Publicat în Anita Nandris-Cudla

20 de ani in Siberia. Amintiri din viata – Anita Nandris-Cudla

20 de ani in Siberia. Amintiri din viata - Anita Nandris-Cudla20 de ani in Siberia. Amintiri din viata – Anita Nandris-Cudla

Disponibil la: Targul Cartii

Colectia: Biografii si Memorialistica

Numar pagini: 238

 

Sinopsis :

Veti citi cartea unei taranci, Anita Nandris, nascuta intr-o familie de romani din nordul Bucovinei. 13.000 de romani din acest tinut au trait, in iunie 1941, groaza deportarii. Au fost dusi dincolo de Cercul Polar, intr-un univers al ostilitatii, unde timp de 20 de ani nimic in afara iubirii si a credintei nu le-a fost sprijin.

Desi abia stiutoare de carte, intoarsa acasa Anita si-a scris povestea ca dintr-o suflare, fara ezitari, cu aceeasi siguranta cu care si-a trait si viata. Povestea acestei supravietuiri, scrisa cu un instinct care uimeste, cu un firesc al gesturilor esentiale, are toate sansele sa devina o carte de exceptie.

„Prin cate poate trece o fiinta ominiasca fara sa-si dea siama…“ – sunt primele cuvinte pe care le scrie, intorcandu-se reflexiv asupra trecutului si asupra destinului unui neam caruia simte ca-i apartine.

„…20 de ani in Siberia – o asez printre cele mai fantastice carti care s-au scris in tara noastra. In fata ei multe carti, multi scriitori si multi eroi literari palesc. Dupa primul soc si cea dintai nedumerire a cititorului, chiar si a unui erudit academician, poate dupa un numar de ani in care uimirea se va fi asezat, deodata cineva va pricepe si va ridica aceasta carte – a Anitei cu trei clase primare si suflet cat o istorie nationala, de o autenticitate «stilistica» geniala – si le va aseza, fiinta si cartea, la umarul marilor nostri marturisitori ai sufletului romanesc.“ – Stefan J. FAY

„Cartea e o revelatie si s-ar cere primita ca atare. Nu doar privitor la soarta deportatilor romani in Gulagul sovietic povestirea Anitei Nandris-Cudla aduce o marturie esentiala, dar si pentru reconstituirea staturii taranului bucovinean: o statura net aristocratica, pe care metamorfozele provocate de comunism o aruncasera nu numai in trecut, ci, s-ar spune, aproape in legenda. Or, iata ca, odata cu Anita Nandris-Cudla, legenda ia conturul firescului, iar realitatea ei ni se impune din nou.

Dupa o asemenea carte, orice complex de inferioritate a noastra ca neam ar trebui sa dispara. 

Cartea aceasta, care nu numai ca se cere neaparat citita, dar ar merita sa fie asezata, prin biblioteci, intr-un raft al clasicilor, descrie unul din cele mai cumplite destine.“ – Monica LOVINESCU

Parerea mea:

Acum cateva saptamani, urcandu-ma in masina, am ascultat la radio un fragment ce parea a fi extras dintr-o poveste veche, dramatica, ce mi-a atras imediat atentia. A trebuit sa cobor inainte ca acea povestire sa se fi incheiat, iar mai tarziu cand am deschis din nou radioul, deja se terminase, astfel incat nu am mai putut afla ce anume ascultasem. Zilele trecute, plimbandu-ma pe site-ul Targul Cartii, printre primele titluri care mi-au atras atentia de cum am intrat pe site, era 20 de ani in Siberia. Caut repede pe Google mai multe informatii despre carte si surpriza, gasesc exact fragmentul pe care il auzisem la radio. Descrierea editurii imi trezise oricum interesul, insa coincidenta aceasta a fost un semn clar ca trebuie neaparat sa citesc memoriile Anitei Nandris-Cudla. Daca doriti sa parcurgeti acele cateva pagini despre care vorbeam, le gasiti AICI.

