Publicat în James Herbert

Sobolanii – James Herbert

Sobolanii - James HerbertDisponibil la: Targul Cartii 

Colectia: Suspans Horror

Traducerea: Elena-Cristina Ioana

Numar pagini: 256

*

Sinopsis:

Aparut in 1974, romanul Sobolanii este opera de debut a lui James Herbert si reprezinta primul volum din trilogia Sobolanilor, care mai cuprinde romanele Lair (1979) si Domain (1984). Odata cu publicarea acestui roman, James Herbert devine autorul de romane horror numarul unu din Marea Britanie si unul dintre cei mai populari romancieri britanici.

Romanul Sobolanii a fost ecranizat in 1982 sub titlul Deadly Eyes si adaptat in joc video pentru Commodore 64 si Sinclair Spectrum in 1985.

Un tanar profesor de desen din Londra isi vede dintr-odata orasul invadat de hoarde de sobolani mai mari, mai feroce si mai inteligenti decat cei obisnuiti, care raspandesc teroarea si moartea printre londonezi. Cartierele mizere si ruinele ramase din timpul celui de-al doilea razboi mondial fac ca lupta impotriva sobolanilor-mutanti sa devina foarte dificila.

Acest roman pune inca o data in evidenta iresponsabilitatea guvernantilor in fata unei asemenea amenintari si risipirea acestora in inutile jocuri politice in incercarea lor de a desemna un responsabil pentru o stare de fapt.

Parerea mea:

Primul film de groaza pe care imi aduc aminte sa il fi vazut atunci cand eram mica a fost Pasarile. Ma bantuie si acum imagini din el. Daca oi mai fi urmarit altele inainte, in mod sigur nu m-au impresionat indeajuns incat sa imi ramana in minte. Insa imi amintesc si acum amestecul de groaza si fascinatie cu care m-a lasat filmul lui Hitchcock. Si mai tarziu, peste ani, am regasit acest mix de senzatii in cartile horror. Am avut luni intregi in care am ignorat orice alt tip de literatura si am devorat practic tot ce gaseam in perioada aceea in materie de carti de groaza pe piata de la noi. Multe dintre acestea fusesera scrise prin anii 70-80 iar majoritatea erau construite pe niste tipare destul de fixe. Banuiesc ca inca nu era vremea inovatiilor, a scenariilor complicate sau a personajelor complexe si inedite.

Sobolanii este exact genul acela de roman horror clasic, cu o reteta ce nu contine prea multe elemente surprinzatoare insa care nici nu risca sa se demodeze vreodata. Volumul lui James Herbert m-a aruncat in trecut, in perioada in care descopeream genul horror si mi-a amintit de ce acesta va ramane probabil mereu unul dintre genurile mele preferate de literatura. Am citit cartea cu entuziasm si cu senzatia de bucurie pe care o traiesti atunci cand revezi un vechi prieten si descoperi ca va intelegeti la fel de bine in ciuda separarii lungi.

Sunt constienta ca poate pentru un cititor pretentios, romanul poate parea…naiv, cu destule hibe si aproape „primitiv” in ceea ce priveste constructia personajelor, turnurile firului narativ, descrierile creaturilor sau chiar stilul de scriere. Insa am impresia ca doar carcotasii se vor plange de aceste aspecte. Altfel, ar trebui pur si simplu sa te bucuri de carte, sa te lasi in voia senzatiilor tari pe care ti le induce povestea. Pentru ca aceasta e plina de adrenalina, de scene socante, de cascade de sange, carne desprinsa de pe oase, morti violente si fulgeratoare si pagini care te fac sa nu mai vrei sa iesi prea curand de sub patura. In general povestile cu invazii de animale mutante sau cine stie ce fiinte puse pe distrugerea omenirii reusesc sa dea nastere unor imagini de cosmar. Insa alegerea sobolanilor drept invadatori face ca totul sa fie chiar mai dezgustator si infiorator. Iar modul superior, mult mai inteligent decat ar fi normal, in care acestia isi organizeaza asalturile, lipsa lor de teama si determinarea cu care ataca din ce in ce mai indraznet comunitatile de oameni deveniti deja neputinciosi… ei bine, toate aceste lucruri s-ar putea sa te determine sa te inchizi in casa pentru cateva zile si sa verifici de doua zece ori daca geamurile si usile sunt inchise bine. Si sa tragi poate si dulapul in fata lor 🙂

