Publicat în Sylvain Reynard

Infernul lui Gabriel (seria Infernul lui Gabriel, volumul 1) – Sylvain Reynard

Infernul lui Gabriel (seria Infernul lui Gabriel, volumul 1) - Sylvain ReynardDisponibil la: Editura Trei

Colectia: Eroscop

Traducerea: Mihaela Doaga

Numar pagini: 704

 

Sinopsis:

Enigmatic si sexy, profesorul Gabriel Emerson este un foarte respectat specialist in Dante in timpul zilei si un adept al placerilor lipsite de inhibitii, in timpul noptii. Se foloseste de sarmul sau pentru a-si satisface orice capriciu, dar este torturat de un trecut intunecat si macinat de convingerea profunda ca nu mai are nicio speranta de mantuire.

Cand fermecatoarea si inocenta Julia Mitchell se inscrie la cursul sau, atractia pe care o simte fata de ea nu numai ca ii pericliteaza cariera, dar il trimite intr-o calatorie in care trecutul si prezentul se ciocnesc.
O provocatoare explorare a seductiei si a iubirii interzise.

„Julia respira rasuflarea lui, simtind-o fierbinte si umeda. El era aerul ei. Nu se putea opri din sarutat indeajuns de mult pentru a respira cu adevarat si incepu s-o ia cu ameteala. Ceea ce nu facea decat sa intensifice senzatia pe care i-o trezeau buzele lui, asa ca nu incerca sa se impotriveasca. Se abandona senzatiei…”

Infernul lui Gabriel este o poveste plina de pasiune a evadarii omului din iadul personal, in incercarea de a dobandi imposibilul: izbavirea si dragostea.

Parerea mea:

Auzisem de romanul acesta cu multa vreme inainte sa fie publicat si la noi iar recenziile nu doar ca erau pozitive, dar erau extrem de entuziaste. Genul acesta literar nu este chiar favoritul meu, asa ca nu ma asteptam ca volumul sa ma dea pe spate, dar categoric aveam niste asteptari create de impresiile pe care le citisem pana acum.

Din pacate, am parcurs cele peste 700 de pagini teribil de greu, fortandu-ma sa duc lectura pana la capat. Am detestat personajele, scenariul si stilul si m-am agatat de firele secundare ale povestii pentru a o putea parcurge in intregime! Unde mai pui ca referirile la Dante si opera sa m-au scos din sarite, in loc sa ma incante, asa cum speram.

Dar sa o luam pe rand. Povestea este acelasi cliseu obositor reprezentat de relatia dintre protagonista naiva si noul tip de Fat Frumos din literatura contemporana. Bella, Anastasia Julia e timida, pura si buna la suflet pana la cer si inapoi, isi musca intruna buza de jos si e atat de emotionata de… orice, incat nu este in stare sa isi priveasca interlocutorul in ochi. Ah, si autorul zice ca e inteligenta. Cititorii au dreptul de a nu fi de acord. Edward, Grey Gabriel este matur, senzual, misterios, intunecat, sigur pe el, atat de bogat incat in sapte vieti nu ar putea cheltui toti banii pe care ii are si desigur, plin de demoni din tinerete. Si evident, dintre zecile de femei elegante, inteligente si puternice din jurul sau, Gabriel se indragosteste exact de diamantul neslefuit pe nume Julia. Cam astea sunt personajele care trebuie sa se lupte mai intai in cateva sute de pagini pana sa realizeze cat de mult se iubesc si ca numai unul pe altul se pot vindeca de traumele din trecut. Restul detaliilor conteaza prea putin, povestea ramane aceeasi Marie, cu alta palarie. Mai mult, trecutul oarecum comun al protagonistilor mi s-a parut si mai aberant datorita formei pe care a luat-o. Mai exact, nu intamplarile mi s-au parut ridicole, ci perceptia personajelor asupra acestora.

Avand in vedere titlul romanului, precum si descrierea acestuia, era evident ca vor exista aluzii la opera lui Dante. Speram ca acestea sa dea o nota de originalitate lecturii si sa o faca mai placuta si mai interesanta. Pana la urma, au facut-o doar teribil de enervanta. Si lipsita de credibilitate. Julia joaca rolul lui Beatrice, muza, dragostea eterna si ingerul pazitor al lui Dante. Iar Gabriel este imaginea lui Dante care paseste pierdut prin Infern, convins ca nu va fi salvat vreodata, pana cand ajunge sa o regaseasca pe Beatrice a sa. Mi-a placut simbolistica, dar din pacate autorul duce totul la extreme, nelasandu-si deloc cititorii sa gandeasca singuri. Le repeta iar si iar si iar cat de minunata e Beatrice/Julia, cat de bantuit Dante/Gabriel si cat de adanc infernul in care acesta se zbate. Iar. Si iar. Si iar. La fel si cu obsesia lui Gabriel privind ispasirea pacatelor. Cred ca nici intr-o carte religioasa nu dai de atatea ori peste cuvintele „infern”, „pacat” si „inger”.

