Posted in Sarah J. Maas

Tronul de clestar (seria Tronul de clestar, volumul 1) – Sarah J. Maas

Tronul de clestar (seria Tronul de clestar, volumul 1) - Sarah J. MaasDisponibil la: RAO Books

Colectia: Aventuri/Fantasy

Traducerea: Cristina Barbu

Numar pagini: 512

Sinopsis:

O inima de gheata.

O vointa de fier.

Faceti cunostinta cu Celaena Sardothien. Frumoasa. Ucigatoare. Cu un destin maret.

In intunecatele si mizerabilele ocne din Endovier o fata de optsprezece ani isi ispaseste o condamnare pe viata. Ea este o asasina, cea mai buna din breasla ei, dar a facut o greseala fatala. S-a lasat prinsa. Tanarul capitan Westfall ii ofera o iesire: libertatea in schimbul unui urias sacrificiu. Celaena trebuie sa-l reprezinte pe print intr-o competitie pana la moarte – luptand cu cei mai talentati hoti si asasini ai tarii. Indiferent daca ramane in viata sau moare, Celaena va fi libera. Indiferent daca castiga sau pierde, ea isi va descoperi adevaratul destin. Dar va putea sa se inmoaie inima ei de asasin?

Parerea mea:

Atunci cand citesti in special un anumit gen literar intr-o perioada indelungata, ajungi la un moment dat sa nu te mai simti cu adevarat surprins de firul narativ, indiferent de maiestria autorului. Mare parte din cartile fantasy publicate in ultimii ani au un schelet comun, pe care fiecare autor il imbraca asa cum stie el mai bine. Nu e de mirare deci ca o carte iesita din tipare, cu un scenariu original, nemaiintalnit pana acum a reprezentat pentru mine o lectura pe care am citit-o cu maxim de placere si entuziasm.

Se da asadar un regat cu atmosfera medievala, un rege malefic pornit sa cucereasca toate tinuturile din jur, indiferent de pret si o competitie ce va face diferenta intre sclavie si libertate, intre viata si… CONTINUAREA AICI.

Posted in Karen Marie Moning

Febra Neagra (seria Mackayla Lane, volumul 1) – Karen Marie Moning

Febra Neagra (seria Mackayla Lane, volumul 1) - Karen Marie MoningDisponibil la: Leda Books

Colectia: Fantasy Leda

Traducerea: Adina Ratiu si Gabriel Ratiu

Numar pagini: 384

 

Sinopsis:

Intunecata, erotica, socanta – o noua serie dark fantasy care da dependenta

„Filozofia mea de viata se poate rezuma in cateva cuvinte: o zi buna este una in care nu incearca nimeni sa ma ucida.

Va marturisesc ca nu am avut prea multe astfel de zile de la o vreme incoace.”

Cand MacKayla afla ca sora ei Alina a fost ucisa in Irlanda ─ dupa ce i-a lasat un mesaj criptic pe telefon ─, decide sa plece la Dublin in cautarea unor raspunsuri.

Dar incercarea de a-l descoperi pe asasinul Alinei o atrage intr-o lume de umbre in care nimic nu e ceea ce pare, unde binele si raul poarta aceeasi masca seducatoare. Curand, MacKayla trebuie sa faca fata unei provocari majore: sa ramana in viata si sa invete sa manuiasca o putere pe care nu stia ca o detine ─ o putere care ii ingaduie sa vada dincolo de lumea oamenilor, in periculosul taram locuit de Fae…

Pe masura ce patrunde in enigma mortii surorii ei, iar granita intre lumi incepe sa se naruie, adevarata misiune a lui Mac devine tot mai clara: trebuie sa gaseasca misterioasa Sinsar Dubh ─ Cartea Neagra, un manuscris vechi de milioane de ani care contine intre paginile sale incifrate cea mai primejdioasa dintre vraji  ─, caci cel care pune primul mana pe ea va detine controlul total asupra celor doua lumi.

Parerea mea:

De seria autoarei Karen Marie Moning auzisem de foarte multa vreme, iar parerile mai mult decat entuziaste ale unora dintre cititori m-au facut foarte curioasa sa descopar despre ce este vorba in poveste. Febra Neagra, primul volum din seria Mackayla Lane este un amestec de elemente „wow” cu unele aspecte destul de banale.