Citind sinopsisul, aflati deja despre ce este cartea, asa ca nu are rost sa va mai fac rezumatul. Ceea ce trebuie totusi sa va spun este un anumit aspect al istoriei pe care este posibil ca unii sa nu il cunoasteti. Exact asa cum se mentioneaza si in notele de la finalul acestui roman, despre Holocaust, despre  milioanele de evrei rapiti pur si simplu din viata lor si aruncati in infernul lui Hitler stie toata lumea. Insa mult mai putini oameni stiu ca in aceleasi decenii a mai existat un tiran responsabil probabil de un numar mult mai mare de prizonieri si morti: Stalin. Iar daca Hitler isi concentra atentia in special asupra evreilor, Stalin avea o paleta mult mai larga din care sa isi selecteze victimele: ucrainieni, polonezi, romani, tatari, lituanieni, estonieni, etc. Chiar si rusi sadea. Milioane de oameni, din mai toate tarile europene au fost ridicati in miez de noapte de fortele ruse, aruncati in camioane doar cu ce aveau pe ei, despartiti de familii si transportati ca vitele, in conditii mizere, in necunoscut. Cei mai multi au fost dusi in Siberia, dincolo de Cercul Polar, unde pana atunci nu pasise picior de om, hraniti doar cu apa si cateva sute de grame de paine pe zi si pusi la munca silnica. Fara explicatii, fara motive, fara informatii, fara vreo speranta de salvare. Iar daca va intrebati care este motivul, iata-l: erau dusmani ai sistemului, al Uniunii Sovietice. Da, bebelusi de 1-2 ani, batrani, bolnavi, adolescenti, mame neputincioase, tarani, gospodari, oraseni, profesori, toti erau dusmani ai regimului si amenintau siguranta si integritatea acestuia. Sate intregi de oameni au ramas goale in doar cateva nopti, milioane de oameni s-au trezit fara nici o avertizare si fara nici o vina pe drumul spre iad. Iar putinii care au supravietuit deceniilor de sclavie din Siberia si s-au intors in locurile natale si-au gasit casele ocupate de rusi si au fost fortati sa o ia din nou de la inceput, pentru ca nici atunci nu li s-a facut dreptate. Infernul inca nu se incheiase, regimurile si-au schimbat doar denumirile, asa ca generatii intregi au tacut, de teama consecintelor. Si in mod ciudat, aceasta parte a istoriei este inca in mare parte pastrata in umbra, desi ar trebui sa fie la fel de cunoscuta si condamnata ca si nazismul. Probabil si pentru ca Uniunea Sovietica a rezistat pana in 1991, avand timp asadar sa influenteze informatiile in favoarea sa, sa ascunda ce era de ascuns si sa isi sublinieze doar presupusele merite (cum ar fi asumarea rolului de „salvator al Europei”, desi de-a lungul anilor Stalin colaborase de nenumarate ori cu Hitler).

Pentru curiosi, iata un documentar nu foarte lung, subtitrat in romana, despre aceasta latura a Uniunii Sovietice: The Soviet Story (multumesc, Cori!) Eu una l-am vizionat cu respiratia taiata, mai ales ca nu stiusem aproape nimic din informatiile acestea. Pentru ca da… orele de istorie insemnau doar siruri de ani si aliante care iti aruncau interesul pentru istorie undeva pe fundul oceanului.

Povestea Anitei, o taranca basarabeanca de langa Cernauti, regiune ce a fost aproape mereu folosita ca moneda de schimb intre imperiile ce isi disputau suprematia asupra Europei este si ea una dintre povestile a milioane de prizonieri ai Uniunii Sovietice. Desi preocuparile Anitei si ale familiei sale nu depaseau sfera activitatilor gospodaresti, intr-o noapte, bolsevicii le-au dat buzna in casa si i-au aruncat in transportul groazei. Anita si cei trei copii de o parte, sotul sau de alta. Destinatia necunoscuta lor pe atunci avea sa fie Siberia, unde urmau sa isi petreaca urmatorii 20 de ani trecand prin chinuri si incercari cumplite.

