Publicat în John Green

Sub aceeasi stea – John Green

Sub aceeasi stea - John GreenDisponibil la: Editura Trei

Colectia: Young Fiction Connection

Traducerea: Shauki Al-Gareeb

Numar pagini: 312

Sinopsis:

Fara suferinta, cum am putea sti ce e bucuria?

„Isi vor aminti oamenii de mine? Ce sens are viata mea? Ce vreau sa las in urma?”

Desi un medicament miraculos i-a prelungit viata, Hazel Grace Lancaster, in varsta de 16 ani, are impresia ca de cand se stie a fost „in faza terminala”. Insa atunci cand fermecatorul Augustus Waters, suferind si el de aceeasi boala cumplita, apare la intalnirile unui grup de suport unde merge Hazel, povestea fetei va fi complet rescrisa.

Spirite inrudite, impartind acelasi farmec si acelasi simt al umorului, Hazel si Gus incep o cursa contra cronometru in care invata ce inseamna sa iubesti.

„Sub aceeasi stea este un amestec de melancolie, duiosie, intelepciune si umor.” – The New York Times

Parerea mea:

Nu am nici cea mai vaga idee daca exista cititori care au criticat vreun aspect al acestei carti. Nu am intrat pe GoodReads dupa ce am terminat volumul, asa cum fac de obicei, nu am fost curioasa sa citesc impresiile de acolo, nu m-a interesat punctajul cartii si nici modul in care a fost perceputa de catre ceilalti cititori. Si mda… sunt total incapabila sa fac o recenzie obiectiva. Pentru ca povestea aceasta m-a prins intr-un mod total diferit fata de alte romane YA, intr-un mod in care am uitat complet de orice detalii „tehnice”.  Odata ce incepi Sub aceeasi stea uiti de tot. Nu mai e decat povestea aceasta si emotiile pe care le genereaza. Iar autorul reuseste din plin sa te faca sa percepi totul ca si cum tu ai fi in pielea protagonistei, ca si cum tu i-ai trai drama.

Asa cum probabil stiti deja, romanul o are in centrul atentiei pe Hazel, o adolescenta bolnava de cancer, conectata in permanenta la un aparat care o ajuta sa respire si constienta de faptul ca oricare dintre zilele pe care le traieste ar putea fi ultima ei zi. In primele capitole ale cartii esti deja aruncat intr-un univers diferit si ai ocazia de a vedea lumea intr-o cu totul alta lumina. Pentru ca a fi bolnav in faza terminala te obliga sa ai o altfel de perceptie asupra vietii. Boala devine normalul acestor oameni, iar drama este cumva transformata in ceva comun. Traind zi de zi sub umbra mortii devii aproape imun la „efectele ei secundare”.  Acesta a fost probabil aspectul cel mai uimitor al cartii. Faptul ca Hazel este o adolescenta atat de normala daca reusesti sa ignori conditia ei de persoana bolnava. Intalnirile ei cu alti adolescenti aflati in aceeasi situatie te uimesc tocmai prin modul in care ei isi trateaza boala, fara pic de tragism. Glumele lor ating ating aproape intr-un mod crud subiecte sensibile, in dialogurile lor apar adesea nume ale unor copii ce au pierdut deja lupta contra bolii, iar crizele adevarate iau nastere doar in situatiile cele mai grave. Surprinzator sau nu, romanul este teribil de amuzant la inceput. Vocea lui Hazel este autentica, normala, veridica si incarcata de umor. Insa in acelasi timp, nu te lasa sa uiti nici o clipa ce fel de poveste citesti, chiar daca reuseste sa o imbrace intr-un stil ce oscileaza intre ironie si amuzament real. Probabil nu am mai zambit atat de des nici macar la romanele ce se vor cu adevarat a fi nostime. Totusi, dupa cate o pagina in care reusesti sa te destinzi si poate chiar sa chicotesti la anumite momente, autorul arunca unele pasaje care te readuc in cel mai abrupt mod la realitate. Trebuie sa stiti ca in ciuda faptului ca mai tarziu cartea devine extrem de trista si ca moartea este o constiinta permanenta, John Green te face sa nu regreti ca ai patruns intr-o astfel de lume nici macar in clipele in care nu mai poti opri lacrimile ce-ti siroiesc pe obraz.

