Posted in Amy Garvey

Cold Kiss (Cold Kiss #1) by Amy Garvey

Synopsis:

It was a beautiful, warm summer day, the day Danny died.

Suddenly Wren was alone and shattered. In a heartbroken fury, armed with dark incantations and a secret power, Wren decides that what she wants—what she must do—is to bring Danny back.

But the Danny who returns is just a shell of the boy Wren fell in love with. His touch is icy; his skin, smooth and stiff as marble; his chest, cruelly silent when Wren rests her head against it.

Wren must keep Danny a secret, hiding him away, visiting him at night, while her life slowly unravels around her. Then Gabriel DeMarnes transfers to her school, and Wren realizes that somehow, inexplicably, he can sense the powers that lie within her—and that he knows what she has done. And now Gabriel wants to help make things right.

But Wren alone has to undo what she has wrought—even if it means breaking her heart all over again.

Review:

I chose this book after I browsed through some GoodReads reviews and most of them were describing it as beautifully written, lyrical, heartbreaking, haunting, etc, etc. Plus, a lot of readers were mentioning how they cried while reading it more than they did in their whole life. And that’s exactly what I was wishing for. A book that would rip my heart apart, that would tear me to pieces and stick me back together, that would leave me breathless and make me live for a few days inside the protagonist’s mind.

And while I did enjoy going through the story, the book definitely didn’t reach the expectations those reviews created.

Wren is a teenager that inherits magical powers from her family, but is still pretty much witless of the way she can use the powers inside her, since they are a taboo topic in her house. So when her first love dies suddenly, she impulsively takes the decision to try and bring him back. Only that, of course, the… thing that she brings back is barely a shell of the boy that she loved. And slowly, day after day, she becomes more and more conscious of the fact that maybe this wasn’t such a great idea after all.

I loved how the author made a very clear difference between the flashbacks from the past, that illustrate the amazing relation between Wren and Danny and the present, when things are so wrong, but still tender, painful but still heart warming. Before Danny starts becoming a complete different being, in the first weeks after his death (and resurrection), he still holds most of the parts that made him be who he was. He’s still the one Wren loved more than anything, he’s still her comfort zone, still the one that makes all bad things disappear with only a hug. It’s only his need of her that starts growing in an alarming way, his increasing addiction to her presence that makes things worrying. And slowly, his memories that Wren was hoping to hide are now all surfacing, making him confused, angry and dangerous.

When the protagonist meets another boy that is also gifted in a similar way she is, and whom unexpectedly, seems to know what she’s done, it starts becoming obvious that she needs to fix the mistake that she made.

I loved the realistic feeling that the book offered, despite the fact that it’s a fantasy story. The magic has its own place, while life continues to be very normal in most of the ways. Wren has to juggle between hiding her undead boyfriend, going to school and a part-time job, not losing her best friends for good, following her mum’s rules and keeping a decent relationship with her family. And between all of this, she also has to deal with the guilt of falling for somebody else, while Danny’s new existence is revolving only around her.

Even if usually I roll my eyes when I hear about love triangles, the author did such a good job that it didn’t disturb me at all. Considering that Wren is only 17 and that her life is such a huge chaos, I didn’t find it weird or inappropriate that the new guy looks like the only light in the whole darkness. Plus, she’s mature enough to solve her own mess without turning to him as a damsel in distress. Or, at least, not more than she should. All her mood swings are comprehendable, all her drama queen moments are very much self explanatory because of the pressure that she’s holding on her shoulders.

I enjoyed the whole ride, I emphasized with all the characters and understood their decisions and motivations. I didn’t find any remarkable personalities in any of them, but they are all well written, without major flaws and give you the feeling that they could be any real persons that you could meet in your everyday life.

The strongest point of the book remains the romance. It’s sweet and surprisingly, comes in smaller doses than expected and makes you melt a little bit every time when you encounter it.

Of course the novel will have a different effect on each reader. But in the end, I believe it’s almost impossible not to like the story. Because what’s the biggest fear that we all have if not the fear of losing our loved ones? And so, just by thinking about it, all the actions and decisions of Wren become alternative realities of what each of us, the readers, might do in an imaginary world where death wouldn’t be the final step.

Posted in Jordan Elizabeth Mierek

Escape from Witchwood Hollow – Jordan Elizabeth Mierek

Escape from Witchwood Hollow - Jordan Elizabeth MierekEscape from Witchwood Hollow

Jordan Elizabeth Mierek

Disponibil aici: Amazon 

Numar pagini: 178

*

Sinopsis:

Everyone in Arnn – a small farming town with more legends than residents – knows the story of Witchwood Hollow: if you venture into the whispering forest, the witch will trap your soul among the shadowed trees.

After losing her parents in a horrific terrorist attack on the Twin Towers, fifteen-year-old Honoria and her older brother escape New York City to Arnn. In the lure of that perpetual darkness, Honoria finds hope, when she should be afraid.

Perhaps the witch can reunite her with her lost parents. Awakening the witch, however, brings more than salvation from mourning, for Honoria discovers a past of missing children and broken promises.

