Tag: recenzii

Posted in Matthew Scott Hansen

Ucigasul din umbra – Matthew Scott Hansen

Posted on by roxtao

Disponibil la: Nemira

Colectia: Suspans

Traducerea: Mihai Dan Pavelescu

Numar pagini: 576

 

Sinopsis:

El se ascunde in hatisul padurii, se furiseaza in preajma, in umbre, si insfaca. Numai spaima oamenilor, numai agonia lor inimaginabila si gustul dulceag al carnii lor ii mai potolesc setea cumplita a razbunarii.

“Un roman terifiant despre teroarea pura a celei mai teribile groaze a omului – aceea de a fi devorat de viu de o alta creatura.“ Publishers Weekly

Parerea mea:

In urma cu cativa ani am avut o perioada in care am devorat o multime de romane de groaza, dupa care m-am lasat cucerita de mania cartilor fantasy. Imi era dor de un roman horror in stil clasic si „Ucigasul din umbra” a fost alegerea perfecta pentru a-mi redeschide apetitul catre astfel de opere. Cartea lui Matthew Scott Hansen este o poveste perfecta care iti accelereaza pulsul si contine toate detaliile necesare intr-o istorisire horror.

Intriga se dezvolta printr-o serie de atacuri si disparitii ale unor persoane ce locuiesc in apropierea unei paduri. O echipa de detectivi este insarcinata sa se ocupe de rezolvarea cazului, iar dintre cei doi membrii ai echipei, doar unul, Mac Schneider, incepe sa realizeze ca ucigasul pe care il cauta ar putea sa nu fie om. Ancheta este urmarita indeaproape de presa, in special de o jurnalista avida de faima, care reuseste sa il discrediteze pe Mac astfel incat acestuia i se retrage cazul. Evident, Mac isi continua cercetarile pe cont propriu, cautand ajutor la un afacerist implicat in urma cu cativa ani intr-un scandal gen „Bigfoot”.  Ty Greenwood a avut o experienta traumatizanta in padure in trecut, iar de atunci a ajuns sa fie cunoscut drept un nebun care il urmareste pe Bigfoot. Odata cu inceperea disparitiilor, Ty este atras din nou de vanatoarea creaturii. Mac si Ty fac echipa cu un actor indian de varsta a treia, care isi redescopera puterile spirituale, ignorate de-a lungul deceniilor. Cele trei personaje pornesc intr-o cautare a unei creaturi a carei existenta este negata de restul lumii.

In paralel cu povestea celor trei personaje principale, autorul dezvaluie si perspectiva creaturii (numita si  Oh-Mah) responsabile de atacurile asupra oamenilor. Avem pasaje in care ni se expun amintirile hominidului, care explica motivele atacurilor extrem de agresive. De asemenea, observam modul in care acesta isi planifica actiunile, modul in care percepe reactiile oamenilor si felul in care incearca sa inteleaga obiectele pe care acestia le folosesc: armele, casele, masinile, etc. Un moment impresionant este atunci cand Oh-Mah ucide parintii unui bebelus, salvandu-i totusi viata acestuia.

Bile albe:

– Mi-a placut mult faptul ca autorul aprofundeaza povestea fiecarui personaj, inclusiv pe cea a celor care urmeaza sa cada in mainile lui Oh-Mah. Te simti astfel mai legat de fiecare victima a creaturii, intelegi mai bine modul in care acestea aleg sa lupte sau sa renunte odata ce inteleg ce li se intampla, iar povestea capata un plus de veridicitate in acest mod.

– Nota autorului din finalul romanului este un bonus binevenit. Ofera o serie de explicatii privind sursa ideilor puse in poveste, te ajuta sa intelegi mai bine actiunile personajelor si ale creaturii de asemenea si mai mult, te lasa cu vesnica intrebare „Si daca..?”

