Tag: recenzii

Posted in Corinne Hofmann

Indragostita de un masai – Corinne Hofmann

Posted on by roxtao

Disponibil la: Libris

Colectia: Literatura Universala

Traducerea: Mihaela Dinklage

Numar pagini: 366

Sinopsis:

O poveste de viata si de dragoste in indepartata Kenya. Atunci cand pune pentru prima data piciorul pe pamant african, Corinne Hofmann nu banuieste ca viata ei va lua o turnura decisiva. Venita in Kenya pentru a-si petrece concediul, Corinne descopera la varsta de 27 de ani o dimensiune cu totul noua a dragostei. Este suficienta privirea patrunzatoare a razboinicului-masai Lketinga, pentru ca ea sa renunte, impotriva oricarei ratiuni, la viata ei din Elvetia: la prietenul ei, la cultura sa, la afacerile profitabile. In cateva luni, Corinne isi desprinde ancorele din Europa, pentru a se aventura intr-o lume noua. Se muta in mijlocul salbaticiei, in patria tribului Samburu, langa marea ei dragoste africana, unde cunoaste atat “raiul”, cat si “iadul”. Traieste ani plini de aventura, ani de dragoste, dar si de renuntari si probleme fara sfarsit: o comunicare anevoioasa, un mod de viata neobisnuit si o ierarhie sociala cu totul alta. Bolile care ii ameninta viata, foametea, comportamentul lui Lketinga dominat de o gelozie exagerata si conflictele culturale, care nu mai puteau fi mascate, fac in cele din urma imposibila viata de cuplu a celor doi. Dupa patru ani de convietuire, dragostea lor este definitiv distrusa.

Corinne Hofmann s-a nascut in anul 1960 la Thurgau (Elvetia), ca fiica a unei mame frantuzoaice si a unui tata german. La 21 de ani isi incepe propria afacere cu un magazin de haine second-hand si rochii de mireasa. In anul 1986 isi petrece concediul in Kenya, unde il cunoaste pe Lketinga, un razboinic-masai, de care se indragosteste la prima vedere. Doi ani mai tarziu cei doi se casatoresc si au o fiica. Timp de patru ani, Corinne traieste in Kenya alaturi de sotul ei. Corinne Hofmann ne impartaseste fara constrangeri, intr-un mod plastic si patrunzator, experienta sa kenyana. Corinne paraseste Kenya impreuna cu fiica lor si nu se mai intoarce.

Parerea mea:

Acum vreo doua saptamani, in timp ce butonam telecomanda intr-o seara, mi-a atras atentia un film, la finalul caruia am aflat ca fusese realizat dupa o carte: Indragostita de un masai. A doua zi dimineata, cautam innebunita romanul, pentru a-l descoperi chiar printre cartile online din libraria Libris. Careia  ii multumesc si de data aceasta pentru inca o carte pe care am citit-o cu sufletul la gura si care m-a lasat fara cuvinte. Tin sa va reamintesc faptul ca pe langa selectia extrem de ampla de carti in romana, gasiti la Libris si carti in engleza, asadar va puteti bucura si de romanele care inca nu au fost traduse in Romania. Nu am fost niciodata atat de impresionata de o poveste prezentata intr-un film si atat de curioasa sa descopar si cartea dupa care a fost facut acesta. Asa ca in momentul in care, dupa doar doua zile mi-a sosit coletul si am descoperit ca inauntru se afla exact romanul Indragostita de un masai, am debordat de entuziasm intreaga zi.

Am terminat cartea in urma cu vreo 2-3 zile, dar mi-am acordat un timp inainte de a scrie despre ea, pentru a putea digera toate informatiile. Mi-e greu sa incep recenzia, pentru ca este o poveste coplesitoare, despre care ai putea discuta ore in sir si pe care te straduiesti inca sa o intelegi mult timp dupa ce ai ajuns la ultima pagina. In momentul in care am vazut filmul, mi-am dorit cartea pentru a intelege toate motivele care au facut-o pe protagonista sa ia o decizie tulburatoare. Vizionand filmul nu ai cum sa pricepi tot ce sta in spatele hotararii eroinei, ce o poate determina pe aceasta sa renunte la o viata implinita intr-o tara civilizata, in care are o afacere profitabila, un iubit perfect, prieteni buni si o familie iubitoare. Corinne alege in schimb mutarea in mijlocul salbaticiei, alaturi de un barbat despre care nu are siguranta ca are aceleasi sentimente ca si ea si in mijlocul unui grup de oameni care fac parte dintr-o civilizatie complet diferita.

