Posted in Richelle Mead

Initierea (seria Academia Vampirilor, volumul 2) – Richelle Mead

Posted on by roxtao

Disponibil la: Leda Books

Colectia: Fantasy Leda

Traducerea: Catalin Pruteanu

Numar pagini: 384

 

Sinopsis:

Cand iubirea si gelozia se ciocnesc pe partie, vacanta de iarna devine sangeroasa…

Un atac inopinat al strigoilor pune pe jar toata Academia Sf. Vladimir, care isi trimite in graba elevii intr-o vacanta obligatorie la schi. Dar peisajul mirific de iarna si statiunea eleganta din Idaho nu ofera decat un iluzoriu sentiment de siguranta. Cum trei dintre elevi fug din cantonament pentru a-i ataca la randul lor pe oribilii strigoi, Rose si Christian isi unesc eforturile pentru a le sari in ajutor. 
Numai ca eroismul are pretul lui…

Parerea mea:

Of, cate greseli in volumul acesta… cate cuvinte nespuse, cate actiuni negandite si cate vorbe aruncate doar pentru a provoca durere..

In ceea ce priveste actiunea volumului, aceasta nu straluceste prea tare. Initierea mi s-a parut un volum tipic dintr-o serie lunga, cu mai mult de 3 carti. M-as fi asteptat la asa ceva la unul dintre romanele viitoare, poate 4 sau 5, nu atat de curand. Deci din punct de vedere al suspansului, romanul nu s-a ridicat chiar la nivelul asteptarilor. Exista bineinteles destule pasaje alerte, intamplari care iti taie respiratia, insa avem parte si de un numar mare de momente moarte, de asteptare, in care actiunea pare lungita prea mult, de parca romanul ar fi avut stabilit dinainte de a fi scris un anumit numar de pagini pe care trebuia sa il atinga.

Insa din punct de vedere emotional, Initierea spune o poveste cu totul diferita. In cea mai mare parte a timpului, m-am simtit pur si simplu revoltata de cat de mult greseste Rose in relatiile cu toti cei din jurul ei. Da, banuiesc ca urmeaza o explicatie pentru comportamentul ei in una dintre cartile urmatoare, autoarea a aruncat vreo 2 aluzii, insa chiar si asa, nu am putut scapa de sentimentul acesta. Absolut totul ar fi fost mai usor daca orgoliul protagonistei nu ar fi fost cel care ii conducea fiecare gest, cuvant si actiune. Intre Rose si mama ei exista zeci de regrete si o dorinta enorma de a recrea relatia dintre ele, insa aceeasi incapatanare absurda a protagonistei le impiedica apropierea. Relatia cu Lissa este din nou unilaterala, Rose nerealizand ca sacrificiul ei continuu si lipsa totala de egoism sunt exact factorii care ciobesc prietenia lor. Oricat de dispusa ar fi sa o puna mereu pe primul loc pe Lissa, Rose nu isi da seama ca neimpartasindu-i acesteia niciodata din trairile ei, nu face decat sa construiasca un zid intre ele. In acelasi timp insa, egoismul eroinei se revarsa din plin in relatiile cu restul persoanelor: Tasha, Dimitri, Mason sau mama ei. Iar atitudinea Rosei in viata ei sociala si sentimentala este la fel de haotica si inconstienta ca la inceputul primului volum, dand nastere unui lant intreg de incurcaturi si greseli.

Finalul romanului te aduce insa intr-un plan total diferit. Unul dintre personaje are parte de un sfarsit tragic, insa nu neaparat momentul critic in care acesta are loc este cel mai emotionant. Ceea ce te lasa cu lacrimi in ochi sunt actiunile de dupa ale protagonistei. Esti aruncat deodata in pielea acesteia si intr-o secunda te scufunzi in disperarea ei, in constiinta faptului ca ai pierdut acea persoana pentru totdeauna, ca nu va mai sta niciodata alaturi de tine, nu iti va mai vorbi, nu vei mai avea ocazia sa ii vezi gesturile atat de obisnuite, ca nici o zi din viata ta nu va mai fi ca pana atunci. Dar mai mult decat orice, simti constientizarea vinei, deoarece Rose poarta o parte din responsabilitate. Si odata cu vina, esti coplesit de toate sentimentele iscate din ea: remuscare, tristete, dorinta disperata de a da timpul inapoi si nenumarate intrebari cu privire la ce ar fi fost daca ar fi facut macar un singur lucru in mod diferit.

Bile albe:

– Personaje secundare noi si vechi la fel de bine construite ca si in romanul anterior. De data aceasta cred ca mi-au placut toate, in ciuda faptului ca protagonista nu le-a suportat pe unele dintre ele. Deci la fel ca in primul volum, autoarea le-a construit intr-un mod ce iti pemite sa alegi singur daca iti sunt sau nu simpatice, fara sa incerce sa te influenteze.

