Beta (seria Annex, volumul 1)
Rachel Cohn
Data aparitie: 16 octombrie 2012
Numar pagini: 331
Sinopsis:
Elysia este creata intr-un laborator, nascuta ca o fata de 16 ani, un vas gol, fara experienta de viata la care sa se poata rasporta. Este o Beta, un model experimental de clona adolescenta. Este replica unei alte fete adolescente, ce a trebuit sa moara pentru ca Elysia sa existe.
Scopul Elysiei este sa ii serveasca pe locuitorii din Demesne, o insula paradisiaca pentru cei mai bogati oameni de pe pamant. Totul in Demesne este proiectat pentru perfectiune. Pana si aerul induce o stare ciudata, euforica, la care doar lucratorii din insula – clonele lipsite de suflet, precum Elysia – sunt imuni.
La inceput, viata Elysiei este idilica si plina de rasfat. Dar in curand observa ca locuitorii umani ai insulei Demesne, care ar trebui sa nu isi mai doreasca nimic, tanjesc. Dar dupa ce anume, mai exact? De asemenea, ea ajunge sa realizeze ca sub exteriorul impecabil al insulei, exista un curent de nemultumire printre lucratorii clone din Demesne. Elysia stie ca nu are suflet, ca nu poate simti si ca nu ar trebui sa ii pese – si atunci de ce mintea ii e incetosata de senzatii coplesitoare?
Daca cineva descopera faptul ca Elysia nu e clona lipsita de sentimente care pretinde ea ca este, va avea parte de o soarta mai ingrozitoare decat orice ti-ai putea imagina. Atunci cand unica ei sansa la fericire ii este rapita cu o cruzime de nedescris, emotiile pe care le-a avut intotdeauna, dar pe care nu le-a inteles niciodata sunt dezlantuite. Pe masura ce furia, teroarea si dorinta ameninta sa o copleseasca, Elysia trebuie sa gaseasca o cale pentru a supravietui.
Primul volum dintr-o originala serie science fiction scrisa de autoarea Rachel Cohn, „Beta” este o poveste halucinanta, de neuitat, despre curaj si iubire intr-o lume corupta.
Parerea mea:
Urasc romanele pe care le astepti cu nerabdare, care promit o lectura fascinanta, ajung apoi sa te plictiseasca destul de tare, pentru ca in final sa aiba atatea rasturnari de situatii incat esti disperat sa afli continuarea. Pentru ca Beta exact asta a fost. Asteptam romanul de luni bune, ma cucerise coperta si descrierea oficiala a cartii. Mai ales ca scenariul parea destul de original, nu cred ca mai citisem ceva asemanator. Cand a fost in sfarsit publicata, m-am apucat cu entuziasm de ea, doar pentru ca dupa un sfert de carte sa accept totusi ideea ca e mult mai putin interesanta decat ma asteptam. Am citit-o deci destul de greu, aproape plictisita si enervata ca o idee atat de buna a fost irosita intr-un roman banal. Insa in ultimele pagini, totul a luat-o brusc razna si autoarea a inghesuit o multime de dezvaluiri socante. Asa ca acum imi este imposibil sa declar ca romanul nu mi-a placut. Sau ca e slabut. Pentru ca acum nu il mai vad astfel, in ciuda faptului ca mai mult de jumatate din timp asa l-am considerat.
Despre ce este vorba in carte nu va mai spun, pentru ca sinopsisul este indeajuns de lung si detaliat. Actiunea se petrece intr-o lume de curand construita, in care oamenii inca isi revin dupa un razboi al apelor, un dezastru natural care a modificat structura continentelor si a schimbat conditiile de viata. Trebuie sa mentionez insa ca ca autoarea reuseste sa te introduca pe insula Demesne foarte usor. De la primele pagini simti lumea in care se petrece actiunea, ai o imagine foarte clara a acesteia, a oamenilor ce locuiesc pe ea, a mentalitatii acestora si a stilului de organizare. Adulti ce nu stiu cum sa se arate mai importanti in fata prietenilor la fel de superficiali. Snobism in exces. Adolescenti plictisiti de atata perfectiune ce isi gasesc alinarea in distractia oferita de droguri sau actiuni ilegale. Familii in care membrii acesteia au pierdut legatura intre ei sau au ajuns sa se deteste. Indiferenta totala la nevoile sau suferintele celor din jur. Atitudini de stapani ai lumii. Barfe si zvonuri din care unii isi trag energia si care se transforma uneori in unica ocupatie a unora dintre personaje. Asadar, partea buna este ca scriitoarei ii reuseste un tablou foarte viu al acestei lumi. Partea proasta este ca trei sferturi din carte numai asta citesti. O urmaresti pe Elysia tinandu-le companie fie adultilor fie grupului de adolescenti si doar in cateva momente ai acces la informatiile legate de razvratirea pusa la cale de clonele slujitori si de cei cativa oameni din afara insulei care le sprijina protestul inca secret.