Nu pot scapa de senzatia conform careia, cu cat mai simpla este o poveste de groaza, cu atat mai pura e parca frica pe care o simti. Intunericul, necunoscutul, teama de a te rataci de cei dragi, groaza de a fi mancat de viu – toate acestea par a fi temeri care ne-au ramas adanc ingropate in minte inca de cand omenirea locuia in pesteri si nu inventase focul. Frici primitive, aproape irationale in contextul actual, insa odata activate, par a fi mai puternice decat orice temeri nascute in prezent, in lumea noastra moderna si sigura, in care intunericul nu e periculos si necunoscutul aduce doar surprize placute si nu ne mai ratacim pentru ca avem gps si nu mai exista monstrii care sa te manance de viu si nimic rau nu se intampla in ziua de azi. Sau… ne pacalim cu iluziile acestea si toata lumea noastra s-ar putea intoarce intr-o zi cu susul in jos?

Exact genul acesta de tablou il creioneaza James Herbert si apeland la un astfel de element, creaza o poveste care, desi clasica si relativ previzibila, tot reuseste sa te captiveze, sa iti faca pielea de gaina si sa iti lase niste imagini de cosmar in minte. Multumesc Targul Cartii pentru sansa de a citi acest roman.

Bile albe:

Mi s-a parut intotdeauna interesanta tehnica pe care o folosesc unii autori, atunci cand atentia se muta adesea de la protagonist la nenumarate personaje episodice, a caror viata ajungi sa o treci in revista in 2-3 pagini din copilarie si pana in prezent, doar pentru ca in secunda urmatoare sa vezi socat cum acestea sunt ucise chiar inainte de a-si da macar seama de ceea ce li se intampla. James Herbert apeleaza la aceasta metoda iar povestea capata parca mai multa substanta astfel, decat daca ar urmari doar traseul personajului principal.

Bile negre:

Asa cum spuneam mai devreme, unii cititori ar putea gasi o multime de minusuri cartii. Ca personajele nu sunt cele mai complexe, ca rasturnarile de situatie nu te socheaza, etc. Insa cred ca modul in care privesti cartea depinde integral de asteptarile tale. Din punctul meu de vedere, pentru un roman horror si mai ales tinand cont de perioada in care a fost publicat, Sobolanii isi indeplineste rolul perfect.

Reclame
Publicat în Richard Matheson

Sunt o legenda – Richard Matheson

Sunt o legenda - Richard MathesonDisponibil la: Targul Cartii

Colectia: Literatura straina

Traducerea: Florin Mircea Tudor

Numar pagini: 384

 

Sinopsis:

Poate ca Robert Neville este singurul supravietuitor al unei molime incurabile care a transformat fiecare barbat, fiecare femeie si fiecare copil in creaturi nocturne insetate de sange, decise sa-l extermine. Ziua, umbla dupa hrana si provizii, disperat sa gaseasca vreun alt posibil supravietuitor…

Dar, de pretutindeni, este urmarit de fiinte spectrale, infestate, care il pandesc in asteptarea unei miscari gresite… Ce, fara doar si poate, va veni candva…

Parerea mea:

Scris in urma cu mai bine de 60 de ani, romanul lui Richard Matheson pare la fel de actual precum volumele cu vampiri publicate in ultima vreme, desi este, alaturi de alte scrieri ale autorului, una dintre cartile care au stat la baza genurilor horror, fantastic si SF. In editia de fata, cea care utilizeaza pe coperta o imagine din ecranizarea din 2007 inspirata de cartea lui Matheson, povestea Sunt o legenda este continuata de o serie de 10 povestiri scurte, tot horror, scrise in diferite perioade ale carierei autorului.

