Tag: recenzii

Posted in Charlaine Harris

Categoric moarta (seria Vampirii Sudului, volumul 6) – Charlaine Harris

Posted on by roxtao

Disponibil la: Leda Books

Colectia: Fantasy Leda

Traducere: Ana-Maria Nica

Nr pagini: 408

 

Sinopsis:

Amestecul spumos de dragoste, mister si fantezie continua! Si in acest episod, Sookie Stackhouse se dovedeste a fi la fel de activa si de implicata in intrigile si luptele violente dintre clanurile fiintelor supranaturale. Cand eroina noastra se pomeneste pe neasteptate in ipostaza de mostenitoare a verisoarei sale decedate, lucrurile se complica teribil. Insa cineva nu vrea ca Sookie sa cerceteze prea adanc trecutul acesteia si face totul ca s-o opreasca. Lista suspectilor incepe cu varcolacii renegati– care nu o recunosc pe Sookie drept prietena a haitei –, si se incheie cu insasi regina vampirilor, care rascoleste un subiect mai mult decat delicat pentru Sookie: prima ei iubire, fascinantul vampir Bill. Viata curajoasei tinere atarna la un moment dat doar de un fir, dar asta nu inseamna ca ea se retrage din fata pericolului.

“Harris creeaza un mic orasel in Louisiana, populat de personaje imprevizibile si realiste, pe care cititorii vor vrea sa le intalneasca iar si iar.” Crescent Blues

“Imi place lumea plina de imaginatie si creativitate a lui Charlaine Harris!” Christine Feehan

Parerea mea:

„Categoric moarta” mi s-a parut mai mult un roman de legatura sau de umplutura intre cel anterior si urmatorul. Pare mai mult un fel de preludiu pentru volumul 7, bineinteles, in cazul in care in acesta scriitoarea va reveni cu niste idei mai surprinzatoare.

In cartea cu numarul 6 nu se intampla nimic deosebit, iar daca faci abstractie de faptul ca protagonista este inconjurata de fiinte supranaturale, poti considera povestea ca fiind a unei persoane ce face o calatorie intr-un alt oras, intra in cateva altercatii cu niste personaje de acolo, participa la o petrecere unde ofera un mic ajutor ce pana la urma se dovedeste a fi inutil, lasa in urma o iubire si incepe o relatie noua. Cartea nu aduce nimic nou in afara de aflarea adevarului despre Bill, adevar ce nici macar nu este atat de socant, mai ales daca nu ai fost tocmai fan al personajului. Gandindu-ma la toate volumele anterioare, am senzatia ca autoarea nu si-a dozat corect ideile si inspiratia: unele carti pareau putin exagerate chiar si pentru genul fantasy – personajul trecea prin atatea aventuri consecutive incat povestea devenea extrem de nerealista si putin prea incarcata, iar in altele evenimentele importante par sa lipseasca total. Sunt convinsa ca oricare persoana care a citit toate volumele de pana acum din serie nu va renunta la urmatoarele doar pentru ca acesta nu este cel mai reusit, dar tind sa cred ca nu va deveni volumul preferat al nimanui.

Bile albe:

– Mi-au placut cateva personaje noi si de asemenea si cele care fusesera prezentate succint in volumele anterioare. Quinn este un personaj remarcabil (desi sper ca pana la urma partenerul lui Sookie sa fie Eric), Amelia este tot mai amuzanta pe masura ce inainteaza povestea, iar momentul din final cand dezvaluie cum s-a incheiat relatia ei cu Bob si sentimentul de resemnare si indiferenta fata de situatia in care se afla reprezinta probabil cea mai nostima faza din carte, regina si supusii ei sunt mult mai simpatici fata de cat m-as fi asteptat. Pentru cititorii care l-au preferat pe Bill, acesta ar putea fi o dezamagire in acest volum, dar pentru mine a fost o placere sa descopar ca antipatia mea fata de acest personaj are acum si motive pe care sa se bazeze.