Bile negre:

– Romanul mi s-a parut foarte bine scris, se inscrie cu succes in genul romanelor clasice de groaza si nu ii lipseste nimic din reteta perfecta pentru o astfel de poveste. Singurul regret pe care l-am avut cand am terminat cartea a fost pentru unul dintre personajele principale, ce nu a rezistat pana la sfarsit. In ciuda faptului ca banuiam ca asa se va termina povestea pentru el, traiam totusi cu speranta ca autorul ii va alege totusi un alt destin.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Mai las-o moale cu fantomele – Megan Crewe

Divergent (Divergent, vol. 1) – Veronica Roth
Posted in Neil Gaiman

Cartea cimitirului – Neil Gaiman

Posted on by roxtao

Disponibil la: Nemira

Colectia: Suspans

Traducerea: Liviu Radu

Numar pagini: 288

 

Sinopsis:

Cartea cimitirului a primit: Premiul Hugo 2009, Premiul Locus 2009, Premiul Newbery 2009.

“Un fantasy gotic modelat dupa Cartea Junglei, cu un omagiu adus en passant lui Harry Potter. […] Prin juxtapunerea lumii mortilor cu lumea viilor, Gaiman creeaza un univers fantastic al carui erou ajunge sa înteleaga valoarea familiei.” – Bookmarks Magazine

“I-as putea spune o mica bijuterie, dar continutul este mult mai generos decat forma exterioara.” – PETER S. BEAGLE

“Precum un baton de ciocolata neagra de Halloween, romanul este savuros, dulce-amarui si satisface deplin.”  – Washington Post

“Nostalgica, spirituala, inteleapta si datatoare de fiori. O carte ce trebuie citita de toti cei care au fost sau sunt copii.” – Kirkus Reviews

“O fermecatoare alegorie a copilariei, inspirata de Cartea Junglei de Kipling.” – Amazon.com

“Gaiman a creat o poveste puternica, surprinzatoare si uneori tulburatoare, despre vise, fantome, ucigasi, tradari si familie.” – School Library Journal

Parerea mea:

Aveam cartea asta in wish list de ceva timp, in primul rand deoarece scrierile lui Neil Gaiman sunt mereu surprinzatoare si in al doilea rand pentru ca un astfel de titlu nu putea descrie decat o poveste interesanta. Mi-a placut romanul, desi l-as plasa dupa Nicaieri sau Semne bune in topul cartilor mele preferate scrise de acest autor.

Povestea din Cartea Cimitirului este povestea unui baietel viu, aflat intr-o mare primejdie si salvat de…cimitir, bineinteles. Locuitorii cimitirului sunt fantomele celor ingropati acolo, un vampir ce devine protectorul copilului si alte cateva creaturi ce ofera un plus de savoare romanului si fara de care ar fi parut cu siguranta incomplet. Pe scurt, urmarim viata baiatului (Nobody Owens – poreclit Bod) si cateva etape importante in evolutia acestuia, iar spre final actiunea se intensifica si revenim la momentele ce au declansat actiunea, la motivele pentru care Bod a si ajuns sa fie crescut in cimitir. Pe parcursul romanului, Bod trece prin cateva momente critice, in care siguranta sa este din nou in pericol, dar care formeaza omul ce va fi mai departe.  Intr-o oarecare masura, Bod este reprezentarea fiecarui copil ce trebuie sa invete cum sa fie om: sa creasca, sa greseasca, sa invete, sa depaseasca momentele grele pentru ca apoi sa fie pregatit sa zboare din cuib, sa descopere lumea si sa devina om mare. Evident, intamplarile din carte sunt departe de realitate, nu degeaba aceasta este si incadrata in genul dark fantasy, dar pana la urma aceasta este ideea pe care se bazeaza romanul.

Am descoperit, surprinsa si un personaj ce se trage din Romania, doamna Lupescu si am apreciat faptul ca desi ar fi avut ocazia, autorul s-a indepartat usor de vesnicele clisee legate de Romania si nu a facut-o pe doamna Lupescu vampir. Exista momente in care actiunea stagneaza, in care esti destul de convins ca nu se va intampla nimic interesant, dar si pasaje care iti accelereaza pulsul si te fac extrem de curios sa vezi cum se va termina povestea.

Finalul nu este unul trist, dar nici nu se incadreaza la categoria de Happy End clasic. Lui Bod i se deschide larg o usa pe care si-a dorit-o mult timp deschisa, dar in acelasi timp i se inchide una, iar promisiunea ca va primi inapoi la un moment dat ceea ce lasa in urma nu este una destul de clara.