Pe cat de bine reuseste autoarea sa creioneze acea lume ascunsa pe care o descopera protagonista, pe atat de slabe mi s-au parut personajele. Nu as putea sa spun ca  …CONTINUAREA AICI.

Posted in Jean Teule

Magazinul de sinucideri – Jean Teule

Magazinul de sinucideri - Jean TeuleDisponibil la: Editura All

Colectia: Strada Fictiunii Contemporan

Traducerea: Magda Raduta

Numar pagini: 120

 

Sinopsis:

Intr-un viitor indepartat, in Orasul Religiilor Disparute, singura speranta de a evada din derizoriul cotidian este elegantul Magazin de sinucideri al familiei Tuvache. Aici se gasesc toate cele necesare unei sinucideri stilate, personalizate, teatrale, care sa faca cinste sinucigasului – pesti otravitori, decoruri si costume de harakiri, cocktailul letal al zilei, sarutul mortii.

Toti membrii familiei – care poarta numele unor sinucigasi celebri – impartasesc parerea ca viata e o mare deziluzie si ca trebuie curmata cat mai repede. Toti, in afara de mezinul Alan, care este de un optimism incurabil. Treptat, sumbrul Magazin de sinucideri tinde sa se transforme intr-un coltisor vesel si luminos. Iar comertul cu lipsa de speranta pare sa se duca de rapa…

„Un exercitiu de umor negru extrem de reusit… O carte proaspata, dar erudita; lucida, dar optimista; satirica, dar revigoranta.” – Le Magazine Littéraire

Parerea mea:

Am notat cartea aceasta pe GoodReads cu 3 din cele 5 stele posibile. Ar fi mai degraba un 2,5, dar cum nu exista si jumatati de stelute, a trebuit sa rotunjesc. Cele 3 stele s-au adunat in totalitate datorita „scheletului” povestii. Mi s-a parut fascinanta si originala ideea cartii, am adorat toate detaliile legate de cadrul in care se desfasoara evenimentele si  mi-a placut mult atmosfera amuzant-macabra creata de autor. Insa in ceea ce priveste modul in care acest schelet a fost imbracat, am fost in totalitate dezamagita. Prea scurt, prea rapid, prea… superficial.  Am avut adesea impresia ca citesc mai degraba un pamflet, ceea ce a fost cu atat mai frustrant cu cat baza povestii era atat de interesanta.

Romanul te duce intr-o oarecare masura cu gandul la o familie Addams dintr-un viitor in care moartea devine una dintre cele mai profitabile afaceri. Nu ca acum nu ar fi asa, doar ca in lumea creata de Jean Teule, moartea isi pierde aerul acesta din prezent de subiect tabu, sinuciderea devenind una dintre cele mai comune practici. Intr-o lume distrusa in intregime, in care depresia a devenit normalitate, sinuciderea nu mai este o solutie condamnabila, la care apeleaza doar un procent infim al populatiei, ci o varianta foarte populara pentru a rezolva chiar si cele mai simple probleme. Esti urat? Te sinucizi. Plictisit? La fel. Ai pierdut pe cineva drag? Urmeaza-l cat de curand. Mai ales ca familia Tuvache detine Magazinul de sinucideri, in care poti alege dintr-o gama impresionanta de metode prin care sa iti inchei socotelile cu viata. De la banalul glont, pana la cele mai fine otravuri, de la exoticul harakiri sau popularul streang, pana la proaspat inventatul sarut ucigas. Asa cum era de asteptat, membrii familiei Tuvache ofera un tablou similar cu celebra familie Addams. Macabri, depresivi, privind sinuciderea ca pe ceva nu doar normal, ci de-a dreptul necesar. Insa in momentul in care se naste Alan, schimbarea este deja pusa pe roate. Pentru ca mezinul familiei se naste total diferit nu doar de familia sa, ci de intreaga societate. Vesel, optimist si plin de voie buna, Alan este factorul declansator al unei revolutii in mentalitatea oamenilor care il vor cunoaste. Iar lupta sa cunoaste victorie dupa victorie. Cel putin pana la un punct.

