Publicat în Valentin Nicolau

Basmania: Raspantia gandurilor (cartea I) – Valentin Nicolau

Basmania Raspantia gandurilor (cartea I) - Valentin NicolauDisponibil la: Nemira

Colectia: Cuaternar

Data aparitie: 17.11.2014

Numar pagini: 128

 

Sinopsis:

In Marea Sala a Iluziilor, pe Tronul Inchipuirii, imparatul Basmuitorul Cel Cumplit fantasma basmele destinate oamenilor. Cand istoriile se coceau, albimuzele culegeau nectarul povestii, pe care-l depuneau apoi in fagurii imaginatiei din mintile oamenilor. Numai ca de ceva timp cei de pe Pamant nu mai doreau povesti… Iar lumea basmului exista doar in masura in care pamantenii cred in ea. Si, cum e bine stiut, „precum in Basme, asa si pe Pamant“, daca lumea basmelor va disparea, atunci si lumea oamenilor se va sfarsi. Asta era problema imparatului: cum sa-i faca pe oameni sa-si recapete credinta in basme si in eroii lor.Inchis in Turnul Prapastie, Neica-Nimeni, Basmasul Fara-de-Poveste, va primi cea mai grea misiune din istoria lumii: sa se lupte cu fortele intunericului, sa salveze Basmania.

Inceputul Marii Aventuri…

Ilustratii de Tudor Popa.

Parerea mea:

Nu cred ca va exista vreun moment in care povestile sa nu ma mai atraga, in care posibilitatea de a evada cel putin cu gandul intr-o lume magica nu va mai fi ceva fascinant. A fost de ajuns sa citesc doar titlul romanului lui Valentin Nicolau ca sa imi doresc deja sa aflu despre ce este vorba in povestea pe care a creat-o. Ce nu stiam la momentul respectiv era cat de minunat arata cartea. Este genul acela de volum pe care nu te mai saturi sa il analizezi in… CONTINUAREA AICI.

Reclame
Publicat în Alan Bradley

Buruiana care impleteste streangul (seria Flavia de Luce, volumul 2) – Alan Bradley

Buruiana care impleteste streangul (seria Flavia de Luce, volumul 1) _ Alan BradleyDisponibil la: Editura TREI

Colectia: Fiction Connection

Traducerea: Monica Vlad

Numar pagini: 384

 

Sinopsis:

Flavia de Luce, copilul-minune al literaturii politiste, se intoarce cu o noua aventura!

Dupa uriasul succes al primului sau roman,Placinta e dulce la sfarsit, Alan Bradley isi pune iarasi la incercare eroina preferata.

O intamplare stranie tulbura din nou linistea din Bishop Lacey, acest bucolic satuc englezesc, cu gradini ingrijite si pasuni invaluite in ceturi. Si de data aceasta e nevoie de talentele Flaviei de Luce – neintrecut detectiv si chimist genial – cu riscul ca ora ei de culcare sa fie in repetate randuri depasita. Pentru ca Flavia se afla la dificila varsta de 11 ani. Si pe langa asta, trebuie sa lupte cu doua surori veninoase, sa se descurce cu imaginea fantomatica a unei mame pe care n-a apucat s-o cunoasca, sa accepte raceala unui tata absorbit de clasoarele lui cu timbre… si, in plus, sa mai rezolve si acest caz dificil! Rupert Porson, papusar vestit, a suferit in timpul unui spectacol cu marionete un soc… electric si, din pacate, a parasit aceasta lume. Excentrica lui asistenta pare suspecta, dar nu este singura. Prin poveste bantuie si Meg Nebuna, locuitoare a padurii Gibbet, unde se gasesc ramasitele unei vechi spanzuratori – scena unui episod intunecat din trecut. In toiul intrigii mai aterizeaza si un pilot german indragostit de surorile Brontë, care a riscat totul doar pentru a survola tinuturile mlastinoase si colinele acoperite de iarba neagra. Si lista suspectilor se extinde…

Cum va dezlega neastamparata Flavia misterul si la ce ii vor folosi de data aceasta cunostintele extinse de chimie ramane sa descoperim.

