Posted in Sally Green

Jumatatea Rea (seria Half Life, volumul 1) – Sally Green

Jumatatea Rea (seria Half Life, volumul 1) – Sally GreenDisponibil la: Editura TREI

Colectia: Young Fiction Connection

Traducerea: Ioana Filat

Numar pagini: 392

*

Sinopsis:

Jumatatea Rea este primul volum dintr-o trilogie.

E pe jumatate Vrajitor Alb… pe jumatate Vrajitor Negru. Mama lui a fost vindecatoare… tatal lui e un ucigas. Nimeni nu-l vrea… Toti il vaneaza.

In Anglia zilelor noastre, vrajitorii traiesc la un loc cu oamenii: Vrajitorii Albi, care sunt buni; Vrajitorii Negri, care sunt rai; si Nathan, in varsta de saisprezece ani, fiul unei Vrajitoare Albe si al celui mai temut Vrajitor Negru.
Tinut captiv intr-o cusca, Nathan trebuie sa scape inainte sa implineasca saptesprezece ani, cand va primi trei daruri de la tatal sau si va deveni el insusi vrajitor — iar dacă va gresi, va muri.
Incercarea lui Nathan de a-si găsi tatal devine o lupta crancena pentru supravietuire, cu provocari la tot pasul si in care binele si raul se dovedesc mult mai complicate decat si-ar fi imaginat.

“Sally Green surprinde cu maiestrie framantarile unui individ captiv intre cele doua jumatati ostile ale propriei identitati.” – Publishers Weekly

Parerea mea:

Inainte de a incepe recenzia propriu zisa, trebuie sa va spun ca in ciuda faptului ca protagonistul are o varsta foarte frageda pe parcursul multor capitole, nu trebuie sa credeti ca aceasta este o carte pentru copii. Este foarte, foarte departe de asa ceva! Este o poveste ce pare sa foloseasca fantasticul drept un paravan pentru a trata teme mult mai serioase, insa acest aspect nu scade absolut deloc valoarea fantasy-ului in sine. Pe alocuri socanta, cu cateva scene de o cruzime neasteptata, cu personaje complexe si contrariante, cu adevaruri brute, neslefuite si teme pe care nu te-ai astepta sa le intalnesti intr-un roman fantasy, Jumatatea Rea este o lectura care te captiveaza de la primele randuri si pe care o devorezi pur si simplu. Romanul incepe in forta, tulburator, cu o naratiune la persoana a doua ce reuseste sa te nedumereasca si in acelasi timp sa iti starneasca interesul.

Asa cum spuneam mai devreme, actiunea se desfasoara de-a lungul unei perioade destul de indelungate, astfel ca pe parcursul catorva capitole, protagonistul este doar un copil. Pentru a putea avea o perspectiva cat mai clara asupra evolutiei lui Nathan, exact intamplarile acelea din copilaria lui sunt importante, modul in care a fost dintotdeauna aruncat la marginea societatii si privit ca un paria, inclusiv de catre unii membrii din familie. Pe masura ce patrunzi in poveste tot mai mult, vezi din ce in ce mai clar importanta acelor ani. Nathan nu este deloc un erou clasic. Este adesea impulsiv, rautacioas, incapatanat, prea putin interesat de viitorul lui (dar in astfel de conditii este destul de usor de inteles acest lucru), ia adesea hotarari gresite, iar rezultatele lui la scoala sunt dezastruoase. Nathan este totusi usor de placut in ciuda faptului ca de multe ori atitudinea sa este negativa. Fiecare caracteristica isi are o explicatie cat se poate de evidenta, iar revolta cititorului se va indrepta mai degraba asupra celor din jurul protagonistului si nu asupra lui. Autoarea reuseste sa te faca sa intelegi foarte clar comportamentul lui Nathan, chiar daca il dezaprobi si ajungi deci sa nu il poti judeca. E imposibil sa spui ca “trebuia sa se poarte mai frumos” sau “a gresit ca a facut asa si nu altfel” din moment ce ai aflat deja ce background are si in ce mod a fost tratat intreaga viata. In nici o clipa nu il poti privi deci ca pe un personaj obisnuit si sa incerci sa te pui in pielea lui, considerand ca era corect sa procedeze altfel, ca tu ai fi facut altfel. Asadar, portretul lui mi se pare ca este foarte, foarte bine construit. Putin deranjant mi s-a parut doar faptul ca nu reuseste sa citeasca nici dupa ce a incercat de atatea ori, dar inteleg totusi ca Nathan trebuia sa ramana diferit de alte personaje principale din alte romane si presupun ca din acest motiv s-a si insistat atat pe ideea aceasta.

