Tag: rezumat carti

Posted in Suzanne Collins

Sfidarea (seria Jocurile Foamei, volumul 2) – Suzanne Collins

Posted on by roxtao

Disponibil la: Nemira

Colectia: Suspans

Traducere: Ana-Veronica Mircea

Numar pagini: 320

 

Sinopsis:

Sfidarea este al doilea volum din seria Jocurile Foamei. Suzanne Collins continua intr-o maniera magistrala povestea Districtului 12.

Katniss si Peeta au castigat impreuna sangeroasele Jocuri ale Foamei, sfidand pentru prima oara in istorie regulile impuse de Capitoliu. Reveniti in Districtul 12, dupa toate incercarile infruntate, convinsi ca au castigat o viata sigura si decenta pentru ei si familiile lor, spera ca va urma o lunga perioada de pace. Dar, in timp ce Katniss si Peeta parcurg obligatoriul Tur al Invingatorilor, apar zvonuri despre o revolta printre locuitorii districtelor. Iar in ochii conducatorilor, ei sunt sursa acestei rebeliuni. Daca nu vor reusi sa convinga natiunea Panemului ca sunt in continuare indragostiti nebuneste, consecintele ar putea fi dezastruoase…

“In sfarsit am citit cartea pe care o asteptam cu sufletul la gura: Sfidarea de Suzanne Collins, al doilea volum al fenomenalei serii Jocurile Foamei! Nu doar mi-a implinit asteptarile, si asa foarte mari, dar le-a depasit cu mult! O lectura la fel de pasionanta, chiar mai pasionanta, pentru ca acum esti deja foarte atasat de personajele alaturi de care ai suferit. Iar intriga este incredibila. Nu veti avea somn odata ce ati deschis cartea. Sfatul meu este sa o incepeti dimineata si sa anulati orice program ati avea in acea zi!” Stephenie Meyer

“Proza cristalina a lui Suzanne Collins are un ritm perfect si construieste o lume fascinanta. Si mai fascinant este ca dincolo de a fi thriller SF plin de aventura, seria straluceste prin abordarea temelor moralitatii, supunerii, salvarii, iubirii si, mai presus de toate, a sacrificiului. Spre bucuria armatei de fani care o asteptau, cartea este extraordinara. Cei care nu isi poti stapani curiozitatea pana la urmatorul volum, trebuie sa se pregateasca pentru o adevarata tortura.” – Booklist

Parerea mea:

Am citit pe nerasuflate volumul 2 din Jocurile Foamei, asa ca cel mai pregnant sentiment pe care l-am pastrat referitor la aceasta carte este acela ca reprezinta intr-o oarecare masura doar un volum de tranzitie intre intamplarile din primul si ultimul roman al seriei, mentinandu-te intr-o stare de tensiune de la inceput pana la final. In plus este ca si cum abia ai reusi sa te dezmeticesti din intrigile primului volum si ai incepe deja sa iti imaginezi toate continuarile posibile.

Rar am mai intalnit o carte atat de bine legata, in care fiecare amanunt sa para a fi fost dinainte gandit si revazut din toate unghiurile posibile. Este ca si cum nu ar exista nici o intrebare care sa iti treaca prin minte la care sa nu iti poata fi oferit un raspuns potrivit. Intreaga serie ar fi putut sa fie alcatuita si dintr-un singur volum si nu ai fi simtit nici o diferenta,  nu ti s-ar fi parut ca are un numar de pagini prea mare, intamplarile fiind extrem de bine legate intre ele. Daca primul volum imi lasase impresia ca neglijeaza anumite aspecte, in acest al doilea volum nu mai exista nici un punct asupra caruia sa nu fii in totalitate lamurit.