Stilul a fost un alt aspect obositor. Nu neaparat stilul intregii povesti, ci mai degraba al dialogurilor. Nimeni, dar nimeni nu vorbeste asa cum o fac protagonistii! Si cu atat mai putin un barbat. De nenumarate ori am avut senzatia ca autorul este de fapt o femeie, pentru ca stilul este atat de siropos incat imi venea greu sa cred ca un barbat este cel care a scris povestea astfel (Later edit: Am aflat intre timp ca Sylvain Reynard este un pseudonim si ca identitatea autorului este necunoscuta. Desi se prezinta ca fiind barbat, nu exista pana la urma nici o garantie ca acest lucru este adevarat) Infernul lui Gabriel este exact genul acela de lectura in care personajele vorbesc „ca din carti”. Lipseste total oralitatea dialogului, asa ca si din cauza aceasta se pierd puncte la realismul cartii. Tot aici ar trebui sa mai mentionez si cateva paragrafe sau expresii traduse ciudat, care m-au facut sa caut citatele respective in engleza, pentru a vedea cum sunau in original. Stiu ca adesea, unele cuvinte sunt destul de greu de tradus in romana. Insa a alege varianta „in puii mei” pentru „fuckin” si „o draguta” pentru „a girl” mi se pare de-a dreptul neinspirat. Un alt aspect neplacut a fost umorul parca fortat, senzatia ca autorul se straduieste din rasputeri sa aleaga variantele cele mai amuzante, expresiile care starnesc hazul si trezesc astfel interesul cititorului.

Au existat totusi si cateva puncte care mi-au placut. Relatia dintre Julia si Paul (simbol al lui Virgiliu, din Divina Comedie – subliniat si acesta prea accentuat) este unul dintre acestea. Paul o doreste pe Julia, insa nu insista niciodata, ci ii ofera acesteia libertatea de a alege relatia pe care o doreste, inconjurand-o cu prietenie, sprijin neconditionat si afectiune sincera. Iar atitudinea sa nu se schimba nici in momentul in care Julia ii da de inteles foarte clar lui Paul ca relatia lor nu va trece niciodata de o anumita limita.

De asemenea, majoritatea personajelor secundare sau episodice au fost frumos portretizate si au facut ca romanul sa fie mai placut. Sincer, asteptam cu nerabdare scenele in care atentia se indeparta de cuplul Julia-Gabriel si se indrepta catre alte personaje. Familia lui Gabriel – idealizata putin, insa tot interesanta datorita caracterelor admirabile ale parintilor si fratilor protagonistului. Ann Singer – o surpriza total neasteptata care a condimentat povestea si a facut-o mai putin plictisitoare sau cliseica. Christa – personajul negativ tipic, insa creionat cu destula atentie si asezat adesea in ipostaze neprevazute. Tatal Juliei – aparent un parinte afectuos si simpatic, se dovedeste dupa o vreme a fi un om plin de slabiciuni, care isi joaca rolul de tata cu destul de multa dificultate, luptandu-se constant intre propriile dorinte si datoria morala fata de fiica sa.

Experienta traumatizanta din trecutul lui Gabriel a fost si ea destul de originala. De asemenea, mi s-a parut interesant si modul in care protagonistul a ales sa isi asume responsabilitatea pentru greselile trecutului precum si faptul ca autorul a decis sa lase niste urme destul de adanci asupra tuturor personajelor implicate in acele evenimente. La polul opus, drama Juliei este cea care m-a facut sa imi dau ochii peste cap de fiecare data cand se mentiona inteligenta protagonistei.

Per ansamblu, lectura a fost epuizanta. Mi-au placut firele narative secundare, insa scenariul principal m-a iritat in cea mai mare parte a timpului. La fel, personajele secundare au fost simpatice, insa pe cele principale le-am detestat. Un aspect care are o relevanta foarte mica pentru mine dar pe care ma simt obligata sa il mentionez este cel legat de erotismul cartii. Daca sunteti fani ai romanelor erotice, in care abunda scenele fierbinti, trebuie sa stiti ca in Infernul lui Gabriel nu veti gasi asa ceva. Exista nenumarate capitole in care sarutul este descris in paragrafe intregi, exista o multime de aluzii mai mult sau mai putin directe, insa doar ultimele pagini ale cartii aduc ceva mai multa senzualitate.

Din moment ce intreaga recenzie a fost construita pe modelul „plusuri” si „minusuri”, nu mai este cazul sa le repet si in final. Romanul are un rating foarte mare pe Goodreads, asa ca nu as vrea sa va influentez decizia de a-l citi sau nu. Tind sa cred ca pur si simplu acest gen de carti nu mi se potriveste mie deloc, asa ca daca voi sunteti fani ai genului, ar trebui sa nu va bazati pe impresiile mele, pentru ca nu sunt deloc un critic ideal al acestui tip de povesti.

