Publicat în Richard Matheson

Sunt o legenda – Richard Matheson

Sunt o legenda - Richard MathesonDisponibil la: Targul Cartii

Colectia: Literatura straina

Traducerea: Florin Mircea Tudor

Numar pagini: 384

 

Sinopsis:

Poate ca Robert Neville este singurul supravietuitor al unei molime incurabile care a transformat fiecare barbat, fiecare femeie si fiecare copil in creaturi nocturne insetate de sange, decise sa-l extermine. Ziua, umbla dupa hrana si provizii, disperat sa gaseasca vreun alt posibil supravietuitor…

Dar, de pretutindeni, este urmarit de fiinte spectrale, infestate, care il pandesc in asteptarea unei miscari gresite… Ce, fara doar si poate, va veni candva…

Parerea mea:

Scris in urma cu mai bine de 60 de ani, romanul lui Richard Matheson pare la fel de actual precum volumele cu vampiri publicate in ultima vreme, desi este, alaturi de alte scrieri ale autorului, una dintre cartile care au stat la baza genurilor horror, fantastic si SF. In editia de fata, cea care utilizeaza pe coperta o imagine din ecranizarea din 2007 inspirata de cartea lui Matheson, povestea Sunt o legenda este continuata de o serie de 10 povestiri scurte, tot horror, scrise in diferite perioade ale carierei autorului.

Pentru cei care au vazut filmul din 2007, cu Will Smith si considera ca acesta urmeaza strict firul narativ din roman, trebuie sa stiti ca in afara de ideea ultimului supravietuitor al apocalipsei, fortat sa lupte cu monstrii in care s-a transformat umanitatea, povestile sunt mai degraba diferite. In primul rand, daca in film, Robert Neville este un specialist pregatit in totalitate pentru a supravietui dezastrului si pentru a gasi leacul impotriva molimei, in carte descoperim un om obisnuit, intr-adevar cu ceva experienta militara, dar lipsit de orice cunostinte profunde de medicina care sa il ajute in misiunea sa. Mai mult, finalul este total diferit, iar senzatia mea este ca producatorii filmului au exclus sau modificat exact cele mai importante aspecte ale povestii, cele care diferentiaza Sunt o legenda de orice alte povesti post-apocaliptice clasice. In film, finalul este evident, optimist, in clasica nota hollywoodiana, in timp ce cartea ofera in incheiere un mesaj atat de original si puternic incat senzatia de surpriza nu mi-a disparut nici acum, la cateva zile bune dupa ce am terminat cartea. Diferentele nu se opresc aici, insa cum nu ecranizarea este obiectul meu de interes, nu are rost sa continui pe aceasta tema.

Volumul ni-l aduce in prim plan pe Robert Neville, probabil singurul supravietuitor al unei molime devastatoare ce a transformat fiecare om in viata intr-un vampir si care a ridicat la propriu mortii din morminte. Timp de cativa ani, il urmarim pe Neville transformandu-si infernul intr-un soi de normalitate bizara, in care imposibilul, tragedia si inacceptabilul devin treptat obisnuinta. Neville trece prin toate emotiile posibile, de la indarjire la disperare, de la speranta la renuntare, din nou si din nou si din nou. Infernul in care traieste este intr-un fel dublu, atat exterior, cat si interior, Robert fiind nevoit sa duca lupte atat cu monstrii care il vaneaza noapte de noapte (si pe care el insusi ii vaneaza in timpul zilei) cat si cu propria sa constiinta. Desi reuseste sa supravietuiasca atata vreme, Neville nu este deloc intruchiparea eroului. Face greseli, se abandoneaza in amintiri, in alcool, in contemplarea renuntarii, in sperante false, irealizabile. Dar totodata, dupa o vreme, isi gaseste motivatia de a merge inainte citind rafturi intregi de volume, documentandu-se pe teme stiintifice care inainte nu l-ar fi interesat sub nicio forma, facand experimente si incercand sa gaseasca raspunsuri privind molima care a adus sfarsitul umanitatii si gasirea unui leac impotriva acesteia. Nu stiu in ce masura explicatiile autorului privind originea si evolutia epidemiei sunt plauzibile, dar sunt expuse cu atata precizie si pe un ton stiintific credibil, incat ai tot timpul senzatia ca sunt reale.

