Disponibil la: Editura TREI
Colectia: Fantasy
Traducerea: Roxana Gamart
Numar pagini: 392
*
Sinopsis:
Candva odrasla regala privilegiata, crescuta de o mama iubitoare, Jorg Ancrath a devenit Printul Spinilor, un adolescent fermecator si imoral, care conduce o banda de proscrisi brutali. Lumea este in haos, violenta abunda, cosmarurile rasar la fiecare pas. Trecutul dur al lui Jorg l-a facut sa nu se mai teama de niciun om, fie el viu sau mort. Totusi mai exista ceva care-l inspaimanta… Reintors la castelul tatalui sau pentru a-si revendica mostenirea, Jorg trebuie sa se confrunte cu orori din copilarie si sa-si croiasca viitorul impotriva tuturor.
„Tulburatoare, minunata, haotica, poetica, obsedanta, antrenanta… Credeti sau nu, toate cuvintele acestea descriu o singura carte:Printul Spinilor.” – Booklist
„Sumbru si implacabil, volumul Printul Spinilor va va atrage in mrejele sale si va va inhata cu totul. Incredibil…” – Robin Hobb
Parerea mea:
Am terminat Printul spinilor si nu am putut scapa nici acum de senzatia care m-a bantuit de-a lungul intregii lecturi: aceea ca imi scapa ceva, ca exista intelesuri ascunse pe care nu le-am perceput, ca dupa cateva sute de pagini tot nu stiu nimic despre personajele pe care le-am intalnit, ca imi lipsesc niste piese din puzzle si de aceea nu il pot asambla cum trebuie.
Desigur, finalul volumului aduce niste explicatii ale misterelor pastrate pana atunci, dar tot am ramas cu o multime de intrebari si cu dorinta de a intelege motivatiile personajelor. Cred ca problema mea consta in faptul ca cel putin in cazul unora, motivele sunt exact ceea ce se vede, ca nu exista straturi mai profunde. Fiind obisnuita cu motivatii mai adanci, cred ca mi-e greu sa accept ca de data aceasta ceea ce am primit direct nu ascunde nimic in plus.
Uneori personajele, la fel ca oamenii reali sunt pur si simplu crude, insetate de putere, dispuse sa calce pe cadavre pentru a obtine ceea ce isi doresc, cu temperamente oribile si cu o dorinta innascuta de a face rau, de a provoca suferinta. Iar in cartea lui Mark Lawrence intalnesti toate tipurile de personaje de genul acesta. Cel mai interesant aspect este faptul ca exceptie nu face nici protagonistul. Si in ciuda faptului ca trecutul sau iti ofera un fel de motivatie sau ca finalul aduce o explicatie in plus, comportamentul sau tot infiorator ramane in majoritatea timpului. Intr-un fel, l-am admirat pe Jorg tocmai pentru rautatea aceea fara cusur. Ma intriga personajele care pot fi atat de perfect rele, impasibile la durere, la frumusete, la tristete, la iubire, mila, curaj si in general, la toate lucrurile care ar sensibiliza o persoana normala. Mai degraba decat sa le detest, ma simt fascinata de ele ca de un lucru a carui functionare sau existenta pe care nu o pot intelege oricat m-as stradui.
Un alt aspect care m-a intrigat de-a lungul lecturii a fost contrastul dintre lumea pe care autorul te face sa ti-o imaginezi si limbajul personajelor. Cadrul pare unul medieval, cu tuse fantastice, insa stilul de vorbire al personajelor este contemporan, frivol, alunecos sau chiar agresiv pe alocuri. Un alt lucru care m-a dezorientat a fost o referire la Nietzche, care a trait in perioada 1844 – 1900 si care sugereaza faptul ca, desi universul creat de Lawrence pare sa existe in epoca medievala, este asezat in realitate fie intr-un trecut foarte apropiat, fie intr-un prezent sau viitor imaginar.
Volumul abunda de situatii tensionate, cu actiune alerta si un suspans greu de indurat. Insa din punctul meu de vedere, personajele sunt punctul cel mai tare al lecturii. Portretele lor transforma romanul intr-unul unic, ce se diferentiaza foarte clar de alte carti epic/high fantasy.
Tinand cont de schimbarile protagonistului din final, atat de statut cat si de personalitate, sunt extrem de curioasa sa descopar modul in care va evolua povestea in volumele urmatoare. Intr-adevar, cunoastem telul lui Jorg si e usor sa ne imaginam ca va face tot ce ii sta in putere pentru a si-l atinge, insa nu imi pot inchipui in ce mod o va face. Mai ales ca se preconizeaza niste confruntari care vor implica sentimente si emotii mult mai puternice decat cele de pana acum.
