Posted in Lauren Oliver

Delirium (seria Delirium, volumul 1) – Lauren Oliver

Delirium (seria Delirium, volumul 1) – Lauren OliverDisponibil la: Nemira

 Colectia: Nemira Junior

Traducerea: Iris Manuela Gatlan-Anghel

Numar pagini: 432

 

Sinopsis:

Se spune ca leacul iubirii ma va face fericita pe veci. 
Si intotdeauna am crezut asta.
Pana acum.
Acum totul s-a schimbat.
Acum as prefera sa ma infectez cu iubire fie si numai o fractiune de secunda decat sa traiesc o suta de ani in minciuna.

„O poveste care alearga cu viteza si o ia in alta directie la fiecare pagina, cu personaje care ma duc de la afectiune la frustrare, de la furie la compasiune. O carte pe care o devorezi imediat.“ – Jay Asher

Parerea mea:

Citisem foarte multe pareri pozitive despre aceasta carte, de aceea am si fost curioasa cu privire la ea. Mai ales ca in ultima vreme am devenit tot mai captivata de romanele distopice, iar seria scrisa de Lauren Oliver era foarte bine cotata pe toate site-urile de specialitate. Nu am putut sa nu compar Delirium cu celelalte carti postapocaliptice pe care le-am citit recent si in ciuda faptului ca a fost o lectura placuta, totusi nu am fost la fel de impresionata.

Povestea este relativ simpla. La un moment dat, dragostea a fost clasificata de catre specialisti ca fiind o boala si in nici un caz un sentiment normal. Situatia poate fi indreptata printr-o operatie care previne boala sau, dupa caz, o trateaza. Consecintele acestei teorii sunt devastatoare: un razboi impotriva celor care nu accepta noile legi, ingradirea granitelor Statelor Unite si interzicerea legaturilor cu restul tarilor care nu au adoptat acelasi regim, stergerea sau modificarea istoriei, limitarea artei, disparitia unui numar enorm de carti, povesti, poezii sau melodii ce faceau referire la dragoste, informatii si cunostinte fragmentate. De asemenea, noua lume inseamna o libertate restransa, un control guvernamental permanent, razii nocturne, arestari, condamnari si executii fulgeratoare. Orice cuvant sau gest gresit poate fi o dovada a faptului ca esti un simpatizant al vechilor teorii sau un colaborator al reformatilor – oameni  care au ales sa traiasca in salbaticie, pe teritoriile nerecunoscute de catre guvern, dusmani ai acestuia, dar a caror existenta este tainuita pe cat posibil, devenind mai mult un mit, o legenda urbana. In aceasta lume traieste Lena, eroina romanului. Lena, care crede cu tarie in legile si principiile prezentate de conducerea tarii, care se revolta atunci cand prietena ei cea mai buna asculta muzica interzisa, care abia asteapta operatia care o va ajuta sa fie in siguranta, fericita si o va rupe de trecutul familiei bantuit de Amor Deliria Nervosa. Si care se indragosteste cu 3 luni inainte de operatie. Iar din acel moment tot ceea ce stia se intoarce cu susul in jos, toate valorile se spulbera, toate cunostintele par a fi doar minciuni, iar imaginea trecutului si a lumii in care traieste se prabuseste.

Banuiesc ca ideea principala a romanului – dragostea vazuta ca boala – este destul de originala. Totusi, poate ca din cauza numarului mare de carti distopice aparute in ultimul timp, mi s-a parut ca principalele concepte ale romanului se regasesc si in alte carti. Formarea cuplurilor in functie de temperamentul si interesele lor am intalnit-o in seria Legaminte, prezenta comunitatilor care traiesc in afara oraselor recunoscute si ideea operatiei de care ai parte la 18 ani apar si in Uratii, rasturnarea unui set intreg de ganduri si cunostinte si aflarea faptului ca personajul principal a trait in minciuna intreaga viata este regasita si in Eve. Mai exista si alte aspecte secundare ce pot fi si ele descoperite in alte cateva romane.

