Tag: romane postapocaliptice

Posted in Lauren Oliver

Hana (seria Delirium, volum satelit) – Lauren Oliver

Posted on by roxtao

Hana

seria Delirium, volum satelit

Lauren Oliver

Numar pagini: 98

 

Sinopsis:

Lauren Oliver’s riveting, original digital story set in the world of her New York Times bestseller Delirium.

The summer before they’re supposed to be cured of the ability to love, best friends Lena and Hana begin to drift apart. While Lena shies away from underground music and parties with boys, Hana jumps at her last chance to experience the forbidden. For her, the summer is full of wild music, dancing—and even her first kiss. But on the surface, Hana must be a model of perfect behavior. She meets her approved match, Fred Hargrove, and glimpses the safe, comfortable life she’ll have with him once they marry. As the date for her cure draws ever closer, Hana desperately misses Lena, wonders how it feels to truly be in love, and is simultaneously terrified of rebelling and of falling into line.

In this digital story that will appeal to fans of Delirium and welcome new admirers to its world, readers will come to understand scenes from Delirium through Hana’s perspective. Hana is a touching and revealing look at a life-changing and tumultuous summer.

Parerea mea:

Asa cum am mentionat si in recenzia romanului Delirium, personajul meu preferat a fost Hana, prietena cea mai buna a protagonistei, Lena. Cel putin pana spre final, cand Hana refuza sa renunte la viitorul atent planificat, in ciuda faptului ca ea a fost mereu cea care s-a revoltat impotriva acestui sistem. Actiunea din volumul satelit Hana are loc in aceeasi vara in care se petrece si actiunea din Delirium si este scris din perspectiva Hanei. Aflam astfel mai multe lucruri despre ea, deoarece in Delirium atentia se indreapta mai mult catre Lena, iar punctul de vedere al Hanei ramane un mister. Mai ales ca in jumatate din primul volum al seriei, prietenia Lenei cu Hana se afla pentru prima data intr-un impas, fiind la un pas de a se ruina definitiv. Avand in vedere faptul ca in Delirium se pune destul de mult accentul pe relatia dintre cele doua prietene, povestirea Hanei completeaza cu succes seria de evenimente istorisite. Deoarece povestea Hanei nu se intinde pe prea multe pagini, prefer sa nu dezvalui prea mult din sirul de intamplari.

In ciuda faptului ca nu ni se transmit in mod direct o serie de informatii, reies destul de clar cateva aspecte ce explica temperamentul Hanei. A fost un copil obisnuit sa primeasca dintotdeauna ceea ce doreste, iar prea mult bine ajunge sa fie uneori plictisitor. Ideea unui viitor perfect, a unei vieti ideale si iesirile in public in timpul carora trebuie sa isi pastreze o imagine impecabila sunt motive indeajuns de intemeiate pentru a o face sa incerce ceva interzis. Chiar daca trairile ei sunt reale, asta nu inseamna ca nu le poti considera intrucatva superficiale. Abia odata cu acest volum satelit apare explicatia pentru decizia Hanei din finalul volumului Delirium: Hana nu stie ce isi doreste. Oscileaza intre a visa la o schimbare si a-si pastra viata perfecta in continuare, spera la o rasturnare de situatie dar in acelasi timp se teme de aceasta, constienta fiind ca are si va avea si pe viitor tot ceea ce si-ar putea dori cineva. Hana nu este animata de sentimente de revolta impotriva conducerii si a societatii, de visul unei vieti libere sau de dispretul pentru banalitate, ci doar de plictiseala. De aceea risca doar pana la punctul in care se simte inca in siguranta.

Volumul ofera o surpriza inca de la primele pagini, deoarece aflam ca si Hana experimenteaza in aceeasi perioada ca si Lena primele sentimente de dragoste. Totusi, spre deosebire de relatia Lenei cu Alex, in cazul Hanei, lucrurile s-ar putea sa nu decurga la fel de lin..

Iar ultimele randuri ale cartii sunt socante de-a dreptul.  Am citit iar si iar finalul pentru a fi sigura ca inteleg cum trebuie ceea ce sugereaza autoarea, iar gandul mi-a zburat toata ziua, de nenumarate ori la ideea prezentata.