To save the citizens of Arnn from becoming the witch’s next victims, she must find the truth behind the woman’s madness.

How deep into Witchwood Hollow does Honoria dare venture?

Parerea mea:

Atunci cand am acceptat propunerea de a recenza romanul Escape from Witchwood Hollow imi imaginam ca voi da peste o lectura interesanta datorita amestecului neasteptat de teme abordate, dar in acelasi timp, usurica si cu un fir narativ usor de anticipat.

Am avut dreptate doar in legatura cu primul aspect, deoarece actiunea a fost oricum numai usor de preconizat nu. Parcursesem deja aproape jumatate din volum si inca nu intelegeam in ce mod vor ajunge sa se lege intre ele cele trei povesti separate pe care autoarea le creeaza. Cu atat mai mult cu cat fiecare dintre ele se desfasoara in alt secol. Intre doua dintre ele vedeam o legatura mai mult sau mai putin clara, insa cea de-a treia nu parea sa aiba aproape nimic in comun cu celelalte. Fiecare nou capitol aduce, alternativ, in atentia cititorului una dintre cele trei povesti, suspansul fiind astfel pastrat pe tot parcursul lecturii iar curiozitatea cititorului este mentinuta la cote ridicate de la inceput si pana la sfarsit.

Un aspect interesant este modul inventiv in care sunt creionate anumite personaje. Ti se spune de la inceput care sunt personajele negative, insa tot atunci primesti si explicatia pentru care au ajuns asa. Iar pe masura ce parcurgi capitol dupa capitol, iti este tot mai greu sa le privesti in nuante intunecate, in ciuda dovezilor indubitabile pe care le ai impotriva acestora.

Foarte placut m-a surprins partea de romance. Cum atatea si atatea carti fantasy YA promoveaza iubirile instante si relatiile absurd de accelerate, o poveste atat de realista precum cea imaginata de Jordan Elizabeth Mierek nu poate decat sa te impresioneze. Mi s-a parut ca toate actiunile personajelor sunt  pline de normalitate, de naturalete si este imposibil sa nu te regasesti in oricare dintre ele: fiecare gand rostogolit pe toate partile pana cand ajunge sa capete dimensiuni hiperbolizate in mintea protagonistei; fiecare gest ce pare in totalitate inocent si lipsit de sensuri ascunse, avand insa un substrat negat pana si fata de propria persoana; fiecare incercare de a interpreta replicile celuilalt, fiecare negare a propriilor sentimente.

Mi-a placut si modul in care evolueaza relatia celor doua personaje, fara egoismul tipic protagonistilor YA, fara placerea de a se arunca inainte cu capul fara a analiza ce ii asteapta, fara lipsa de respect fata de sentimentele celor din jur, fara schimbari bruste si absurde ale trairilor de pana atunci. Am fost de fapt atat de surprinsa de atitudinea protagonistilor, incat am tot asteptat ca acestia sa cedeze, sa ma dezamageasca, sa aleaga variantele cu care te-au obisnuit cele mai multe romane pentru adolescenti publicate in ultimii ani.

Trebuie sa mentionez si modul impecabil in care autoarea creioneaza perioadele de timp in care se desfasoara cele trei fire narative si, mai ales, felul in care personalitatile protagonistelor difera atat de mult tocmai datorita influentei vremurilor in care au trait. Imi imaginez ca varstele eroinelor sunt destul de apropiate, insa influenta mediului si timpului in care traiesc te face adesea sa uiti acest lucru si sa ai senzatia ca una dintre ele este mult mai matura decat celelalte. Daca stai putin sa reflectezi, iti poti da seama ca fiecare noua epoca a “lungit” putin copilaria, ca in trecut, adolescenta de astazi ar fi fost poate casatorita deja, ar fi luptat pentru supravietuire sau ar fi avut deja proprii sai copii. Romanul nu abunda in descrieri, insa autoarea reuseste sa iti imprime perfect in minte imaginea timpurilor respective, modul in care functiona societatea acum cateva sute de ani si felul in care mentalitatea oamenilor s-a modificat treptat.

Desi povestea se construieste practic pe un schelet fantasy, partea aceasa nu este deloc exagerata, ci in majoritatea timpului ramane mai degraba o trasatura secundara. Abia spre final incepe parca sa invaluie tot mai mult din poveste, insa nu intr-un mod deranjant sau care sa scada credibilitatea evenimentelor. Ba dimpotriva, te incita intr-un mod aproape hipnotizant, te lasa cu respiratia taiata pe masura ce descoperi ceea ce se intampla cu adevarat in Witchwood Hollow. Iar cel mai interesant aspect este ca autoarea reuseste sa te captiveze astfel in ciuda faptului ca nu ti-a ascuns niciodata nimic, ca ti-a oferit indicii si sugestii clare pe tot parcursul lecturii. Mi se pare uimitoare capacitatea unor autori de a te lasa fara cuvinte desi te avertizeaza inca de la inceput despre cursul povestii.

