Tag: carti fantasy

Ember

Seria Ember, volumul 1

Madison Daniel

Numar pagini: 390

Sinopsis:

Dragostea nu moare niciodata…dar poate ucide.

Ember este povestea lui Max Valentine, un adolescent cu abilitati secrete si o multime de demoni interiori. Viata lui se invarte in jurul muzicii si a pasiunii sale pentru aceasta. Atunci cand tatal sau moare, el cauta raspunsuri alaturi de ultima sa ruda in viata, fratele tatalui sau, Frank. Acesta locuieste pe insula Maui si il primeste nerabdator pe Max la el. Iar Max va descoperi in curand ca vindecarea de ranile trecutului este mult mai dificila decat ar fi crezut vreodata. Doua complicatii majore ii vor sta in cale in timp ce incearca sa isi inteleaga abilitatile.

Cea dintai tentatie vine sub forma unei fete misterioase de pe insula. Asia Lyn Michaels e bogata, rasfatata, furioasa si frumoasa. Drumul ei se incruciseaza cu cel al lui Max pe plaja, intr-o dupa-amiaza, schimbandu-le pentru totdeauna vietile. Max ii salveaza viata iar ea ii descopera secretul. Din acel moment cei doi sunt conectati, oricat ar incerca sa se impotriveasca.

A doua tentatie ii va testa lui Max insusi sufletul. Samantha Ann Summers este dulce, cu fire de artist, inteligenta si sigura pe ea. Il va ajuta pe Max sa isi regaseasca zambetul din nou si poate ca va vindeca chiar greselile acestuia din trecut. Ea e probabil sufletul lui pereche iar Max va lupta pentru asta cu fiecare parte a fiintei lui.

Temperamentul lui Max si indecizia privind fetele vor declansa o serie de evenimente ce il vor costa ce are mai scump. Isi va testa limitele puterii si noua relatie cu unchiul sau protector. Va castiga o iubire puternica si va pierde alta.

Parerea mea:

In acele rare ocazii in care chiar nu imi place aproape deloc o carte ajung sa ma simt prost, de parca as fi vinovata ca nu am reusit sa percep esenta acestei carti sau de parca as fi o rautacioasa ce nu isi doreste decat sa denigreze munca autorului. Desi intotdeauna chiar incerc din rasputeri sa descopar si parti bune ale acelei povesti. Stiu ca gusturile „nu se discuta” si ca este normal ca preferintele cititorilor sa fie foarte diferite, insa mi se intampla atat de rar sa nu gasesc nici un punct comun cu povestea incat ajung sa fiu si eu luata prin surprindere si sa incerc sa ma explic cat mai bine. Din acest motiv, va urma o recenzie lunga, ce va va pune probabil rabdarea la incercare.

De Ember auzisem de luni bune, la un moment dat vuia blogosfera despre aceasta noua poveste si stiu ca ea a ajuns chiar in topul preferintelor unora dintre cititori. Era deci normal sa ma astept la o poveste pe care sa o gasesc cel putin acceptabila, insa din pacate asta nu s-a intamplat. Dupa ce am terminat cartea am aruncat o privire pe GoodReads si am vazut ca opiniile cititorilor sunt extrem de impartite, asa ca probabil cartea lui Madison Daniel face parte din categoria acelor romane pe care nu poti decat sa le iubesti sau sa le urasti, insa fata de care nu poti ramane indiferent. Si pentru prima data, nu fac parte din tabara celor care au gasit o astfel de poveste ca fiind una interesanta. Iar recenzia va fi in mare parte negativa, asa ca ma simt obligata sa insist asupra faptului ca ce scriu eu aici sunt pareri foarte personale si ca este foarte posibil sa va placa romanul. Asa ca daca il aveti in planul de lecturi, nu renuntati sa il cititi doar pentru ca mie nu mi s-a potrivit.