Bile albe:

– Mi-a placut mult modul in care fiecare dintre cele doua prietene o priveste pe cealalta. Am descoperit surprinsa ca ambele au exact aceleasi sentimente de admiratie fata de cealalta, ambele sunt incarcate de teama de a nu fi abandonate, ambele au momente in care se simt inferioare in fata celeilalte.  Daca in Delirium o priveam pe Lena ca pe un personaj banal, iar pe Hana o vedeam prin ochii protagonistei, avand deci o imagine ideala a ei, prin acest volum impresiile se pot schimba. Iar finalul aduce o presupunere socanta, care daca se va dovedi a fi adevarata va schimba cu siguranta atitudinea cititorilor fata de anumite personaje.

Bile negre:

– Unul dintre aspectele pe care eram interesata sa le aflu a ramas neclarificat si in acest volum, desi ar fi fost mai usor sa fie prezentat astfel, din perspectiva Hanei. Este vorba despre modul in care ajung sa fie organizate intalnirile interzise ale tinerilor care inca nu au fost operati impotriva bolii Amor Deliria Nervosa si la care participa si Hana intreaga vara si despre modalitatea in care ajunge prima data un adolescent sa fie contatat pentru o astfel de intalnire ilegala. Sper ca in urmatorul volum, Pandemonium, sa imi fie satisfacuta si aceasta curiozitate.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Spulbera-ma (seria Atingerea lui Juliette, volumul 1) – Tahereh Mafi

Legaminte (seria Legaminte, volumul 1) – Ally Condie
Posted in Lauren Oliver

Delirium (seria Delirium, volumul 1) – Lauren Oliver

Posted on by roxtao

Delirium (seria Delirium, volumul 1) – Lauren OliverDisponibil la: Nemira

 Colectia: Nemira Junior

Traducerea: Iris Manuela Gatlan-Anghel

Numar pagini: 432

 

Sinopsis:

Se spune ca leacul iubirii ma va face fericita pe veci. 
Si intotdeauna am crezut asta.
Pana acum.
Acum totul s-a schimbat.
Acum as prefera sa ma infectez cu iubire fie si numai o fractiune de secunda decat sa traiesc o suta de ani in minciuna.

„O poveste care alearga cu viteza si o ia in alta directie la fiecare pagina, cu personaje care ma duc de la afectiune la frustrare, de la furie la compasiune. O carte pe care o devorezi imediat.“ – Jay Asher

Parerea mea:

Citisem foarte multe pareri pozitive despre aceasta carte, de aceea am si fost curioasa cu privire la ea. Mai ales ca in ultima vreme am devenit tot mai captivata de romanele distopice, iar seria scrisa de Lauren Oliver era foarte bine cotata pe toate site-urile de specialitate. Nu am putut sa nu compar Delirium cu celelalte carti postapocaliptice pe care le-am citit recent si in ciuda faptului ca a fost o lectura placuta, totusi nu am fost la fel de impresionata.

Povestea este relativ simpla. La un moment dat, dragostea a fost clasificata de catre specialisti ca fiind o boala si in nici un caz un sentiment normal. Situatia poate fi indreptata printr-o operatie care previne boala sau, dupa caz, o trateaza. Consecintele acestei teorii sunt devastatoare: un razboi impotriva celor care nu accepta noile legi, ingradirea granitelor Statelor Unite si interzicerea legaturilor cu restul tarilor care nu au adoptat acelasi regim, stergerea sau modificarea istoriei, limitarea artei, disparitia unui numar enorm de carti, povesti, poezii sau melodii ce faceau referire la dragoste, informatii si cunostinte fragmentate. De asemenea, noua lume inseamna o libertate restransa, un control guvernamental permanent, razii nocturne, arestari, condamnari si executii fulgeratoare. Orice cuvant sau gest gresit poate fi o dovada a faptului ca esti un simpatizant al vechilor teorii sau un colaborator al reformatilor – oameni  care au ales sa traiasca in salbaticie, pe teritoriile nerecunoscute de catre guvern, dusmani ai acestuia, dar a caror existenta este tainuita pe cat posibil, devenind mai mult un mit, o legenda urbana. In aceasta lume traieste Lena, eroina romanului. Lena, care crede cu tarie in legile si principiile prezentate de conducerea tarii, care se revolta atunci cand prietena ei cea mai buna asculta muzica interzisa, care abia asteapta operatia care o va ajuta sa fie in siguranta, fericita si o va rupe de trecutul familiei bantuit de Amor Deliria Nervosa. Si care se indragosteste cu 3 luni inainte de operatie. Iar din acel moment tot ceea ce stia se intoarce cu susul in jos, toate valorile se spulbera, toate cunostintele par a fi doar minciuni, iar imaginea trecutului si a lumii in care traieste se prabuseste.

