Posted in Naomi Novik

Tronul de Jad (seria Temeraire, volumul 2) – Naomi Novik

Tronul de Jad (seria Temeraire, volumul 2) - Naomi NovikDisponibil la: Nemira 

Colectia: Nemira Junior

Traducerea: Laura Bocancios

Numar pagini: 464

 

Sinopsis:

Al doilea volum din seria Temeraire

Cand britanicii captureaza o nava franceza care transporta un pretios ou de dragon, capitanul Will Laurence de pe nava Reliant, aflata in serviciul regal, devine peste noapte comandantul unui nobil dragon pe care il va numi Temeraire. In calitatea lor de noi membri ai Fortelor Aeriene Britanice, cei doi, om si dragon, isi dovedesc curand cutezanta in lupta curajoasa impotriva fortelor invadatoare ale lui Napoleon Bonaparte.

China descopera acum ca pretioasa ofranda destinata lui Napoleon a cazut in mainile britanicilor, astfel ca o inversunata delegatie chineza se leaga sa revendice remarcabilul animal. Insa capitanul Laurence refuza sa coopereze. Amenintat cu spanzuratoarea pentru nesupunere, capitanul nu are de ales decat sa-l insoteasca pe Temeraire in Orientul Indepartat – o calatorie lunga, plina de primejdii, de intrigi si amenintarile colosale ale adancurilor. Dar odata ajunsi la curtea imparatului Chinei, ii asteapta descoperiri uluitoare si pericole dintre cele  mai intunecate.

„Tocmai cand credeai ca ai vazut orice varianta posibila de poveste cu dragoni, vine Naomi Novik sa-ti demonstreze ca te-ai inselat. Minunatul ei Temeraire este un dragon pentru multe generatii.“  – Terry Brooks, New York Times 

„O poveste autentica, in care miracolul fanteziei isi spune cu adevarat cuvantul.“ – Entertainment Weekly

Parerea mea:

Cel de-al doilea volum al seriei Temeraire continua aventurile fermecatorului dragon si al lui Laurence, capitanul sau. Desi mi-a placut mult si Tronul de Jad, trebuie sa recunosc faptul ca nu a reusit sa ma incante la fel de mult precum Dragonul Maiestatii Sale, desi imi este greu sa imi dau seama de ce, tinand cont de faptul ca analizand cartea, imi dau seama ca majoritatea aspectelor au fost foarte reusite.

Temerile personajelor de la finalul primului volum al seriei scrise de Naomi Novik se dovedesc a fi intemeiate, astfel ca… CONTINUAREA AICI.

Posted in Andrei Trifanescu

Specimenul (seria Invadatorii, volumul 1) – Andrei Trifanescu

Specimenul (seria Invadatorii, volumul 1) - Andrei TrifanescuDisponibil la: Herg Benet

Colectia: Cartile Arven

Data aparitie: iunie 2014

Numar pagini: 402

 

Sinopsis:

Cartea 1 din seria Invadatorii

Nu avem amintiri. O lume a fost construita special pentru noi. Aici, suntem pioni intr-un joc fatal, pe care trebuie sa-l castigam daca vrem sa ramanem in viata. Impotrivindu-se regulilor coordonatorilor, unul dintre noi a fost ucis cu brutalitate… dar s-a intors. Si nimic n-a mai fost la fel.

Extrasi si adusi in lumea reala, ii intalnim pe cei care au pus la cale totul. Suntem pregatiti insa pentru a privi noua realitate? Pamantul nu mai este nimic altceva decat o planeta stearpa, otravita si invadata.

Esti gata de confruntare? Ne vei fi alaturi in razboiul ce ne va elibera? Specimenele te asteapta! Grabeste-te, inainte ca invadatorii sa se trezeasca!

Prea tarziu… Sunt deja printre noi.