Povestea de dragoste dintre Hazel si Augustus debuteaza in acelasi mod plin de contraste. Pe de-o parte pastrand aproape un ritm normal, fara a parea nici o clipa exagerat si pe de alta parte, cumva grabit tocmai din cauza continuei amenintari a mortii ce planeaza asupra personajelor. Insa conversatiile celor doi sunt savuroase, personalitatile lor se impletesc in cel mai armonios mod, iar autorul reuseste sa te faca sa ii indragesti asa cum rar ajungi sa indragesti personaje fictive. Cred ca e imposibil sa iti alegi un personaj favorit, pentru ca atat protagonistii cat si unele personaje secundare sunt atat de fermecatoare incat cu greu ai putea sa il preferi pe unul in defavoarea altuia.

Pana la un punct, chiar ma intrebam de ce atatia cititori povesteau in recenziile lor cat de tragica este povestea. Pentru ca da, bineinteles, exista un sir continuu de drame, insa asa cum spuneam, impresia de ansamblu este un mix de speranta, teama, resemnare si entuziasm in fata celor mai marunte bucurii ale vietii. Insa de la un punct, actiunea o ia pe o panta descendenta intr-un ritm extrem de rapid. Tot ce parea pana atunci sa se fi stabilizat pe o linie dreapta se duce deodata la vale, iar bruma de fericire de pana atunci e inlocuita de o avalansa de tragedii. Recunosc ca de aici si pana la final am plans aproape continuu, oricat de tare incercam sa ma abtin. Pentru ca autorul este la fel de talentat in a te face sa simti durerea pe cat de abil era sa iti transmita primii fiori ai dragostei, bucuriile micute sau entuziasmul unor prime experiente. Nici nu stiu cum sa explic exact capacitatea sa de a-ti oferi toate aceste emotii. Dar simti TOT! Socul, rusinea, regretul, durerea, pierderea, anticiparea mortii, vidul lumii lipsite deodata de acel om care a reusit sa iti ofere pentru cateva luni un univers total diferit, TOTUL! Sentimentele fiecarui personaj iti sunt deodata impregnate adanc in suflet, treci de la emotiile unui personaj la cele ale celorlalte si simti absolut tot ce simte fiecare dintre ele: cel aflat in pragul mortii, cel care l-a iubit mai presus de orice, cei care i-au dat viata, cei care i-au fost prieteni sau frati, cei care stiu ca in scurt timp vor experimenta aceeasi durere in cadrul propriei familii. Intreaga poveste este un carusel de emotii, te arunca intr-o gaura neagra, te face sa absorbi sentimente pe care nu credeai ca le vei putea intelege vreodata, iti ofera o viziune diferita asupra vietii, asupra bolii, asupra durerii – fizice sau psihice, asupra mortii si asupra intregii lumi. Si asa cum spuneam, chiar daca este pana la urma o carte trista, nu regreti nici o clipa ca ai citit-o, oricat de multe lacrimi ai varsa din cauza ei.

Am furat de pe blogul More than ordinary books o imagine care ilustreaza perfect starea mea de pe parcursul citirii cartii si pe care am descoperit-o chiar a doua zi dupa ce am incheiat eu lectura. Ceea ce ma face sa cred ca probabil majoritatea cititorilor au reactii similare…

sub aceeasi stea - reactie

Multumesc editurii Trei pentru sansa de a citi aceasta poveste incredibila. Nu cred ca exista nici un cititor care ar putea ramane rece in fata ei sau care nu s-ar simti intr-o oarecare masura schimbat dupa citirea ei. Asa ca o recomand din suflet tuturor, este o experienta zguduitoare si induiosatoare, un roman care ti se lipeste pur si simplu de suflet.

Bile albe:

Talentul de a amesteca emotii atat de diferite, de a trata un subiect atat de sensibil intr-un mod fermecator si in permanenta contrastant si de a crea o poveste uimitoare si imposibil de uitat.

Bile negre:

Poate doar citatul de pe coperta („Fara suferinta, cum am putea sti ce e bucuria?”) care este cumva in conflict cu mentalitatea protagonistei.

