Publicat în Richelle Mead

Limitele spiritului (Academia Vampirilor, volumul 5) – Richelle Mead

Disponibil la: Leda Books

Colectia: Fantasy Leda

Traducerea: Adrian Deliu

Numar pagini: 576

 

Sinopsis:

Dimitri i-a acordat lui Rose o ultima sansa.

Dar alegerea facuta de ea nu a fost cea buna…

Dupa o lunga si tulburatoare calatorie pana in orasul natal al lui Dimitri din Siberia, Rose Hathaway s-a intors la Sf. Vladimir – si la cea mai buna prietena a ei, Lissa. Sunt in pragul absolvirii, iar fetele de-abia asteapta ca viata de dincolo de portile de fier ale Academiei sa inceapa. Dar inima lui Rose inca mai tanjeste dupa Dimitri, si stie prea bine ca el pandeste ascuns undeva, nu departe. 
Nu a reusit sa-l ucida atunci cand a avut sansa. Iar acum, cele mai rele temeri ale ei sunt pe cale sa se adevereasca – Dimitri, strigoiul, o vaneaza. Numai ca de data aceasta nu mai vrea s-o convinga sa i se alature, ci s-o ucida.

Parerea mea:

Ei bine, daca in recenzia volumului anterior ma plangeam ca actiunea lipseste din cea mai mare parte a cartii, in Limitele Spiritului autoarea te tine in suspans de la prima pana la ultima pagina. Se intampla atat de multe lucruri – unele de-a dreptul incredibile! – incat la final ai senzatia ca ai citit vreo 2-3 carti, nu una singura. De la inceput si pana la sfarsit, totul te tine in alerta, iar intrigile se desfasoara cu viteza maxima. Exista cel putin 3 puncte culminante, iar in restul paginilor avem parte de aventuri ceva mai putin importante, insa la fel de tensionate. Nu e de mirare deci ca pana in prezent, volumul acesta mi-a placut cel mai mult. Desi unele dintre cartile anterioare ale seriei au poate semnificatii mai profunde, Limitele Spiritului este cel care m-a tinut cu sufletul la gura. Da, apreciez si cartile care te fac sa iti reformulezi conceptele si teoriile din minte si care te obliga parca sa revii cu gandul iar si iar la ceea ce ai citit, insa din punctul meu de vedere, cu cat o poveste te desprinde mai tare de realitate si te transporta in alta lume, cu atat mai buna este.

Mi-a placut si diversitatea intrigilor, modul in care autoarea asigura un echilibru intre situatiile ce tin strict de supravietuire si cele axate mai mult pe cultura vampirilor si pe regulile (de multe ori ilogice) ale societatii. Esti plimbat din pustiul Alaskai pana pe strazile intunecoase ale Las Vegasului si apoi in luxul Curtii Regale, iar daca incerci sa compari gradul de pericol al aventurilor, descoperi cu surprindere ca aproape toate situatiile cantaresc cam la fel in balanta. Iar la final, culmea, viata Rosei nu este pusa in pericol de strigoi sau de alte pericole de genul acesta, ci exact de acele intrigi marunte de la Curte, de regulile invechite, ideile preconcepute si mentalitatile depasite.

Rose incepe sa aiba o atitudine mai echilibrata si pana spre final mi-a placut de ea mai mult decat de obicei. Are in continuare momente explozive, insa mi se pare ca in calatoria din Siberia a capatat o intelepciune care se revarsa si in actiunile ei obisnuite. Deciziile riscante pe care le ia se bazeaza pe planuri si strategii mai atent analizate si construite, iar comportamentul fata de cei din jur este de cele mai multe ori ireprosabil. Un singur lucru nu mi-a placut, legat de Adrian, dar il voi mentiona mai tarziu.