Mi-a placut faptul ca povestea se indeparteaza de scenariile clasice cu vrajitoare si ca foloseste intriga fantasy pentru a sublinia niste probleme reale legate de acceptare si atitudinea generala vis-a-vis de cei pe care ii desconsideram pentru anumite „defecte” pentru care nu sunt ei responsabili. De asemenea, m-a atras si faptul ca Jumatatea Rea aminteste putin de genul distopic datorita modului in care este organizata conducerea. Am incercat sa imi amintesc daca am mai dat peste povesti cat de cat asemanatoare, insa nu cred ca imi vine in minte vreuna. Da, autoritati care reprezinta mai mult un obstacol decat un sprijin am mai intalnit (nu ma refer la distopii unde toate sunt asa!), insa nu la nivelul acesta. Deci bile albe pentru originalitate, precum si pentru ca in sfarsit fortele binelui si ale raului nu mai sunt atat de clare ca in alte romane fantasy. Nu apare nici un triunghi amoros, povestea de dragoste are un ritm normal si cei doi nu se indragostesc (chiar) de la prima vedere, nu avem un inamic in totalitate intunecat, bunii nu sunt tocmai buni si raii nu sunt nici ei tocmai rai. Interesant este si ca aspectul acesta a fost tratat si la nivel general, dar si individual. Adica nu doar cele doua grupuri de vrajitori sunt destul de greu de incadrat la “rai” si “buni”, dar si unele personaje: Celia care ar trebui sa fie personaj negativ reuseste sa para aproape buna la un moment dat (desi imi aminteste tare mult de Annie Wilkes din Misery ^_^), tatal lui Nathan iti lasa impresii la fel de mixte, Mercury da nastere la suspiciuni desi pare dispusa sa il ajute pe protagonist, etc.

Unul dintre aspectele debusolante si tulburatoare este reprezentat de violenta unor episoade. Nu stiu cum sa o numesc altfel. Cruzime poate. Tratamentul pe care il suporta Nathan din partea fratilor Annalisei, al Celiei si mai ales al Consiliului. Primele doua sunt probabil mai usor de acceptat decat cel din partea Consiliului, avand in vedere ca acesta din urma ar fi trebuit sa fie o institutie corecta si cu o abordare pozitiva. Poate ca prin comparatie cu alte romane pentru tineri publicate in ultimii ani si care au acea tendinta de a fi „politically correct”, romanul Jumatatea Rea este din acest punct de vedere unul socant. In schimb, daca ar fi sa comparam cartea cu unele clasice (amintesc aici Imparatul Mustelor – prima care mi-a venit in minte, desi nici pe departe singura!), romanul lui Sally Green nu doar ca nu iese in evidenta din acest punct de vedere, ci pare si mult mai soft. Asadar, in ciuda acelor scene, romanul ramane destul de inofensiv.

Ceea ce nu m-a incantat prea mult este faptul ca exista destule capitole in care actiunea parca e prea lenta. Nu imi dau seama daca este intr-adevar asa sau daca doar pare incetinita prin comparatia cu introducerea care promitea un scenariu alert. Probabil ca dupa un inceput destul de tulburator, te astepti la unul-doua capitole mai lente care sa iti clarifice situatia, insa apoi astepti o actiune care sa te lase fara cuvinte. Aceasta apare intr-adevar, insa ceva mai tarziu decat s-ar astepta cititorii. Finalul te lasa cu o multime de intrebari, complet in ceata in privinta a ceea ce ii rezerva viitorul lui Nathan, asa ca volumul al doilea al seriei va fi cu siguranta pe lista de cumparaturi imediat ce va fi publicat.

Multumesc Editurii TREI pentru ca mi-a oferit aceasta carte!

Bile albe:

– Mi-a placut mult stilul autoarei. Am avut impresia ca are ceva liric, care aduce putin cu romanul Spulbera-ma: un ton cumva indepartat, distantat, ca si cum naratorul ar privi in trecut si ar fi avut timp sa se detaseze de intamplari sau ca si cum ai asculta o poveste dintr-un alt plan, dintr-o alta lume. Dar asta nu inseamna ca nu a fost insa destul de expresiv sau ca nu a transmis ceea ce trebuia sa transmita. Dimpotriva.

– Nu pot sa nu mentionez si coperta la plusuri, chiar daca toti cunoastem vorba aceea conform careia nu trebuie sa judeci o carte dupa coperta. Desi stiam din pozele de pe net cum va arata romanul, atunci cand am primit cartea am fost surprinsa sa descopar cat de frumos este realizata coperta si ca arata mult mai bine decat mi se paruse din poze. Chiar e genul de coperta de pe care nu iti poti lua ochii minute in sir.