Bile negre:

– Eroina oscileaza parca prea mult intre un comportament corect si unul gresit, are actiuni dezorganizate, de multe ori nici macar nu ii intelegeam motivele. Asa cum am scris mai sus, banuiesc ca vom afla cat de curand principala cauza a haosului din mintea ei, insa mi s-a parut ca in mare parte, temperamentul ei era exact la fel si inainte sa fie influentata de acel factor extern.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Nici moarta, nici maritata (seria Betsy, Regina Vampirilor, volumul 1) – Maryjanice Davidson

Morti pana la apus (seria Vampirii Sudului, volumul 1) – Charlaine Harris
Posted in Richelle Mead

Academia Vampirilor (seria Academia Vampirilor, volumul 1) – Richelle Mead

Posted on by roxtao

Disponibil la: Leda Books

Colectia: Fantasy Leda

Traducerea: Catalin Pruteanu 

Numar pagini: 384

 

Sinopsis:

Doar cea mai buna prietena te poate apara de dusmanii tai nemuritori…

Academia Sf. Vladimir nu este o scoala ca oricare alta, ci un loc secret, ascuns in strafundurile padurilor din Montana, in care moroii (vampiri vii si muritori) sunt educati in tainele magiei, iar tinerii dhampiri (jumatate oameni, jumatate vampiri) sunt antrenati sa-i apere de atacurile sangeroase ale strigoilor (morti vii), cei mai inspaimantatori si mai periculosi vampiri.
Rose Hathaway, o fata dhampir, se pregateste sa devina garda de corp pentru prietena ei cea mai buna, printesa moroi Lissa Dragomir. Antrenamentul pentru lupta cu strigoii este unul dur si epuizant, iar, pe langa intrigile si comploturile din Academie, situatia ei se complica din cauza unei idile tainuite si interzise. Avand o legatura psihica iesita din comun, cum nu s-a mai intalnit de secole, cele doua eroine incearca sa faca fata amenintarilor…

Parerea mea:

4 ore. Atat mi-a trebuit ca sa devorez primul volum din Academia Vampirilor. Am evitat foarte mult timp sa imi cumpar seria aceasta. De cativa ani, pe absolut toate blogurile se vorbeste atat de mult despre ea, incat mult timp m-am simtit „intoxicata” de Academia Vampirilor, chiar daca inca nu o citisem. Bineinteles, eram constienta ca trebuie sa ofere intr-adevar o poveste buna, daca a reusit sa faca atata valva, dar pur si simplu amanam mereu sa mi-o cumpar. Acum, daca tot s-au hotarat cei de la Leda sa publice cartile si in editia de chiosc, m-am gandit ca ar fi timpul sa le citesc si eu in sfarsit. Am preferat totusi pachetul hardcover, deoarece la reducerea de 99 lei are acelasi pret ca editia de chiosc (hmm..de fapt e chiar mai ieftin cu 10 lei), volumele nu sunt impartite si arata mai dragut in biblioteca. Ah si bineinteles, nu va trebui sa astept cate o saptamana sau doua urmatorul volum sau urmatoarea jumatate de volum. Si acum..despre carte 🙂

Richelle Mead a creat o societate noua, formata din fiinte pe care nu le-am mai intalnit in alte romane fantasy. Da, moroii sunt vampiri, insa destul de diferiti fata de ceea ce stim ca ar trebui de fapt sa insemne acestia. De fapt, singura asemanare a moroilor cu vampirii clasici este nevoia de a bea sange. In rest…i-am perceput mai mult ca pe niste fiinte magice, vrajitori sau zane sau..orice altceva. Sunt fragili, lipsiti de abilitatea de a se proteja (ceva imi spune ca asta se va schimba in volumele viitoare), vanati de strigoii care aduc mai mult a vampiri in adevaratul sens al cuvantului si dependenti de dhampiri (jumatate om-jumatate moroi) pentru a fi protejati. Daca sunteti inca nelamuriti in privinta originii fiintelor create de autoare sau a motivelor pentru care societatea lor este bazata in special pe relatii de gardian-protejat, iata doua citate care lamuresc aceste aspecte mult mai bine decat as face-o eu povestindu-va:

„Moroii erau vii; strigoii erau morti vii. Moroii erau muritori; strigoii erau nemuritori. Moroii erau nascuti; strigoii erau facuti.

Si erau doua modalitati de a deveni strigoi. Strigoii puteau transforma oamenii, dhampirii sau moroii in strigoi printr-o singura muscatura. Moroii ispititi de fagaduinta nemuririi puteau deveni strigoi prin propria lor alegere daca ucideau intentionat o alta persoana in timp ce se hraneau. Acest lucru era considerat a fi malefic si nefiresc, cel mai mare pacat posibil, atat impotriva modului de viata al moroilor, cat si impotriva firii insesi. Moroii care alegeau aceasta cale intunecata isi pierdeau capacitatea de a intra in legatura cu magia elementelor si cu alte forte ale lumii. De aceea nu mai puteau sta in lumina soarelui.”

***

„Dhampirii si moroii aveau o randuiala ciudata. La origine, dhampirii se nascusera din moroi care se amestecasera cu oameni. Din nefericire, dhampirii nu se puteau reproduce intre ei — sau cu oameni. Era o chestie genetica ciudata. Si catarii erau la fel, mi se spusese, cu toate ca asta nu era o comparatie pe care-mi placea prea mult sa o aud. Dhampirii si cei care erau moroi in intregime puteau avea copii impreuna, si, printr-o alta curiozitate genetica, copiii lor ieseau ca dhampiri standard, cu jumatate din gene umane si jumatate de vampir.Moroii fiind singurii cu care dhampirii se puteau reproduce, trebuia sa stam aproape de ei si sa ne amestecam cu ei. La fel, devenise important pentru noi ca moroii pur si simplu sa supravietuiasca. Fara ei, eram terminati. Si, din cauza modului in care strigoilor le placea sa-i omoare pe moroi unul dupa altul, supravietuirea lor devenise o preocupare legitima pentru noi.