Multumesc Editurii TREI pentru ca mi-a oferit aceasta carte.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Atractia (seria Crossfire, volumul 1) – Sylvia Day

Pe strada Dublin (seria Pe strada Dublin, volumul 1) – Samantha Young

Anunțuri

Autor:

www.roxtao.wordpress.com

45 de gânduri despre „Infernul lui Gabriel (seria Infernul lui Gabriel, volumul 1) – Sylvain Reynard

  1. Eu nu inteleg, sincer, cum de ajung romanele astea traduse la noi. De ce? Oare publicul chiar cere? Se vede de la o posta ca e „aceeasi Marie cu alta palarie”, cum ai spus tu. Stiam de carte de ceva timp si m-am mirat cand am vazut ca apare si la Trei. Cum m-am mirat ca romanele Jasindei Wilder sunt traduse si publicate la Epica. Don’t get me wrong, nu am nimic cu literatura de genul acesta. Dar sunt romane bune si sunt romane proaste, scrise pe banda rulanta de autori pe care nu ii intereseaza decat veniturile, nu calitatea. Autori care se uita pe lista de bestseller-uri de pe Amazon la genul in care scriu si imita cartile care se afla pe primele locuri pentru ca sunt siguri ca asa vor avea succes din primele zile de la publicare. Sa inteleg ca publicul chiar cere genul asta de „literatura”?

    1. Oana, si eu eram de parere ca pur si simplu este imposibil sa existe un public larg pentru acest gen de carti. Insa in urma unor discutii cu persoane mai apropiate de domeniul acesta, am descoperit ca nu puteam sa ma insel mai tare de atat. Nu doar ca exista oameni care cer si citesc astfel de carti, dar exact romanele acestea reprezinta adesea cele mai profitabile achizitii ale editurilor, cele care platesc salariile, care stau la baza viitoarelor investitii si care ofera o siguranta financiara pe urmatoarea perioada. In continuare, imi este greu sa accept ideea asta, insa din pacate, am certitudinea ca este o realitate. Oricat de incredibil si de neinteles mi s-ar parea mie :))

    2. Ah, si am uitat sa iti mai spun ceva. Am citit cel putin 2 sau 3 recenzii extrem, extrem de entuziaste, pe bloguri de la noi, bloguri in care am incredere si le citesc constant. Unele inainte sa fie tradusa la noi seria, altele dupa. Si fetelor le-a placut sincer cartea, asa ca e intr-adevar o chestie de gusturi. Probabil si de genuri favorite. Un exemplu ipotetic: Si eu si tu citim de exemplu fantasy si impresiile noastre sunt similare in majoritatea cazurilor. Insa in acelasi timp, eu citesc horror, pe care tu nu il suporti, in timp ce tu citesti SF sa zicem, gen pe care eu nu il diger. Asa ca desi avem de multe ori pareri asemanatoare despre fantasy, cand ajungem la cartile din genul horror sau SF, vom fi la poli opusi 😀 Si amandurora ne va fi greu sa intelegem cum este posibil ca romanul X sa ii fi placut celeilalte, cand noi l-am detestat :))

      1. Sunt de acord cu tine ca este si chestie de gust. Pe de alta parte, sa nu crezi ca nu citesc erotica si romance. :)) Dezamagirea mea e ca atunci cand am chef de o carte de genul asta rar dau peste ceva ce nu sufera de anumite clisee care s-au stabilit la autorii noi tocmai pentru ca scriu toti dupa aceeasi formula.

        Referitor la horror si SF… Am citit horror si inca mai citesc. Mai degraba cu SF-ul merge mai greu. :)) Si atunci cand vine vorba de fantasy, care imi place mult si de care probabil nu o sa ma las niciodata, sunt carti care nu imi plac si pe care nu le pot termina. Am patit-o cu seria Instrumente Mortale (desi probabil ii voi mai da o sansa in viitor), iar cu Jurnalele Vampirilor am avut o mare problema. Am trecut prin primele trei carti, cele scrise de L.J. Smith, si nu pot sa nu ma uit patrat la cineva cand spune ca i-au placut… Nu stiu daca ai avut curiozitatea sa citesti cartile. Sunt dureroase. Poate lucrurile s-au mai schimbat cu ultimele romane aparute. Nu stiu… Ideea este ca nu e intotdeauna vorba de gen, ci de cum e scrisa cartea si de ce poate autorul. Un alt exemplu: imi place YA si inca imi fac cu ochiul multe romane, dar o sa stau o vreme departe de ele pentru ca nu mai pot citi aceleasi clisee. Ultima citita a fost Cinder de Marissa Meyer. Iarasi, sute de recenzii entuziaste si sincere. Insa, chiar daca am citit-o pana la final si a fost suficient de ok ca sa spun „maybe” uitandu-ma la urmatoarele din serie, a suferit de minusuri atat de evidente incat ma mir cum de altii nu le-au vazut. E aceeasi poveste si sunt aceleasi personaje, over and over (nu, nu pentru ca e fairytale retelling :)) ). Autorii nici macar nu incearca sa faca mai mult. Poate ca doar mi-ar placea ca mai multi cititori sa vada asta si sa devina mai pretentiosi.