Bile negre:

Nu pot sa spun ca Jumatatea Rea este o carte extrem de spectaculoasa din punct de vedere al actiunii, insa are ceva tulburator, diferit si special. Totusi, ceva parca lipseste, desi imi e greu sa imi dau seama ce anume. Este ca si cum daca analizezi fiecare aspect in parte, ajungi numai la concluzii pozitive. Insa daca privesti in ansamblu, parca se mai pierde ceva din magia tabloului. Inclin sa dau vina pe actiunea ce se desfasoara la un moment dat prea lent, insa avand in vedere ca este abia primul volum al unei trilogii, cel mai probabil autoarea a incercat sa pastreze si cateva rasturnari majore de situatie pentru volumele urmatore.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Cand esti vrajitoare… (seria Cand esti vrajitoare, volumul 1) – Carolyn MacCullough

A 16-a luna (seria Cronicile Casterilor, volumul 1) – Kami Garcia & Margaret Stohl

 

Posted in Carolyn MacCullough

Cand esti vrajitoare… (seria Cand esti vrajitoare, volumul 1) – Carolyn MacCullough

Cand esti vrajitoare... (seria Cand esti vrajitoare, volumul 1) - Carolyn MacculloughDisponibil la: Leda Books

Colectia: Fantasy Leda

Traducerea: Ofelia Al-Gareeb 

Numar pagini: 320

 

Sinopsis:

O poveste plina de vraja… de vraji si vrajitoare! Emotionanta si fermecatoare de la prima pana la ultima pagina! Atat de fascinanta, incat cititorii isi vor dori sa continue intr-un al doilea volum – pentru ca atunci…

Cand esti vrajitoare…

…ramai vesnic vrajitoare!

Tamsin Greene face parte dintr-o familie de vrajitoare cu lunga traditie. In ziua in care s-a nascut, bunica ei a prezis ca va fi cea mai Talentata dintre ele. Dar Talentul lui Tamsin nu s-a confirmat.
Acum, cand are saptesprezece ani, isi petrece cea mai mare parte din timp la scoala cu internat din Manhattan, unde macar poate pretinde ca este normala. Insa, in timpul vacantelor de vara, este obligata sa revina acasa si sa lucreze la libraria magica a familiei sale.
Intr-o seara, un tanar foarte atragator, profesor la Universitatea New York, intra in librarie si o confunda pe Tamsin cu sora ei mai mare, extrem de Talentata Rowena. Pentru prima data in viata ei, Tamsin se simte privita cu respect si admiratie, si, inainte de a apuca sa se gandeasca mai bine, accepta sa caute pentru acesta un obiect valoros si vechi pe care familia lui l-a pierdut cu mai bine de un secol in urma. Dar cautarea se dovedeste a fi mult mai ciudata decat parea la prima vedere.

Parerea mea:

“Cand esti vrajitoare…” nu este o lectura care sa te tina neaparat cu sufletul la gura, ci mai degraba un roman usurel de weekend sau de luat in bagaj in momentul in care pleci in vacanta. Totusi, este genul de carte care iti capteaza interesul, este relaxanta si cu o poveste draguta.

Actiunea se invarte in jurul lui Tamsim, aparent singura persoana fara nici un talent dintr-o familie mare de vrajitori puternici. Dezamagirea este cu atat mai mare cu cat la nasterea ei, bunica sa prezisese ca Tamsin va fi una dintre cele mai puternice vrajitoare care s-a nascut vreodata. Evident, aparentele inseala uneori, insa Tamsin afla asta abia cand a reusit deja sa incurce lucrurile intr-un mod in care nimeni nu pare sa le mai poata descalci.

Ceea ce surprinde intr-un mod placut este faptul ca intriga este strans legata de familia lui Tamsin, iar din unele puncte de vedere, presupunerile pe care le-ai putea avea in legatura cu evolutia povestii se dovedesc a fi foarte departe de ceea ce se va intampla de fapt. In afara de doua personaje secundare, dintre care unul chiar antieroul si cateva personaje episodice, restul sunt membrii ai acestei familii extinse de vrajitori. Pe langa dezastrul ce ameninta existenta familiei, Tamsin este nevoita sa mai faca fata si disensiunilor ce apar intre ea si rudele ei si sa se adapteze in acelasi timp si unor schimbari enorme ce o privesc direct. Intr-un fel deci, “Cand esti vrajitoare…” este o poveste de familie, pentru ca trecand peste aspectele fantasy, trateaza exact momentele dificile ce apar in familii, momentele in care te simti tradat, in care vrei doar sa evadezi, momente in care esti nevoit sa minti pentru a-i proteja pe cei dragi, sa faci alegeri dificile sau sa lupti impotriva a orice doar pentru a-i salva, chiar daca sansele de a invinge sunt destul de mici. Eroinei ii sta alaturi un vechi prieten din copilarie, acum reintors in mijlocul vrajitorilor, iar intre ei se naste bineinteles o relatie. Totul se intampla natural, fara sicane inutile, cu pasi mici, apropieri timide si incercari subtile. Mi-a placut mult faptul ca autoarea ofera o relatie veridica, fara sa exagereze nimic si fara sa apeleze la trucuri uzate precum triunghiurile amoroase, relatia de love-hate dintre protagonisti sau o atractie prea fulgeratoare si nerealista.

