Disponibil la: Editura TREI
Colectia: Young Fiction
Traducerea: Luminita Gavrila
Numar pagini: 480
Sinopsis:
Primul volum al Trilogiei Constelatii
Trei lumi. Trei povesti de iubire.
Un singur dusman.
Icarus e o uriasa nava spatiala care calatoreste prin hiperspatiu cu viteza superluminica. Icarus explodeaza, iar Lilac LaRoux (fiica celui mai bogat om din univers) si Tarver Merendsen (care, la doar 18 ani, este deja erou de razboi) sunt singurii supravietuitori. O naveta de salvare ii duce pe o planeta pustie, unde gasesc o forma ciudata de viata (“fiintele soptitoare”), supusa unui experiment secret condamnabil, initiat de tatal lui Lilac. Totul se schimba dupa ce Lilac si Tarver dezleaga misterul “fiintelor soptitoare” si afla ca ar putea fi salvati.
Dar nu vor mai fi niciodata aceiasi tineri care au pasit candva pe planeta pustie.
Cioburi de stele a fost recompensata cu cel mai prestigios premiu pentru science-fiction si fantasy din Australia, Aurealis Award for Best Young Adult Novel. De asemenea, se afla pe lista lunga a finalistelor la Inky Teen Choice Awards pe 2014.
Cioburi de stele va fi adaptata pentru televiziune in cursul acestui an.
Parerea mea:
Observasem coperta romanului Cioburi de stele dinainte ca acesta sa fie publicat si in Romania, insa la momentul respectiv, nu imi trezise interesul cu adevarat. Abia cand a fost tradus la noi am devenit curioasa, pentru ca pana acum, s-a intamplat destul de rar sa fiu dezamagita de cartile celor de la TREI.
Habar nu am daca romanul se incadreaza in genul fantasy, SF (unul soft, oricum), distopic sau YA. Pentru ca are din toate cate ceva, iar combinatia este una foarte reusita. Cu greu as putea gasi elemente care sa nu imi fi placut pe parcursul lecturii.
Pasim intr-o lume din viitor si facem cunostinta cu Tarver, maior in armata si deja erou de razboi, in ciuda varstei fragede. Iar dupa cateva pagini, o cunoastem si pe Lilac, probabil cea mai bogata si faimoasa adolescenta din galaxie, datorita succesului in afaceri al tatalui sau. Doi tineri cum nu se poate mai diferiti care, printr-un concurs de imprejurari nefast, devin singurii locuitori ai unei planete pustii si ciudate. Prabusirea uriasei nave pe care se aflau devine in acelasi timp si unica lor speranta de a fi salvati. Singura lor sansa de a fi reperati de echipele de salvare este sa ajunga la locul unde a cazut Icarus. Asa incepe o calatorie stranie si primejdioasa pe o planeta necunoscuta si de neinteles. Totodata, asistam si la luptele ce se duc atat intre orgoliiloe celor doi protagonisti cat si la propriile lupte interioare pe care le poarta fiecare dintre ei.
Treptat, planeta care ii gazduieste incepe sa le arate tot mai multe secrete pe care vor fi nevoiti sa le dezlege daca spera cu adevarat sa ajunga acasa. Iar colaborarea lor, indezirabila in primele zile, se transforma pe zi ce trece intr-o relatie tot mai stransa.
Lilac este probabil una dintre cele mai puternice si remarcabile protagoniste pe care le-am intalnit pana acum in cartile YA. Curajoasa, cu o vointa de fier, deloc alintata, in ciuda pozitiei sale, incapatanata, intuitiva, foarte constienta de rolul sau, puternica si extrem de isteata, Lilac te surprinde pe tot parcursul cartii. Iar Tarver se dovedeste a nu fi deloc bad boy-ul cu care suntem atat de obisnuiti din alte carti pentru adolescenti, ci demonstreaza ca onorurile pe care le-a primit au fost castigate pe merit. Desi la un moment dat aflam varstele exacte ale personajelor, de-a lungul intregii lecturi nu am putut scapa de senzatia ca sunt de fapt mult mai maturi. Pentru ca autoarele le creioneaza comportamente deloc previzibile si deloc tipice adolescentilor. Atat Tarver cat si Lilac par mai mult genul de eroi perfecti cu care eram obisnuiti in povestile copilariei, mai degraba decat adolescenti obisnuiti, cu o multime de defecte, cum sunt protagonistii din literatura ultimilor ani. Desi inteleg tendinta aceasta generala a autorilor de a construi personaje obisnuite, in care cititorii sa se regaseasca aproape in totalitate, mi-am dat seama ca imi era dor de niste personaje ideale, care sa te ambitioneze si sa te faca sa visezi ca intr-o zi, ai putea fi la fel de bun ca ele.