Cat despre celelalte personaje..cele mai multe dintre ele mi-au placut mult, iar fata de unele dintre ele am avut chiar o admiratie profunda. Regina Tatiana mi s-a parut de cele mai multe ori o prezenta extrem de interesanta, in ciuda faptului ca unele hotarari sau actiuni sunt intr-o oarecare masura condamnabile. Insa finalul confirma faptul ca in spatele mastii de regina rece si vicleana se ascunde ceva mai mult. Dimitri mi se pare in continuare oarecum insipid. Inca de la primul volum astept momentul in care personajul lui ma va lasa fara cuvinte, insa nici pana acum nu a reusit sa imi ofere vreo emotie. In primele volume avea intr-adevar cateva replici amuzante, insa nu reusesc sa inteleg de ce atat de multe cititoare au fost atat de fascinate de el. Personalitatea Lissei capata tot mai mult contur, este probabil singurul personaj a carui evolutie este foarte bine evidentiata de-a lungul cartilor, iar dezvoltarea sa merge pe o linie ascendenta, fara abateri si fara incolaciri. Nici macar actiunile nebunesti din volumul trecut (care oricum ii erau dictate de altcineva) nu au reusit sa ii pateze imaginea.

Bile albe:

– Actiunea continua, suspansul crescand, situatiile total neasteptate si emotiile pe care ti le transmite povestea de la primele cuvinte. Sunt incantata de acest volum si sunt destul de sigura ca nici un cititor nu va putea spune ca nu i-a placut cartea. Nici macar nu cred ca am cuvinte sa va spun cat de tare am iubit Limitele Spiritului. Am senzatia ca orice as spune, nu ar fi destul pentru a-mi exprima entuziasmul!

Bile negre:

– Imi place tot mai mult de Adrian (exceptand cateva aspecte ale personalitatii sale) si am o banuiala ca povestea nu se va termina prea bine pentru el. Mi s-a parut ca Rose se foloseste de el, incercand sa uite esecul cu Dimitri. Ceea ce, pana la un moment dat, poate nu ar fi chiar de condamnat, de multe ori se intampla sa nu te poti desprinde singur din nefericire si sa ai nevoie de cineva care sa iti dea o mana de ajutor. Dar atunci cand realizeaza ca nu va reusi niciodata sa il faca fericit, ci dimpotriva, il raneste in repetate randuri, pentru ca in final sa i se arunce in brate ca efect al ultimei respingeri din partea lui Dimitri, mi se pare ca se depaseste o limita. Incepuse sa imi placa tot mai mult de Rose, in ciuda faptului ca inca mai are izbucniri nepotrivite, insa partea aceasta mi-a cam stricat parerea despre ea. Din nou..

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Atingerea Umbrei (seria Academia Vampirilor, volumul 3) – Richelle Mead

Juramant de sange (Academia Vampirilor, volumul 4) – Richelle Mead

Publicat în Richelle Mead

Juramant de sange (Academia Vampirilor, volumul 4) – Richelle Mead

Disponibil la: Leda Books

Colectia: Fantasy Leda

Traducerea: Adrian Deliu

Numar pagini: 544

 

Sinopsis:

Pana unde va merge Rose ca sa-si tina juramantul?

Atacul recent de la Academia Vampirilor a fost cel mai violent din istoria scolii, sacrificand vieti de elevi moroi, profesori si gardieni. Si, mai mult, strigoii au luat cu ei un numar de victime… printre care si pe Dimitri. 
Acesta ar prefera sa moara decat sa devina unul dintre ei, iar acum Rose trebuie sa o paraseasca pe cea mai buna prietena a sa, Lissa — cea pe care a jurat sa o protejeze cu orice pret, si sa isi tina promisiunea facuta fata de Dimitri cu multa vreme in urma. Dar acum, cand totul este in joc, cum poate ea distruge persoana pe care o iubeste cel mai mult?

Parerea mea:

Cel de-al patrulea volum al seriei Academia Vampirilor, Juramant de sange este un roman de..cautare. Sau o punte de legatura intre volumele 3 si 5. Nu stiu daca exista vreo denumire anume pentru genul acesta de volume (aflate de obicei pe la mijlocul seriilor), in care intreaga actiune a cartii este axata pe cautarea unuia dintre protagonisti de catre celalalt. Din lecturile mai recente, imi vine in minte volumul 2 al seriei Legaminte – Raspantii, de Ally Condie, construit intr-o maniera similara, dar de-a lungul timpului am mai dat de astfel de carti. Si cand le citesc am mereu un sentiment de nerabdare, am senzatia ca sunt lungite parca prea mult aceste cautari, doar pentru a umple paginile pana cand revederea are loc in final. Aceste lucruri sunt valabile si in cazul romanului Juramant de sange. Cel putin pentru prima jumatate a sa. Totusi, volumul a fost unul placut, in ciuda faptului ca nu genereaza acelasi nivel de emotii ca romanele anterioare.

