Disponibil la: Leda Books
Colectia: Fantasy Leda
Traducerea: Carmen Ion
Numar pagini: 672
Sinopsis:
„O serie noua de romane intens erotice, in care se amesteca supranaturalul si intriga politista…” –Publishers Weekly
Pasiti intr-o lume incitanta, senzuala, deopotriva amenintatoare si frumoasa, plina de placeri lumesti si magie fascinanta, in care abunda pasiunile mistuitoare ale fiintelor nemuritoare venerate candva drept zei sau demoni.
Printesa Meredith NicEssus fuge de la Curtea Zanelor Unseelie, lasandu-si in urma familia si trecutul.
Sub pseudonimul Meredith Gentry, ea lucreaza in Los Angeles ca detectiv particular specializat in crime supranaturale. Dar pe urmele sale se afla asasinul reginei, trimis sa o aduca inapoi, cu sau fara voia ei. Dintr-odata, Meredith se trezeste in postura de pion in planurile puse la cale de malefica sa matusa.
Misiunea ei: sa se bucure constant de compania celor mai frumosi barbati nemuritori din lume.
Recompensa: coroana si sansa de a supravietui.
Pedeapsa pentru esec: moartea.
Parerea mea:
Pe Laurell K. Hamilton am descoperit-o acum cativa ani, prin seria Anita Blake, Vampire Hunter, din care au fost traduse si la noi trei volume. Pe vremea aceea, obsesia pentru vampiri tocmai isi lua avant iar cartile fantasy de acest gen incepeau sa fie traduse si in Romania intr-un ritm tot mai accelerat. Tin minte ca printre nenumaratele versiuni de vampiri pe care le prezentau autorii, care de care mai iesiti din tipare si mai diferiti de modelul clasic, Laurell K. Hamilton mi s-a parut ca se apropie cel mai mult de vampirii unei autoare recunoscuta in primul rand pentru acest gen de lectura: Anne Rice. Personal, o consider pe aceasta maestra incontestabila a cartilor cu vampiri, iar faptul ca Laurell K. Hamilton este urmatoarea in topul preferintelor mele atunci cand vine… CONTINUAREA AICI.
My Weekly Book 
Spre rusinea mea nu am citit-o inca, probabil o voi face in curand.
Oh, poate reusesti sa citesti si volumele traduse din seria cealalta. Mie mi se pare ca e pe locul 2 dupa Anne Rice la creat vampiri, plus ca scrie parca elegant asa… Recomand ambele povesti, sunt la fel de bine realizate.
Am citit primul volum din seria cealalta si mi-a placut, la al doilea m-am poticnit. A fost o scena la inceput care m-a facut sa pun cartea jos. Poate de aceea am amanat-o atat pe asta.
🙂 Mmm… chiar nu mai retin detaliile din seria cu vampiri, am citit-o chiar atunci cand a aparut, insa stiu ca mi-a placut mult. Deci nu pot sa imi dau seama la ce scena te referi 😕
Oricum, si seria asta trebuie abordata cu o atitudine foarte… open minded :)) Adica trebuie sa fii mereu constient ca nu ai de-a face cu oameni normali, ci cu niste fiinte care gandesc diferit si care vad relatiile altfel decat noi 🙂
Era descrisa o scena chiar la inceput cum un demon a devastat o casa si a ucis toti membrii unei familii, inclusiv un baietel de catva ani.Bine scena era descrisa foarte amanuntit. Cum baietelul meu era cam de aceeasi varsta cu cel din roman, treaba asta a rezonat aiurea in mintea mea…Intelegi tu despre ce este vorba…
Ooo, oo, inteleg atunci. Scenele de acest gen sunt oricum socante, dar imi imaginez ca atunci cand ai tu un copil au un impact si mai mare…
Da si cam tot asa de scoata am fost si cand am incercat sa recitesc Interviu cu un vampir. Este o scena in care sunt adusi niste copilasi mici parca de Claudia daca nu ma insel. Ei bine cand aveam 16 ani nu m-a deranjat scena aceea, dar acum da. Am devenit mai sensibila cu trecerea anilor, nu as mai putea sa citesc horror asa cum o faceam in adolescenta.