Nici finalul nu s-a potrivit deloc cu ceea ce imi imaginam ca voi gasi in aceasta poveste. Am citit si recitit ultimele pagini, nevenindu-mi sa cred ca am inteles corect ceea ce tocmai s-a intamplat si asteptandu-ma sa mai apara niste pagini in care sa ni se spuna ca de fapt, ultimul capitol a fost doar un vis. Totusi, asa dulce-amar cum este, nu imi pot inchipui un mod mai bun de atat pentru a incheia romanul. Se termina brusc si intr-un mod… nu, neasteptat este putin spus! Socant de-a dreptul! Insa iti lasa impresia foarte pregnanta ca povestea va continua si dupa ce ai inchis cartea, ca happy-end-urile pot fi si altele decat cele cu care suntem atat de obisnuiti, cele cu “au trait fericiti pana la adanci batraneti”.

Bile albe:

Amestecul surprinzator de povesti, elemente, epoci si teme abordate care se conecteaza intr-o maniera uimitor de lina.

Bile negre:

Din cand in cand, existau salturi de la o scena la alta (in cadrul aceleiasi povesti) destul de derutante. De exemplu, una dintre eroine este la scoala si deodata, in propozitia urmatoare, o gasim deja acasa, luand cina cu familia. Desigur, nu ma astept ca un autor sa descrie fiecare pas pe care il face personajul, insa au fost acele cateva momente in care am simtit ca era necesar un indiciu care sa faca legatura mai clar intre cele doua cadre.

ENGLISH:

When I accepted the offer to review Escape from Witchwood Hollow, I was imagining that I’ll discover an interesting story because of the unexpected mix of subjects but, in the same time, a light and easily to anticipate read.

I was right only regarding the first idea, because the plot was anyhow but easy to envision. I had already read almost a half of the novel and still didn’t have a clear understanding of how will the three separate stories created by the author finally connect. Especially because each of those stories develops in another century. Between two of them I could see a vague connection, but the third one seemed to have almost nothing in common with the others. Each new chapter brings, alternatively, to the reader’s attention one of the three stories, so that the suspense is kept all the way to the end, without giving you the chance to lose your curiosity.

An interesting aspect is the inventive way in which some of the characters are portrayed. You know from the beginning who the villains are, but in the same time, you also receive the reasons why they ended up like this. And the more you read, the more difficult it is for you to see them in dark shades, despite the undoubtedly proofs you have against them.

I was extremely surprised – in a very good way – by the romance part of the novel. Because so, so many YA fantasy books are promoting instant love and absurdly accelerated relations, such a realistic love like the one imagined by Jordan Elizabeth Mierek can only impress you. I thought that all characters’ actions are full of normality, of ease and it’s impossible not to connect to them: each thought rolled over and over again until it becomes exaggerated in the protagonist’s mind; each gesture that seems totally innocent and bare of any hidden bearings, but actually having a substrate that’s denied even to the heroine herself; each attempt to understand the true meaning of the other’s remark, each denial of her own feelings.

I also loved the way the relation between the two protagonists from the present develops: without the typical selfishness of the YA characters, without the obsession to throw themselves onwards without analyzing what’s there waiting for them, without the lack of respect for others’ feelings, without sudden and absurd emotion changes. I was actually so surprised by the characters attitude that I kept waiting for them to give up, to disappoint me, to choose the options we’re used to from most of the YA novels published in the last few years.

I have to mention the impeccable way the author draws the time periods where the three stories develop and especially the way the characters’ personalities are so different exactly because of the era they are living in. I imagine that the three heroines’ ages are quite similar, but the influence of the environment and the time they are living in makes you forget pretty often this thing and gives you the sensation that one of them is more mature than the others. If you give it a second though, you can realize that each new century “extended” the childhood because, in the past, the teenager from today might have been married already, might have fought for survival or might have already have her own children. The novel is not flow with descriptions, but the author manages to imprint in your mind the image of those times, the way the society was working hundreds of years ago and the way people’s mentality gradually changed.

Although the story is built on a fantasy frame, the fantasy element is not exaggerated but it actually remains a secondary feature for most of the time. Only later it starts to envelop more and more of the story but not in a distressing way that might decrease the events’ credibility. On the contrary, it incites you in an almost hallucinatory way; it leaves you breathless as you start discovering what’s actually happening in Witchwood Hollow. And the most interesting thing is that the author manages to engage you like this despite the fact that she never hid anything, she always gave you clear hints and clues throughout the story. I find amazing the ability of some authors to leave you speechless even though they warn you from the beginning about what’s going to happen later.

Not even the ending matched what I imagined I might find in this story. I read and read again the last pages, not believing that I understood correctly what just happened and still waiting for some new pages that would say that the last chapter was just a dream. Nevertheless, bittersweet as it is, I can’t actually imagine a better way to end the novel. It ends so sudden and in a… no, unexpected is not the right word! It’s downright mind-blowing! But it gives you a very clear feeling that the story will continue even after you’ll close the book, that the happy endings can actually be very different from the “happily ever after” we are all so used with.

PROs:

The amazing mix of stories, elements, years and subjects that are connected in such a surprising and perfectly smooth manner.