      2. Si eu am mai citit erotice (normale, nu post-50 Shades) si cred ca daca vrei sa citesti acum ceva care nu e pe tiparul acesta, trebuie ori sa te indrepti catre romanele mai vechi, dinaintea erei 50 Shades, ori catre autori ne-americani. Cred ca aceia inca nu urmeaza acelasi tipar.
        Eh, asta cu genurile fusese doar un exemplu, am pus mai mult la nimereala. Desi, intr-adevar, am avut niste ani in care am citit pana la obsesie horror iar SF-ul chiar il inghit greu :)) Dap, dap, fantasy-ul o sa ramana probabil multa vreme un gen preferat. La fel cum spui si tu, citind multa vreme, deja incep sa fiu mai putin toleranta cu povestile slabe, nu mai accept chiar orice carte, cum as fi facut-o acum 3 ani de exemplu. Dar si daca nu citesc multa vreme, mi se face dor tare de tot de cate o carte fantasy 😀
        Eu am citit intai Dispozitive Infernale si mi-a placut teribil de mult. Asa ca am continuat si cu Instrumente Mortale, chiar daca am gasit-o mai slabuta. Oricum, primele 3 volume sunt ok-ish. 4 si 5 in schimb, mi s-au parut absolut ingrozitoare!!
        Iar de la L.J.Smith, am citit vol 1-5 din Jurnalele Vampirilor. Primele 4 au fost ok (eram la inceput cu fantasy-ul pe vremea aia ^_^), insa in 5 abera atat de mult incat nu am mai continuat dupa cartea aceea. Oricum, sincer, mi se pare ca autoarea este totusi de admirat pentru povestea aceasta. A scris-o in 1991, deci inainte ca genul sa fie la moda, inainte ca tiparele si cliseele astea sa se fi instalat, inainte ca triunghiul amoros sa fie un trend de o asemenea amploare. Intr-un fel, a cam dat startul literaturii fantasy pentru adolescenti, asa ca asta ma face sa ii privesc romanele cu mai multa ingaduinta, chiar daca au destule puncte slabe. Oricum, de continuat sigur nu o sa mai continui, pur si simplu nu ma mai atrage de niciun fel seria.
        Cred ca lucrurile astea care pe noi ne deranjeaza atat de tare iar altii nici macar nu le observa se datoreaza faptului ca am citit foarte multe carti din acel gen intr-o perioada scurta de timp. Mie imi plac distopiile tare mult de exemplu, insa e clar ca la un moment dat deja mi se acreste de aceeasi poveste, pentru ca toate cartile sunt construite pe aceeasi schema. Ceea ce nu e gresit, tocmai pt ca schema aia este reprezentata exact de trasaturile definitorii ale acelui gen. Daca ar lipsi de exemplu sistemul totalitar sau mentalitatea de turma a populatiei sau eroul care traieste toata viata in intuneric, pentru a se destepta deodata si a vedea ca lucrurile nu sunt asa de roz cum le credea, deja nu ar mai fi vorba de o distopie :)) Deci cred ca e vorba de echilibru si aici. Probabil trebuie sa mai amestecam genurile, sa citim cat mai variat, pentru ca altfel e imposibil sa nu ajungi sa te saturi de un gen anume daca il citesti intens pe o perioada lunga de timp…

  2. Suna ca un fel de soap opera. Nu mi-a placut nici faimoasa 50 Shades. As prefera ca in aceasta colectie sa fie carti gen Bruckner, Gutierezz, cu un erotism clar, destul de explicit, dar bine scrise, iar celelalte sa fie incluse la un fel de romance.

    1. Pai majoritatea cartilor asa zis erotice publicate in ultimii ani sunt exact, exact pe tiparul 50 Shades. Atat ca difera gradul de erotism. In Infernul lui Gabriel de exemplu, de-a lungul intregii carti avem parte numai de saruturi, si abia ultimele pagini aduc in sfarsit… consumarea relatiei :)) Si eu privesc aceste doua tipuri de carti ca pe doua categorii diferite de povesti erotice. Ma gandesc ca cei care au mai citit genul acesta si inainte de era 50 Shades, probabil fac automat acelasi lucru.

      1. Ar fi bine sa se gandeasca si cei de la Editura Trei, de la o vreme colectia asta pare sa nu se regaseasca. Ma rog, opinie de barbat.

      2. Poate ca nu ar strica sa le sugerezi asta? Pe pagina de FaceBook sau direct prin vreun mail ceva? Dar pe FB cred ca exista sanse mai mari sa ti se si raspunda la mesaj 🙂

      3. Cred ca e mai sigur sa le lasi direct mesaj. Chiar nu stiu daca recenziile blogurilor sponsorizate sunt citite cu atentie sau doar „scanate” cu privirea, iar comentariile la aceste recenzii pot fi foarte bine ignorate, nu am idee daca au vreo importanta pentru ei.