Rezumatul cartii il gasiti mai sus, in sinopsisul indeajuns de lung si detaliat. Ceea ce trebuie sa stiti este ca toata actiunea are loc in aproximativ o luna. Iar dupa 10-12 zile, personajul principal deja le..iubeste pe cele doua protagoniste. Nu doar le place sau este atras de ele. Ci le iubeste. Este in ultimul an de liceu, deci are 17-18 ani. Stiu ca pasiunile din adolescenta sunt intense, insa nu imi amintesc sa fi fost vreodata convinsa ca il iubesc pe vreun tip din liceu, ca e sufletul meu pereche sau ca vreau sa imbatranesc alaturi de el. Si in nici un caz nu la 10 zile distanta de primul moment in care ne-am vazut. Stiu ca vorbim despre un roman, nu despre o intamplare reala si ca in carti e permis ca unele chestii sa fie exagerate, insa asta mi s-a parut deplasat. Daca nu s-ar fi insistat atat pe cuvantul iubire, povestea ar fi devenit mai relaxata si mult mai usor de acceptat.

Mai departe: primele intalniri cu Asia ii aduc lui Max o serie de priviri furioase din partea acesteia. Asta inainte ca el sa ii salveze ei viata si sa afle ca respingerea ei dupa acea intalnire dramatica avea ca baza niste vise ciudate. Deci primele ei reactii nu au absolut nici un motiv, ceea ce te face sa concluzionezi ca Asia are obiceiul sa se uite urat la fiecare persoana necunoscuta care ii iese in cale. In rest, cele doua protagoniste feminine sunt destul de ok: Asia – ducand povara propriei taine, respinsa de parinti si de societate, sexy, misterioasa, usor sarita de pe fix, cu tendinte adesea deplasate si incarcata de furie. Poate nu foarte placuta ca personaj, insa categoric destul de usor de acceptat si de inteles. Sam, tipa draguta, desteapta, un fel de fata model, cu familie iubitoare, prieteni buni, un trai linistit si lipsit de probleme. Poate unii cititori considera separarea lenta de Dev o dovada de slabiciune, insa avand in spate o relatie de cativa ani, mie mi s-a parut ca delicatetea sa nu e de condamnat. Insa comportamentul ambelor fete pare de-a dreptul pueril si stupid  in momentul in care incep sa se lupte pentru Max. Iar Max… adolescent cu un trecut intunecat, cu o abilitate pe care ani la randul nu a reusit sa o stapaneasca si care a dus intr-un final la moartea unor persoane dragi si destramarea familei. Insa traumele nu explica decat partial personalitatea ce lasa de dorit si in nici un caz nu reprezinta o scuza pentru purtarea sa vis-a-vis de cei din jur. Nepoliticos, superficial, cu accese de vinovatie sau furie exagerate si cu o tendinta de a se autovictimiza in permanenta (unele chiar marcate prin expresii penibile si repetitive precum „Ma simt singur”…” Ma simteam din nou atat de singur..”, etc), pare sa isi cladeasca intregul set de defecte pe trecut si pe abilitatea sa iesita din comun. Nu este genul de personaj care sa ia darul primit ca pe o provocare, nu lupta sa obtina ce e mai bun din viata, chiar daca aceasta i-a jucat cateva feste, nu incearca sa invinga trecutul si sa paseasca pe un drum care sa ii sculpteze o personalitate mai frumoasa. Toate declaratiile privind o noua viata in care nu va repeta greselile facute sunt doar la nivel superficial, neintarite de nici un fapt. Oscileaza cu o lipsa totala de integritate si respect intre cele doua fete – vinovate in egala masura de rezultatele dezastruoase ale triunghiului amoros, intrucat nimeni nu le obliga sa accepte situatia; e convins ca le iubeste pe amandoua, le pune in situatii penibile si in afara de cateva concluzii rostite doar in treacat – de genul „Sunt o persoana ingrozitoare” – nu da nici un semn ca ar vrea sa schimbe in vreun fel situatia. Nu, vorbele si promisiunile fara o baza nu se iau in calcul. Ah, si in ciuda faptului ca una dintre fete isi demonstreaza sentimentele, el insista obsesiv ca ea sa ii faca si o declaratie verbala. In unele fragmente, cartea pare scrisa ca urmare a unei fantezii adolescentine tipice – doua tipe sexy, adesea imbracate in sutien si pantalonasi extrem de scurti, care se lupta pentru un baiat banal, caruia nu ii lipsesc insa pretentiile de vedeta rock. Iar daca suntem tot in zona aceasta, unul dintre lucrurile care m-au lasat cu gura deschisa este ca protagonistul este botezat cu numele autorului.