Eu de cand am plecat de acasa, dupa liceu, am devenit ff sensibila la scenele cu persoane in varsta. Am crescut la bunici si cat timp am fost acasa, probabil nu le constientizam atat de bine varsta si ce inseamna ea. Insa odata plecata, cred ca am inceput sa vad si sa simt altfel lucrurile si implicit, sa si percep altfel scenele din carti sau filme care au in centrul atentiei batrani. In Hotul de carti de exemplu, ca tot e cea mai recenta carte terminata, scena care m-a marcat pe mine cel mai tare este exact una care se centreaza pe un evreu in varsta. Sunt si alte momente la fel de intense, insa mie cu siguranta acele 1-2 pagini imi vor veni mereu in minte atunci cand ma voi gandi la cartea aceasta.
Inteleg perfect ce-mi spui. Eu de felul meu sunt foarte sensibila si plang foarte usor cand citesc scene emotionante sau la filme, fie ele cu batrani, animale, copii sau orice fel de om aflat in suferinta. Bine am in spate si o multime de sechele, dar oricum sunt emotiva =D. Asta nu ma impiedica sa citesc carti triste si sa plang…
:)) Exact, de nenumarate ori stiu ca urmatoarul roman sau film va fi trist, dar nu ezit deloc sa ma apuc de el!
Chiar ieri am terminat-o si eu, dar din pacate au fost cateva lucruri care m-au deranjat si s-au cam batut cap in cap. Cum ar fi faptul ca Merry insista ca e pe jumatate om, dar apoi, din discutia cu bunica ei, aflam ca tatal ei facea parte din curtea Unseelie, iar mama ei din curtea Seelie. Adica erau amandoi Fey si chiar nu inteleg cum ar putea fi Merry pe jumatate om si muritoare cand parintii ei erau sidhe.
Mi s-a parut exagerat si faptul ca Doyle si Frost, care i-au fost loiali reginei sute de ani, ar putea renunta atat de usor la aceasta loialitate pentru a trece de partea lui Meredith. Loialitatea si fidelitatea cultivitate vreme de secole sunt obiceiuri la care cu greu se renunta, mai ales cand amandoi au facut multe in numele reginei.
Cred ca as fi vrut ca puterile lui Meredith sa apara treptat, de-a lungul seriei, nu ca autoarea sa ingramadeasca intr-un singur volume dezvoltarea atator abilitati dupa ce vreme de 33 de ani Merry a fost lipsita de puteri. Nu am putut sa nu ma gandesc la termenul folosit de americani (special snowflake) atunci cand vorbesc despre eroinele umflate mult prea mult de autoare si transformate in fiinte aproape desavarsite, dupa care toti barbatii sunt innebuniti si care sunt cele mai puternice si mai speciale din tot volumul.
Poate din cauza ca mi-a placut foarte mult seria Anita Blake, mi-a fost mai usor sa-mi dau seama ce nu-mi place la Meredith Gentry.
:)) Oo, cred ca eu sunt mai… toleranta cu seriile astea, probabil si datorita faptului ca devorez de cativa ani YA, unde gasesti o multime de chestii de genul asta. Nu m-a deranjat faptul ca puterile ei importante au fost activate in volumul asta din mai urmatoarele motive:
– ca nu era total lipsita de puteri pana atunci. Doar ca ii lipseau cele majore, dar avea deja cateva mai putin semnificative
– ca cele mari s-au activat in urma unor evenimente importante. Lacrimile lui Branwyn sunt primul factor declansator, urmat de momentul in care atinge o noua limita – adica atunci cand e la un pas de moarte si instinctiv se apara folosind acea putere a mainii pe care nu stiuse ca o are.
Despre fidelitatea garzilor reginei… am considerat ca era ceva oarecum impus.. adica, da, unele dintre garzile ei o iubisera, dar secolele in care ea fie nu le-a dat importanta fie i-a tachinat in diverse moduri si-au spus cuvantul. In plus, sa ii fie fideli reginei era ceva de la sine inteles.. nu exista nici o alta persoana care sa fie la acelasi nivel cu ea, nu aveau deci o alta varianta. Insa in momentul in care apare o persoana care pare sa aiba potential sa se ridice mai sus decat regina, mie mi s-a parut normal ca ei sa treaca destul de repede de partea ei. Mai ales ca Meredith a fost mereu o prezenta placuta pentru ei, s-a purtat mai frumos decat ceilalti nobili chiar si atunci cand era neinsemnata la curte iar acum, cand devine mostenitoarea, tot nu devine bitchy si nici nu e ahtiata dupa putere, deci ramane indeajuns de diferita fata de Andais. E cumva normal ca aceia care au suferit intr-un fel sau altul datorita reginei sa incline catre Meredith atunci cand fac o comparatie intre cele doua..