Bile negre:

– Evenimentul ce declanseaza toata povestea in „Categoric moarta” este moartea verisoarei lui Sookie, Hadley. Desi aceasta a fost un personaj episodic, mi s-a parut ciudat faptul ca autoarea alege sa informeze cititorul cu privire la transformarea ei in vampir si ulterior moartea definitiva a acesteia intr-un mod destul de fugitiv, mai ales ca aceste doua intamplari stau la baza intrigii romanului. As fi preferat ca aceste situatii sa fie mai detaliate, mai ales ca am senzatia si acum ca poate nu am fost eu destul de atenta in volumele anterioare si am ratat astfel povestirea acestora.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Morti cu totii (Vampirii Sudului, vol. 7) – Charlaine Harris

Mai rau decat moartea (Vampirii Sudului, vol. 8) – Charlaine Harris
Posted in Iain Pears

Misterul Tiziano – Iain Pears

Posted on by roxtao

Disponibil la: Nemira

Traducere de: Adriana Badescu

Colectia: Suspans

Numar pagini: 288

 

Sinopsis:

Cand Louise Masterson, membra a celebrului Comitet Tiziano, este gasita moarta, injunghiata intr-o gradina publica din Venetia, generalul Bottando de la Brigada Furturi Opere de Arta din Roma o trimite pe Flavia di Stefano in ajutorul carabinierilor din Venetia. Ei insa nu par sa fie convinsi ca au nevoie de vreun sprijin, considerand ca autorul crimei ar fi un simplu hot sicilian. Insa Flavia… are suspiciunile ei si apeleaza la serviciile istoricului de arta britanic Jonathan Argyll,  aflat in Venetia pentru a achizitiona o pictura din colectia marchizei di Mulino. Dupa ce impresionanta colectie este pradata si un alt memebru al comitetului moare in mod straniu, Flavia si Argyll pornesc la drum pentru a afla adevarul. Cu cat se aproprie de rezolvarea cazului, misunea devine din ce in ce mai periculoasa, iar cheia misterului se gaseste intr-un portret disparut, atribuit lui Tiziano.

„O satira ludica la adresa scenei artistice internationale si a birocratiei Politiei italiene, care il readuce pe timidul istoric de arta britanic periculos de aproape de frumusetea vulcanica a Brigazii Furturi Opere de Arta, atat de indragiti in Afacerea Rafael.” Publishers Weekly

“Un roman politist elegant si rafinat, inspirat din istoria artei […]. Dar aici adevarata opera de arta este intriga, un exemplu de inginerie structurala pe care orice artist ar fi invidios.” New York Times

“O carte eleganta si plina de umor, pe gustul celor care iubesc un puzzle inteligent construit.” FRANCES HEGARTY, Mail on Sunday

„Ceea ce parea o simpla misune de rutina devine o cursa periculoasa in cautarea unui portret disparut atribuit lui Tiziano. […] O lectura deosebit de placuta.” Library Journal

“O poveste complexa dar placuta, adesea comica, in cadrul careia motivul artistic este in mod ingenios esential pentru aflarea misterului.” Guardian

Parerea mea:

Cu siguranta ca o multime de carti politiste sau de suspans s-au tot scris de zeci de ani. Dar parca doar odata cu aparitia romanului „Codul lui Da Vinci” a fost adusa in atentia cititorilor o avalansa de romane construite pe aceeasi reteta cu priza la public: o crima in lumea artei ce declanseaza o cursa pentru dezvaluirea unor secrete si un viitor cuplu de personaje principale de sex opus a caror relatie se dezvolta odata cu implicarea lor in aflarea misterelor. De cele mai multe ori, protagonistii sunt politisti retrasi, detectivi, profesori universitari, specialisti in istoria artei, etc si sunt angajati oarecum neoficial sa rezolve crima. Asta pentru a le ingreuna participarea la ancheta. Si de asemenea, de multe ori la inceputul cartii nici nu se inghit.

In mod ciudat, nu ma satur niciodata de aceeasi reteta uzata. Imi place sa descopar ce secrete au reusit sa isi imagineze autorii si sa aflu ce interese ar putea avea personajele negative. Probabil ca oricine citeste o asemenea carte, mai ales daca nu e la prima de genul acesta isi imagineaza deja finalul, sau cel putin o mare parte a sa; dar este distractiv sa te lasi de fiecare data prins de poveste, sa tresari atunci cand protagonistii sunt la un pas de a fi prinsi de inamici, sa incerci sa rezolvi singur puzzle-ul pana ajungi la final, sa te surprinda aflarea secretului sau prinderea criminalului ce parea a fi nevinovat pana la ultimele pagini ale cartii, sa zambesti cand el si ea inteleg in sfarsit ce simt unul pentru altul, etc. Surprinzator, de data aceasta protagonistii inca nu ajung sa se implice intr-o relatie, dar avand in vedere ca mai exista inca 6 carti in seria Jonathan Argyll, Misterul Tiziano fiind abia a doua, probabil ca povestea va evolua in dirtectia aceasta intr-unul din romanele urmatoare.

