Disponibil la: Targul Cartii
Colectia: Suspans Horror
Traducerea: Elena-Cristina Ioana
Numar pagini: 256
*
Sinopsis:
Aparut in 1974, romanul Sobolanii este opera de debut a lui James Herbert si reprezinta primul volum din trilogia Sobolanilor, care mai cuprinde romanele Lair (1979) si Domain (1984). Odata cu publicarea acestui roman, James Herbert devine autorul de romane horror numarul unu din Marea Britanie si unul dintre cei mai populari romancieri britanici.
Romanul Sobolanii a fost ecranizat in 1982 sub titlul Deadly Eyes si adaptat in joc video pentru Commodore 64 si Sinclair Spectrum in 1985.
Un tanar profesor de desen din Londra isi vede dintr-odata orasul invadat de hoarde de sobolani mai mari, mai feroce si mai inteligenti decat cei obisnuiti, care raspandesc teroarea si moartea printre londonezi. Cartierele mizere si ruinele ramase din timpul celui de-al doilea razboi mondial fac ca lupta impotriva sobolanilor-mutanti sa devina foarte dificila.
Acest roman pune inca o data in evidenta iresponsabilitatea guvernantilor in fata unei asemenea amenintari si risipirea acestora in inutile jocuri politice in incercarea lor de a desemna un responsabil pentru o stare de fapt.
Parerea mea:
Primul film de groaza pe care imi aduc aminte sa il fi vazut atunci cand eram mica a fost Pasarile. Ma bantuie si acum imagini din el. Daca oi mai fi urmarit altele inainte, in mod sigur nu m-au impresionat indeajuns incat sa imi ramana in minte. Insa imi amintesc si acum amestecul de groaza si fascinatie cu care m-a lasat filmul lui Hitchcock. Si mai tarziu, peste ani, am regasit acest mix de senzatii in cartile horror. Am avut luni intregi in care am ignorat orice alt tip de literatura si am devorat practic tot ce gaseam in perioada aceea in materie de carti de groaza pe piata de la noi. Multe dintre acestea fusesera scrise prin anii 70-80 iar majoritatea erau construite pe niste tipare destul de fixe. Banuiesc ca inca nu era vremea inovatiilor, a scenariilor complicate sau a personajelor complexe si inedite.
Sobolanii este exact genul acela de roman horror clasic, cu o reteta ce nu contine prea multe elemente surprinzatoare insa care nici nu risca sa se demodeze vreodata. Volumul lui James Herbert m-a aruncat in trecut, in perioada in care descopeream genul horror si mi-a amintit de ce acesta va ramane probabil mereu unul dintre genurile mele preferate de literatura. Am citit cartea cu entuziasm si cu senzatia de bucurie pe care o traiesti atunci cand revezi un vechi prieten si descoperi ca va intelegeti la fel de bine in ciuda separarii lungi.
Sunt constienta ca poate pentru un cititor pretentios, romanul poate parea…naiv, cu destule hibe si aproape „primitiv” in ceea ce priveste constructia personajelor, turnurile firului narativ, descrierile creaturilor sau chiar stilul de scriere. Insa am impresia ca doar carcotasii se vor plange de aceste aspecte. Altfel, ar trebui pur si simplu sa te bucuri de carte, sa te lasi in voia senzatiilor tari pe care ti le induce povestea. Pentru ca aceasta e plina de adrenalina, de scene socante, de cascade de sange, carne desprinsa de pe oase, morti violente si fulgeratoare si pagini care te fac sa nu mai vrei sa iesi prea curand de sub patura. In general povestile cu invazii de animale mutante sau cine stie ce fiinte puse pe distrugerea omenirii reusesc sa dea nastere unor imagini de cosmar. Insa alegerea sobolanilor drept invadatori face ca totul sa fie chiar mai dezgustator si infiorator. Iar modul superior, mult mai inteligent decat ar fi normal, in care acestia isi organizeaza asalturile, lipsa lor de teama si determinarea cu care ataca din ce in ce mai indraznet comunitatile de oameni deveniti deja neputinciosi… ei bine, toate aceste lucruri s-ar putea sa te determine sa te inchizi in casa pentru cateva zile si sa verifici de doua zece ori daca geamurile si usile sunt inchise bine. Si sa tragi poate si dulapul in fata lor 🙂
Nu pot scapa de senzatia conform careia, cu cat mai simpla este o poveste de groaza, cu atat mai pura e parca frica pe care o simti. Intunericul, necunoscutul, teama de a te rataci de cei dragi, groaza de a fi mancat de viu – toate acestea par a fi temeri care ne-au ramas adanc ingropate in minte inca de cand omenirea locuia in pesteri si nu inventase focul. Frici primitive, aproape irationale in contextul actual, insa odata activate, par a fi mai puternice decat orice temeri nascute in prezent, in lumea noastra moderna si sigura, in care intunericul nu e periculos si necunoscutul aduce doar surprize placute si nu ne mai ratacim pentru ca avem gps si nu mai exista monstrii care sa te manance de viu si nimic rau nu se intampla in ziua de azi. Sau… ne pacalim cu iluziile acestea si toata lumea noastra s-ar putea intoarce intr-o zi cu susul in jos?
Exact genul acesta de tablou il creioneaza James Herbert si apeland la un astfel de element, creaza o poveste care, desi clasica si relativ previzibila, tot reuseste sa te captiveze, sa iti faca pielea de gaina si sa iti lase niste imagini de cosmar in minte. Multumesc Targul Cartii pentru sansa de a citi acest roman.
Bile albe:
Mi s-a parut intotdeauna interesanta tehnica pe care o folosesc unii autori, atunci cand atentia se muta adesea de la protagonist la nenumarate personaje episodice, a caror viata ajungi sa o treci in revista in 2-3 pagini din copilarie si pana in prezent, doar pentru ca in secunda urmatoare sa vezi socat cum acestea sunt ucise chiar inainte de a-si da macar seama de ceea ce li se intampla. James Herbert apeleaza la aceasta metoda iar povestea capata parca mai multa substanta astfel, decat daca ar urmari doar traseul personajului principal.
Bile negre:
Asa cum spuneam mai devreme, unii cititori ar putea gasi o multime de minusuri cartii. Ca personajele nu sunt cele mai complexe, ca rasturnarile de situatie nu te socheaza, etc. Insa cred ca modul in care privesti cartea depinde integral de asteptarile tale. Din punctul meu de vedere, pentru un roman horror si mai ales tinand cont de perioada in care a fost publicat, Sobolanii isi indeplineste rolul perfect.