Bile albe:

– Mi-a placut modul in care scriitorul a ales sa modeleze caracterul personajului principal. Cred ca asta este si una dintre cele mai importante laturi ale moralei cartii. Pe masura ce te adancesti in poveste, observi ca Bod devine tot mai intelept, dar si ca intelepciunea asta are un pret. Urmarirea evolutiei sale iti sugereaza clar ca greselile pe care le-a facut l-au ajutat intr-o masura destul de mare sa isi construiasca personalitatea. Modul in care se descurca la final cu dusmanii ce ii amenintau viata si felul in care accepta decizia cimitirului atunci cand creste sunt dovezi clare ale faptului ca Nobody Owens este un personaj admirabil.

Bile negre:

– Cred ca daca povestea „individului numit Jack” ar fi fost introdusa mai devreme si dezvoltata mai amplu, cartea ar fi fost mult mai interesanta. In cea mai mare parte a romanului autorul te indeparteaza atat de mult de intriga de la inceput, incat aproape ca uiti de ea si de amenintarea ce planeaza inca asupra protagonistului. Astfel se creeaza niste momente in care suspectezi faptul ca toata cartea ar putea continua intr-un ritm relativ lin, fara momente de suspans si fara un punct culminant. Iar surprizele din finalul cartii nu compenseaza acalmia prelungita de care ai avut parte in prea multe pagini.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Coraline – Neil Gaiman

Divergent (Divergent, vol. 1) – Veronica Roth
Posted in Megan Crewe

Mai las-o moale cu fantomele / Fantomele ne stiu toate secretele – Megan Crewe

Posted on by roxtao

Disponibil la: Leda Books

Colectia: Fantasy Leda

Traducerea: Adrian Deliu

Numar pagini: 352

 

Sinopsis:

Singurii prieteni ai lui Cass McKenna, o fata de saisprezece ani, sunt cateva fantome: a surorii ei si a catorva fosti colegi de scoala. Fantomele nu sunt deloc complicate si poti avea incredere in ele. Mai mult decat atat, ele pot afla secretele compromitatoare ale celor din jur… iar lui Cass ii place sa stie totul despre colegii ei ingamfati. Insa cand Tim, vicepresedintele consiliului de elevi, descopera secretul lui Cass – acela ca poate sa comunice cu fantomele – situatia tinde sa se schimbe. El ii cere sprijinul ca sa intre in legatura cu mama lui, moarta de curand, iar ea, dupa indelungi ezitari, sfarseste prin a fi de acord. Pe masura ce-l cunoaste mai bine pe Tim, Cass are surpriza sa constate ca acesta nu este un baiat atat de rau precum crezuse ea pana atunci si ca, intr-adevar, avea mare nevoie de ajutorul ei. Sa fie aceasta cea mai buna ocazie sa se imprieteneasca din nou cu cei vii… ?

Parerea mea:

Aveam extrem de multe asteptari de la cartea aceasta! Mi se parea ca are un subiect foarte original, ce putea fi exploatat in atat de multe modalitati captivante incat ar fi imposibil sa nu fii pe deplin multumit in momentul in care ajungi la ultima pagina a cartii. Din pacate, am fost destul de dezamagita de modul in care autoarea a exploatat ideea aceea minunata de la care a pornit.

Cassie este o adolescenta ce ar putea fi catalogata drept un elev ce nu reuseste sa se integreze. Majoritatea colegilor de la scoala o evita pentru ca le stie cele mai murdare secrete si nu ezita sa ii puna fata in fata cu adevarurile pe care acestia ar prefera sa le ocoleasca. Modul prin care Cassie reuseste sa afle totul despre oamenii din scoala este apelarea la ajutorul prietenilor ei fantome. Fantome pe care a inceput sa le vada in urma cu 4 ani, cand a murit sora ei mai mare, Paige, care de atunci continua sa locuiasca impreuna cu ea. Intriga povestii incepe sa se dezvolte in momentul in care unul dintre cei mai populari colegi, Tim, ii cere ajutorul pentru a-si contacta mama si Cass decide sa il ajute.