Parerea mea:

Exista anumite carti pe care le citesc cu o bucurie nemarginita. Poate ca nu neaparat trecand printr-o gama extrem de larga de emotii, insa cu siguranta, cu un zambet larg pe buze de-a lungul intregii lecturi. Seria lui Alan Bradley, Flavia de Luce, face parte din aceasta categorie de lecturi. Cel de-al doilea volum al seriei a fost la fel de incantator ca si primul, asa ca imi mentin parerea ca este o poveste ideala atat pentru publicul tanar, cat si pentru cititorii adulti, avand capacitatea de a te fermeca la orice varsta.

Deja familiarizata cu misterele si crimele dupa evenimentele descrise in Placinta e dulce la sfarsit si mai mult, dezvoltand chiar, de atunci, o pasiune ciudata pentru moarte (pe langa cea binecunoscuta pentru otravuri cat mai ingenioase), Flavia va avea din nou ocazia si de data aceasta sa se ia la intrecere cu inspectorii de politie in ceea ce priveste viteza cu care aduna indicii si cu care vor da de cap unei anchete incalcite.

Foarte interesant este faptul ca pana spre jumatatea romanului nu exista inca niciun mister de dezlegat. Toata lumea este in viata, totul pare sa decurga in cel mai linistit mod in micul orasel iar in lipsa unor activitati mai interesante, Flavia isi dedica tot timpul ajutandu-i pe cei doi papusari ajunsi din intamplare in Bishop Lacey sa faca pregatirile necesare spectacolelor de teatru de papusi. Desigur, asta in cazul in care ingrozitoarea matusa Felicity, tocmai venita in vizita la Buckshaw nu ii solicita Flaviei prezenta si ajutorul in tot felul de activitati casnice teribil de plictisitoare. Totusi, nicio clipa nu ajungi sa te plictisesti, chiar daca intriga se construieste ceva mai tarziu decat te-ai astepta. In plus, autorul strecoara tot felul de indicii chiar si in acele capitole in care, daca nu ai cunoaste-o pe Flavia, ai putea crede ca descriu activitati lipsite de importanta. Esti constient ca trebuie sa fii atent la detalii, pentru ca se vor dovedi cu siguranta extrem de importante mai tarziu.

Si asa si este! Ca pentru a compensa linistea din prima parte a cartii, autorul introduce doua mistere, aparent lipsite de legatura si aflate la distanta de ani buni unul de celalalt. Lucrurile se precipita in cel mai neasteptat mod si evolueaza la fel de surprinzator. Doar talentul Flaviei de a stoarce informatii si indicii si din piatra seaca este cunoscut. Cu toate acestea, protagonista iti este mai mereu cu cativa pasi in fata, intrucat doar uneori poti banui ce fire se leaga in mintea ei odata cu adunarea dovezilor. Esti de fapt aproape la fel de nestiutor precum cei care ii cad in plasa, oferindu-i informatii pe care le considera banale.

Ce m-a surprins mult in acest volum este dinamica relatiilor familiale de la Buckshaw. Daca in primul volum am considerat tachinarile surorilor Flaviei la adresa acesteia doar un detaliu menit sa condimenteze lectura, in Buruiana care impleteste streangul, acestea apar deodata in alta lumina. Inca nu sunt convinsa daca ranchiuna ce razbate din replicile Opheliei si ale lui Daphne este cu adevarat extrem de intensa, asa cum pare, insa rezultatul acestor rautati este mai devastator decat imi imaginasem. Toate acele atacuri acide sadesc o nesiguranta neasteptata in sufletul Flaviei. Desi eroina este un copil de-a dreptul remarcabil din toate punctele de vedere si este adesea constienta de acest lucru,  sagetile otravite aruncate constant de surorile sale o ranesc extrem de mult. Cititorul este deja familiarizat cu stilul rece al celor din familia de Luce, cunoscand tendinta acestora de a-si pastra ascunse emotiile si sentimentele. Insa exact dialogurile dintre surori o lasa pe Flavia in lacrimi, distrugandu-i fatada calma atat de bine construita. Sunt foarte curioasa sa descopar adevaratele sentimente ale Opheliei si ale lui Daphne fata de sora lor mai mica si sa inteleg care sunt motivele pentru care au format, practic, o alianta impotriva acesteia.