In loc sa isi gaseasca linistea dupa castigarea Jocurilor Foamei, Katniss se trezeste implicata in noi intrigi, in care este din nou un pion si e fortata sa joace un rol. Reprezentantii capitoliului o considera responsabila de revoltele ce iau nastere in districte si o preseaza sa indrepte lucrurile prin aparitiile din cadrul Turneului Triumfal al Invingatorilor, plasat la 6 luni dupa incheierea editiei anterioare a Jocurilor Foamei si tot cu 6 luni inainte de urmatoarea editie. Mai exact, Katniss trebuie sa para extrem de indragostita de Peeta, astfel incat modul in care ei doi au castigat Jocurile sa para consecinta unui act de dragoste nebuna si nu un fapt ce a pus la indoiala suprematia Capitoliului. Principalele probleme sunt faptul ca la o analiza mai atenta Katniss realizeaza ca rolul ei nu se va incheia dupa Turneu, ci va fi unul pe viata si de asemenea, faptul ca toate actiunile lui Katniss si a lui Peeta  se incheie in moduri impredictibile, cu mult diferite fata de planul initial. Avand in vedere ca urmeaza cea de-a 75-a editie a Jocurilor, urmeaza o sarbatorire mai deosebita a acestora. La fiecare 25 de ani se anunta cate o schimbare majora in desfasurarea Jocurilor din acel an. Anuntarea faptului ca in acel an participantii la Jocuri vor fi alesi dintre fostii invingatori ii arunca pe Katniss si pe Peeta din nou in arena. Spre deosebire de editia anterioara, de data aceasta Katniss si Peeta devin membrii ai unei aliante ce lupta din rasputeri sa ii tina in viata, desi cei doi eroi nu au habar de implicatiile jocului in care au fost inclusi.

Bile albe:

– Modul de prezentare a povestii este in continuare foarte personal, astfel incat te simti implicat in desfasurarea lucrurilor. Ritmul este alert, exprimarea simpla si directa, iar momentele de maxima tensiune sunt redate extrem de bine prin cateva fraze bine plasate, ce-ti ridica pulsul in doar cateva secunde. Expresia din finalul volumului, indiferent daca ar fi putut fi anticipata sau nu, te lasa pur si simplu incremenit, deoarece sugereaza mii de implicatii prin doar cateva cuvinte.

Bile negre:

– Romanul devine tot mai detaliat, iar o mare parte dintre descrieri sunt foarte tehnice si ajungi sa te pierzi in ele. Fara indoiala, mecanismele arenei, armele si detaliile locurilor prin care trec participantii trebuiau sa fie atent prezentate, dar romanul nu a reusit sa imi ofere o imagine ampla, bine conturata a acestora.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Jocurile Foamei (Jocurile Foamei, vol. 1) – Suzanne Collins

Revolta (Jocurile Foamei, vol. 3) – Suzanne Collins
Posted in Salvador Plascencia

Oameni de hartie – Salvador Plascencia

Posted on by roxtao

Disponibil la: Nemira

Colectia: Literatura clasica si moderna

Traducere: Anca Stoiculescu

Numar pagini: 224

 

Sinopsis:

Majoritatea personajelor din romanul experimental Oameni de hartie de Salvador Plascencia, scriitor din miscarea McSweeney’s, traiesc aceeasi poveste – numai ca ele nu stiu. Este povestea unui razboi intre planeta Saturn si locuitorii din El Monte, condusi de un imigrant mexican. Dar Salvador Plascencia este un vrajitor – intriga nu este atat de simpla; totul devine o calatorie printr-un carnaval mental.

„Ea a fost prima care a luat astfel fiinta: picioare de carton, apendice de celofan si sani de hartie. Creata nu din coasta omului, ci din fasii de hartie. Nu de un Dumnezeu atotputernic care sa desparta raurile Fison si Gihon, ci de un batran de doua ori iesit la pensie, cu degetele pline de taieturi.“ Salvador Plascencia, Oameni de hartie

Parerea mea:

Am observat  ca fie nu am eu o afinitate catre autorii spanioli sau din America Latina, fie nimeresc numai carti care nu mi se potrivesc. Deloc. Cartea Oameni de hartie mi-a atras atentia in primul rand prin titlul interesant si prin descrierea de pe a patra coperta si imi inchipuiam ca o sa descopar o lume imaginara, atragatoare si fascinanta. Imaginara este, dar ca atat. Curioasa, am mai cautat dupa ce am citit cartea si alte pareri si romanul pare sa fie cotat destul de bine. De aici trag concluzia ca sunt eu ceva mai conservatoare cand vine vorba de lectura si nu ma inteleg foarte bine cu arta asta suprarealista, sau care o fi stilul in care se incadreaza Oameni de hartie.

Avem deci o lume in care oamenii sunt creati in fabrici cu ajutorul unor coaste de animale, in care misuna niste testoase uriase mecanice, in care aparitia unui om creat din hartie nu da nastere decat unor ridicari din sprincene sau unor priviri usor mirate, cu orase mancate in totalitate de termite si renascute din plastic si cu un procent de vreo 80% de personaje care se automutileaza arzandu-si pielea pentru a scapa de asa zisele tristeti. Si un personaj principal care porneste un razboi impotriva lui Saturn, deoarece i se pare ca acesta il pandeste si ii anuleaza astfel dreptul la intimitate si viata privata.