Inca de la inceput, romanul frapeaza prin faptul ca protagonista nu are o poveste indelungata de iubire cu razboinicul masai inainte de a lua decizia sa renunte la viata ei obisnuita pentru el. Dimpotriva. Cateva intalniri in care abia daca schimba cateva cuvinte ii sunt de ajuns pentru a se desparti de iubitul ei din Elvetia si de a fi pe jumatate convinsa ca viitorul ei este in Kenia. Recunosc, mi s-a parut ca la inceput eroina se autosugestioneaza sa creada in aceasta poveste de dragoste, in ciuda faptului ca Lketinga nu pare sa aiba nici pe departe sentimente asemanatoare si nici nu o incurajeaza in vreun fel. Iar dupa ce ai trecut de primele pagini, ai parte de soc dupa soc. Nici una dintre intamplarile prin care trece Corinne nu te poate lasa rece. Fiecare zi este o lupta pentru supravietuire, pentru adaptare, pentru acceptare si pentru viitor. La fiecare pas, protagonista se loveste de un nou obstacol. Daca nu are probleme cu localnicii atunci sanatatea ii joaca feste, daca totul merge bine cu Lketinga intampina o piedica datorata birocratiei, daca reuseste sa faca fata transportului dezastruos si sa ajunga in locul propus, atunci se va lovi din nou de dificultatile legate de diferentele de cultura. Am fost extrem de impresionata de perioada indelungata in care Corinne se ambitioneaza sa reuseasca sa isi construiasca o viata in Kenia, in ciuda faptului ca totul este ingrozitor de dificil. Ani intregi de chin care, dupa parerea mea, nu au fost compensati de indeajuns de multe bucurii. Sincer, daca nu as fi stiut ca este o poveste reala, daca romanul ar fi fost o opera de fictiune, l-as fi considerat prea incarcat cu momente tensionate, as fi spus ca este prea putin veridic. Dar cel mai dificil obstacol si de fapt si singurul care o invinge pe Corinne este cel pentru care a renuntat la tot: barbatul iubit. Acesta este si cel mai revoltator aspect al cartii. Ca protagonista isi paraseste intreaga viata pentru Lketinga si lupta zi de zi pentru binele lor, pentru viitorul lor, al fiicei lor si al intregii comunitati, iar el nu face decat sa ii puna in cale si mai multe piedici. Am fost uneori atat de indignata de parca m-as fi transferat si eu intre paginile cartii, l-am detestat cu atata forta incat nu am reusit sa inteleg nici pana la final puterea de care a avut nevoie Corinne pentru a rezista si pentru a lupta in continuare atata timp.

Probabil toata lumea stie ca si in prezent, inca mai exista triburi care traiesc in aceleasi conditii de mii de ani, care respecta traditii pe care noi le consideram absurde, care supravietuiesc la limita subzistentei, depinzand in totalitate de conditiile de mediu, de ceea ce le ofera natura. Dar nu cred ca ne-am gandit vreodata cu adevarat la ce inseamna sa traiesti astfel de fapt. La cum este sa dormi noapte de noapte pe pamant, sa mananci intreaga viata doar ceai indulcit, cateva tipuri de ierburi si din cand in cand carne, orez, lapte sau malai. Cum este sa te simti mereu in primejdie din cauza animalelor salbatice care pot ataca oricand, cum este ca singura sursa de apa sa se afle la kilometri departare, cum este sa stii ca poti sa mori dintr-o simpla infectie doar pentru ca nu ai cum sa ajungi la un doctor sau la medicamentele de care ai avea nevoie. Iar daca pentru un locuitor al unuia dintre triburile keniene aceste lucruri sunt normale, deoarece in acea societate s-a nascut si pur si simplu nu stie ca poate exista si altceva, pentru o persoana nascuta si crescuta intr-o tara civilizata, cu un nivel de trai dezvoltat, viata intr-un mediu atat de primitiv poate parea ceva inimaginabil. Recomand din suflet cartea oricui isi doreste sa iasa putin din zona de confort, sa vada lucrurile cu alti ochi si sa arunce o privire intr-o cultura incredibila care continua sa existe chiar in acelasi timp in care noi ne bucuram de toate avantajele unei lumi dezvoltate.

Bile albe:

– Romanul este scris la persoana 1, cu fraze scurte, concise, care te emotioneaza si te infioara in acelasi timp, oferindu-ti sentimentul ca tu esti cel care traieste fiecare cuvant, ca tu esti cel care experimenteaza toate intamplarile descrise in carte. In plus, afli fiecare lucru din perspectiva personajului neinitiat, a persoanei care era Corinne exact in momentele respective – cunostintele asupra noii lumi fiind dobandite in acelasi timp atat de catre de personaj cat si de cititor.

