Disponibil la: Editura All
Colectia: Strada Fictiunii Contemporan
Traducerea: Magda Raduta
Numar pagini: 120
Sinopsis:
Intr-un viitor indepartat, in Orasul Religiilor Disparute, singura speranta de a evada din derizoriul cotidian este elegantul Magazin de sinucideri al familiei Tuvache. Aici se gasesc toate cele necesare unei sinucideri stilate, personalizate, teatrale, care sa faca cinste sinucigasului – pesti otravitori, decoruri si costume de harakiri, cocktailul letal al zilei, sarutul mortii.
Toti membrii familiei – care poarta numele unor sinucigasi celebri – impartasesc parerea ca viata e o mare deziluzie si ca trebuie curmata cat mai repede. Toti, in afara de mezinul Alan, care este de un optimism incurabil. Treptat, sumbrul Magazin de sinucideri tinde sa se transforme intr-un coltisor vesel si luminos. Iar comertul cu lipsa de speranta pare sa se duca de rapa…
„Un exercitiu de umor negru extrem de reusit… O carte proaspata, dar erudita; lucida, dar optimista; satirica, dar revigoranta.” – Le Magazine Littéraire
Parerea mea:
Am notat cartea aceasta pe GoodReads cu 3 din cele 5 stele posibile. Ar fi mai degraba un 2,5, dar cum nu exista si jumatati de stelute, a trebuit sa rotunjesc. Cele 3 stele s-au adunat in totalitate datorita „scheletului” povestii. Mi s-a parut fascinanta si originala ideea cartii, am adorat toate detaliile legate de cadrul in care se desfasoara evenimentele si mi-a placut mult atmosfera amuzant-macabra creata de autor. Insa in ceea ce priveste modul in care acest schelet a fost imbracat, am fost in totalitate dezamagita. Prea scurt, prea rapid, prea… superficial. Am avut adesea impresia ca citesc mai degraba un pamflet, ceea ce a fost cu atat mai frustrant cu cat baza povestii era atat de interesanta.
Romanul te duce intr-o oarecare masura cu gandul la o familie Addams dintr-un viitor in care moartea devine una dintre cele mai profitabile afaceri. Nu ca acum nu ar fi asa, doar ca in lumea creata de Jean Teule, moartea isi pierde aerul acesta din prezent de subiect tabu, sinuciderea devenind una dintre cele mai comune practici. Intr-o lume distrusa in intregime, in care depresia a devenit normalitate, sinuciderea nu mai este o solutie condamnabila, la care apeleaza doar un procent infim al populatiei, ci o varianta foarte populara pentru a rezolva chiar si cele mai simple probleme. Esti urat? Te sinucizi. Plictisit? La fel. Ai pierdut pe cineva drag? Urmeaza-l cat de curand. Mai ales ca familia Tuvache detine Magazinul de sinucideri, in care poti alege dintr-o gama impresionanta de metode prin care sa iti inchei socotelile cu viata. De la banalul glont, pana la cele mai fine otravuri, de la exoticul harakiri sau popularul streang, pana la proaspat inventatul sarut ucigas. Asa cum era de asteptat, membrii familiei Tuvache ofera un tablou similar cu celebra familie Addams. Macabri, depresivi, privind sinuciderea ca pe ceva nu doar normal, ci de-a dreptul necesar. Insa in momentul in care se naste Alan, schimbarea este deja pusa pe roate. Pentru ca mezinul familiei se naste total diferit nu doar de familia sa, ci de intreaga societate. Vesel, optimist si plin de voie buna, Alan este factorul declansator al unei revolutii in mentalitatea oamenilor care il vor cunoaste. Iar lupta sa cunoaste victorie dupa victorie. Cel putin pana la un punct.
Asa cum spuneam mai devreme, universul creat de catre autor mi s-a parut spectaculos, intriga surprinzatoare si povestea in sine extrem de promitatoare. Din pacate insa, in cele putin peste o suta de pagini, potentialul acesteia este departe de a fi valorificat. Intregul scenariu se desfasoara parca pe fast forward, toate aspectele memorabile sunt mai degraba sugerate decat descrise asa cum meritau, iar stilul nu m-a atras nici el foarte mult. Mi se pare aproape o risipa ca unele idei atat de bune sa fie explorate intr-o maniera care lasa mult de dorit, iar senzatia finala sa fie mai degraba una de dezamagire din acest motiv. Exista anumite tuse care te indruma in a-ti imagina singur detaliile care lipsesc, exista unele fineturi pe care trebuie sa le interpretezi ceva mai profund decat ai face-o la prima vedere. Insa pana la urma, oricat de multe aspecte simbolice sau metaforice ar fi introdus autorul, cartea este, dupa parerea mea, mult prea scurta. Nu sunt neaparat genul care sa prefere sa primeasca totul mura-n gura, insa nici nu sunt prea incantata cand trebuie sa deduc singura mai multe aspecte ale povestii decat este normal (sau decat mi se pare mie ca ar fi normal 🙂 )
Desi aveam cu totul alte asteptari, recomand totusi romanul cel putin pentru ideile interesante, pentru modul in care autorul a imaginat un viitor ce pare intr-o mare masura destul de posibil si pentru imaginile amuzante pe care reuseste sa le creeze. Marturisesc ca finalul m-a bagat cu totul in ceata; nu stiu nici acum daca pana la urma am inteles sau nu ultimele randuri asa cum ar fi trebuit sa le inteleg. Asa ca daca ati citit romanul, va astept sa imi spuneti parerea voastra. Sunt foarte curioasa sa aflu si impresiile altor cititori despre carte si mai ales despre incheierea neasteptata.
Bile albe:
Ideea grozava de la care a pornit povestea si imaginea interesanta a viitorului imaginat de autor.
Bile negre:
Modul superficial in care a fost dezvoltata povestea.
Trailer film:
| Alte recenzii care te-ar putea interesa: |
My Weekly Book 