Aproape fiecare fragment este reluat din perspectiva fiecarui personaj care participa la intamplarea relatata, oferind astfel viziuni diferite asupra tuturor evenimentelor. Pe ici pe colo sunt strecurate si ilustratii, iar designul paginilor este unul neobisnuit, osciland intre fragmente scurte ce povestesc intamplarile prin care trec personajele si pagini impartite pe coloane, de obicei fiecare coloana ilustrand exact relatarea aceluiasi eveniment de catre personajele participante.

Istorisirea se transforma apoi in povestea autorului, acesta devenind el insusi personaj al propriei scrieri.

Fara bile albe, fara bile negre. Cartea mi-a displacut aproape in totalitate, asa ca mi-e greu sa extrag vreun punct interesant sau sa aleg cel mai mare minus. Am reusit sa o termin doar pentru ca eram curioasa care e finalitatea unui astfel de roman, daca exista vreo morala pana la urma care sa fi meritat insiruirea de cuvinte de pana atunci. Poate ca sunt o ignoranta, dar eu nu am gasit nici una. Refuz sa apreciez posibilele metafore deghizate sub mastile prezentate in Oameni de hartie si nu sunt de acord absolut deloc cu toate parerile criticilor despre cat de genial este autorul si ce opera spectaculoasa a oferit prin acest roman. Personal, mi se pare ca am pierdut cateva zile citind o carte enervanta si inutila, dar cu pretentii de lectura grozava. Cred ca pot numara pe degetele de la o singura mana cartile care mi-au displacut in totalitate si in care nu am reusit sa gasesc nici cel mai mic punct care sa mi se para cat de cat interesant, iar Oameni de hartie tocmai a ajuns pe primul loc in acest top personal.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Dragonul furtunii – I. J. Parker

Caderea (Cele noua vieti ale lui Chloe King, cartea 1) – Liz Braswell
Posted in Suzanne Collins

Jocurile Foamei (seria Jocurile Foamei, volumul 1) – Suzanne Collins

Posted on by roxtao

Disponibil la: Nemira

Colectia: Suspans

Traducere: Ana-Veronica Mircea

Numar pagini: 312

 

Sinopsis:

Bestseller international publicat in 32 de tari. In curs de ecranizare!

Ai putea supravietui in salbaticie, de unul singur, cand toti cei din jur fac tot ce pot ca sa nu apuci dimineata urmatoare? Intr-un viitor postapocaliptic, peste ruinele unui continent cunoscut odata ca America de Nord se intinde natiunea Panem. Ca simbol al puterii Capitoliului asupra celor douasprezece districte conduse cu o mana de fier, in fiecare an este organizat un concurs sadic si sangeros – Jocurile Foamei. Douazeci si patru de adolescenti sunt rapiti de langa familiile lor si aruncati in lupta pe viata si pe moarte, televizata in direct si urmarita cu frenezie. Doar unul dintre ei se va intoarce acasa faimos, bogat si… viu. Cine va castiga cursa nebuna pentru supravietuire?

„Pur si simplu am citit fara sa ma pot opri! […] O lectura inrobitoare.” Stephen King

Parerea mea:

Auzisem atatea pareri pozitive despre seria Jocurile Foamei incat ardeam de nerabdare sa reusesc si eu sa o citesc. Si am ajuns la concluzia ca uneori, prea multa reclama strica. In nici un caz nu voi spune ca nu mi-a placut sau ca nu mi s-a parut o lectura originala. Singura problema este ca citisem atat de multe impresii care o descriau ca fiind spectaculoasa, incat era aproape imposibil sa se ridice intr-adevar chiar la nivelul astfel creat in mintea mea.

Primul volum este cu siguranta unul cel putin interesant. Intr-o mare de romane suprapopulate de tot felul de creaturi supranaturale, o carte despre un viitor ipotetic este ca o gura de aer proaspat si iti trezeste din start curiozitatea. Autoarea creeaza o lume din viitor, creata pe ruinele prezentului nostru. Unul dintre lucrurile care impresioneaza cu adevarat este exact modul in care a construit aceasta realitate, aproape infricosator de veridic. Tehnologii la care astazi nici nu visam coexistand cu un sistem organizatoric ce se apropie infiorator de mult de sclavie, orase in care orice ti-ai putea imagina vreodata exista, asezate alaturi de zone in care se moare de foame la propriu iar societatea traieste intr-o maniera apropiata de traiul rural primitiv.