Banuiesc ca ideea principala a romanului – dragostea vazuta ca boala – este destul de originala. Totusi, poate ca din cauza numarului mare de carti distopice aparute in ultimul timp, mi s-a parut ca principalele concepte ale romanului se regasesc si in alte carti. Formarea cuplurilor in functie de temperamentul si interesele lor am intalnit-o in seria Legaminte, prezenta comunitatilor care traiesc in afara oraselor recunoscute si ideea operatiei de care ai parte la 18 ani apar si in Uratii, rasturnarea unui set intreg de ganduri si cunostinte si aflarea faptului ca personajul principal a trait in minciuna intreaga viata este regasita si in Eve. Mai exista si alte aspecte secundare ce pot fi si ele descoperite in alte cateva romane.

Cat despre eroina, mi s-a parut ca aduce si ea destul de mult cu Eve. Ambele au crescut convinse fiind ca tot ceea ce au invatat este corect si adevarat si ca li se garanteaza fericirea in viitor, ambele sunt genul de fete exemplar de cuminti, carora nu le-ar trece intr-o mie de ani prin minte sa incalce reguli sau sa puna la indoiala regulile, ambele au tendinta de a respinge adevarul in momentele in care acesta le este prezentat pentru prima data si au nevoie sa vada cu ochii lor dovada ca ceea ce stiau pana atunci este gresit sau fals si ambele se arunca in necunoscut pentru a scapa de viitorul pe care pana atunci il asteptau cu nerabdare. Doar ca spre deosebire de romanul Eve, in Delirium, de Lena nu m-am atasat la fel de mult. Pana spre final, cand rolurile se inverseaza, am preferat-o pe Hana, prietena cea mai buna a Lenei, care se dovedeste a fi un spirit rebel si un personaj mai interesant. Lena mi se pare un personaj mai plat, in ciuda celor catorva urme de razvratire care se intrevad pe parcursul romanului. Am avut senzatia ca toata aventura ei a avut loc mai mult din inertie, ca si cum ar fi fost impinsa de la spate. Hana dezamageste insa in final, in momentul in care refuza sa renunte la viata ei planificata, in ciuda faptului ca detesta lumea in care traieste. In acelasi timp, tot in aceste ultime capitole, Lena castiga definitiv inimile cititorilor.

Spre deosebire de alte romane, in Delirium nu avem parte de o dezvaluire socanta, nu exista un adevar de o importanta cutremuratoare care sa fie tinut ascuns fata de oamenii obisnuiti. Sigur, exista un anumit punct in care Lena afla un secret zguduitor, dar este vorba de un secret de familie, ce nu are legatura cu soarta intregii populatii. Mai aflam pe parcursul romanului si anumite lucruri despre reformatii care traiesc in afara oraselor, dar nici in acest caz nu este vorba despre ceva extrem de important, deoarece existenta acestora a fost intotdeauna banuita, chiar daca se incearca minimizarea zvonurilor cu privire la ei. Modificarile aduse povestilor, muzicii si regulilor de conduita sunt o masura destul de logica daca privesti in punctul de vedere al guvernantilor si nu ascund nici ele nimic. Iar viziunea deformata asupra dragostei nu poate fi privita ca o minciuna, intrucat este posibil ca cei din conducerea oraselor sa creada intr-adevar ca au dreptate. Cum putem sti sigur ca dragostea nu este o boala? Mai ales ca in societatea prezentata in Delirium s-a descoperit si un tratament. Ce anume ne garanteaza faptul ca nu noi gresim, cine ne poate asigura ca adevarul este de partea noastra? Pe cat de convinsi suntem noi ca ceea ce credem despre dragoste este real, pe atat de sigure sunt si personajele din cartea lui Lauren Oliver de adevarul lor. Si cat timp nu exista o dovada de necombatut, cum demonstrezi de partea cui sta dreptatea?