Cat despre eroina, mi s-a parut ca aduce si ea destul de mult cu Eve. Ambele au crescut convinse fiind ca tot ceea ce au invatat este corect si adevarat si ca li se garanteaza fericirea in viitor, ambele sunt genul de fete exemplar de cuminti, carora nu le-ar trece intr-o mie de ani prin minte sa incalce reguli sau sa puna la indoiala regulile, ambele au tendinta de a respinge adevarul in momentele in care acesta le este prezentat pentru prima data si au nevoie sa vada cu ochii lor dovada ca ceea ce stiau pana atunci este gresit sau fals si ambele se arunca in necunoscut pentru a scapa de viitorul pe care pana atunci il asteptau cu nerabdare. Doar ca spre deosebire de romanul Eve, in Delirium, de Lena nu m-am atasat la fel de mult. Pana spre final, cand rolurile se inverseaza, am preferat-o pe Hana, prietena cea mai buna a Lenei, care se dovedeste a fi un spirit rebel si un personaj mai interesant. Lena mi se pare un personaj mai plat, in ciuda celor catorva urme de razvratire care se intrevad pe parcursul romanului. Am avut senzatia ca toata aventura ei a avut loc mai mult din inertie, ca si cum ar fi fost impinsa de la spate. Hana dezamageste insa in final, in momentul in care refuza sa renunte la viata ei planificata, in ciuda faptului ca detesta lumea in care traieste. In acelasi timp, tot in aceste ultime capitole, Lena castiga definitiv inimile cititorilor.

Spre deosebire de alte romane, in Delirium nu avem parte de o dezvaluire socanta, nu exista un adevar de o importanta cutremuratoare care sa fie tinut ascuns fata de oamenii obisnuiti. Sigur, exista un anumit punct in care Lena afla un secret zguduitor, dar este vorba de un secret de familie, ce nu are legatura cu soarta intregii populatii. Mai aflam pe parcursul romanului si anumite lucruri despre reformatii care traiesc in afara oraselor, dar nici in acest caz nu este vorba despre ceva extrem de important, deoarece existenta acestora a fost intotdeauna banuita, chiar daca se incearca minimizarea zvonurilor cu privire la ei. Modificarile aduse povestilor, muzicii si regulilor de conduita sunt o masura destul de logica daca privesti in punctul de vedere al guvernantilor si nu ascund nici ele nimic. Iar viziunea deformata asupra dragostei nu poate fi privita ca o minciuna, intrucat este posibil ca cei din conducerea oraselor sa creada intr-adevar ca au dreptate. Cum putem sti sigur ca dragostea nu este o boala? Mai ales ca in societatea prezentata in Delirium s-a descoperit si un tratament. Ce anume ne garanteaza faptul ca nu noi gresim, cine ne poate asigura ca adevarul este de partea noastra? Pe cat de convinsi suntem noi ca ceea ce credem despre dragoste este real, pe atat de sigure sunt si personajele din cartea lui Lauren Oliver de adevarul lor. Si cat timp nu exista o dovada de necombatut, cum demonstrezi de partea cui sta dreptatea?

Bile albe:

– Mi-a placut mult ca autoarea a analizat fiecare fragment al societatii pe care a creat-o. Nici un aspect nu e neglijat, nu ramai cu nici o nelamurire cu privire la modul in care functioneaza lumea din Delirium. Lauren Oliver a imaginat o teorie si apoi a avut grija sa cerceteze toate modurile in care aceasta teorie ar putea afecta lumea, fiecare schimbare pe care acea idee ar determina-o in cadrul comunitatii, fiecare modificare ce ar aparea in comportamentul oamenilor, in regulile pe care ar trebui sa le respecte, etc.

Bile negre:

– Pe alocuri, povestea mi s-a parut lungita oarecum aiurea. Exista o multime de pasaje ce descriu starile interioare ale protagonistei, plasate chiar in momentele cheie ale romanului. Nu spun ca o prezentare a schimbarilor prin care trece Lena nu era necesara pentru intelegerea mai profunda a cartii sau ca anumite descrieri nu ajuta la crearea unei stari de suspans, dar la un moment dat chiar nu mai stii cum sa treci mai repede peste acele randuri pentru a descoperi ce se va intampla mai departe.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Insurgent (seria Divergent, volumul 2) – Veronica Roth

Jocurile Foamei (seria Jocurile Foamei, volumul 1) – Suzanne Collins

Posted in Tahereh Mafi

Spulbera-ma (seria Atingerea lui Juliette, volumul 1) – Tahereh Mafi

Disponibil la: Leda Books

Colectia: Fantasy Leda

Traducerea: Shauki Al-Gareeb

Numar pagini: 352

 

Sinopsis:

„Nu ma poti atinge”, ii soptesc. Mint, e ceea ce nu-i spun. El ma poate atinge, e ceea ce n-o sa-i spun niciodata. „Te rog, atinge-ma”, e ceea ce vreau sa-i spun.