  3. Ai perfecta dreptate. Si eu am avut o multime de probleme cu volumul acesta si mi-a fost teribil de greu sa scriu recenzia. Chiar daca mi-au placut personajele secundare, cele principale au lasat mult de dorit si nu am de gand sa citesc si celelalte volume din serie.
    Gabriel e un personaj pur si simplu oribil. Am detestat fiecare moment in care il numea pe Paul „violator de ingeri” si isi permitea sa-l judece, desi el era un fost dependent de droguri, care si-a agresat mama si fratele si care a profitat de inocenta unui adolescente, pe care a dus-o la plimbare, beat si drogat, printr-o padure, unde a pipait-o in voie. Nici nu mai are rost sa vorbim despre modul in care o umileste si o insulta pe Julia, cand se reintalnesc, sau despre modul in care isi trateaza studentii, care nu au dreptul sa-si exprime parerile si carora le arunca tot timpul in fata faptul ca le este superior din punct de vedere intelectual si financiar.
    Julie e de o ipocrizie crunta. Sustine cu tarie ca niciodata nu ar putea sa aiba o relatie cu un barbat agresiv, alcoolic sau care sufera de orice fel de dependente, dar lui Gabriel ii gaseste scuze si continua sa suspine dupa el. O fata care nu vrea sa aiba de-a face cu un betiv agresiv nu pleaca, noaptea, la plimbare cu un barbat beat, care tocmai si-a bagat fratele in spital.

    1. La Gabriel am apreciat ca cel putin si-a asumat raspunderea pt Paulina, chiar daca prea tarziu. La Julia…nimic! Si pun pariu ca scuza pt atitudinea asta a ei este…ca il iubeste. Daca ar fi probabil sa intri intr-o discutie cu un admirator al seriei, cred ca orice argumente ai aduce, ar fi automat respinse cu scuza aceasta.

      1. Am avut discutii in contradictoriu despre acest volum si oricate argumente aduceam, care demonstrau cat de oribil este Gabriel, i se gaseau scuze. Respectivele cititoare nu cred ca se pot folosi de scuza ca sunt indragostite de el, dar cu toate acestea prefera sa il idealizeze, desi sunt capitole intregi care stau drept dovada a unui comportament ingrozitor. Daca e sa-l compar pe Gabriel cu Grey, cred ca singura diferenta e preferinta pentru bdsm a celui ce-al doilea.

      2. Mda, exact cum imi imaginam deci… O sa citesc la un moment dat si 50 Shades, doar ca sa pot avea o baza cand ajung sa discut pe tema asta :)) Pana atunci, ma simt destul de ciudat sa o fac 😀

    2. P.S. M-a distrat cand am intrat pe GR si am vazut ca ai fost una dintre putinele persoane din lista de prieteni care a dat un rating la fel de mic ca si mine cartii 😀

      1. Si eu am avut o perioada mai proasta, in care parca am nimerit constant numai carti care mi s-au potrivit destul de putin. Noroc ca s-a mai strecurat cate una minunata care a mai intrerupt ritmul asta :))

  4. „Infernul lui Gabriel” nu este o carte pe care am citit-o cu sufletul la gura. Am aflat de ea ca sugestie pe Goodreads si am zis sa o incerc. Cum toate cartile din ultima perioada sunt copii Twilight sau Fifty Shades of Grey si aceasta carte urmeaza acest tipar. Daca primele doua le-am citit si mi-au trezit un oarecare interes, Infernul lui Gabriel a fost un infern intr-adevar. Nu pot sa inteleg cum de Gabriel poate fi asa de odios si rau si self-absorbed. Felul in care o idolatrizeaza pe Julia mi se pare bolnav, demn de un psihopat. Am incercat sa citesc si a doua carte dar am abandonat-o dupa primele 10 pagini.

    1. Eu nu am de gand sa mai citesc volumele urmatoare. Si pe mine incepe sa ma scoata din sarite tiparul asta care se repeta iar si iar si iar de cativa ani. Am mai dat si peste carti ok (Ticalosul seducator, Pe strada Dublin) care urmeaza cliseele astea, dar au totusi indeajuns de multe elemente diferite si de asemenea, personajele mai ok. Oricum, sunt in continuare uimita cate pareri pozitive exista despre Infernul lui Gabriel…

      1. Sincera sa fiu nu m-am dat in vant dupa Ticalosul seducator, dar nu se compara cu Infernul lui Gabriel. Ticalosul seducator a fost ceva light, cu destul de mult umor.In schimb, Pe Strada Dublin mi s-a parut foarte interesanta si am citit-o de cateva ori.

