Disponibil la: Editura Trei
Colectia: Eroscop
Traducerea: Mihaela Doaga
Numar pagini: 704
Sinopsis:
Enigmatic si sexy, profesorul Gabriel Emerson este un foarte respectat specialist in Dante in timpul zilei si un adept al placerilor lipsite de inhibitii, in timpul noptii. Se foloseste de sarmul sau pentru a-si satisface orice capriciu, dar este torturat de un trecut intunecat si macinat de convingerea profunda ca nu mai are nicio speranta de mantuire.
Cand fermecatoarea si inocenta Julia Mitchell se inscrie la cursul sau, atractia pe care o simte fata de ea nu numai ca ii pericliteaza cariera, dar il trimite intr-o calatorie in care trecutul si prezentul se ciocnesc.
O provocatoare explorare a seductiei si a iubirii interzise.
„Julia respira rasuflarea lui, simtind-o fierbinte si umeda. El era aerul ei. Nu se putea opri din sarutat indeajuns de mult pentru a respira cu adevarat si incepu s-o ia cu ameteala. Ceea ce nu facea decat sa intensifice senzatia pe care i-o trezeau buzele lui, asa ca nu incerca sa se impotriveasca. Se abandona senzatiei…”
Infernul lui Gabriel este o poveste plina de pasiune a evadarii omului din iadul personal, in incercarea de a dobandi imposibilul: izbavirea si dragostea.
Parerea mea:
Auzisem de romanul acesta cu multa vreme inainte sa fie publicat si la noi iar recenziile nu doar ca erau pozitive, dar erau extrem de entuziaste. Genul acesta literar nu este chiar favoritul meu, asa ca nu ma asteptam ca volumul sa ma dea pe spate, dar categoric aveam niste asteptari create de impresiile pe care le citisem pana acum.
Din pacate, am parcurs cele peste 700 de pagini teribil de greu, fortandu-ma sa duc lectura pana la capat. Am detestat personajele, scenariul si stilul si m-am agatat de firele secundare ale povestii pentru a o putea parcurge in intregime! Unde mai pui ca referirile la Dante si opera sa m-au scos din sarite, in loc sa ma incante, asa cum speram.
Dar sa o luam pe rand. Povestea este acelasi cliseu obositor reprezentat de relatia dintre protagonista naiva si noul tip de Fat Frumos din literatura contemporana. Bella, Anastasia Julia e timida, pura si buna la suflet pana la cer si inapoi, isi musca intruna buza de jos si e atat de emotionata de… orice, incat nu este in stare sa isi priveasca interlocutorul in ochi. Ah, si autorul zice ca e inteligenta. Cititorii au dreptul de a nu fi de acord. Edward, Grey Gabriel este matur, senzual, misterios, intunecat, sigur pe el, atat de bogat incat in sapte vieti nu ar putea cheltui toti banii pe care ii are si desigur, plin de demoni din tinerete. Si evident, dintre zecile de femei elegante, inteligente si puternice din jurul sau, Gabriel se indragosteste exact de diamantul neslefuit pe nume Julia. Cam astea sunt personajele care trebuie sa se lupte mai intai in cateva sute de pagini pana sa realizeze cat de mult se iubesc si ca numai unul pe altul se pot vindeca de traumele din trecut. Restul detaliilor conteaza prea putin, povestea ramane aceeasi Marie, cu alta palarie. Mai mult, trecutul oarecum comun al protagonistilor mi s-a parut si mai aberant datorita formei pe care a luat-o. Mai exact, nu intamplarile mi s-au parut ridicole, ci perceptia personajelor asupra acestora.
Avand in vedere titlul romanului, precum si descrierea acestuia, era evident ca vor exista aluzii la opera lui Dante. Speram ca acestea sa dea o nota de originalitate lecturii si sa o faca mai placuta si mai interesanta. Pana la urma, au facut-o doar teribil de enervanta. Si lipsita de credibilitate. Julia joaca rolul lui Beatrice, muza, dragostea eterna si ingerul pazitor al lui Dante. Iar Gabriel este imaginea lui Dante care paseste pierdut prin Infern, convins ca nu va fi salvat vreodata, pana cand ajunge sa o regaseasca pe Beatrice a sa. Mi-a placut simbolistica, dar din pacate autorul duce totul la extreme, nelasandu-si deloc cititorii sa gandeasca singuri. Le repeta iar si iar si iar cat de minunata e Beatrice/Julia, cat de bantuit Dante/Gabriel si cat de adanc infernul in care acesta se zbate. Iar. Si iar. Si iar. La fel si cu obsesia lui Gabriel privind ispasirea pacatelor. Cred ca nici intr-o carte religioasa nu dai de atatea ori peste cuvintele „infern”, „pacat” si „inger”.