Asa s-a dezvoltat sistemul gardienilor. Dhampirii nu puteau face magie, dar eram razboinici puternici. Mosteniseram simturi si reflexe ascutite de la genele vampirice, iar putere si mai multa rezistenta de la genele umane. De asemenea, nu eram limitati de nevoia de sange sau de neplacerea provocata de lumina soarelui. Sigur, nu eram atat de puternici ca strigoii, dar ne antrenam din greu, iar gardienii faceau o treaba impresionanta in protejarea moroilor. Cei mai multi dhampiri considerau ca merita sa-si riste propriile vieti pentru a se asigura ca neamul nostru va mai putea sa aiba copii.”

Nu o sa insist foarte mult pe actiune, dar as vrea sa va spun ca este prima carte dupa Harry Potter care m-a impresionat prin modul in care a fost construita. Nu neaparat ca ar fi exact la fel de complexa, cel putin deocamdata, dar ambele carti au o structura extrem de bine gandita si se observa cu usurinta faptul ca nu au fost scrise ca sa urmeze anumite trenduri ce prind la public sau ca sa obtina doar beneficii materiale. Poate ca la inceput sau pe parcursul romanului raman cateva aspecte neclare sau ti se pare ca unele pagini nu isi au rostul. Insa la finalul cartii povestea ti se dezvaluie deodata altfel, rememorezi toate  detaliile care ti-au fost prezentate in paginile anterioare si observi cum fiecare isi are locul si importanta lui si cum se leaga toate intre ele.

In prima parte a romanului nu mi-au placut aproape deloc protagonistele. Rose mi se pare prea extrovertita, flirteaza prea mult si are o incapatanare fara sens. Lissa mi s-a parut stearsa, fara coloana vertebrala si cu o personalitate deloc interesanta. Iar prietenia lor era dezechilibrata, parea ca pur si simplu Rose o cara in spate pe prietena ei, fara ca aceasta sa isi dea interesul vreo secunda sa imbunatateasca situatia in care se aflau din pricina ei. Lucrurile se schimba la un moment dat,comportamentul Rosei se tempereaza, iar personalitatea Lissei incepe rapid sa prinda contur. Personajele secundare sunt construite minunat, autoarea schitandu-le un portret complet, foarte credibil, neaxat doar pe o anumita latura a caracterului lor. Daca in multe carti personajele secundare sunt astfel prezentate incat sa iti lase o anumita impresie, fie ea buna sau rea, in Academia Vampirilor situatia este total diferita. Le descoperi in totalitate, cu parti bune si rele si ramane la alegerea ta daca iti plac sau nu. Felul in care personajele interactioneaza intre ele si modul in care se construieste mini societatea de la academie au aceeasi naturalete. Am regasit exact nevoia de barfa, dorinta de a lovi in cei mai slabi si aspiratia pentru putere si popularitate care exista in majoritatea liceelor si a scolilor. Aceleasi minciuni imprastiate fara constiinta faptului ca acele vorbe pot avea consecinte nebanuite. Aceeasi tendinta a profesorilor de a ignora problemele reale in defavoarea unora mult mai putin importante si de a marca reguli fara sens. Aceeasi atitudine a unor adulti de a-si arata superioritatea si aceeasi dorinta de a se simti importanti.

Un lucru ce m-a surprins si pe care l-am apreciat foarte mult este ca autoarea abordeaza o problema sensibila pe care o leaga direct de una dintre eroine. Este vorba despre un subiect tabu, pe care multa lume evita sa il abordeze, ignorandu-l total, dar care exista de ceva timp si este adesea practicat de unii adolescentii ce nu gasesc alta metoda de a infrunta suferinta. Poate ca multi cititori vor trece prin carte aproape neobservand acel subiect, dar sunt convinsa ca cei care au trecut vreodata prin asa ceva sau cei care au prieteni, colegi sau membrii ai familiei cu acelasi obicei se vor regasi in acele randuri. Si poate ca aceasta lectura le va oferi incurajarea de care au nevoie pentru a depasi problema sau pentru a-i ajuta pe cei care o au.

Bile albe:

– Subiectul romanului este unul inedit. Se distanteaza foarte mult de alte povesti cu vampiri, este lipsit de scheletul pe care se pare ca o multime de autori noi isi construiesc acum operele si foloseste foarte putine clisee. Cred ca singurul stereotip este aparitia unor sentimente interzise intre eleva si antrenorul putin mai in varsta decat ea.

Bile negre:

– Ceva nu mi-a placut in legatura cu moroii. Mi se par prea fragili, prea lipsiti de aparare si cumva, existenta lor mi se pare lipsita de sens. Asa cum am spus si mai sus, singurul lucru pe care par sa il aiba in comun cu vampirii clasici este faptul ca beau sange. In rest..nu au abilitati fizice iesite din comun, nu au talente secrete, iar magia si constrangerea sunt singurele lor arme. Si exact acestea le sunt interzise sau permise doar intr-o mica masura. Este ca si cum regulile ar fi fost facute exact pentru a-i impiedica sa se apere. Tind sa cred insa ca lucrurile se vor schimba in volumele urmatoare si vom avea parte de o evolutie interesanta a moroilor.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Revelatii (seria Sange Albastru, volumul 3) – Mellisa de la Cruz