Bile albe:

– Mi-a placut mult ca autoarea a analizat fiecare fragment al societatii pe care a creat-o. Nici un aspect nu e neglijat, nu ramai cu nici o nelamurire cu privire la modul in care functioneaza lumea din Delirium. Lauren Oliver a imaginat o teorie si apoi a avut grija sa cerceteze toate modurile in care aceasta teorie ar putea afecta lumea, fiecare schimbare pe care acea idee ar determina-o in cadrul comunitatii, fiecare modificare ce ar aparea in comportamentul oamenilor, in regulile pe care ar trebui sa le respecte, etc.

Bile negre:

– Pe alocuri, povestea mi s-a parut lungita oarecum aiurea. Exista o multime de pasaje ce descriu starile interioare ale protagonistei, plasate chiar in momentele cheie ale romanului. Nu spun ca o prezentare a schimbarilor prin care trece Lena nu era necesara pentru intelegerea mai profunda a cartii sau ca anumite descrieri nu ajuta la crearea unei stari de suspans, dar la un moment dat chiar nu mai stii cum sa treci mai repede peste acele randuri pentru a descoperi ce se va intampla mai departe.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Insurgent (seria Divergent, volumul 2) – Veronica Roth

Jocurile Foamei (seria Jocurile Foamei, volumul 1) – Suzanne Collins
Posted in Tahereh Mafi

Spulbera-ma (seria Atingerea lui Juliette, volumul 1) – Tahereh Mafi

Posted on by roxtao

Disponibil la: Leda Books

Colectia: Fantasy Leda

Traducerea: Shauki Al-Gareeb

Numar pagini: 352

 

Sinopsis:

„Nu ma poti atinge”, ii soptesc. Mint, e ceea ce nu-i spun. El ma poate atinge, e ceea ce n-o sa-i spun niciodata. „Te rog, atinge-ma”, e ceea ce vreau sa-i spun.

Dar cand oamenii ma ating, se intampla anumite lucruri. Lucruri ciudate. Lucruri rele. Lucruri fatale.

Nimeni nu stie de ce atingerea lui Juliette e fatala, dar Restauratia si-a facut planuri legate de ea.  Planuri de a o folosi ca pe o arma. Insa Juliette are propriile ei planuri. Dupa o viata lipsita de libertate, ea descopera in sfarsit forta de a se razvrati pentru prima oara si de a-si gasi un viitor alaturi de cel pe care crezuse ca-l pierduse pentru totdeauna.

Parerea mea:

De mult timp nu am mai fost atat de impresionata de o carte! Nu stiu daca am mai citit vreodata un text atat de puternic: fiecare propozitie are propria-i viata, fiecare fragment este de o intensitate frapanta. Sunt inca uimita de ceea ce a reusit sa faca autoarea. Aveam de ceva timp romanul Shatter Me, dar nu stiu exact din ce motiv am tot amanat sa il citesc. Abia vestea ca a fost tradus si in romana m-a motivat sa il incep in sfarsit. Si de la primele randuri nu am mai putut sa il las din mana. Primele fragmente mi-au facut pielea de gaina pana in varful capului. Pentru ca apoi sa nu ma mai opresc din chicotit de-a lungul a cateva pagini. Este absolut surprinzator stilul cartii. Fiecare fraza este o alaturare surprinzatoare de termeni opusi, fiecare asociere de cuvinte uimeste prin faptul ca este total imprevizibila. Probabil ati observat cu totii cuvintele taiate de pe coperta cartii. Intreaga poveste este scrisa in acest mod, accentuand si mai mult gandurile haotice, ideile contrastante si dezordinea din sufletul eroinei.

In plus, pana spre final, nu ai nici cea mai vaga idee la ce sa te astepti de la aceasta poveste. Cartea este in general destul de atipica: o mare parte din timp nu esti sigur ca poti avea incredere in Adam, cel care, alaturi de Juliette, este unul dintre protagonisti; principalul personaj negativ este de prea multe ori aproape irezistibil, iar autoarea iti ofera o perspectiva neasteptata asupra caracterului acestuia. In ciuda actiunilor detestabile ale lui Warner, iti dai seama ca nu ai cum sa il urasti, deoarece ai reusit deja sa ii intelegi partial motivele care ii justifica atitudinea si faptele si banuiesti lipsurile care au condus la construirea temperamentului sau.