Parerea mea:

Romanul lui Andrei Trifanescu mi-a starnit interesul in primul rand pentru ca eram la curent cu activitatea de blogger a acestuia si, in al doilea rand, pentru ca publicarea unui volum la doar 18 ani mi se pare o reusita demna de admiratie. Ceea ce a pornit de la Alex ca o invitatie pentru cativa bloggeri de a recenza Specimenul s-a transformat intr-unul dintre cele mai interesante si, zic eu, eficiente proiecte de lectura in care am fost implicata. 1 an. 52 de saptamani, 52 de bloguri, 52 de recenzii. Si cum tocmai am ajuns si la saptamana mea, sa trecem la treaba 🙂

Probabil orice distopie va aparea de acum incolo si va contine un grup de “jucatori” aruncati intr-un mediu artificial va fi comparat automat cu Jocurile Foamei sau Captiv in Labirint (filmul tocmai a aparut in toamna aceasta), asa ca nu este de mirare ca unii cititori vor face o astfel de comparatie si cand vine vorba de Specimenul. Din punctul meu de vedere, orice asemanari se opresc aici: la faptul ca volumul apartine genului distopic si la crearea unui cadru artificial, controlat, in care vor fi aruncati niste oameni si fortati sa lupte pentru supravietuire. Mai departe, povestile se diferentiaza atat de mult, incat mi se pare ciudat sa le mai bagi in aceeasi oala.

Primul lucru care mi-a atras atentia a fost faptul ca naratiunea este la persoana intai si ca avem ocazia de a privi lucrurile din perspectiva mai multor personaje, nu doar a eroului. Protagonistul este Specimenul 39, insa povestea se deschide cu un capitol scris din perspectiva unui personaj secundar iar mai tarziu, vom privi adesea si prin ochii unui alt Specimen.

Prima parte a volumului consta in perioada in care Specimenele se afla pe o insula izolata, incercand sa isi asigure supravietuirea, sa isi recapete amintirile la care nu au acces si sa desluseasca motivele pentru care se afla in acea situatie. O parte din explicatii le afla abia mai tarziu, cand sunt extrasi de pe insula, insa vestile pe care le aud nu sunt deloc imbucuratoare si nici complete. Iar provocarile, departe de a se fi sfarsit, se anunta a fi chiar mai dese si mai terifiante. Pe deasupra, lucrurile nu merg deloc asa cum ar trebui, iar Specimenul 39 se trezeste pasind intr-un infern fara iesire.

Un lucru asupra caruia as vrea sa ma opresc este legat de amintirile personajelor. Am observat ca unii cititori sunt nemultumiti de ideea ca Specimenele nu au amintiri, insa in acelasi timp, nu au nicio dificultate in a sti ce este fiecare obiect pe care il vad, cum functioneaza anumite lucruri si ce actiuni trebuie sa intreprinda in diferite momente. Din punctul meu de vedere, nu exista insa nicio contradictie. Evident, Specimenele nu au cum sa aiba amintiri proprii, deoarece au fost create special pentru acest proiect. Pe de alta parte insa, era imposibil ca mintile lor sa fie goale, mai ales tinand seama de scopul aparitiei lor. Asa ca logic ar fi ca o gama larga de cunostinte sa le fi fost „implantate” de catre coordonatorii proiectului. Altfel, am putea la fel de bine sa ne intrebam de ce stiu sa vorbeasca, sa mearga si in general, de ce creierele lor nu sunt in acelasi stadiu ca cel al unui bebelus. Din punctul meu de vedere, se subintelege ca ei au primit toate cunostintele necesare. Era imposibil ca Specimenele sa fie trimise pe insula fara cunostinte sau doar cu cele de baza, cand se presupune ca ele sunt persoanele ce vor salva lumea. Singurele pe care nu le stiu sunt legate de propria identitate, pentru ca.. nu prea au una. Nu au un trecut propriu, o viata care sa le fi lasat amintiri, etc. E ca si cum ar fi niste robotei care au fost programati sa stie tot ce trebuie pentru a indeplini un rol.

Desi cadrele se modifica in permanenta, de la insula plina de primejdii, la laboratoarele ciudate, la realitatea descurajanta sau la tinuturile inghetate, gradul de suspans nu scade nicio clipa. Evident, suntem inconjurati de emotii foarte diferite in fiecare dintre aceste scene, insa evolutia lucrurilor este atat de imprevizibila incat interesul ti se pastreaza mereu la cote ridicate. De fapt, exact abilitatea autorului de a te surprinde continuu, de a nu te lasa sa ghicesti niciodata evolutia povestii este probabil cel mai mare atu al cartii. In momentul in care incepi sa citesti, ai adesea senzatia ca esti pe un taram cunoscut si ca deja iti poti imagina ce se va intampla mai departe. Insa exact cand esti mai convins de acest lucru, firul narativ face o rotire la 180 de grade, spulberandu-ti toate presupunerile si transportandu-te in necunoscut.