Pentru cei care au vazut filmul din 2007, cu Will Smith si considera ca acesta urmeaza strict firul narativ din roman, trebuie sa stiti ca in afara de ideea ultimului supravietuitor al apocalipsei, fortat sa lupte cu monstrii in care s-a transformat umanitatea, povestile sunt mai degraba diferite. In primul rand, daca in film, Robert Neville este un specialist pregatit in totalitate pentru a supravietui dezastrului si pentru a gasi leacul impotriva molimei, in carte descoperim un om obisnuit, intr-adevar cu ceva experienta militara, dar lipsit de orice cunostinte profunde de medicina care sa il ajute in misiunea sa. Mai mult, finalul este total diferit, iar senzatia mea este ca producatorii filmului au exclus sau modificat exact cele mai importante aspecte ale povestii, cele care diferentiaza Sunt o legenda de orice alte povesti post-apocaliptice clasice. In film, finalul este evident, optimist, in clasica nota hollywoodiana, in timp ce cartea ofera in incheiere un mesaj atat de original si puternic incat senzatia de surpriza nu mi-a disparut nici acum, la cateva zile bune dupa ce am terminat cartea. Diferentele nu se opresc aici, insa cum nu ecranizarea este obiectul meu de interes, nu are rost sa continui pe aceasta tema.

Volumul ni-l aduce in prim plan pe Robert Neville, probabil singurul supravietuitor al unei molime devastatoare ce a transformat fiecare om in viata intr-un vampir si care a ridicat la propriu mortii din morminte. Timp de cativa ani, il urmarim pe Neville transformandu-si infernul intr-un soi de normalitate bizara, in care imposibilul, tragedia si inacceptabilul devin treptat obisnuinta. Neville trece prin toate emotiile posibile, de la indarjire la disperare, de la speranta la renuntare, din nou si din nou si din nou. Infernul in care traieste este intr-un fel dublu, atat exterior, cat si interior, Robert fiind nevoit sa duca lupte atat cu monstrii care il vaneaza noapte de noapte (si pe care el insusi ii vaneaza in timpul zilei) cat si cu propria sa constiinta. Desi reuseste sa supravietuiasca atata vreme, Neville nu este deloc intruchiparea eroului. Face greseli, se abandoneaza in amintiri, in alcool, in contemplarea renuntarii, in sperante false, irealizabile. Dar totodata, dupa o vreme, isi gaseste motivatia de a merge inainte citind rafturi intregi de volume, documentandu-se pe teme stiintifice care inainte nu l-ar fi interesat sub nicio forma, facand experimente si incercand sa gaseasca raspunsuri privind molima care a adus sfarsitul umanitatii si gasirea unui leac impotriva acesteia. Nu stiu in ce masura explicatiile autorului privind originea si evolutia epidemiei sunt plauzibile, dar sunt expuse cu atata precizie si pe un ton stiintific credibil, incat ai tot timpul senzatia ca sunt reale.

In mai mult de trei sferturi din carte, Robert este practic singurul personaj al cartii. Desigur, alaturi de multimea de vampiri – personaj colectiv, pentru ca in general, nu se diferentiaza nici unul din gramada – insa acestia devin mai degraba ceva similar unui zgomot pe fundal, ajungi sa ii privesti ca pe o parte integranta a cadrului mai curand decat drept niste personaje distincte. Cu toate acestea, nu ai nicio secunda in care sa te plictisesti, tensiunea este la limita de sus pe tot parcursul povestii. Exista chiar cateva paragrafe in care suspansul devine brusc teribil de greu de suportat, apar scene care iti taie respiratia si in ciuda faptului ca e imposibil ca Robert sa moara (din moment ce inca mai ai de parcurs niste zeci de pagini), in clipele acelea te temi sincer pentru supravietuirea sa.

Mi-a placut enorm finalul romanului, desi evolutia povestii este total diferita de cea a majoritatii cartilor in care intervine, intr-o forma sau alta, lupta dintre bine si rau. Insa autorul aduce un mesaj diferit, unic si extrem de pertinent, care te scoate din zona de confort insa caruia nu ii lipseste deloc sensul. Este chiar mai satisfacator decat o incheiere clasica, in care eroul ar salva lumea de la pieire, pentru ca intervine o logica impecabila, pe care e imposibil sa o combati.