Personajele secundare sunt la fel de frumos construite ca si in volumul anterior. Ai senzatia ca ai pasit cu adevarat intr-un mic orasel de provincie cu propriile lupte de interese, cu secretele, barfele si conflictele tipice. Dupa Flavia, Dogger  ramane personajul meu preferat din serie, fiind aproape la fel de intuitiv ca aceasta si la fel de capabil sa inteleaga firele ascunse ce impletesc misterul. Totusi, imprumutand stilul familiei de Luce, isi pastreaza pentru sine concluziile la care ajunge sau i le impartaseste doar Flaviei daca aceasta insista, mereu sub masca unui calm imperturbabil.

Un alt aspect interesant este modificarea modului in care politia, si in special inspectorul Hewitt, o trateaza pe Flavia. Daca in primul volum, in ciuda ajutorului pe care il ofera, protagonista este mai degraba indepartata de ancheta, de data aceasta lucrurile stau in mod diferit. Contributia Flaviei este asteptata cu interes si intr-un fel, primita cu mai multa recunoastere. Iar Hewit permite ca acest lucru sa iasa la suprafata, lasand-o pe eroina sa il intrevada si sa se simta implicata aproape oficial in ancheta si acceptata in mijlocul investigatorilor.

Romanul este incarcat de scene amuzante, de replici pline de umor, astfel incat parcurgi intreaga lectura cu zambetul pe buze, chicotind ici si colo, cand dai peste cate un paragraf savuros. Insa exact prin astfel de pasaje amuzante autorul reuseste sa iti aminteasca faptul ca in ciuda inteligentei incredibile, Flavia este totusi o fetita de 11 ani, a carei inocenta a ramas intacta in ciuda faptului ca este un as in rezolvarea crimelor si in manevrarea otravilor periculoase.

Multumesc mult Editurii TREI pentru sansa de a citi acest roman. L-am parcurs cu entuziasm maxim si m-am bucurat de fiecare pagina.

Bile albe:

– Modul interesant in care se construieste intriga, extrem de lent la inceput, doar pentru a o lua apoi pe o panta ascendenta, intr-un ritm alert.

– Personajele si relatiile dintre ele, aflate intr-o continua schimbare.

Bile negre:

Perfectul simplu. Nu am idee cum suna textul in original, insa in primele capitole, traducerea aproape ca m-a facut sa abandonez pe termen nelimitat cartea. Facui, zisei, dadui, observai, intrai, etc. Dumnezeule, e englezoaica, nu olteanca! Daca in alte lecturi cate un verb este astfel conjugat din cand in cand, nici macar nu il sesizez si chiar daca as face-o, nu mi s-ar parea nimic in neregula. Insa cand jumatate din verbe sunt asa de-a lungul a nenumarate capitole, e imposibil sa nu te exaspereze.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Placinta e dulce la sfarsit (seria Flavia de Luce, volumul 1) – Alan Bradley

O intamplare ciudata cu un caine la miezul noptii – Mark Haddon

Publicat în Alan Bradley, Uncategorized

Placinta e dulce la sfarsit (seria Flavia de Luce, volumul 1) – Alan Bradley

Placinta e dulce la sfarsit - Alan BradleyDisponibil la: Editura TREI 

Colectia: Fiction Connection

Traducerea: Monica Vlad

Numar pagini: 408

 

Sinopsis:

Pregateste-te sa intalnesti un personaj insolit: Flavia de Luce, copilul-minune al literaturii politiste!