Nemultumirile mele se leaga de doua aspecte. Primul este acela al dragostei la prima vedere. In primul caz as fi trecut destul de usor peste acest lucru, tinand cont de conditiile in care se afla personajele. Poate ca este chiar de inteles ca sprijinul si sperantele pe care le gasesc fiecare dintre protagonisti in celalalt duc la infiriparea atat de rapida a relatiei lor. Ambii sunt singuri, speriati, fara amintiri, expusi constant pericolelor, asa ca devine dificil sa ii judeci pentru ca se aruna practic unul in bratele celuilalt. Insa in momentul in care acest lucru se intampla a doua oara, deja acest aspect devine extrem de neplacut. Cu atat mai mult cu cat situatia este una dramatica iar din cauza aceasta procesul de indragostire rapida nu e doar enervant ci de-a dreptul revoltator si iti schimba total parerea despre protagonist.

Cel de-al doilea minus al cartii se leaga de data aceasta de munca de editare care a fost facuta asupra volumului. Si nu ma refer neaparat la greselile de tipar sau exprimare. Din recenziile pe care le-am citit pana acum, am observat ca majoritatea cititorilor au remarcat o multime de astfel de greseli. Personal, nu am sesizat prea multe, insa pun acest lucru mai degraba pe seama faptului ca de obicei, daca o poveste ma captiveaza, nu mai observ aproape nicio greseala in text. Cand spun editare asadar, ma refer la modificarile care ar fi trebuit aduse textului. In cea de-a doua parte a cartii, au existat nenumarate aspecte care nu pareau logice sau care nu se legau intre ele. Pornind de la reactiile nenaturale ale personajelor in multe momente cheie si pana la explicatiile subrede ale modului in care lumea a ajuns in situatia in care se afla. Pana la un moment dat, tot speram ca lucrurile acestea vor fi clarificate in urmatoarele capitole, insa apropiindu-ma tot mai mult de final, am inteles ca nu este cazul. Imi imaginez ca in mintea celui care creeaza o poveste, aceasta este extrem de clara. Iar in momentul in care o pune pe hartie, in procesul de selectie a lucrurilor care trebuie spuse, in organizarea detaliilor si in aranjarea evenimentelor, este inevitabil sa nu apara anumite pasaje care autorului ii vor suna perfect (pentru ca, bineinteles, el stie exact ce vrea sa exprime) dar care la cititor vor ajunge intr-un mod diferit, mai putin clar. Iar aici ar trebui in mod normal sa intervina mana editorilor. Sa inlesneasca parcurgerea acelor capitole, sa sesizeze neclaritatile, sa propuna usoare modificari, sa priveasca povestea prin ochii unui cititor. Ei bine, exact aici mi s-a parut ca s-a dat gres. Exista prea multe astfel de pagini in care ai senzatia ca iti scapa ceva, ca ai sarit peste cateva randuri, ca ceva nu se leaga, etc.

In ciuda acestor puncte mai slabe, seria are un potential enorm, iar faptul ca primul volum reuseste sa iti mentina curiozitatea pe tot parcursul lecturii este un indiciu clar ca povestea merita citita. Si daca nu v-am convins inca sa ii dati o sansa, trebuie sa stiti ca finalul aduce inca o rasturnare de situatie, de data aceasta mai importanta probabil decat toate celelalte din intregul volum. Lucrurile par acum mai neclare ca niciodata, iar tot ceea ce aveai impresia ca ai aflat se dovedeste a fi acum pus sub semnul intrebarii. Si din nou, in acelasi stil in care ne-a obisnuit deja autorul, te trezesti ca habar nu ai in ce mod ar putea evolua povestea dupa o astfel de surpriza.

Bile albe:

Scenariul interesant si abilitatea scriitorului de a te surprinde constant si de a mentine tensiunea la cel mai inalt nivel.