CONs:

From time to time, there were jumps from a scene to another (in the same story) that were a bit confusing. For example, a character is in class and all of the sudden, in the next sentence, she’s already home, having dinner with the family. Of course, I’m not expecting an author to describe every single step the character is making, but there were these few moments when I felt that a clue was necessary to link those two pictures.

Posted in Patrick Rothfuss

Teama Inteleptului (seria Cronicile Ucigasului-de-Regi, volumul 2) – Patrick Rothfuss

Teama Inteleptului (seria Cronicile Ucigasului-de-Regi, volumul 2) – Patrick RothfussDisponibil la: Targul Cartii

Colectia: Fantasy

Traducerea: Graal Soft

Numar pagini: 1248

 

Sinopsis:

Kvothe e in continuare in cautarea raspunsurilor care sa ii dezvaluie adevarul despre misteriosul popor Amyr, despre chandrieni si despre moartea parintilor sai. Dar drumul catre adevar este presarat cu primejdii, iar Kvothe trebuie sa se confrunte cu legendarii mercenary Adem, sa incerce sa repare onoarea familiei sale si sa calatoreasca in regatul Fae. Acolo o va intalni pe Felurian, o femeie zana careia nu-i poate rezista sau supravietui nici un barbat… 

Kvothe face primii pasi in drumul sau eroic si afla cat de grea poate sa fie viata cand ajungi sa fii considerat o legenda vie.  

Parerea mea:

Stim o parte din legende. Stim ca sunt si altele, mai marete, mai impresionante. Am cunoscut un copil genial, greu incercat de o soarta infioratoare. Apoi un adolescent remarcabil si mult prea talentat la a se baga in probleme. Stim si un barbat obosit, resemnat, vanat si uimitor, cu un trecut incredibil. Insa lipsesc piese mari care sa faca legatura intre aceste tablouri. Iar ceea ce am vazut pana acum nu ofera explicatia referitoare la modul in care omul devine legenda. La finalul volumului Numele vantului, acesta este stadiul in care Patrick Rothfuss isi lasa cititorii.

Teama inteleptului umple golurile, contureaza trecerile de la o imagine la alta. Si fiecare tablou primeste tuse tot mai clare: adolescentul, legenda, adultul.

La inceputul cartii il regasim pe Kvothe la Universitate, acolo unde ramane destul timp pentru a intra in noi belele, pentru a-si intari prieteniile si a-si face noi dusmani. Dar apoi, aventurile ce se intrezaresc trec la un alt nivel. Odata cu plecarea de la scoala incepe si transformarea unei celebritati locale intr-o legenda vie ce va strabate lumea.

Il insotim acum pe Kvothe intr-o calatorie in care spera sa isi gaseasca un sponsor dispus sa ii finanteze studiile si muzica si care sa ii ofere protectia si beneficiile numelui sau. Dar socoteala de acasa se potriveste prea rar cu cea din targ. Astfel, calea pe care a ales-o protagonistul se dovedeste a fi mai dificila si mult mai complexa decat se astepta. Paseste in locuri unde nu se astepta sa ajunga, intalneste oameni noi si fiinte din alte lumi, da peste provocari din care nu ar fi crezut ca va iesi viu, invata si se transforma. Dintr-un adolescent sclipitor si rebel, Kvothe se metamorfozeaza intr-un tanar intelept, cu experiente ce i-au marcat pielea si sufletul, cu o capacitate de a-si surprinde pana si cei mai inzestrati profesori, cu talente incredibile si desigur, la fel de rebel ca si inainte.

Surprinzator mi s-a parut modul in care autorul reuseste sa transmita emotii cititorului. Pierderea unei prietenii, tradarea, jignirea, nedreptatea, pe toate le simti atat de intens ca si cum le-ai experimenta tu insuti si nu un personaj dintr-o poveste. De nenumarate ori iti doresti ca lucrurile sa se fi petrecut altfel, sa fi avut un alt deznodamant, de nenumarate ori intamplarile te revolta si te infurie. Si mai frustrant este faptul ca nu prea poti invinui pe nimeni de ceea ce se petrece. Autorul reuseste sa creioneze atat de desavarsit personajele incat le intelegi perfect motivatiile chiar si atunci cand nu esti de acord cu ele. Toate portretele sunt viu colorate, niciun personaj nu este doar alb sau negru. Iar unele sunt atat de incantatoare incat e dureros sa iti amintesti ca ele exista doar pe hartie.

Ritmul povestii este inegal. Uneori firul narativ se intinde drept si lenes, alteori se incalceste fulgerator, lasandu-te ametit si bulversat. Interludiile care te readuc in prezentul lui Kvothe te irita in prima clipa, intrerupand povestile trecutului in cele mai tensionate momente. Insa dupa doar cateva randuri, te trezesti la fel de captivat de ele pe cat erai si de istoria pe care o nareaza protagonistul.

Volumul nu este pur si simplu o poveste pe care o parcurgi si apoi o uiti. Poate si datorita lungimii, dar mai ales datorita modului impecabil in care este scris, am perceput Teama inteleptului mai degraba ca pe o experienta pe care sufletul tau o traieste alaturi de Kvothe.