Din pacate, de aici urmeaza doar o serie de evenimente care nu reusesc sa creeze atmosfera pe care o asteptam in momentul in care am inceput cartea. Principalele fire ale romanului sunt: salvarea lui Tim din depresia in care se adanceste periculos de mult, indeplinirea planurilor de razbunare impotriva fostei prietene care a tradat-o cu ani in urma si din cauza careia a devenit un fel de paria scolii, rezolvarea problemelor cu mama ei.

Mi s-a parut ca autoarea a creat un personaj principal aproape enervant. Cassie este plina de ura si resentimente fata de absolut toti cei din jurul ei, fie ca are sau nu un motiv intemeiat. Iar majoritatea actiunilor ei sunt conduse de aceste sentimente, din care rezulta si mare parte din problemele pe care le are. Incercarea de imprietenire cu Tim se impiedica mereu in respingerea instinctiva a protagonistei fata de oameni. Ura pentru fosta ei cea mai buna prietena dureaza de ani intregi si a impiedicat-o sa isi construiasca o adolescenta frumoasa. Resentimentele fata de mama sa au ridicat un zid pe care refuza sa il darame. Iar pe sora sa nu a iertat-o nici acum pentru niste lucruri lipsite de importanta si care sunt usor de inteles daca te gandesti la varsta pe care Paige o avea inainte sa moara. Nu spun ca personajele mentionate nu ar fi actionat gresit si ca neincrederea lui Cassie in oameni nu ar fi intrucatva justificata. Dar atitudinea protagonistei este cea care a amplificat fiecare aspect negativ si aceasta este perceputa extrem de usor din fiecare gand, cuvant sau gest al sau.

Bile albe:

– Mi-a placut mult de Paige, este usor sa te atasezi de ea, mai ales ca imbina intuitia si grija pentru sora ei cu o naivitate adorabila oferita de amintirile de scurta durata. De fapt, toate fantomele au fost portretizate frumos, fiind modelate dupa o schita comuna, dar avand fiecare o personalitate distincta.

Bile negre:

– Cred ca faptul ca nu mi-a placut nici personajul principal, nici felul in care se desfasoara actiunea sunt de ajuns pentru a nu mai scrie nimic altceva la aceasta categorie. Nu pot sa spun ca nu mi-a placut deloc sa citesc acest roman, dar imi imaginam in permanenta alte moduri in care ar fi putut evolua povestea.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Divergent (Divergent, vol. 1) – Veronica Roth

Revelatii (Sange Albastru, vol. 3) – Mellisa de la Cruz
Posted in Neil Gaiman

Coraline – Neil Gaiman

Posted on by roxtao

Disponibil la: Tritonic

Colectia: Tritonic Junior

Traducerea: Liviu Radu

Numar pagini: 150

 

Sinopsis:

Ca multe alte celebre carti pentru copii, si aici este vorba despre o fetita, pe numele ei Coraline, isteata, perspicace, dornica sa exploreze apartamentul in care tocmai s-a mutat impreuna cu parintii ei si imprejurimile acestuia. In cursul explorarilor ei, gaseste o usa misterioasa, incuiata, aflata in camera de desenat. Mama ei are cheia, si ii arata Coralinei ce se afla in spatele usii: nimic altceva in afara de caramizi. In mod inevitabil, Coraline se va intoarce si va deschide usa. De data aceasta caramizile au disparut, iar in locul lor se afla un coridor intunecat. Coraline paseste pe acel coridor – ce explorator n-ar fi facut la fel? – si ajunge intr-un apartament care este aproape la fel cu cel pe care il stia. Aproape…

Parerea mea:

Personal, cred ca Neil Gaiman nu este un autor de romane fantasy sau de romane pentru copii si adolescenti, ci un creator de povesti. Indiferent cate pagini au povestile lui. Am mai citit cateva dintre cartile lui si de fiecare data am fost transportata intr-o lume fantastica, incarcata de simboluri magice, total diferita de povestile cu care am crescut dar care mi-a oferit totusi exact aceleasi sentimente. Cu toate ca esti constient de la inceput ca romanul pe care il ai in mana se va incheia cu un final fericit, nu poti sa nu te lasi prins de atmosfera intunecata, de starea continua de suspans in care esti tinut pana la ultima pagina si de emotiile transmise prin fiecare rand al povestii.