Dar cand oamenii ma ating, se intampla anumite lucruri. Lucruri ciudate. Lucruri rele. Lucruri fatale.

Nimeni nu stie de ce atingerea lui Juliette e fatala, dar Restauratia si-a facut planuri legate de ea.  Planuri de a o folosi ca pe o arma. Insa Juliette are propriile ei planuri. Dupa o viata lipsita de libertate, ea descopera in sfarsit forta de a se razvrati pentru prima oara si de a-si gasi un viitor alaturi de cel pe care crezuse ca-l pierduse pentru totdeauna.

Parerea mea:

De mult timp nu am mai fost atat de impresionata de o carte! Nu stiu daca am mai citit vreodata un text atat de puternic: fiecare propozitie are propria-i viata, fiecare fragment este de o intensitate frapanta. Sunt inca uimita de ceea ce a reusit sa faca autoarea. Aveam de ceva timp romanul Shatter Me, dar nu stiu exact din ce motiv am tot amanat sa il citesc. Abia vestea ca a fost tradus si in romana m-a motivat sa il incep in sfarsit. Si de la primele randuri nu am mai putut sa il las din mana. Primele fragmente mi-au facut pielea de gaina pana in varful capului. Pentru ca apoi sa nu ma mai opresc din chicotit de-a lungul a cateva pagini. Este absolut surprinzator stilul cartii. Fiecare fraza este o alaturare surprinzatoare de termeni opusi, fiecare asociere de cuvinte uimeste prin faptul ca este total imprevizibila. Probabil ati observat cu totii cuvintele taiate de pe coperta cartii. Intreaga poveste este scrisa in acest mod, accentuand si mai mult gandurile haotice, ideile contrastante si dezordinea din sufletul eroinei.

In plus, pana spre final, nu ai nici cea mai vaga idee la ce sa te astepti de la aceasta poveste. Cartea este in general destul de atipica: o mare parte din timp nu esti sigur ca poti avea incredere in Adam, cel care, alaturi de Juliette, este unul dintre protagonisti; principalul personaj negativ este de prea multe ori aproape irezistibil, iar autoarea iti ofera o perspectiva neasteptata asupra caracterului acestuia. In ciuda actiunilor detestabile ale lui Warner, iti dai seama ca nu ai cum sa il urasti, deoarece ai reusit deja sa ii intelegi partial motivele care ii justifica atitudinea si faptele si banuiesti lipsurile care au condus la construirea temperamentului sau.

Povestea Juliettei are parte intr-un viitor care ar putea incepe in orice clipa. Suntem deja infiorator de aproape de o lume identica cu cea din „Spulbera-ma”. Unul dintre aspectele importante ale cartii se bazeaza exact pe aceasta trecere de la o lume normala, de la o viata cu care suntem obisnuiti si pe care ne-o imaginam ca fiind permanenta, la un razboi pentru supravietuire. La un univers in care oamenii se reintorc la o serie de probleme primitive, dar de o gravitate inzecita: lipsa hranei, boli, imposibilitatea de a-i proteja pe cei dragi, limitarea libertatii, lipsa unui adapost potrivit, moartea care devine ceva obisnuit si pandeste la fiecare colt. Spre deosebire de alte romane distopice, in „Spulbera-ma” protagonistii au experimentat ambele lumi. Au amintiri din viata normala, cea pe care o cunoastem si noi, urmate apoi de amintiri din anii in care totul a inceput sa o ia razna, in care dezastrele naturale au fost amplificate de aparitia Restauratiei, acel grup care a manipulat populatia si a inrait fiecare aspect al vietii si asa fragile. Este cu atat mai usor deci sa te pui in pielea protagonistilor, sa intelegi amploarea pe care au luat-o evenimentele si sa te cutremuri imaginandu-ti ca ai putea fi nevoit intr-o zi sa inveti sa traiesti o astfel de viata, intr-o astfel de lume.

Bile albe:

– Romanul este genial! Nu stiu ce altceva as putea spune despre el, cum as putea sa laud mai mult povestea scrisa de Tahereh Mafi. Totul, de la actiune pana la stilul de scriere si pana la modul in care arata fiecare pagina este altfel, mai emotionant, mai taios, mai profund. Nu cred ca se poate ca o persoana care citeste Spulbera-ma sa nu fie surprinsa in mod placut de aceasta carte. Am senzatia ca absolut orice as spune nu este de ajuns pentru a descrie indeajuns de bine cat de impresionant este romanul. Nu pot decat sa insist sa il cititi si sa descoperiti singuri.