Povestea Juliettei are parte intr-un viitor care ar putea incepe in orice clipa. Suntem deja infiorator de aproape de o lume identica cu cea din „Spulbera-ma”. Unul dintre aspectele importante ale cartii se bazeaza exact pe aceasta trecere de la o lume normala, de la o viata cu care suntem obisnuiti si pe care ne-o imaginam ca fiind permanenta, la un razboi pentru supravietuire. La un univers in care oamenii se reintorc la o serie de probleme primitive, dar de o gravitate inzecita: lipsa hranei, boli, imposibilitatea de a-i proteja pe cei dragi, limitarea libertatii, lipsa unui adapost potrivit, moartea care devine ceva obisnuit si pandeste la fiecare colt. Spre deosebire de alte romane distopice, in „Spulbera-ma” protagonistii au experimentat ambele lumi. Au amintiri din viata normala, cea pe care o cunoastem si noi, urmate apoi de amintiri din anii in care totul a inceput sa o ia razna, in care dezastrele naturale au fost amplificate de aparitia Restauratiei, acel grup care a manipulat populatia si a inrait fiecare aspect al vietii si asa fragile. Este cu atat mai usor deci sa te pui in pielea protagonistilor, sa intelegi amploarea pe care au luat-o evenimentele si sa te cutremuri imaginandu-ti ca ai putea fi nevoit intr-o zi sa inveti sa traiesti o astfel de viata, intr-o astfel de lume.

Bile albe:

– Romanul este genial! Nu stiu ce altceva as putea spune despre el, cum as putea sa laud mai mult povestea scrisa de Tahereh Mafi. Totul, de la actiune pana la stilul de scriere si pana la modul in care arata fiecare pagina este altfel, mai emotionant, mai taios, mai profund. Nu cred ca se poate ca o persoana care citeste Spulbera-ma sa nu fie surprinsa in mod placut de aceasta carte. Am senzatia ca absolut orice as spune nu este de ajuns pentru a descrie indeajuns de bine cat de impresionant este romanul. Nu pot decat sa insist sa il cititi si sa descoperiti singuri.

Bile negre:

– Acest prim volum al seriei nu ofera nici o explicatie pentru toate misterele care se nasc de-a lungul povestii. Nu aflam de ce Juliette s-a nascut cu acest dar sau blestem, nu stim de ce exista cateva persoane care o pot atinge, nu intelegem exact modul in care lumea a ajuns la stadiul descris intr-un timp atat de scurt. Stiu ca mai urmeaza inca trei volume (dintre care unul satelit, daca nu ma insel) care vor clarifica probabil aceste aspecte, dar parca este crud din partea scriitoarei sa ne lase in ceata in totalitate.

Update:

Mai jos puteti viziona trailerul cartii:

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Divergent (seria Divergent, volumul 1) – Veronica Roth

Eve (seria Eve, volumul 1) – Anna Carey
Posted in Veronica Roth

Insurgent (seria Divergent, volumul 2) – Veronica Roth

Posted on by roxtao

Insurgent (seria Divergent, volumul 2) – Veronica RothDisponibil la: Leda Books

Colectia: Fantasy Leda

Traducerea: Shauki Al-Gareeb

Numar pagini: 448

 

Sinopsis:

O alegere devine un sacrificiu. Un sacrificiu devine o pierdere. O pierdere devine o povara. O povara devine o batalie. O singura alegere te poate distruge.

O tulburatoare poveste de iubire, plina de rasturnari de situatie, cu decizii sfasietoare si dezvaluiri emotionante ale naturii umane…

Intr-un Chicago distopic, unde tinerii care au implinit varsta de saisprezece ani sunt obligati sa aleaga una dintre cele cinci factiuni, careia ar trebui sa-i fie devotati pentru tot restul vietii, Tris Prior continua sa-i salveze pe cei pe care ii iubeste — si pe ea insasi —, in timp ce cauta raspunsuri la intrebari sfasietoare despre durere si iertare, identitate si loialitate, politica si iubire.