In mai mult de trei sferturi din carte, Robert este practic singurul personaj al cartii. Desigur, alaturi de multimea de vampiri – personaj colectiv, pentru ca in general, nu se diferentiaza nici unul din gramada – insa acestia devin mai degraba ceva similar unui zgomot pe fundal, ajungi sa ii privesti ca pe o parte integranta a cadrului mai curand decat drept niste personaje distincte. Cu toate acestea, nu ai nicio secunda in care sa te plictisesti, tensiunea este la limita de sus pe tot parcursul povestii. Exista chiar cateva paragrafe in care suspansul devine brusc teribil de greu de suportat, apar scene care iti taie respiratia si in ciuda faptului ca e imposibil ca Robert sa moara (din moment ce inca mai ai de parcurs niste zeci de pagini), in clipele acelea te temi sincer pentru supravietuirea sa.

Mi-a placut enorm finalul romanului, desi evolutia povestii este total diferita de cea a majoritatii cartilor in care intervine, intr-o forma sau alta, lupta dintre bine si rau. Insa autorul aduce un mesaj diferit, unic si extrem de pertinent, care te scoate din zona de confort insa caruia nu ii lipseste deloc sensul. Este chiar mai satisfacator decat o incheiere clasica, in care eroul ar salva lumea de la pieire, pentru ca intervine o logica impecabila, pe care e imposibil sa o combati.

Cele 10 povestiri care urmeaza dupa Sunt o legenda, trateaza diferite teme clasice ale literaturii horror: vampiri, zombie, magie antica, vrajitoare, entitati malefice, etc. Nu mai citisem de multa vreme ceva horror, asa ca devorat cu sete aceste scurte povestioare. Chiar de la inceput, mi s-a parut ca aduc cumva cu scrierile lui Stephen King, pe care inca il consider unul dintre autorii mei preferati. Iar dupa ce am terminat cartea, cautand informatii despre autor, am descoperit faptul ca Stephen King a marturisit influenta enorma pe care Matheson a avut-o asupra sa.

Multumesc  echipei de la Targul Cartii pentru acest volum. L-am citit cu entuziasm si il recomand calduros nu doar iubitorilor de horror, ci si cititorilor mai putin familiarizati cu acest gen. Este exact tipul de carte care te poate face sa te indragostesti de genuri literare despre care nu ai fi banuit ca te pot cuceri.

Bile albe:

Evolutia total neasteptata a situatiei si faptul ca acest tip de incheiere este extrem de rar ales de catre autori.

Bile negre:

Desi exista explicatii privind evolutia molimei, modul in care s-a transformat intr-o epidemie intr-un timp atat de scurt si felurile in care afecteaza victimele si le modifica organismul, au lipsit detaliile legate de originea bolii precum si cele despre felul in care a reactionat societatea in momentele care au urmat startului epidemiei.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Razboiul Z – Max Brooks

Molima (seria Molima, volumul 1) – Guillermo Del Toro & Chuck Hogan

Anunțuri

Autor:

www.roxtao.wordpress.com

15 gânduri despre „Sunt o legenda – Richard Matheson

  1. Foarte frumoasa recenzia. Acum o sa caut cu disperare spoilere in care sa aflu cum se termina cartea :))) Filmul l-am vazut si nu prea m-a incantat finalul, iar acum sper ca poate s-a terminat mai bine pentru Robert. Desi, daca ma gandesc logic, daca toti oamenii au deveniy vampiri, iar el e unicul supravietuitor e clar ca lumea le apartine lor acum. Nu vad cum ar putea avea un final fericit, cand oamenii au devenit practic rasa aflata in inferioritate, care nu mai poate evolua si e silita sa se ascunda in umbre de teama extinctiei.