Bile negre:

– Acest prim volum al seriei nu ofera nici o explicatie pentru toate misterele care se nasc de-a lungul povestii. Nu aflam de ce Juliette s-a nascut cu acest dar sau blestem, nu stim de ce exista cateva persoane care o pot atinge, nu intelegem exact modul in care lumea a ajuns la stadiul descris intr-un timp atat de scurt. Stiu ca mai urmeaza inca trei volume (dintre care unul satelit, daca nu ma insel) care vor clarifica probabil aceste aspecte, dar parca este crud din partea scriitoarei sa ne lase in ceata in totalitate.

Update:

Mai jos puteti viziona trailerul cartii:

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Divergent (seria Divergent, volumul 1) – Veronica Roth

Eve (seria Eve, volumul 1) – Anna Carey

Posted in Veronica Roth

Insurgent (seria Divergent, volumul 2) – Veronica Roth

Insurgent (seria Divergent, volumul 2) – Veronica RothDisponibil la: Leda Books

Colectia: Fantasy Leda

Traducerea: Shauki Al-Gareeb

Numar pagini: 448

 

Sinopsis:

O alegere devine un sacrificiu. Un sacrificiu devine o pierdere. O pierdere devine o povara. O povara devine o batalie. O singura alegere te poate distruge.

O tulburatoare poveste de iubire, plina de rasturnari de situatie, cu decizii sfasietoare si dezvaluiri emotionante ale naturii umane…

Intr-un Chicago distopic, unde tinerii care au implinit varsta de saisprezece ani sunt obligati sa aleaga una dintre cele cinci factiuni, careia ar trebui sa-i fie devotati pentru tot restul vietii, Tris Prior continua sa-i salveze pe cei pe care ii iubeste — si pe ea insasi —, in timp ce cauta raspunsuri la intrebari sfasietoare despre durere si iertare, identitate si loialitate, politica si iubire.

Pentru Tris, ziua initierii ar fi trebuit sa reprezinte o victorie si sa fie sarbatorita alaturi de cei din factiunea aleasa; in schimb, ziua se sfarseste cu orori de nedescris. Razboiul bate la usa, in timp ce conflictele dintre factiuni si ideologii se extind cu repeziciune. Si in vremuri de razboi, se formeaza tabere, se dezvaluie secrete, iar alegerile devin irevocabile si dure. Transformata de propriile sale decizii, dar si de durerea sufleteasca si de sentimentul de vinovatie, Tris trebuie sa-si accepte Divergenta, chiar daca nu stie ce ii rezerva viitorul.

Parerea mea:

Finalul primului volum din seria Divergent m-a lasat aproape in stare de soc, asa ca odata ce cartea a aparut afara, nu am mai avut rabdare sa astept pana cand urma sa fie tradusa si la noi. In plus, in ultimele luni am descoperit placerea de a citi o carte in limba in care a fost scrisa. Nu are legatura cu calitatea traducerilor, ci doar cu senzatia mea ca percep altfel fiecare cuvant, fiecare idee. De-a lungul timpului am observat parerile unor persoane care se plangeau de modul in care au fost traduse unele romane, dar personal, nu m-am simtit niciodata deranjata sau dezamagita de o traducere.

Dar revenind la Insurgent. Mie primul volum, Divergent, mi-a placut, dar fara sa ma dea pe spate (click aici pentru recenzie). Doar sfarsitul m-a bulversat total, fiind cu adevarat tulburator. Ei, cu Insurgent a fost alta poveste. Am apreciat fiecare pagina, am simtit cartea mai intens, mai personal, am inteles altfel personajele si gandurile ce stateau in spatele actiunilor lor. Recunosc ca pana la un punct, atitudinea oarecum pierduta si tendintele suicidale ale lui Tris mi s-au parut putin enervante si exagerate. Dar la un moment dat pur si simplu mi s-a schimbat brusc perceptia asupra comportamentului ei. In clipa in care Tris e nevoita sa puna mana pe o arma si fiecare muschi al ei si fiecare gand al ei se impotriveste total din cauza amintirilor, am inteles. M-am gandit deodata cum ar fi fost sa fiu eu in locul ei. Cum m-as simti stiind ca parintii mei au murit pentru mine fara ca eu sa ii pot proteja, chiar daca eram la distanta de cativa pasi. Cum as vedea lucrurile daca as trai in permanenta cu amintirea faptului ca mi-am ucis un prieten bun. Desi aveam alte optiuni  si atunci cand era nevoie nu le-am vazut, in ciuda faptului stateau chiar sub ochii mei. Cum as putea sa tin din nou in mana o arma identica cu cea din care a zburat glontul care a facut ca Will sa nu mai existe. Cum as putea atinge din nou un pistol, cand ultima data cand am facut-o am facut sa dispara o viata, cu toate visele, planurile, dorintele si sperantele ei si am rapit pentru totdeauna un suflet celor care il iubeau. Deci deodata o intelegi pe Tris si fiecare gest pe care il face devine clar, fiecare actiune e intemeiata. Singurul lucru care nu mi-a placut legat de atitudinea ei a fost faptul ca a preferat sa minta de fiecare data cand a avut de facut o alegere. Nu stiu daca spunand adevarul ar fi reusit sau nu sa ii convinga pe cei din jurul ei. Poate ca nu. Dar mi s-a parut ca nici macar nu a incercat, alegand de fiecare data sa minta inca de la inceput, de la primul semn ca lucrurile nu vor decurge prea usor.

