Nefertiti. Cartea mortilor – Nick Drake

Disponibil la: Humanitas

Colecție carte: Thriller & Mystery

Traducător: Nina Iordache

Număr de pagini: 420

 

Sinopsis:

Nefertiti. Cea mai frumoasa femeie din univers. “Cea Desavarsita”. Egiptul este insa departe de perfectiunea ei. Sotul reginei, faraonul Akhenaton, a instaurat o noua religie si a construit in desert o capitala magnifica. Echilibrul fragil al puterii sta pe muchie de cutit. Si, lovitura de teatru, cu cateva zile inainte de fastuoasa inaugurare a noii capitale, Nefertiti dispare fara urma. Rapire? Crima? Tradare? Rai Rahotep, cel mai tanar detectiv al politiei din Teba, renumit pentru metodele sale originale, primeste misiunea s-o gaseasca pe regina. Are zece zile la dispozitie. Dar in labirintul giganticului oras, printre asasini, zei si societati secrete, nimic nu este ceea ce pare a fi. Nici macar Cartea Mortilor…
Istoria si mitologia Egiptului antic servesc drept fundal fascinant pentru o aventura construita dupa toate regulile suspansului.

Parerea mea:

Exista carti ce te fac sa le citesti pe nerasuflate ca mai apoi sa te lase fara nici o impresie marcanta, gandindu-te in continuare la cartea pe care ai inchis-o dar fara sa iti poti defini vreun gand concret. Am amanat timp de cateva luni sa scot din biblioteca “Nefertiti. Cartea mortilor” presupunand ca va fi lipsita de actiune, bazata mai mult pe structura cartilor de istorie din scoala decat pe emotiile ce ti le trezeste o carte interesanta. Nimic mai gresit. Cartea este compusa dintr-o serie de intamplari ce construiesc o poveste palpitanta, personajele au parte de aventuri ce te tin cu sufletul la gura, asteptand cu nerabdare sfarsitul care sa clarifice misterul. Care mister, ramane pe jumatate nelamurit pana la urma. Sau poate nu m-am prins eu de sensul ascuns printre randuri.

Unul dintre punctele forte ale cartii este crearea unor personaje vii, credibile, asezate perfect pe rolul lor. Autorul surprinde viata din ele, reusind sa te faca sa simti luptele ce se duc in sufletul personajelor, conflictele intre ceea ce isi doresc si ceea ce trebuie sa faca. Aproape ca intelegi cultul personalitatii si dorinta bolnava de a crea ceva unic si nemaivazut, empatizezi cu fiica faraonului care, desi inca un copil, isi cunoaste perfect indatoririle si le indeplineste fara greseala, intelegi luptele pentru putere si in acelasi timp, contrastand cu acestea, luptele pentru supravietuire, pentru inca o zi trecuta cu bine.

Bile albe:

– Autorul reuseste sa te faca sa percepi membrii casei regale mai mult ca oameni cu trairi si slabiciuni obisnuite, cu lupte interioare si nu doar ca si conducatori lipsiti de esenta si suflet, ai unui imperiu gigantic.

– Rostirea numelui unuia dintre personajele episodice, in finalul cartii creeaza un moment nepretuit, chiar inainte sa apuci sa iti clarifici in minte modul in care acesta influenteaza mai tarziu istoria.

Bile negre:

– Mi s-a parut ca rolul lui Rai Rahotep este mai mult de povestitor decat de personaj activ, in ciuda faptului ca pe tot parcursul cartii incearca totusi sa desluseasca misterele lumii in care a ajuns. Am senzatia ca toata povestea s-ar fi desfasurat aproape la fel si fara el, doar ca ar fi fost mai greu probabil pentru autor sa o puna pe hartie. Rai nu afla nimic singur, nu se salveaza nici pe el si nici pe altii fara ajutor si nu imbunatateste cu nimic modul in care se petrec lucrurile. Nu pot sa spun ca mi-a displacut, dar parca as fi asteptat ceva mai mult de la „Cercetatorul de Mistere”.

Alte recenzii care te-ar putea interesa: Si daca e adevarat…- Marc Levy Oameni de hartie – Salvador Plascencia