Prima parte a cartii, cea in care Rose reuseste sa ajunga in orasul natal al lui Dimitri si petrece ceva timp cu familia acestuia iti ofera un ragaz. Esti constient ca linistea nu va dura mult, asa ca impartasesti starea protagonistei, bucurandu-te de liniste, afectiune si un oarecare confort. Recunosc ca in cea de-a doua parte a cartii am fost surprinsa de turnura pe care au luat-o lucrurile. Nu m-as fi asteptat la o astfel de situatie si inca nu sunt convinsa daca mi-a placut sau nu. Stiu ca autoarea a insistat mult in volumele anterioare asupra dependentei pe care o ofera muscaturile vampirilor, insa trecerea atat de rapida de la acea Rose puternica si cu picioarele pe pamant la o Rose in stare continua de letargie nu m-a incantat deloc. Poate daca procesul de transformare ar fi fost mai lent, ar fi fost si mai veridic, insa asa pare oarecum nerealist.

Finalul (de fapt cam ultimele zeci de pagini) aduce, ca si in cazul volumului 3, o multime de surprize. Avem parte de un plus de actiune si adrenalina si povestea reuseste sa te tina in suspans. Atat din cauza deznodamantului intalnirii dintre Rose si Dimitri, cat si din cauza intamplarilor prin care trece Lissa.

Bile albe:

– Mi-au placut majoritatea personajelor noi introduse, in special cuplul Mark – Oksana, acestia avand acelasi gen de relatie ca cea existenta intre Rose si Lissa. In plus, ajutorul lor si disponibilitatea de a o sprijini pe Rose, in ciuda faptului ca nu stiu sigur in ce mod vor fi afectati te fac sa te atasezi mult de ei. Abe este un personaj controversat, insa abia in final realizezi cat de putina importanta i-ai dat, fata de cata ar fi trebuit. Asadar, daca abia de acum urmeaza sa cititi Juramant de sange, fiti atenti de la inceput la acest personaj. In caz contrar, cand veti afla surpriza pregatuita de autoare, o sa va doriti sa parcurgeti din nou toate paginile in care aparea el, de data aceasta cu mai multa atentie, pentru a putea sesiza fiecare indiciu care v-a scapat.

Bile negre:

– Pur si simplu cartii ii lipseste ceva. Dupa un final atat de grandios in volumul 3, te astepti la mai multa actiune si mai multe momente tensionate. Asa cum spuneam, avem intr-adevar parte de asa ceva spre final, insa povestea pare oarecum lipsita de echilibru. Prea multa liniste si letargie in cea mai mare parte a cartii si o aglomeratie prea mare de evenimente incordate in final.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Initierea (seria Academia Vampirilor, volumul 2) – Richelle Mead

Atingerea Umbrei (seria Academia Vampirilor, volumul 3) – Richelle Mead

Publicat în Richelle Mead

Atingerea Umbrei (seria Academia Vampirilor, volumul 3) – Richelle Mead

Disponibil la: Leda Books

Colectia: Fantasy Leda

Traducerea: Adrian Deliu

Numar pagini: 544

 

Sinopsis:

Ce s-ar intampla daca dand ghes inimii, Rose si-ar pierde cea mai buna prietena pentru totdeauna?

O premonitie intunecata incolteste in mintea lui Rose si umbre fantomatice prevestesc un rau cumplit ce se apropie tot mai mult de portile de fier ale Academiei. Strigoii strang cercul si cer razbunare pentru vietile luate de Rose. Intr-o lupta mai apriga decat cel mai infricosator cosmar, Rose va trebui sa aleaga intre viata, dragoste si cele doua fiinte care conteaza cel mai mult pentru ea…dar oare alegerea ei inseamna ca doar unul dintre ei va supravietui?