Multumesc Targul Cartii pentru ca mi-a oferit ocazia sa parcurg acest roman.

Bile albe:

Complexitatea fiecarei intamplari, a fiecarui personaj si atentia pentru detalii cu care autorul le-a creat.

Bile negre:

Din punct de vedere al actiunii, romanul ar putea fi impartit in aproximativ sapte parti. Doua dintre acestea mi s-au parut atat de lungite incat ajung sa plictiseasca. Spre exemplu, un drum destul de banal si scurt, lipsit de orice evenimente deosebite ajunge sa fie descris pe 3-4 pagini. Cadrul in care se desfasoara scurtul drum este intr-adevar unul surprinzator si nemaivazut, dar tot iti pune serios rabdarea la incercare. Contrastul este cu atat mai mare cu cat restul cartii, in ciuda lungimii, este uimitor de bine echilibrat, reusind sa iti pastreze in permanenta interesul la un nivel ridicat.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Numele Vantului (seria Cronicile Ucigasului-de-Regi, volumul 1) – Patrick Rothfuss

Regatul umbrelor (seria Grisha, volumul 1) – Leigh Bardugo

Posted in Patrick Rothfuss

Numele Vantului (seria Cronicile Ucigasului-de-Regi, volumul 1) – Patrick Rothfuss

Numele Vantului (seria Cronicile Ucigasului-De-Regi, volumul 1) - Patrick RothfussDisponibil la: Targul Cartii

Colectia: Fantasy

Traducerea: Graal Soft

Numar pagini: 800

 

Sinopsis:

Intr-un targusor uitat de lume, hangiul Kote duce un trai searbad, invaluit de intreita tacere a Pietrei de Hotar. Lucrurile se schimba insa cand la han isi face aparitia Cronicarul, un invatat hotarat sa scoata la lumina trecutul misterios al hangiului. Caci Kote este nimeni altul decat Kvothe, cel mai mare (anti?)erou al vremii sale, alchimist priceput, ibovnic iscusit si muzician desavarsit, Kvothe Neinsangeratul, Kvothe Ucigasul-de-Regi. Dornic sa lamureasca adevarul din spatele propriei legende, Kvothe isi deapana povestea, de la copilaria intr-o trupa de artisti ambulanti si anii de mizerie petrecuti ca orfan pe strazile unui oras intesat de primejdii pana la nemaipomenitele peripetii ca invatacel la marea Universitate, locul unde stiinta se impleteste cu magia. Iar, dincolo de toate pluteste o abia-ghicita amenintare… 

Marcand debutul literar al lui Patrick Rothfuss, “Numele vantului” este mai mult decat un roman fantasy: bildungsroman, satira academica si poveste de dragoste, cartea va captiva imaginatia cititorilor de toate varstele.

Parerea mea:

Nu stiam absolut nimic despre romanul Numele vantului in afara de faptul ca este o poveste fantasy (High fantasy? Epic fantasy? Inca nu am inteles foarte clar diferentele dintre caracteristicile celor doua genuri) foarte apreciata de catre cititori. Am ezitat o vreme inainte sa pun pe lista aceasta carte tocmai datorita faptului ca nu dadusem peste multe recenzii pe blogurile pe care le urmaresc in mod constant (cred ca citisem maxim doua) si pentru ca numarul mare de pagini ma speria intr-o oarecare masura.

Am fost surprinsa sa constat ca volumul a reusit inca de la primele pagini sa imi dea o stare de bine, de „acasa”, sa ma poarte in lumea imaginara a lui Rothfuss si sa ma tina captiva acolo chiar si in momentele in care eram nevoita sa imi intrerup lectura. Este genul de carte cu personaje care te atrag in mod inexplicabil, care iti plac din primele pagini, cu toate ca nu stii mai nimic despre ele. Ai putea foarte bine sa afli dupa o pagina ca sunt cele mai ingrozitoare personaje pe care le-ai intalnit vreodata si ma indoiesc ca ai putea scapa macar atunci de simpatia pe care deja o simti pentru ele. Romanul se deschide cu imaginea unui satuc uitat de lume, in care un cronicar vine sa culeaga una dintre cele mai incredibile povesti din vremea sa. Desi pare incredibil ca ar putea sa gaseasca tocmai in acel loc o astfel de legenda, exista indicii clare ca unii dintre oamenii pe care ii intalneste ascund mult mai multe decat lasa sa vada sub mastile pe care le poarta. Si astfel, incet, patrundem in trecutul lui Kvothe, omul care a devenit legenda inca din adolescenta.

