Relatari culese si editate de Irina Nicolau si Theodor Nitu
Disponibil la: Libris
Colectia: Biografii, Memorii, Jurnale
Numar pagini: 188
Sinopsis:
ELISABETA RIZEA (1912-2003) s-a nascut in comuna Domnesti din judetul Arges. A sprijinit activ grupul de rezistenta anticomunista Arsenescu-Arnautoiu din Muntii Fagarasului. A fost arestata si torturata de autoritatile comuniste in 1952 si 1961, fiind condamnata la 12 ani de inchisoare. Viata ei, povestita de ea insasi in interviul luat de Irina Nicolau, este marturia darzeniei unei eroine a luptei anticomuniste din Romania.
***
„Trei zile daca mai traiesc, dar vreau sa stiu ca s-a limpezit lumea, spune Elisabeta Rizea.
S-a limpezit oare lumea? Mai degraba s-a ales. De o parte a ei, regizorii ororii si supraveghetorii ei, astazi morti, disparuti, stiuti, nestiuti, ascunsi, protejati. Apoi cei care au smuls dintii si gingiile cu clestele de cuie: Oprea si Carnu, si Marin, si Zamfirescu, si Vladicut Tanase; si Mecu, si lordache, si Apavaloaie, si Maromet, si Ivanica. Si multi altii care traiesc printre noi dintr-o pensie de patruzeci de ani pusi in slujba torturii.
De cealalta parte a lumii multi morti (zeci de mii? sute de mii?), cunoscuti si necunoscuti, cam tot ce a avut mai bun locul acesta si care au trebuit exterminati pentru a face sa triumfe legea banditilor; si putinii ramasi in viata, Elisabeta Rizea sau Cornel Dragoi, care au mai putut vorbi si care continua sa astepte cele trei zile in care ar urma sa triumfe legea oamenilor pentru ca lumea sa se poata limpezi…“ – Gabriel Liiceanu, Prefata la o spovedanie
Parerea mea:
Atunci cand cauti carti si marturii despre regimurile totalitare, Povestea Elisabetei Rizea din Nucsoara apare imediat in lista de recomandari pe care le primesti. Cand am primit aceasta carte, credeam ca voi da peste o poveste similara cu cea a Anitei Nandris-Cudla, mai ales tinand seama de faptul ca ambele volume reprezinta memoriile unor taranci condamnate la infern de niste sisteme absurde. Mi-e imposibil sa nu compar cele doua carti, desi in amintirile Elisabetei Rizea am descoperit o poveste total diferita, o lupta de alt gen, dar la fel de impresionanta.
Volumul de fata nareaza inceputurile comunismului romanesc si lupta crancena a unor grupuri de oameni de la sate impotriva acestuia si impotriva influentelor sovietice. In anii ’40, comunismul se intindea cu o energie devastatoare prin toate zonele tarii, din orasele mari si pana in cele mai izolate sate. Pamanturile, casele, animalele si in general, intreaga agoniseala a individului deveneau brusc bunuri ale statului. Oamenii incepeau sa fie supravegheati, libertatea lor ingradita. Limbajul se modifica fortat. Oranduirea sociala era deodata rasturnata cu susul in jos, impotriva firii si a logicii. Elisabeta Rizea si Cornel Dragoi vorbesc despre modul in care toti intelectualii satelor din judetele sudice au format grupari de rebeli, care au dus o lupta indelungata impotriva comunismului. Preoti, invatatori, doctori, studenti, uneori chiar si militari – indiferent de orientarea politica de pana atunci, toti au fost uniti in lupta pentru libertate. Haituiti de catre securitate, gruparile de partizani s-au ascuns in munti, formand cel din urma avanpost al rezistentei impotriva comunismului. Insa pentru a supravietui, au avut nevoie de ajutorul celor ramasi in sate. Iar astfel de oameni simpli au platit cu decenii de batai, persecutii si inchisoare pana si cel mai neinsemnat ajutor oferit partizanilor din munti. Elisabeta Rizea si finul sau, Cornel Dragoi au fost astfel de oameni pe care anii de chin nu i-au impiedicat sa mai riste, sa se mai sacrifice si sa mai creada in libertate, chiar daca aceasta parea din ce in ce mai indepartata.