      2. Da, Ticalosul seducator a fost mai degraba amuzanta, insa ce am apreciat foarte mult a fost ca protagonistii au fost pusi pe aceeasi treapta. Spre deosebire de trendul asta cu eroine slabe, dependente si naiva, Chloe era puternica, indrazneata, ambitioasa, stia sa se apere si in general, pe cat era Bennett de ticalos, pe atat era si ea de scorpiuta 😀 Nu avea cum sa nu imi placa treaba asta :))

  5. Ma simt mai bine de cand am citit ca si tie ti s-au parut enervante referirile constante la opera lui Dante. Mie mi s-a parut absurd si penibil ca un roman de genul acesta (nu foarte diferit de un trashy novel), care promoveaza un personaj masculin agresiv si plin de defecte, sa incerce sa romanteze totul transformandu-l pe Gabriel intr-un Dante neinteles si chinuit de trecut. Gabriel dovedeste de-a lungul volumului doar ca nu a invatat nimic din greselile din trecut, ca nu s-a schimbat deloc, ca este un idiot arogant, care traieste cu impresia gresita ca soarele apune si rasare in functie de el si ca toata lumea trebuie sa i se inchine. Se poarta ca un dictator cu studentii lui, nu accepta opiniile altor persoane (pentru ca e prea prost sa aduca argumente, ii sileste sa taca de frica razbunarii lui) si o insulta constant pe femeia pe care pretinde ca o iubeste.

    1. Da, da, si pe mine m-a deranjat contrastul dintre frivolitatea acestui roman si profunzimea operei la care face atatea referiri. Nici macar nu cred ca m-am gandit mai departe, la comparatia/asocierea dintre personaje, pentru ca probabil m-ar fi enervat si mai tare. Oricum, senzatia mea per ansamblu a fost aceea ca autorul/autoarea face tot posibilul sa arate cat de cult si inteligent este si cat de bine cunoaste opera lui Dante…

  6. In cazul meu, cred ca e mai buna in comparatie cu Atractia sau Ticalosul seducator. Dar…. , nu am terminat-o si presimt ca daca e asa cum spuneti voi pe aici, o abandonez si pe asta. Eu am o problema la aceste carti cu …mult prea banala. Parca si in celebrul 50 Shades era banala…dar nu asa. Cred ca nici viata noastra de zi cu zi nu este asa plictisitoare, 😀

    1. Oh, la mine Ticalosul seducator a fost o lectura ff placuta si amuzanta. Iar Atractia… nu mi-a placut, dar nici nu am detestat-o atat de mult ca pe Infern. Se poate sa fie si din cauza ca Atractia a fost citita mai demult si de atunci am mai parcurs cateva povesti pe acelasi tipar si deja am ajuns la saturatie cu ele.
      De 50 Shades eu vorbesc deocamdata doar din ce am auzit, pentru ca nu am apucat inca sa o citesc. Pe de o parte as vrea sa o fac, tocmai ca sa am o baza cand apar discutii pe tema asta, dar pe de alta parte, parca nu ma trage deloc ata spre ea :)) Oricum, cel putin in 50 Shades autoarea a venit cu chestia BDSM care era ceva mai original in literatura erotica pentru femei, asa ca banuiesc ca cel putin aspectul asta mai risipea atmosfera plictisitoare de care zici, nu?

  7. Da, cel putin mi-a dat senzatia, ca ei nu se vor plictisi niciodata unul de altul, :))) Ceea ce e imposibil in realitate. Mi-a placut jocul lor erotic…si mai tarziu cum au devenit parinti, dar nu mai spun nimic ca nu ai citit. 😀

  8. Modul in care abordeaza FSoG bdsm-ul pe mine m-a facut sa evit sa citesc volume in care personajele practica bdsm. Modul in care Grey foloseste bdsm-ul il face sa para o forma de abuz, o modalitate de a-si umili partenera, o modalitate de a se folosi de inocenta Annei pentru a-i impune lucruri la care ea nu stie cum sa reactioneze. Eu am perceput bdsm-ul drept un mod destul de brutal de a-ti exprima pasiunea. Brutal si deseori degradant. De multe ori Anna plangea si detesta ce se intampla intre ei, dar el continua sa o preseze si sa o manipuleze astfel incat sa-i accepte preferintele. Un fel de: daca ma iubesti, daca vrei sa fim impreuna, vei accepta ce-mi place si vei participa, chiar daca nu te simti in largul tau. Tinand cont ca protagonista e virgina, mi se pare oribil ca prima ei experienta intima sa implice bdsm. Daca o iubea si o respecta, Grey ii permitea sa se obisnuiasca intai cu experiente mai normale si abia apoi sa-i propuna sa-si condimenteze intimitatea cu diverse alte practici. O femeie normala si puternica, nu una slaba, usor manipulabila si timorata ca Anna, nu i-ar fi permis niciodata unui barbat sa sara calul in modul in care a facut-o Grey, sa o santajeze emotional si sa-si impuna cu forta gusturile.
    Din pacate, multe dintre cititoarele seriei s-au lasat fermecate de modul in care este descris aspectul fizic al lui Grey, de cadourile cu care o coplesea pe Anna si de modul eronat in care au interpretat hartuirile, gelozia excesiva si posesivitatea acestuia drept iubire, si vad in el un tip de barbat pe care isi doresc sa-l intalneasca si in viata reala.

