Posted in Jordan Elizabeth Mierek

Escape from Witchwood Hollow – Jordan Elizabeth Mierek

Escape from Witchwood Hollow - Jordan Elizabeth MierekEscape from Witchwood Hollow

Jordan Elizabeth Mierek

Disponibil aici: Amazon 

Numar pagini: 178

*

Sinopsis:

Everyone in Arnn – a small farming town with more legends than residents – knows the story of Witchwood Hollow: if you venture into the whispering forest, the witch will trap your soul among the shadowed trees.

After losing her parents in a horrific terrorist attack on the Twin Towers, fifteen-year-old Honoria and her older brother escape New York City to Arnn. In the lure of that perpetual darkness, Honoria finds hope, when she should be afraid.

Perhaps the witch can reunite her with her lost parents. Awakening the witch, however, brings more than salvation from mourning, for Honoria discovers a past of missing children and broken promises.

To save the citizens of Arnn from becoming the witch’s next victims, she must find the truth behind the woman’s madness.

How deep into Witchwood Hollow does Honoria dare venture?

Parerea mea:

Atunci cand am acceptat propunerea de a recenza romanul Escape from Witchwood Hollow imi imaginam ca voi da peste o lectura interesanta datorita amestecului neasteptat de teme abordate, dar in acelasi timp, usurica si cu un fir narativ usor de anticipat.

Am avut dreptate doar in legatura cu primul aspect, deoarece actiunea a fost oricum numai usor de preconizat nu. Parcursesem deja aproape jumatate din volum si inca nu intelegeam in ce mod vor ajunge sa se lege intre ele cele trei povesti separate pe care autoarea le creeaza. Cu atat mai mult cu cat fiecare dintre ele se desfasoara in alt secol. Intre doua dintre ele vedeam o legatura mai mult sau mai putin clara, insa cea de-a treia nu parea sa aiba aproape nimic in comun cu celelalte. Fiecare nou capitol aduce, alternativ, in atentia cititorului una dintre cele trei povesti, suspansul fiind astfel pastrat pe tot parcursul lecturii iar curiozitatea cititorului este mentinuta la cote ridicate de la inceput si pana la sfarsit.

Un aspect interesant este modul inventiv in care sunt creionate anumite personaje. Ti se spune de la inceput care sunt personajele negative, insa tot atunci primesti si explicatia pentru care au ajuns asa. Iar pe masura ce parcurgi capitol dupa capitol, iti este tot mai greu sa le privesti in nuante intunecate, in ciuda dovezilor indubitabile pe care le ai impotriva acestora.

Foarte placut m-a surprins partea de romance. Cum atatea si atatea carti fantasy YA promoveaza iubirile instante si relatiile absurd de accelerate, o poveste atat de realista precum cea imaginata de Jordan Elizabeth Mierek nu poate decat sa te impresioneze. Mi s-a parut ca toate actiunile personajelor sunt  pline de normalitate, de naturalete si este imposibil sa nu te regasesti in oricare dintre ele: fiecare gand rostogolit pe toate partile pana cand ajunge sa capete dimensiuni hiperbolizate in mintea protagonistei; fiecare gest ce pare in totalitate inocent si lipsit de sensuri ascunse, avand insa un substrat negat pana si fata de propria persoana; fiecare incercare de a interpreta replicile celuilalt, fiecare negare a propriilor sentimente.

Mi-a placut si modul in care evolueaza relatia celor doua personaje, fara egoismul tipic protagonistilor YA, fara placerea de a se arunca inainte cu capul fara a analiza ce ii asteapta, fara lipsa de respect fata de sentimentele celor din jur, fara schimbari bruste si absurde ale trairilor de pana atunci. Am fost de fapt atat de surprinsa de atitudinea protagonistilor, incat am tot asteptat ca acestia sa cedeze, sa ma dezamageasca, sa aleaga variantele cu care te-au obisnuit cele mai multe romane pentru adolescenti publicate in ultimii ani.