M-a surprins legatura care se forma intre oameni in vremurile acelea. Cu cata generozitate se intindea o mana de ajutor in ciuda constiintei ca in clipa urmatoare securistii ar putea darama usa, cu cata usurinta se dadeau informatii false, pentru a-i proteja pe cei urmariti, cu cat altruism se indurau bataile, chinurile, sacrificiile. Desigur ca existau informatori si tradatori, pentru ca exact pe asta se intemeia regimul: pe teroare si neincredere, pe o panza de paianjen formata din presiunea ce apasa umerii tuturor, pe constinta faptului ca daca tu nu colaborezi, razbunarea si pedepsele se vor intoarce asupra copiilor nevinovati, a parintilor in varsta, a fratilor si prietenilor cei mai apropiati. Bineinteles ca multi cedau, vanzandu-i pe cei care nu faceau parte din cercul lor de oameni dragi. Prin urmare, este cu atat mai impresionant curajul celor care riscau si cel mai adesea pierdeau totul pentru o cauza. Acelasi aspect se intalneste si in cadrul inchisorilor. Ambii naratori au petrecut ani buni in puscarii, insa nu si-au pierdut umanitatea, la fel cum nu au facut-o multi alti prizonieri. Existau tradatori, dar existau si oameni care iti acordau sprijin neconditionat, uneori chiar fara sa te cunoasca, care indurau pedepse crunte pentru a-ti oferi o clipa de confort sau liniste, pentru a-ti usura suferinta daca vedeau ca aveai un moment de slabiciune.
Spre deosebire de memoriile Anitei Nandris-Cudla, in povestile Elisabetei Rizea si a lui Cornel Dragoi, stilul este parca ceva mai sec, mai rece, mai putin liric. Ambele carti au pastrat exact limbajul din vremurile trecute, de la tara, al celor ce povestesc, fara a corecta forma invechita sau uneori gresita a cuvintelor sau dezacordurile care apar pe alocuri. Farmecul si realismul povestilor sunt cu atat mai accentuate. Cred ca diferenta de perceptie provine din faptul ca graiul moldovenesc al Anitei Nandris-Cudla este mai dulce, mai grav, in timp ce vorba Elisabetei Rizea si a lui Cornel Dragoi este mai apriga, mai alerta. Te atinge putin mai greu din acest motiv, insa exista din loc in loc cate o expresie care iti rupe sufletul, in care se varsa tot amarul strans de-a lungul anilor de chin. In doua-trei cuvinte percepi teama coplesitoare inradacinata adanc in sufletele povestitorilor, ura profunda fata de un sistem distrugator, revolta impotriva atator decenii de nedreptati si crime.
Un alt aspect pe care trebuie sa il mentionez este acela ca in aceasta carte apar nenumarate nume, pentru ca ceea ce citesti nu este povestea unui singur om sau a unei singure familii, ci a unor sate intregi si a tuturor locuitorilor acestora care au fost implicati in lupta impotriva comunismului. Prima jumatate a cartii este reprezentata de istorisirile Elisabetei Rizea, care pot fi ceva mai incalcite exact din cauza faptului ca e dificil sa retii toti oamenii ale caror nume sunt mentionate si sa intelegi rolurile tuturor. Insa in cea de-a doua jumatate a volumului, Cornel Dragoi este cel care isi nareaza amintirile, iar explicatiile sale sunt mai complete, oferindu-ti mai multa intelegere nu doar asupra intamplarilor prin care a trecut el, ci si asupra evenimentelor povestite de Elisabeta Rizea. Cele doua povesti se completeaza perfect, conturandu-se ca un intreg si accentuandu-se una pe cealalta.
Multumesc Libris – librarie online, pentru sansa de a citi aceasta carte. Am descoperit lucruri despre care nu aveam nici cea mai vaga idee, iar imaginea Romaniei din secolul trecut din mintea mea s-a mai intregit cu inca o piesa din ceea ce este un puzzle urias si tulburator. Pe site-ul Libris puteti gasi atat carti online in romana, cat si o colectie vasta de carti in engleza, toate cu transport gratuit.
Disponibil la: Humanitas 