Vampirul Lestat (seria Cronicile Vampirilor – volumul 2) – Anne Rice
Posted in Jose Freches

Cele zece mii de dorinte ale imparatului – Jose Freches

Posted on by roxtao

Disponibil la: Libris 

Colectia: Literatura Universala

Traducerea:

Numar pagini: 288

 

Sinopsis:

Beijing, 1660. In fata portilor grele ale Orasului de Purpura, fermecatoarea curtezana Yadil, ascunsa sub valuri pretioase, tremura de spaima: Imparatul Chinei, renumit pentru exigenta lui in ceea ce priveste Arta Camerei de Culcare, a chemat-o sa-si petreaca noaptea cu el. In acelasi timp, undeva, pe o strada ingusta din Beijing, preafrumosul Drept Inainte Mergator intra in bordelul in care Luna Roscata ii va da prima lectie de iubire.

Aventurile lui Yadil, ale Lunii Roscate si ale Drept Inainte Mergatorului, ale Miresmei Gingase si ale Florii Rare ne introduc in cea mai mare taina in alcovurile Chinei imperiale, unde noapte de noapte se scrie adevarata istorie. Pe urmele Clopotelului birman, un mic obiect cu virtuti fabuloase, cititorul va patrunde in lumea colorata a lupanarelor si in cercul puterii imperiale absolutiste.

José Frèches (n. 1950), fost custode la Muzeul Guimet si romancier pasionat de China antica, a cucerit marele public, cunoscand un succes imens cu seriile sale romanesti traduse in peste douazeci de limbi. De acelasi autor, la Editura ALLFA au aparut: Imparateasa matasii, 2005 (vol. 1, Acoperisul lumii; vol. II, Ochii lui Buddha; vol. III, Uzurpatoarea); Discul de jad, 2007 (vol. I, Caii ceresti; vol. II, Peste de aur; vol. III Insulele nemuririi); Imperiul lacrimilor (vol. I, Razboiul opiului, 2008; vol. II Jaful de la palatul de vara, 2009), Gandhi, 2009 (vol. I, Sunt un soldat al pacii; vol. II., Si India va fi libera!) si Cele zece mii de dorinte ale imparatului, 2010.

Parerea mea:

Dintotdeauna, mi-a placut sa experimentez in materie de lectura. Sa incerc diferite genuri, sa descopar particularitatile anumitor scriitori, sa testez cele mai diverse povesti. In plus, sunt fascinata de cartile care imi dezvaluie culturi variate, care ma transporta in lumi diferite, aratandu-mi moduri deosebite de gandire, stiluri de viata diverse, mentalitati atat de diferite de cele cu care suntem obisnuiti incat par aproape incredibile. Romanul lui Jose Freches, Cele zece mii de dorinte ale imparatului, combina exact aceste lucruri: un stil pe care inca nu l-am testat indeajuns si prezentarea unei culturi diferite. Multumesc librariei online Libris pentru ca mi-au oferit aceasta carte pentru recenzie. Tot timpul sunt derutata atunci cand imi aleg cartile pe care le doresc de pe site-ul librariei, deoarece gama de carti online disponibile este extrem de larga, iar pe langa romanele in romana, mai exista si categoria extrem de tentata de carti in engleza. Pana acum, nici unul dintre romanele din libraria Libris nu m-a dezamagit, iar Cele zece mii de dorinte ale imparatului nu face exceptie.

Cartea lui Jose Freches este un roman erotic, dar este atat de diferit de ceea ce stii ca inseamna o lectura erotica incat aproape ca nici macar nu il poti incadra in aceeasi categorie. Oricine a citit vreodata o carte despre Asia secolelor trecute stie ca limbajul folosit era unul foarte poetic, in care cuvintele pe care in mod normal nu le-ai asocia formeaza expresii surprinzatoare. Poate ca povestea nu este una incarcata de suspans, insa limbajul transforma cartea intr-o lectura delicioasa. Am fost constant cu zambetul pe buze, amuzata si fascinata in acelasi timp de imaginatia acestui popor si de abilitatea de a utiliza figuri stilistice atat de complexe in comunicarea de zi cu zi.

Ceea ce mi se pare extrem de interesant este modul atat de diferit de a percepe senzualitatea, relatiile, sexul si erotismul. Am observat de mult timp ca intre Evul Mediu din Europa si perioada medievala din Asia exista diferente uriase. Pornind de la cele mai marunte obiceiuri zilnice, precum igiena sau hrana, pana la ideile si credintele generale, Europa parea mai inapoiata cu sute de ani fata de Asia. Aceeasi teorie se aplica si in cazul conceptiilor despre dragoste si sex. In timp ce in Europa atitudinea fata de acestea era extrem de refractara, iar subiectul era de cele mai multe ori tabu, in China secolelor trecute sexul era o adevarata arta, iar oamenii tratau acest subiect cu interes si dedicare. Existau manuale, tablouri, istorii orale, carti si maestri care ofereau tinerilor informatiile necesare si ii initiau la nivel teoretic in arta amorului. Cat despre aspectele practice, insasi parintii sau tutorii aveau grija sa le ofere tinerilor o prima experienta perfecta, iar ziua in care aceasta urma sa aiba loc era marcata printr-o sarbatoare de mare anvergura. Prostitutia era privita intr-un mod total diferit si nu de putine ori prostituatele de lux ajungeau sa fie concubine sau chiar sotii ale imparatilor, iar prezenta si alegerile lor marcau alegeri politice importante si influentau cursul vietii populatiei. Cartea are o senzualitate exuberanta. Insa prezentarea intr-un limbaj atat de delicat si original ii ofera in acelasi timp si o latura pura, inducandu-ti in minte exact teoriile asiatice antice. Conform acestora sexul nu este un subiect jenant sau tabu, ci un lucru natural, ce merita sa fie tratat intr-un mod deschis si transparent, iar tehnicile de oferire sau obtinere a placerii trebuie testate si imbunatatite. Mai mult decat orice, romanul Cele zece mii de dorinte ale imparatului te face sa te gandesti la influenta majora pe care gandirea medievala europeana o are chiar si asupra prezentului, in ciuda sutelor de ani care au trecut. Indiferent de numarul de reviste, filme, reclame sau carti ce invata femeile sa isi descopere si sa isi imbratiseze senzualitatea, indiferent de cat de emancipate se considera unele persoane si cat de dezinvolti ar incerca sa para oamenii, prejudecatile trecutului  sunt inca mult prea accentuate la nivel general.