Chiar si aspectele legate de magie si fantastic pastreaza parca o nota de veridicitate, talentele vrajitorilor nu intrec niciodata o anumita limita a posibilului – desi trebuie sa recunosc faptul ca sunt absolut irezistibile! Cred ca este imposibil sa nu visezi cu ochii deschisi la cum ar fi viata ta daca ai avea oricare dintre Talentele personajelor pe care le observi in poveste. Insa revenind la limitele despre care vorbeam, nu doar ca nici o abilitate nu este hiperbolizata, dar anumite lucruri sunt interzise chiar si in cadrul acestui grup. O surpriza foarte placuta au fost calatoriile in timp (da, interzise!) si modul in care unele personaje din trecut reactioneaza la aparitia protagonistilor, demonstrand astfel ca inca din adolescenta aveau o intelepciune uimitoare. Desi toate personajele au avut un farmec aparte, bunica lui Tamsin este de departe personajul meu preferat si sunt sigura ca majoritatea cititorilor o vor indragi.

Nu cred ca sunt prea multe de spus despre carte, e mai degraba un roman ce merita savurat, nu analizat. Asa cum am mentionat si la inceput, este o poveste usurica, frumoasa, relaxanta, care te va lasa cu zambetul pe buze, insa fara sa aiba acelasi impact ca alte romane fantasy mai antrenante, care socheaza prin intrigi si actiuni neasteptate.

Bile albe:

– Lipsa unor clisee tipice literaturii YA din ultimii ani. Nu spun ca nu exista si cateva aspecte des intalnite in special in alte povesti cu vrajitoare, insa ma indoiesc ca scrierea unui astfel de roman fara acele mentiuni ar putea fi posibila.

– Ritmul natural, fara exagerari al povestii, cateva momente amuzante si o gama de personaje frumos creionate, indiferent daca vorbim de cele principale sau secundare.

Bile negre:

– Treceri uneori prea bruste de la o scena la alta. Am avut uneori senzatia ca parca mi-ar fi lipsit cate o pagina din carte din loc in loc, intrucat salturile de la un tablou la altul s-au facut parca prea direct. Lipseau parca acele 2-3 randuri care sa clarifice finalitatea unor momente si sa faca o trecere mai fina catre urmatoarele parti ale povestii. Eu am citit romanul in engleza, asa ca este posibil ca in versiunea in romana aceste treceri bruste sa fi fost atenuate la traducere si sa nu mai fie sesizabile.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

A 16-a luna (seria Cronicile Casterilor, volumul 1) – Kami Garcia & Margaret Stohl

Magie de doi bani (seria Femei din Cealalta Lume, volumul 3) – Kelley Armstrong

Posted in Oliviu Craznic

…si la sfarsit a mai ramas cosmarul – Oliviu Craznic

...si la sfarsit a mai ramas cosmarul - Oliviu Craznic…si la sfarsit a mai ramas cosmarul – Oliviu Craznic

Disponibil la: Libris

Colectia: Literatura romana

Numar pagini: 384

 

Sinopsis:

Romanul horror al lui Oliviu Craznic se bazeaza pe cronici medievale.Actiunea cartii se petrece in Castelul Ultimelor Turnuri, unde lucrurile merg cu adevarat Rau. Invitat la nunta unei necunoscute intr-un castel bantuit de diavol, nobilul decazut Arthur de Seragens se trezeste prins intr-o ingrozitoare plasa a nebuniei, tradarii si crimei. In vreme ce oaspetii mor in jurul lui unul dupa altul intr-un mod misterios, secerati de un dusman inuman, Arthur intrezareste cu groaza cum latul se strange in jurul singurei persoane de care i-a pasat vreodata, superba Adrianna de Valois, tanara fiica a intunecatului si temutului sef al Politiei. Panicat si confuz, Arthur se vede astfel nevoit sa incheie o alianta fragila si controversata cu cei mai puternici dintre supravietuitori, care au inceput deja o ancheta in intuneric, impreuna dar suspectandu-se unii pe altii: vicontele de Vincennes, prietenul din copilarie al lui Arthur, versat in intrigile de salon, logician si vanator iscusit; baronul german Von Walter Calatorul, ale carui peregrinari prin locuri uitate de lume l-au adus de atatea ori in fata unor adevaruri de neindurat; frumoasa si imorala Giulianna Sellini, despre care se spune in soapta ca i-a sedus deodata pe Dumnezeu si pe Diavol; fostul preot Huguet de Castlenove, acum un spadasin periculos, al carui drum presarat cu cadavre duce la o amanta misterioasa; ducele de Chalais, puternic si crud stapanitor al tinutului, rafinat, aratos si incapabil de a-si stapani pornirile violente; si, mai ales, barbatul care conduce investigatia si de care se tem toti, caci o singura vorba a lui poate aduce rugul – Albert de Guy, inchizitorul…

Parerea mea:

Aveam de multa vreme romanul acesta pe lista de „to read”. In primul rand pentru ca genul horror ramane unul dintre preferatele mele si in al doilea rand pentru ca din descrierile povestii, mi s-a parut ca Oliviu Craznic se diferentiaza intr-o oarecare masura de majoritatea autorilor romani contemporani.
Din punct de vedere al emotiilor induse de carte, nu pot sa spun ca s-a ridicat la nivelul asteptarilor. Pentru mine, romanul nu a fost unul horror. Dar se poate ca dupa nenumarate povesti scrise de Stephen King sau John Saul, perspectiva mea asupra cartilor de groaza sa fie oarecum diferita fata de cea a unui cititor ce nu a avut prea mult tangenta cu acest gen. Asa ca daca nu ati parcurs multe romane horror pana acum, este posibil sa experimentati emotii diferite.