Oricum, stii cum e.. ca da, am prefera ca in sfarsit un autor sa mai schimbe placa si sa nu mai aduca alte si alte… special snowflakes 😀 Insa momentele in care aceste personaje isi castiga puterile (indiferent de ce tip de puteri e vorba) sunt importante si nu prea pot fi impartite de-a lungul anilor, pentru ca nici un autor nu te poate purta prin toti acei ani, din copilarie si pana la maturitate. Adica pot, dar.. cred ca ar fi destul de plictisitor 🙂
Chestia aia cu parintii si cu natura ei umana nu le inteleg nici eu, intr-adevar. Cred ca este vorba doar de faptul ca nu si-a dezvoltat puterile la momentul cand ceilalti Fey o faceau, dar intr-adevar, clar nu e pe jumatate om. Nu am idee daca a fost traducerea de vina sau daca exprimarea autoarei e ambigua la faza asta.
Din Anita Blake cat ai citit? Eu am citit doar primele 3 volume, cele traduse la noi si mi-au placut ff mult, insa cum au trecut niste ani buni de atunci, ca sa le pot citi acum si pe restul ar trebui probabil sa le recitesc pe cele de la inceput. Si timpul nu e chiar de partea mea 🙂
Si eu am citit tot primele trei volume din Anita Blake 🙂
Eu cred ca treaba cu renuntarea la loialitatea fata de regina era mai credibila daca era vorba doar despre Galen si Rhys, care i-au fost tot timpul apropiati lui Meredith. Dar despre Frost, ea a spus ca nu a placut-o niciodata si nici ea nu-l prea placea, deci nu prea e logic ca dintr-o data sa nu-i mai fie loial reginei. Cat despre Doyle, Merry a mentionat ca atunci cand regina a incercat sa o inece, Doyle era cu ea si era de partea reginei si a tot repetat ca nu are incredere in el. Daca era capabil sa asiste la asasinarea unui copil de sase ani din loialitate fara de regina, nu prea e credibil ca acum sa treaca atat de usor de partea lui Meredith. Am senzatia ca uneori autoarea uita ce scria. La un moment dat cand Doyle era acasa la Merry, i-a spus ca prefera sa nu mai atinga nicio femeie niciodata decat sa fie starnit si lasat asa, iar o pagina mai tarziu flirtau si se pipaiau si Doyle se contrazicea in tot ce spusese mai devreme. Pe mine chestiile astea ma innebunesc pt ca nu uit detalii de genul asta, iar cand autorii se contrazic ma enervez. Eu mai mult pun accentul pe loialitatea pe care i-o datorau reginei pentru ca e conducatoarea lor, decat pe fidelitatea care era obligatorie pentru garzi. Renuntarea la loialitate nu are logica din moment ce Merry e abia o mostenitoare, in timp ce regina e tot regina si deci mai importanta, din punct de vedere al unui gardian, decat o posibila mostenitoare.
O alta faza a fost cand Merry il critica pe Rhys ca nu e de incredere si ca te poate lasa balta oricand, iar cateva pg mai tarziu, Rhys isi risca viata pentru ea. Si despre Galen a spus ca nu e potrivit pentru ca nu se gandeste niciodata la ce efecte pot avea vorbele si pentru ca e slab, pentru ca mai apoi Galen sa dovedeasca ca e mai inteligent decat ei toti la un loc. Chiar m-a deranjat modul in care ii desconsidera atat pe Rhys, cat si pe Galen de parca ea, o femeie de 33 de ani era mai inteligenta decat ei, care traisera cateva mii de ani. Cred ca le datora putin respect macar pentru ca i-au fost alaturi in copilarie, cand toata lumea o dispretuia.
Practic ea nici nu are cum sa se ridice mai sus decat regina pentru ca e clar ca daca Cel va avea primul un mostenitor regina va vrea sa se razbune pe Meredith pentru toate momentele in care s-a considerat provocata si mai mult ca sigur o va ucide. In plus, Merry nu va trai prea mult cum e muritoare si cred ca asta e motivul pentru care o plac brusc Doyle si Frost. Daca ea ajunge regina si moare, ei devin regi.