Romanul face referire de asemenea si la o perioada in care doua invataturi antice chinezesti dadeau nastere la rivalitati si dusmanii intre adeptii acestora. Inainte ca unele aspecte ale filozofiei taoiste sa fie partial inserate in principiile confuciene, intre aceste teorii existau diferente enorme, fiecare credinta fiind sustinuta aprig de partizani. Iar tinerii primeau adesea in acea perioada o educatie ce includea ambele teorii, rezultatul fiind o gandire confuza, in care principiile opuse se bateau cap in cap. Din gama larga de principii ale acestor filozofii, in romanul lui Jose Freches sunt mentionate in special diferentele ce tin de senzualitate. Doctrina taoista care sustinea exact principiile libertine si deschise ale erotismului incepea sa fie detronata de confucianism, conform caruia sexualitatea trebuia sa fie tratata intr-un mod mai putin liber si mai putin transparent. Fragmentele ce privesc invataturile antice sunt inserate discret, fara sa devina plictisitoare, dar oferindu-ti o serie de informatii noi si captivante. Odata ce ai terminat cartea realizezi ca fara sa iti dai seama, ai retinut aspecte interesante legate de filozofiile chinezesti si te trezesti dornic si curios sa afli mai multe despre acestea.

Bile albe:

– Un aspect ce atrage atentia este reprezentat de relatiile dintre personaje. Acestea dau nastere unui lant, in care fiecare personaj principal este legat de alte doua, dar nici unul dintre ele nu are o legatura directa cu toate celelalte. Abia spre finalul romanului, in ultimele pagini avem parte de o prima intalnire in care toate personajele alaturi de care am calatorit in aceasta captivanta calatorie ajung sa stea in sfarsit fata in fata. Daca in majoritatea cartilor cititorul descopera povestea in acelasi timp cu personajele, de data aceasta, modul  de prezentare al scenariului iti ofera o viziune oarecum egala cu cea a naratorului. Tu ca cititor detii o serie de informatii suplimentare fata de personaje, le urmaresti cumva de deasupra, iar la final esti singurul care poate lega toate itele intre ele, descoperind legaturi aparte si avand o viziune completa asupra povestii.

Bile negre:

– In ciuda faptului ca numele personajelor reprezinta probabil exact traducerea sensului acestora, as fi preferat cred sa fi fost transcrise direct. Eventual sa ne fi fost oferit intelesul unui nume atunci cand faceam cunostinta pentru prima oara cu un personaj, dar in restul cartii sa fi fost folosit numele chinezesc. Desi este interesant sa descoperi originalitatea numelor asiatice, cred ca traducerea numelor sterge intr-o oarecare masura aerul oriental, exotic al romanului.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Dragonul furtunii – I. J. Parker

Memoriile unei gheise – Arthur Golden
Posted in A.K. Morgen

Fade (seria The Ragnarok Prophesies, volumul 1) – A.K. Morgen

Posted on by roxtao

Fade (seria The Ragnarok Prophesies, volumul 1) – A.K. Morgen

Editura: Curiosity Quills Press

Data publicare: 7 septembrie 2012

Numar pagini: 320

 

Sinopsis:

Ce faci atunci cand realizezi ca nimic din viata ta nu e asa cum credeai tu ca este?

Atunci cand Arionna Jacobs isi pierde mama intr-un accident tragic, lumea ei se intoarce pe dos. Este fortata sa isi lase intreaga viata in urma si sa se mute cu tatal ei. Dace Matthews, asistent la noua facultate pe care o urmeaza ea este „rupt” in doua, nereusind sa comunice cu lupul salbatic prizonier inauntrul sau.

Atunci cand se intalnesc, tot ceea ce credeau ca stiu despre viata lor incepe sa se clarifice. Dace are acces la mintea Arionnei si ceva ascuns in strafundul sufletului ei incearca sa iasa la suprafata. Nici unul nu intelege ce li se intampla si de ce iar timpul pe care il au la dispozitie sa inteleaga intamplarile ciudate prin care trec este pe terminate.

Intalnirea lor declanseaza o profetie norvegiana a distrugerii iar ceea ce le-a rezervat destinul este mult mai mult decat si-ar putea imagina oricare dintre ei. Daca nu invata sa aiba incredere in ei insisi si unul in celalalt este posibil sa nu rezolve niciodata misterul legat de ceea ce reprezinta unul pentru celalalt si de ceea ce inseamna acest lucru pentru intreaga lume.