Multumesc Editurii TREI pentru ca mi-a oferit acest roman.
Bile albe:
Originalitatea povestii asigurata prin caracterul protagonistului si al personajelor secundare si prin modul interesant in care se contureaza relatiile intre astfel de oameni.
Bile negre:
In mai multe cazuri, situatiile dificile se rezolva parca prea repede si prea usor. Planurile si calatoriile in sine au o durata potrivita si un grad de tensiune ridicat, insa punctul culminant este de multe ori fulgerator si… aproape miraculos. M-a sacait dezechilibrul care se creaza din cauza aceasta.
| Alte recenzii care te-ar putea interesa:
Numele Vantului (seria Cronicile Ucigasului-de-Regi, volumul 1) – Patrick Rothfuss |
My Weekly Book 
SPOILERE.
Eu am tras concluzia ca actiunea este plasata intr-un viitor imaginar, dupa un razboi nuclear. Presupun ca ziua celor o suta de sori, despre care tot pomeneau personajele, a fost ziua in care au avut loc mai multe explozii nucleare si ziua in care lumea a fost distrusa, iar oamenii au ajuns sa traiasca ca in Evul Mediu (tin minte ca ii tot mentionau pe Construcatori, cei datorita carora inca aveau unele constructii si drumuri care lor li se pareau incredibile, iar acesta a fost unul dintre motivele care m-au determinat sa cred ca actiunea se petrece intr-o lume distopica). Oamenii aceia care traiau in pesteri si aveau diferite mutatii erau afectati de scurgerile de la reactorul nuclear a carui explozie o provoaca Jorg pentru a distruge regatul vecin.
La inceput credeam ca Jorg e crud si brutal din cauza mortii mamei si fratelui lui, dar asta nu mi se parea ca ar scuza atrocitatile pe care le comitea si din acest motiv mi-a fost terbil de greu sa citesc tot ce facea. Spre final, mi-am dat seama ca el se afla sub vraja celui care il proteja pe cel responsabil de moartea mamei lui. Acesta il facuse si sa renunte la razbunare vreme de atatia ani si cred ca acea vraja a influentat intr-o oarecare masura si transformarea unui copil intr-un om crud si nemilos (oricum, dupa ce a asistat la violarea si uciderea mamei lui, zdrobirea fratiorului lui si si-a petrecut noaptea in chinuri groaznice intr-o tufa de spini, numai sanatos la cap nu mai era Jorg). In plus, tatal lui era un ticalos care facea tot ce-i statea in putinta pentru ca Jorg sa nu aiba niciun drept la tron, chiar daca asta insemna sa-l ucida. Jorg de mic nu avea cui sa-i ceara ajutorul, nu avea spre cine sa se intoarca in caz de pericol si a ales sa devina un surpravietuitor, chiar daca isi pierdea astfel umanitatea.
Doamne, esti geniala! Are atat de mult sens ce ai scris! Adevarul e ca eu pe tot parcursul cartii am considerat ca actiunea se petrece in trecut, pana la momentul ala in care il mentioneaza pe Nietzche care m-a dat peste cap. Si m-am intrebat cand dumnezeu s-o fi petrecand actiunea, ce imi scapa, dar nu m-am straduit foarte tare sa gasesc o varianta care sa sune ok. Ma gandeam pur si simplu ca autorul a creat o lume fantasy fara nicio legatura clara cu lumea noastra, nu combinasem indiciile pe care le-a imprastiat autorul prin carte. Cred ca exact din cauza ca nu am putut empatiza cu personajele, am avut tendinta sa citesc relativ superficial cartea, prea concentrata pe personaje si pe ideea de a gasi motivatii ascunse.
Da, da, Jorg are intr-adevar doua scuze pentru a se comporta in modul acela, dar cum deocamdata nu ii cunosc alta fata a caracterului, nu pot presupune ca la origine si fara influentele respective (ale trecutului si ale vrajitorului) ar fi o persoana buna. Deci deocamdata i-am privit doar rautatea pura si urmeaza sa vad in ce lumina va aparea in volumele urmatoare..
O să o cer și eu de la Trei, că o aveam de ceva timp pe listă
Sunt curioasa ce impresii iti va lasa 🙂
La mine a fost exact invers :))) Pentru ca nu puteam empatiza cu Jorg, m-am concentrat asupra lumii create de autor si asupra personajelor secundare.