Bile negre:

– Nu cred ca ai ce sa reprosezi unui roman scris ca urmare a unei experiente reale, povestita chiar de persoana care a trecut prin ea. Nu poti sa fii dezamagit sau nemultumit de o astfel de carte, pentru ca ceea ce citesti nu este o opera de fictiune care poate fi stilizata, completata sau modificata, ci este chiar povestea vietii unei persoane reale. In momentul in care am terminat cartea am fost putin dezamagita din cauza faptului ca esti lasat oarecum in aer, fara sa ti se ofere indicii privind modul in care a continuat viata Corinnei si a familiei sale keniene odata ce ea se reintoarce in Elvetia. Din fericire, am aflat ca datorita faptului ca romanul s-a bucurat de un succes enorm si pentru ca o multime de cititori au vrut sa afle continuarea povestii, Corinne Hofmann a continuat sa isi spuna povestea  in alte doua romane: Adio, Africa si Revedere in Barsaloi.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Arsa de Vie – Suad

Memoriile unei gheise – Arthur GOLDEN
Posted in Lauren Oliver

Hana (seria Delirium, volum satelit) – Lauren Oliver

Posted on by roxtao

Hana

seria Delirium, volum satelit

Lauren Oliver

Numar pagini: 98

 

Sinopsis:

Lauren Oliver’s riveting, original digital story set in the world of her New York Times bestseller Delirium.

The summer before they’re supposed to be cured of the ability to love, best friends Lena and Hana begin to drift apart. While Lena shies away from underground music and parties with boys, Hana jumps at her last chance to experience the forbidden. For her, the summer is full of wild music, dancing—and even her first kiss. But on the surface, Hana must be a model of perfect behavior. She meets her approved match, Fred Hargrove, and glimpses the safe, comfortable life she’ll have with him once they marry. As the date for her cure draws ever closer, Hana desperately misses Lena, wonders how it feels to truly be in love, and is simultaneously terrified of rebelling and of falling into line.

In this digital story that will appeal to fans of Delirium and welcome new admirers to its world, readers will come to understand scenes from Delirium through Hana’s perspective. Hana is a touching and revealing look at a life-changing and tumultuous summer.

Parerea mea:

Asa cum am mentionat si in recenzia romanului Delirium, personajul meu preferat a fost Hana, prietena cea mai buna a protagonistei, Lena. Cel putin pana spre final, cand Hana refuza sa renunte la viitorul atent planificat, in ciuda faptului ca ea a fost mereu cea care s-a revoltat impotriva acestui sistem. Actiunea din volumul satelit Hana are loc in aceeasi vara in care se petrece si actiunea din Delirium si este scris din perspectiva Hanei. Aflam astfel mai multe lucruri despre ea, deoarece in Delirium atentia se indreapta mai mult catre Lena, iar punctul de vedere al Hanei ramane un mister. Mai ales ca in jumatate din primul volum al seriei, prietenia Lenei cu Hana se afla pentru prima data intr-un impas, fiind la un pas de a se ruina definitiv. Avand in vedere faptul ca in Delirium se pune destul de mult accentul pe relatia dintre cele doua prietene, povestirea Hanei completeaza cu succes seria de evenimente istorisite. Deoarece povestea Hanei nu se intinde pe prea multe pagini, prefer sa nu dezvalui prea mult din sirul de intamplari.

In ciuda faptului ca nu ni se transmit in mod direct o serie de informatii, reies destul de clar cateva aspecte ce explica temperamentul Hanei. A fost un copil obisnuit sa primeasca dintotdeauna ceea ce doreste, iar prea mult bine ajunge sa fie uneori plictisitor. Ideea unui viitor perfect, a unei vieti ideale si iesirile in public in timpul carora trebuie sa isi pastreze o imagine impecabila sunt motive indeajuns de intemeiate pentru a o face sa incerce ceva interzis. Chiar daca trairile ei sunt reale, asta nu inseamna ca nu le poti considera intrucatva superficiale. Abia odata cu acest volum satelit apare explicatia pentru decizia Hanei din finalul volumului Delirium: Hana nu stie ce isi doreste. Oscileaza intre a visa la o schimbare si a-si pastra viata perfecta in continuare, spera la o rasturnare de situatie dar in acelasi timp se teme de aceasta, constienta fiind ca are si va avea si pe viitor tot ceea ce si-ar putea dori cineva. Hana nu este animata de sentimente de revolta impotriva conducerii si a societatii, de visul unei vieti libere sau de dispretul pentru banalitate, ci doar de plictiseala. De aceea risca doar pana la punctul in care se simte inca in siguranta.