Trebuie sa mentionez si modul impecabil in care autoarea creioneaza perioadele de timp in care se desfasoara cele trei fire narative si, mai ales, felul in care personalitatile protagonistelor difera atat de mult tocmai datorita influentei vremurilor in care au trait. Imi imaginez ca varstele eroinelor sunt destul de apropiate, insa influenta mediului si timpului in care traiesc te face adesea sa uiti acest lucru si sa ai senzatia ca una dintre ele este mult mai matura decat celelalte. Daca stai putin sa reflectezi, iti poti da seama ca fiecare noua epoca a “lungit” putin copilaria, ca in trecut, adolescenta de astazi ar fi fost poate casatorita deja, ar fi luptat pentru supravietuire sau ar fi avut deja proprii sai copii. Romanul nu abunda in descrieri, insa autoarea reuseste sa iti imprime perfect in minte imaginea timpurilor respective, modul in care functiona societatea acum cateva sute de ani si felul in care mentalitatea oamenilor s-a modificat treptat.

Desi povestea se construieste practic pe un schelet fantasy, partea aceasa nu este deloc exagerata, ci in majoritatea timpului ramane mai degraba o trasatura secundara. Abia spre final incepe parca sa invaluie tot mai mult din poveste, insa nu intr-un mod deranjant sau care sa scada credibilitatea evenimentelor. Ba dimpotriva, te incita intr-un mod aproape hipnotizant, te lasa cu respiratia taiata pe masura ce descoperi ceea ce se intampla cu adevarat in Witchwood Hollow. Iar cel mai interesant aspect este ca autoarea reuseste sa te captiveze astfel in ciuda faptului ca nu ti-a ascuns niciodata nimic, ca ti-a oferit indicii si sugestii clare pe tot parcursul lecturii. Mi se pare uimitoare capacitatea unor autori de a te lasa fara cuvinte desi te avertizeaza inca de la inceput despre cursul povestii.

Nici finalul nu s-a potrivit deloc cu ceea ce imi imaginam ca voi gasi in aceasta poveste. Am citit si recitit ultimele pagini, nevenindu-mi sa cred ca am inteles corect ceea ce tocmai s-a intamplat si asteptandu-ma sa mai apara niste pagini in care sa ni se spuna ca de fapt, ultimul capitol a fost doar un vis. Totusi, asa dulce-amar cum este, nu imi pot inchipui un mod mai bun de atat pentru a incheia romanul. Se termina brusc si intr-un mod… nu, neasteptat este putin spus! Socant de-a dreptul! Insa iti lasa impresia foarte pregnanta ca povestea va continua si dupa ce ai inchis cartea, ca happy-end-urile pot fi si altele decat cele cu care suntem atat de obisnuiti, cele cu “au trait fericiti pana la adanci batraneti”.

Bile albe:

Amestecul surprinzator de povesti, elemente, epoci si teme abordate care se conecteaza intr-o maniera uimitor de lina.

Bile negre:

Din cand in cand, existau salturi de la o scena la alta (in cadrul aceleiasi povesti) destul de derutante. De exemplu, una dintre eroine este la scoala si deodata, in propozitia urmatoare, o gasim deja acasa, luand cina cu familia. Desigur, nu ma astept ca un autor sa descrie fiecare pas pe care il face personajul, insa au fost acele cateva momente in care am simtit ca era necesar un indiciu care sa faca legatura mai clar intre cele doua cadre.

ENGLISH:

When I accepted the offer to review Escape from Witchwood Hollow, I was imagining that I’ll discover an interesting story because of the unexpected mix of subjects but, in the same time, a light and easily to anticipate read.

I was right only regarding the first idea, because the plot was anyhow but easy to envision. I had already read almost a half of the novel and still didn’t have a clear understanding of how will the three separate stories created by the author finally connect. Especially because each of those stories develops in another century. Between two of them I could see a vague connection, but the third one seemed to have almost nothing in common with the others. Each new chapter brings, alternatively, to the reader’s attention one of the three stories, so that the suspense is kept all the way to the end, without giving you the chance to lose your curiosity.

An interesting aspect is the inventive way in which some of the characters are portrayed. You know from the beginning who the villains are, but in the same time, you also receive the reasons why they ended up like this. And the more you read, the more difficult it is for you to see them in dark shades, despite the undoubtedly proofs you have against them.

I was extremely surprised – in a very good way – by the romance part of the novel. Because so, so many YA fantasy books are promoting instant love and absurdly accelerated relations, such a realistic love like the one imagined by Jordan Elizabeth Mierek can only impress you. I thought that all characters’ actions are full of normality, of ease and it’s impossible not to connect to them: each thought rolled over and over again until it becomes exaggerated in the protagonist’s mind; each gesture that seems totally innocent and bare of any hidden bearings, but actually having a substrate that’s denied even to the heroine herself; each attempt to understand the true meaning of the other’s remark, each denial of her own feelings.