Istorisirea Anitei este cutremuratoare. Nu ai cum sa o definesti altfel, nu poti sa nu te simti socat si oripilat de sadismul cu care milioane de oameni au fost dezradacinati, aruncati in infern si tratati fara dram de omenie timp de atatia ani. Nu stiu ce as putea sa spun despre cruzimea firii umane, pentru ca odata ce citesti sinopsisul cartii, devine evident ca ceea ce vei gasi intre pagini te va lasa fara cuvinte.

Asa ca altele sunt aspectele asupra carora as vrea sa insist. In primul rand, am fost surprinsa sa descopar in cartea Anitei o lipsa totala a rautatii victimelor. In alte carti ce trateaza aceasta perioada neagra a istoriei, am dat peste rememorarile unor intamplari socante, datorate rautatii oamenilor care ar fi trebuit sa fie in aceeasi tabara. Poate ca Anita a avut noroc sa se afle in toti anii aceia doar intre niste oameni pe care disperarea nu i-a inasprit sau poate ca pur si simplu firea sa demna si blanda a facut-o sa nu bage de seama rautatile si sa le treaca sub tacere. Cu exceptia unui singur episod in care doua persoane se dovedesc a fi niste fiinte josnice, restul povestii aduce in atentie numai solidaritatea si sprijinul dintre prizonieri, ceea ce poate sugera ca pana si cel mai infiorator rau ajunge intr-un fel sau altul sa fie echilibrat de un bine nemarginit si neasteptat.

Trecand acum la un alt aspect al cartii ce mi se pare deosebit de important, trebuie sa va spun ca aceste memorii au fost redactare in cel mai pur limbaj moldovenesc. Chiar exista o nota a editurii la final in care se motiveaza alegerea de a nu aduce decat modificari minime manuscrisului primit. Poate ca parcurgand primele randuri, cititorul va fi debusolat. Insa treptat, incepe sa se contureze in mintea ta o voce din trecut care iti povesteste viata Anitei. Nu cred ca am mai spus asta vreodata aici pe blog, insa eu am crescut in Suceava, in Radauti (exact acolo sunt inmormantati unii dintre fratii Anitei, precum si mama acestora). Asa ca in copilarie si adolescenta, cand imi vizitam rudele mai in varsta de la tara, din satele de pe langa orasul meu, auzeam exact graiul acesta bucovinean. Si mai degraba decat sa spun ca am citit acest roman, ar trebui sa spun ca l-am ascultat. Pentru ca lecturand un text scris in intregime in acest stil, este imposibil sa iti mai auzi propria voce in minte. Ceea ce se contureaza si incepi sa asculti este exact vocea Anitei, cu tonul bland, cu regionalismele si arhaismele care iti par acum la fel de naturale precum limbajul pe care il auzi in viata de zi cu zi.

Sunt de-a dreptul socata ca un astfel de roman este atat de putin cunoscut. Nu inteleg cum este posibil sa nu fie macar mentionat in treacat in anii de scoala, cum se poate sa nu se afle pe nicio lista de lecturi suplimentare, cum de niciun profesor de romana sau de istorie nu face vreodata referire la o astfel de opera. Totul mi s-a parut uimitor: povestea, tonul, stilul, firea Anitei si a membrilor familiei sale, totul. Este aproape incredibil ce fel de oameni au fost Anita, fratii si copiii sai. Te-ai astepta ca o astfel de condamnare sa transforme oamenii fie in bestii, fie in carpe. Insa in ciuda a tot ceea ce li se intampla, ei reusesc nu doar sa isi pastreze caracterele admirabile, dar sa devina si mai buni, mai intelepti, mai muncitori, mai plini de speranta, mai…oameni. Iar Anita, de-a lungul deceniilor de sclavie, nu condamna nicio clipa pe cineva pentru tot ceea ce a suferit, ci pur si simplu trage aer in piept si se apuca din nou si din nou sa isi construiasca viata si viitorul ei si copiilor sai cum poate ea mai bine. Poate ca mai impresionante chiar decat descrierea infernului trait de-a lungul a 20 de ani sunt chiar portretele protagonistilor, modul in care acestia au ales sa isi traiasca aceasta lunga captivitate, desi ar fi fost poate mai usor sa renunte, sa se inraiasca, sa isi piarda speranta si umanitatea.