Volumul ofera o surpriza inca de la primele pagini, deoarece aflam ca si Hana experimenteaza in aceeasi perioada ca si Lena primele sentimente de dragoste. Totusi, spre deosebire de relatia Lenei cu Alex, in cazul Hanei, lucrurile s-ar putea sa nu decurga la fel de lin..

Iar ultimele randuri ale cartii sunt socante de-a dreptul.  Am citit iar si iar finalul pentru a fi sigura ca inteleg cum trebuie ceea ce sugereaza autoarea, iar gandul mi-a zburat toata ziua, de nenumarate ori la ideea prezentata.

Bile albe:

– Mi-a placut mult modul in care fiecare dintre cele doua prietene o priveste pe cealalta. Am descoperit surprinsa ca ambele au exact aceleasi sentimente de admiratie fata de cealalta, ambele sunt incarcate de teama de a nu fi abandonate, ambele au momente in care se simt inferioare in fata celeilalte.  Daca in Delirium o priveam pe Lena ca pe un personaj banal, iar pe Hana o vedeam prin ochii protagonistei, avand deci o imagine ideala a ei, prin acest volum impresiile se pot schimba. Iar finalul aduce o presupunere socanta, care daca se va dovedi a fi adevarata va schimba cu siguranta atitudinea cititorilor fata de anumite personaje.

Bile negre:

– Unul dintre aspectele pe care eram interesata sa le aflu a ramas neclarificat si in acest volum, desi ar fi fost mai usor sa fie prezentat astfel, din perspectiva Hanei. Este vorba despre modul in care ajung sa fie organizate intalnirile interzise ale tinerilor care inca nu au fost operati impotriva bolii Amor Deliria Nervosa si la care participa si Hana intreaga vara si despre modalitatea in care ajunge prima data un adolescent sa fie contatat pentru o astfel de intalnire ilegala. Sper ca in urmatorul volum, Pandemonium, sa imi fie satisfacuta si aceasta curiozitate.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Spulbera-ma (seria Atingerea lui Juliette, volumul 1) – Tahereh Mafi

Legaminte (seria Legaminte, volumul 1) – Ally Condie
Posted in Lauren Oliver

Delirium (seria Delirium, volumul 1) – Lauren Oliver

Posted on by roxtao

Delirium (seria Delirium, volumul 1) – Lauren OliverDisponibil la: Nemira

 Colectia: Nemira Junior

Traducerea: Iris Manuela Gatlan-Anghel

Numar pagini: 432

 

Sinopsis:

Se spune ca leacul iubirii ma va face fericita pe veci. 
Si intotdeauna am crezut asta.
Pana acum.
Acum totul s-a schimbat.
Acum as prefera sa ma infectez cu iubire fie si numai o fractiune de secunda decat sa traiesc o suta de ani in minciuna.

„O poveste care alearga cu viteza si o ia in alta directie la fiecare pagina, cu personaje care ma duc de la afectiune la frustrare, de la furie la compasiune. O carte pe care o devorezi imediat.“ – Jay Asher

Parerea mea:

Citisem foarte multe pareri pozitive despre aceasta carte, de aceea am si fost curioasa cu privire la ea. Mai ales ca in ultima vreme am devenit tot mai captivata de romanele distopice, iar seria scrisa de Lauren Oliver era foarte bine cotata pe toate site-urile de specialitate. Nu am putut sa nu compar Delirium cu celelalte carti postapocaliptice pe care le-am citit recent si in ciuda faptului ca a fost o lectura placuta, totusi nu am fost la fel de impresionata.

Povestea este relativ simpla. La un moment dat, dragostea a fost clasificata de catre specialisti ca fiind o boala si in nici un caz un sentiment normal. Situatia poate fi indreptata printr-o operatie care previne boala sau, dupa caz, o trateaza. Consecintele acestei teorii sunt devastatoare: un razboi impotriva celor care nu accepta noile legi, ingradirea granitelor Statelor Unite si interzicerea legaturilor cu restul tarilor care nu au adoptat acelasi regim, stergerea sau modificarea istoriei, limitarea artei, disparitia unui numar enorm de carti, povesti, poezii sau melodii ce faceau referire la dragoste, informatii si cunostinte fragmentate. De asemenea, noua lume inseamna o libertate restransa, un control guvernamental permanent, razii nocturne, arestari, condamnari si executii fulgeratoare. Orice cuvant sau gest gresit poate fi o dovada a faptului ca esti un simpatizant al vechilor teorii sau un colaborator al reformatilor – oameni  care au ales sa traiasca in salbaticie, pe teritoriile nerecunoscute de catre guvern, dusmani ai acestuia, dar a caror existenta este tainuita pe cat posibil, devenind mai mult un mit, o legenda urbana. In aceasta lume traieste Lena, eroina romanului. Lena, care crede cu tarie in legile si principiile prezentate de conducerea tarii, care se revolta atunci cand prietena ei cea mai buna asculta muzica interzisa, care abia asteapta operatia care o va ajuta sa fie in siguranta, fericita si o va rupe de trecutul familiei bantuit de Amor Deliria Nervosa. Si care se indragosteste cu 3 luni inainte de operatie. Iar din acel moment tot ceea ce stia se intoarce cu susul in jos, toate valorile se spulbera, toate cunostintele par a fi doar minciuni, iar imaginea trecutului si a lumii in care traieste se prabuseste.