Imaginati-va un detectiv la 11 ani: Flavia de Luce, fetita minune indragostita de experimente chimice si experta in prepararea unor otravuri pe care le testeaza pe propriile ei surori rautacioase. Un copil indraznet si haios, care poseda un vocabular nelimitat si o cultura uimitoare, care-si baga nasul acolo unde nu trebuie si care reuseste sa vada problema acolo unde oamenii mari esueaza. Este irezistibila, cucereste inimile celor din jur, dar – atentie! – nu ezita sa otraveasca ceaiul celor care o supara! Anglia, vara anului 1950. Viata linistitului conac Buckshaw din Bishop’s Lacey este tulburata de cateva intamplari neobisnuite si, culmea ciudateniei, cadavrul unui necunoscut apare peste noapte in parcela cu castraveti a gradinii.

Cand stapanul casei, colonelul de Luce, este arestat ca suspect, fiica lui cea mica, Flavia, dornica sa-i dovedeasca nevinovatia, incepe sa cerceteze cazul cu perseverenta si talentul unui adevarat detectiv: interogheaza cu abilitate, studiaza arhive prafuite de ziare vechi, se strecoara in locuri nepermise, intocmes te liste de suspecti. Investigatiile ei minutioase o conduc in cele din urma pana in trecutul tumultuos al tatalui sau, pe vremea cand acesta era elev al colegiului Greyminster, intr-o poveste palpitanta cu magicieni, colectionari fanatici de timbre si sinucideri dubioase. Totul invartindu-se in jurul unei pretioase marci postale imprimate cu chipul Majestatii Sale Regina Victoria.

„Puneti laolalta in mintea unei fetite de 11 ani abilitatile deductive ale lui Sherlock Holmes, talentul pentru chimie al lui Marie Curie si zelul lui Dr. Jekyll – aceasta fetita se numeste Flavia de Luce si este eroina unei carti pline de mister, farmec si experimente. Dialogurile spumoase, umorul de buna calitate si personajele pitoresti continua sa te insoteasca multa vreme dupa ce ai pus cartea la loc, in raft.” – Discovery Channel

Parerea mea:

Flavia de Luce este copilul acela genial in pielea caruia ne-ar fi placut probabil tuturor sa fim atunci cand eram mici. Remarcabil de istet, capabil sa ii puna mai mereu pe adultii din jur in incurcatura, tratat cel mai adesea cu respect si admiratie de catre acestia, dand nas in nas cu aventura la fiecare pas si avand niste abilitati de detectiv care l-ar face invidios si pe Sherlock Holmes. Abilitati care, totodata, ar aduce mereu dreptatea pe oriunde ar fi nevoie de ele. Nu mai retin care lecturi din copilarie m-au facut sa visez astfel, insa stiu ca mereu mi-as fi dorit sa fiu exact asa cum este Flavia.

Sa spun ca mi-a placut povestea este putin spus. A fost genul acela de lectura care efectiv te bucura, pe care o citesti cu zambetul pe buze, chiar daca esti constient ca nu ai in fata chiar cea mai veridica poveste. Pentru ca, la drept vorbind, nici personajele si nici firul intamplarilor nu debordeaza de realism. Flavia nu este doar un mic geniu, dar are si o maturitate uimitoare pentru un copil de varsta ei. Relatia cu adultii din jur pare si ea incredibila: foarte rar este trasa la raspundere pentru poznele sale, iar ancheta pe care o desfasoara merge struna, adultii fiind pentru ea doar niste pioni pe care trebuie sa recunoastem ca ii cam asaza dupa cum isi doreste. Spre deosebire de tendinta din ultima vreme a autorilor, de a crea protagonisti cat mai obisnuiti, cu care cititorii sa se identifice pe tot parcursul cartii, Placinta e dulce la sfarsit ofera exact opusul: atat protagonista cat si evenimentele sunt formate numai din vise si dorinte imposibile. Si poate ca tocmai de aceea lectura este atat de fermecatoare. Totul este prezentat intr-un stil detasat, amuzant si pe alocuri ametitor. Asta pentru ca privim evenimentele prin ochii Flaviei, iar personalitatea ei deosebita asigura o atmosfera surprinzatoare. Exista doar doua-trei pasaje in care Flavia isi dezvaluie teama, in restul timpului conducandu-si misiunea cu entuziasm si seriozitate deopotriva. Desi constienta de situatia extrema in care se afla atat ea cat si cei dragi ei, protagonista reuseste sa isi pastreze obiectivitatea pe tot parcursul anchetei.