Parerea mea:

Imi tremura degetele pe tastatura! 😀 Sunt atat de extaziata acum ca am inchis al treilea volum al seriei Academia Vampirilor si mi se inghesuie atatea ganduri in minte incat habar nu am ce sa va spun prima data. Abia acum inteleg perfect obsesia pentru aceasta serie pe care au dezvoltat-o atatia cititori. Nici macar nu imi dadusem seama pana acum cat de dor imi era sa citesc o carte care sa ma faca sa tremur de emotie. Ultimele 100 de pagini sunt..mind-blowing! Eram atat de concentrata incat aproape am sarit din pat cand mi-a sunat telefonul. Acum ca am terminat cartea, am tendinta sa consider ca primele patru sute si ceva de pagini nu sunt extraordinar de antrenante. Insa m-au tinut destul de captivata, asa ca probabil doar contrastul cu nebunia din ultimele cateva capitole ma face sa fiu nedreapta fata de primele. Se intampla atatea lucruri incredibile, se strange atat de multa tensiune si oscilezi intre atatea stari, incat la final esti pur si simplu bulversat de tot ce s-a intamplat. Imi batea inima atat de tare, de parca as fi participat eu insami la actiunile din carte.

Dimitri? Nici vorba! Eroul momentului este fara indoiala Christian! Din momentul in care lucrurile o iau razna si el are un rol major in desfasurarea lor, nu am mai putut sa imi dezlipesc ochii de carte. Imi placuse de el din primul moment, insa abia in acest volum admiratia fata de el mi-a crescut la cote uriase. Eddie este si el o surpriza foarte placuta si mi-a castigat simpatia pe masura ce am inaintat in poveste. Iar Adrian este de cele mai multe ori irezistibil. Atat de irezistibil de fapt, incat nici macar nu stiu daca faptul ca ma gandeam mereu ca are nevoie de cineva care sa il „salveze” este o reactie normala de cititoare sau daca am picat exact in plasa aceea a baiatului rau. De Lissa mi-a placut tot mai mult, dar am adorat-o pur si simplu in momentele in care isi pierde ratiunea si se dezlantuie intr-un mod infricosator. Nu sunt neaparat de acord cu atitudinea ei de la final, dar ii inteleg teama, nedumerirea, tristetea si senzatia ca a fost tradata. Exact pe asta insistam in volumele trecute: faptul ca Rose ii ascunde o multime de lucruri pentru a o proteja, nu duce decat la o degradare a relatiei lor.

Banuielile pe care le aveam referitoare la haosul din mintea protagonistei si comportamentul ei reprosabil s-au adeverit. Totusi, nu stiu daca faptul ca am avut aceasta confirmare m-a determinat sa imi placa mai mult de ea sau daca pur si simplu devine mai simpatica, cu toate ca are in continuare momente explozive.

Mi-a placut mult modul in care se construieste actiunea, axandu-se pe mai multe fire, unele mai importante iar altele mai putin insemnate, cel putin la prima vedere. Intreaga actiune capata o nota realista, astfel incat modul in care se petrece viata obisnuita in campus ajunge sa ti se desfasoare in minte ca un film. Primesti o multime de detalii, insotesti personajele in cele mai simple momente ale vietii lor, le privesti hranindu-se, invatand sau distrandu-se. Si cel mai important, te instalezi intr-un ritm confortabil, nici prea rapid nici prea lent, iti imparti atentia intr-o multime de puncte si lasi garda jos. Asa ca modul in care totul explodeaza la final te ia total prin surprindere.

Bile albe:

– Nu voi repeta iar cat de mult m-a impresionat finalul volumului. Desi mi-as dori sa scriu din nou si din nou asta. Va spun in schimb ca prima parte a cartii iti ofera o revelatie. Undeva, prins intre conflicte, jocuri, invidii, temeri si activitati obisnuite, iti dai seama de modul in care se urmeaza sa se desfasoare viata personajelor in viitor. Iti dai seama ce inseamna sa fii un dhampir, un gardian ce nu are nici o pauza, care trebuie sa fie mereu in priza, atent la absolut tot ce se intampla in jurul celui pe care il pazeste. Cat de multe pierd acestia si cat de anormal se desfasoara viata lor. Si in acelasi timp, realizezi si cum se desfasoara viata moroilor. Cum este pentru ei sa traiasca vesnic sub amenintarea pericolului, cum este sa incerce sa traiasca zi de zi normal, in ciuda faptului ca in orice moment ar putea sa isi piarda viata, cum este sa aiba o familie, copii, prieteni sau oameni dragi aflati si ei mereu sub aceeasi amenintare continua.