Intriga este destul de bine construita, misterul atrage, desi povestea nu e chiar cea mai interesanta dintre cele de acest gen, citite pana acum. In plus, parca ii lipseste o oarecare doza de savoare, nu imi dau seama din ce cauza. Nu e nimic gresit in firul istorisirii dar parca nici nu are indeajuns farmec. Totusi, finalul aduce destule dezvaluiri interesante incat sa te faca sa uiti de acest lucru.

Bile albe:

– Ideea misterului trezeste interesul, motivele crimelor la fel, modalitatea in care acestea au fost savarsite bine mascata. Felul in care sunt descoperite unele indicii este interesant si te provoaca sa incerci  sa descoperi criminalul si motivul crimei inainte de a-ti fi dezvaluit.

Bile negre:

– Personajele nu mi se par deloc remarcabile. Cand citesc astfel de carti, imi place ca macar unul dintre protagonisti sa imi atraga atentia, sa para ca detine acea sclipire de geniu sau o intuitie neobisnuita. Sau cel putin sa fie foarte simpatice. Din pacate, Flavia si Argyll sunt banali, nu te atrag, nu te intriga, nu iti spun nimic. Singurul care mai salveaza situatia spre partea a doua a cartii este generalul Bottando, care pare ceva mai rasarit decat cei doi colaboratori ai sai.

– Dialogurile mi s-au parut de cele mai multe ori usor pompoase, de parca autorul s-ar fi straduit sa le scrie, constient ca trebuie sa fie veridice, nostime, inteligente si naturale, dar nu a reusit sa obtina rezultatul dorit. In plus, este foarte ciudat faptul ca nu doar o singura data, scriitorul alege sa povesteasca unele dialoguri, unele chiar extrem de importante, in loc sa le redea direct. Modul acesta de a reda povestea scade din importanta faptelor, acolo unde chiar nu era cazul sa o faca.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Jurnalul Zlatei – Zlata Filipovic

Nu plange sub clar de luna – Heather Davis
Posted in Anne Rice

Vampirul Lestat (seria Cronicile Vampirilor – volumul 2) – Anne Rice

Posted on by roxtao

Disponibil la: Extra Carti

Colectia: Literatura Universala

Format: 180×110

Numar pagini: 704

 

Sinopsis:

Lestat: un vampir, dar nu unul dintre cei obisnuiti. Caci Lestat este cu adevarat viu, extatic, patimas – iar in extravaganta sa poveste, el se avanta din lascivitatea Parisului secolului al XVIII-lea in Egiptul demonic al preistoriei, din New Orleansul unui fin-de-siecle plin de atmosfera in frenetica lume a supervedetelor rockului zilelor noastre – caci, urmarit in egala masura de morti si vii, el cauta sa afle intunecatul secret al propriei sale nemuriri.

Parerea mea:

Nu mai citisem de cativa ani o carte de Anne Rice. Am citit mai demult cateva romane din seria Cronicile Vrajitoarelor, cateva din Cronicile Vampirilor si de asemenea unul dintre cele doua volume din Noile Cronici ale Vampirilor. Ulterior, a inceput obsesia generala a cartilor cu vampiri si tot ce am citit in ultima vreme apartinand acestui gen au fost doar carti publicate in ultimii ani.

Nici nu stiu cum sa exprim ce am simtit citind din nou Anne Rice. Comparativ cu  ritmul alert si cu dorinta de a creea o stare constanta de tensiune si de suspans a romanelor din noua generatie fantasy, cartile lui Anne Rice se simt total diferit. Ofera parca o stare de calm, de liniste cand le citesti, in ciuda faptului ca nu sunt deloc plictisitoare sau lipsite de actiune. Dar parca autoarea nu s-a grabit sa le scrie, nu s-a luptat sa obtina admiratia si dependenta cititorilor, nu a alergat dupa senzational, ci a creat incet o lume care te fascineaza treptat, pe masura ce te adancesti mai mult in ea si te face sa visezi inca mult timp dupa ce ai inchis cartea. Personajele sunt portretizate in amanunt, locatiile abunda in detalii care te ajuta sa iti creezi in minte fiecare scena, dar descrierile nu au deloc rolul de a te plictisi, ci aduc o nota de veridicitate cartii.