Anunțuri

Autor:

www.roxtao.wordpress.com

50 de gânduri despre „Sub aceeasi stea – John Green

    1. Doamne, deci eu de obicei reusesc sa ma abtin si nu prea plang la carti. Mai ales ca citesc de cele mai multe ori in locuri publice. Stii cum eram la asta?? Si imagineaza-ti ca o citeam in autocar, in drum spre destinatia de vacanta. Noroooooc ca am ajuns la partile dramatice cand se facuse deja intuneric si am putut sa imi ascund macar vag reactiile, inghesuindu-ma in scaun, cu spatele spre restul calatorilor si cu parul pe fata :))

      1. 😀 Oh, astept atunci impresii, sunt tare curioasa cum o sa ti se para. Mai ales ca tu impartasesti parca destul de rar parerile despre carti 😉

      2. Pai, nu stiu…probabil pt ca blogul tau nu e despre carti si in ciuda faptului ca mai prind unele discutii legate de anumite carti, tot nu pot scapa de impresia ca intre timp, tu mai citesti 100 de carti misto despre care nu spui nimic :))

  1. Imi imaginez cum te fereai in autocar:-) 🙂 , asa am patit eu la cartea Eu si Marley, nu puteam sa o povestesc prietenului pentru ca plangeam:-) 🙂 🙂 🙂 si rar mi se intampla acest lucru cand citesc o carte.
    Interesant! Nu am citit nicio recenzie negativa a acestei carti pana acum, numai pozitive, inseamna ca ma asteapta o lectura buna, pentru ca am castigat aceasta carte alaturi de E usor sa te iubesc.

    1. Ooo, eu am plans groaznic la filmul Eu si Marley, care cica trebuia sa fie comedie! Cartea cred ca m-ar face praf! :))
      Deci chiar e must read Sub aceeasi stea! Ma asteptam sa imi placa, prea reactiona pozitiv toata lumea, dar nu ma gandeam ca va fi chiar asa. Adica… timp de jumatate de carte povestea e intr-adevar destul de tragica strict prin situatia generala, dar fara sa te omoare lent asa. Plus ca atentia incepe sa iti fie distrasa cu niste chestii mai putin interesante la un moment dat, asa ca incepi sa lasi garda jos. Iar apoi, deodata se schimba totul la 180 de grade si de acolo ai parte numai de socuri si de chestii din ce in ce mai naspa si autorul iti face praf fiecare urma de speranta. Dar e ataaaat de frumoasa incat merita sa o citesti chiar daca saptamani la rand probabil nu o sa ti-o poti scoate din minte si o sa te doara sufletul de fiecare data cand te gandesti la ea..

    1. :)) Oh, cred ca esti singurul cititor asupra caruia nu as baga mana in foc ca o sa se lase dus de val. Adica… am scris si la inceputul recenziei, eu una nu am fost in stare sa mai fiu atenta la chestiile legate de constructia povestii, a personajelor, etc. Dar stiu ca tu reusesti sa ramai muuuuuult mai obiectiva, asa ca in eventualitatea in care exista ceva puncte slabe, cred ca tu esti cea care o sa le gaseasca. Dar chiar si asa, sunt parca si mai curioasa sa iti descopar reactia :))

      1. :)) Cred că sunt mai mult cârcotașă decât obiectivă, ca să fiu sinceră. M-am obișnuit să caut și să găsesc defectele. Am ajuns în așa hal încât parcă le îndosariez atunci când citesc, nu mă opresc deloc, ci pur și simplu suna un fel de alarmă în creierul meu. Continui apoi să citesc, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

      2. :)) Si mie mi se paruse la un moment dat ca am inceput sa fac asa, cred ca la scurt timp dupa ce imi facusem blogul. Dar cumva, am reusit sa scap repejor de tendinta asta. Plus ca nu aveam talentul ala sa fac recenziile negative ataaaaaaaat de savuroase cum iti ies tie, asa ca la mine nu avea farmec! :))
        Dar tot imi pastrez parerea ca esti mai degraba obiectiva 😉

      3. Observ cu din ce în ce mai multă uimire că oamenilor care îmi citesc blogul le place când sunt nesimțită. Foarte ciudat… Și mie îmi place!

      4. :)) Cred ca e faptul ca multi dintre noi ne concentram mai mult pe chestiile bune ale cartilor si incercam sa ignoram ce nu ne place. Iar cand cineva vine si tranteste toate chestiile naspa pe care noi ne facem ca le uitam, normal ca entuziasmul e maxim!