In „Coraline” scriitorul pastreaza acelasi stil unic, ce imbina atmosfera sumbra cu povestea magica, oferind cititorului o lectura captivanta. Autorul preia diferite aspecte ale realitatii si le transforma intr-o poveste ce pare la prima vedere destul de usurica si lipsita de sensuri ascunse. Coraline este o fetita ce s-a mutat impreuna cu parintii ei intr-o locuinta noua. Printr-o usa ciudata, ea descopera o lume paralela, o casa identica cu a ei in care locuiesc “ceilalti” parinti ai sai, si ei extrem de asemanatori cu cei reali. Parinti care isi doresc ca ea sa vina sa locuiasca impreuna cu ei si ii ofera perspectiva unei vieti mai interesante decat cea pe care ar trebui sa o lase in urma. Si cum prima incercare a acestora se soldeaza cu un esec, cealalta mama hotaraste sa aplice o strategie noua. Ii rapeste parintii adevarati, fortand-o sa intre din nou in lumea ei pentru a-i salva.

Pe parcursul explorarii noii lumi in care a ajuns, Coraline descopera atat personaje cunoscute, copii ciudate ale locuitorilor din cladirea in care locuieste, dar isi face si o serie de aliati noi. Desi lipsiti de posibilitatea de a o ajuta sa isi recupereze familia si sa revina in lumea normala, acestia ii ofera insa sfaturi fara de care nu ar putea iesi din capcana celeilalte mame.

Una dintre cele mai interesante aspecte ale cartii este faptul ca in momentul in care crezi ca totul s-a terminat, ca vei avea parte de mult asteptatul final fericit, descoperi insa ca povestea nu s-a incheiat, ca pericolele inca pandesc din umbra si ca in orice moment protagonista s-ar putea trezi din nou in mijlocul planului malefic al celeilalte mame.

Bile albe:

– Este imposibil sa nu te atasezi de cateva dintre personajele secundare. Dintre acestea, portretul pisicii mi s-a parut extrem de bine realizat. Aceasta are rolul de sfatuitor al eroinei, cam cum este calul lui Fat Frumos din povestile clasice. Totusi, spre deosebire de acesta, pisica nu este lipsita de slabiciuni. Daca la inceputul povestii apare mai mult ca o prezenta atotstiitoare si independenta ce nu are nevoie de nici un fel de ajutor din partea protagonistei, pe masura ce intriga se intensifica, autorul ii scoate la iveala intreaga personalitate, cu un amalgam complex de sentimente surprinzator de umane.

– Desi este o practic doar o poveste, Coraline te lasa cu o multime de ganduri invalmasite in momentul in care o termini. Este inevitabila incercarea de intelegere a complexitatii intentiilor celeilalte mame: amestecul de dragoste, egoism, nevoie de afectiune si nebunie. De asemenea, iti raman intiparite in minte compasiunea si empatia pe care le simti pentru ceilalti locuitori ai cladirii, fiecare cu povestea, esecurile, regretele sau sperantele lor. Si combini senzatia de dispret cu cea de mila pentru slabiciunea celuilalt tata, care este pana la urma doar un pion in jocul celeilalte mame. Fiecare aspect aparent minor al cartii ofera de fapt o imagine extrem de sugestiva a vietii in general.

Bile negre:

– Modul in care Coraline trateaza fiecare aspect al experientei prin care trece este lipsit de orice urma de veridicitate dintr-un anumit punct de vedere. In afara de cateva mentiuni in care autorul specifica faptul ca fetitei ii este frica de ceea ce urmeaza, fiecare actiune a acesteia contrazice existenta oricarui fior de teama. Coraline isi planifica si isi desfasoara fiecare parte a planului cu un calm desavarsit, cu o hotarare deplina, cu o acceptare resemnata  a obstacolelor si cu o ignorare aproape totala a pericolelor ce ar putea-o pandi, de parca ar fi convinsa inca de la inceput de reusita sa ori de parca nu ar avea nimic de pierdut daca da gres.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Dragonul furtunii – I. J. Parker

Jurnalul Zlatei – Zlata Filipovic
Posted in Veronica Roth

Divergent (seria Divergent, volumul 1) – Veronica Roth

Posted on by roxtao

Disponibil la: Leda Books

Colectia: Fantasy Leda

Traducere: Adrian Deliu

Numar pagini: 448

 

Sinopsis:

Tradus in peste 25 de limbi. Declarat de Publishers Weekly si Amazon unul dintre cele mai bune 100 romane ale anului 2011. In curand film produs de Summit Entertainment (producatorii Twilight)

O singura alegere iti hotaraste prietenii. O singura alegere iti defineste idealurile. O singura alegere iti determina credinta – pentru totdeauna. O singura alegere te poate transforma radical.