Parerea mea:

Multumesc editurii Curiosity Quills Press si autoarei, A.K. Morgen, pentru ca mi-au oferit aceasta carte pentru recenzie.

Trebuie sa va spun de la inceput ca desi acum, dupa ce am terminat romanul Fade pot spune ca a fost interesant, prima jumatate a acestuia a fost extrem de enervanta. Sunt nevoita sa fac o paranteza ca sa intelegeti ce o sa spun in continuare. Nu sunt nici pro nici contra celebrei serii Twilight. Am citit-o inainte sa inceapa mania Twilight si nu mi-a lasat vreo impresie semnificativa. O serie..ok si atat. Dar mi se pare evident faptul ca Stephanie Meyer a deschis mult mai larg portile literaturii fantasy si influenta sa asupra publicului tanar s-a revarsat si catre alti autori. Oricine neaga asta ar trebui sa arunce o privire asupra numarului de romane young adult, fantasy sau paranormal publicate in ultimii ani, comparativ cu numarul din anii anteriori.

Totusi, cred ca am ajuns in punctul in care literatura post Twilight a devenit cam greu de digerat. Bineinteles, nu vorbesc despre toate romanele, ci doar despre cele care recreaza punct cu punct majoritatea aspectelor din romanul lui Meyer. Probabil din acest motiv aproape ca am detestat Fade pana pe la jumatate. S-o luam pe rand. Fata nevoita sa se mute intr-un orasel mic impreuna cu tatal ei? Avem. Personaj masculin incredibil de frumos si misterios? Avem. Prima intalnire in care absolut tot ce e in jur dispare iar cei doi se pierd unul in privirea celuilalt si intreaga existenta le este data peste cap? Avem. Incercari obsesive ale ei de a afla adevarul despre el si asa zise incercari din partea lui de a evita asta? Avem. Telepatie? Avem. Chestii nu tocmai naturale care incep sa apara dupa intalnirea celor doi? Avem. Hmm..ce mai era? Ah, da, nu trebuie sa uitam si ca ea se impiedica prea des. Ok, deci pana la jumatate, cam acesta este cursul povestii. Si de parca nu era de ajuns, avem parte si de zeci de pagini de reflectii, meditatii, incursiuni in sufletul indurerat al eroinei, cugetari si presupuneri. Nu am abandonat cartea doar pentru ca imi parea rau de timpul pierdut pana la momentul respectiv. Asa ca daca tot citisem pana atunci, macar sa am constiinta impacata ca am reusit sa termin romanul.

Ei bine, incepand de pe la jumatatea cartii, lucrurile se schimba. Prima surpriza a fost legata de faptul ca el nu este varcolac, asa cum il suspectam, ci shifter. Nu neaparat ca ar fi o diferenta foarte mare, dar a marcat inceputul unul lant de surprize. Eram ferm convinsa ca povestea va evolua intr-un plan destul de previzibil, fara sa ofere nimic spectaculos. Si totusi, firul narativ s-a intins intr-o directie total diferita. Am fost aruncata deodata in mitologia scandinava, din care o anumita profetie norvegiana despre sfarsitul lumii isi extinde influenta exact asupra personajelor noastre. Suntem dintr-odata prinsi intr-un joc cu legende, reincarnari, creaturi nemaintalnite in genul fantasy, dusmani pe care inca nu ii cunoastem, personaje secundare ce schimba locul cu cele principale sau personaje negative ce au un rol total diferit fata de cel la care ne-am fi asteptat. Pe cat de plictisita am fost de prima parte a povestii, pe atat de captivata eram de cea de-a doua. Mi-au placut personajele secundare si mi s-a parut o schimbare binevenita faptul ca rolul acestora devine unul extrem de important. Mi-a placut haita de lupi ce isi pastreaza nota de naturalete, avand ritualuri obisnuite si fiind lipsita de capacitati supranaturale. Am apreciat faptul ca personajul masculin nu este construit intr-un mod clasic, nefiind neinfricat si invincibil, ci dimpotriva, avand temeri bine inradacinate si fiind la fel de speriat de necunoscut ca si protagonista. Mi-a placut faptul ca autoarea explica motivul pentru care mai multe tipuri de fiinte supranaturale sunt adunate intr-un orasel mic si nu trateaza aceasta intamplare ca fiind ceva absolut normal.

Exista insa din pacate doua lucruri care au aruncat o umbra asupra celei de-a doua jumatati a romanului. Primul: aceeasi tendinta ca si in prima parte a cartii catre meditatie si multitudinea de ganduri ale eroinei, ganduri care de cele mai multe ori nu fac decat sa umple degeaba paginile. Al doilea lucru care m-a deranjat este legat de modul in care profetia scandinava a fost adusa in atentia cititorului. In ciuda faptului ca o parte a legendei norvegiene este explicata, exista cateva aspecte ale acesteia ce raman in ceata. Cumva, ai senzatia ca parca nu ai fi citit cu atentie si ti-ar fi scapat exact esentialul. Pana la un moment dat aceasta legenda nu este mentionata deloc si dintr-odata, toate personajele par sa stie despre ce este vorba si sa discute despre ea ca si cum ar relua o conversatie veche. Stiu ca se intampla adesea sa nu mai retii cum este sa nu stii un anumit lucru, drept pentru care explicatiile tale sa nu fie indeajuns de clare pentru o persoana ce vine pentru prima data in contact cu acea teorie. Banuiesc deci ca autoarea s-a documentat probabil destul de mult cu privire la mitologia scandinava si nu mai reuseste acum sa trateze subiectul ca pe o noutate, ci il prezinta ca si cum toti cititorii ar avea aceleasi cunostinte ca ea.