Asa cum se mentioneaza si in descrierea editurii, Numele vantului este un bildungsroman, urmarind devenirea unui copil precoce intr-un adevarat erou. Desi pare greu de crezut, tinand cont de numarul mare de pagini al cartii, acest volum trateaza doar copilaria si adolescenta lui Kvothe – si nici macar pe aceasta din urma in intregime. Urmarim o adevarata lupta a protagonistului cu destinul ce pare a-l pedepsi crunt pentru o vina nestiuta. Il vedem lovit de soarta in cel mai aprig mod, iar partea interesanta vine tocmai din faptul ca de-a lungul multor ani, Kvothe ramane un copil traumatizat de acest destin nedrept. Nu trece usor peste obstacole, nu se ridica intr-o clipa de la pamant, nu isi infrunta inamicii cu puteri incredibile, rasarite din neant. Autorul ofera o poveste realista, cu suisuri si coborasuri, cu ani grei si obstacole permanente. Visele nu se implinesc cat ai bate din palme ci necesita multa munca, o concentrare permanenta, efort sustinut si inteligenta. Si odata implinite, se dovedeste ca sunt la fel de greu de intretinut. Pentru ca protagonistul nu se trezeste deodata pe o pozitie privilegiata de pe care nu mai poate fi dat jos. Dimpotriva, alte si alte piedici isi fac aparitia, fiecare mai dificil de infruntat ca precedenta.

Si totusi, cu istetime, multa munca, sacrificii, diplomatie cand e cazul, indrazneala nebuna de cele mai multe ori, Kvothe reuseste nu doar sa isi croiasca un drum catre viata pe care o visa din copilarie ci incepe sa isi contureze si imaginea unui adevarat erou. Mai intai in ochii celor din jur, iar apoi chiar si in proprii lui ochi. Cu atat mai mult cu cat, spre deosebire de eroii din povesti, Kvothe nu ajunge sa se bazeze prea mult pe sprijinul celor din jur. Desigur, adesea i se intinde cate o mana de ajutor de unde nu se asteapta. Insa el plateste aceste ajutoare fie inainte de a-i fi oferite, fie dupa. Kvothe este intr-adevar genul de personaj genial, de „Fat Frumos” ce creste intr-o zi cat altii intr-un an, insa in acelasi timp, nici nu se poate spune vreo clipa ca i-ar merge toate lucrurile pe roate. Sau ca nu s-ar stradui din rasputeri pentru a-si asigura viitorul.

Impresionant este si universul creat de Rothfuss. Ti se dezvaluie o lume ce pare adevarata, cu o istorie antica, un trecut maret, cu povesti si legende purtate din negura vremii, cu mituri ce uneori par a fi reale, cu satucuri scufundate in superstitii si traditii vechi sau cu orase mari, in care civilizatia avanseaza rapid, cu targuri in care cultura este cea care domina viata populatiei si cu localitati in care nu se pune pret decat pe lucrurile practice, care pot asigura supravietuirea. O lume complexa, careia multitudinea de detalii ii contureaza puternic liniile, care te surprinde prin veridicitate. Magia se impleteste cu realul intr-un mod atat de fin si armonios incat aproape ca uiti ca este magie. Ai mai degraba senzatia ca ceea ce ti se prezinta este o tehnica posibila, ca ai nevoie de doar o serie de cunostinte si de concentrare intensa pentru a putea reusi sa indeplinesti lucrurile uimitoare pe care le fac personajele din Numele vantului.

Si apropo de personaje, cele secundare sunt si ele incantator conturate. Realiste, diferite, le-ai putea ghici dupa comportament si actiuni chiar si neavand numele lor in fata. Fiecare are o personalitate aparte, nu risti in nicio clipa sa le confunzi. Pana si personajele episodice par a fi oameni de care ai dat la un moment dat in realitate, atat de atent sunt portretizate.

Am indragit personajele, am fost fascinata de psihologia lor, de modul atat de atent in care care le picteaza autorul. Mi-a placut faptul ca fac greseli, ca uita sa fie atente in permanenta la pericole (ce om normal reuseste sa-si pastreze mereu garda sus?), ca se lasa purtate de momentele de placere, de bucurie, de glorie, ignorand restul. Ca uneori sunt atat de irationale incat iti doresti sa patrunzi in carte, sa le scuturi de umeri si sa le deschizi ochii. M-am lasat purtata in poveste cu zambetul pe buze. Nu am mai dat de multa vreme de o lume din care sa nu vreau sa ma mai desprind. As indrazni sa compar cartea cu povestile din copilarie, cu Cei trei muschetari, Spartacus sau Harry Potter doar pentru senzatia minunata cu care am citit-o si cu care am ramas chiar si dupa ce am incheiat-o. Majoritatea aventurilor prin care trece Kvothe nu sunt de-a dreptul uimitoare. Nu te lasa fara cuvinte, suspansul nu e la cote maxime, tensiunea nu devine niciodata insuportabila. Insa le-am parcurs cu aceeasi sete cu care citesc de obicei genul de intamplari care iti taie respiratia. Romanul are un rimt moderat, autorul nu se grabeste, ci ofera o atmosfera naturala, cu actiune lenta, alternata pe alocuri cu pasaje in care totul devine mai alert.

Asa cum spuneam mai devreme, Numele vantului acopera doar copilaria si o parte din adolescenta protagonistului. Ceea ce inseamna ca faptele ce il vor transforma cu adevarat intr-o legenda sunt inca departe, Kvothe fiind abia la inceputul calatoriei sale. In plus, multe aspecte ale universului creat de Rothfuss raman nedezvaluite. Banuiesc asadar ca volumul urmator va fi mai intens, mai plin de aventuri, cu inamici mai multi si mai puternici. Doar porecla „Ucigasul de regi” trebuie sa isi aiba originile intr-o serie de experiente prin care a trecut eroul.