Primul instinct a fost sa scriu in incheiere ca recomand romanul tuturor, indiferent de varsta, de preferintele literare, de curiozitatea fata de istoria secolului trecut. Insa nu stiu daca aceasta formulare este cea mai buna, pentru ca am senzatia ca este genul de carte pe care trebuie sa o citesti la momentul potrivit pentru a o aprecia asa cum trebuie… Ok, ok, sincer? Daca as putea, v-as obliga pe toti sa o cititi 🙂 Dar in acelasi timp, mi-ar fi teama ca o recomandare prea insistenta ar putea sa va faca sa nu apreciati cartea asa cum merita. Asa ca, cititi-o atunci cand simtiti ca este momentul pentru ea. Va promit ca merita!

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Printre tonuri cenusii – Ruta Sepetys

Am fost medic la Auschwitz – Dr. Nyiszli Miklos

 

Reclame
Publicat în Ruta Sepetys

Printre tonuri cenusii – Ruta Sepetys

Printre tonuri cenusii - Ruta SepetysDisponibil la: Editura EPICA

Colectia: Young Adult/Historical Fiction

Traducerea: Gabriela Stoica

Numar pagini: 320

 

Sinopsis:

„Putine carti sunt minunat scrise; si mai putine sunt cu adevarat importante; acest roman intruneste ambele calitati.” – The Washington Post

Glasul unei fete rupe tacerea istoriei.

„V-ati intrebat vreodata cat valoreaza o viata de om? In dimineata aceea, viata fratelui meu a valorat cat un ceas de buzunar.”

Lituania, iunie 1941: Lina, o adolescenta de cincisprezece ani, fiica de rector universitar, se pregateste sa urmeze din toamna cursurile Scolii de Arte din Vilnius, si asteapta cu nerabdare vacanta de vara de dinainte. Dar, intr-o noapte, bubuituri amenintatoare se aud la usa, iar din acel moment viata ei si a familiei ei se schimba pentru totdeauna. Politia secreta sovietica, NKVD, ii aresteaza pe Lina, pe mama ei si pe fratiorul ei mai mic. Cei trei sunt evacuati din caminul lor si tarati in vagoane de transportat vite, descoperind curand ca destinatia lor era Siberia. Despartita de tata, Lina incearca sa strecoare indicii in desenele ei, pe care reuseste sa le expedieze in secret, din mana in mana, sperand sa ajunga in lagarul unde este el incarcerat. In aceasta sfasietoare si tragica poveste, Lina se lupta cu disperare pentru viata ei si a celor apropiati, cu singura arma de care dispune: iubirea. Dar oare iubirea este de ajuns ca s-o tina in viata?

Bestseller New York Times, tradus in 24 de limbi. In curand pe marile ecrane.

Parerea mea:

Mi se pare minunata initiativa autorilor precum Markus Zusak, Elizabeth Wein sau Ruta Sepetys care reusesc sa readuca fragmente intunecate ale istoriei omenirii in atentia publicului tanar, care altfel nu ar avea ocazia sa le cunoasca sau care, dand doar peste referinte vagi ar trece cu superficialitate peste ele. Pentru ca, ce inseamna sa ti se spuna la ora de istorie ca niste sute de mii de oameni au fost deportati in Siberia la comanda lui Stalin, ca Hitler a trimis la moarte nenumarati evrei sau ca in acele cateva decenii de groaza milioane si milioane de oameni au fost luati prizonieri, ucisi, torturati si umiliti in moduri de neimaginat timp de ani intregi? Va amintiti sa fi aflat ceva mai in detaliu aceste lucruri prin liceu, astfel incat sa intelegeti cu adevarat amploarea evenimentelor din acei ani? Eu una nu, dar chiar sunt curioasa cum au fost orele voastre de istorie.