    1. Mada, cred ca BDSM-ul pare o forma de abuz tuturor celor care nu il practica. E dificil sa il intelegi din moment ce nu te poti raporta in nici un fel la asta. Oricat ai citi despre subiect, cata vreme tu personal nu gasesti nimic atragator in asta, e normal sa ai o anumita retincenta sau cel putin sa nu reusesti sa intelegi cu adevarat cum unor persoane le place. Mi se pare ca acelasi lucru e valabil si in cazul homosexualitatii sau fetisurilor de toate felurile. Acceptam ideea ca exista oameni care traiesc asa, care isi gasesc placerea in chestia X sau Y, dar nu putem si sa intelegem cu adevarat asta. Cred ca nu ai cum sa iti imaginezi cum e, sa te pui in pielea acelor oameni, ci toate chestiile astea in care tu personal nu te regasesti raman cumva concepte abstracte.
      Am citit Povestea lui O de exemplu, care este narata din punctul de vedere al tipei dominate, care isi lasa partenerul sa ii faca absolut orice, inclusiv sa o „imprumute” altora care, la randul lor, sunt liberi sa o foloseasca in orice fel. Aceeasi chestie. Citesc, accept ideea ca unii oameni adora lucrurile acestea, dar e imposibil chiar si atunci sa inteleg cum e posibil sa le adore…
      Vorbind strict despre 50 Shades, nu pot sa imi dau cu parerea tocmai pentru ca nu am citit-o. Asa cum prezinti tu lucrurile, tind sa iti dau dreptate si cred ca si daca as citi cartea, tot am fi de acceasi parere. Insa nu ma pronunt in niciun fel pana cand nu ajung sa o citesc 🙂

  9. Da, ai dreptate. Eu nu pot sa inteleg cum cineva ar putea sa-si doreasca sa transforme un moment de intimitate (care ar trebui sa te faca sa te simti iubit, protejat si in siguranta) in ceva atat de asemenator cu o agresiune fizica. Nu pot sa-mi explic cum pot sa treaca peste tama pe care nu ai cum sa nu o simti fiind la mila cuiva, peste umilinte, peste neputinta, peste injosirea pe care am vazut-o descrisa in aceste volume.
    Eu pur si simplu nu pot sa citesc volume care abordeaza bdsm-ul, desi am incercat cu nuvele sau volume mai soft. In schimb, ador volumele m/m, in care personajele principale sunt un cuplu de barbati indragostiti. Nu vad nimic ciudat in relatia dintre ei pentru ca pot sa inteleg ca dragostea e cea care ii leaga, pentru ca nu-si fac rau unul celuilalt si pentru ca nu mi se pare degradanta sau nefireasca relatia lor.
    Despre fetisuri nu am citit niciodata, dar am vazut o comedie in care un tip avea un fetis cu picioarele care mi s-a parut teribil de bizar si pe care chiar nu l-am putut intelege.
    Mi se pare groaznic sa-i permiti partenerului sa te imprumute altora. E clar ca in respectiva relatie nu poate exista iubire sau respect, daca lasi alte persoane sa intretina relatii intime cu cel pe care il iubesti. Seamana prea mult cu inselatul pentru mine si chiar nu pot sa inteleg cum de nu sunt gelosi acei oameni. Nu ai cum sa nu fi putin posesiv cand iubesti.

    1. Da, vezi, exista o multime de chestii pe care noi nu le intelegem, dar sunt convinsa ca in majoritatea cazurilor, oamenii care le fac nu le fac doar asa, ca sa impresioneze pe cineva, ca sa joace un rol sau ca sa para ceva ce nu sunt. Sau hai, poate ar face-o o data sau de doua ori, dar atat. In schimb, acestea sunt obiceiuri ce devin permanente, ceea ce ma convinge de faptul ca nu e vorba de niste alegeri fortate sau nesincere..

  10. Da, probabil ca ei simt ca de asta au nevoie, sa fie dominati sau din contra, sa domine. Eu ma tem pentru adolescentele impresionabile, care citesc aceste carti si nu inteleg despre ce e vorba si ajung sa creada ca e normal ca un partener sa-ti ceara asa ceva sau mai rau, ca e obligatoriu sa te supui chiar daca nu vrei sau nu-ti place asa ceva, doar ca sa nu-l pierzi pe acel barbat.