Starea de suspans nu incepe odata cu participarea protagonistei la Jocurile foamei, ci chiar de la inceputul cartii, deoarece se face simtita o anumita tensiune si in cele mai banale gesturi si actiuni ale personajelor, personaje ce surprind perfect imaginea unor oameni haituiti, aproape resemnati cu o soarta de neimaginat si pe care lupta pentru ziua de maine ii ghideaza in fiecare act. Bineinteles, in momentul in care Katniss se ofera voluntara pentru Jocurile foamei, in locul surorii sale, pulsul incepe sa iti creasca din ce in ce mai tare si devine tot mai dificil sa lasi cartea din mana. Actiunea este relatata la persoana 1, prezent, oferindu-ti astfel o perspectiva personala asupra intamplarilor si crescand nivelul emotiilor pe care le incerci tocmai pentru ca privesti lucrurile prin ochii eroinei. Desi Jocurile incep abia pe la jumatatea cartii iar odata cu acestea actiunea incepe sa se desfasoare cu repeziciune, nu simti deloc ca lucrurile sunt prea inghesuite sau ca ritmul ar fi exagerat. Dimpotriva, actiunile decurg firesc, iar punctele culminante sunt plasate intr-un mod inteligent, alternand cu momente de acalmie in care reusesti sa procesezi toate intamplarile socante pe care le-ai citit pana atunci.

Bile albe:

– Personajele sunt extrem de bine conturate si este aproape imposibil sa nu te atasezi de ele. Autoarea imbina cu succes aproape pentru fiecare personaj o serie de calitati, dar le ofera si veridicitate prin cateva defecte si slabiciuni bine plasate. Tocmai de aceea nici nu cred ca am avut un personaj preferat, mi-au placut prea multe dintre ele: Cinna, Rue, Haymitch, Effie, Peeta, etc. Fiecare personaj are cel putin un moment care te face sa il privesti cu admiratie si sa devina macar pentru cateva pagini personajul tau favorit.

– In ciuda faptului ca subiectul este departe de a fi unul nostim, iar majoritatea scenelor sunt mai degraba incarcate de drama decat de umor, au existat totusi multe momente amuzante, care ofera un plus de savoare romanului. Mi s-au parut adorabile paginile in care cele trei ajutoare ale stilistului Cinna o pregatesc pe Katniss pentru filmari. Nu am putut sa nu ii compar cu un grup de catelusi incantati de o noua jucarie si dornici sa o incerce cat mai curand.

Bile negre:

– Romanul are cateva puncte incomplet tratate. Nu stiu daca urmeaza sa fie explicate in urmatoarele volume, dar am avut senzatia ca imi scapa cateva chestiuni de baza, care ar fi putut oferi o imagine mai clara asupra personajelor principale si asupra societatii din care acestea fac parte.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Sfidarea (Jocurile Foamei, vol. 2) – Suzanne Collins

Revolta (Jocurile Foamei, vol. 3) – Suzanne Collins

 

Posted in Mireille Calmel

Razbunarea lui Isabeau (seria Jocul Lupoaicelor, volumul 2) – Mireille Calmel

Posted on by roxtao

Disponibil la: Libris

Colectia: Literatura Universala

Traducere: Alina Beiu-Desliu

Nr. pagini: 378

 

Sinopsis:

Răzbunarea femeilor-lupoaice nu s-a împlinit încă. În vreme ce Isabeau devine una dintre cele mai faimoase lenjerese din Paris şi preferata regelui Francisc I, când lucrurile păreau a intra pe făgaşul normal, destinul le trimite o altă lovitură: Francois de Chazeron porneşte pe urmele lor pentru a le smulge teribilul secret pe care aceste femei îl deţin. Înfruntarea ce va urma va fi, probabil, ultima lor şansă de a-şi câştiga demnitatea şi libertatea, astfel îşi vor putea învinge trecutul şi împlini destinul şi, cine ştie, Marie, nepoata lui Isabeau şi fiica lui Paracelsus, va putea înfăptui ceea ce femeile din neamul ei n-au reuşit; poate atunci va înţelege tâlcul prevestirilor lui Nostradamus. Vor reuşi să descopere secretul Pietrei filozofale, al vieţii veşnice, dar, mai ales, vor putea afla misterul transformării lor în lupoaice în nopţile cu lună plină?