Multumesc librariei online Targul Cartii pentru sansa de a citi aceasta poveste minunata.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

A 16-a luna (seria Cronicile Casterilor, volumul 1) – Kami Garcia & Margaret Stohl

Regatul umbrelor (seria Grisha, volumul 1) – Leigh Bardugo

Posted in Erin Morgenstern

Circul noptii – Erin Morgenstern

Circul Noptii - Erin MorgensternDisponibil la: Libris

Colectia: Literatura universala

Traducerea: Ondine Cristina Dascalita

Numar pagini: 416

 

Sinopsis:

Urmarind periplul aventuros al unui circ fermecat, romanul talentatei tinere scriitoare Erin Morgenstern este o magica poveste de dragoste pentru cititorii de toate varstele.

Circul soseste fara veste. Fara instiintari, fara afise lipite pe stalpi sau panouri. E pur si simplu acolo unde ieri nu era nimic.

Sub cupola corturilor nocturne, in dungi albe si negre, te asteapta insa o experienta cu totul unica, o sarbatoare a simturilor – poti sa te pierzi intr-un labirint de nori, sa ratacesti prin meandrele unei gradini luxuriante construite din gheata, sa privesti uimit la contorsionista tatuata care se strecoara intr-o minuscula cutie de sticla si sa te imbeti cu miresmele de caramel si scortisoara ce adie ametitor prin aer.

Bine ati venit in Le Cirque des Rêves! Insa, in spatele norilor de fum si al oglinzilor, se deruleaza o competitie crancena – un duel intre doi tineri magicieni, Celia si Marco – antrenati inca din copilarie sa concureze intr-un „joc” implacabil de catre maestrii lor misteriosi. Necunoscuta celor doi, aceasta este insa o confruntare din care doar unul dintre ei va reusi sa iasa invingator, iar circul este scena pe care se desfasoara o batalie cumplita a imaginatiei si vointei.

Dar cand o dragoste profunda, pasionata si magica se infiripa intre cei doi protagonisti, batranii lor maestri trebuie sa intervina, iar consecintele vor fi periculoase pentru toti cei implicati.

O poveste seducatoare, plina de aventura, magie si poezie, un basm cuceritor pentru cititorii de toate varstele.

Parerea mea:

In general, oricat de buna si originala ar fi o carte, tot are o multime de elemente specifice genului de care apartine, o schema tipica pe care se construieste povestea. Auzisem de multa vreme ca Circul noptii ar incalca aceasta regula, ca este un fantasy asa cum nu s-a mai scris si am descoperit cu bucurie ca acest lucru este adevarat. Deschizand cartea, am dat peste un scenariu original, in care nimic nu este ceea ce pare, in care personajele principale nu sunt doar el si ea, ci intreg circul, cu toti oamenii implicati in organizarea si functionarea acestuia. O carte ametitoare, hipnotizanta, ce nu iti ofera nicio clipa senzatia ca stii ce va urma in momentul in care vei da pagina.

Povestea incepe cu ideea unei competitii. Doi oameni care au trait poate prea mult datorita magiei, care pentru a alunga plictiseala si banalul existentei pun in schema o competitie ce va implica zeci de oameni, care uita pretul unei vieti omenesti si care nu mai acorda nicio importanta acesteia. Evident, nu ei sunt cei care vor concura, ci doar cei care pun in scena totul, care traseaza liniile si modifica regulile. Nu sunt ei cei care pierd, care sufera, care risca. Marco si Celia vor fi jucatorii, iar circul va reprezenta atat scena cat si jocul lor. Ani peste ani in care circul creste, evolueaza, apar corturi noi, atractii incredibile, talentele circarilor se desavarsesc, imposibilul devine posibil. Insa fiecare lucru are un pret, chiar si perfectiunea. Sub straturile stralucitoare se ascunde un intuneric din ce in ce mai adanc.

Nu as vrea sa va povestesc foarte mult din actiune in primul rand pentru a nu va strica placerea lecturii si in al doilea rand, pentru ca povestea insasi este ca un labirint in care te pierzi. Si pur si simplu nu poti rezuma asa ceva.

Romanul surprinde din toate punctele de vedere. De la aspect, pentru ca arata minunat si coperta dar si interiorul, la poveste si la stilul in care aceasta a fost scrisa. Pe langa diversitatea locurilor prin care se plimba circul – si implicit si personajele: astazi Cairo, peste cateva ore New York, dupa o saptamana Londra si tot asa, aproape fiecare capitol reprezinta si un salt in timp. Povestea incepe astazi, capitolul al doilea descrie intamplari de acum cinci ani, cel de-al treilea te duce cu sapte ani in viitor, etc. Desi imi dau seama ca aceste salturi prin timp contribuie din plin la crearea atmosferei magice, personal, le-am gasit destul de enervante. Niciodata nu stiam ce varsta au personajele in capitolul respectiv si nici stadiul in care se afla circul, trebuia sa tot revin la primele capitole si sa calculez in ce moment al povestii ma aflam. Iar si iar si iar. Am renuntat la un moment dat sa o mai fac, insa am ramas cu senzatia ca am pierdut ceva din acest motiv.