Bile negre:

– Absolut nimic nu imi vine in minte momentan.. Poate ca sunt inca sub influenta cartii, insa ma tot gandesc de cand am inceput sa scriu recenzia la ceva ce nu mi-a placut si tot nu am reusit sa gasesc vreo observatie. Promit ca daca maine imi vine ceva in minte, rescriu paragraful acesta 🙂

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Academia Vampirilor (seria Academia Vampirilor, volumul 1) – Richelle Mead

Initierea (seria Academia Vampirilor, volumul 2) – Richelle Mead

Publicat în Richelle Mead

Initierea (seria Academia Vampirilor, volumul 2) – Richelle Mead

Disponibil la: Leda Books

Colectia: Fantasy Leda

Traducerea: Catalin Pruteanu

Numar pagini: 384

 

Sinopsis:

Cand iubirea si gelozia se ciocnesc pe partie, vacanta de iarna devine sangeroasa…

Un atac inopinat al strigoilor pune pe jar toata Academia Sf. Vladimir, care isi trimite in graba elevii intr-o vacanta obligatorie la schi. Dar peisajul mirific de iarna si statiunea eleganta din Idaho nu ofera decat un iluzoriu sentiment de siguranta. Cum trei dintre elevi fug din cantonament pentru a-i ataca la randul lor pe oribilii strigoi, Rose si Christian isi unesc eforturile pentru a le sari in ajutor. 
Numai ca eroismul are pretul lui…

Parerea mea:

Of, cate greseli in volumul acesta… cate cuvinte nespuse, cate actiuni negandite si cate vorbe aruncate doar pentru a provoca durere..

In ceea ce priveste actiunea volumului, aceasta nu straluceste prea tare. Initierea mi s-a parut un volum tipic dintr-o serie lunga, cu mai mult de 3 carti. M-as fi asteptat la asa ceva la unul dintre romanele viitoare, poate 4 sau 5, nu atat de curand. Deci din punct de vedere al suspansului, romanul nu s-a ridicat chiar la nivelul asteptarilor. Exista bineinteles destule pasaje alerte, intamplari care iti taie respiratia, insa avem parte si de un numar mare de momente moarte, de asteptare, in care actiunea pare lungita prea mult, de parca romanul ar fi avut stabilit dinainte de a fi scris un anumit numar de pagini pe care trebuia sa il atinga.

Insa din punct de vedere emotional, Initierea spune o poveste cu totul diferita. In cea mai mare parte a timpului, m-am simtit pur si simplu revoltata de cat de mult greseste Rose in relatiile cu toti cei din jurul ei. Da, banuiesc ca urmeaza o explicatie pentru comportamentul ei in una dintre cartile urmatoare, autoarea a aruncat vreo 2 aluzii, insa chiar si asa, nu am putut scapa de sentimentul acesta. Absolut totul ar fi fost mai usor daca orgoliul protagonistei nu ar fi fost cel care ii conducea fiecare gest, cuvant si actiune. Intre Rose si mama ei exista zeci de regrete si o dorinta enorma de a recrea relatia dintre ele, insa aceeasi incapatanare absurda a protagonistei le impiedica apropierea. Relatia cu Lissa este din nou unilaterala, Rose nerealizand ca sacrificiul ei continuu si lipsa totala de egoism sunt exact factorii care ciobesc prietenia lor. Oricat de dispusa ar fi sa o puna mereu pe primul loc pe Lissa, Rose nu isi da seama ca neimpartasindu-i acesteia niciodata din trairile ei, nu face decat sa construiasca un zid intre ele. In acelasi timp insa, egoismul eroinei se revarsa din plin in relatiile cu restul persoanelor: Tasha, Dimitri, Mason sau mama ei. Iar atitudinea Rosei in viata ei sociala si sentimentala este la fel de haotica si inconstienta ca la inceputul primului volum, dand nastere unui lant intreg de incurcaturi si greseli.