Asa cum spuneam mai devreme, universul creat de catre autor mi s-a parut spectaculos, intriga surprinzatoare si povestea in sine extrem de promitatoare. Din pacate insa, in cele putin peste o suta de pagini, potentialul acesteia este departe de a fi valorificat. Intregul scenariu se desfasoara parca pe fast forward, toate aspectele memorabile sunt mai degraba sugerate decat descrise asa cum meritau, iar stilul nu m-a atras nici el foarte mult. Mi se pare aproape o risipa ca unele idei atat de bune sa fie explorate intr-o maniera care lasa mult de dorit, iar senzatia finala sa fie mai degraba una de dezamagire din acest motiv. Exista anumite tuse care te indruma in a-ti imagina singur detaliile care lipsesc, exista unele fineturi pe care trebuie sa le interpretezi ceva mai profund decat ai face-o la prima vedere. Insa pana la urma, oricat de multe aspecte simbolice sau metaforice ar fi introdus autorul, cartea este, dupa parerea mea, mult prea scurta. Nu sunt neaparat genul care sa prefere sa primeasca totul mura-n gura, insa nici nu sunt prea incantata cand trebuie sa deduc singura mai multe aspecte ale povestii decat este normal (sau decat mi se pare mie ca ar fi normal 🙂 )

Desi aveam cu totul alte asteptari, recomand totusi romanul cel putin pentru ideile interesante, pentru modul in care autorul a imaginat un viitor ce pare intr-o mare masura destul de posibil si pentru imaginile amuzante pe care reuseste sa le creeze. Marturisesc ca finalul m-a bagat cu totul in ceata; nu stiu nici acum daca pana la urma am inteles sau nu ultimele randuri asa cum ar fi trebuit sa le inteleg. Asa ca daca ati citit romanul, va astept sa imi spuneti parerea voastra. Sunt foarte curioasa sa aflu si impresiile altor cititori despre carte si mai ales despre incheierea neasteptata.

Bile albe:

Ideea grozava de la care a pornit povestea si imaginea interesanta a viitorului imaginat de autor.

Bile negre:

Modul superficial in care a fost dezvoltata povestea.

Trailer film:

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Hotii de frumusete – Pascal Bruckner

Diavolul si domnisoara Prym – Paulo Coelho

Posted in Ioana Visan

Sweet Surrender & Casualties of War (seria The Impaler Legacy #1.5 & #2.5) – Ioana Visan

Sweet Surrender (seria The Impaler Legacy 1.5) - Ioana VisanCasualties of War (seria The Impaler Legacy 2.5) - Ioana VisanSweet Surrender – seria The Impaler Legacy #1.5

Casualties of War – seria The Impaler Legacy #2.5

Ioana Visan

Disponibil GRATIS: Blog Ioana Visan (1.5 & 2.5)

 

Sinopsis:

Sweet Surrender

La finalul volumului The Impaler’s Revenge, Liana marturiseste ca se intalneste cu un doctor. Aceasta povestire dezvaluie modul in care s-a intamplat asta.

O poveste bonus in seria The Impaler Legacy series, o saga cu vampiri ca nici o alta.

Casualties of War

Dupa asediul de la finalul volumului A Victory that Counts, in timp ce Liana ii da raportul capitanului Nour, Spânu isi desfasoara misiunea. Ajutorul lui Max fie o va salva fie o va distruge pe Liana.

O poveste cheie in seria The Impaler Legacy, o saga cu vampiri ca nici o alta.

Parerea mea:

Atunci cand am inceput sa citesc cele doua povestiri satelit din seria The Impaler Legacy nu planuiam sa scriu si o recenzie, intrucat povestile au un numar foarte redus de pagini. Insa tinand cont de impactul pe care acestea l-au avut, mi-e imposibil sa nu povestesc putin despre ele.

Sweet Surrender este povestirea a carei actiune are loc intre intamplarile desfasurate in volumul 1 si cele din volumul 2 din serie. Pentru ca am citit-o mai tarziu decat trebuia, adica dupa ce parcursesem deja nuvela a doua, trebuie sa spun ca fusesem atat de prinsa de evenimentele din A Victory that Counts incat nu sesizasem deloc un anumit gol in poveste. Insa citind Sweet Surrender, am realizat ca intr-adevar, scurta povestire era necesara. Aceasta aduce explicatia pentru ceva ce luasem de-a gata, fara sa ma fi gandit prea mult: relatia dintre Liana si doctorul Jesse Carver. Privind acum in urma, imi dau seama ca in volumul 1 al seriei, povestea lor de dragoste abia daca facea primii pasi, in timp ce in nuvela a doua aceasta este deja bine inchegata. Evident, o relatie intre ei era destul de usor de anticipat, asa ca probabil acesta este motivul pentru care sarisem cu atata usurinta peste lipsa detaliilor in ceea ce priveste acest aspect.