Intr-un Chicago distopic, orasul in care traieste Beatrice Prior, societatea este impartita in cinci factiuni, fiecare dintre ele cultivand o anumita virtute: Candoarea (cei sinceri), Abnegatia (cei altruisti), Neinfricarea (cei curajosi), Prietenia (cei pasnici) si Eruditia (cei inteligenti). In fiecare an, intr-o zi anume, tinerii in varsta de saisprezece ani trebuie sa-si aleaga factiunea careia ii vor fi devotati pentru tot restul vietii. In ceea ce o priveste pe Beatrice, ea trebuie sa hotarasca daca ramane alaturi de parintii ei sau alege factiunea care considera ca i se potriveste cel mai bine. In cele din urma, alegerea pe care o face va surprinde pe toata lumea, inclusiv pe ea insasi.

In timpul initierii care urmeaza, marcata de o puternica rivalitate, Beatrice isi ia un alt nume, Tris, si se straduieste sa afle cine sunt cu adevarat prietenii ei si, de asemenea, daca o poveste de dragoste cu un baiat uneori fascinant, alteori enervant, isi poate gasi locul in viata pe care ea si-a ales-o. Dar Tris are un secret pe care l-a ascuns de toata lumea deoarece fusese prevenita ca i-ar putea aduce moartea. Si, pe masura ce descopera un conflict care ia treptat amploare, amenintand sa destrame societatea aparent perfecta in care traieste, afla ca secretul ei ar putea-o ajuta sa-i salveze pe cei dragi… sau ar distruge-o.

Un pasionant thriller distopic, din care nu lipsesc decizii majore, tradari sfisietoare, consecinte uimitoare si o neasteptata poveste de dragoste.

Parerea mea:

In sfarsit am citit prima data o carte in engleza. Si dupa primul sfert de carte, nici macar nu mai eram constienta ca nu este in romana. Recunosc faptul ca inceputul a fost mai greoi, in parte pentru ca oricat de bine ai stii o limba, nu este la fel de confortabila ca limba materna si in parte pentru ca, cel putin la inceput, nu mi-a placut absolut deloc sa citesc in engleza. Aveam impresia mereu ca pierd sensurile unor metafore , ma blocam pe cate un cuvant necunoscut sau aveam tendinta sa traduc in minte unele fraze. Odata ce m-a prins insa povestea, am uitat complet faptul ca nu citeam in romana, am intrat in ritmul meu obisnuit de citit si totul a mers ca uns.

Nu stiu daca inceputul cartii nu este intr-adevar foarte captivant sau daca nu mi s-a parut mie prea interesant tocmai din cauza faptului ca abia ma obisnuiam cu cititul in engleza. Sau poate ca aveam asteptari prea mari, ca urmare a zecilor de recenzii si pareri despre acest roman. Cred ca povestea a inceput sa ma fascineze abia dupa mutarea protagonistei in noua factiune, iar gradul de dependenta a crescut si el treptat, pana la finalul la care m-am holbat minute in sir, nevenindu-mi sa cred ca tocmai am terminat cartea.

Nu stiu exact cum sa expun cat mai clar impresiile pe care mi le-a lasat. Nu stiu daca as cataloga romanul drept cel mai bun al anului 2011, asa cum s-a clasat in topul Goodreads. Au existat parti geniale si fragmente care m-au lasat rece. Nu am vazut lumea creata de Veronica Roth la fel de interesanta sau la fel de logica comparativ cu lumile create in alte romane distopice sau fantasy. Impartirea pe factiuni nu mi se pare o idee proasta, dar parca nici nu are un rol cu adevarat benefic pentru societate. In plus, implica un grad prea mare de utopie, intrucat mi se pare prea putin posibil sa imparti intreaga lume in doar 5 categorii si sa te astepti ca fiecare gand, fiecare gest si fiecare actiune a omului sa nu includa mai mult de un singur atribut.