Eu speram ca dobandirea puterilor sa fie impartita de-a lungul volumelor care se vor desfasura in timpul celor 3 ani pe care Meredith ii are ca termen pentru a concepe un mostenitor. Nu mi se pare deloc credibil ca o muritoare, care e doar pe jumatate sidhe, cum pretinde Merry ca e ea, sa devina acus mai puternica decat un sidhe pur sange ca regina sau Cel.
Apropo de asta, mi s-a parut foarte interesant ca la un moment dat Charlaine Harris spunea prin multumirile unuia dintre ultimele volume ale seriei Vampirii Sudului ca a avut cateva persoane ce au ajutat-o sa tina minte toate amanuntele si sa nu incurce firele povestii. Cred ca atunci m-am gandit pentru prima data ca un autor nu poate retine toate detaliile seriei pe care o scrie, mai ales daca e una lunga sau daca are foarte multe personaje.
Oricum, intr-adevar, e ciudat sa se intample chestii de astea in cazul unui prim volum, mai ales ca autoarea nu e incepatoare… Parca mai degraba nu a avut de la inceput in minte portretele personajelor foarte clar conturate..
Am tras cu ochiul pe niste site-uri si am vazut ca oricum Meredith va evolua si mai mult si ca puterile ei se vor transforma in volumele urmatoare. Ramane sa vedem daca povestea va deveni sau nu mai buna 🙂
Oricum, mie mi-a placut foarte mult, mai ales pentru modul in care a fost creata lumea celor sidhe/fey. Am avut impresia ca urmaream un anime, parca numai acolo am mai dat de astfel de universuri 🙂
Si eu imi amintesc capitolul acela din al doilea volum din Anita Blake. Tin minte ca mi-a fost greu sa ma reapuc de citit dupa scena aceea infioratoare. Am si plans (sunt o mare plangacioasa cand e vorba de carti sau filme, dar cartile ma fac mult mai des si mai usor sa izbucnesc in plans) pentru ca dintotdeauna copiii au fost un punct sensibil in volumele pe care le citeam si ma afectau scenele in care un copil era ranit intr-un fel sau altul.
Uneori ma intreb daca as reciti acum Anita Blake daca mi-ar placea la fel de mult. Cand am citit-o prima data, pe la sfarsitul lui 2008, inceptul lui 2009, nu erau prea multe serii cu vampiri publicate la noi si nu stiu daca acum, dupa ce am citit atat de mult, m-ar mai impresiona cumva.
Eu am citit Cronicile Vampirilor cand aveam 15 ani si am evitat Interviu cu un vampir pentru ca am citit prima data Vampirul Lestat si aveam senzatia ca Louis il denigreaza pe Lestat dupa ce am vazut filmul Interviu cu un vampir. In plus nu m-am omorat niciodata dupa Louis, care mi s-a parut cam pampalau si ca se victimiza tot timpul :))
Si eu ma intrebam acelasi lucru, tot din cauza ca in 2008-2009 am citit cartile, iar pe vremea aia, in afara de Anne Rice parca nu prea gaseai multe povesti fantasy la noi. Si in engleza inca nu citeam. Mmm.. din cartile lui Anne Rice, parca Vampirul Armand si vampirul Vittorio mi-au placut cel mai mult. Oricum, nu am citit volumele in ordine si nici nu am reusit sa le parcurg pe toate inca. Dar Lestat si Louis mi s-au parut mai putin interesanti decat unii dintre ceilalti vampiri. Poate si pentru ca amandoi sunt mai tinerei si nu au eleganta, calmul si farmecul acelor vampiri care au trait secole sau milenii si au adunat experienta atata vreme? Pe mine ma fascineaza mereu personajele astea foarte calme si asa… aproape atotstiitoare :)) Deci se explica de ce nu m-au impresionat nici vulnerabilitatea lui Louis (sau tendinta sa de a se victimiza – da, si eu l-am privit exact la fel! 😀 ) si nici caracterul rebel al lui Lestat. Ah, sa nu mai zic ca in Povestea hotului de trupuri, Lestat face niste alegeri pur si simplu idioate, asa ca mi-a scazut si mai mult simpatia pentru el :))
Povestea hotului de trupuri e mic copil pe langa Diavolul Memnoch :))). Sau poate am eu o toleranta mai scazuta pentru volumele cu vampiri care impletesc si elemente religioase in poveste.