    1. Cred ca depinde pana la urma si de persoanele care citesc. Nu cred ca toti adolescentii sunt atat de naivi sau influentabili incat sa considere tot ceea ce citesc drept un comportament pe care sa il copieze. Am citit mai multe carti „nepotrivite varstei” in adolescenta, dar una de care imi amintesc mai mult este Jurnalul secret al Laurei Palmer, despre o pustoaica de 12 ani care se pierde in sex, droguri, minciuni, crime, orgii, etc. A circulat cartea aceea pe la toata clasa (eram intr-a 7-a sau a 8-a), am fost probabil cu totii fascinati de ea, insa nu imi amintesc sa fi urmat cineva exemplul protagonistei. Cumva, am tendinta sa ii vad totusi si pe adolescentii de astazi indeajuns de… capabili sa judece corect si cu capul pe umeri, astfel incat sa nu se arunce in povesti asemanatoare cu cele din cartile citite care promoveaza genul acesta de comportament. Si poate ca sunt rautacioasa, dar pe fetele care accepta astfel de atitudini in realitate, nu le vad prea destepte si cred ca indiferent daca ar fi citit sau nu astfel de carti, tot nu cred ca ar fi facut alegeri inspirate.

  11. Pe mine recenziile si comentariile pe care le citesc pe Goodreads ma fac sa ma indoiesc ca multe dintre adolescentele care il apara pe Grey sunt capabile sa judece limpede. Indarjirea cu care il apara si ii gasesc scuze, jignirile pe care le adreseaza celorlalti cititori care il critica pe Grey sau alte personaje asemanatoare acestuia, ma fac sa-mi dau seama cat de mult sunt influentate de aceste carti si cum pot acest gen de volume sa modifice perceptia unei tinere care habar nu are ce este sa nu este normal intr-o relatie.

    1. Nu stiu, eu ma gandesc ca puse fata in fata cu un astfel de barbat, trezindu-se deodata cu libertatea ingradita, si-ar schimba brusc parerea. Poate ca primele constrangeri nu ar parea atat de grave, mai ales privite prin ochii de indragostite, insa in scurt timp, presupun ca ar incepe sa vada lucrurile mai clar…
      Dar na, cine stie, pana la urma. Sunt oameni si oameni, fiecare reationeaza in mod diferit la anumiti factori.

  12. Referitor la ce s-a scris pe aici, eu sunt de parerea ca o carte nu are cum sa te influenteze atata timp cat stii ca este doar o carte. De aici iei ce e bine si ce e rau, daca urmaresti firul actiunii, stii de ce Mr. Grey reactioneaza asa. In acest caz, consider ca problemele lui nu sunt de criticat, ci de tratat. Cum spuneam mai sus in aceasta carte ai si ce invata daca vezi anumite lucruri. Aparent Ana, este o femeie slaba, dar in realitate nu. Ea reuseste ce altele nu au reusit, asta inseamna ca pe undeva ea il domina pe el fara sa isi dea seama. Vedem inca de la primele intamplari, ca in cazut ei sunt exceptii fata de alte femei care au fost prin preajma lui Grey. Ma gandesc ca autoarea are ceva bun al ei, a stiut sa construiasca ceva, acum nu stiu daca si voit. La Infernul lui Gabriel sau Atractia (unde personajul este unul puternic) eu nu gasesc asa ceva, personajele feminine mi se par plate. Chiar daca sunt descrise intr-un fel, parca nu sunt,,,aici cred ca este vina celui care scrie. Actiunea lipsita de sens, lucruri mult prea banale. Asta, bineinteles o cam intalnim si la 50 Shades…dar repet cartea este salvata de psihologia personajelor.

    Cat despre „morala” cartii, nu pare a se urmari abuzarea femeii, asta pentru ca in final totul se schimba, deci ne arata ce e bine, nu? Eu zic ca daca nu era asa, finalul ar fi fost altul.

    1. Deci clar, ma faceti prea curioasa, in lunile care urmeaza cred ca o sa indraznesc in sfarsit sa cer de la Trei 50 Shades. Ma simt ciudat sa nu am habar despre ce vorbiti, mi se pare ca pierd jumatate din farmecul discutiilor pe care le avem din cauza ca inca nu am citit-o :))

      1. Chiar sa o citesti, s-ar putea sa nu iti placa pentru ca ai citit prea multe in genul asta. 😀 Eu acum ma chinui sa termin Infernul lui Gabriel. :)) Cred ca daca aveam cartea propriu zis imi dadeam cu ea in cap. 😀 …nu credeam ca o sa ajung la vorba ta Rox, dar dupa asta clar nu vreau sa mai aud de nicio virgina intr-o carte. Mult prea des repeta…offf nu mai vreau sa repet nici eu :D. Nu mai stiu mai exact cine spunea ca Gabriel este obsedat, ca mare dreptate a avut. Eu in asa o situatie, as fi fugit de un barbat ca el…si inca pentru el nu am gasit nicio justificare (de ce are un asa comportament), Gata nu mai citesc asa carti, ca ma prostesc. 😛

      2. :)) Credeam ca ai abandonat Infernul.
        Ti-am spus eu, ti-am spus eu ca ajung sa ne sufoce autorii astia cu atata puritate! =)))
        Cred ca Mada spunea asta despre Gabriel. And yup, totally true!

      3. Nu am abandonat, am vrut sa vad pana unde ajunge prostia omeneasca. :)) Am sarit pagini la greu. Oricum am inteles tot, ca in 600 de pagini doar doua personaje sunt. 😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s