Personajele sunt destul de tipice, insa acest lucru nu deranjeaza: avem tatal vaduv, semi-absent, in ciuda prezentei sale permanente, surorile cu care Flavia este intr-o continua cursa a farselor, majordomul devotat pana la extreme si bucatareasa putin cam bagacioasa. Politistii trimisi sa ancheteze cazul nu sunt nici ei departe de portretul clasic, iar personajele negative au motivatii cat se poate de banale: imbogatire rapida si posibil si un strop de dorinta de razbunare. Insa autorul reuseste sa combine toate elementele povestii atat de frumos, incat nu ai cum sa te simti dezamagit sau iritat de cliseele utilizate.

Foarte interesante au fost dezvaluirile tatalui Flaviei despre adolescenta sa, despre intamplarea tragica petrecuta atunci si relatia sa cu personajele negative. Iar ceea ce mi-a placut enorm a fost faptul ca dupa acel moment, contrar asteptarilor, relatia tata-fiica nu are parte de o transformare incredibila, personajele pastrandu-si in continuare unele dintre trasaturile definitorii ale familiei de Luce: firea rezervata si ezitarea in a-si dezvalui prea mult sentimentele fata de cei dragi.

Am adorat romanul si il recomand cu foarte multa caldura atat cititorilor mai tineri, intrucat este intr-adevar genul acela de carte perfecta pentru a fi devorata in copilarie sau adolescenta, dar si cititorilor adulti, pentru emotiile pe care ti le trezeste, pentru faptul ca iti aminteste de primele carti parcurse si de modul fascinant in care acestea reuseau sa te faca sa visezi si sa te transporte in lumile imaginare create de autori.

Multumesc Editurii TREI pentru acest roman.

Bile albe:

Desi romanul contine si o multime de aspecte tipice, la care te astepti odata ce ai deschis o astfel de carte, intriga propriu-zisa nu face parte dintre acestea. Desigur, motivul real al crimei nu este pana la urma extrem de surprinzator, insa pana sa aflam asta avem parte de multe capitole in care nu putem decat sa facem presupuneri dupa presupuneri, doar pentru a vedea apoi cum fiecare dintre acestea sunt spulberate pe rand. Mai mult, pana spre final, nu stim concret ce se ascunde in spatele acestui motiv destul de vag, dorinta de mai mult. Iar ancheta ne rezerva destule surprize pentru a ne face sa nu lasam cartea din mana pana cand nu aflam tot adevarul.

Bile negre:

Asa cum am scris si mai devreme, romanul contine destule elemente ce pot fi incadrate la clisee: de la portretele personajelor, pana la modul in care actioneaza acestea. Din punctul meu de vedere, povestea este prea bine scrisa pentru ca asta sa mai conteze, insa trebuia sa mentionez totusi acest aspect, presupunand ca unii cititori ar putea sa il considere un minus al cartii.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Rosu ca sangele (seria Alba-ca-Zapada, volumul 1) – Salla Simukka

Spionaj la manastire – Rodica Ojog Brasoveanu

Publicat în Mark Haddon

O intamplare ciudata cu un caine la miezul noptii – Mark Haddon

O intamplare ciudata cu un caine la miezul noptii - Mark HaddonDisponibil la: Editura TREI

Colectia: Young Fiction

Traducerea: Constantin Dumitru-Palcus

Numar pagini: 288

 

Sinopsis:

Christopher, un baiat de 15 ani, sufera de sindromul Asperger, o forma de autism. Are o memorie fotografica. Intelege matematica. Intelege stiinta. Ceea ce nu poate intelege el sunt oamenii.
Cand il gaseste pe Wellington, cainele vecinului sau, zacand mort pe o peluza din apropiere, se decide sa porneasca in cautarea asasinului si sa scrie un roman politist despre aceasta. In incursiunea sa va descoperi insa alte mistere ce pot face ca intreaga lume din jurul sau sa se prabuseasca.
Aparut in Anglia, romanul O intamplare ciudata cu un caine la miezul noptii s-a bucurat de un enorm succes, devenind un bestseller absolut in majoritatea tarilor in care a fost publicat si fiind recompensat cu 17 premii literare, printre care Whitbread Award si Los Angeles Times Book Prize.

