasa in ultima vreme, asa ca pe langa cele publicate in ultimii ani, planuiesc sa parcurg si o serie de romane distopice clasice. „O mie noua sute optzeci si patru” este unul dintre cele mai populare titluri, asa ca nu puteam sa il ratez. Multumesc echipei de la Libris – librarie online – pentru ca mi-au oferit aceasta carte pentru recenzie. Probabil multi dintre voi stiti deja ca in gama de carti online se gasesc si nenumarate titluri de carti in engleza, asa ca merita sa aruncati o privire, mai ales ca in permanenta se gasesc si o multime de reduceri.

George Orwell a scris romanul in 1948, deci aproximativ 36 de ani inainte de actiunea imaginara din poveste. Ceea ce inseamna ca lucrurile nu sunt extrem de diferite, nu exista schimbari dramatice, calatorii pe alte planete, o dezvoltare enorma a umanitatii sau tehnologii iesite din comun. Autorul se axeaza mai mult pe evolutia societatii, pe un control aproape total al populatiei de catre Partid, pe adorarea neconditionata a Fratelui cel Mare (Big Brother) – personajul ales pentru a fi imaginea Partidului, pastrand insa conditia omenirii la un nivel destul de slab dezvoltat. Pana la un punct, cu cateva exceptii, societatea prezentata de Orwell aduce cu un soi de comunism usor exagerat. Tele-ecranul – dispozitivul instalat in fiecare locuinta si care face posibila comunicarea intre sistem si populatie si care este de asemenea elementul prin care oamenii sunt urmariti si ascultati in fiecare moment din viata lor este probabil principala deosebire intre traiul din realitatea din perioada comunismului si viata personajelor. Desi legendele urbane din perioada comunismului, ce faceau referire la microfoane ascunse prin pereti in momentul construirii blocurilor aduc intr-o oarecare masura cu dispozitivele imaginate de autor. Pe langa acesta, bineinteles, apar diferente legate de impartirea intregului Pamant in trei zone de guvernare – Oceania, Estasia si Eurasia, de razboiul permanent dintre acestea, devenit un instrument de control si tinere in frau a societatii si de modificarile continue si aproape socante ale trecutului si a tuturor cunostintelor despre lume. Insa ideile principale, controlul total al populatiei, groaza permanenta, disparitiile misterioase, neincrederea in cei mai apropiati oameni, arestarile neasteptate, abuzurile, teroarea, regulile absurde, capacitatea Partidului de a face absolut orice cu fiecare persoana, declaratiile false, informarea gresita, toate acestea sunt extrem de similare unor regimuri reale.

Abia din momentul in care protagonistul patrunde in interiorul unuia dintre Ministere – cel al Iubirii, care in mod ironic, se ocupa de persecutiile prizonierilor si de obtinerea prin tortura a marturisirilor de la cei suspectati ca ar fi complotat impotriva Partidului incep sa apara si diferentele intre povestea lui George Orwell si realitate. Pentru ca telul guvernului din „O mie noua sute optzeci si patru” privind cetatenii care incalca regulile nu este doar acela de a-i face pe oameni sa isi recunoasca greselile si sa isi primeasca pedeapsa pentru orice fel de comportament eronat. In lumea din „O mie noua sute optzeci si patru”, scopul este transformarea psihica a acestor detinuti. Partidul nu ii doreste morti sau pedepsiti ci ii transforma in totalitate exact in ceea ce ar fi trebuit de la inceput sa fie: niste adoratori ai conducerii care in numele acestuia neaga orice adevar, oricat de evident, care ar trada orice si pe oricine daca Partidul ar cere-o si care au cele mai sincere sentimente de admiratie si iubire pentru sistem. Abia apoi cei care au gresit pot fi ucisi.

Unul dintre cele mai fascinante aspecte ale cartii este reprezentat de scopul final al acestui regim totalitar. Acesta este transformarea populatiei intr-una care nu doar traieste corect, conform principiilor si valorilor permise, dar nici macar nu mai gandeste vreodata eronat. Modificarea si reducerea limbajului obisnuit in „nouvorba” are ca scop schimbarea totala si definitiva a gandirii omenirii. Pentru ca in momentul in care nu vor mai exista cuvinte pentru multe notiuni, creierul uman nu va mai fi capabil nici sa le gandeasca. Destul de tarziu am inteles aceste aspecte, initial nu vedeam importanta nouvorbei, insa aceasta este fara indoiala unul dintre lucrurile cu cea mai mare semnificatie.

Romanul nu este, evident, la fel de alert ca distopiile contemporane. Insa nici nu duce lipsa de momente tensionate, de scene care iti dau fiori si de pasaje incarcate de suspans si emotii. Drumul protagonistului porneste de la cel al cetateanului obisnuit care crede in Partid, trece prin perioada in care incepe sa sesizeze anumite neconcordante si ajunge la momentul in care se revolta impotriva sistemului, in care incepe sa incalce regulile si sa aspire la o revolutie. Exista si o poveste de dragoste ce se incheaga in mod neasteptat, ale carei implicatii vor deveni in finalul cartii exact pasul final pe care il face protagonistul in predarea totala a fiintei, mintii si sufletului sau in mainile Partidului. Deznodamantul este total neasteptat, mai ales pentru cititorii obisnuiti ca binele sa invinga in carti si speranta sa rasara din cenusa revolutiei.

Romanul este ca un carusel ce impleteste un ton molcom cu momente intense si scene emotionante, pasaje filosofice, monologuri derutate, discutii socante si tablouri violente, tratamente de o cruzime iesita din comun si  idei bulversante, ce imping la meditatie si analiza.

Bile albe:

– Exista cateva pagini in care ne sunt prezentate pasaje dintr-o carte ilegala ce se presupune ca ar apartine Fratiei – gruparea ce planuieste sa rastoarne conducerea. Sunt probabil cele mai interesante pasaje, dezbatand in detaliu intentiile, istoria si organizarea Partidului si a intregii lumi, insa si cele mai solicitante pentru cititor, intrucat stilul se schimba deodata si esti fortat sa cresti gradul de concentrare. Este imposibil sa nu remarci usurinta cu care autorul face trecerea de la un ton la altul, modul in care stilul devine deodata obiectiv, lipsit de nuante personale si capacitatea scriitorului de a-ti capta atentia in totalitate si extrem de brusc, prin descrierea unui sistem de guvernare atat de radical.

Bile negre:

– Prima parte a cartii, cea in care protagonistul abia incepe sa se transforme dintr-un cetatean model intr-unul pregatit si doritor sa lupte pentru dizolvarea sistemului este destul de lenta, adesea deconcentrata si parand a se axa in multe momente pe amintiri sau detalii de o importanta minora. Parte din acestea isi gasesc mai tarziu explicatia, insa raman si unele amanunte al carui rol este incert. Actiunea adevarata incepe abia din urmatoarea parte a romanului (din totalul de 3, in care este impartit), asa ca cititorii mai nerabdatori ar putea fi nemultumiti de acele prime capitole.

Update:

La vreo doua zile dupa ce am postat recenzia, am citit pe bookblog.ro articolul “Vânzări record pe Amazon pentru romanul 1984“. Mi s-a parut interesanta coincidenta, la fel ca si textul in sine. Daca sunteti curiosi sa cititi articolul, click AICI.

Alte recenzii care te-ar putea interesa: Minunata lume noua – Aldous Huxley Imparatul mustelor – William Golding