Am fost insa placut impresionata de alte aspecte ale povestii. Mi-a placut mult originalitatea romanului. Nu, nu ma refer la grupul de personaje blocate intr-un loc infiorator si care sunt vanate rand pe rand de un dusman nevazut. Ideea aceasta e destul de des intalnita. Vorbesc insa de acele forte ale raului pe care autorul le pune in scena. Poate ca nu sunt la fel de seducatoare precum vampirii fermecatori cu care ne-a obisnuit literatura ultimilor ani, insa cred ca aceasta este si ideea: de cele mai multe ori, raul are si o infatisare pe masura, iar creaturile noptii sunt mai degraba asa cum ni le descriu legendele populare din intreaga lume decat asa cum ne-am format noi imaginea lor datorita cartilor si filmelor din ultima perioada. Mi s-a parut interesant ca autorul se indeparteaza de constructia cliseica a vampirilor, a strigoilor, iar creaturile lui imprumuta unele trasaturi (atat fizice cat si de comportament) de la alte fiinte intunecate. Daca portretul acestui inamic inspaimantator este bazat exclusiv pe legende si mituri vechi, atunci autorii contemporani inca mai au multe aspecte de exploatat, pentru ca sursele sunt departe de a fi epuizate. Un alt plus mi s-a parut a fi reprezentat de inserarea unor pasaje ce fac referire si la multe alte fiinte supranaturale: iele, diavoli, zburatori, etc. Desi unele dintre acestea nu sunt neaparat in stransa legatura cu subiectul acestei povesti, au adus totusi un plus de farmec si complexitate romanului.

Majoritatea personajelor sunt construite pe anumite tipare bine definite, iar portretele lor nu sunt completate cu alte detalii care nu se incadreaza pe acele modele. De mentionat ar fi insa inchizitorul, asupra caruia avem o perspectiva opusa fata de cea cu care suntem familiarizati. Daca in mod normal imaginea inchizitorilor este una destul de intunecata, membrii acestei organizatii fiind prezentati adesea ca nedrepti, cruzi, incuiati si despotici, de data aceasta inchizitorul este in totalitate diferit. Notele autorului de la final referitoare la acest aspect explica mult mai detaliat motivul acestui punct de vedere diferit. Majoritatea personajelor sunt indeajuns de detaliat creionate, insa nu mi s-a parut ca sunt si usor de indragit sau, unde era cazul, de detestat. Cititorul ramane cumva in afara, iar relatia personaj-cititor se pastreaza intr-o zona neutra. Protagonistul mi s-a parut probabil cel mai sters dintre personaje. Am avut impresia ca unica lui sarcina a fost aceea de a juca rolul de narator. Nu se remarca prin nimic, iar actiunile sale nu aduc nici un beneficiu actiunii. Prezenta sa pare a fi doar un instrument prin care se oglindesc mai usor restul personajelor.

Un aspect care m-a deranjat au fost cateva neconcordante privind vestimentatia, comportamentul sau stilul de a vorbi al personajelor. Autorul ofera o explicatie in notele din incheiere, insa aceasta nu mi-a schimbat deloc impresiile referitoare la aceste aspecte. Per ansamblu, romanul este o lectura placuta. Nu neaparat una spectaculoasa, care sa te tina cu sufletul la gura, insa reuseste sa te faca indeajuns de curios. Nuantele de roman politist cresc suspansul si implica mai mult cititorul in descifrarea misterelor.

Bile albe:

– Romanul pare foarte bine documentat in materie de legende si este o placere sa descoperi cum mituri aparent fara nici o legatura se combina armonios in aceasta poveste.

– Mi-a placut si inserarea unei noi povesti la finalul celei dintai. Este ca si cum ai trece dintr-o carte in alta, iar mitul zburatorului m-a atras chiar mai mult decat al fiintelor pe care le cunoastem in povestea principala.

