Publicat în Andrei Trifanescu

Specimenul (seria Invadatorii, volumul 1) – Andrei Trifanescu

Specimenul (seria Invadatorii, volumul 1) - Andrei TrifanescuDisponibil la: Herg Benet

Colectia: Cartile Arven

Data aparitie: iunie 2014

Numar pagini: 402

 

Sinopsis:

Cartea 1 din seria Invadatorii

Nu avem amintiri. O lume a fost construita special pentru noi. Aici, suntem pioni intr-un joc fatal, pe care trebuie sa-l castigam daca vrem sa ramanem in viata. Impotrivindu-se regulilor coordonatorilor, unul dintre noi a fost ucis cu brutalitate… dar s-a intors. Si nimic n-a mai fost la fel.

Extrasi si adusi in lumea reala, ii intalnim pe cei care au pus la cale totul. Suntem pregatiti insa pentru a privi noua realitate? Pamantul nu mai este nimic altceva decat o planeta stearpa, otravita si invadata.

Esti gata de confruntare? Ne vei fi alaturi in razboiul ce ne va elibera? Specimenele te asteapta! Grabeste-te, inainte ca invadatorii sa se trezeasca!

Prea tarziu… Sunt deja printre noi.

Parerea mea:

Romanul lui Andrei Trifanescu mi-a starnit interesul in primul rand pentru ca eram la curent cu activitatea de blogger a acestuia si, in al doilea rand, pentru ca publicarea unui volum la doar 18 ani mi se pare o reusita demna de admiratie. Ceea ce a pornit de la Alex ca o invitatie pentru cativa bloggeri de a recenza Specimenul s-a transformat intr-unul dintre cele mai interesante si, zic eu, eficiente proiecte de lectura in care am fost implicata. 1 an. 52 de saptamani, 52 de bloguri, 52 de recenzii. Si cum tocmai am ajuns si la saptamana mea, sa trecem la treaba 🙂

Probabil orice distopie va aparea de acum incolo si va contine un grup de „jucatori” aruncati intr-un mediu artificial va fi comparat automat cu Jocurile Foamei sau Captiv in Labirint (filmul tocmai a aparut in toamna aceasta), asa ca nu este de mirare ca unii cititori vor face o astfel de comparatie si cand vine vorba de Specimenul. Din punctul meu de vedere, orice asemanari se opresc aici: la faptul ca volumul apartine genului distopic si la crearea unui cadru artificial, controlat, in care vor fi aruncati niste oameni si fortati sa lupte pentru supravietuire. Mai departe, povestile se diferentiaza atat de mult, incat mi se pare ciudat sa le mai bagi in aceeasi oala.

Primul lucru care mi-a atras atentia a fost faptul ca naratiunea este la persoana intai si ca avem ocazia de a privi lucrurile din perspectiva mai multor personaje, nu doar a eroului. Protagonistul este Specimenul 39, insa povestea se deschide cu un capitol scris din perspectiva unui personaj secundar iar mai tarziu, vom privi adesea si prin ochii unui alt Specimen.

Prima parte a volumului consta in perioada in care Specimenele se afla pe o insula izolata, incercand sa isi asigure supravietuirea, sa isi recapete amintirile la care nu au acces si sa desluseasca motivele pentru care se afla in acea situatie. O parte din explicatii le afla abia mai tarziu, cand sunt extrasi de pe insula, insa vestile pe care le aud nu sunt deloc imbucuratoare si nici complete. Iar provocarile, departe de a se fi sfarsit, se anunta a fi chiar mai dese si mai terifiante. Pe deasupra, lucrurile nu merg deloc asa cum ar trebui, iar Specimenul 39 se trezeste pasind intr-un infern fara iesire.