I also loved the way the relation between the two protagonists from the present develops: without the typical selfishness of the YA characters, without the obsession to throw themselves onwards without analyzing what’s there waiting for them, without the lack of respect for others’ feelings, without sudden and absurd emotion changes. I was actually so surprised by the characters attitude that I kept waiting for them to give up, to disappoint me, to choose the options we’re used to from most of the YA novels published in the last few years.

I have to mention the impeccable way the author draws the time periods where the three stories develop and especially the way the characters’ personalities are so different exactly because of the era they are living in. I imagine that the three heroines’ ages are quite similar, but the influence of the environment and the time they are living in makes you forget pretty often this thing and gives you the sensation that one of them is more mature than the others. If you give it a second though, you can realize that each new century “extended” the childhood because, in the past, the teenager from today might have been married already, might have fought for survival or might have already have her own children. The novel is not flow with descriptions, but the author manages to imprint in your mind the image of those times, the way the society was working hundreds of years ago and the way people’s mentality gradually changed.

Although the story is built on a fantasy frame, the fantasy element is not exaggerated but it actually remains a secondary feature for most of the time. Only later it starts to envelop more and more of the story but not in a distressing way that might decrease the events’ credibility. On the contrary, it incites you in an almost hallucinatory way; it leaves you breathless as you start discovering what’s actually happening in Witchwood Hollow. And the most interesting thing is that the author manages to engage you like this despite the fact that she never hid anything, she always gave you clear hints and clues throughout the story. I find amazing the ability of some authors to leave you speechless even though they warn you from the beginning about what’s going to happen later.

Not even the ending matched what I imagined I might find in this story. I read and read again the last pages, not believing that I understood correctly what just happened and still waiting for some new pages that would say that the last chapter was just a dream. Nevertheless, bittersweet as it is, I can’t actually imagine a better way to end the novel. It ends so sudden and in a… no, unexpected is not the right word! It’s downright mind-blowing! But it gives you a very clear feeling that the story will continue even after you’ll close the book, that the happy endings can actually be very different from the “happily ever after” we are all so used with.

PROs:

The amazing mix of stories, elements, years and subjects that are connected in such a surprising and perfectly smooth manner.

CONs:

From time to time, there were jumps from a scene to another (in the same story) that were a bit confusing. For example, a character is in class and all of the sudden, in the next sentence, she’s already home, having dinner with the family. Of course, I’m not expecting an author to describe every single step the character is making, but there were these few moments when I felt that a clue was necessary to link those two pictures.

Posted in Mark Lawrence

Printul Spinilor (seria Imperiul Faramitat, volumul 1) – Mark Lawrence

Printul Spinilor (seria Imperiul Faramitat, volumul 1) - Mark LawrenceDisponibil la: Editura TREI

Colectia: Fantasy

Traducerea: Roxana Gamart

Numar pagini: 392

*

Sinopsis:

Candva odrasla regala privilegiata, crescuta de o mama iubitoare, Jorg Ancrath a devenit Printul Spinilor, un adolescent fermecator si imoral, care conduce o banda de proscrisi brutali. Lumea este in haos, violenta abunda, cosmarurile rasar la fiecare pas. Trecutul dur al lui Jorg l-a facut sa nu se mai teama de niciun om, fie el viu sau mort. Totusi mai exista ceva care-l inspaimanta… Reintors la castelul tatalui sau pentru a-si revendica mostenirea, Jorg trebuie sa se confrunte cu orori din copilarie si sa-si croiasca viitorul impotriva tuturor.

„Tulburatoare, minunata, haotica, poetica, obsedanta, antrenanta… Credeti sau nu, toate cuvintele acestea descriu o singura carte:Printul Spinilor.” – Booklist

„Sumbru si implacabil, volumul Printul Spinilor va va atrage in mrejele sale si va va inhata cu totul. Incredibil…” – Robin Hobb

Parerea mea:

Am terminat Printul spinilor si nu am putut scapa nici acum de senzatia care m-a bantuit de-a lungul intregii lecturi: aceea ca imi scapa ceva, ca exista intelesuri ascunse pe care nu le-am perceput, ca dupa cateva sute de pagini tot nu stiu nimic despre personajele pe care le-am intalnit, ca imi lipsesc niste piese din puzzle si de aceea nu il pot asambla cum trebuie.