Nu voi povesti foarte mult din actiune pentru ca este destul de intortocheata, autoarea purtandu-te prin necunoscut, astfel incat aproape in nici un moment nu stii la ce sa te astepti. Acesta mi s-a parut unul dintre cele mai interesante aspecte ale cartii. In mod normal, oricat de buna ar fi o carte, de cele mai multe ori banuiesti cum se va incheia fiecare aventura si modul in care se desfasoara si se rezolva fiecare situatie dificila prin care trec personajele. Poate ca nu banuiesti finalul cartii sau modul in care va evolua povestea per ansamblu, dar odata ce incepi sa citesti un fragment incarcat de suspans, iti schitezi deja in minte si felul in care acesta se va incheia. Si de cele mai multe ori nu te inseli. Dar in Insurgent nu gasesti aproape nici o situatie previzibila. Nu ai nici o idee ce se poate intampla de la o pagina la alta, nu intalnesti situatii pe care sa le ghicesti dinainte, personajele nu reactioneaza asa cum te-ai astepta si nu prea iti poti spune „Ma gandeam eu ca asa va fi” decat de vreo doua sau trei ori de-a lungul intregii carti. Si se intampla atatea lucruri incat aproape te simti coplesit de acest volum.

Iar finalul aduce si de data aceasta informatii ravasitoare. Asa cum am scris si mai devreme: nu banuiesti nici o clipa ceea ce dezvaluie ultimele pagini. Si odata cu destainuirea adevarului realizezi ce inseamna acesta pentru toate personajele: modul in care intreaga lume le este rasturnata, felul in care absolut tot ceea ce stiau este distrus, cum intreaga viata cu tot ce au invatat vreodata si cu absolut toate aspectele pe care si-au cladit-o sunt acum ruinate.

Bile albe:

– Personajele nu sunt deloc eroi invincibili si perfecti. Nu se comporta ca si cum ar fi fost dinainte antrenati pentru a sti cum sa dirijeze o anumita situatie complicata, nu actioneaza intr-un mod ireprosabil in relatiile cu ceilalti, nu au mereu cea mai buna viziune asupra lucrurilor care se desfasoara in jurul lor. Dimpotriva: gresesc, mint, tradeaza, interpreteaza gresit intentiile altora, ataca fara motiv, raman insensibile in momente nepotrivite, ranesc sau dezamagesc. Dar tocmai asta le face mai reale, asta este ceea ce le face portretele complete si credibile, asta te ajuta sa le intelegi si sa te identifici cu ele, sa te regasesti pe tine prin intermediul lor.

Bile negre:

– O multime de aspecte raman nelamurite in acest volum. Motivele reale pentru care Jeanine incearca ascunderea adevarului,  tradarea unui personaj pentru care ai fi bagat mana in foc ca va fi mereu de partea binelui, intentiile Evelynei, planurile pe care le ascunde Tobias, detaliile pe care le stiau parintii lui Tris, etc. Sper totusi ca vor fi clarificate in urmatorul volum si ca nici unul dintre aceste secrete nu vor ramane ascunse.

Mentiune:

Autoarea a publicat un capitol independent, pe care il puteti citi gratuit. Capitolul reda o scena din primul volum, Divergent, privita din perspectiva lui Tobias. Ii multumesc lui Jacqlineveve pentru ca de pe blogul ei am aflat despre acest capitol.

Prezentarea oficiala este aceasta:

„Divergent Nation, we did it. We reached 35,000 preorders of INSURGENT, and we freed Four! Now, here’s a never-before-seen piece from #1 New York Times bestselling author Veronica Roth: a pivotal scene from DIVERGENT told from Four’s point of view. Read it. Love it. Share it with your friends.”