Bile negre: 

– Notele din final, desi utile, iar unele dintre ele chiar foarte interesante, se intind totusi parca pe mult prea multe pagini, existand riscul ca unii cititori sa renunte sa le mai citeasca pe toate. Iar astfel, unele detalii importante ar putea trece neobservate exact din cauza adaugarii unor informatii ce ar fi putut fi omise.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Molima (seria Molima, volumul 1) – Guillermo Del Toro & Chuck Hogan

Ucigasul din umbra – Matthew Scott Hansen

Posted in Richelle Mead

The Indigo Spell (seria Bloodlines, volumul 3) – Richelle Mead

The Indigo Spell (seria Bloodlines, volumul 3) – Richelle MeadThe Indigo Spell

seria Bloodlines, volumul 3

Richelle Mead

Numar pagini: 401

 

Sinopsis:

Ca urmare a unui moment interzis care a zdruncinat-o pe Sydney, ea se zbate acum sa traga o linie intre invataturile Alchimistilor si ceea ce o indeamna inima ei sa faca. Apoi il intalneste pe rebelul atragator, Marcus Finch – un fost Alchimist care, impotriva tuturor sortilor, a evadat dintre Alchimisti si acum fuge de acestia. Marcus vrea sa ii dezvaluie lui Sydney secretele pe care sustine ca Alchimistii i le ascund. Dar pe masura ce incepe sa lupte impotriva oamenilor ce au crescut-o, Sydney descopera ca obtinerea libertatii e mai dificila decat credea. Exista o magie straveche si misterioara in ea. Iar atunci cand incepe sa caute un utilizator malefic al magiei ce vaneaza vrajitoare tinere, Sydney realizeaza ca singura ei sansa este sa isi accepte sangele magic – pentru ca altfel, ea ar putea fi urmatoarea pe lista.

Aducand atat personaje noi cat si fete cunoscute, seria Bloodlines exploreaza toate aspectele prieteniei, iubirii, luptelor si tradarilor care au transformat si seria Academia Vampirilor intr-una ce creeaza dependenta – de data aceasta, intr-un cadru pe jumatate uman, pe jumatate vampiric, in care miza este chiar mai mare si toata lumea este pregatita sa iasa la atac.

Parerea mea:

Exista cateva serii care m-au cucerit in asemenea masura incat, chiar daca in unele dintre volume nu se intampla lucruri cu adevarat spectaculoase, tot le citesc cu maxima incantare. Bloodlines este una dintre ele. Intr-adevar, intrigile parca nu reusesc sa creeze acelasi suspans precum volumele din seria inrudita, Academia Vampirilor, insa m-am atasat de personaje atat de mult incat nu ma deranjeaza absolut deloc acest aspect.

In volumul 3 din Bloodlines, The Indigo Spell, viata lui Sydney atinge aproape limita maxima in privinta complicatiilor. Protagonista este prinsa intr-o gama atat de variata de probleme incat aproape ca nu iti poti imagina cum va reusi sa se descurce cu tot ce i se intampla. Descopera un complot in organizatia Alchimistilor care ii zdruncina increderea si asa scazuta in acestia, este tot mai atrasa in aspectele magice – oricat de tare i-ar displacea acest lucru si se lupta si cu propriile ei sentimente interzise fata de Adrian. In acelasi timp, este pusa in fata unor alegeri dificile ce il implica pe Marcus Finch – un fost Alchimist care a evadat si trebuie sa ii sprijine si pe vechii prieteni – Jill, Eddie si restul – care reprezinta de fapt singura misiune pe care ar trebui sa o aiba. Iar toate aceste probleme par sa se incurce tot mai mult pe masura ce parcurgem povestea, amenintand sa explodeze la un moment dat.

Romanul este ceva mai alert fata de volumele anterioare, iar amestecul teribil de complicatii pare a fi un carusel primejdios din care Sydney nu stie cum sa iasa. Viata ei si a altor cateva personaje este amenintata de o vrajitoare malefica, presiunile Alchimistilor si asteptarile din partea familiei o apasa tot mai mult, Jill si restul gastii au si ei probleme, Marcus si amicii sai insista ca Syd sa li se alature, iar relatia cu Adrian nu ii provoaca decat stari confuze. Si totul este o cursa contra timp. Volumul este deci plin de actiune, momentele de respiro sunt tot mai rare, iar cititorii vor indragi cu siguranta cartea si nu se vor plictisi nici o secunda.

Imi place tot mai mult evolutia lui Sydney. Este ca si cum abia din acest moment incepe sa devina cu adevarat ea insasi, odata ce a reusit sa se distanteze putin de invataturile Alchimistilor dupa care s-a condus toata viata. Ritmul haotic si alert in care se petrec lucrurile ar putea parea ca nu ii permite sa mai aiba nici un moment pentru ea insasi, insa o ajuta totusi sa se descopere intr-o lumina noua, sa se maturizeze si sa inteleaga ce isi doreste cu adevarat. Adrian ramane la fel de fermecator ca si pana acum. Desi respins initial de catre Sydney, ii ramane aproape de fiecare data cand ea are nevoie de el si este si singurul care ii ofera sprijinul de care are nevoie. Majoritatea celor din jurul ei considera ca Sydney este prea buna pentru a avea nevoie de ajutor sau incurajare, insa Adrian reuseste sa vada si ce se ascunde sub masca perfectiunii pe care o poarta ea.