Legatura ce se naste intre cei doi este surprinzator de realista. Evident, ambii se simt atrasi din prima clipa unul de celalalt, insa autoarele reusesc sa sublinieze faptul ca aceasta era o reactie normala. Si Lilac si Tarver se diferentiaza in multime si in plus, amandoi arata bine, asa ca era imposibil sa nu isi trezeasca cel putin curiozitatea unul altuia. Mai mult, odata ajunsi pe noua planeta, cei doi nu se arunca instant unul in bratele celuilalt. Dimpotriva, pentru o vreme, amandoi detesta situatia in care se afla mai ales din cauza faptului ca sunt nevoiti sa o infrunte impreuna.
Misterul se contureaza treptat iar povestea nu pare deloc grabita sau fortata. Nu pot spune ca ar lipsi tensiunea sau suspansul, insa pentru mult timp, firul narativ este destul de lent. Ceea ce, pe mine m-a incantat, pentru ca a fost o adevarata placere sa descopar cum totul: secretele, iubirea, lupta pentru supravietuire, evolutia sentimentelor si trecerea de la o emotie la alta, totul se desfasoara intr-un ritm natural.
Cu toate acestea, pana la un punct, povestea nu parea… speciala. Era interesanta, exemplar redata, insa parca ii lipsea ceva care sa o faca deosebita. Si chiar atunci cand ma gandeam ca acesta ar fi marele defect al cartii, deodata, are loc o rasturnare de situatie incredibila! Rar am fost surprinsa intr-atat de un twist al vreunei povesti. Iar din acel punct, totul se accelereaza si emotiile cresc deodata la un nivel nemaiintalnit pana atunci.
Desi era evidenta implicatia tatalui protagonistei in ceea ce se contureaza intr-un secret intunecat, nu am banuit deloc ceea ce ni se dezvaluie in final, pana in ultimele capitole nu am avut idee ce anume s-a intamplat de fapt pe acea planeta.
Finalul m-a surprins din nou, pentru ca sincer, desi ma asteptam ca Lilac sa isi tina promisiunile pana la final, nu credeam ca va reusi sa o faca. Aveam impresia ca se va lovi de niste ziduri de netrecut, insa am fost placut surprinsa sa descopar ca antagonistul nu este deloc construit pe tiparul clasic. Cel putin asta este impresia cu care am ramas la finalul acestui volum, nu am idee daca in urmatoarele carti voi afla ca m-am inselat. Insa deocamdata, ultimele randuri ale povestii ma fac sa cred ca tot ceea ce stia Lilac nu s-a dovedit a fi chiar o minciuna, ca iubirea tatalui sau fata de ea este reala si ca poate, atitudinea sa din final este un semn ca intr-adevar, fericirea fiicei sale este unul dintre cele mai importante teluri ale sale. Tot legat de relatiile familiale, trebuie sa mentionez ca am fost incantata sa vad ca autoarele nu minimalizeaza deloc importanta acestora. Atat Tarver cat si Lilac au numarate momente in care se pierd in amintirile copilariei fericite petrecute alaturi de membrii familiilor si adesea, exact aceste amintiri sunt cele care ii imping inainte si nu le permit sa se dea batuti.
Un alt merit al cartii este acela ca desi iti capteaza interesul cu lupta pentru supravietuire a personajelor si cu secretele pe care acestia vor trebui sa le dezlege, reuseste in acelasi timp sa iti indeparteze de poveste o parte a mintii si sa te faca sa meditezi la natura umana. Desi intamplarile sunt, evident, imaginare, asta nu inseamna ca nu oglindesc tendinta oamenilor de a calca pe cadavre doar pentru a-si indeplini interesele. Dezvaluirea misterului ce invaluie ciudata planeta este o ilustrare perfecta a ceea ce suntem in stare sa facem, a lucrurilor socante pe care le intreprindem sau, dupa caz, pe care le ingaduim in numele progresului sau al bunastarii proprii.