Un lucru asupra caruia as vrea sa ma opresc este legat de amintirile personajelor. Am observat ca unii cititori sunt nemultumiti de ideea ca Specimenele nu au amintiri, insa in acelasi timp, nu au nicio dificultate in a sti ce este fiecare obiect pe care il vad, cum functioneaza anumite lucruri si ce actiuni trebuie sa intreprinda in diferite momente. Din punctul meu de vedere, nu exista insa nicio contradictie. Evident, Specimenele nu au cum sa aiba amintiri proprii, deoarece au fost create special pentru acest proiect. Pe de alta parte insa, era imposibil ca mintile lor sa fie goale, mai ales tinand seama de scopul aparitiei lor. Asa ca logic ar fi ca o gama larga de cunostinte sa le fi fost „implantate” de catre coordonatorii proiectului. Altfel, am putea la fel de bine sa ne intrebam de ce stiu sa vorbeasca, sa mearga si in general, de ce creierele lor nu sunt in acelasi stadiu ca cel al unui bebelus. Din punctul meu de vedere, se subintelege ca ei au primit toate cunostintele necesare. Era imposibil ca Specimenele sa fie trimise pe insula fara cunostinte sau doar cu cele de baza, cand se presupune ca ele sunt persoanele ce vor salva lumea. Singurele pe care nu le stiu sunt legate de propria identitate, pentru ca.. nu prea au una. Nu au un trecut propriu, o viata care sa le fi lasat amintiri, etc. E ca si cum ar fi niste robotei care au fost programati sa stie tot ce trebuie pentru a indeplini un rol.

Desi cadrele se modifica in permanenta, de la insula plina de primejdii, la laboratoarele ciudate, la realitatea descurajanta sau la tinuturile inghetate, gradul de suspans nu scade nicio clipa. Evident, suntem inconjurati de emotii foarte diferite in fiecare dintre aceste scene, insa evolutia lucrurilor este atat de imprevizibila incat interesul ti se pastreaza mereu la cote ridicate. De fapt, exact abilitatea autorului de a te surprinde continuu, de a nu te lasa sa ghicesti niciodata evolutia povestii este probabil cel mai mare atu al cartii. In momentul in care incepi sa citesti, ai adesea senzatia ca esti pe un taram cunoscut si ca deja iti poti imagina ce se va intampla mai departe. Insa exact cand esti mai convins de acest lucru, firul narativ face o rotire la 180 de grade, spulberandu-ti toate presupunerile si transportandu-te in necunoscut.

Nemultumirile mele se leaga de doua aspecte. Primul este acela al dragostei la prima vedere. In primul caz as fi trecut destul de usor peste acest lucru, tinand cont de conditiile in care se afla personajele. Poate ca este chiar de inteles ca sprijinul si sperantele pe care le gasesc fiecare dintre protagonisti in celalalt duc la infiriparea atat de rapida a relatiei lor. Ambii sunt singuri, speriati, fara amintiri, expusi constant pericolelor, asa ca devine dificil sa ii judeci pentru ca se aruna practic unul in bratele celuilalt. Insa in momentul in care acest lucru se intampla a doua oara, deja acest aspect devine extrem de neplacut. Cu atat mai mult cu cat situatia este una dramatica iar din cauza aceasta procesul de indragostire rapida nu e doar enervant ci de-a dreptul revoltator si iti schimba total parerea despre protagonist.