Desigur, finalul volumului aduce niste explicatii ale misterelor pastrate pana atunci, dar tot am ramas cu o multime de intrebari si cu dorinta de a intelege motivatiile personajelor. Cred ca problema mea consta in faptul ca cel putin in cazul unora, motivele sunt exact ceea ce se vede, ca nu exista straturi mai profunde. Fiind obisnuita cu motivatii mai adanci, cred ca mi-e greu sa accept ca de data aceasta ceea ce am primit direct nu ascunde nimic in plus.

Uneori personajele, la fel ca oamenii reali sunt pur si simplu crude, insetate de putere, dispuse sa calce pe cadavre pentru a obtine ceea ce isi doresc, cu temperamente oribile si cu o dorinta innascuta de a face rau, de a provoca suferinta. Iar in cartea lui Mark Lawrence intalnesti toate tipurile de personaje de genul acesta. Cel mai interesant aspect este faptul ca exceptie nu face nici protagonistul. Si in ciuda faptului ca trecutul sau iti ofera un fel de motivatie sau ca finalul aduce o explicatie in plus, comportamentul sau tot infiorator ramane in majoritatea timpului. Intr-un fel, l-am admirat pe Jorg tocmai pentru rautatea aceea fara cusur. Ma intriga personajele care pot fi atat de perfect rele, impasibile la durere, la frumusete, la tristete, la iubire,  mila, curaj si in general, la toate lucrurile care ar sensibiliza o persoana normala. Mai degraba decat sa le detest, ma simt fascinata de ele ca de un lucru a carui functionare sau existenta pe care nu o pot intelege oricat m-as stradui.

Un alt aspect care m-a intrigat de-a lungul lecturii a fost contrastul dintre lumea pe care autorul te face sa ti-o imaginezi si limbajul personajelor. Cadrul pare unul medieval, cu tuse fantastice, insa stilul de vorbire al personajelor este contemporan, frivol, alunecos sau chiar agresiv pe alocuri. Un alt lucru care m-a dezorientat a fost o referire la Nietzche, care a trait in perioada 1844 – 1900 si care sugereaza faptul ca, desi universul creat de Lawrence pare sa existe in epoca medievala, este asezat in realitate fie intr-un trecut foarte apropiat, fie intr-un prezent sau viitor imaginar.

Volumul abunda de situatii tensionate, cu actiune alerta si un suspans greu de indurat. Insa din punctul meu de vedere, personajele sunt punctul cel mai tare al lecturii. Portretele lor transforma romanul intr-unul unic, ce se diferentiaza foarte clar de alte carti epic/high fantasy.

Tinand cont de schimbarile protagonistului din final, atat de statut cat si de personalitate, sunt extrem de curioasa sa descopar modul in care va evolua povestea in volumele urmatoare. Intr-adevar, cunoastem telul lui Jorg si e usor sa ne imaginam ca va face tot ce ii sta in putere pentru a si-l atinge, insa nu imi pot inchipui in ce mod o va face. Mai ales ca se preconizeaza niste confruntari care vor implica sentimente si emotii mult mai puternice decat cele de pana acum.

Multumesc Editurii TREI pentru ca mi-a oferit acest roman.

Bile albe:

Originalitatea povestii asigurata prin caracterul protagonistului si al personajelor secundare si prin modul interesant in care se contureaza relatiile intre astfel de oameni.

Bile negre:

In mai multe cazuri, situatiile dificile se rezolva parca prea repede si prea usor. Planurile si calatoriile in sine au o durata potrivita si un grad de tensiune ridicat, insa punctul culminant este de multe ori fulgerator si… aproape miraculos. M-a sacait dezechilibrul care se creaza din cauza aceasta.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Numele Vantului (seria Cronicile Ucigasului-de-Regi, volumul 1) – Patrick Rothfuss

Jumatatea Rea (seria Half Life, volumul 1) – Sally Green

Posted in Patrick Rothfuss

Teama Inteleptului (seria Cronicile Ucigasului-de-Regi, volumul 2) – Patrick Rothfuss

Teama Inteleptului (seria Cronicile Ucigasului-de-Regi, volumul 2) – Patrick RothfussDisponibil la: Targul Cartii

Colectia: Fantasy

Traducerea: Graal Soft

Numar pagini: 1248

 

Sinopsis:

Kvothe e in continuare in cautarea raspunsurilor care sa ii dezvaluie adevarul despre misteriosul popor Amyr, despre chandrieni si despre moartea parintilor sai. Dar drumul catre adevar este presarat cu primejdii, iar Kvothe trebuie sa se confrunte cu legendarii mercenary Adem, sa incerce sa repare onoarea familiei sale si sa calatoreasca in regatul Fae. Acolo o va intalni pe Felurian, o femeie zana careia nu-i poate rezista sau supravietui nici un barbat… 

Kvothe face primii pasi in drumul sau eroic si afla cat de grea poate sa fie viata cand ajungi sa fii considerat o legenda vie.  