Romane care sa descrie teroarea din lagarele staliniste sau cele naziste s-au mai scris de-a lungul vremii, insa cele mai multe dintre ele aveau ca public tinta cititorii adulti. Mi se pare demn de admiratie faptul ca apar tot mai multi autori care ofera acum acele povesti cititorilor tineri, ca pastreaza astfel vie amintirea a ceea ce s-a intamplat, ca acele adevaruri ingrozitoare nu vor fi din nou ingropate, asa cum au fost atata vreme, ca noile generatii au ocazia sa descopere trecutul si poate, sa impiedice ca acesta sa se mai repete vreodata.

Printre tonuri cenusii este povestea Linei, o adolescenta lituaniana care, impreuna cu mama ei si fratiorul in varsta de 10 ani devine prizoniera pentru o vina ce nu ii apartine. Cei trei sunt despartiti de tatal lor, capturati de catre fortele sovietice si pornesc intr-o lunga calatorie catre unul dintre cele mai crunte lagare de munca, in cea mai nordica localitate a Cercului Polar Arctic. Poate ca rezumand la extrem, am putea spune ca romanul este doar povestea unei calatorii infioratoare. Si poate ca gandind astfel, ati putea crede ca nu veti avea parte de o lectura foarte captivanta. Insa spre deosebire de alte carti, aici fiecare pagina este socanta. Nu este vorba neaparat de suspansul pe care suntem obisnuiti sa il descoperim in carti, ci de o tensiune continua, de faptul ca citesti cu inima stransa fiecare pagina, fiecare cuvant, ca odata ce ai parcurs primele randuri ale volumului, nu iti mai relaxezi gandurile pana la final. Nu exista puncte culminante, curbe in care actiunea sa devina insuportabil de alerta, insa in acelasi timp, nu exista nici momente de respiro, clipe in care sa poti fi optimist cu privire la soarta personajelor. Intreaga poveste pare a fi o spirala ingrozitoare, o cadere continua intr-un infern care nu promite decat mai multa groaza. Nu poti decat sa fii socat de cat de ingrozitoare este firea umana, de cat rau ne putem face unii altora si de cata distrugere a semanat umanitatea de-a lungul timpului. Si cu aceeasi surprindere descoperi si rautatea care se naste intre victime si vezi cum primul instinct al multor oameni este acela de a avea doar grija propriei persoane chiar daca asta inseamna sa lovesti in cei din jur, la fel de asupriti si ei.

Dar totodata, ai ocazia si sa vezi oameni a caror bunatate te uimeste de la inceput pana la final. Iar mai tarziu, descoperi ca pana si raul poate da nastere binelui. Pentru ca treptat, oamenii aflati intr-o continua suferinta incep sa isi gaseasca salvarea in compasiune, in iubire si in grija pentru ceilalti. Incepi sa fii martor tot mai des la o serie de gesturi uimitoare, atat de riscante incat le-ar aduce moartea pe loc sau chiar pedepse ce ar face ca moartea sa fie o binecuvantare. Incepi sa vezi actiuni lipsite de orice interes personal, gesturi care nu asteapta nici o recompensa, bine care rasare cu o intensitate uluitoare in cele mai terifiante conditii.

Am fost captiva intre paginile cartii, am devorat-o parca intr-o stare de amortire, ca si cum toate gandurile ce nu aveau legatura cu povestea mi-ar fi amutit deodata. Citesc multe carti care ma surprind in mod placut si sper mereu sa va conving sa le incercati, pentru ca sunt sigura ca v-ar oferi cateva ore de incantare. Asa ca nu stiu cum sa vorbesc despre cartea aceasta ca sa intelegeti cat de speciala o consider, nu stiu cum sa va spun ca este aproape obligatoriu sa o cititi. Nu stiu cum sa va asigur ca este extrem de captivanta insa in acelasi timp, ofera informatii atat de pretioase si ca ar fi mare, mare pacat sa o ratati.