Iar capitolul il puteti citi aici. Enjoy!

Update:

Tocmai am descoperit trailerul cartii si mi se pare genial! Enjoy:

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Divergent (seria Divergent, volumul 1) – Veronica Roth

Uratii (seria Uratii, volumul 1) – Scott Westerfeld

Posted in Ally Condie

Legaminte (seria Legaminte, volumul 1) – Ally Condie

Disponibil la: Litera

Colectia: Ficțiune pentru copii și tineri

Numar pagini: 320

 

 

Sinopsis:

In lumea in care traieste Cassia, nimic nu este lasat la voia intamplarii. Cineva – Societatea – hotaraste pentru toti: ce sa manance, cu ce sa se imbrace, cu cine sa se casatoreasca sau unde sa lucreze. Cand Cassia afla ca cel mai bun prieten al ei ii va fi Pereche, considera aceasta alegere perfecta. Nu pentru mult timp insa, caci imaginea care-i apare pentru o fractiune de secunda pe microcardul ce contine date despre Perechea ei apartine unui alt baiat… Viata ei de pana acum, atat de atent randuita, este complet data peste cap, iar consecintele actiunilor ei nu se lasa mult asteptate.

Legaminte este prima carte dintr-o trilogie despre riscurile asumate in numele iubirii, despre prietenie, speranta si curaj.

 „O poveste de dragoste distopica, scrisa de un suflet de poet… In sfarsit, o minunata lume noua de care fanii seriilor Amurg sau Jocurile foamei o vor adopta ca fiind a lor.”  Kami Garcia si Margaret Stohl, autoarele romanului Cronicile Casterilor

Roman publicat in 31 de țari!

Parerea mea:

Mi-as fi dorit sa incep sa scriu recenzia chiar din momentul in care am terminat cartea, dar din pacate a trebuit sa mai astept cateva zile pana am reusit sa am o zi mai libera. Desi romanul lui Ally Condie nu este extrem de inovativ si poate nici la fel de incarcat de momente tensionate ca alte romane distopice, mi-a placut la fel de mult ca ultimele carti citite, ce trateaza subiectul unei lumi din viitor.

Cartea se axeaza mai mult pe o tensiune interioara crescanda, pe distrugerea unor valori si a unor conceptii pana atunci de nestramutat. Ceea ce mi s-a parut comun  in toate romanele postapocaliptice aparute in ultima vreme este lipsa de libertate, controlul total asupra populatiei de catre un grup restrans de oameni care reprezinta conducerea societatilor. Aceeasi idee se regaseste si in Legaminte. Oamenii primesc fragmente de viata, au acces doar la o mica parte a vietii lor. In acest caz, conducatorii lumii in care traieste Cassia – „Societatea” – decid aproape tot ce tine de fiecare persoana. Imbracamintea este standard pentru toata lumea, mancarea le este trimisa oamenilor la ore fixe, meniul fiind personalizat in functie de necesitatile fiecarui organism, permisiunea de a face sport este si ea atent monitorizata, programul tuturor este extrem de organizat, aproape fara nici o secunda libera, timpul in care poti avea copii este limitat, iar viata ti se incheie exact la varsta de 80 de ani. Si mai mult, fiecare persoana este cuplata cu o alta, in functie de potrivirea dintre acestia, de caracteristicile fizice si psihice si de prognozele facute de Societate in functie de actiunile de pana atunci. Scopul este o lume perfecta in care fiecare individ este unul perfect sanatos, o lume in care fiecare persoana are locul ei dinainte stabilit in societate, cu jobul perfect, familia perfecta, viata perfecta.

Pentru Cassia, protagonista romanului, acest tip de organizare este unul normal. Pana cand detecteaza o greseala a Societatii care incepe sa ii rastoarne intreaga lume. Bucuria datorata faptului ca Perechea ei este chiar cel mai bun prieten al ei, Xander, este stearsa in scurt timp, cand observa pentru o secunda pe ecran chipul unui alt baiat, Ky, si nu al Perechii sale. In ciuda faptului ca este asigurata ca a fost o greseala, Cassia incepe sa sa apropie de Ky. Pe langa faptul ca legatura lor nu este una corecta, cei doi incep sa isi impartaseasca secretele si sa se trezeasca intr-o lupta contra Societatii. Fiecare dintre cei doi protagonisti ascunde ceva si odata cu evolutia relatiei dintre ei, incep sa apara si semnele unei razvratiri impotriva conducatorilor lumii in care traiesc. Dar ceea ce ei nu stiu este ca, la fel cum partea cunoscuta a vietii lor este controlata de Societate, si secretele lor si povestea lor apartine de fapt sistemului.