Romanul este scris sub forma de confesiune, la persoana 1, ceea ce ofera cititorului un grad mai ridicat de intimitate, de empatie, posibilitatea de a se identifica cu personajele care isi spun povestile si de a se pune mai usor in locul acestora in diferitele situatii prin care trec.

Inca o diferenta majora fata de romanele fantasy mai noi este faptul ca aproape toate personajele importante sunt vampiri,  iar oamenii au de cele mai multe ori doar rol de cina. Este o noutate binevenita, in primul rand deoarece in felul acesta se pierde tentatia de a-i privi vampiri doar ca pe niste oameni cu niste abilitati in plus. In al doilea rand, lipsa unor actiuni determinate de eventualele relatii deja cliseice dintre oameni si vampiri ofera posibilitatea cititorului de a intra intr-o lume a vampirilor ce pare mai autentica, de a intelege ce inseamna de fapt nemurirea si cat de efemera este existenta omenirii, de a te pune in pielea personajului si a-ti imagina cum ai trai tu o eternitate marcata de secrete si de conditia de a-ti ascunde mereu adevarata natura.

Tensiunea crescanda face ca in momentul in care ajungi la finalul cartii sa iti doresti cu disperare sa te apuci de urmatorul roman (Regina Damnatilor) chiar in secunda in care ai terminat ultima pagina.

Bile albe:

– Vampirii sunt creati dupa reteta clasica: dorm in sicrie sau in pamant, ies doar noaptea, pot fi ucisi doar de soare sau foc, se hranesc cu sange de om direct de la sursa pana ce aceasta se goleste, au anumite puteri telepatice si telekinetice care le cresc odata cu inaintarea in varsta, nu stralucesc, nu mananca animale, nu se indragostesc de oameni si nu le dezvaluie acestora ceea ce sunt.

– Romanul spune de fapt povestile a 3 vampiri, prin vocile acestora, nu doar a unuia. Regasim aici povestea lui Armand (care va fi reluata si dezvoltata 13 ani mai tarziu, intr-un roman dedicat doar acestuia), povestea vampirului Marius si bineinteles, cea a lui Lestat. Este ca si cum ai citi de fapt 3 carti grozave.

Bile negre:

– Autoarea pare sa se inspire din romanele scrise de scriitorii din Antichitate cel putin din punct de vedere al relatiilor dintre personaje. Doar in cartile autorilor antici am mai intalnit prezentarea unor relatii de iubire (aproape niciodata platonice) ce nu tineau cont de sexul personajelor sau de gradele de rudenie dintre acestea. In ciuda faptului ca probabil la un moment dat in istorie astfel de relatii nu erau deloc spectaculoase si se intalneau la fiecare pas in cadrul multor civilizatii, in special in clasele superioare, pot fi inca usor deconcentrante sau neobisnuite pentru cititorul din ziua de astazi. In plus, am observat o tendinta de a introduce acest tip de relatii in cele mai multe carti cu vampiri, creandu-se deja un precedent ce nu mai surprinde atat de mult. Nu ma deranjeaza ideea in sine, ci doar faptul ca pare atat de logic si normal ca o persoana ce devine vampir sa isi pastreze absolut toate trasaturile de caracter mai putin preferintele sexuale, care fie par sa devina oarecum incerte, fie se schimba radical. Partea buna este ca cel putin autoarea are un stil de a prezenta aceste relatii atat de firesc incat aproape ca nu mai au nici un impact atunci cand le citesti.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Regina damnatilor (Cronicile Vampirilor – vol. 3) – Anne Rice

Povestea hotului de trupuri (Cronicile Vampirilor, vol. 4) – Anne Rice
Posted in Charlaine Harris

Mort de-a binelea (seria Vampirii Sudului, volumul 5) – Charlaine Harris

Posted on by roxtao

Disponibil la: Leda Books

Colectie: Fantasy Leda

Traducere: Ana-Maria Nica

Nr pagini: 384

 

Sinopsis:

NO. 1 BESTSELLER NEW YORK TIMES 2008 Seria Vampirii Sudului sta la baza serialului TRUEBLOOD, o productie originala HBO.