Parerea mea:

Stim o parte din legende. Stim ca sunt si altele, mai marete, mai impresionante. Am cunoscut un copil genial, greu incercat de o soarta infioratoare. Apoi un adolescent remarcabil si mult prea talentat la a se baga in probleme. Stim si un barbat obosit, resemnat, vanat si uimitor, cu un trecut incredibil. Insa lipsesc piese mari care sa faca legatura intre aceste tablouri. Iar ceea ce am vazut pana acum nu ofera explicatia referitoare la modul in care omul devine legenda. La finalul volumului Numele vantului, acesta este stadiul in care Patrick Rothfuss isi lasa cititorii.

Teama inteleptului umple golurile, contureaza trecerile de la o imagine la alta. Si fiecare tablou primeste tuse tot mai clare: adolescentul, legenda, adultul.

La inceputul cartii il regasim pe Kvothe la Universitate, acolo unde ramane destul timp pentru a intra in noi belele, pentru a-si intari prieteniile si a-si face noi dusmani. Dar apoi, aventurile ce se intrezaresc trec la un alt nivel. Odata cu plecarea de la scoala incepe si transformarea unei celebritati locale intr-o legenda vie ce va strabate lumea.

Il insotim acum pe Kvothe intr-o calatorie in care spera sa isi gaseasca un sponsor dispus sa ii finanteze studiile si muzica si care sa ii ofere protectia si beneficiile numelui sau. Dar socoteala de acasa se potriveste prea rar cu cea din targ. Astfel, calea pe care a ales-o protagonistul se dovedeste a fi mai dificila si mult mai complexa decat se astepta. Paseste in locuri unde nu se astepta sa ajunga, intalneste oameni noi si fiinte din alte lumi, da peste provocari din care nu ar fi crezut ca va iesi viu, invata si se transforma. Dintr-un adolescent sclipitor si rebel, Kvothe se metamorfozeaza intr-un tanar intelept, cu experiente ce i-au marcat pielea si sufletul, cu o capacitate de a-si surprinde pana si cei mai inzestrati profesori, cu talente incredibile si desigur, la fel de rebel ca si inainte.

Surprinzator mi s-a parut modul in care autorul reuseste sa transmita emotii cititorului. Pierderea unei prietenii, tradarea, jignirea, nedreptatea, pe toate le simti atat de intens ca si cum le-ai experimenta tu insuti si nu un personaj dintr-o poveste. De nenumarate ori iti doresti ca lucrurile sa se fi petrecut altfel, sa fi avut un alt deznodamant, de nenumarate ori intamplarile te revolta si te infurie. Si mai frustrant este faptul ca nu prea poti invinui pe nimeni de ceea ce se petrece. Autorul reuseste sa creioneze atat de desavarsit personajele incat le intelegi perfect motivatiile chiar si atunci cand nu esti de acord cu ele. Toate portretele sunt viu colorate, niciun personaj nu este doar alb sau negru. Iar unele sunt atat de incantatoare incat e dureros sa iti amintesti ca ele exista doar pe hartie.

Ritmul povestii este inegal. Uneori firul narativ se intinde drept si lenes, alteori se incalceste fulgerator, lasandu-te ametit si bulversat. Interludiile care te readuc in prezentul lui Kvothe te irita in prima clipa, intrerupand povestile trecutului in cele mai tensionate momente. Insa dupa doar cateva randuri, te trezesti la fel de captivat de ele pe cat erai si de istoria pe care o nareaza protagonistul.

Volumul nu este pur si simplu o poveste pe care o parcurgi si apoi o uiti. Poate si datorita lungimii, dar mai ales datorita modului impecabil in care este scris, am perceput Teama inteleptului mai degraba ca pe o experienta pe care sufletul tau o traieste alaturi de Kvothe.

Multumesc Targul Cartii pentru ca mi-a oferit ocazia sa parcurg acest roman.