Pentru Tris, ziua initierii ar fi trebuit sa reprezinte o victorie si sa fie sarbatorita alaturi de cei din factiunea aleasa; in schimb, ziua se sfarseste cu orori de nedescris. Razboiul bate la usa, in timp ce conflictele dintre factiuni si ideologii se extind cu repeziciune. Si in vremuri de razboi, se formeaza tabere, se dezvaluie secrete, iar alegerile devin irevocabile si dure. Transformata de propriile sale decizii, dar si de durerea sufleteasca si de sentimentul de vinovatie, Tris trebuie sa-si accepte Divergenta, chiar daca nu stie ce ii rezerva viitorul.

Parerea mea:

Finalul primului volum din seria Divergent m-a lasat aproape in stare de soc, asa ca odata ce cartea a aparut afara, nu am mai avut rabdare sa astept pana cand urma sa fie tradusa si la noi. In plus, in ultimele luni am descoperit placerea de a citi o carte in limba in care a fost scrisa. Nu are legatura cu calitatea traducerilor, ci doar cu senzatia mea ca percep altfel fiecare cuvant, fiecare idee. De-a lungul timpului am observat parerile unor persoane care se plangeau de modul in care au fost traduse unele romane, dar personal, nu m-am simtit niciodata deranjata sau dezamagita de o traducere.

Dar revenind la Insurgent. Mie primul volum, Divergent, mi-a placut, dar fara sa ma dea pe spate (click aici pentru recenzie). Doar sfarsitul m-a bulversat total, fiind cu adevarat tulburator. Ei, cu Insurgent a fost alta poveste. Am apreciat fiecare pagina, am simtit cartea mai intens, mai personal, am inteles altfel personajele si gandurile ce stateau in spatele actiunilor lor. Recunosc ca pana la un punct, atitudinea oarecum pierduta si tendintele suicidale ale lui Tris mi s-au parut putin enervante si exagerate. Dar la un moment dat pur si simplu mi s-a schimbat brusc perceptia asupra comportamentului ei. In clipa in care Tris e nevoita sa puna mana pe o arma si fiecare muschi al ei si fiecare gand al ei se impotriveste total din cauza amintirilor, am inteles. M-am gandit deodata cum ar fi fost sa fiu eu in locul ei. Cum m-as simti stiind ca parintii mei au murit pentru mine fara ca eu sa ii pot proteja, chiar daca eram la distanta de cativa pasi. Cum as vedea lucrurile daca as trai in permanenta cu amintirea faptului ca mi-am ucis un prieten bun. Desi aveam alte optiuni  si atunci cand era nevoie nu le-am vazut, in ciuda faptului stateau chiar sub ochii mei. Cum as putea sa tin din nou in mana o arma identica cu cea din care a zburat glontul care a facut ca Will sa nu mai existe. Cum as putea atinge din nou un pistol, cand ultima data cand am facut-o am facut sa dispara o viata, cu toate visele, planurile, dorintele si sperantele ei si am rapit pentru totdeauna un suflet celor care il iubeau. Deci deodata o intelegi pe Tris si fiecare gest pe care il face devine clar, fiecare actiune e intemeiata. Singurul lucru care nu mi-a placut legat de atitudinea ei a fost faptul ca a preferat sa minta de fiecare data cand a avut de facut o alegere. Nu stiu daca spunand adevarul ar fi reusit sau nu sa ii convinga pe cei din jurul ei. Poate ca nu. Dar mi s-a parut ca nici macar nu a incercat, alegand de fiecare data sa minta inca de la inceput, de la primul semn ca lucrurile nu vor decurge prea usor.

Nu voi povesti foarte mult din actiune pentru ca este destul de intortocheata, autoarea purtandu-te prin necunoscut, astfel incat aproape in nici un moment nu stii la ce sa te astepti. Acesta mi s-a parut unul dintre cele mai interesante aspecte ale cartii. In mod normal, oricat de buna ar fi o carte, de cele mai multe ori banuiesti cum se va incheia fiecare aventura si modul in care se desfasoara si se rezolva fiecare situatie dificila prin care trec personajele. Poate ca nu banuiesti finalul cartii sau modul in care va evolua povestea per ansamblu, dar odata ce incepi sa citesti un fragment incarcat de suspans, iti schitezi deja in minte si felul in care acesta se va incheia. Si de cele mai multe ori nu te inseli. Dar in Insurgent nu gasesti aproape nici o situatie previzibila. Nu ai nici o idee ce se poate intampla de la o pagina la alta, nu intalnesti situatii pe care sa le ghicesti dinainte, personajele nu reactioneaza asa cum te-ai astepta si nu prea iti poti spune „Ma gandeam eu ca asa va fi” decat de vreo doua sau trei ori de-a lungul intregii carti. Si se intampla atatea lucruri incat aproape te simti coplesit de acest volum.