“Dialogurile naturale si pline de umor si o intriga bine construita… fac din aceasta carte cel mai reusit volum al seriei.” Publishers Weekly

Aventurile lui Sookie Stackhouse continua cu un nou volum pasionant. Fanii cuceritoarei eroine ii vor urmari si acum cu sufletul la gura peripetiile. Cand isi da seama ca fratele ei, Jason – devenit teriantrop – este in mare pericol, lui Sookie nu-i ramane decat sa afle cine ii doreste acestuia moartea. Si asta cat mai repede, fiindca ucigasul este pregatit sa atace din nou…La fel de amuzant si de captivant ca si cele anterioare, noul episod ne incanta cu aceeasi combinatie de actiune vie, senzualitate, paranormal si suspans, care lui Charlaine Harris ii reuseste de fiecare data pe deplin. Scenele de actiune, stilul atragator, personajele supranaturale, pasajele bine dozate de erotism – iata o combinatie irezistibila care explica succesul exploziv al intregii serii.

Parerea mea:

Mort de-a binelelea iti da senzatia de roman politist mai mult decat de roman fantasy. Bineinteles, daca ignori faptul ca majoritatea personajelor sunt supranaturale. Actiunea nu lipseste, Sookie e tot mai prinsa intre comunitatile de vampiri, varcolaci si teriantropi, dar parca acest volum nu impresioneaza la fel ca cele dinainte. In plus, protagonista trece parca prin prea multe intamplari neplacute intr-un timp atat de scurt. Si in ciuda acestora, cand ajungi la ultima pagina, inca mai astepti sa se intample ceva important. Nu mi s-a parut neaparat o carte slaba, doar ca autoarea a ridicat niste standarde prin volumele antecedente pe care in Mort de-a binelea mi s-a parut ca nu le-a mai atins. Oricum, mi-a placut sa o citesc si probabil toate persoanele care au inceput deja seria si au devenit fani nu vor rata nici acest volum.

Bile albe:

– Exista zeci de momente nostime in carte. Parca la fiecare cateva pagini gasesti cel putin o idee sau o expresie transmisa intr-un mod ce te face sa chicotesti. Deci in ciuda lipsei de evenimente marcante, farmecul seriei se pastreaza si in volumul 5.

– Mi-a placut foarte  mult momentul in care barbatii din Bon Temps care se aflau in barul unde lucreaza Sookie o ajuta pe aceasta in lupta contra unuia dintre vampiri si atmosfera de „Nu s-a intamplat nimic” descrisa apoi de autoare, dupa ce problema este rezolvata.

Bile negre:

– Ar trebui sa le fie interzis scriitorilor sa creeze personaje extrem de placute si simpatice pentru ca in final sa dezvaluie faptul ca au fost tot timpul personaje negative. Am incercat cel putin sa ma consolez cu ideea ca personajul in cauza fusese obligat sa faca  ceea ce a facut, dar explicatia lui Eric din final mi-a dezumflat iluzia.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Categoric moarta (Vampirii Sudului, vol. 6) – Charlaine Harris

Morti cu totii (Vampirii Sudului, vol. 7) – Charlaine Harris
Posted in Anatole France

Insula pinguinilor – Anatole France

Posted on by roxtao

Disponibil la: Humanitas

Colectie: Carte de buzunar

Traducere: Aurel Tita

Numar de pagini: 336

 

Sinopsis:

Un misionar crestin ajunge, pacalit de Diavol, pe o insula acoperita de gheturi si, avand o vedere foarte proasta, ii confunda pe marii pinguini din specia Great Auk (disparuta la jumatatea secolului al XIX-lea) cu niste pagani ce trebuie crestinati. El boteaza animalele, iar Dumnezeu, care in mod normal le pemite doar oamenilor sa fie botezati, rezolva problema daruindu-le pinguinilor suflete si transformandu-i in fiinte omenesti. Astfel incepe istoria pinguinilor, ce o oglindeste, satiric, pe cea a Frantei si a Europei Occidentale. Pinguinii trec prin marile migratii, prin Evul Mediu eroic, prin Renastere si cunosc o epoca moderna, tehnologica; civilizatia lor ultraindustriala e distrusa, pana la urma, de o campanie terorista, si totul porneste de la capat. Insula pinguinilor e o critica a naturii umane; morala, obiceiurile si legile omenesti sunt obiectul satirei lui Anatole France.