    1. :)))) Stai ca am eu un link, ca m-am spoilerit singura chiar inainte sa termin cartea. E cu diferentele dintre carte si ecranizarea asta cu Will Smith. Pe pagina 4 de la diferente o sa gasesti. Ai grija, ca mai sunt si altele, deci daca vrei numai spoilerul cu finalul, du-te direct pe pag 4. Pentru ceilalti cititori care dau peste comentariul acesta: ATENTIE, linkul contine SPOILERE!)
      http://thatwasnotinthebook.com/diff/i_am_legend_book_1954_vs_i_am_legend_movie_2007/1#diffPage
      Oricum, nu stiu in ce masura ideea pare misto atunci cand o citesti in spoilerele de genul acesta. Dar in carte o vezi parca in alta lumina si e atat de genial si surprinzator si in acelasi timp logic finalul acesta!

  2. Practic volumul acesta e despre evolutie. Mai bine zis despre o catastrofa care provoaca doua forme de evolutie, una rezultand din prima. E foarte interesant modul in care e prezentat tratamentul si e mult mai logic decat modul in care tratarea unei astfel de epidemii pare posibila in film. Singurul lucru care nu e logic e faptul ca Robert e singurul ramas. E imposibil sa fie un singur om imun din atatea miliarde. Un singur om intr-un oras ar fi fost mai credibil.

    1. Deci ai citit sa inteleg, nu? Si mie mi s-a parut ataaaat de logica si perfecta concluzia!
      Legat de imunitatea lui, ofera la un moment dat o explicatie, de ce presupune ca este el imun si cum a fost obtinerea acestei imunitati un accident, o coincidenta absolut intamplatoare, ce nu avea cum sa se mai repete si in cazul altei persoane.

      1. Eu ma gandeam ca ce i s-a intamplat lui i se mai putea intampla si altei persoane. Adica, mai auzim si pe la televizor de excursionisti care viziteaza o pestera si intra in contact direct cu micutele creaturi inaripate.

      2. Pai da, dar el a presupus ca acea creatura fusese singura infectata, singura care luase bacteria de la vampirii deja existenti (se explica in carte si intrebarile care ar putea aparea aici dar daca detaliez, deja ar trebui sa scriu o pagina intreaga 😀 ) si prima persoana pe care a muscat-o imediat dupa aceea a fost Robert. Iar el a scapat de ea, asa ca nu a mai existat un al doilea caz ca al lui.
        P.S. Deci clar, trebuie sa citesti cartea, pentru ca deja se aduna tot mai multe informatii care se leaga intre ele prea strans pentru a fi explicate clar separat :))

      1. Incerc sa te conving sa treci de partea intunecata, cea a cititorilor de spoilere :))) Cred ca e ceva in neregula cu mine, dar pur si simplu nu pot sa ma abtin sa nu citesc intai finalul cartilor. Cred ca am nevoie sa stiu ca totul va fi bine pentru personajele principale. Bineinteles, cand dau peste carti cu cliffhanger, ma bantuie acel final, pe care nu-l inteleg, pana termin cartea. Se mai intampla sa aflu, citind finalul, ca a murit un personaj si sa ma trezesc (dupa ce bineinteles ii uit numele) ca ma atasez de exact acel personaj.

      2. Oh doamne, cu toate ca imi explici exact nevoia asta de spoilere, tot nu reusesc sa o inteleg, mi se pare ca e imposibil, nu se poate asa ceva :)) Eu am ajuns si sa evit sa mai recitesc sinopsisul cartilor pe care urmeaza sa le parcurg in viitorul apropiat, pentru ca mi se pare ca editurile ofera mult prea multe detalii in descrierile romanelor 😀