Romanul nu te tine cu sufletul la gura. Dar are capacitatea de a te face sa simti mai intens decat alte carti starile prin care trec personajele, de a te pune in pielea lor, de a te intreba ce ai face tu daca ai trai intr-o astfel de lume. Incepi sa vezi odata cu eroii crapaturile acelei societati ideale. Incepi sa observi ca sub masca unui comportament exemplar se ascund zeci de greseli, exceptii, secrete si tendinte de razvratire. Tonul rece, aproape distant al romanului accentueaza in mod ciudat empatia fata de personaje, chiar mai mult decat ar fi facut-o o abordare mai calduroasa, mai implicata. Iar finalul este departe de ceea ce ai astepta. Aproape ca nici macar nu este un final, ci un fragment care promite o continuare cu totul diferita. Sunt aproape sigura ca volumul al doilea va aduce o multime de schimbari, rasturnari de situatii si un ritm mult mai accelerat.

Bile albe:

– Ceea ce mi s-a parut interesant este faptul ca lumea in care traieste Cassia este una inca in schimbare. Daca in alte romane am citit despre societati finalizate, in care fiecare lucru este bine stabilit de la inceput pana la sfarsit, in Legaminte rezultatul final nu este inca in totalitate complet. Inca apar reguli noi, inca au loc schimbari de directie, inca se fac experimente, iar distanta temporala fata de prezentul in care traim noi nu este foarte mare. Autoarea evoca momente din viata strabunicii Cassiei, care facuse parte din prima generatie de Oficiali, reprezentantii acestei noi lumi. Acest lucru te face sa te simti mai legat de povestea lui Ally Condie decat de altele care trateaza un viitor mult mai indepartat.

Bile negre:

– Desi pe mine nu m-a deranjat, unii cititori s-ar putea lovi de lipsa de actiune. Pe parcursul romanului exista mai multe momente mai tensionate, dar per ansamblu, ritmul este unul temperat, iar finalul nu aduce ceea ce ai putea spera. Contrastul cu alte carti noi este cu atat mai mare cu cat in majoritatea acestora sfarsitul fiecarui volum este de obicei exploziv, aducand rasturnari de situatii majore.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Eve (seria Eve, volumul 1) – Anna Carey

Uratii (seria Uratii, volumul 1) – Scott Westerfeld

Posted in Scott Westerfeld

Specials (seria Uratii, volumul 3) – Scott Westerfeld

Specials

Seria Uratii, volumul 3

Scott Westerfeld

384 pages

 

Sinopsis:

“Special Circumstances”: The words have sent chills down Tally’s spine since her days as a repellent, rebellious ugly. Back then Specials were a sinister rumor — frighteningly beautiful, dangerously strong, breathtakingly fast. Ordinary pretties might live their whole lives without meeting a Special. But Tally’s never been ordinary. And now she’s been turned into one of them: a superamped fighting machine, engineered to keep the uglies down and the pretties stupid.

The strength, the speed, and the clarity and focus of her thinking feel better than anything Tally can remember. Most of the time. One tiny corner of her heart still remembers something more. Still, it’s easy to tune that out — until Tally’s offered a chance to stamp out the rebels of the New Smoke permanently.

It all comes down to one last choice: listen to that tiny, faint heartbeat, or carry out the mission she’s programmed to complete. Either way, Tally’s world will never be the same.

Parerea mea:

Volumul 3 al seriei Uratii m-a lasat oarecum debusolata. Inca nu am reusit sa ma hotarasc daca pana la urma mi-a placut sau nu modul in care a evoluat si mai ales in care s-a incheiat povestea. Ca sa nu mai spun ca pe parcursul cartii trebuie sa faci un efort sa intelegi si sa accepti toate schimbarile prin care trece protagonista si sa iti adaptezi viziunea pe care ai avut-o asupra personajelor in primele doua volume. Romanul este cu siguranta interesant si aduce o perspectiva neobisnuita asupra felului in care poate evolua actiunea unei carti. Mi s-a parut oarecum riscanta decizia autorului de a alege aceasta cale si sunt convinsa ca fanii povestilor care merg pe firul clasic, prea putin surprinzator si cu vesnicul happy-end nu vor fi deloc incantati de acest roman.