Si eu sunt fascinata tot de tipul tacut, misterios si inteligent din romanele pe care le citesc. In Cronicile Vampirilor imi placeau mult vampirii care au fost creati imediat dupa Akasha si Enkil. Nu mai tin minte cum se numeau, dar mi s-au parut cele mai interesante personaje. Tin minte ca erou doua surori gemene, Mekare si Maharet si soldatul fortat de regina Akasha sa le violeze pentru a le pedepsi, dar care a trecut de partea lor si le-a ascuns, salvat si protejat.
Si eu tot impresia de personaje asemenatoare celor din anime (un anime mai boem, dar totodata si dark, cu trasaturi mult mai umane decat cele tipice personajelor manga sau anime) am avut-o cand citeam Sarutul din umbra. Probabil de asta am cautat ore intregi pana am gasit nistei imagini care sa se potriveasca cu ce aveam eu in minte. La mine problema e ca vizualizez totul cand citesc si cum sunt obsedata si incapatanata trebuie sa caut pana gasesc ceva care sa arate exact cum imi imaginez (am cautat 3 ore :)))) ).
Eu am adorat toate diferentele dintre fey. Practic toti fac parte din aceeasi mare familie, dar sunt incredibil de diferiti, de la frumusete desavarsita, la grotesc.
De exemple Sholo. De fiecare data cand Meredith spunea ca tentaculele lui seamana cu un cuib de serpi si descria cum se revarsa, eram dezgustata (urasc serpii si pur si simplu ma treceau fiori reci cand citeam), dar stiam ca ar trebui sa trec peste diformitatea lui si sa nu mai fiu atat de superficiala, sa vad dincolo de aspectul fizic pentru ca imi placea mult personajul. Nu ma puteam abtine sa nu-l compatimesc si sa sufar pentru el si vroiam ca Meredith sa fie puternica si sa depaseasca dezgustul pe care i-l inspirau tentaculele si sa fie cu el, sa-l vindece cumva, cum s-a intamplat cu Roane.
Nici macar nu stiu care e personajul meu preferat (exceptand-o pe Merry). Oscilez undeva intre Doyle, Sholto si Galen. Si apoi imi amintesc de tipul ala (fost zeul al marii) si iar nu mai stiu.
Mi-ai amintit de Charlaine Harris 😦 Nici pana acum nu am citit ultimul volum, probabil din cauza ca am citit spoilerele si sunt furioasa pe autoare si pe finalul pe care l-a ales, desi ma asteptam sa faca o faza de genul asta pentru ca in toate interviurile pe care le-a dat iti puteai da seama, din ce zicea, ca are ceva impotriva lui Eric. Cred ca niciodata nu s-a asteptat ca Eric sa fie atat de placut de cititori si multimea de fani a silit-o cumva sa-l transforme intr-un pretendent la inima lui Sookie si in iubit mai apoi. Asa ca s-a folosit de ultimele volume din serie ca sa-l pedepseasca.
Oh, da, chiar, mi-ai amintit de Sholo. Si eu imi doream foarte tare ca relatia lui cu Meredith sa se termine frumos, mi-a placut mult de tot de el! Si in acelasi timp, imi era foarte greu sa imi formez in minte imaginea lui cu tentacule, parca trebuia sa ma concentrez continuu sa il vad astfel. Eu nici macar nu ma straduiesc sa imi dau seama care dintre personaje mi-a placut mai mult, pentru ca toate au fost fermecatoare! Si nu ma refer numai la personajele pozitive! Parca si in Cel vad ceva potential sa devina un personaj interesant, nu cred ca numai rautatea il caracterizeaza. Iar Andais mi s-a parut fascinanta, abia astept sa descopar mai multe despre ea.
Mda… finalul din Vampirii Sudului e… cumva dezamagitor. Insa pana la urma, cred ca era cel mai potrivit daca te gandesti la dorintele lui Sookie. Da, eu as fi vrut ca ea sa devina vampir si sa ramana cu Eric, insa nu imi pot imagina ca ar fi fost fericita astfel…