Mi se pare important sa intelegem cu adevarat ce inseamna un razboi sau un guvern totalitar, sa purtam de la o generatie la alta amintirile greselilor din trecut, pentru a sti de ce sa ne ferim in viitor. Poate credeti ca este imposibil ca in viitor sa mai existe astfel de sisteme totalitare, insa lucruri infioratoare se intampla inca si in zilele acestea. Aprilie 2014: Un opozant al conducerii a fost rapit in Rusia. Trupul sau a fost trimis apoi acasa sfasiat, torturat in moduri cumplite. In aceeasi perioada, un elev de 11 ani a fost batut crunt de profesori pentru ca a strigat „Traiasca Ucraina”. Aceeasi luna: pozele celor ce par a se impotrivi principiilor guvernului sunt postate in vazul lumii iar oamenii care apar in ele sunt vanati pe strada. (Sursa) Poate ca lucrurile se intampla acum la o scara mai mica, insa fiecare tiranie a inceput cu pasi mici. Mai mult, asa cum mentioneaza si Ruta Sepetys, oricat de incredibil ar parea acest lucru, milioanele de crime si persecutii au fost pastrate secrete decenii intregi fata de restul lumii si au ramas ingropate chiar si dupa caderea regimului. Pentru ca tirania nu incetase, doar isi schimbase denumirea. Poate ca majoritatea lumii ar fi spus atunci, exact cum spunem si noi astazi, ca este imposibil sa se petreaca asa ceva.

Avand in vedere faptul ca actiunea este narata din perspectiva Linei, stilul este unul direct, simplu, lipsit de artificii si de incercarea de a prezenta lucrurile intr-un mod pretentios. Vedem totul prin ochii unei adolescente si toate emotiile care ajung la noi trec prin filtrul sufletului sau: uneori prea puternice pentru propria ei siguranta, alteori mult mai vagi decat te-ai astepta in fata unor episoade socante. In fiecare capitol, avem parte si de cate o amintire din viata de dinainte a Linei. Amintirile par a fi declansate de cate un gest al celor din jurul protagonistei; gesturi care, timp de o secunda, par a fi un soi de deja-vu, dar care imediat dupa aceea aduc aduceri-aminte contrastante ale caminului confortabil, traiului linistit si viitorului plin de sperante pe care inainte, Lina avea dreptul sa il viseze. Pe parcurs, exact amintirile acestea contureaza motivele pentru care protagonista si familia sa au fost aruncati in infernul lagarelor in care sunt acum prizonieri.

Un alt aspect care mi-a atras atentia este modul in care copiii si adolescentii din poveste se comporta in acele conditii ingrozitoare. Nu doar ca se maturizeaza in cateva luni cum nu ar fi facut-o in mod normal in ani intregi, dar se si adapteaza mai rapid decat adultii. Ei par a fi condusi de un al saselea simt care ii ghideaza in directia cea mai potrivita care le va asigura supravietuirea. Simt ce trebuie sa spuna, cum sa actioneze, ii castiga mai usor pe cei din jur si stiu cum sa se poarte cu fiecare astfel incat sa ii faca sa se simta confortabil si le aduca la suprafata ce au mai bun in sufletul lor. Evident, nu este vorba despre relatiile cu tortionarii, ci doar de cele care se nasc intre prizonieri.

Nu am ce sa trec de data aceasta la plusuri si minusuri, pentru ca am fost cucerita de fiecare aspect al povestii. Mintea mea este si acum plina de imagini din carte a caror amintire a ramas la fel de vie ca in momentele in care le citeam pentru prima data. Iar aspecte negative pe care sa le mentionez ca minusuri pur si simplu nu am gasit. Asa ca ce imi mai ramane sa va spun este sa cititi romanul acesta cat mai curand posibil chiar daca poate in mod normal nu ati fi atrasi de acest subiect. Va promit ca poate concura cu cele mai captivante romane fantasy, ca nu este cu nimic mai prejos decat cele mai populare carti YA a caror descrieri par poate mai atragatoare. Printre tonuri cenusii pur si simplu ia tot ce este mai bun din orice gen literar si te poarta apoi printr-o gama neasteptat de larga de trairi.

Multumesc din suflet Editurii Epica pentru ca mi-a oferit acest roman si pentru ca mi-a dat sansa de a imparti emotiile acestei lecturi cu un cititor al blogului. Detalii, maine 🙂

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Nume de cod: Verity – Elizabeth Wein

Hotul de carti – Markus Zusak