Sunt surprinsa de intensitatea senzatiilor pe care autoarea reuseste sa le transmita cititorului. Momentele petrecute alaturi de Adrian o arunca pe eroina printr-un mix de emotii pe care cititorul le experimenteaza alaturi de aceasta. Suspansul creste in unele capitole pana la limita maxima, iar tensiunea devine palpabila. Oh, si exista cel putin o scena in care este imposibil sa nu razi cu lacrimi. Daca cititi romanul si ajungeti la partea in care Sydney si Adrian creeaza o anumita… fiinta magica, pregatiti-va sa descoperiti in continuare unul dintre cele mai amuzante momente din seria Bloodlines.

Ca de obicei, autoarea pastreaza cateva artificii prin care se asigura ca va reusi sa ne uimeasca. Avem parte de cateva rasturnari de situatie atat pe parcursul romanului cat si in incheierea acestuia. Pe masura ce te adancesti in misterele ce o inconjoara pe eroina, devii tot mai convins ca ai descifrat secretul si ca stii cum se va incheia povestea. Asa ca finalul te ia prin surprindere si ne ofera indicii conform carora putem suspecta deja ca volumul urmator va aduce incercari si mai dificile si riscante pentru Sydney si celelalte personaje.

Bile albe:

– Volumul de fata este mai tensionat si mai antrenant fata de primele doua carti ale seriei Bloodlines. Evolutia protagonistei este si ea mai interesanta, iar admiratoarele lui Adrian vor avea parte de o multime de momente care le vor aduce zambetul pe buze.

Bile negre:

– In The Indigo Spell, majoritatea personajelor secundare raman mai mult in umbra. Profesoara Terwilliger este singurul personaj secundar pe care il descoperim mai indeaproape. Despre restul, nu aflam mai mult decat stiam pana acum, asa ca acesta ar putea fi considerat un punct mai slab al cartii. Inca astept ca Eddie si Jill sa aiba si ei momentele lor de glorie si sa ajunga sa ne surprinda la fel de mult ca protagonistii.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Bloodlines (seria Bloodlines, volumul 1) – Richelle Mead

The Golden Lily (seria Bloodlines, volumul 2) – Richelle Mead

Posted in Kami Garcia, Margaret Stohl

A 16-a luna (seria Cronicile Casterilor, volumul 1) – Kami Garcia & Margaret Stohl

A 16-a luna (seria Cronicile casterilor, volumul 1) - Kami Garcia & Margaret StohlDisponibil la: Libris

Colectia: Literatura universala

Traducerea: Shauki Al-Gareeb

Numar pagini: 512

 

Sinopsis:

“Nu existau surprize in Gatlin County. Eram practic in mijlocul tarii nicaieri. Cel putin asa credeam. Ce tare ma inselam! Exista un blestem. Exista o fata. Si, in final, va exista si un mormant.” 

Dragoste inca din prima clipa… Inca inainte sa o fi zarit pentru prima data, ea i-a bantuit visele: Lena, fata cea noua de la scoala lui Ethan. Lena, fata cu parul negru si ochi verzi, Lena, cea care locuieste in Ravenwood, vechea plantatie pe care toti cei din Gatlin o ocolesc, toti cu exceptia lui Ethan. Lena, de care Ethan se va indragosti fara scapare. Dar Lena este urmarita de un blestem, pe care ea incearca sa il ascunda cu orice chip. Ea este o Caster, provine dintr-o familie de vrajitoare si la a saisprezecea aniversare, ea va fi chemata. Atunci se va decide daca ea va fi o vrajitoare a luminii sau o vrajitoare a intunericului… Ethan stie ca nu are de ales, lui ii este scris sa o iubeasca pe Lena pe vecie. Dar va putea ea sa-i ramana alaturi indiferent carei parti ii va apartine?

Parerea mea:

In doar cateva zile, mai exact pe 15 februarie, va aparea in cinematografele de la noi filmul Cronicile Casterilor: A 16-a luna – realizat dupa romanul cu acelasi nume. Pentru ca se anunta a fi una dintre ecranizarile interesante ale anului si tin neaparat sa o vad, trebuia bineinteles sa apuc sa citesc cel putin primul volum al seriei inainte de a ajunge in cinematograf. Aveam de mult, mult timp cartea in lista de „to read”, mai ales ca Shauki vorbise atat de frumos despre ea, insa abia aparitia filmului se pare ca a reusit sa ma motiveze sa incep odata seria.

Romanul a fost ca o gura de aer proaspat in literatura fantasy si YA publicata in ultimii ani. Stiu ca povesti cu vrajitori sau vrajitoare se vor mai scrie, la fel si carti despre diferite personaje cu abilitati iesite din comun, ce nu se adapteaza in comunitatile micute in care niciodata nu se intampa nimic, la fel si povesti de dragoste intre un personaj muritor si un altul..mai putin obisnuit.  Insa nu va puteti imagina cat de relaxant este sa descoperi o poveste in care nu dai de un triunghi amoros, in care firul narativ se desfasoara intr-o perioada normala de timp si nu in doar cateva zile, in care relatia personajelor evolueaza treptat si in care, pe langa aspectele supranaturale, intalnim si probleme obisnuite, rupte parca din viata reala. A 16-a luna este o astfel de carte care te cucereste treptat, oferindu-ti o lectura linistita, insa captivanta in acelasi timp.