Parerea mea:

Nu mai citisem de cateva luni carti scrise de autorii secolelor trecute si imi pierdusem intr-o oarecare masura entuziasmul fata de acestea, fiind atrasa mai mult de titlurile noi si stralucitoare zarite prin rafturile librariilor. La romanul lui Anatole France m-a atras in primul rand titlul si speram ca acesta sa nu fie unul metaforic, iar rezumatul de pe ultima coperta mi-a confirmat faptul ca intre paginile cartii se afla o idee atragatoare si plina de originalitate.

Cartea este subtirica si se citeste usor, nu este deloc incarcata de arhaisme sau expresii invechite. Este structurata in „carti”, impartite la randul lor in capitole nu foarte lungi. Unele capitole sunt strans legate intre ele, altele aduc cate o povestioara noua, cu personaje alese din neamul pinguinilor, capitole ce reflecta fiecare cate un aspect diferit al noii civilizatii. Alegerea acestei modalitati de a scrie romanul are avantajul de a-l face foarte usor de citit. Trebuie sa mentionez ca exista multe momente amuzante si per ansamblu, nu ramai deloc cu impresia ca ai citit o carte scrisa in urma cu mai mult de 100 de ani. Evident, exista si cateva aluzii istorice inevitabile, pe care daca nu ai fost chiar pasionat de istorie nu prea ai cum sa le apreciezi probabil la adevarata valoare, dar nu sunt un impediment major in intelegerea cartii.

Dupa cum scrie si in prezentarea editurii, Insula pinguinilor a fost considerata o opera satirica la adresa Frantei si a Europei. Mie mi se pare mai mult de atat. Mi se pare ca  sugereaza exact istoria si evolutia lumii intregi, nu doar ale unei tari sau continent. Este ca si cum ori de cate ori s-ar ridica o civilizatie noua, urmeaza exact aceiasi pasi ca cele dinaintea ei. Cartea te face sa realizezi ca umanitatea repeta mereu si mereu aceleasi greseli, ca indiferent de cate planete am popula intr-un viitor ipotetic vom actiona intotdeauna exact in acelasi mod, criticand faptele pe care le-au facut predecesorii, chiar in timp ce le facem si noi intr-o maniera identica. Si daca pe parcursul cartii ideea aceasta e doar sugerata, ultima pagina expune direct exact ceea ce a fost ascuns printre randuri in capitolele anterioare.

Bile albe:

– Cartea iti induce anumite ganduri cu o tenta usor filozofica atat de pregnant, incat si la cateva zile dupa ce ai terminat-o inca te mai trezesti gandindu-te la ea. Cu toate astea, este o carte pe care o poti termina intr-o singura zi, te amuza in timp ce te face sa iti pui intrebari, te transporta intr-o zona in care nu ai mai fost de cand erai adolescent si te revoltai impotriva lumii, fara a te lasa sa simti cumva ca nu ar fi altceva decat un roman micut ce pastreaza o idee nastrusnica in interiorul sau.  Este un contrast savuros intre limbajul simplu al cartii, povestioarele de multe ori nostime si ideile nescrise ce reies dintre randuri.

– Cu toate ca nu cred ca are vreo importanta majora in actiunea cartii, mi-a placut ca se simt unele influente ale altor scriitori si ca autorul a amintit de unele fragmente din operele acestora. Stilul fiecarui scriitor se modeleaza intr-o oarecare masura si prin ceea ce citeste de-a lungul timpului. In operele scrise in trecut influentele altor autori se simteau mai puternic decat in romanele contemporane. Mi-a placut in mod special scena care recreeaza coborarea in Infern din Divina Comedie, deoarece am citit cu ani in urma opera lui Dante Alighieri si a fost o surpriza placuta sa imi amintesc de aceasta.

Bile negre:

– Cartea a 5-a si a 6-a mi s-au parut extrem de greu de citit, plictisitoare si aproape imposibil de urmarit cu atentie. Autorul creste gradul de ironie la adresa societatii, dar reuseste in felul acesta sa piarda interesul cititorului. Aveam senzatia ca nu se mai termina acele parti sau mai rau, ca ar putea sa fie asa tot restul romanului. Cred ca m-as fi simtit la fel de castigata si fara sa citesc respectivele capitole.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Dragonul furtunii – I. J. Parker

Nefertiti. Cartea mortilor – Nick Drake