Bile albe:

Complexitatea fiecarei intamplari, a fiecarui personaj si atentia pentru detalii cu care autorul le-a creat.

Bile negre:

Din punct de vedere al actiunii, romanul ar putea fi impartit in aproximativ sapte parti. Doua dintre acestea mi s-au parut atat de lungite incat ajung sa plictiseasca. Spre exemplu, un drum destul de banal si scurt, lipsit de orice evenimente deosebite ajunge sa fie descris pe 3-4 pagini. Cadrul in care se desfasoara scurtul drum este intr-adevar unul surprinzator si nemaivazut, dar tot iti pune serios rabdarea la incercare. Contrastul este cu atat mai mare cu cat restul cartii, in ciuda lungimii, este uimitor de bine echilibrat, reusind sa iti pastreze in permanenta interesul la un nivel ridicat.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Numele Vantului (seria Cronicile Ucigasului-de-Regi, volumul 1) – Patrick Rothfuss

Regatul umbrelor (seria Grisha, volumul 1) – Leigh Bardugo

Posted in Florin Bican

Si v-am spus povestea asa. Aventurile cailor nazdravani rememorate de insisi – Florin Bican

Si v-am spus povestea asa - Florin BicanDisponibil la: Editura Arthur 

Colectia: Beletristica 12+, Beletristica 7-12 ani, Carti educative

Data aparitie: octombrie 2014

Numar pagini: 272

 

Sinopsis:

Si v-am spus povestea asa aduce laolalta basme clasice romanesti (cele cu Aleodor Imparat, Harap Alb, alaturi de intreaga cohorta de feti-frumosi, cai nazdravani, imparati si fete de imparati) si uneste ingenios povestile lor intr-una mai mare, un basm la superlativ, care pastreaza din cele vechi, intregindu-le, firescul, umorul si vraja povestirii.  Cine iubeste basmele romanesti le va regasi aici, „aduse la zi“ printr-o rescriere originala si amuzanta – din care vom afla ca toate povestile faimoase ale literaturii romane sunt, de fapt, una singura, si ca drumurile eroilor lor s-au intretaiat adesea in chipuri neasteptate.

Parerea mea:

De cativa ani, am observat un nou trend in literatura de afara, care devine din ce in ce mai popular. De la o Psyche moderna sau o Alice care patrunde in Zombieland, la o Dorothy ce joaca rolul antagonistului si pana la Alba ca Zapada care este, cum altfel, un vampir infiorator, putine povesti clasice au scapat de imaginatia scriitorilor contemporani care le-au rasucit in cele mai surprinzatoare moduri.

Atunci cand am citit descrierea romanului Si v-am spus povestea asa, nu am putut rezista… CONTINUAREA AICI.

Posted in Joan D. Vinge

Cei 47 de ronini – Joan D. Vinge

Cei 47 de ronini - Joan D. VingeDisponibil la: Nemira 

Colectia: Nautilus SF

Traducerea: Cecilia Preda

Numar pagini: 496

 

Sinopsis:

Dupa ce stapanul lor, in urma intrigilor unei minti diabolice, este obligat sa-si faca seppuku, 47 de samurai jura sa se razbune si sa indrepte dezonoarea abatuta asupra neamului lor. Roninii strabat o lume salbatica, populata de creaturi mitice si fiinte fabuloase si au nevoie de ajutorul lui Kai.

O fascinanta legenda japoneza prinde viata intr-o carte irezistibila si un film de succes.

Parerea mea:

Cand am cerut aceasta carte, nu stiam nimic despre ea, in afara de faptul ca exista si un film cu acelasi nume. Si ca titlul imi parea vag cunoscut de mai demult, ceea ce m-a facut sa banuiesc ca ar putea exista vreo legenda veche despre aceasta poveste. Insa imi era dor de o carte care sa ma transporte in Japonia secolelor trecute, care m-a fascinat dintotdeauna, asa ca nu am stat deloc pe ganduri. Am aflat mai tarziu ca legenda se bazeaza de fapt pe o poveste reala, care s-a petrecut cu adevarat in Japonia la inceputul secolului 18.

Am fost surprinsa atunci cand am deschis cartea sa citesc faptul ca romanul se bazeaza de fapt pe scenariul filmului cu acelasi nume si nu invers. Este prima data cand citesc o astfel de carte si trebuie sa recunosc ca in acel moment, am privit volumul cu o oarecare… CONTINUAREA AICI.