Delirium (seria Delirium, volumul 1) – Lauren Oliver

Disponibil la: Nemira

 Colectia: Nemira Junior

Traducerea: Iris Manuela Gatlan-Anghel

Numar pagini: 432

 

Sinopsis:

Se spune ca leacul iubirii ma va face fericita pe veci. 
Si intotdeauna am crezut asta.
Pana acum.
Acum totul s-a schimbat.
Acum as prefera sa ma infectez cu iubire fie si numai o fractiune de secunda decat sa traiesc o suta de ani in minciuna.

„O poveste care alearga cu viteza si o ia in alta directie la fiecare pagina, cu personaje care ma duc de la afectiune la frustrare, de la furie la compasiune. O carte pe care o devorezi imediat.“ – Jay Asher

Parerea mea:

Citisem foarte multe pareri pozitive despre aceasta carte, de aceea am si fost curioasa cu privire la ea. Mai ales ca in ultima vreme am devenit tot mai captivata de romanele distopice, iar seria scrisa de Lauren Oliver era foarte bine cotata pe toate site-urile de specialitate. Nu am putut sa nu compar Delirium cu celelalte carti postapocaliptice pe care le-am citit recent si in ciuda faptului ca a fost o lectura placuta, totusi nu am fost la fel de impresionata.

Povestea este relativ simpla. La un moment dat, dragostea a fost clasificata de catre specialisti ca fiind o boala si in nici un caz un sentiment normal. Situatia poate fi indreptata printr-o operatie care previne boala sau, dupa caz, o trateaza. Consecintele acestei teorii sunt devastatoare: un razboi impotriva celor care nu accepta noile legi, ingradirea granitelor Statelor Unite si interzicerea legaturilor cu restul tarilor care nu au adoptat acelasi regim, stergerea sau modificarea istoriei, limitarea artei, disparitia unui numar enorm de carti, povesti, poezii sau melodii ce faceau referire la dragoste, informatii si cunostinte fragmentate. De asemenea, noua lume inseamna o libertate restransa, un control guvernamental permanent, razii nocturne, arestari, condamnari si executii fulgeratoare. Orice cuvant sau gest gresit poate fi o dovada a faptului ca esti un simpatizant al vechilor teorii sau un colaborator al reformatilor – oameni  care au ales sa traiasca in salbaticie, pe teritoriile nerecunoscute de catre guvern, dusmani ai acestuia, dar a caror existenta este tainuita pe cat posibil, devenind mai mult un mit, o legenda urbana. In aceasta lume traieste Lena, eroina romanului. Lena, care crede cu tarie in legile si principiile prezentate de conducerea tarii, care se revolta atunci cand prietena ei cea mai buna asculta muzica interzisa, care abia asteapta operatia care o va ajuta sa fie in siguranta, fericita si o va rupe de trecutul familiei bantuit de Amor Deliria Nervosa. Si care se indragosteste cu 3 luni inainte de operatie. Iar din acel moment tot ceea ce stia se intoarce cu susul in jos, toate valorile se spulbera, toate cunostintele par a fi doar minciuni, iar imaginea trecutului si a lumii in care traieste se prabuseste.

Banuiesc ca ideea principala a romanului – dragostea vazuta ca boala – este destul de originala. Totusi, poate ca din cauza numarului mare de carti distopice aparute in ultimul timp, mi s-a parut ca principalele concepte ale romanului se regasesc si in alte carti. Formarea cuplurilor in functie de temperamentul si interesele lor am intalnit-o in seria Legaminte, prezenta comunitatilor care traiesc in afara oraselor recunoscute si ideea operatiei de care ai parte la 18 ani apar si in Uratii, rasturnarea unui set intreg de ganduri si cunostinte si aflarea faptului ca personajul principal a trait in minciuna intreaga viata este regasita si in Eve. Mai exista si alte aspecte secundare ce pot fi si ele descoperite in alte cateva romane.