  2. Mi-a placut la nebunie imaginea pe care ai ales-o! :)) Dar daca e o carte la care plangi, probabil o voi ocoli :P. Cu toate ca am citit recent o carte la care as fi plans cu ani in urma si mi-am spus doar – „Uite o carte care m-ar fi facut sa plang”! Nu stiu daca a fost o exceptie sau chiar reactionez diferit. Daca o sa mi se mai intample, o sa-mi spun: „am inceput sa am sentimente mai profunde” decat: „in ce hal de nesimtire am ajuns” :)))

    1. Pai… eu am plans. Nu plang foarte des la carti (mi se mai umezesc ochii la unele, dar de aici pana la a nu ma putea opri…), dar asta a fost….brrrr. Si stii, pana la urma, subiectul se bazeaza pe ceva ce stii oricum ca se intampla zi de zi. Adica.. stim ca exista copii bolnavi de cancer si normal ca in viata lor si a familiilor lor nu e decat drama. Si stii ca e trist si ca situatiile astea sunt probabil ingrozitoare. Dar autorul reuseste sa te faca martor la dramele astea si e foarte abil in a te face sa simti tot ce simt personajele. Atat cele care pierd lupta cat si cele din jurul lor, care nu pot sa faca nimic decat sa priveasca..

  3. Ma faci sa imi aduc aminte ca trebuie sa imi strang bani. Imi doresc mai multe carti de la editura Trei. In varful listei de cumparaturi sunt cartile lor.

    1. Mi se pare grozav ca au facut colectia asta pentru tineri, mai ales ca titlurile de pana acum sunt minunate! Abia astept sa vad ce mai au pe lista in viitor 😀

  4. Foarte frumoasă recenzia!! Cu siguranţă este o carte diferită care te marchează. Sper să o pot citi şi eu însă nu prea curând pentru că nu cred că am starea necesară. Sau mai bine zis nu vreau să trec în starea pe care ţi-o lasă cartea la final.

    1. Multumesc, Simona! Da, da, chiar cred ca trebuie ori sa te apuci de ea fara sa stii ce te asteapta, ori sa te pregatesti pentru impactul pe care il va avea. In orice caz, e minunata cartea si o sa vezi ca te bucuri tare mult ca ai citit-o chiar si atunci cand esti inca inlacrimat 🙂

    1. Ma asteptam sa imi placa.. dar nu ma asteptam sa ma faca sa ma simt chiar asa!! I mean… chiar si dupa ce am inceput-o, evident ca eram impresionata, dar nu intr-atat de mult cum lasau alte recenzii sa se inteleaga ca ar trebui. Dar vai, cand am ajuns la… prapastia aia de unde totul incepe sa o ia tot in jos… am inteles brusc de unde proveneau reactiile acelea 🙂

  5. Am terminat si eu de citit cartea acum o zi, si guess what? Nu am plans deloc. Si stii de ce? Pentru ca a avut grija cineva sa imi spulbere o parte din emotia si socul de care as fi avut parte daca descopeream singura partea dinspre final. Am vazut din greseala pe un blog un nenorocit de gif in care se dezvaluia un spoiler major si am stiut ce va urma. Mi-am jurat ca nu mai intru acolo in veci!
    Urasc sa stiu dinainte ce se va intampla, pentru ca simt ca mi-a fost furat un dar pretios. E ca si cum cineva mi-ar da un cadou impachetat minunat, pe care ard de nerabdare sa il descopar, si imi spune persoana respectiva ce se afla in interior. Nu mai e aceeasi satisfactie, aceeasi bucurie de cand afli tu singur ce se afla in cutia magica.
    Insa m-am simtit suficient de trista si emotionata cand am ajuns la acele parti. Sunt convinsa ca as fi plans si eu daca nu vedeam ala. Stii de cand caut o carte care sa ma faca sa plang? Dintotdeauna.
    Superba recenzia ca de obicei. Eu astept sa imi mai treaca din frustrare si apoi o sa o scriu.

    1. Oh, doamne, urasc asta!!! Asa am patit la Eve 2, doar stii.. si de atunci detesc blogurile care fac chestia asta. Chiar ieri alaltaieri de exemplu, am aruncat o privire pe niste recenzii ale unei serii de suspans. Foarte de suspans! Am citit seria, asa ca nu m-a afectat direct, dar tot m-a scos din sarite. Stii ce erau recenziile alea? Rezumate super detaliate ale actiunii! Imagineaza-ti deci situatia: citesti o serie de suspans, al carui scop este sa te tina in tensiune cat mai mult, sa iti dea emotii, sa iti trezeasca zeci de intrebari, sa te faca sa iti rozi unghiile de nerabdare si teama. Ajungi la un moment dat la volumele de top, cele care iti rastoarna tot ce stiai si te lasa in stare de soc. Ce te gandesti tu apoi sa faci? Hai sa incepi sa scrii o asa zisa recenzie in care povestesti fiecare amanunt, dezvalui fiecare secretel si oferi pe tava explicatiile pentru absolut toate misterele. WTF?? Am innebunit de nervi cand am vazut! As fi sarit pe bloggerul respectiv, dar am zis ca fierbeam prea tare si sa mai astept cateva zile ca sa pot formula un discurs mai calm…