Un alt detaliu care trebuie mentionat este modul in care aceasta povestioara transforma imaginea lui Jesse in ochii cititorului. Personal, nu fusesem foarte impresionata de acest personaj. Da, era usor sa il placi, recunosteai portretul unui personaj pozitiv din partea caruia poti fi sigur ca nu vei avea parte de vreo surpriza neplacuta, dar cam atat. Insa in doar cateva pagini, autoarea reuseste sa ofere deodata un contur extrem de puternic personalitatii sale. A fost o transformare incredibila, de la un personaj simpatic, insa care nu impresiona in mod deosebit, la imaginea unui barbat puternic, hotarat, constient de fiecare consecinta a faptelor si alegerilor sale si dispus sa isi asume orice risc in lupta pentru ceea ce isi doreste. Daca pana acum mi se parea ca in comparatie cu Liana, Jesse paleste, acum ii vad in sfarsit pe picior de egalitate si inteleg de ce aceasta a fost atrasa de doctorul Carver.

Cea de-a doua povestire, Casualties of War este setata intre nuvelele 2 si 3. Iar daca peste Sweet Surrender ai mai putea trece fara sa o citesti (desi recomand sincer parcurgerea ei si nu vad nici un motiv pentru care un fan al seriei ar omite-o), Casualties of War este obligatoriu de citit! Nu este un satelit bonus, in care sa fie descrise evenimente extra, mai putin importante, ci continua actiunea din A Victory that Counts in cel mai neasteptat si incredibil mod! Aflasem ca povestirea aduce o surpriza majora, insa nu anticipasem nici pe departe proportiile acesteia. Pur si simplu rastoarna tot ce aflasem la finalul volumului 2 si da peste cap linistea abia obtinuta. Si asta nu o data, ci de doua ori in doar cateva pagini. Pentru ca primul soc este urmat in scurt timp de un al doilea, lasand cititorii intr-un suspans teribil.

Probabil majoritatea cititorilor impatimiti de fantasy au ajuns aproape sa isi dea peste cap ochii atunci cand aud de cartii cu vampiri din moment ce subiectul a fost atat de folosit in ultimii ani. Insa Ioana Visan demonstreaza ca inca se pot crea povesti extrem de originale, chiar si utilizand un subiect ce parea aproape uzat. Autoarea creaza un univers nou, o societate extrem de bine construita si o intriga imposibil de banuit. Dati o sansa seriei, pentru ca in mod sigur nu va va dezamagi, mai ales daca v-ati saturat de adolescente indragostite de vampiri seculari ce aleg sa isi petreaca vesnicia printre liceeni. Este un suflu nou oferit literaturii fantasy, iar cele doua povestiri satelit ma „obliga” parca sa va bat la cap in privinta ei. Chiar nu trebuie sa ratati seria. 🙂

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

The Impaler’s Revenge (seria The Impaler Legacy, volumul 1) – Ioana Visan

A Victory that Counts (seria The Impaler Legacy, volumul 2) – Ioana Visan

 

Posted in Ioana Visan

A Victory that Counts (seria The Impaler Legacy, volumul 2) – Ioana Visan

A Victory that Counts (seria The Impaler Legacy, volumul 2) - Ioana VisanA Victory that Counts (seria The Impaler Legacy, volumul 2)

Ioana Visan

Disponibil pe: Smashwords sau Amazon

Numar pagini: 102

 

Sinopsis:

Pentru prima data in 500 de ani, pandurii si vampirii sunt nevoiti sa lucreze impreuna si sa invinga o noua specie de vampiri ce ameninta sa distruga ordinea lucrurilor. Liana Cantacuzino calatoreste in Noua Zeelanda pentru a gasi noua rasa de vampiri si pe creatorii acesteia, insa chiar si cu ajutorul prietenilor sai, Maximilien Hess, doctorul Jesse Carver si Radu Basarab, misiunea se dovedeste a fi aproape imposibil de indeplinit. Inamicul este malefic, mereu cu un pas inainte si nu pretuieste nici o viata, nici macar pe cea proprie.

