Category: Richelle Mead

Disponibil la: Leda Books

Colectia: Fantasy Leda

Traducerea: Catalin Pruteanu 

Numar pagini: 384

Sinopsis:

Doar cea mai buna prietena te poate apara de dusmanii tai nemuritori…

Academia Sf. Vladimir nu este o scoala ca oricare alta, ci un loc secret, ascuns in strafundurile padurilor din Montana, in care moroii (vampiri vii si muritori) sunt educati in tainele magiei, iar tinerii dhampiri (jumatate oameni, jumatate vampiri) sunt antrenati sa-i apere de atacurile sangeroase ale strigoilor (morti vii), cei mai inspaimantatori si mai periculosi vampiri.
Rose Hathaway, o fata dhampir, se pregateste sa devina garda de corp pentru prietena ei cea mai buna, printesa moroi Lissa Dragomir. Antrenamentul pentru lupta cu strigoii este unul dur si epuizant, iar, pe langa intrigile si comploturile din Academie, situatia ei se complica din cauza unei idile tainuite si interzise. Avand o legatura psihica iesita din comun, cum nu s-a mai intalnit de secole, cele doua eroine incearca sa faca fata amenintarilor…

Parerea mea:

4 ore. Atat mi-a trebuit ca sa devorez primul volum din Academia Vampirilor. Am evitat foarte mult timp sa imi cumpar seria aceasta. De cativa ani, pe absolut toate blogurile se vorbeste atat de mult despre ea, incat mult timp m-am simtit „intoxicata” de Academia Vampirilor, chiar daca inca nu o citisem. Bineinteles, eram constienta ca trebuie sa ofere intr-adevar o poveste buna, daca a reusit sa faca atata valva, dar pur si simplu amanam mereu sa mi-o cumpar. Acum, daca tot s-au hotarat cei de la Leda sa publice cartile si in editia de chiosc, m-am gandit ca ar fi timpul sa le citesc si eu in sfarsit. Am preferat totusi pachetul hardcover, deoarece la reducerea de 99 lei are acelasi pret ca editia de chiosc (hmm..de fapt e chiar mai ieftin cu 10 lei), volumele nu sunt impartite si arata mai dragut in biblioteca. Ah si bineinteles, nu va trebui sa astept cate o saptamana sau doua urmatorul volum sau urmatoarea jumatate de volum. Si acum..despre carte 🙂

Richelle Mead a creat o societate noua, formata din fiinte pe care nu le-am mai intalnit in alte romane fantasy. Da, moroii sunt vampiri, insa destul de diferiti fata de ceea ce stim ca ar trebui de fapt sa insemne acestia. De fapt, singura asemanare a moroilor cu vampirii clasici este nevoia de a bea sange. In rest…i-am perceput mai mult ca pe niste fiinte magice, vrajitori sau zane sau..orice altceva. Sunt fragili, lipsiti de abilitatea de a se proteja (ceva imi spune ca asta se va schimba in volumele viitoare), vanati de strigoii care aduc mai mult a vampiri in adevaratul sens al cuvantului si dependenti de dhampiri (jumatate om-jumatate moroi) pentru a fi protejati. Daca sunteti inca nelamuriti in privinta originii fiintelor create de autoare sau a motivelor pentru care societatea lor este bazata in special pe relatii de gardian-protejat, iata doua citate care lamuresc aceste aspecte mult mai bine decat as face-o eu povestindu-va:

„Moroii erau vii; strigoii erau morti vii. Moroii erau muritori; strigoii erau nemuritori. Moroii erau nascuti; strigoii erau facuti.

Si erau doua modalitati de a deveni strigoi. Strigoii puteau transforma oamenii, dhampirii sau moroii in strigoi printr-o singura muscatura. Moroii ispititi de fagaduinta nemuririi puteau deveni strigoi prin propria lor alegere daca ucideau intentionat o alta persoana in timp ce se hraneau. Acest lucru era considerat a fi malefic si nefiresc, cel mai mare pacat posibil, atat impotriva modului de viata al moroilor, cat si impotriva firii insesi. Moroii care alegeau aceasta cale intunecata isi pierdeau capacitatea de a intra in legatura cu magia elementelor si cu alte forte ale lumii. De aceea nu mai puteau sta in lumina soarelui.”

***

„Dhampirii si moroii aveau o randuiala ciudata. La origine, dhampirii se nascusera din moroi care se amestecasera cu oameni. Din nefericire, dhampirii nu se puteau reproduce intre ei — sau cu oameni. Era o chestie genetica ciudata. Si catarii erau la fel, mi se spusese, cu toate ca asta nu era o comparatie pe care-mi placea prea mult sa o aud. Dhampirii si cei care erau moroi in intregime puteau avea copii impreuna, si, printr-o alta curiozitate genetica, copiii lor ieseau ca dhampiri standard, cu jumatate din gene umane si jumatate de vampir.Moroii fiind singurii cu care dhampirii se puteau reproduce, trebuia sa stam aproape de ei si sa ne amestecam cu ei. La fel, devenise important pentru noi ca moroii pur si simplu sa supravietuiasca. Fara ei, eram terminati. Si, din cauza modului in care strigoilor le placea sa-i omoare pe moroi unul dupa altul, supravietuirea lor devenise o preocupare legitima pentru noi.