Banuiesc ca ideea principala a romanului – dragostea vazuta ca boala – este destul de originala. Totusi, poate ca din cauza numarului mare de carti distopice aparute in ultimul timp, mi s-a parut ca principalele concepte ale romanului se regasesc si in alte carti. Formarea cuplurilor in functie de temperamentul si interesele lor am intalnit-o in seria Legaminte, prezenta comunitatilor care traiesc in afara oraselor recunoscute si ideea operatiei de care ai parte la 18 ani apar si in Uratii, rasturnarea unui set intreg de ganduri si cunostinte si aflarea faptului ca personajul principal a trait in minciuna intreaga viata este regasita si in Eve. Mai exista si alte aspecte secundare ce pot fi si ele descoperite in alte cateva romane.

Cat despre eroina, mi s-a parut ca aduce si ea destul de mult cu Eve. Ambele au crescut convinse fiind ca tot ceea ce au invatat este corect si adevarat si ca li se garanteaza fericirea in viitor, ambele sunt genul de fete exemplar de cuminti, carora nu le-ar trece intr-o mie de ani prin minte sa incalce reguli sau sa puna la indoiala regulile, ambele au tendinta de a respinge adevarul in momentele in care acesta le este prezentat pentru prima data si au nevoie sa vada cu ochii lor dovada ca ceea ce stiau pana atunci este gresit sau fals si ambele se arunca in necunoscut pentru a scapa de viitorul pe care pana atunci il asteptau cu nerabdare. Doar ca spre deosebire de romanul Eve, in Delirium, de Lena nu m-am atasat la fel de mult. Pana spre final, cand rolurile se inverseaza, am preferat-o pe Hana, prietena cea mai buna a Lenei, care se dovedeste a fi un spirit rebel si un personaj mai interesant. Lena mi se pare un personaj mai plat, in ciuda celor catorva urme de razvratire care se intrevad pe parcursul romanului. Am avut senzatia ca toata aventura ei a avut loc mai mult din inertie, ca si cum ar fi fost impinsa de la spate. Hana dezamageste insa in final, in momentul in care refuza sa renunte la viata ei planificata, in ciuda faptului ca detesta lumea in care traieste. In acelasi timp, tot in aceste ultime capitole, Lena castiga definitiv inimile cititorilor.

Spre deosebire de alte romane, in Delirium nu avem parte de o dezvaluire socanta, nu exista un adevar de o importanta cutremuratoare care sa fie tinut ascuns fata de oamenii obisnuiti. Sigur, exista un anumit punct in care Lena afla un secret zguduitor, dar este vorba de un secret de familie, ce nu are legatura cu soarta intregii populatii. Mai aflam pe parcursul romanului si anumite lucruri despre reformatii care traiesc in afara oraselor, dar nici in acest caz nu este vorba despre ceva extrem de important, deoarece existenta acestora a fost intotdeauna banuita, chiar daca se incearca minimizarea zvonurilor cu privire la ei. Modificarile aduse povestilor, muzicii si regulilor de conduita sunt o masura destul de logica daca privesti in punctul de vedere al guvernantilor si nu ascund nici ele nimic. Iar viziunea deformata asupra dragostei nu poate fi privita ca o minciuna, intrucat este posibil ca cei din conducerea oraselor sa creada intr-adevar ca au dreptate. Cum putem sti sigur ca dragostea nu este o boala? Mai ales ca in societatea prezentata in Delirium s-a descoperit si un tratament. Ce anume ne garanteaza faptul ca nu noi gresim, cine ne poate asigura ca adevarul este de partea noastra? Pe cat de convinsi suntem noi ca ceea ce credem despre dragoste este real, pe atat de sigure sunt si personajele din cartea lui Lauren Oliver de adevarul lor. Si cat timp nu exista o dovada de necombatut, cum demonstrezi de partea cui sta dreptatea?