Trecand peste problema sistemului social creat de autoare, intriga devine tot mai interesanta pe masura ce te adancesti in poveste. Daca prima parte a antrenamentului este un training de rezistenta fizica si forta si nu atrage prea mult, incepand de la a doua etapa a acestuia, ritmul devine mai antrenant. Incep sa se extinda mai multe fire ale intrigii, cresc pericolele si imprejurarile riscante prin care trece Tris, iar gama de sentimente pe care le experimenteaza cu privire la cei din jurul ei si la modul in care gestioneaza situatia devine si ea mult mai ampla. Este imposibil sa te abtii sa nu faci presupuneri cu privire la toti cei din jurul eroinei, sa nu fii circumspect la fiecare gest sau cuvant al acestora. Fiecare intamplare minora aruncata de autoare in poveste da nastere la zeci de scenarii in mintea cititorului deoarece nu ai nici cea mai vaga idee la ce sa te astepti mai departe. Actiunea este extrem de antrenanta, fiecare zi din viata lui Tris este plina de intamplari neasteptate, surprinzatoare, dar in ciuda acestui fapt, nu simti ca povestea ar fi lipsita de veridicitate, ci dimpotriva. Este evident si un avantaj creat de alegerea unei factiuni cu un stil de viata extrem de activ, intrucat oricare alta factiune nu ar fi oferit un cadru la fel de potrivit pentru o astfel de poveste.

Bile albe:

– Povestea de dragoste ce se naste intre Four si Tris este surprinzator de credibila. Se desfasoara intr-un ritm lin, autoarea te poarta prin fiecare emotie noua, necunoscuta prin care trece protagonista, nu simti nimic fortat sau fals in ea. Din contra, la un moment dat chiar ma intrebam daca intr-adevar va exista o relatie concreta intre cei doi, deoarece citisem cateva recenzii care o mentionau, dar modul in care aceasta se desfasura era destul de vag.

– Modul in care se rastoarna situatia spre finalul romanului este incredibil. De la lupta pentru includerea intr-o factiune si ascunderea unui secret personal esti aruncat deodata in mijlocul unui razboi pe care nu aveai cum sa il banuiesti. Existau bineinteles semne care intrezareau un dezechilibru in societatea in care traieste Tris, dar nimic nu ofera indicii pentru ceea ce urmeaza, nimic nu preconizeaza ritmul exploziv din final. Sfarsitul romanului te lasa pur si simplu ahtiat dupa urmatorul volum care sa iti ofere toate raspunsurile la intrebarile cu care ai ramas.

Bile negre:

– Inteleg ca fiecare poveste trebuie sa aiba si o parte dramatica, in care eroul romanului pierde cateva persoane dragi, dar din acest punct de vedere finalul romanului Divergent mi s-a parut  exagerat si intr-o oarecare masura, inutil. Nu voi dezvalui care persoane pozitive isi gasesc sfarsitul in acest volum, dar cel putin unul dintre ele ar fi putut fi pastrat in viata pentru dezvaluirile pe care ar fi putut sa le faca, pentru raspunsurile pe care nu a mai apucat sa le ofere si pentru implicatiile sale in povestea protagonistei. Am ramas cu un sentiment foarte pregnant de revolta pentru disparitia acestor personaje, mi s-a parut ca s-a mizat prea mult pe dramatism si ca moartea acestora a fost putin mai mult decat ar fi trebuit. Totusi, obiectiv vorbind, nu pot sa nu admir felul in care autoarea reuseste sa descrie acele momente, felul in care te face sa te simti, de parca ai fi in pielea personajului si ai trece prin tot amestecul de sentimente ale acesteia: durere, vinovatie, renuntare si determinare, disperare si speranta la un loc.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Revelatii (Sange Albastru, vol. 3) – Mellisa de la Cruz

Sfidarea (Jocurile Foamei, vol. 2) – Suzanne Collins