In afara de aspectele legate de personaje, povestea are cateva puncte slabe si in ceea ce priveste gramatica si stilul. Aici este probabil vina editorilor, intrucat apar o multime de greseli gramaticale si de cateva ori inadvertente privind punctul de vedere al povestii. Max este personajul din perspectiva caruia este narata povestea, insa el pare sa stie exact ce se intampla si in anumite momente in care nu este de fata. Nu inteleg cum pot aparea astfel de greseli in cazul unei carti ce a trecut prin mainile unor persoane profesioniste, platite sa faca exact asta: sa corecteze genul acesta de erori. In plus, stilul este adesea atat de infantil si lipsit de inflexiuni incat ai impresia ca citesti o compunere seaca de scoala. Daca nu ma insel, Ember este primul roman al autorului, insa aceasta nu este o scuza; toti scriitorii au avut un prim roman publicat si in majoritatea cazurilor rezultatele au fost impecabile. Poate ca talentul se modeleaza in timp, insa din nou, editorii ar fi trebuit sa trimita manuscrisul la rescris, cu sugestii si corecturi, ori de cate ori era nevoie pana cand iesea o carte adevarata.

Un alt lucru pe care nu l-am inteles si l-am gasit destul de enervant si inutil este reprezentat de datele de la inceputul fiecarui capitol sau chiar de pe parcursul acestora: 29 august, marti dimineata, ora 9.27. Nu vorbim de exemplu despre o carte ale carei intamplari sunt anterioare si apoi ulterioare unui eveniment major – cum ar fi o apocalipsa, un dezastru natural sau un atac terorist, nici nu avem in fata o carte gen jurnal, cu insemnari ce trebuie marcate prin detalii de acest gen. Din punctul meu de vedere, aceste date nu au nici un sens si mai mult, par a fi o noua dovada privind limitele povestii. Iti dau senzatia ca ar fi trebuit sa fie integrate in poveste, sa reiasa pur si simplu din text iar cititorul sa nu aiba nevoie sa le vada postate la fiecare cateva pagini.

Povestea are si parti bune. Chiar premisa cartii este una dintre acestea, abilitatatile supranaturale pe care le descoperim aici fiind destul de originale. Cum am mentionat si in pasajul in care am vorbit despre personajele principale, Asia si Sam sunt construite destul de ok daca ignori goana lor dupa Max, indiferent daca personalitatile lor iti plac sau nu. Frank mi-a placut pe parcursul intregului roman, pana in momentul in care i se pare normal ca Max sa nu isi termine scoala si sa plece aiurea prin lume si il mai si incurajeaza sa procedeze asa. Cei doi prieteni noi ai lui Max au si ei portrete complete. Exceptandu-l pe Max, restul personajelor par veridice, sunt creionate pe modele foarte credibile, nu doar cu parti bune ci si cu o gama de defecte.

Cum spuneam si la inceput, auzisem numai pareri destul de bune despre acest roman, asa ca ma asteptam macar la o poveste bunicica. Am tot asteptat ca ceva sa se intample, sa ma prinda povestea, sa se transforme personalitatile personajelor, insa din pacate, desfasurarea actiunii nu a facut decat sa imi intareasca parerea. Nu incerc sa fiu rautacioasa. Am vazut si parerile unor cititori care se plangeau de faptul ca apar scene de sex intre adolescenti, in ciuda faptului ca au 18, nu 12 ani. Abia acele reactii mi se par a fi exagerate, ca si cum persoanele respective nu ar mai stii de ce sa se lege si cauta zeci de alte motive. Insa nici nu pot sa nu fiu sincera si sa laud o poveste care mie mi s-a parut atat de slaba, oricat de laudata ar fi de alti cititori. Se poate ca si varsta sa fie un factor important in modul in care este perceputa cartea. Probabil publicul adolescent va rezona cu momentele de rebeliune prezentate si cu diferitele gesturi exagerate, regasindu-si gandurile si fanteziile in ele. Insa cititorii de peste 20 de ani care privesc cu ochi diferiti crizele adolescentei vor fi probabil mai frapati de aspectele negative ale povestii si nu vor mai avea cum sa se simta legati de aceasta.