Bile albe:

– Mi-a placut mult ca autoarea a analizat fiecare fragment al societatii pe care a creat-o. Nici un aspect nu e neglijat, nu ramai cu nici o nelamurire cu privire la modul in care functioneaza lumea din Delirium. Lauren Oliver a imaginat o teorie si apoi a avut grija sa cerceteze toate modurile in care aceasta teorie ar putea afecta lumea, fiecare schimbare pe care acea idee ar determina-o in cadrul comunitatii, fiecare modificare ce ar aparea in comportamentul oamenilor, in regulile pe care ar trebui sa le respecte, etc.

Bile negre:

– Pe alocuri, povestea mi s-a parut lungita oarecum aiurea. Exista o multime de pasaje ce descriu starile interioare ale protagonistei, plasate chiar in momentele cheie ale romanului. Nu spun ca o prezentare a schimbarilor prin care trece Lena nu era necesara pentru intelegerea mai profunda a cartii sau ca anumite descrieri nu ajuta la crearea unei stari de suspans, dar la un moment dat chiar nu mai stii cum sa treci mai repede peste acele randuri pentru a descoperi ce se va intampla mai departe.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Insurgent (seria Divergent, volumul 2) – Veronica Roth

Jocurile Foamei (seria Jocurile Foamei, volumul 1) – Suzanne Collins
Posted in Sara Shepard

Secretul lui Emily (volumul de povestiri Micutele Mincinoase si Secretele Lor, partea 2) – Sara Shepard

Posted on by roxtao

Disponibil la: Leda Books

Colectia: Fantasy Leda

Traducerea: Antuza Genescu

Numar pagini: 176

 

Sinopsis:

In Rosewood, Pennsylvania, e vacanta..Toata lumea se relaxeaza, dar mai ales Hanna, Emily, Aria si Spencer. Ucigasul lui Alison este la inchisoare, iar A. a murit. Si totusi.. in oras a aparut o noua amenintare.

 Eu! Sunt noua A. si stau la panda.

Regula numarul unu: sa-ti cunosti prada! Asa ca sunt cu ochii zi si noapte pe Hanna, Emily, Aria si Spencer. De regula, in vacanta se-ntampla multe lucruri ciudate si totul ramane secret. Dar.. ia ghiciti! Da, eu vad totul. Iar acum va voi dezvalui toate secretele micutelor mincinoase. Sa continuam cu Emily.. La indemnul mamei ei si cu anumite scopuri.. secrete, Emily ajunge sa joace rolul lui Mos Craciun. Isi face patru noi prietene foarte bune – spiridusii care o ajuta sa le imparta daruri copiilor, dar lucrurile nu merg cum isi propusese ea. Nu mi-a fost deloc greu sa o urmaresc din umbra, asa ca iata-ma povestindu-va ce i s-a intamplat..

Parerea mea:

In partea a doua a volumului de povestiri Micutele Mincinoase si Secretele Lor, aflam aventura prin care trece Emily in vacanta de Craciun. Sinopsisul spune indeajuns de multe despre cursul povestii, asa ca voi incerca sa nu dezvalui prea multe din desfasurarea actiunii. Firul narativ se deruleaza in jurul unei provocari in fata careia se trezeste Emily: este fortata sa spioneze un grup de fete, dar evident ca intre timp, le descopera acestora o noua fata si este prinsa la mijloc intre familie si posibila relatie de prietenie ce pare sa se nasca intre ea si noile cunostinte.  Iar aceasta pozitie nu este niciodata prea avantajoasa.

De data aceasta, A nu este decat narator. Nu se implica in aventura lui Emily si nu incurca deloc itele povestii. Are rol doar de observator, fara sa ia parte la actiune. Prezenta ii este ghicita doar ocazional, dar nu avem nici o certitudine ca A apare intr-adevar in peisaj. Fiecare indiciu ar putea fi de fapt doar un produs al imaginatiei lui Emily.

Mi-a placut mai mult aceasta poveste decat prima parte a volumului, adica povestea Hannei. Este posibil sa fi fost influentata de finalul mai fericit, deoarece acesta a reprezentat intr-adevar o surpriza placuta. M-am obisnuit atat de mult cu ideea ca nici una dintre intamplarile prin care trec cele patru protagoniste nu poate avea o finalitate pozitiva, incat ma uimeste orice aventura incheiata cu bine. In plus, in partea a doua – Secretul lui Emily, firul narativ este mai clar si mai putin incalcit. Avem parte de o poveste ce se desfasoara pe un singur plan, de o singura directie in care sa ne indreptam atentia si asta inseamna in acelasi timp ca si povestirea a fost mai bine inchegata spre deosebire de Secretul Hannei , unde existau mai multe aspecte separate.