„Nu am mai citit niciodata o carte atat de plina de umor si seriozitate in acelasi timp… Va sfatuiesc sa o cumparati in dublu exemplar, o sa vreti s-o dati la prieteni, dar nu va veti indura sa o imprumutati pe a voastra.” – Arthur Golden

„Cand merg cu autobuzul la scoala ma uit la masinile care trec pe langa noi si le retin culorile.
3 masini rosii la rand inseamna ca va fi o Zi Destul de Buna. 4 masini rosii inseamna ca va fi o Zi Buna. 5 masini rosii inseamna ca va fi o Zi Foarte Buna. Iar 4 masini galbene la rand inseamna ca va fi o Zi Neagra, adica o zi in care nu vorbesc cu nimeni si nu mananc la pranz nimic si Nu-mi Asum Riscuri, fiindca galbenul e culoarea cremei de oua, a liniilor duble galbene si a frigurilor galbene, care e o boala mortala. Dar daca vad 3 masini rosii la rand sau 4 masini rosii la rand sau 5 masini rosii la rand, ma simt in siguranta si este o zi buna pentru un proiect.”

Parerea mea:

Romanul lui Mark Haddon spune povestea unui baiat de 15 ani care sufera de o forma de autism. Intamplarile sunt narate din punctul de vedere al lui Christopher, ceea ce ne ofera ocazia sa privim lumea prin ochii lui.

Trebuie sa recunosc ca pe tot parcursul cartii m-am gandit continuu la parintii lui Christopher. Nu am putut sa imi scot din minte in nici o clipa lupta continua pe care acestia o duc, modul in care viata oricum plina de dificultati devine pentru ei chiar mai grea, cum fiecare zi este o provocare ce le solicita toata fiinta. Pentru ca, desi isi iubesc fiul in ciuda bolii si sunt mandri de acesta, efortul de a-l creste e fara indoiala insutit fata de cum ar fi daca ar avea un copil normal. Si nu stiu in ce masura Christopher reuseste sa realizeze asta sau sa aprecieze rabdarea cu care este tratat.

Desi foarte inteligent (Christopher este foarte bun la matematica si fizica de exemplu), protagonistul are probleme in a pricepe expresiile de pe fetele celorlalti si de asemenea de foarte multe ori, nu le intelege starea de spirit, nu sesizeaza intelesurile ascunse pe care le au cuvintele lor. Desi povestea este narata din perspectiva lui Christopher, nu sunt nici acum sigura daca personajul constientizeaza sau nu modul in care ii influenteaza pe cei dragi fiecare greseala a sa. Nu am reusit sa imi dau seama daca nu pricepe aceste lucruri sau daca pur si simplu nu ii pasa de ele. Pentru ca uneori, Christopher ia decizii in cunostinta de cauza. Stie ca ceea ce face nu este in regula si incearca sa gaseasca portite prin care sa iasa cu bine. Mai mult, frica pare sa fie singurul aspect care il tine intre niste limite si in fata caruia reactioneaza. Nu grija pentru parintii sai, nu constiinta ca ceva nu este corect, nu recunostinta fata de efortul constant al celor dragi, ci doar teama: de pedeapsa sau cearta, de cei din jur, de necunoscut, etc. Am senzatia ca nu am reusit sa il cunosc deloc pe Christopher, desi toata cartea este despre el. Insa oscilez intre a-l considera un copil inocent care pur si simplu nu poate sa vada niste lucruri evidente din cauza bolii de care sufera sau a-l privi ca pe un adolescent care ii manipuleaza intr-un fel pe cei din jur bazandu-se pe aceasta afectiune a sa. Evident, Christopher este pana la urma ca oricare alt adolescent din punctul acesta de vedere, pentru ca toti copiii se folosesc de diferite tertipuri nevinovate pentru a obtine ceea ce isi doresc din partea familiei. Insa lucrul acesta e cumva surprinzator in cazul protagonistului, din partea caruia m-as fi asteptat cred sa fie un exemplu de inocenta tinand cont de situatia sa.