Multumesc Editurii TREI pentru ca mi-a oferit aceasta carte.
Bile albe:
Naturaletea cu care se desfasoara totul, ritmul echilibrat al povestii si surpriza de proportii pe care o rezerva autoarele cititorilor.
Bile negre:
Exista cateva aspecte care fie mi s-a parut ca au ramas nelamurite, fie carora nu am reusit sa le inteleg sensul, incepand chiar de la legatura dintre prabusirea navei cu planeta misterioasa, pana la rolul felinei care le iese in cale protagonistilor in primele zile petrecute in acea lume necunoscuta.
| Alte recenzii care te-ar putea interesa: |
My Weekly Book 
Si mie mi-a placut foarte mult acest volum si am adorat personajele principale. Insa, am fost oarecum dezamagita de acea rasturnare de situatie pentru ca nu am putut sa scap de impresia ca avem de-a face cu o clona. Mi-ar fi placut sa nu pateasca Lilac ce a patit sau macar sa fie goala groapa ca sa pot scapa de impresia de care spuneam mai sus (off, e atat de greu sa-mi scriu parerea si sa evit un spoiler).
Nu stiu daca atitudinea tatalui ei nu se va schimba, in volumele urmatoare, cand va afla rezultatele analizelor. Din cate am inteles, desi fiecare volum din trilogie e dedicat unui alt cuplu, vom reintalni, la un moment dat, toate personajele. Eu oricum abia astept nuvela despre trecutul lui Tarver, care va fi publicata in octombrie si volumul doi din serie (apare chiar inainte de Craciun, asa ca am stabilit deja ce voi citi de sarbatori ^_^).
Mada, cred ca exact impresia aceasta trebuia sa o ai, ca si cititor. Adica… Tarver e cel care se afla in faza de negare, insa emotiile lui Lilac cred ca exact asta trebuie sa te faca sa simti, pentru ca si ea simte acelasi lucru. Nu pot sa spun ca m-a deranjat, dar am fost foarte, foarte surprinsa de rasturnarea aceasta. Nu cred ca am mai citit ceva similar. Si chiar eram super curioasa sa stiu cum este… groapa aceea.
Da, abia mai tarziu am recitit descrierea si m-am prins ca “Trei lumi. Trei povesti de iubire. Un singur dusman.” sugereaza faptul ca vor fi trei povesti diferite. Oricum, daca finalul sugerat al acestui volum ar fi si cel real, daca nu ar mai aparea schimbari in sensul acesta pt Tarver si Lilac, mi s-ar parea foarte originala abordarea autoarelor. Pentru ca rar dai peste incheieri din acestea in care antagonistul sa cedeze atat de demn atunci cand este cazul.
Am vazut si eu pe GR descrierea satelitului, chiar sunt curioasa sa il citesc 😀 Iar volumul 2 cred ca il voi astepta sa iasa la noi. Tu te referi ca iese de Craciun afara, nu?
Da, in SUA. Totusi, editura Trei publica foarte repede volumele, asa ca poate vor publica volumul al doilea in primavara lui 2015. Eu as fi vrut sa fie goala groapa pentru ca asta insemna ca e ea, nu altceva/altcineva. Pentru mine a fost ca si cum in ultima parte nu a mai fost ea, ci altcineva nou, cu amintirile ei. Dar, apoi, Lilac a spus ceva si mi-am dat seama ca e totusi ea (partea cu amintitul locului in care a ajuns dupa tragicul incident, ca in acel loc era doar intuneric si frig si ca era ingrozita) din moment ce isi amintea asa ceva. Adica, cineva nou, ar fi pastrat doar amintirile pe care le avea pana in momentul incidentului, inclusiv incidentul, dar nu ce s-a intamplat dupa, cand practic nu mai era (vorbesc doar in parabole :))) asa sufar cand nu pot vorbi deschis despre un spoiler). Oricum am recitit pasajele alea pana m-am convins :)))
Dusmanul comun presupun ca e tatal lui Lilac. Nu cred ca va ceda atat de usor sau poate a cedat doar pentru ca vazand rezultatul analizelor nu l-a mai interesat ce se intampla cu ea, si-a dat seama ca a pierdut-o deja.