Am observat intr-adevar ca unele serii nou aparute pastreaza actiunea mai antrenanta pentru urmatoarele volume, primul fiind mai mult o introducere in poveste. Insa mi se pare ca riscul de a pierde interesul cititorilor este prea mare, oricat de captivante ar fi ultimele capitole. Este si cazul romanului Beta. Nu pot sa spun ca lectura devine neplacuta, insa cu siguranta ii lipseste suspansul, misterul si momentele tensionate. Si nu stiu in ce masura ultimul sfert al povestii compenseaza atatea pagini prea putin interesante.
In ciuda faptului ca participi la actiunile unui numar mare de personaje secundare, exact pe cele mai importante nu reusesti sa le cunosti indeajuns de bine. Este de inteles de ce Elysia ramane pana la final o protagonista fata de care nu poti sa iti faci o parere clara, deoarece ea insasi nu se cunoaste prea bine. Este o clona noua, fara cunostinte despre lume, fara o personalitate bine definita, asa ca actiunile ei haotice si chiar unele decizii proaste au o explicatie. Insa Tahir si Alexander – personajele masculine cu care se construieste triunghiul amoros nu sunt puse in valoare indeajuns. Exista si in cazul lor anumite motive pentru care sunt inca inconjurate de mister, dar ar fi trebuit cel putin sa fie prezentate intr-o lumina care sa te intrige, sa te faca sa fii curios in privinta lor si sa iti doresti sa le descoperi. Din pacate, asta nu prea se intampla, misterul actionand de data aceasta in defavoarea personajelor.
Firul povestii este destul de neclar, insa intr-un sens pozitiv. Banuiesti anumite aspecte, insa de fiecare data cand devii convins ca lucrurile vor decurge intr-un anumit mod, descoperi ca te-ai inselat. Cred ca autoarea ne poarta printr-o serie de indicii false, tocmai pentru ca apoi sa ne poata lua total prin surprindere.
Ultimele cateva capitole aduc intr-adevar un ritm mult mai accelerat, tot felul de dezvaluiri si intamplari care socheaza. Nici macar nu ai timp sa iti faci o parere clara despre ce se intampla, despre aspectele negative si pozitive, despre jocul in care Elysia este practic fortata sa intre sau despre personajele noi, tocmai pentru ca totul se desfasoara extrem de rapid. In plus, ramai cu o multime de intrebari, intrucat o serie de intamplari ar fi trebuit sa fie de fapt imposibile. Presupun ca din moment ce introducerea aceasta din prima carte a fost atat de ampla, volumele urmatoare vor fi mai echilibrate din punct de vedere al dozarii suspansului si actiunii.
Bile albe:
– Ideea noua si interesanta, tehnologia revolutionara bine descrisa si prezentarea foarte atragatoare a noii lumi. Cateva personaje foarte simpatice si surprinzatoare, rasturnari de situatie total neasteptate in final, care te fac sa crezi/speri ca volumul 2 va fi unul mult mai interesant.
– Mi-au placut foarte mult aspectele legate de stiinta, de tehnologie, modul in care aceasta interfereaza cu viata obisnuita si felul in care este chiar inserata in corpul uman, posibilitatile pe care le ofera personajelor. Mi-as placea la nebunie ca tot ce este prezentat in aceasta poveste sa fie real, sa ai acces la orice informatii doar gandindu-te la ele, sa putem transforma zone de nelocuit in adevarate paradisuri sau sa putem experimenta diverse lucruri imposibile si vizita locuri aflate la mii de kilometri distanta sau chiar disparute.
Bile negre:
– Cele 331 de pagini ar fi putut fi restranse probabil la jumatate si astfel, povestea ar fi putut sa pastreze interesul cititorilor la cote mai ridicate.
Trailer:
Razboiul Z – Max Brooks