Desi incepe cu un mister, romanul se transforma la un moment dat mai degraba intr-o poveste de familie destul de sumbra. Secretele initiale se sting fara prea mult suspans, insa in scurt timp, ni se dezvaluie niste adevaruri despre care nici macar nu aveam habar ca sunt ascunse. Asa ca, desi firul narativ nu decurge asa cum se preconiza la inceput, directia pe care o urmeaza ofera cateva rasturnari de situatie total neasteptate.

Poate ca povestea nu ofera tocmai o serie de aventuri interesante asa cum credeam initial, insa pluseaza in alte aspecte. Modul in care suntem transpusi in mintea unui adolescent bolnav de autism mi s-a parut remarcabil redat si ofera o perspectiva unica. Mai mult, relatiile cu cei din jur sunt si ele atent creionate. Mi s-a parut uimitor felul in care persoanele specializate reusesc sa inteleaga cum functioneaza mintea unui astfel de copil si de asemenea, cum reusesc aproape fara nici un efort sa foloseasca exact tehnicile si limbajul potrivite. Evident, de aceea si sunt specialisti, insa este de-a dreptul fascinant sa observi cum se traduce o astfel de relatie cu adevarat. Si de asemenea, cum parintii, in ciuda iubirii pe care o poarta copilului, uita adesea sa mai incerce, sa mai spere, sa mai creada. Intr-adevar, efortul lor este continuu, nu se incheie la ora inchiderii scolii, asa ca e usor de inteles de ce gresesc adesea, de ce aleg calea mai simpla, de ce vor ca lucrurile sa se aseze de la sine. Pentru ca dupa ani si ani de lupte continue, este imposibil sa nu te simti obosit. Insa chiar stiind asta, tot te surprinde faptul ca exact cei mai importanti oameni din viata unui copil cu probleme pot fi si cei care il ranesc neintentionat cel mai des.

In ciuda subiectului delicat, O intamplare ciudata cu un caine la miezul noptii nu este o carte care sa te lase cu ochii in lacrimi. Insa iti ofera o perspectiva noua asupra unor lucruri la care probabil nu obisnuiesti sa te gandesti decat ocazional si reuseste sa iti ramana extrem de bine intiparita in minte. Este induiosatoare fara a se transforma intr-o drama ieftina si te pune fata in fata cu o serie de intrebari, cu ganduri privind alegerile pe care le facem, deciziile pe care le luam si modul in care privin ceea ce este in jurul nostru.

Multumesc Editurii Trei pentru ca mi-a oferit aceasta carte pentru recenzie.

Bile albe:

Modul impecabil prin care autorul reda felul in care functioneaza mintea unui copil ce sufera de autism.

Bile negre:

Scenariul propriu-zis nu este unul care sa te tina cu ochii lipiti de pagina. Nu ma intelegeti gresit, romanul este interesant, eram in permanenta curioasa sa descopar cum vor evolua lucrurile, insa nu chiar genul de carte pe care nu poti sa o lasi din mana sub nici o forma. Nu m-a deranjat neaparat acest aspect, insa trebuia sa il mentionez din cauza faptului ca volumul este destul de diferit fata de modul in care mi l-am imaginat, citind descrierea si titlul.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Sub aceeasi stea – John Green

The Year of the Rat – Clare Furniss

Publicat în Jake Marcionette

Spuneti-mi Jake – Jake Marcionette

Spuneti-mi Jake - Jake MarcionetteDisponibil la: Editura TREI

Colectia: Young Fiction

Traducerea: Carmen Ciora

Numar pagini: 160

 

Sinopsis:

„Exuberanta lui Jake impregneaza fiecare pagina si da povestii un ritm alert si jucaus.” –  Publishers Weekly

Am inceput sa scriu in scoala primara. Dar nu pentru ca as fi facut o pasiune arzatoare pentru a-mi pune gandurile pe hartie. Nici vorba. Am fost OBLIGAT de mama; voia, conform planului ei malefic, sa-mi distruga orice sansa de a ma bucura de o vara plina de distractie. Dupa cativa ani de exercitiu a inceput sa-mi placa de-adevaratelea sa scriu si sper ca veti avea ocazia sa-mi cititi cartile. Daca vreti sa aflati despre EXTRAORDINARITATE, ma gasiti pe JustJake.com sau pe Twitter @jakemarcionette.