Finalul romanului te aduce insa intr-un plan total diferit. Unul dintre personaje are parte de un sfarsit tragic, insa nu neaparat momentul critic in care acesta are loc este cel mai emotionant. Ceea ce te lasa cu lacrimi in ochi sunt actiunile de dupa ale protagonistei. Esti aruncat deodata in pielea acesteia si intr-o secunda te scufunzi in disperarea ei, in constiinta faptului ca ai pierdut acea persoana pentru totdeauna, ca nu va mai sta niciodata alaturi de tine, nu iti va mai vorbi, nu vei mai avea ocazia sa ii vezi gesturile atat de obisnuite, ca nici o zi din viata ta nu va mai fi ca pana atunci. Dar mai mult decat orice, simti constientizarea vinei, deoarece Rose poarta o parte din responsabilitate. Si odata cu vina, esti coplesit de toate sentimentele iscate din ea: remuscare, tristete, dorinta disperata de a da timpul inapoi si nenumarate intrebari cu privire la ce ar fi fost daca ar fi facut macar un singur lucru in mod diferit.

Bile albe:

– Personaje secundare noi si vechi la fel de bine construite ca si in romanul anterior. De data aceasta cred ca mi-au placut toate, in ciuda faptului ca protagonista nu le-a suportat pe unele dintre ele. Deci la fel ca in primul volum, autoarea le-a construit intr-un mod ce iti pemite sa alegi singur daca iti sunt sau nu simpatice, fara sa incerce sa te influenteze.

Bile negre:

– Eroina oscileaza parca prea mult intre un comportament corect si unul gresit, are actiuni dezorganizate, de multe ori nici macar nu ii intelegeam motivele. Asa cum am scris mai sus, banuiesc ca vom afla cat de curand principala cauza a haosului din mintea ei, insa mi s-a parut ca in mare parte, temperamentul ei era exact la fel si inainte sa fie influentata de acel factor extern.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Nici moarta, nici maritata (seria Betsy, Regina Vampirilor, volumul 1) – Maryjanice Davidson

Morti pana la apus (seria Vampirii Sudului, volumul 1) – Charlaine Harris

Publicat în Richelle Mead

Academia Vampirilor (seria Academia Vampirilor, volumul 1) – Richelle Mead

Disponibil la: Leda Books

Colectia: Fantasy Leda

Traducerea: Catalin Pruteanu 

Numar pagini: 384

 

Sinopsis:

Doar cea mai buna prietena te poate apara de dusmanii tai nemuritori…

Academia Sf. Vladimir nu este o scoala ca oricare alta, ci un loc secret, ascuns in strafundurile padurilor din Montana, in care moroii (vampiri vii si muritori) sunt educati in tainele magiei, iar tinerii dhampiri (jumatate oameni, jumatate vampiri) sunt antrenati sa-i apere de atacurile sangeroase ale strigoilor (morti vii), cei mai inspaimantatori si mai periculosi vampiri.
Rose Hathaway, o fata dhampir, se pregateste sa devina garda de corp pentru prietena ei cea mai buna, printesa moroi Lissa Dragomir. Antrenamentul pentru lupta cu strigoii este unul dur si epuizant, iar, pe langa intrigile si comploturile din Academie, situatia ei se complica din cauza unei idile tainuite si interzise. Avand o legatura psihica iesita din comun, cum nu s-a mai intalnit de secole, cele doua eroine incearca sa faca fata amenintarilor…

Parerea mea:

4 ore. Atat mi-a trebuit ca sa devorez primul volum din Academia Vampirilor. Am evitat foarte mult timp sa imi cumpar seria aceasta. De cativa ani, pe absolut toate blogurile se vorbeste atat de mult despre ea, incat mult timp m-am simtit „intoxicata” de Academia Vampirilor, chiar daca inca nu o citisem. Bineinteles, eram constienta ca trebuie sa ofere intr-adevar o poveste buna, daca a reusit sa faca atata valva, dar pur si simplu amanam mereu sa mi-o cumpar. Acum, daca tot s-au hotarat cei de la Leda sa publice cartile si in editia de chiosc, m-am gandit ca ar fi timpul sa le citesc si eu in sfarsit. Am preferat totusi pachetul hardcover, deoarece la reducerea de 99 lei are acelasi pret ca editia de chiosc (hmm..de fapt e chiar mai ieftin cu 10 lei), volumele nu sunt impartite si arata mai dragut in biblioteca. Ah si bineinteles, nu va trebui sa astept cate o saptamana sau doua urmatorul volum sau urmatoarea jumatate de volum. Si acum..despre carte 🙂