  3. Eu tocmai am terminat de citit Cinder de Marrisa Meyer si am luat la rand toate recenziile volumelor urmatoare in cautare de spoilere :))) Acum sper doar ca nu voi avea parte de surprize neplacute (pe care a uitat cineva sa le treaca intr-un spoiler), tinand cont ca stiu, in mare, ce si cine pateste si cam pe cand sa astept iar un cliffhanger.
    Eu citesc mult mai linistita un volum daca stiu cam la ce sa ma astept. Imi place sa fiu surprinsa placut, dar cel mai des am parte de surprize neplacute si prefer sa fiu avertizata, mai ales cand e vorba de serii sau de volume care nu au continuari publicate.
    Bineinteles, se mai intampla si sa incep carti despre care nu am citit nimic, dar e atat de mare stresul incat la prima pauza de citit pe care o fac, arunc o privire (sau zece) printre recenzii :))) Oricum prima mea pauza de citit intervine dupa mai bine de jumatate din volum, asa ca nu prea mai am multe de descoperit, eventual rasturnari de situatie prin ultimele capitole. Care oricum nu sunt o foarte mare surpriza, tinand cant ca am citit deja finalul :)))
    Incep sa-mi dau seama ca sunt un om foarte ciudat :))) Trag concluzia ca nu-mi plac surprizele si ca simt nevoie sa am macar un oarecare control asupra situatiei. Daca nu pot sa opresc lucrurile sa se intample (evident ca nu pot, ca doar nu va rescrie nimeni cartea pentru ca eu nu vreau sa moara personajul x) macar sa fiu avertizata si sa am timp sa ma obisnuiesc cu ideea.

    1. Singura carte de care imi amintesc sa o fi citit stiind totul despre ea a fost volumul 2 din Eve. Si stiam tot pentru ca citisem din greseala o recenzie fuuuuuull de spoilere si nu mi-am dat seama sa ma opresc la timp. A fost ingrozitor, nu m-am putut bucura absolut deloc de lectura, am fost furioasa!! Si cu ocazia aia m-am si dezabonat de la o multime de bloguri de genul acela, pe care asa zisele recenzii erau de fapt rezumate in amanunt ale actiunii cartilor.

  4. Poate creatura care l-a muscat pe el a fost singura din tara, dar nu cred ca el poate fi sigur ca, undeva pe planeta, nu mai exista supravietuitori exact ca el. Ar putea fi oameni imuni prin Europa, Asia sau Africa despre care el nu are cum sa afle si care cred, la fel ca el, ca sunt singuri pe lume. Mie idea ca ar putea exista un singur om pe lume nu mi se pare logica. Chiar daca aceste intamplari care au loc la un milion de cazuri sau zece sau o suta de milione de cazuri, ce i s-a intamplat lui tot se mai poate repeta si in alta parte a lumii. Poate altfel, poate muscati de alt animal sau zgariati de o pisica, dar nu pot sa cred ca el e unicul. Poate alte persoane, din alta parte a lumii, dezvolta imunitatea din alt motiv. Un element special din sangele lor, un tratament facut cu cine stie cati ani in urma pentru cine stie ce afectiune, care le-a conferit cumva imunitate, ceva in aer, specific zonei din care provin.
    Din punctul meu de vedere, ar fi fost mai realist daca autorul sugera ca mai pot exista supravietuitori pe planeta, intr-un coltisor uitat de lume pe undeva.

  5. Eu ma gandesc ca daca ar avea loc o epidemie sau o catastrofa de asemenea proportii ar fi imposibil ca, la un moment dat, toate guvernele din lume sa mai tina legatura si sa confirme numarul de supravietuitori al fiecarei tari si lucruri de genul asta. Pe masura de numarul de supravietuitori scade, nimeni nu mai tine legatura si fiecare se ascunde pe unde poate, in incercarea de a nu contacta virusul sau de a nu fi atacat.

    1. Mmm, uite daca imi amintesc eu bine, autorul nu specifica daca ar mai exista sau nu supravietuitori prin alte colturi ale lumii. Nu ar avea cum, din moment ce lucrurile sunt totusi povestite dpv al lui Robert. El spera ani la rand sa mai dea peste supravietuitori. Faptul ca este singurul e pana la urma o concluzie la care ajunge singur cititorul, desi e foarte posibil sa fie gresita. Oricum, pana la urma nici nu mai are importanta foarte mare, pentru ca deznodamantul va fi oricum acelasi cel mai probabil. Un nr atat de mic de supravietuitori care deja este probabil depasit cu mult de… noua rasa, nu ar mai avea cum sa readuca lumea la stadiul dinainte de epidemie.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s