Bile albe:

– Intriga romanului este diferita de cea a altor carti fantasy existente, oferind atat o viziune noua, cat si o gama de personaje pe care nu le mai intalnesti in alte lecturi.

Bile negre:

– Influentele Twilight: prea multe, prea evidente, prea insistente.

English version:

Sinopsis:

What do you do when you realize nothing in your life is what you’ve believed it to be?

When Arionna Jacobs loses her mother in a tragic accident, her world is turned upside down. She’s forced to leave her old life behind and move in with her father. Dace Matthews, a teaching assistant at her new college, is torn in two, unable to communicate with the feral wolf caged inside him.

When they meet, everything they thought they knew about life unravels. Dace has intimate access to Arionna’s mind, and something deep within her fights to rise to the surface. They don’t understand what’s happening to them or why, and they’re running out of time to sort out the strange occurrences around them.

Their meeting sets an ancient Norse prophesy of destruction in motion, and what destiny has in store for them is bigger than either could have ever imagined. Unless they learn to trust themselves and one another, they may never resolve the mystery surrounding who they are to one another, and what that means for the world.

My opinion:

I received this book by courtesy of Curiosity Quills Press publisher and the author, A.K. Morgen. Thank you for offering me Fade in order to write a review. Because English is not my native language, please excuse the possible mistakes.

I have to tell you from the beginning that although now, after I finished Fade I can say that it was interesting, the first half of the novel was really annoying. I have to digress a little in order to make you understand what I’m going to say later. I am not pro and I’m not against the famous Twilight series. I’ve read it before the Twilight mania started and it didn’t offer me a major impression. It was..ok, but nothing more. But I think it’s pretty obvious that Stephanie Meyer opened the gates for the  fantasy literature and that her influence effused over other new authors. Anyone that denies this should check the number of young adult, fantasy or paranormal books that was published in these last years, compared with the number in the previous years.

However, I think we got to the point where the post Twilight literature is a little difficult to digest. Of course, I’m not talking about all the new novels, but about the ones that re-create most of the aspects from Meyer’s novel. Probably this is the reason why I hated the first half of Fade. Let’s start with the beginning. The girl that has to move with her dad in a small town? Check. The incredible beautiful and mysterious male character? Check. The first meet when everything near them disappears, they lose each other in the other’s sight and their worlds are completely messed? Check. Obsessive attempts from her to discover the truth about him and so called attempts from him to avoid it? Check. Mind reading? Check.  Unnatural things, happening after they met? Check. Hmm..was there something else? Oh, yes, we should’t forget that she stumbles a lot. So..this is the action in the first half of the book. And like this wouldn’t be enough, we also discover lots of pages full of thinking, meditations, incursions in the pained soul of the protagonist, thoughts and assumptions. I didn’t abandoned the book only because I was sorry for the time spent until that moment. If I already read half of the book, at least I should be comforted that I was able to read the full novel.

But, from the middle of the book, everything changes. The first surprise was that the male character is not a werewolf, as I suspected, but a shifter. I know it’s not a big difference, but it was the first sign of a sequence of surprises. I was sure that the story will develop in a very predictable way, without bringing anything surprising. But the storyline went in a totally different direction. I was suddenly thrown in the Scandinavian mythology, from where a Norse prophecy influences the lives of our characters. We’re suddenly caught in a game full of legends, reincarnation, unknown creatures we never meet in other fantasy books, enemies that we don’t know yet, secondary characters that change their place with the main characters and negative characters that actually have a very different role. As bored I was when I read the first part of the book, as fascinated I was when I got to the second one. I loved the secondary characters and I thought it was a welcomed change the fact that their roles become really important. I liked the wolf pack that keeps it’s natural way, having common rituals and having no supranatural characteristics. I appreciated the fact that the male character was not built in the usual way: dauntless and invincible. On the contrary, he has deep rooted fears and he is as frightened as the heroine by the unknown. Also, I liked the fact that the author offers a reason why all those supranatural beings are all living in a small place and she doesn’t treats this fact as a normal thing.

Still, there are two things that bothered me in this second part of the novel. First: the same bent for meditation and the amount of thoughts of the protagonist, thoughts that usually do nothing else but fill the pages. The second thing is the way the Norse prophecy was brought in the readers’ attention. Although a part of it is explained, there are a few aspects of it that remain in darkness. Somehow, you get the feeling that you didn’t read the whole text and you’re missing the most important thing.  For a while, there is no mention about the prophecy and suddenly, all the characters are talking about it like they would continue an old conversation. I know that sometimes, you forget how it feels not knowing a certain thing and because of this, your explanations may be unclear for a person that hears about that thing for the first time. So I suppose the author probably boned at the subject of Scandinavian mythology and now fails to present the subject as novelty, and more like all the readers would have the same level of information about it like she has.

Pros:

– The storyline is different from other fantasy novels and brings a new vision and also a collection of new and intriguing characters and creatures.