Asa s-a dezvoltat sistemul gardienilor. Dhampirii nu puteau face magie, dar eram razboinici puternici. Mosteniseram simturi si reflexe ascutite de la genele vampirice, iar putere si mai multa rezistenta de la genele umane. De asemenea, nu eram limitati de nevoia de sange sau de neplacerea provocata de lumina soarelui. Sigur, nu eram atat de puternici ca strigoii, dar ne antrenam din greu, iar gardienii faceau o treaba impresionanta in protejarea moroilor. Cei mai multi dhampiri considerau ca merita sa-si riste propriile vieti pentru a se asigura ca neamul nostru va mai putea sa aiba copii.”

Nu o sa insist foarte mult pe actiune, dar as vrea sa va spun ca este prima carte dupa Harry Potter care m-a impresionat prin modul in care a fost construita. Nu neaparat ca ar fi exact la fel de complexa, cel putin deocamdata, dar ambele carti au o structura extrem de bine gandita si se observa cu usurinta faptul ca nu au fost scrise ca sa urmeze anumite trenduri ce prind la public sau ca sa obtina doar beneficii materiale. Poate ca la inceput sau pe parcursul romanului raman cateva aspecte neclare sau ti se pare ca unele pagini nu isi au rostul. Insa la finalul cartii povestea ti se dezvaluie deodata altfel, rememorezi toate  detaliile care ti-au fost prezentate in paginile anterioare si observi cum fiecare isi are locul si importanta lui si cum se leaga toate intre ele.

In prima parte a romanului nu mi-au placut aproape deloc protagonistele. Rose mi se pare prea extrovertita, flirteaza prea mult si are o incapatanare fara sens. Lissa mi s-a parut stearsa, fara coloana vertebrala si cu o personalitate deloc interesanta. Iar prietenia lor era dezechilibrata, parea ca pur si simplu Rose o cara in spate pe prietena ei, fara ca aceasta sa isi dea interesul vreo secunda sa imbunatateasca situatia in care se aflau din pricina ei. Lucrurile se schimba la un moment dat,comportamentul Rosei se tempereaza, iar personalitatea Lissei incepe rapid sa prinda contur. Personajele secundare sunt construite minunat, autoarea schitandu-le un portret complet, foarte credibil, neaxat doar pe o anumita latura a caracterului lor. Daca in multe carti personajele secundare sunt astfel prezentate incat sa iti lase o anumita impresie, fie ea buna sau rea, in Academia Vampirilor situatia este total diferita. Le descoperi in totalitate, cu parti bune si rele si ramane la alegerea ta daca iti plac sau nu. Felul in care personajele interactioneaza intre ele si modul in care se construieste mini societatea de la academie au aceeasi naturalete. Am regasit exact nevoia de barfa, dorinta de a lovi in cei mai slabi si aspiratia pentru putere si popularitate care exista in majoritatea liceelor si a scolilor. Aceleasi minciuni imprastiate fara constiinta faptului ca acele vorbe pot avea consecinte nebanuite. Aceeasi tendinta a profesorilor de a ignora problemele reale in defavoarea unora mult mai putin importante si de a marca reguli fara sens. Aceeasi atitudine a unor adulti de a-si arata superioritatea si aceeasi dorinta de a se simti importanti.

Un lucru ce m-a surprins si pe care l-am apreciat foarte mult este ca autoarea abordeaza o problema sensibila pe care o leaga direct de una dintre eroine. Este vorba despre un subiect tabu, pe care multa lume evita sa il abordeze, ignorandu-l total, dar care exista de ceva timp si este adesea practicat de unii adolescentii ce nu gasesc alta metoda de a infrunta suferinta. Poate ca multi cititori vor trece prin carte aproape neobservand acel subiect, dar sunt convinsa ca cei care au trecut vreodata prin asa ceva sau cei care au prieteni, colegi sau membrii ai familiei cu acelasi obicei se vor regasi in acele randuri. Si poate ca aceasta lectura le va oferi incurajarea de care au nevoie pentru a depasi problema sau pentru a-i ajuta pe cei care o au.

Bile albe:

– Subiectul romanului este unul inedit. Se distanteaza foarte mult de alte povesti cu vampiri, este lipsit de scheletul pe care se pare ca o multime de autori noi isi construiesc acum operele si foloseste foarte putine clisee. Cred ca singurul stereotip este aparitia unor sentimente interzise intre eleva si antrenorul putin mai in varsta decat ea.

Bile negre:

– Ceva nu mi-a placut in legatura cu moroii. Mi se par prea fragili, prea lipsiti de aparare si cumva, existenta lor mi se pare lipsita de sens. Asa cum am spus si mai sus, singurul lucru pe care par sa il aiba in comun cu vampirii clasici este faptul ca beau sange. In rest..nu au abilitati fizice iesite din comun, nu au talente secrete, iar magia si constrangerea sunt singurele lor arme. Si exact acestea le sunt interzise sau permise doar intr-o mica masura. Este ca si cum regulile ar fi fost facute exact pentru a-i impiedica sa se apere. Tind sa cred insa ca lucrurile se vor schimba in volumele urmatoare si vom avea parte de o evolutie interesanta a moroilor.