Pentru multa, multa vreme, autoarea te poarta prin poveste ca si cum te-ar ghida printr-o camera intunecata. Zaresti un colt de mobila aici, te lovesti de piciorul mesei mai incolo, se intrevede o geana de lumina strecurandu-se prin ceea ce crezi ca este o draperie ce acopera fereastra. Banuiesti astfel imaginea camerei in mare, insa pana spre final, cand se aprind toate luminile, nu poti intelege deloc toate contururile, asezarea generala a lucrurilor, motivele si modul in care se imbina toate aspectele intre ele. Nu intelegi deci imaginea de ansamblu decat dupa jumatatea cartii, atunci cand, rand pe rand, nodurile ce leaga toate firele iti sunt dezvaluite in intregime.

Ritmul este destul de lent, intrerupt din loc in loc de cate o pagina in care ti se descrie cate un cort al circului ca si cum te-ai afla in mijlocul lui, privind in jur si minunandu-te de ceea ce vezi. De la un capitol la altul, atentia se transfera de la un personaj la altul, cititorul avand astfel ocazia sa patrunda din ce in ce mai adanc in viata si in gandurile personajelor. Atat in cele ale personajelor din interiorul circului, cat si a unora din exterior, dar care sunt sau vor deveni extrem de apropiate si implicate in destinul circului. Iar ambele categorii de personaje au destine la fel de fascinante. Asa cum spuneam mai devreme, mi-e greu sa ma gandesc doar la Marco si Celia ca fiind protagonistii cartii. Pentru ca desi ei sunt cei care concureaza in acea competitie absurda, am considerat ca o multime de alte personaje joaca roluri la fel de importante. Intr-un fel, intregul circ este precum un mecanism ce nu ar putea functiona asa cum trebuie fara vreuna dintre piesele sale, oricat de mari sau mici ar fi acestea. I-am adorat pe gemeni, pe contorsionista, pe ceasornicar, pe fosta balerina, pe copilul curajos dispus sa renunte la tot dintr-o generozitate iesita din comun, pe arhitectul genial, pe proprietarul excentric.

Singurele personaje care mi-au trezit antipatia au fost exact creatorii acestui joc egoist. Exista un singur aspect care ma face sa ii plac, intr-un mod indirect. Este vorba despre modul in care si-au antrenat jucatorii. Nu pentru ca s-ar fi implicat extrem de tare si le-ar fi trezit acestora admiratia prin asta. Nici vorba de asa ceva! Dimpotriva, unul dintre antrenori este in permanenta absent, in timp ce al doilea este prea prezent. Ambii par sa nu isi inteleaga invataceii, sa nu ii priveasca altfel decat pe niste piese de sah, dar nici acum nu stiu sigur daca acesta era pur si simplu stilul lor de „predare” sau daca se pregateau de fapt pentru o posibila pierdere, alegand sa isi protejeze din timp sentimentele in cazul in care norocul nu ar fi fost de partea lor. Asadar, aspectul care mi-a placut totusi este acela ca unul dintre cei doi competitori va invata „din carti”, isi va baza cunostintele pe sute de pagini de teorie, in timp ce al doilea jucator se va antrena, va trage de el pentru a se auto-depasi, va experimenta psihic si fizic fiecare lucru. Iar partea cea mai originala vine exact din faptul ca te-ai astepta ca Celia sa fie cea cu teoria, iar Marco sa se bazeze pe practica. Autoarea rastoarna insa acest cliseu, asezandu-i pe rolurile inverse.

Daca va doriti o lectura care sa va surprinda in permanenta, de la care sa nu aveti in nicio clipa nici cea mai vaga idee despre ce va aduce mai departe, Circul Noptii este ceea ce cautati. Poate ca nu este la fel de alerta precum alte carti fantasy, poate ca gandurile personajelor raman mereu inconjurate intr-o aura de mister si de aceea este mai greu sa te regasesti in ele, poate ca te vei simti uneori ratacit printre itele povestii. Insa senzatia pe care o ai de-a lungul cartii este exact aceea ca ai patruns intr-o lume in care iluzia se impleteste cu realul, in care acesta este inlocuit treptat de fantastic. De fapt, impresia de ansamblu este aceea ca ai intrat cu adevarat intr-un circ magic.

Multumesc Libris – librarie online, pentru sansa de a citi acest volum incantator. Va invit sa descoperiti toate ofertele disponibile in aceasta perioada plina de reduceri atat in colectia de carti online in romana, cat si in cea de carti in engleza.

Bile albe:

Ideea unica a povestii si stilul ametitor in care a fost scrisa.

Bile negre:

Salturile prin timp prea dese, pe care le-am mentionat anterior.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Miss Peregrine (Miss Peregrine, volumul 1) – Ransom Riggs

Jumatatea Rea (seria Half Life, volumul 1) – Sally Green