Bile albe:

– Mi-au placut personajele nou introduse. Desi carticica nu are decat 176 de pagini si se poate citi chiar si intr-o ora, autoarea a reusit sa creioneze niste portrete indeajuns de complexe chiar si intr-un text atat de restrans. Mi-as dori sa reintalnesc pe parcursul seriei grupul de „spiridusi”, desi finalul acestei povesti pare sa sugereze totusi o despartire definitiva de acesta.

Bile negre:

– Desi Emily reuseste sa se impuna ceva mai mult de data aceasta, ea are in continuare una dintre personalitatile cele mai slabe. Mi se pare mult prea ancorata in supertitii si semne prostesti, socant de nesigura pe ea si pe fiecare gand al ei si prea dornica sa fie pe placul tuturor persoanelor care o inconjoara. De fiecare data cand am inceput un nou volum, am tot asteptat o schimbare din partea ei, o maturizare, un moment care sa declanseze ceva in comportamentul ei, facand-o sa isi atinga potentialul si sa renunte la atitudinea imatura si timorata.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Secretul Hannei (volumul de povestiri Micutele Mincinoase si Secretele Lor, partea 1) – Sara Shepard

Wicked (seria Micutele Mincinoase, volumul 5) – Sara Shepard
Posted in Umberto Eco

Numele trandafirului – Umberto Eco

Posted on by roxtao

Disponibil la: Libris

Colectia: Literatura Universala

Traducerea: Florin Chiritescu

Numar pagini: 576

 

Sinopsis:

Deopotriva roman politist si parabola despre adevar vazut din perspectiva teologica, filosofica, scolastica si istorica, Numele trandafirului a cunoscut un imens succes de public, fiind tradus in peste 35 de limbi si ecranizat de Jean­‑Jacques Annaud in 1986, cu Sean Connery, Christian Slater si F. Murray Abraham in rolurile principale.

In anul 1327, intr-o manastire izolata de lume, calugarii sint pe cale de-a fi invinuiti de erezie. Singura lor speranta este ajutorul dat de un faimos franciscan, fratele Guglielmo. Cind lucrurile par sa se limpezeasca intre zidurile misterioasei abatii, calugarii incep sa moara unul dupa altul. Ca sa descopere asasinul, inteleptul calugar, alaturi de ajutorul sau, Adso, se afunda ca un adevarat detectiv in simboluri secrete si manuscrise codificate si aproape isi pierde viata pe culoarele labirintice ale manastirii.

Parerea mea:

Am reusit in sfarsit sa fac recenzia acestei carti. De cateva zile o am in plan si nu reusisem sa imi fac timp sa o scriu. Aveam de mult timp Numele Trandafirului pe lista de „to read” dar cum apar in mod constant noi si noi carti extrem de tentante, am tot amanat lectura romanului. Multumesc librariei Libris pentru ocazia de a citi aceasta carte. Banuiesc ca ati aflat deja ca in afara de lista de carti online in limba romana, gasiti si o gama larga de carti in engleza din care va puteti alege romanele preferate pe care doriti sa le aveti in biblioteca. Daca nu stiati, faceti o vizita in libraria online Libris si aruncati o privire in lista de lecturi disponibile.

Nu am idee cum ar trebui sa sune recenzia unui roman atat de cunoscut si apreciat. Ma simt ciudat gandindu-ma la partile care nu mi-au placut, ca si cum as trada cartea si am impresia ca orice as putea spune despre ea a fost deja spus de zeci de oameni inainte. De-a lungul timpului, criticii au catalogat Numele Trandafirului drept un bildungsroman (datorita evolutiei lui Adso), o carte de teorie literara, un studiu medieval, roman politist, de observatie, etc. La o cautare pe Google veti gasi zeci de interpretari, insa nici una dintre parerile specializate nu iti pot impune o opinie care sa nu fie demontata sau care sa nu devina personala de la primele pagini. Insusi autorul face referire la Numele Trandafirului ca la un roman ce poate fi interpretat de fiecare cititor intr-un mod personal, privit prin propria experienta, prin propriile idei si ganduri. Pe tot parcursul cartii am avut mii de ganduri, mi-am schimbat parerile de nenumarate ori, am trecut prin cele mai diverse stari si am privit fiecare personaj in moduri diferite.