:))) Tu cu spoilerele tale, uitasem! Eu cred ca rar ajung sa imi doresc in timpul lecturii sa se intample anumite lucruri. De obicei sunt prea uimita si curioasa ca sa mai am timp sa ma si gandesc la variantele existente, la ce as vrea sa aleaga personajele, etc. Bine, sunt cazuri rare in care imi doresc de exemplu cu disperare ca X sa ramana cu Y si nu cu Z (in seria Shatter Me de exemplu) dar altfel, cred ca imi pun ordine in ganduri abia la finalul lecturii.
Anyway, eu am ramas cu senzatia ca e tot ea, ca tot ceeea ce o face sa fie Lilac exista in continuare, e tot.. nu stiu, spiritul ei, fiinta ei, etc. Doar ca apare o… diferenta de ambalaj 🙂 Intr-adevar, gandindu-ma acum la ideea asta, imi dau seama ca in cazul clonelor de exemplu, ar fi dificil sa fie valabila. Pentru ca mergand pe ideea aceasta, doua persoane ar fi de fapt o singura persoana si asta nu e tocmai posibil. Cred ca mi se pare plauzibila acum doar pentru ca “esenta” a ramas una singura, nu s-a multiplicat, cum ar fi in cazul clonarii tipice. Nu stiu daca intelegi ce vreau sa spun. Oricum, am deviat putin, m-a luat valul analizand subiectul :))
Oooh, eu am preferat sa fiu optimista si sa imi imaginez ca a cedat atat de usor tocmai pentru ca o iubeste si isi doreste ca ea sa fie fericita. Si pentru ca probabil stie ca e prea incapatanata ca sa nu faca tot posibilul sa se intample ce isi doreste ea. Desi intr-adevar, daca el va fi antagonistul si in volumele urmatoare, cel mai probabil o sa mi se dovedeasca faptul ca m-am inselat 😀
Din cate stiam eu, teoretic, clona pastreaza amintirile persoanei al carei material genetic a fost folosit la crearea ei. Ea crede ca ea e cea reala si ca amintirile si sentimentele pe care le are ii apartin. Toate clonele cred ca ele sunt originalul, pana in momentul in care sunt puse fata in fata cu acesta si de aici rezulta socul pe care l-a avut cand a vazut ce era in groapa. A fost un fel de confirmare ca ea nu e cu adevarat Lilac. In momentul asta, eu deja eram foarte dezamagita pentru ca era ca si cum ne-ar fi fost introdus un personaj nou, pe care trebuia sa-l acceptam doar pentru ca era o reminiscenta a eroinei. Mi se parea o tradare din partea autoarei, ca aceasta fiinta noua sa se bucure de roadele stradaniei si suferintei eroinei. Spre linistea mea, in momenul in care Lilac vorbeste despre ce s-a intamplat dupa incident si despre locul unde a ajuns (sufletul ei, presupun) am tras concluzia ca si-a pastrat sufletul, dar a primit un ambalaj sanatos, creat de acele fiinte, care sa suplineasca ambalajul distrus. Poate un fel de transfer al constiintei intr-un nou trup.
Eu cred ca am perceput-o tot ca pe Lilac de pana atunci 🙂 Sunt curioasa daca in volumele urmatoare o sa se mai faca referire la protagonistii de aici, daca o sa aflam ce anume spun analizele acelea, la ce concluzii ajung specialistii care le fac, etc 🙂 Am o banuiala ca nu, dar tot nu ma pot abtine sa nu sper 😀
Am promis ca revin cu parere. In primul rand multumesc pentru carte, este cea mai frumoasa lectura de care am avut parte in ultima vreme. 😀 Spun asta pentru ca nu ma mai multumea nimic in ultima perioada, Prima parte mi-a adus asa aminte de celebra “Calatorie spre centru Pamantului” (…asta doar ca modul de a supravietui si incercarile prin care trec cei doi). Povestea de dragoste a fost frumoasa, dar mai mult parca am apreciat taria lor de a se ajuta unul pe celalalt. Desprea asta vorbeam intr-un comentariu, cand spuneam ca dintr-o carte trebuie sa ai ce invata. In situatii critice parca oamenii devin mai uniti, iubesc mai mult si se apreciaza mai mult. Mi-ar placea sa fim si noi asa si sa ne gandim tot timpul ca suntem in asa o situatie….sa impartim mereu o jumatate de baton cu un apropiat. 