  6. Eu am plans la Harry Potter cand a murit Dumbledore si Toby. Si ghice ce: eram la munca si ma rugam sa nu intre nimeni in agentie sa ma vada :)))) Deci iti poti da seama cum am fost la cartea asta. Bine macar ca eram acasa. :)) Ma bucur ca ai citit-o si ca ti-a placut. Mie mi s-au parut foarte dure si socante, ultimele clipe…de pe patul de moarte… Aveam toata pielea ca de gaina 😦 Sniff sniff. Am zic ca nu mai citesc carti din astea. Dar stii ce e ciudat? Daca ma uit acum la un top al cartilor preferate, observ ca aproape toate sunt triste sau am plans macar un pic la ele. Sunt eu dubioasa??? :))

    1. Oh, eu la HP am fost distrusa cand a murit Sirius. Nimic nu a mai intrecut chestia asta, chiar daca si cand au murit alte personaje am fost trista. Oricum, tinand cont ca in ultimii ani am citit in special in mijloacele de transport in comun, am invatat sa ma abtin de la reactii prea puternice si sa ma manifest cat mai discret :)) Dar chiar si asa, uite ca mai dau peste cate o carte din asta care imi strica toata „munca” de cativa ani 😀 Mie mi s-a parut foarte neasteptat cursul povestii, nu ma gandeam ca acel personaj sa fie cel care va cadea primul.. Si poate cel mai crunt aspect mi s-a parut degradarea atat de rapida a persoanei, modul in care in doar cateva saptamani nu mai poate face nici cele mai simple lucruri si disperarea, rusinea si neputinta pe care le experimenteaza din cauza asta.
      Nu, nu, cred ca e cumva normal sa iti ramana mai pregnant in minte cartile care au miscat ceva in tine si nu cele care au fost doar interesante sau spectaculoase pe moment si pe care apoi le uiti la fel de repede..

      1. deci nu am fost singura darmata dupa ce am aflat de mortii din Harry Potter! ce m-am enervat pe JK Rowling casapitoarea:)), Doby cel mai simpatic spiridus nu merita sa moara, Sirius, care dupa atata chin se intalnise cu Harry si urma sa fie ca un parinte nu merita sa moara, Tonks si Lupin nu meritau sa moara, aveau si ei un copil mic de crescut! Dumbledore, un om care si-a guvernat intreaga viata dupa iubire nu merita sa moara.;…. Fred sau George nu mai stiu exact, unul din gemenii familiei Weasley de ce naiba a murit nu stiu, erau asa simpatici impreuna cu magazinul lor! stiti de ce m-am temut?! ca nu cumva sa moara HAGRID ca atunci chiar ma suparam rau de tot, l-am adorat pe muntele acela de om!aaa si sa nu o uit pe Hedwig:(, saraca…

      2. Stii, pe de-o parte admir faptul ca autoarea are atata curaj incat sa isi ucida personajele pe care stie clar ca cititorii le indragesc. E asa.. o perspectiva parca mai apropiata de realitate, te obisnuieste cumva cu ideea ca pana la urma, moartea e ceva absolut normal si ca o astfel de lupta epica dintre bine si rau nu poate fi castigata fara sacrificii. Insa oricat de logica e chestia asta, nu ma pot abtine deloc sa nu imi doresc ca toate personajele alea pe care le-ai mentionat si tu sa invie! :)) Toate! Nu am mai intalnit nici o serie in care sa moara atat de multe personaje pozitive si cu care sa am o astfel de relatie love-hate tocmai din cauza ca obiectiv, sunt de acord si admir tehnica autoarei, dar subiectiv o urasc pentru ca a ucis atatea personaje minunate!