Cat despre eroina, mi s-a parut ca aduce si ea destul de mult cu Eve. Ambele au crescut convinse fiind ca tot ceea ce au invatat este corect si adevarat si ca li se garanteaza fericirea in viitor, ambele sunt genul de fete exemplar de cuminti, carora nu le-ar trece intr-o mie de ani prin minte sa incalce reguli sau sa puna la indoiala regulile, ambele au tendinta de a respinge adevarul in momentele in care acesta le este prezentat pentru prima data si au nevoie sa vada cu ochii lor dovada ca ceea ce stiau pana atunci este gresit sau fals si ambele se arunca in necunoscut pentru a scapa de viitorul pe care pana atunci il asteptau cu nerabdare. Doar ca spre deosebire de romanul Eve, in Delirium, de Lena nu m-am atasat la fel de mult. Pana spre final, cand rolurile se inverseaza, am preferat-o pe Hana, prietena cea mai buna a Lenei, care se dovedeste a fi un spirit rebel si un personaj mai interesant. Lena mi se pare un personaj mai plat, in ciuda celor catorva urme de razvratire care se intrevad pe parcursul romanului. Am avut senzatia ca toata aventura ei a avut loc mai mult din inertie, ca si cum ar fi fost impinsa de la spate. Hana dezamageste insa in final, in momentul in care refuza sa renunte la viata ei planificata, in ciuda faptului ca detesta lumea in care traieste. In acelasi timp, tot in aceste ultime capitole, Lena castiga definitiv inimile cititorilor.

Spre deosebire de alte romane, in Delirium nu avem parte de o dezvaluire socanta, nu exista un adevar de o importanta cutremuratoare care sa fie tinut ascuns fata de oamenii obisnuiti. Sigur, exista un anumit punct in care Lena afla un secret zguduitor, dar este vorba de un secret de familie, ce nu are legatura cu soarta intregii populatii. Mai aflam pe parcursul romanului si anumite lucruri despre reformatii care traiesc in afara oraselor, dar nici in acest caz nu este vorba despre ceva extrem de important, deoarece existenta acestora a fost intotdeauna banuita, chiar daca se incearca minimizarea zvonurilor cu privire la ei. Modificarile aduse povestilor, muzicii si regulilor de conduita sunt o masura destul de logica daca privesti in punctul de vedere al guvernantilor si nu ascund nici ele nimic. Iar viziunea deformata asupra dragostei nu poate fi privita ca o minciuna, intrucat este posibil ca cei din conducerea oraselor sa creada intr-adevar ca au dreptate. Cum putem sti sigur ca dragostea nu este o boala? Mai ales ca in societatea prezentata in Delirium s-a descoperit si un tratament. Ce anume ne garanteaza faptul ca nu noi gresim, cine ne poate asigura ca adevarul este de partea noastra? Pe cat de convinsi suntem noi ca ceea ce credem despre dragoste este real, pe atat de sigure sunt si personajele din cartea lui Lauren Oliver de adevarul lor. Si cat timp nu exista o dovada de necombatut, cum demonstrezi de partea cui sta dreptatea?

Bile albe:

– Mi-a placut mult ca autoarea a analizat fiecare fragment al societatii pe care a creat-o. Nici un aspect nu e neglijat, nu ramai cu nici o nelamurire cu privire la modul in care functioneaza lumea din Delirium. Lauren Oliver a imaginat o teorie si apoi a avut grija sa cerceteze toate modurile in care aceasta teorie ar putea afecta lumea, fiecare schimbare pe care acea idee ar determina-o in cadrul comunitatii, fiecare modificare ce ar aparea in comportamentul oamenilor, in regulile pe care ar trebui sa le respecte, etc.

Bile negre:

– Pe alocuri, povestea mi s-a parut lungita oarecum aiurea. Exista o multime de pasaje ce descriu starile interioare ale protagonistei, plasate chiar in momentele cheie ale romanului. Nu spun ca o prezentare a schimbarilor prin care trece Lena nu era necesara pentru intelegerea mai profunda a cartii sau ca anumite descrieri nu ajuta la crearea unei stari de suspans, dar la un moment dat chiar nu mai stii cum sa treci mai repede peste acele randuri pentru a descoperi ce se va intampla mai departe.

Alte recenzii care te-ar putea interesa: Insurgent (seria Divergent, volumul 2) – Veronica Roth Jocurile Foamei (seria Jocurile Foamei, volumul 1) – Suzanne Collins