Intamplarile sunt prezentate din punctul de vedere al lui Ethan, un baiat obisnuit dintr-un orasel incarcat de istorie si traditii si implicit, de prejudecati. Am empatizat puternic cu protagonistul din acest punct de vedere, am detestat din primele pagini atitudinile inguste ale locuitorilor din Gatlin, iar pe masura ce am avansat in poveste, sentimentele mi s-au accentuat. Cu toate ca romanul se axeaza in special pe alte aspecte, mi s-a parut admirabil modul in care autoarele au reusit sa surprinda mentalitatea membrilor comunitatilor de genul acela si modul in care au oferit-o publicului. De multa vreme o carte nu a mai reusit sa ma revolte atat de tare, sa ma faca sa simt atat de intens dorinta de a patrunde in poveste pentru a razbuna toate necazurile prin care trec protagonistii din cauza celor din jur. Chiar am simpatizat la un moment dat un personaj negativ datorita unui moment in care le da o lectie unora dintre locuitorii din Gatlin.

Asa cum spuneam si mai devreme, relatia personajelor principale evolueaza intr-un ritm normal, fara sa para exagerata si nerealista. Asta in ciuda faptului ca Ethan si Lena se cunosc intr-un fel chiar dinainte de a se intalni prima data. Mi-a placut modul in care a fost evidentiata nesiguranta personajelor, gesturile usor jenate, emotiile primelor atingeri sau a primului sarut, glumele timide sau tendinta lor de a da inapoi in unele clipe. Protagonistii nu-si striga iubirea vesnica a doua zi dupa ce s-au cunoscut, iar modul in care au luptat impotriva celor din jur pentru relatia lor, incercand in acelasi timp sa nu ii raneasca pe cei dragi a ridicat si mai mult gradul de veridicitate al cartii.

Revenind acum la aspectele fantastice.. povestea nu este extrem de originala la prima vedere. Avem o vrajitoare ce incearca sa isi ascunda talentele, o familie ce ascunde o multime de taine si o istorie sumbra, din care nu lipseste si un blestem stravechi. Insa Kami Garcia si Margaret Stohl au reusit sa construiasca o imagine noua a acestor fiinte. Casterii au abilitati diferite, o gama foarte variata de talente, insa principala deosebire fata de modelul vrajitorilor clasici este reprezentata de „chemarea” de la implinirea varstei de 16 ani. Daca in mod normal Casterii au posibilitatea sa isi aleaga drumul pe care vor merge tot restul vietii (aspect a carui corectitudine este discutabila si care este remarcat chiar si de personaje), in cazul familiei Lenei lucrurile stau diferit. Mi-a placut faptul ca Lena si Ethan sunt la fel de revoltati de acest lucru. M-as fi asteptat ca doar Ethan, cel care priveste situatia intr-un mod mai obiectiv sa fie constient de nedreptatea aceasta, iar Lena sa fie cea care accepta lucrurile ca atare. Am fost placut surprinsa atunci cand am remarcat ca ambii protagonisti au aceleasi sentimente si se incurajeaza unul pe altul in lupta lor contra destinului.

A 16-a luna nu este unul dintre acele romane care promit sa te lase cu rasuflarea taiata si de la care initial, poate ca nu ai asteptari extrem de ridicate. Usor, usor insa, ajunge sa te captiveze. Te trezesti implicat in problemele de tot felul de care se lovesc personajele, ajungi sa indragesti sau sa detesti cu intensitate unele personaje, iar la final te simti ca si cum tocmai ai fi lasat in urma niste prieteni dragi. Si nu poti decat sa iti doresti sa pui mana cat mai repede pe urmatorul volum.

Bile albe:

– Evolutia destul de imprevizibila a intrigii, personaje realiste si un cadru foarte veridic, impletirea interesanta a firelor narative secundare, precum si a mai multor tipuri de fiinte supranaturale.

Bile negre:

– Atitudinea ce provoaca indignare a unora dintre personajele secundare ce ar trebui sa reprezinte un sprijin pentru protagonisti si nu o povara in plus. Tatal lui Ethan mi se pare cel mai elocvent exemplu si nu pot sa spun ca inteleg pe deplin rolul comportamentului exagerat al acestuia.

Trailer:

Mai jos puteti viziona unul dintre trailerele filmului. In mintea mea protagonistii arata total diferit, insa cu exceptia aceasta, ecranizarea se anunta a fi una foarte reusita!

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Magie de doi bani (seria Femei din Cealalta Lume, volumul 3) – Kelley Armstrong

Ingerul mecanic (seria Dispozitive Infernale, volumul 1) – Cassandra Clare