Cons:

– Twilight influences: to many, to obvious and to insistent.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Camera blestemata (seria Jocul Lupoaicelor, volumul 1) – Mireille Calmel

Versetele satanice – Salman Rushdie
Posted in Ally Carter

Pe cuvant de spioana (seria Fetele Gallagher, volumul 2) – Ally Carter

Posted on by roxtao

Seria Fetele Gallagher, volumul 2

Disponibil la : Leda Books

Traducerea: Laura Bocancios

Numar pagini: 224

 

Sinopsis:

Dupa ce a trebuit sa renunte la primul ei prieten, Josh, tot ce-si doreste acum Cammie este un semestru linistit. Dar asta e mai usor de spus decat de facut cand esti eleva la cea mai buna scoala din lume… pentru spioane: Colegiul Gallagher pentru Tinere Exceptionale.

 Dupa ce este invinuita pentru o bresa in securitate care pune in primejdie statutul ultra-secret al scolii, Cammie si prietenele ei afla ca scoala lor urmeaza sa gazduiasca o serie de musafiri misteriosi – nume de cod: Blackthorne. Si, in curand, fetele se strecoara prin pereti si coridoare secrete, conteaza microfoane si dispozitive de urmarire si iau amprente pentru a afla adevarul despre Blackthorne si pentru a o disculpa pe Cammie. Si chiar daca au incredere in talentele lor de spioane, de data asta tintele sunt mai dificile (si mai sexy!), iar miza pentru inima lui Cammie — si iubita ei scoala — mai mare ca niciodata.

Parerea mea:

Nu vi se pare mereu ca acele serii pentru care dezvolti o adevarata pasiune au parca volume din ce in ce mai scurte? Nu stiu daca este din cauza ca am asteptat cu nerabdare volumul doi din seria Fetele Gallagher, dar am avut impresia ca am terminat cartea Pe cuvant de spioana in mult prea putin timp. Totusi, sincera sa fiu, mi se pare ca din anumite puncte de vedere, acest volum a fost ceva mai slabut decat fata de primul. Daca in timp ce citeam prima carte am avut mereu un zambet larg pe fata si nu ma puteam abtine sa nu chicotesc din cand in cand, in volumul Pe cuvant de spioana momentele amuzante sunt ceva mai rare. Iar gradul de suspans este si el mai scazut, desi actiunea se pastreaza destul de antrenanta pe parcursul intregului roman.

Partea interesanta este ca spre final deveneam din ce in ce mai speriata. Vedeam cum numarul de pagini se micsoreaza, pareau sa mai fie mai putin de 10 pagini si eu nu aveam nici cea mai vaga idee despre ce se intampla si care este explicatia situatiilor ce se desfasurau. Deci din acest punct de vedere, autoarea nu se dezminte nici de data aceasta. Am aflat adevarul odata cu protagonista, am simtit exact aceleasi temeri ca si ea, am simtit nesiguranta crescanda, am avut aceleasi banuieli ca ea, banuieli care s-au dovedit a fi pana la urma cum nu se poate mai false.

Personajele sunt la fel de bine definite ca in primul volum. Autoarea ofera unicitate fiecareia dintre prietenele si colegele lui Cam, chiar daca asta inseamna ca in anumite momente, drumurile acestora se despart pentru un timp. In plus, personajele aflate in plan secund beneficiaza de acelasi tratament. Desi unele dintre ele nu sunt descrise decat prin cateva cuvinte, actiunile acestora te ajuta sa iti faci un portret indeajuns de clar si mai mult, te fac curios si dornic sa le cunosti mai bine.

Bile albe:

– Mi-a placut ca evolutia personajelor este naturala, nu simti ca autoarea ar fi incercat sa forteze povestea. Cammie se gandeste in continuare la Josh, nu sare in bratele primului baiat pe care il intalneste, desi intre ea si acesta exista fara indoiala o atractie. Macey recupereaza treptat anii petrecuti in scolile normale pentru a ajunge la nivelul la care sunt fetele de varsta ei si nu ajunge ca prin minune in aceeasi clasa cu restul prietenelor sale. Toate intamplarile au un ritm potrivit, fara sa se lungeasca prea mult dar si fara sa iti lase impresia ca viata personajelor se deruleaza pe fast-forward.

Bile negre:

– Am senzatia ca cineva a rupt cateva pagini de la finalul cartii mele. Stiu ca nu s-a intamplat asa ceva, (revista era sigilata si numarul meu de pagini corespunde cu cel mentionat pe site-ul editurii :D) insa pentru cateva secunde chiar mi-a trecut asta prin minte. Cartea se incheie intr-un mod destul de ciudat, fara sa ofere toate explicatiile necesare. In momentul in care am vazut ca intr-adevar am citit ultimele randuri, m-am intors cu doua pagini in urma pentru a revedea textul, gandindu-ma ca poate am ratat eu ceva. Asadar, daca cineva a inteles care este exact adevarul despre Blackthorne – „copilul vitreg despre care nimeni nu vorbeste”, ce s-a intamplat cu tatal eroinei, daca primul Cod Negru a avut intr-adevar legatura cu actiunile lui Cammie si care este explicatia pentru camerele prea ordonate, sa imi spuna si mie..

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Daca ti-as spune ca te iubesc, ar trebui sa te omor (seria Fetele Gallagher, volumul 1) – Ally Carter

Disparuti (seria Disparuti, volumul 1) – Michael Grant