Richelle Mead a creat o societate noua, formata din fiinte pe care nu le-am mai intalnit in alte romane fantasy. Da, moroii sunt vampiri, insa destul de diferiti fata de ceea ce stim ca ar trebui de fapt sa insemne acestia. De fapt, singura asemanare a moroilor cu vampirii clasici este nevoia de a bea sange. In rest…i-am perceput mai mult ca pe niste fiinte magice, vrajitori sau zane sau..orice altceva. Sunt fragili, lipsiti de abilitatea de a se proteja (ceva imi spune ca asta se va schimba in volumele viitoare), vanati de strigoii care aduc mai mult a vampiri in adevaratul sens al cuvantului si dependenti de dhampiri (jumatate om-jumatate moroi) pentru a fi protejati. Daca sunteti inca nelamuriti in privinta originii fiintelor create de autoare sau a motivelor pentru care societatea lor este bazata in special pe relatii de gardian-protejat, iata doua citate care lamuresc aceste aspecte mult mai bine decat as face-o eu povestindu-va:

„Moroii erau vii; strigoii erau morti vii. Moroii erau muritori; strigoii erau nemuritori. Moroii erau nascuti; strigoii erau facuti.

Si erau doua modalitati de a deveni strigoi. Strigoii puteau transforma oamenii, dhampirii sau moroii in strigoi printr-o singura muscatura. Moroii ispititi de fagaduinta nemuririi puteau deveni strigoi prin propria lor alegere daca ucideau intentionat o alta persoana in timp ce se hraneau. Acest lucru era considerat a fi malefic si nefiresc, cel mai mare pacat posibil, atat impotriva modului de viata al moroilor, cat si impotriva firii insesi. Moroii care alegeau aceasta cale intunecata isi pierdeau capacitatea de a intra in legatura cu magia elementelor si cu alte forte ale lumii. De aceea nu mai puteau sta in lumina soarelui.”

***

„Dhampirii si moroii aveau o randuiala ciudata. La origine, dhampirii se nascusera din moroi care se amestecasera cu oameni. Din nefericire, dhampirii nu se puteau reproduce intre ei — sau cu oameni. Era o chestie genetica ciudata. Si catarii erau la fel, mi se spusese, cu toate ca asta nu era o comparatie pe care-mi placea prea mult sa o aud. Dhampirii si cei care erau moroi in intregime puteau avea copii impreuna, si, printr-o alta curiozitate genetica, copiii lor ieseau ca dhampiri standard, cu jumatate din gene umane si jumatate de vampir.Moroii fiind singurii cu care dhampirii se puteau reproduce, trebuia sa stam aproape de ei si sa ne amestecam cu ei. La fel, devenise important pentru noi ca moroii pur si simplu sa supravietuiasca. Fara ei, eram terminati. Si, din cauza modului in care strigoilor le placea sa-i omoare pe moroi unul dupa altul, supravietuirea lor devenise o preocupare legitima pentru noi.

Asa s-a dezvoltat sistemul gardienilor. Dhampirii nu puteau face magie, dar eram razboinici puternici. Mosteniseram simturi si reflexe ascutite de la genele vampirice, iar putere si mai multa rezistenta de la genele umane. De asemenea, nu eram limitati de nevoia de sange sau de neplacerea provocata de lumina soarelui. Sigur, nu eram atat de puternici ca strigoii, dar ne antrenam din greu, iar gardienii faceau o treaba impresionanta in protejarea moroilor. Cei mai multi dhampiri considerau ca merita sa-si riste propriile vieti pentru a se asigura ca neamul nostru va mai putea sa aiba copii.”

Nu o sa insist foarte mult pe actiune, dar as vrea sa va spun ca este prima carte dupa Harry Potter care m-a impresionat prin modul in care a fost construita. Nu neaparat ca ar fi exact la fel de complexa, cel putin deocamdata, dar ambele carti au o structura extrem de bine gandita si se observa cu usurinta faptul ca nu au fost scrise ca sa urmeze anumite trenduri ce prind la public sau ca sa obtina doar beneficii materiale. Poate ca la inceput sau pe parcursul romanului raman cateva aspecte neclare sau ti se pare ca unele pagini nu isi au rostul. Insa la finalul cartii povestea ti se dezvaluie deodata altfel, rememorezi toate  detaliile care ti-au fost prezentate in paginile anterioare si observi cum fiecare isi are locul si importanta lui si cum se leaga toate intre ele.