Cu o recompensa pusa pe capul sau, informatori in care nu se poate increde, sageti explozibile si panduri transformati, Liana trebuie sa isi conduca trupele intr-un asediu teribil, in timp ce se zbate sa il tina in siguranta pe Jesse si sa lupte pentru propria-i supravietuire.

A Victory that Counts este cea de-a doua nuvela din seria The Impaler Legacy, o saga cu vampiri ca nici o alta.

Parerea mea:

A Victory that Counts a fost o lectura uimitoare. Intr-o perioada in care romanele fantasy ies pe banda rulanta iar vampirii sunt probabil cele mai populare creaturi supranaturale, Ioana Visan reuseste sa construiasca o poveste surprinzatoare, in care absolut nimic nu pare sa se intample cum te-ai putea astepta. Pe langa cadrul nemaintalnit pana acum si situatia generala a lumii, a omenirii in raport cu vampirii, autoarea ofera si o serie de evenimente pe care iti este imposibil sa le poti anticipa.

Poate ca unii cititori ar spune ca primul volum ar mai fi putut fi asemanat vag cu alte povesti fantasy, doar din pricina tipologiei personajelor: o eroina ce lupta dintotdeauna impotriva vampirilor este obligata brusc sa colaboreze cu unul dintre cei mai vechi reprezentanti ai acestei rase si care, pe deasupra, mai este si incredibil de puternic, misterios si fermecator. Insa cea de-a doua carte a seriei nu seamana cu nimic din ceea ce am citit pana acum! Autoarea a facut referire in primul volum la o specie noua de vampiri, mai puternici, mai cruzi si manati strict de instincte primare. Noii vampiri nu pun in primejdie doar soarta omenirii, ci ameninta de asemenea si existenta vampirilor obisnuiti. In cartea A Victory that Counts, suntem pusi fata in fata cu acesti noi vampiri si ajungem sa ii cunoastem mai indeaproape si sa intrezarim planurile diabolice care se ascund de fapt in spatele acestui paravan perfect. Suntem martori ai unui adevarat razboi, unul in care doua rase pana atunci inamice, pandurii si vampirii clasici sunt nevoite acum sa lucreze impreuna pentru a incerca cel putin sa stopeze invazia noii specii. Insa rezultatul este aproape dezastruos. In ciuda unei colaborari lipsita de incidente, noua specie este aproape imposibil de infrant. In fruntea celor doua armate ale binelui stau bineinteles, Liana si Max, alaturi de alte personaje pe care le-am cunoscut anterior: Radu, fost pandur si membru al Micului Consiuliu, actual vampir si doctorul Jesse, iubitul Lianei.

Volumul este surprinzator, lipsit de momente previzibile, condimentat cu tradari neasteptate, aliante pe care nu le-ai fi banuit, tragedii cutremuratoare si scene emotionante. Avem ocazia sa o cunoastem mai bine si pe Liana, descoperind-o intr-o serie de situatii tensionate si noi chiar si pentru ea. Daca pana acum protagonista a beneficiat de un mediu relativ stabil, de siguranta unui stil de viata solicitant, dar binecunoscut si sigur, ea este deodata aruncata intr-un alt colt de lume, pusa in fruntea unei armate a carei soarta depinde de ea, cu mii de vieti in mainile ei, lipsita de un sprijin neconditionat, cu acces restrictionat la anumite proceduri si fortata sa demonstreze ca in ciuda acestor conditii, poate face fata adevaratului ei rol. Iar rasturnarile de situatie care apar nu fac decat sa creasca tensiunea si sa o determine pe Liana sa ia decizii uneori dureroase, sa isi testeze limitele si sa isi demonstreze ei insasi ca se ridica la inaltimea numelui pe care il poarta. Sub masca impenetrabila a femeii puternice de pana acum descoperim o Liana care se indoieste uneori de capacitatile sale, o Liana care are nevoie de sustinere, de incurajare si iubire, mai ales in momentele in care in jurul ei totul se prabuseste. Am perceput rolul doctorului Jesse pe campul de lupta ca fiind mai mult o unealta prin care ne este dezvaluita adevarata fata a protagonistei.