Stilul a fost un alt aspect obositor. Nu neaparat stilul intregii povesti, ci mai degraba al dialogurilor. Nimeni, dar nimeni nu vorbeste asa cum o fac protagonistii! Si cu atat mai putin un barbat. De nenumarate ori am avut senzatia ca autorul este de fapt o femeie, pentru ca stilul este atat de siropos incat imi venea greu sa cred ca un barbat este cel care a scris povestea astfel (Later edit: Am aflat intre timp ca Sylvain Reynard este un pseudonim si ca identitatea autorului este necunoscuta. Desi se prezinta ca fiind barbat, nu exista pana la urma nici o garantie ca acest lucru este adevarat) Infernul lui Gabriel este exact genul acela de lectura in care personajele vorbesc „ca din carti”. Lipseste total oralitatea dialogului, asa ca si din cauza aceasta se pierd puncte la realismul cartii. Tot aici ar trebui sa mai mentionez si cateva paragrafe sau expresii traduse ciudat, care m-au facut sa caut citatele respective in engleza, pentru a vedea cum sunau in original. Stiu ca adesea, unele cuvinte sunt destul de greu de tradus in romana. Insa a alege varianta „in puii mei” pentru „fuckin” si „o draguta” pentru „a girl” mi se pare de-a dreptul neinspirat. Un alt aspect neplacut a fost umorul parca fortat, senzatia ca autorul se straduieste din rasputeri sa aleaga variantele cele mai amuzante, expresiile care starnesc hazul si trezesc astfel interesul cititorului.
Au existat totusi si cateva puncte care mi-au placut. Relatia dintre Julia si Paul (simbol al lui Virgiliu, din Divina Comedie – subliniat si acesta prea accentuat) este unul dintre acestea. Paul o doreste pe Julia, insa nu insista niciodata, ci ii ofera acesteia libertatea de a alege relatia pe care o doreste, inconjurand-o cu prietenie, sprijin neconditionat si afectiune sincera. Iar atitudinea sa nu se schimba nici in momentul in care Julia ii da de inteles foarte clar lui Paul ca relatia lor nu va trece niciodata de o anumita limita.
De asemenea, majoritatea personajelor secundare sau episodice au fost frumos portretizate si au facut ca romanul sa fie mai placut. Sincer, asteptam cu nerabdare scenele in care atentia se indeparta de cuplul Julia-Gabriel si se indrepta catre alte personaje. Familia lui Gabriel – idealizata putin, insa tot interesanta datorita caracterelor admirabile ale parintilor si fratilor protagonistului. Ann Singer – o surpriza total neasteptata care a condimentat povestea si a facut-o mai putin plictisitoare sau cliseica. Christa – personajul negativ tipic, insa creionat cu destula atentie si asezat adesea in ipostaze neprevazute. Tatal Juliei – aparent un parinte afectuos si simpatic, se dovedeste dupa o vreme a fi un om plin de slabiciuni, care isi joaca rolul de tata cu destul de multa dificultate, luptandu-se constant intre propriile dorinte si datoria morala fata de fiica sa.
Experienta traumatizanta din trecutul lui Gabriel a fost si ea destul de originala. De asemenea, mi s-a parut interesant si modul in care protagonistul a ales sa isi asume responsabilitatea pentru greselile trecutului precum si faptul ca autorul a decis sa lase niste urme destul de adanci asupra tuturor personajelor implicate in acele evenimente. La polul opus, drama Juliei este cea care m-a facut sa imi dau ochii peste cap de fiecare data cand se mentiona inteligenta protagonistei.
Per ansamblu, lectura a fost epuizanta. Mi-au placut firele narative secundare, insa scenariul principal m-a iritat in cea mai mare parte a timpului. La fel, personajele secundare au fost simpatice, insa pe cele principale le-am detestat. Un aspect care are o relevanta foarte mica pentru mine dar pe care ma simt obligata sa il mentionez este cel legat de erotismul cartii. Daca sunteti fani ai romanelor erotice, in care abunda scenele fierbinti, trebuie sa stiti ca in Infernul lui Gabriel nu veti gasi asa ceva. Exista nenumarate capitole in care sarutul este descris in paragrafe intregi, exista o multime de aluzii mai mult sau mai putin directe, insa doar ultimele pagini ale cartii aduc ceva mai multa senzualitate.
Din moment ce intreaga recenzie a fost construita pe modelul „plusuri” si „minusuri”, nu mai este cazul sa le repet si in final. Romanul are un rating foarte mare pe Goodreads, asa ca nu as vrea sa va influentez decizia de a-l citi sau nu. Tind sa cred ca pur si simplu acest gen de carti nu mi se potriveste mie deloc, asa ca daca voi sunteti fani ai genului, ar trebui sa nu va bazati pe impresiile mele, pentru ca nu sunt deloc un critic ideal al acestui tip de povesti.
Multumesc Editurii TREI pentru ca mi-a oferit aceasta carte.
Disponibil la: Litera
My Weekly Book 