Romanul te introduce in lumea clerului din Evul Mediu, intr-o manastire din Italia, in care pe langa problemele generale legate de apartenenta la diferite ordine religioase, apar si o serie de morti suspecte. Calugarul Guglielmo (William din Baskerville) ajunge la abatie cu misiunea de a facilita o intalnire intre cativa membri ai clerului intre care domneste o rivalitate puternica, insotit de tanarul sau ucenic, Adso. Acesta reprezinta in acelasi timp si vocea narativa a romanului, intrucat Adso este personajul care, ajuns la batranete, isi aduna amintirile punand povestea pe hartie. Pe langa misiunea oficiala, lui Guglielmo ii este solicitat ajutorul si in descoperirea criminalului responsabil de numarul tot mai mare de crime. De aici incepe o cursa contra cronometru, deoarece Adso si maestrul sau, Guglielmo, par a fi mereu cu un pas in urma ucigasului. Pe langa principalul fir, luam parte si la o serie de discutii care creioneaza cultura si modul de gandire din perioada respectiva, participam la un proces condus de unul dintre cei mai cunoscuti inchizitori, in care unele personaje sunt acuzate de erezie si descoperim astfel felul in care erau privite lucrurile in secolul 14, modul in care biserica influenta fiecare aspect al vietii. Intotdeauna cand citesc o carte inspirata de realitate, fara elemente fantasy, incerc sa inteleg cat mai bine viata din acea perioada sau din acea zona geografica, incerc sa imi dau seama cum ar fi fost daca as fi trait atunci sau acolo, ce fel de persoana as fi devenit si in ce masura suntem ceea ce suntem datorita mediului sau culturii in care crestem.

Nu stiu in ce masura mi-a placut romanul numai datorita continutului sau. Odata ce am inceput Numele Trandafirului am realizat cat de dor imi era sa citesc un roman clasic. In ultimele luni m-am adancit in povestile fantasy, m-am obisnuit cu stilul aproape prea accesibil al noilor autori si cu tonul usor adolescentin care predomina in aceste carti si am uitat modul in care te pierzi intr-un roman clasic, felul complicat in care se incurca itele, motivele greu de inteles care stau in spatele actiunilor personajelor. Desi exista o multime de carti noi minunat scrise, cred totusi ca de cele mai multe ori un roman de genul acesta iti ramane altfel in minte si in suflet. Altfel iti amintesti peste ani de el, altfel te influenteaza pe tine si altfel influenteaza generatii la rand.

Bile albe:

– Contrar asteptarilor, am descoperit o multime de pasaje amuzante, replici delicioase si o serie de personaje de care te atasezi cu usurinta. Ma asteptam ca stilul sa fie mai rece, atmosfera mai incarcata, dar romanul reuseste sa te surprinda. In momentul in care survine disparitia unuia dintre personajele cele mai simpatice m-am simtit ca si cum as fi pierdut un prieten drag, desi personajul era unul secundar.

– Misterul din jurul crimelor este pastrat foarte bine pana la final. Pe masura ce citesti incepi sa ai tot mai multe banuieli, sa suspectezi alte si alte personaje. Am fost surprinsa sa descopar modul in care au intervenit mortile calugarilor si sa aflu cine era de fapt criminalul. Personajul mi-a fost antipatic de la inceput si il banuiam ca fiind implicat oarecum in toata povestea, dar nu mi-a trecut nici o clipa prin minte ca el ar putea sta de fapt in spatele acestei lupte dramatice pentru ascunderea adevarului.

Bile negre:

– Fara indoiala, cel mai neplacut aspect al romanului rezulta din multimea de fraze sau fragmente in latina care raman netraduse. In momentul in care am vazut ca nu exista note de subsol care sa contina traducerile pasajelor in latina am inceput sa rasfoiesc cu disperare ultimele pagini ale cartii in speranta ca voi gasi acolo explicatiile, dar acestea lipsesc. Ramai cu senzatia foarte pregnanta ca ai pierdut o parte importanta a povestii din aceasta cauza, mai ales ca aceste pasaje nu sunt deloc putine.

– Exista o multime de discutii, monologuri si discursuri cu tenta filozofica ce pot pune la incercare rabdarea cititorului. Romanul face referire la o multime de alte carti (in special scrise de autori din Antichitate) si aspecte tipice dezvoltate in acestea, teorii  specifice unor anumiti scriitori, scene descrise in volumele lor, etc. Cititorii care nu au lecturat cel putin o parte a acestor opere au sanse mari sa piarda intelesul anumitor pasaje si sa nu remarce importanta lor asupra intregii povesti. Cred totusi ca anumite lecturi si teorii sunt tratate in liceu la orele de filosofie si latina, asa ca parcurgerea romanului ar trebui sa fie cel putin intr-o oarecare masura facilitata.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Insula pinguinilor – Anatole France

Dragonul furtunii – I. J. Parker