Cele 10 povestiri care urmeaza dupa Sunt o legenda, trateaza diferite teme clasice ale literaturii horror: vampiri, zombie, magie antica, vrajitoare, entitati malefice, etc. Nu mai citisem de multa vreme ceva horror, asa ca devorat cu sete aceste scurte povestioare. Chiar de la inceput, mi s-a parut ca aduc cumva cu scrierile lui Stephen King, pe care inca il consider unul dintre autorii mei preferati. Iar dupa ce am terminat cartea, cautand informatii despre autor, am descoperit faptul ca Stephen King a marturisit influenta enorma pe care Matheson a avut-o asupra sa.

Multumesc  echipei de la Targul Cartii pentru acest volum. L-am citit cu entuziasm si il recomand calduros nu doar iubitorilor de horror, ci si cititorilor mai putin familiarizati cu acest gen. Este exact tipul de carte care te poate face sa te indragostesti de genuri literare despre care nu ai fi banuit ca te pot cuceri.

Bile albe:

Evolutia total neasteptata a situatiei si faptul ca acest tip de incheiere este extrem de rar ales de catre autori.

Bile negre:

Desi exista explicatii privind evolutia molimei, modul in care s-a transformat intr-o epidemie intr-un timp atat de scurt si felurile in care afecteaza victimele si le modifica organismul, au lipsit detaliile legate de originea bolii precum si cele despre felul in care a reactionat societatea in momentele care au urmat startului epidemiei.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Razboiul Z – Max Brooks

Molima (seria Molima, volumul 1) – Guillermo Del Toro & Chuck Hogan

Publicat în Erika Olahova

Nu vreau sa ma intorc printre morti si alte povestiri – Erika Olahova

Nu vreau sa ma intorc printre morti si alte povestiri - Erika OlahovaDisponibil la: Curtea Veche

Colectia: Byblos

Traducerea: Gabriela Georgescu

Numar pagini: 144

 

Sinopsis:

Erika Olahova, nascuta in anul 1957, este o scriitoare ceha de etnie roma. A inceput sa scrie in anii ’90 si a debutat in 2001 cu povestirea Copilul, publicata in Romano Džaniben, o publicatie periodica de limba, istorie si cultura a romilor. Prozele sale scurte au aparut mai apoi in diferite reviste, cum ar fi Revolver Revue sau Host, unele fiind incluse si de Nancy Hawker in antologia Providky. Short Stories by Czech Women (Londra, 2006).

Povestirile sale nu sunt preluari din folclorul rom, dar, in cele mai multe dintre cazuri, temele traditionale au fost folosite ca sursa de inspiratie. Erika Olahova se numara printre primii autori de etnie roma din Republica Ceha si face dovada unei creatii originale, cu o voce bine conturata, independenta.

„[…] nu putem decat sa ne identificam cu afirmatia Erikai Olahova: «Mi-as dori ca, atunci cand citesc, oamenii sa se cufunde in ganduri, sa nu ramana doar la suprafata.» Vorbele si creatia ei vor putea sa inspire si alti autori romi, nu doar din Republica Ceha, ci, cu ajutorul traducerilor, si din strainatate. Literatura roma are deja un fundament, dar evolutia sa viitoare depinde atat de disponibilitatea autorilor de a scrie, cat si de sprijinul si de dorinta editurilor prestigioase de a publica aceasta literatura.“ – Petra Dobruska

„Oroare, magie, suflet omenesc pus pe tava. Scriitura este abrupta, respira spiritul rom prin toti porii, fara dulcegarii inutile.” – Tomas Weiss

Parerea mea:

Am remarcat faptul ca in ultima vreme, proza scurta pare sa castige din ce in ce mai multa popularitate. Nu vreau sa ma intorc printre morti mi-a atras atentia nu doar prin faptul ca este un volum de povestiri care a sosit exact in momentul in care… CONTINUAREA AICI.

Publicat în Matthew Scott Hansen

Ucigasul din umbra – Matthew Scott Hansen

Disponibil la: Nemira

Colectia: Suspans

Traducerea: Mihai Dan Pavelescu

Numar pagini: 576

 

Sinopsis:

El se ascunde in hatisul padurii, se furiseaza in preajma, in umbre, si insfaca. Numai spaima oamenilor, numai agonia lor inimaginabila si gustul dulceag al carnii lor ii mai potolesc setea cumplita a razbunarii.