Parerea mea:

Volumul doi din seria Jocul Lupoaicelor isi pierde aproape in totalitate apartenenta la stilul fantasy, devenind in mare masura un roman istoric, admirabil redactat. Singura legatura cu genul fantasy ramane amestecul de sange uman cu cel de lupoaica, ce curge in venele personajele principale ale cartii, dar nu se mai pune accentul pe acesta la fel de mult ca in primul volum.

Actiunea se petrece in principal la Paris, la curtea regelui Frantei, unde atat Isabeau cat si nepoata sa, Marie (care este de fapt protagonista acestui volum) devin pe rand protejatele acestuia, fapt ce le aduce in aceeasi masura si bucurii dar si o serie noua de pericole. Amenintarea ce planeaza asupra lui Isabeau si a familiei sale din partea lui Francois de Chazeron dispare cam in prima treime a romanului. Pana spre sfarsitul cartii, cand Marie si tatal ei, Paracelsus incearca sa descopere leacul pentru transformarea Loralinei inapoi in om, intrigile se desfasoara la Paris si ocazional, la Vollore. Suntem purtati intr-o epoca destul de tulbure din perioada Frantei si a Europei, in care lupta pentru putere, tradarile la cel mai inalt rang, minciunile si neincrederea erau ceva obisnuit.

Desi intriga nu a fost extrem de surprinzatoare si in general, romanul nu iti trezeste cine stie ce emotii, l-am citit cu placere si mi s-a parut interesant amestecul de istorie cu fantezie, cu cate o tenta de supranatural accentuata de pasiunea catre alchimie, de increderea in astrologie sau de prezicerile lui Nostradamus. Am fost surprinsa sa citesc la final notele autoarei, prin care aflam ca aproape toate locurile si numele personajelor sunt reale si inca exista atat cetatile unde se desfasoara actiunea din roman, cat si urmasii catorva familii mentionate.

Bile albe:

– Stilul este lin si armonios, reusind sa redea la fel de realist atat atmosfera luxoasa de la curtea regelui, cat si dedesubturile neplacute ale acestei societati sau mizeria si revolta poporului sarac. Este surprinzator faptul ca descrierile nu sunt deloc multe sau vaste, dar reusesti sa iti imaginezi perfect fiecare loc creionat in poveste. Autoarea te poarta intr-o istorie atat de diferita fata de societatea actuala, dar care pastreaza totusi aceleasi eterne dorinte si vise ale omenirii.

 – In ciuda faptului ca partea supranaturala a istorisirii este pusa intr-un con de umba in cea mai mare parte a cartii, autoarea reuseste sa te pastreze mereu conectat la aceasta prin diferite aluzii, detalii subtile sau mentiuni care iti readuc in atentie intriga originala a povestii.

Bile negre:

– Nu am remarcat nici un personaj fascinant, care sa iti transmita ceva ai mult de cateva sentimente vagi de simpatie sau dispret. Cateva dintre personaje au cate o trasatura care le creioneaza mai bine si le aduce mai aproape de o imagine veridica (regele sau sora acestuia) dar in general, este destul de greu sa te simti atasat de vreun personaj.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Camera blestemata (Jocul Lupoaicelor, vol. 1) – Mireille Calmel

Insula pinguinilor – Anatole France
Posted in Charlaine Harris

Moarte in familie (seria Vampirii Sudului, volumul 10) – Charlaine Harris

Posted on by roxtao

Disponibil la: Leda Books

Colectia: Fantasy Leda

Traducere: Adrian Deliu

Numar pagini: 480

 

Sinopsis:

Un razboi al zanelor a lasat in haos comunitatea supranaturala din Bon Temps, Louisiana, iar pe Sookie Stackhouse, eroina telepata, sleita psihic si fizic. Chiar si avand in vene sangele a doi vampiri, Sookie se reface cu mare greutate. Cele mai rele sunt insa ranile sufletesti provocate de pierderea unor persoane dragi si boala primului ei iubit, vampirul Bill. Sookie este ranita si furioasa. Singura alinare i-o aduce dragostea lui Eric Northman. Dar nici macar relatia lor nu se desfasoara fara momente tensionate. Daca la toate acestea mai adaugam si faptul ca, dupa ferecarea portalului spre lumea zanelor, au ramas in randul oamenilor cateva zane dornice de razbunare, intelegem de ce Sookie nu are nici o sansa sa traiasca in tihna. Si inca ceva: una dintre zane este manioasa, foarte, foarte manioasa…

“Harris este neintrecuta in crearea mai multor lumi paranormale si contopirea acestora cu realitatea noastra. Si totul se petrece cu mult umor, suspans si fantezie.” – Tulsa World