Asa cum era de asteptat dupa finalul volumului doi al seriei, Tally este acum membra a Circumstantelor Speciale. Dar nu orice fel de membra. Ea, Shay, Fausto si alti cativa prieteni de-ai lor fac parte dintr-un grup exclusivist chiar in cadrul Circumstantelor. Sunt creatia doctorului Cable, un grup de Speciali mai speciali. Ceea ce surprinde cu adevarat este ca Tally pare sa accepte cu adevarat noua schimbare si sa fie fericita acum. In plus, pe masura ce te adancesti in lectura, ti se dezvaluie faptul ca eroina nu mai este in intregime umana. Cel putin din punct de vedere fizic. Dar intriga povestii incepe sa se dezvolte abia cand descoperi ca Tally doreste sa il aiba si pe Zane alaturi in noul ei anturaj si hotaraste sa faca totul pentru a-l face si pe el special. Chiar sa porneasca un razboi ce va intoarce intreaga lume cu susul in jos.

Romanul aduce o multime de schimbari, de noutati, de intamplari surprinzatoare si iti modifica impresiile la fiecare cateva pagini. Desi Shay mi-a fost destul de antipatica in volumele anterioare, rolul de lider al grupului pare sa i se potriveasca perfect, iar relatia dintre ea si Tally capata o nuanta ceva mai oficiala, dar si mai placuta in acelasi timp. A ajuns sa imi fie cu adevarat simpatica de data aceasta, in ciuda faptului ca inca mai raman cateva conflicte nerezolvate intre ea si Tally. Pe Zane si pe David ii privesti in zeci de nuante pe tot parcursul cartii. In unele momente ii adori, in altele iti provoaca mila,uneori devin de-a dreptul enervanti, iar alteori se transforma in personajele tale preferate.  Iar Tally este cea care provoaca cele mai multe sentimente neclare. Exista momente in care nu poti formula nici cea mai mica ipoteza cu privire la modul in care va continua povestea. La fel cum exista momente in care nu ai habar in ce mod ti-ai dori sa continue. Iar finalul este la limita dintre unul dramatic si unul fericit. Am asteptat ceva mai mult decat de obicei pana sa fac recenzia, tocmai pentru a avea timp sa asimilez toate informatiile si sa imi dau seama daca mi-a placut sau nu felul in care se incheie povestea lui Tally si tot nu am reusit. Dar probabil acesta este inca unul dintre lucrurile care ofera si mai mult farmec romanului.

Bile albe:

– Prin acest volum autorul reuseste sa te faca sa vezi lucrurile din unghiuri total diferite, sa ai o perspectiva la care nu te asteptai. Faptul ca eroina schimba taberele creeaza adesea sentimente de confuzie, deoarece suntem obisnuiti sa vedem de cele mai multe ori doar o latura a povestii, iar o viziune completa poate fi uneori derutanta. Daca ar fi sa extrag o morala a povestii, aceasta ar fi reprezentata de ideea ca absolut fiecare persoana isi are dreptatea sa. Fiecare dintre noi vedem lucrurile in mod diferit, iar asta ar trebui sa fie un fapt acceptat de toti si sa nu duca la certuri, dispute, razboaie, etc.

– Seria Uratii a devenit tot mai buna de la un volum la altul. Cred ca momentan este seria mea preferata de romane distopice. Povestea declinului omenirii si a renasterii acesteia mi se pare mai veridica si in acelasi timp mai originala decat in alte carti, autorul creeaza imagini extrem de clare asupra lumii descrise, nu exista practic nici un punct tratat cu superficialitate. Poate si din cauza ca autorul este barbat, detaliile privind tehnologia sunt mult mai des intalnite, oferindu-ti senzatia ca citesti o poveste plauzibila care ar avea mari sanse sa devina realitate la un moment dat.

Bile negre:

– Triunghiul amoros existent in carte este distrus intr-un mod nu tocmai placut. Dar nu asta m-a deranjat neaparat, ci faptul ca Tally alege sa isi continue viata alaturi de celalalt protagonist, desi sentimentele ei fata de acesta au disparut. Iar modul in care au fost expuse lucrurile nu lasa prea multe sperante in privinta reinvierii acestei povesti de dragoste. Deci cartea se incheie cu prezentarea unui compromis, care umbreste usor felul impresionant in care s-a petrecut actiunea pana atunci.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Pretties (seria Uratii, volumul 2) – Scott Westerfeld

Uratii (seria Uratii, volumul 1) – Scott Westerfeld