Disponibil la: Editura TREI
Colectia: Fantasy
Traducerea: Roxana Gamart
Numar pagini: 392
*
Sinopsis:
Candva odrasla regala privilegiata, crescuta de o mama iubitoare, Jorg Ancrath a devenit Printul Spinilor, un adolescent fermecator si imoral, care conduce o banda de proscrisi brutali. Lumea este in haos, violenta abunda, cosmarurile rasar la fiecare pas. Trecutul dur al lui Jorg l-a facut sa nu se mai teama de niciun om, fie el viu sau mort. Totusi mai exista ceva care-l inspaimanta… Reintors la castelul tatalui sau pentru a-si revendica mostenirea, Jorg trebuie sa se confrunte cu orori din copilarie si sa-si croiasca viitorul impotriva tuturor.
„Tulburatoare, minunata, haotica, poetica, obsedanta, antrenanta… Credeti sau nu, toate cuvintele acestea descriu o singura carte:Printul Spinilor.” – Booklist
„Sumbru si implacabil, volumul Printul Spinilor va va atrage in mrejele sale si va va inhata cu totul. Incredibil…” – Robin Hobb
Parerea mea:
Am terminat Printul spinilor si nu am putut scapa nici acum de senzatia care m-a bantuit de-a lungul intregii lecturi: aceea ca imi scapa ceva, ca exista intelesuri ascunse pe care nu le-am perceput, ca dupa cateva sute de pagini tot nu stiu nimic despre personajele pe care le-am intalnit, ca imi lipsesc niste piese din puzzle si de aceea nu il pot asambla cum trebuie.
Desigur, finalul volumului aduce niste explicatii ale misterelor pastrate pana atunci, dar tot am ramas cu o multime de intrebari si cu dorinta de a intelege motivatiile personajelor. Cred ca problema mea consta in faptul ca cel putin in cazul unora, motivele sunt exact ceea ce se vede, ca nu exista straturi mai profunde. Fiind obisnuita cu motivatii mai adanci, cred ca mi-e greu sa accept ca de data aceasta ceea ce am primit direct nu ascunde nimic in plus.
Uneori personajele, la fel ca oamenii reali sunt pur si simplu crude, insetate de putere, dispuse sa calce pe cadavre pentru a obtine ceea ce isi doresc, cu temperamente oribile si cu o dorinta innascuta de a face rau, de a provoca suferinta. Iar in cartea lui Mark Lawrence intalnesti toate tipurile de personaje de genul acesta. Cel mai interesant aspect este faptul ca exceptie nu face nici protagonistul. Si in ciuda faptului ca trecutul sau iti ofera un fel de motivatie sau ca finalul aduce o explicatie in plus, comportamentul sau tot infiorator ramane in majoritatea timpului. Intr-un fel, l-am admirat pe Jorg tocmai pentru rautatea aceea fara cusur. Ma intriga personajele care pot fi atat de perfect rele, impasibile la durere, la frumusete, la tristete, la iubire, mila, curaj si in general, la toate lucrurile care ar sensibiliza o persoana normala. Mai degraba decat sa le detest, ma simt fascinata de ele ca de un lucru a carui functionare sau existenta pe care nu o pot intelege oricat m-as stradui.
Un alt aspect care m-a intrigat de-a lungul lecturii a fost contrastul dintre lumea pe care autorul te face sa ti-o imaginezi si limbajul personajelor. Cadrul pare unul medieval, cu tuse fantastice, insa stilul de vorbire al personajelor este contemporan, frivol, alunecos sau chiar agresiv pe alocuri. Un alt lucru care m-a dezorientat a fost o referire la Nietzche, care a trait in perioada 1844 – 1900 si care sugereaza faptul ca, desi universul creat de Lawrence pare sa existe in epoca medievala, este asezat in realitate fie intr-un trecut foarte apropiat, fie intr-un prezent sau viitor imaginar.
Volumul abunda de situatii tensionate, cu actiune alerta si un suspans greu de indurat. Insa din punctul meu de vedere, personajele sunt punctul cel mai tare al lecturii. Portretele lor transforma romanul intr-unul unic, ce se diferentiaza foarte clar de alte carti epic/high fantasy.
Tinand cont de schimbarile protagonistului din final, atat de statut cat si de personalitate, sunt extrem de curioasa sa descopar modul in care va evolua povestea in volumele urmatoare. Intr-adevar, cunoastem telul lui Jorg si e usor sa ne imaginam ca va face tot ce ii sta in putere pentru a si-l atinge, insa nu imi pot inchipui in ce mod o va face. Mai ales ca se preconizeaza niste confruntari care vor implica sentimente si emotii mult mai puternice decat cele de pana acum.
Multumesc Editurii TREI pentru ca mi-a oferit acest roman.
Bile albe:
Originalitatea povestii asigurata prin caracterul protagonistului si al personajelor secundare si prin modul interesant in care se contureaza relatiile intre astfel de oameni.
Bile negre:
In mai multe cazuri, situatiile dificile se rezolva parca prea repede si prea usor. Planurile si calatoriile in sine au o durata potrivita si un grad de tensiune ridicat, insa punctul culminant este de multe ori fulgerator si… aproape miraculos. M-a sacait dezechilibrul care se creaza din cauza aceasta.
Vandalii – Alexandru Ioan Despina