Despre extraoridinarul autor:

Jake Marcionette este un elev dintr-a saptea care locuieste impreuna cu mama, tata si sora lui mai mare in Maryland. A scris Just Jake cand avea doar doisprezece ani. Pe langa scris, lui Jake ii place sa joace lacrosse si s-o enerveze pe sora lui, Alexis.

Parerea mea:

Din cand in cand, mi se face dor de cate o carte care sa imi aminteasca de copilarie iar ultima lectura de acest gen care mi-a atras atentia a fost Spuneti-mi Jake. Am observat ca in ultimii cativa ani popularitatea acestui tip de carti pentru copii a crescut destul de mult si eram curioasa sa descopar si eu cum suna acum povestile pentru cei mici fata de cele pe care le citeam eu la varsta aceea.

Primul aspect pe care il observi este fara indoiala modul in care arata cartea, atat la exterior cat si in interior. Este colorata, plina de desene, vesela, iar pe langa imaginile principale, pe fiecare pagina mai exista diverse adaugiri, poze, desene si tot felul de artificii care iti iau ochii si care o fac sa arate exact ca un jurnal real. A fost o placere sa dau fiecare pagina si sa observ toate detaliile si modul atat de dragut in care a fost realizat volumul.

Povestea este si ea simpatica, iar ceea ce m-a surprins este ca nu ofera o rezolvare rapida sau un curs lipsit de dificultati. Dimpotriva, protagonistul se confrunta cu o serie de probleme iar evolutia sa nu este tocmai usoara. Jake trebuie sa lupte pentru a castiga ceea ce isi doreste si pe parcurs, ofera cateva sfaturi utile. Sfaturi care probabil vor ajunge astfel mai usor la cititorii tineri decat daca le-ar primi de la adultii din jurul lor. Mi s-a parut interesant si faptul ca povestea nu este una clasica, neavand un erou si un antagonist si vreo lupta intre cei doi. Exista conflicte, insa rolurile personajelor se transforma pe tot parcursul lecturii. Autorul ofera pur si simplu o serie de episoade normale din viata sa, episoade ce urmeaza unui moment de cumpana. Si face asta intr-o maniera amuzanta si usor de parcurs. Cititorii se vor regasi probabil in poveste, indiferent daca au trecut sau nu printr-o provocare ca cea pe care trebuie sa o infrunte Jake, intrucat oricat de frivol ar parea acest lucru, popularitatea este pana la urma unul dintre aspectele importante din viata de elev si nimeni nu stie asta mai bine decat cei care sunt inca la scoala sau liceu.

In mod surprinzator, nu stiam deloc la ce sa ma astept atunci cand citeam cartea. Desigur finalul devine usor de ghicit la un moment dat si in plus, banuiesti inca de la inceput ca lucrurile se vor aseza asa cum trebuie. Insa tocmai datorita faptului ca structura povestii este una atipica, intamplarile care au loc de-a lungul povestii reprezinta o serie de surprize.

Cartea se parcurge rapid, scrisul este mare, paginile pline de imagini iar stilul usurel si plin de umor – lucru de asteptat din moment ce autorul a scris-o la varsta de doar doisprezece ani.

Multumesc Editurii TREI pentru ca mi-a oferit aceasta carte pentru recenzie.

Bile albe:

Aspectul simpatic si original al cartii, firul narativ interesant si stilul amuzant in care acesta este prezentat.

Bile negre:

Din punctul meu de vedere, carticica este prea scurta. Insa tinand cont de publicul tinta, numarul de pagini este probabil cel potrivit.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Peter Pan. Repovestire dupa romanul lui J.M.Barrie – Tania Zamorsky

Mostenirea ucigasa – Gareth P. Jones