  7. Am inceput sa plang citind numai recenzia; abia astept sa citesc cartea. Toata vacanta asta am citit doar carti artistice si carti de fantezie in care nu am plans deloc, dar la aceasta doar din recenzie… O sa o iau chiar maine ! Multumesc mult!!! 🙂

    1. Doamne, Crina, mi-ai facut toata pielea de gaina. Multumesc, ma bucur enorm ca ti-a placut. Stai sa vezi cum o sa fie cartea! E atat de… amestecata! Amuzanta, ironica, induiosatoare, draguta, apoi te pacaleste putin, distragandu-ti atentia in alta directie. Dupa care, deodata incepe sa fie plina de drama, de tristete, de lucruri pe care le ignoram poate in mod normal si desi stim ca exista, nu stam niciodata sa le analizam sau sa ne gandim ce inseamna ele cu adevarat! Dar e superba, nu o sa iti para rau deloc ca o citesti. Sper sa iti placa la fel de mult pe cat mi-a placut si mie si sa revii cu impresiile dupa ce o termini :*

  8. Crede-ma ca la cartea Eu si Marley am plans atat de mult la sfarsit, dupa ce pe parcursul cartii am ras chiar si cu lacrimi:)) la giumbuslucurile facute de simpaticul catel! filmul este apa de ploaie in comparatie cu romanul, de abea acum dupa ce am citit cartea mi-am dat seama cat de slab a fost filmul, si peste cate scene importante au sarit!
    Daca vrei sa versi sute de lacrimi fara oprire, si sa iti inunzi incaperea, vizioneaza Hatchi http://filmehd.net/hachiko-a-dogs-story-2009-filme-online-gratis-subtitrate-in-romana.html
    De 5 ori l-am vazut de 5 ori am crezut ca intru in depresie de cat am plans…..pacat ca nu exista nicio carte, fiindca filmul a fost realizat pe seama unui reportaj dintr-o revista veche, un articol adevarat, o stire 100%adevarata!
    Vreau neaparat sa imi cumpar si aceasta carte http://www.elefant.ro/carti/fictiune/literatura-contemporana/dewey-pisoiul-din-biblioteca-unui-mic-oras-cucereste-lumea-188633.html, am avzut o data un reportaj la zone reality, pe atunci nu aparuse cartea la noi, si stiu ca si viata acestui pisoi a fost una 100% adevarata! nu stiu de ce daram un feeling ca voi inunda din nou camera dupa ce voi citi aceasta carte! Cat despre Sub aceeasi stea,ti-am spus, trebuie sa imi ajunga si mie, si in mod sigur ma va impresiona la fel de mult ca si pe voi!

    1. Oooo, stii de cati ani aud de Hatchi si aman sa il urmaresc? :)) Parca imi e si frica, mai ales ca fata de animale si oameni batrani am o slabiciune. Parca la scenele triste cu copii sau adulti nu reactionez la fel ca la cele cu batrani sau animale..
      Am auzit si eu de cartea cu Dewey, dar nu am cautat detalii. Aveam impresia ca e funny, dar din cate spui, probabil o sa fie in acelasi stil ca Marley.. funny, funny, pana la final cand iti rupe sufletul..

  9. A fost intr-adevar o carte excelenta, mi-a placut mult atitudinea personajelor. Doar ca hmm, n-am plans la final.. m-a emotionat dar ..atat. Oare e ceva in neregula cu mine? :))

    1. Ee, nu mi-as face probleme daca as fi in locul tau. Fiecare reactionam diferit. Plus ca in ultima vreme s-a vorbit atat de mult despre carte si film incat probabil toata lumea stie povestea in mare. Asa ca probabil si asta iti influenteaza reactiile. Eu cand am citit-o, nu stiam decat faptul ca e vorba despre o adolescenta bolnava de cancer… cam atat. Asa ca era normal sa reactionez asa :))

      1. Sau poate ca de vina e faptul ca stiam deja sfarsitul „datorita” unora care nu se pot abtine… ai dreptate :))

      1. Eu una nu ma puteam opri. :)) Ma gandeam inainte ca nu e posibil sa plang, mai ales ca stiam deja ce avea sa se intample. Dar am patit exact ca si la carte. E foarte frumos realizat filmul.

      2. Acesta a fost si unul dintre motivele pentru care nu m-am grabit sa ajuns la cinema atunci cand rula. Nu trecuse foarte multa vreme de cand citisem cartea si eram convinsa ca o sa plang :)) Asa ca am zis ca filmul asta e de vazut acasa, unde ma pot manifesta oricum 😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s