Max ramane la fel de misterios ca si in prima carte, insa autoarea ne ofera cateva ocazii in care putem intrezari o mica parte reala si intima a personalitatii sale. O surpriza placuta a fost Radu, personajul care in volumul anterior parea mai mult un subiect tabu. In conditiile in care pandurii si membrii Micului Consiliu sunt antrenati de-a lungul vietii sa urasca rasa vampirilor, scopul lor fiind lupta impotriva acestora, iar vampirii stiu ca pandurii sunt cel mai temut dusman al lor de sute de ani, este de inteles motivul pentru care toate personajele evitau sa vorbeasca despre ceea ce i s-a intamplat lui Radu. Asa cum subliniaza si autoarea, el este o persoana care nu isi mai poate gasi locul in lume. Nu mai apartine nici taberei formate din Micul Consiliu si panduri, insa nu va face parte niciodata pe deplin nici dintre vampiri. Desi nu este respins pe fata de nici unii, este evident ca nici nu va fi vreodata acceptat. Mi-a placut enorm personajul, mi se pare poate chiar mai fascinant decat insisi protagonistii. Este extrem de interesant modul in care un astfel de personaj face trecerea intre doua roluri atat de diferite, in care incearca sa se adapteze si sa faca fata statutului de anomalie sub eticheta caruia va fi nevoit de acum sa traiasca. Mai ales ca cea mai importanta lupta nu se duce doar societatea care il priveste cu ochi banuitori ci cu el insusi. La fel de curioasa ma face si Spanu si abia astept sa aflu ce se va intampla cu el.

Una dintre cele mai importante calitati ale seriei este tocmai faptul ca autoarea ofera fiecarui personaj – principal sau secundar – o poveste. Nu chiar intreaga istorie a vietii acestora, dar cate o poveste tulburatoare, cate un fragment din ceea ce au trait care are o importanta mai mare decat orice altceva ar fi experimentat si care le-a modelat pentru totdeauna personalitatea si modul de a privi viata. In felul acesta, Ioanei Visan ii reuseste o perspectiva pe care eu una nu am mai intalnit-o pana acum. Personajele raman cumva la distanta de cititor, nu isi dezvaluie toate secretele, nu ajungi sa le cunosti in totalitate, nu poti spune ca ai intr-adevar idee despre cum vor reactiona, personalitatile si actiunile lor sunt imprevizibile. Insa totodata, esti martor la o serie de amintiri intime, ai acces la o particica ascunsa a sufletului lor si devii cu atat mai constient de importanta acestor ganduri tainice pe care le-ai primit, tocmai prin contrastul creat.

Finalul aduce o schimbare in bine, dar misterele si problemele sunt departe de a se fi incheiat. Exact asa cum sugereaza si titlul, finalul este “a victory that counts”. Este pasul final in metamorfoza Lianei, ceea ce o transforma dintr-un membru obisnuit al Micului Consiliu intr-o adevarata conducatoare, intr-o persoana pregatita sa joace oricat de dur este nevoie pentru a-si proteja semenii. Si in acelasi timp, marcheaza si inceputul unei ere noi, in care colaborarea aproape incredibila dintre vampiri si panduri devine ceva posibil, iar modul in care cele doua tabere se privesc incepe sa se schimbe. Prin urmare, volumul urmator se anunta a fi chiar mai impresionant decat acesta!

Plusuri:

Scenariul extrem de original, perspectiva unica asupra personajelor si cursul total neasteptat al actiunii.

Minusuri:

Lungimea volumului 🙂 A Victory that Counts este exact genul acela de carte pe care o citesti pe nerasuflate si pe care ai vrea sa nu o termini niciodata. Iar faptul ca este o nuvela, deci chiar mai scurt decat un roman este cu atat mai frustrant. Am oscilat intruna intre tendinta de a citi mai repede ca sa aflu ce se intampla si dorinta de a-mi tempera ritmul tocmai pentru a ma bucura cat mai mult de atmosfera creata de autoare.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

The Impaler’s Revenge (seria The Impaler Legacy, volumul 1) – Ioana Visan

Blue Moon Cafe Series: Where Shifters Meet for Drinks – Ioana Visan