“Un roman terifiant despre teroarea pura a celei mai teribile groaze a omului – aceea de a fi devorat de viu de o alta creatura.“ Publishers Weekly

Parerea mea:

In urma cu cativa ani am avut o perioada in care am devorat o multime de romane de groaza, dupa care m-am lasat cucerita de mania cartilor fantasy. Imi era dor de un roman horror in stil clasic si „Ucigasul din umbra” a fost alegerea perfecta pentru a-mi redeschide apetitul catre astfel de opere. Cartea lui Matthew Scott Hansen este o poveste perfecta care iti accelereaza pulsul si contine toate detaliile necesare intr-o istorisire horror.

Intriga se dezvolta printr-o serie de atacuri si disparitii ale unor persoane ce locuiesc in apropierea unei paduri. O echipa de detectivi este insarcinata sa se ocupe de rezolvarea cazului, iar dintre cei doi membrii ai echipei, doar unul, Mac Schneider, incepe sa realizeze ca ucigasul pe care il cauta ar putea sa nu fie om. Ancheta este urmarita indeaproape de presa, in special de o jurnalista avida de faima, care reuseste sa il discrediteze pe Mac astfel incat acestuia i se retrage cazul. Evident, Mac isi continua cercetarile pe cont propriu, cautand ajutor la un afacerist implicat in urma cu cativa ani intr-un scandal gen „Bigfoot”.  Ty Greenwood a avut o experienta traumatizanta in padure in trecut, iar de atunci a ajuns sa fie cunoscut drept un nebun care il urmareste pe Bigfoot. Odata cu inceperea disparitiilor, Ty este atras din nou de vanatoarea creaturii. Mac si Ty fac echipa cu un actor indian de varsta a treia, care isi redescopera puterile spirituale, ignorate de-a lungul deceniilor. Cele trei personaje pornesc intr-o cautare a unei creaturi a carei existenta este negata de restul lumii.

In paralel cu povestea celor trei personaje principale, autorul dezvaluie si perspectiva creaturii (numita si  Oh-Mah) responsabile de atacurile asupra oamenilor. Avem pasaje in care ni se expun amintirile hominidului, care explica motivele atacurilor extrem de agresive. De asemenea, observam modul in care acesta isi planifica actiunile, modul in care percepe reactiile oamenilor si felul in care incearca sa inteleaga obiectele pe care acestia le folosesc: armele, casele, masinile, etc. Un moment impresionant este atunci cand Oh-Mah ucide parintii unui bebelus, salvandu-i totusi viata acestuia.

Bile albe:

– Mi-a placut mult faptul ca autorul aprofundeaza povestea fiecarui personaj, inclusiv pe cea a celor care urmeaza sa cada in mainile lui Oh-Mah. Te simti astfel mai legat de fiecare victima a creaturii, intelegi mai bine modul in care acestea aleg sa lupte sau sa renunte odata ce inteleg ce li se intampla, iar povestea capata un plus de veridicitate in acest mod.

– Nota autorului din finalul romanului este un bonus binevenit. Ofera o serie de explicatii privind sursa ideilor puse in poveste, te ajuta sa intelegi mai bine actiunile personajelor si ale creaturii de asemenea si mai mult, te lasa cu vesnica intrebare „Si daca..?”

Bile negre:

– Romanul mi s-a parut foarte bine scris, se inscrie cu succes in genul romanelor clasice de groaza si nu ii lipseste nimic din reteta perfecta pentru o astfel de poveste. Singurul regret pe care l-am avut cand am terminat cartea a fost pentru unul dintre personajele principale, ce nu a rezistat pana la sfarsit. In ciuda faptului ca banuiam ca asa se va termina povestea pentru el, traiam totusi cu speranta ca autorul ii va alege totusi un alt destin.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Mai las-o moale cu fantomele – Megan Crewe

Divergent (Divergent, vol. 1) – Veronica Roth