Cel de-al doilea minus al cartii se leaga de data aceasta de munca de editare care a fost facuta asupra volumului. Si nu ma refer neaparat la greselile de tipar sau exprimare. Din recenziile pe care le-am citit pana acum, am observat ca majoritatea cititorilor au remarcat o multime de astfel de greseli. Personal, nu am sesizat prea multe, insa pun acest lucru mai degraba pe seama faptului ca de obicei, daca o poveste ma captiveaza, nu mai observ aproape nicio greseala in text. Cand spun editare asadar, ma refer la modificarile care ar fi trebuit aduse textului. In cea de-a doua parte a cartii, au existat nenumarate aspecte care nu pareau logice sau care nu se legau intre ele. Pornind de la reactiile nenaturale ale personajelor in multe momente cheie si pana la explicatiile subrede ale modului in care lumea a ajuns in situatia in care se afla. Pana la un moment dat, tot speram ca lucrurile acestea vor fi clarificate in urmatoarele capitole, insa apropiindu-ma tot mai mult de final, am inteles ca nu este cazul. Imi imaginez ca in mintea celui care creeaza o poveste, aceasta este extrem de clara. Iar in momentul in care o pune pe hartie, in procesul de selectie a lucrurilor care trebuie spuse, in organizarea detaliilor si in aranjarea evenimentelor, este inevitabil sa nu apara anumite pasaje care autorului ii vor suna perfect (pentru ca, bineinteles, el stie exact ce vrea sa exprime) dar care la cititor vor ajunge intr-un mod diferit, mai putin clar. Iar aici ar trebui in mod normal sa intervina mana editorilor. Sa inlesneasca parcurgerea acelor capitole, sa sesizeze neclaritatile, sa propuna usoare modificari, sa priveasca povestea prin ochii unui cititor. Ei bine, exact aici mi s-a parut ca s-a dat gres. Exista prea multe astfel de pagini in care ai senzatia ca iti scapa ceva, ca ai sarit peste cateva randuri, ca ceva nu se leaga, etc.

In ciuda acestor puncte mai slabe, seria are un potential enorm, iar faptul ca primul volum reuseste sa iti mentina curiozitatea pe tot parcursul lecturii este un indiciu clar ca povestea merita citita. Si daca nu v-am convins inca sa ii dati o sansa, trebuie sa stiti ca finalul aduce inca o rasturnare de situatie, de data aceasta mai importanta probabil decat toate celelalte din intregul volum. Lucrurile par acum mai neclare ca niciodata, iar tot ceea ce aveai impresia ca ai aflat se dovedeste a fi acum pus sub semnul intrebarii. Si din nou, in acelasi stil in care ne-a obisnuit deja autorul, te trezesti ca habar nu ai in ce mod ar putea evolua povestea dupa o astfel de surpriza.

Bile albe:

Scenariul interesant si abilitatea scriitorului de a te surprinde constant si de a mentine tensiunea la cel mai inalt nivel.

Bile negre:

(2x)Love at first sight si editarea slaba despre care am vorbit mai sus.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Disparuti (seria Disparuti, volumul 1) – Michael Grant

Silozul – Hugh Howey

 

Anunțuri

Autor:

www.roxtao.wordpress.com

9 gânduri despre „Specimenul (seria Invadatorii, volumul 1) – Andrei Trifanescu

  1. Te referi la povestea de dragoste cu ___, nu? Parcă așa o chema, cred. Acolo și mie mi s-a părut cam tras de păr, nu am priceput de ce era acolo, dar în afară de asta, cartea mi s-a părut chiar reușită. Aștept volumul doi, finalul ăla chiar m-a băgat în ceață, nu că restul volumului ar fi fost altfel :))

    1. Dap, la aceea. Prima data, in relatia cu celalalt Specimen as fi inteles. Dar a doua oara eram „Wtf??” Vezi ca o sa editez putin comentariul tau, ca sa nu spoilerim numele, celor care nu au citit cartea inca 🙂
      Si eu sunt tare curioasa in ce mod va evolua povestea! Chiar nu am nici cea mai vaga idee ce se intampla de fapt in povestea asta 😀

      1. Ah, la asta nu m-am gândit, mai bine că îl editezi, am uitat complet de spoilere :))
        Cred că o să fie super, oricum autorii români mi se pare că au niște idei destul de bune, și sunt originali, eu asta apreciez foarte mult 🙂

      2. Done 😉 Nicio problema, am modificat.

        Da, da, de acord. Si in cazul acesta, mai impresionant e faptul ca romanul a fost publicat cand autorul avea 18 ani. Si ca incepuse sa il scrie cand avea 16! :-O

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s