Bile negre:

(2x)Love at first sight si editarea slaba despre care am vorbit mai sus.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Disparuti (seria Disparuti, volumul 1) – Michael Grant

Silozul – Hugh Howey

 

Posted in Uncategorized

Concurs Cioburi de stele (seria Constelatii, volumul 1) – Amie Kaufman & Meagan Spooner

Ultimul colet primit de la Editura TREI a sosit cu cateva surprize. Prin urmare, cum zilele trecute s-a incheiat primul concurs sponsorizat de TREI, a venit momentul sa dau startul celui de-al doilea concurs, in cadrul caruia puteti castiga un exemplar al romanului Cioburi de stele de Amie Kaufman si Meagan Spooner. Puteti citi recenzia AICI.

 

cioburi de stele

Pentru a va inscrie, click pe likul de mai jos. Concursul dureaza doua saptamani, pana pe 15.10.2014.

a Rafflecopter giveaway

Succes tuturor!

Posted in Uncategorized

Castigator concurs Mincinosii – E. Lockhart

Au trecut cele doua saptamani de la startul concursului Mincinosii – E. Lockhart, asa ca a sosit vremea sa aleg castigatorul. Multumesc inca o data Editurii TREI pentru sansa de a organiza acest concurs.

Fara sa ma mai lungesc, iata norocoasa ce va intra in posesia romanului:

Hulpus I. (Hulpus Ioana) 

a Rafflecopter giveaway

Felicitari Ioana! Astept un e-mail de la tine (pe adresa rox_tao@yahoo.com) pana saptamana viitoare, 06.10.2014, cu datele tale, pentru a-ti putea trimite premiul. In cazul in care nu primesc e-mailul tau pana atunci, voi face o noua extragere.

Posted in Alice Munro

Draga viata – Alice Munro

Draga viata - Alice MunroDisponibil la: Litera

Colectia: Carti Litera

Traducerea: Iustina Bandol

Numar pagini: 368

 

Sinopsis:

„Gandul ca as fi putut-o sugruma pe sora mea mai mica, adormita in patul de sub mine si pe care o iubeam mai mult decat orice altceva pe lume. Nu o nebunie salbatica, ci una aproape in joaca. O sugestie lenesa, somnoroasa, malitioasa, care parea sa astepte acolo de multa vreme.” Acolo, adica in pivnita intunecoasa a fiintei.

Ganduri cetoase, impulsuri obscure, vinovatii fara vina, acuzatii difuze. Inexplicabilul sau inavuabilul resimtite ca reactie fireasca. Benign demonism infantil, dincolo de logica si de orice explicatie. 

Si totul in caruselul Relatiei, cadrul obsedant al acestor istorii de viata amara, pestrita, derizorie. Relatii intre parinti si copii, surori si frati, bunici si nepoti, unchi, matusi, vecini. Cu avorturi, adultere, accidente, sinucideri, apendicite, bovarism, sex aiurea, decizii pripite de nunta si despartire. Gelozie intre surori, ura fetitei fata de predicile mamei, Parkinson si Alzheimer, Toronto si Vancouver, baluri provinciale, paralizii, primele fantazari erotice ale varstei nubile, rochia mamei, azilul, recuperari sentimentale dupa jumatate de veac, „apologia vietii neinhibate”, dar si rigorile inflexibile ale unui mediu intens irizat religios.

Pe scurt, viata. Mai precis: draga noastra viata. Cea pe care adesea uitam s-o traim, necum s-o mai si gandim.  – Dan C. Mihailescu

 „Un maestru al prozei scurte contemporane.” – Comitetul Nobel

Premiul Man Booker International (2009)

Parerea mea:

Momentul in care am intrat pe Goodreads sa marchez Draga viata ca citita si sa selectez ratingul, a fost probabil unul dintre cele mai ciudate din „cariera” mea de cititoare. Printre atatea note de 4 si 5 stele si atatea adjective inaltatoare, e imposibil sa nu te simti putin descumpanit in clipa in care tu oscilezi intre 1 si 2 stelute. Tind sa cred ca pur si simplu nu am reusit eu sa vad ceea ce trebuia sa sesizez citind povestirile lui Alice Munro, ca stilul sau intrigile nu au fost ceea ce… CONTINUAREA AICI.