Eu cred ca Jorg are si ceva calitati pentru ca altfel nu-mi explic de ce oamenii lui erau atat de loiali si de dispusi sa moara pentru el. Tinand cont de comportamentul tatalui sau, ma indoiesc ca Jorg ar fi avut cum sa ajunga bine si fara acele experiente traumatizante. Crescand langa un tiran ar fi devenit fie la fel ca acesta, fie ar fi fost ucis mai repede de uneltirile tatalui sau. Eu nu prea ma astept ca Jorg sa se schimbe de acum incolo. A ajuns rege, iar acum cred ca va vrea sa se razbune pe tatal sau si sa puna stapanire pe regatul acestuia.
In plus, i-a pierdut pe prietenii sai cei mai apropiati, singurii in care avea incredere si care il umanizau. Nici acum nu sunt sigura daca Makin a supravietuit sau nu. Ultima data cand era mentionat se indrepta, ranit, spre o gramada de soldati inamici. El si Nubanezul au fost preferatii mei.
:))) Ce amuzant e cum reactionam diferit la acelasi lucru. Da, da, la asta ma gandeam si eu in ceea ce il priveste pe Jorg. Ca aceasta rautate s-a asezat pe o baza, daca ar fi fost de o bunatate absoluta initial, ar fi existat o lupta interioara mai puternica, nu ar fi devenit atat de crud.
Off, si la mine cei doi au fost preferatii. Si mi-a mai placut si profeorul lui Jorg, si el mort acum…
Si mie mi-a placut de profesorul lui. Eram asa de disperata la final pentru ca nu am reusit sa aflu daca Makin era in viata sau nu incat am citit ultimele pagini de vreo trei ori ca sa fiu sigura ca nu mi-a scapat ceva (cum mi-a placut mult de el ma astept sa fie mort pentru ca personajele secundare, care sunt preferatele mele, cam intotdeauna sfarsesc rau). M-am bucurat ca macar pustiul acela care manipula focul a scapat, desi moartea fratelui lui mai mic mi s-a parut ingrozitoare si teribil de trista. M-a revoltat si m-a infuriat faptul ca vrajitoarea aceea oribila reusise sa puna stapanire pe Jorg si pe oamenii lui astfel incat nu au putut interveni sa-l salveze (si m-am enervat la culme cand mi-am dat seama ca nici macar nu a murit, in ciuda sacrificiului Nubanezului). In genul acesta de momente am putut observa in Jorg cateva sclipiri de umanitate care m-au facut sa sper ca nu e totul pierdut pentru el. Oricum, cred ca pustiul acela e un personaj pe care trebuie sa-l privim in antiteza cu Jorg, tinand cont de asemanarile dintre ei. Ambii au pierdut un frate si au fost pe punctul de a muri, niciunul dintre ei nu are pe nimeni (desi Jorg a fost sprijinit si protejat de Makin si Nubanez), iar acum urmeaza sa vedem daca si acel baietel va deveni crud si nemilos.
Abia astept urmatorul volum din aceasta serie. Pana atunci sper sa reusesc sa citesc si primul volum din cealalta serie a autorului.
Oh, da, si eu am fost furioasa ca sacrificiul Nubanezului a fost practic inutil! Stiu ca unele sacrificii dau greutate povestii si inteleg ca e nevoie de ele, dar cand sunt absolut inutile imi vine sa arunc volumul pe geam!
Ce se intampla cu blogul? Nu mai scrii?
New job, new country 🙂 Sunt intr-o perioada intensa de traininguri si de invatat, asa ca am luat o pauza de 2 luni de la citit si blog-uit, pentru ca absolut tot timpul imi e ocupat de invatat. Mai am putintel doar, asa ca dupa jumatatea lui aprilie o sa ma pot reapuca de citit.
Succes! Poti sa scrii despre noua experienta.
Multumesc mult! Ma gandeam si eu inca din momentul in care am venit aici, atat ca:
1. nu stiu inca ce timp liber voi avea dupa ce incep munca propriu-zisa, asa ca m-am gandit ca e mai bine sa mai astept pana atunci sa vad cum este. N-as fi vrut sa incep un blog pe care sa il abandonez dupa cateva luni din lipsa de timp.
2. compania are reguli ff stricte cu privire la ce postezi de exemplu pe retelele sociale. Legenda zice ca nu numai legat de job ci si in general 🙂 Asa ca inca am indoieli daca ar fi sau nu inspirat sa scriu despre asta. Nu cred ca merita riscul.