In prima parte a romanului nu mi-au placut aproape deloc protagonistele. Rose mi se pare prea extrovertita, flirteaza prea mult si are o incapatanare fara sens. Lissa mi s-a parut stearsa, fara coloana vertebrala si cu o personalitate deloc interesanta. Iar prietenia lor era dezechilibrata, parea ca pur si simplu Rose o cara in spate pe prietena ei, fara ca aceasta sa isi dea interesul vreo secunda sa imbunatateasca situatia in care se aflau din pricina ei. Lucrurile se schimba la un moment dat,comportamentul Rosei se tempereaza, iar personalitatea Lissei incepe rapid sa prinda contur. Personajele secundare sunt construite minunat, autoarea schitandu-le un portret complet, foarte credibil, neaxat doar pe o anumita latura a caracterului lor. Daca in multe carti personajele secundare sunt astfel prezentate incat sa iti lase o anumita impresie, fie ea buna sau rea, in Academia Vampirilor situatia este total diferita. Le descoperi in totalitate, cu parti bune si rele si ramane la alegerea ta daca iti plac sau nu. Felul in care personajele interactioneaza intre ele si modul in care se construieste mini societatea de la academie au aceeasi naturalete. Am regasit exact nevoia de barfa, dorinta de a lovi in cei mai slabi si aspiratia pentru putere si popularitate care exista in majoritatea liceelor si a scolilor. Aceleasi minciuni imprastiate fara constiinta faptului ca acele vorbe pot avea consecinte nebanuite. Aceeasi tendinta a profesorilor de a ignora problemele reale in defavoarea unora mult mai putin importante si de a marca reguli fara sens. Aceeasi atitudine a unor adulti de a-si arata superioritatea si aceeasi dorinta de a se simti importanti.

Un lucru ce m-a surprins si pe care l-am apreciat foarte mult este ca autoarea abordeaza o problema sensibila pe care o leaga direct de una dintre eroine. Este vorba despre un subiect tabu, pe care multa lume evita sa il abordeze, ignorandu-l total, dar care exista de ceva timp si este adesea practicat de unii adolescentii ce nu gasesc alta metoda de a infrunta suferinta. Poate ca multi cititori vor trece prin carte aproape neobservand acel subiect, dar sunt convinsa ca cei care au trecut vreodata prin asa ceva sau cei care au prieteni, colegi sau membrii ai familiei cu acelasi obicei se vor regasi in acele randuri. Si poate ca aceasta lectura le va oferi incurajarea de care au nevoie pentru a depasi problema sau pentru a-i ajuta pe cei care o au.

Bile albe:

– Subiectul romanului este unul inedit. Se distanteaza foarte mult de alte povesti cu vampiri, este lipsit de scheletul pe care se pare ca o multime de autori noi isi construiesc acum operele si foloseste foarte putine clisee. Cred ca singurul stereotip este aparitia unor sentimente interzise intre eleva si antrenorul putin mai in varsta decat ea.

Bile negre:

– Ceva nu mi-a placut in legatura cu moroii. Mi se par prea fragili, prea lipsiti de aparare si cumva, existenta lor mi se pare lipsita de sens. Asa cum am spus si mai sus, singurul lucru pe care par sa il aiba in comun cu vampirii clasici este faptul ca beau sange. In rest..nu au abilitati fizice iesite din comun, nu au talente secrete, iar magia si constrangerea sunt singurele lor arme. Si exact acestea le sunt interzise sau permise doar intr-o mica masura. Este ca si cum regulile ar fi fost facute exact pentru a-i impiedica sa se apere. Tind sa cred insa ca lucrurile se vor schimba in volumele urmatoare si vom avea parte de o evolutie interesanta a moroilor.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Revelatii (seria Sange Albastru, volumul 3) – Mellisa de la Cruz

Vampirul Lestat (seria Cronicile Vampirilor – volumul 2) – Anne Rice