😀 Cat despre spatiul creat de cele doua autoare…mi-a dat de gandit, oare chiar asa sa existe viata si pe alte planete…de ce nu? Multe lucruri exista si noi nu le cunoaste, poate chiar si felul in care revine in a doua parte Liliac. Spuneai ca este unul din cele mai puternice personaje feminine, asa este…mi-a placut taria de care a dat dovada pana la sfarsit. Un lucru de care nici eu nu am fost multumita este ca si tine, ca nu ne ofera mai multe informatii la inceput. … dar asta este, asteptam sa vedem ce se intampla in celelalte volume, nu mai critic nimic, pentru ca nu vreau sa pun la indoiala frumoasa imaginatie a celor doua autoare, asa ca iau de buna tot ce au scris…si zic ca povestea a fost reala. 😉
Oh, cat ma bucur ca ti-a placut!! Subscriu la tot ce ai spus, povestea te face sa te gandesti, sa iti pui intrebari iar protagista a fost o incantare! Cu atat mai mult cu cat in ultima vreme fusesem intoxicati cu protagoniste lipsite de coloana vertebrala :))
Sper sa apara cat mai curand volumul 2, abia astept sa vad in ce mod va continua. Pentru ca descrierea cartii te duce cu gandul la o alta poveste, cu alte personaje, doar ca avand actiunea in acceasi lume ca si cea din acest volum. Nu am idee daca anumite intrebari cu care am ramas isi vor primi sau nu raspunsurile…
Vrei sa spui ca nu te-a tentat sa citesti vol. 2 in engleza? Ma mir ca nu l-ai citit, si eu sunt curioasa sa vad ce se intampla…cred ca este o provocare pentru cele doua autoare sa faca o poveste diferita, cu alte personaje.
:)) Off, pai nu am mai citit in engleza de nu stiu cand. Am inceput sa primesc aproape mai multe carti decat pot citi lunar de la Bookblog si de la sponsorii blogului, asa ca nu prea mai reusesc decat rar sa strecor si cate o carte care nu e cu termen. Asa ca nu, daca stiu ca oricum va iesi in romana volumul si o sa mi-l doresc asa, ca sa imi completez seria in biblioteca, pot foarte bine si sa astept 🙂 Da, mor de curiozitate, dar daca l-as incepe acum, deja mi-ar da peste cap termenele. Si asa sunt mai mereu in intarziere cu ele :))
Si pe mine m-a fermecat twist-ul din poveste. Am tot rasucit acea portiune din carte pe toate partile, m-am uitat in urma sa vad ce indicii au fost presarate, m-am pus in locul ‘soaptelor’ sa vad de ce au luat deciziile pe care le-au luat… Well, asta face din mine o carte care imi place, nu o pot scoate din minte chiar si un an mai tarziu :)))
Da, da, asa e! Cred ca astfel de carti merita si o a doua lectura tocmai pentru a putea observa detaliile care au dus la o anumita desfasurare a lucrurilor. Sunt sigura ca la prima citire ne scapa o multime de amanunte importante! Dar din pacate, la cat de lunga e lista cu volume necitite, nu stiu daca o sa ajung vreodata sa recitesc romanele pe care as vrea sa le parcurg mai atent 😦
Nu am niciodata planuri de a reciti ceva (de fapt nici nu prea recitesc tocmai din acelasi motiv – pentru ca am in lista asa multe carti si timpul e asa scrut), dar din cand in cand o carte din biblioteca imi mai face cu ochiul si o recitesc (sau eventual daca a trecut prea mult timp de la un volum in serie la altul si nu mai tin minte nimic, poate mai simt nevoia).
Totusi… E placuta o astfel de lectura pentru ca e lipsita de graba, cum eu mereu alerg printre pagini ca sa ajung la final sa vad cum se termina :)))
Eh, eu imi doresc sa ajung sa mai recitesc unele volume. Ca nu o fac, e partea a doua. Cred ca in toata viata am citit de mai multe ori doar O lume disparuta de Arthur Conan Doyle, cand eram prin clasele primare si eram indragostita de dinozauri si Harry Potter, prin liceu. Acum, la cate carti noi apar, stiu ca e aproape imposibil sa recitesc ceva. Dar cum spuneam, imi imaginez ca la un moment dat, poate chiar peste ani, o sa revin asupra unora dintre lecturile trecute.