Parerea mea:

Nu pot sa cred ca au trecut deja 10 saptamani de cand am inceput sa citesc seria Vampirii Sudului, 10 saptamani de cand devorez volumul nou intr-o zi sau doua si apoi in restul de 5-6 zile astept cu nerabdare sa descopar continuarea, incerc sa imi imaginez ce s-ar mai putea intampla si cum vor evolua lucrurile pentru personaje. Inca nu am procesat probabil faptul ca martea viitoare nu va mai fi inca un volum de cumparat la chioscul de ziare si inca nu am ajuns sa ma simt ciudat, ca atunci cand deodata ramai fara o activitate pe care obisnuiai sa o faci periodic si deodata esti lipsit de ea. Dar stiu ca asta va urma. Abia astept acum sa pun labutele pe proaspatul volum 11 si abia dupa aceea voi intra in starea aceea de asteptare, enervata ca nu mai apare odata si ultimul volum.

Asa cum ne-am obisnuit pana acum, si romanul Moarte in familie abunda in tot felul de aventuri ale protagonistei. Noutatea consta in faptul ca Sookie se reface mult mai greu de data aceasta dupa intamplarile din volumul anterior – pana acum eram obisnuiti ca dupa o gura de sange de la unul dintre vampiri sa fie nou nouta si gata de alte aventuri. Per ansamblu,  volumul 10 a fost unul foarte foarte placut, mi-au fost dragi mai multe personaje despre care speram sa fie pozitive pana la final si sa nu fiu din nou dezamagita cum mi s-a intamplat intr-unul din volumele anterioare, cand m-am lasat cucerita de un personaj fermecator ca sa aflu la final ca era de fapt eroul negativ al cartii. Si din fericire, au ramas pozitive iar in final au capatat chiar o imagine si mai buna.

Mi-au placut momentele in care Sookie se implica singura, fara a fi fortata de imprejurari in rezolvarea problemelor prietenilor ei si poate pentru prima data ai senzatia ca de data aceasta face intr-adevar ceea ce este bine sa faca si pentru ea si pentru restul personajelor implicate: solicita ajutor pentru Bill si joaca un rol important intr-una din intalnirile varcolacilor. Partea in care sunt descrise actiunile eroinei de la intalnirea haitei este extrem de amuzanta si in general, parca toata cartea a fost impanzita cu mai multe momente haioase fata de alte volume.

Bile albe:

– Exista cateva momente de tandrete si sinceritate intre Sookie si anumite personaje, momente ce ofera un farmec deosebit cartii, in special datorita contrastului dintre caracterul obisnuit al acestor personaje (cum ar fi Eric si Pam), caracter de obicei rece si usor arogant si strafulgerarile de afectiune pe care le dezvaluie.

– Finalul cartii, mai exact ultima jumatate de pagina mi s-a parut absolut delicios. Impresia lasata de volumele anterioare despre zane este ca acestea pot fi extrem de crude in anumite cazuri, dar in acelasi timp au o naivitate de care te indragostesti si un stil adorabil. Iar momentul din finalul volumului reuseste sa redea perfect acest lucru si te lasa cu un zambet larg pe fata.

Bile negre:

– Am regretat disparitia unuia dintre personajele principale din acest volum, in ciuda faptului ca a fost prezentat ca fiind negativ si ca moartea sa ii ofera libertatea suprema lui Eric. Mi s-a parut totusi un personaj remarcabil, ce ar fi putut fi exploatat mai mult si care nici macar nu face nimic foarte rau, astfel incat sa isi merite un sfarsit atat de brusc.

– Una dintre cele mai mari probleme a lui Eric si implicit si a lui Sookie ramane nerezolvata la finalul acestui volum, cu toate ca influenta ei planeaza asupra tuturor actiunilor din carte. In mod normal, problemele mentionate la inceputul fiecarui volum isi gaseau rezolvarea pana la finalul acestuia, chiar daca dadeau nastere unor intrigi noi ce urmau sa fie rezolvate abia in romanele urmatoare. In schimb, volumul 10 te lasa cu un sentiment de frustrare, intrucat cea mai pregnanta problema nu are parte de nici o imbunatatire pana la sfarsit si cu atat mai putin de o rezolvare.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Morti pana la apus (Vampirii Sudului, vol. 1) – Charlaine Harris

Moartea la Dallas (Vampirii Sudului, vol. 2) – Charlaine Harris