Iar finalul aduce si de data aceasta informatii ravasitoare. Asa cum am scris si mai devreme: nu banuiesti nici o clipa ceea ce dezvaluie ultimele pagini. Si odata cu destainuirea adevarului realizezi ce inseamna acesta pentru toate personajele: modul in care intreaga lume le este rasturnata, felul in care absolut tot ceea ce stiau este distrus, cum intreaga viata cu tot ce au invatat vreodata si cu absolut toate aspectele pe care si-au cladit-o sunt acum ruinate.

Bile albe:

– Personajele nu sunt deloc eroi invincibili si perfecti. Nu se comporta ca si cum ar fi fost dinainte antrenati pentru a sti cum sa dirijeze o anumita situatie complicata, nu actioneaza intr-un mod ireprosabil in relatiile cu ceilalti, nu au mereu cea mai buna viziune asupra lucrurilor care se desfasoara in jurul lor. Dimpotriva: gresesc, mint, tradeaza, interpreteaza gresit intentiile altora, ataca fara motiv, raman insensibile in momente nepotrivite, ranesc sau dezamagesc. Dar tocmai asta le face mai reale, asta este ceea ce le face portretele complete si credibile, asta te ajuta sa le intelegi si sa te identifici cu ele, sa te regasesti pe tine prin intermediul lor.

Bile negre:

– O multime de aspecte raman nelamurite in acest volum. Motivele reale pentru care Jeanine incearca ascunderea adevarului,  tradarea unui personaj pentru care ai fi bagat mana in foc ca va fi mereu de partea binelui, intentiile Evelynei, planurile pe care le ascunde Tobias, detaliile pe care le stiau parintii lui Tris, etc. Sper totusi ca vor fi clarificate in urmatorul volum si ca nici unul dintre aceste secrete nu vor ramane ascunse.

Mentiune:

Autoarea a publicat un capitol independent, pe care il puteti citi gratuit. Capitolul reda o scena din primul volum, Divergent, privita din perspectiva lui Tobias. Ii multumesc lui Jacqlineveve pentru ca de pe blogul ei am aflat despre acest capitol.

Prezentarea oficiala este aceasta:

„Divergent Nation, we did it. We reached 35,000 preorders of INSURGENT, and we freed Four! Now, here’s a never-before-seen piece from #1 New York Times bestselling author Veronica Roth: a pivotal scene from DIVERGENT told from Four’s point of view. Read it. Love it. Share it with your friends.”

Iar capitolul il puteti citi aici. Enjoy!

Update:

Tocmai am descoperit trailerul cartii si mi se pare genial! Enjoy:

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Divergent (seria Divergent, volumul 1) – Veronica Roth

Uratii (seria Uratii, volumul 1) – Scott Westerfeld
Posted in Ally Condie

Raspantii (seria Legaminte, volumul 2) – Ally Condie

Posted on by roxtao

Raspantii (Crossed) – Seria Legaminte, Volumul 2

Ally Condie

Disponibil la: Litera

Numar pagini: 320 

 

Sinopsis:

 

In cautarea unui viitor care s-ar putea sa nu existe si obligata sa decida alaturi de cine vrea sa traiasca, Cassia calatoreste in Provinciile Exterioare, pe urmele lui Ky – rapit de catre Societate si trimis la moarte sigura –, doar ca sa descopere ca el a evadat, lasand insa mai multe indicii.
Cautarea aceasta o face sa puna la indoiala tot ce are mai scump chiar atunci cand descopera sclipirile unei alte vieti dincolo de granita. Dar cand Cassia este aproape sigura de viitorul ei alaturi de Ky, o invitatie de a se alatura revoltei, o tradare neasteptata si o vizita-surpriza din partea lui Xander – care ar putea detine cheia Rebeliunii si a inimii Cassiei – schimba din nou cursul jocului.
La marginea Societatii, acolo unde raspantiile ingreuneaza drumul, nimic nu este asa cum te-ai astepta sa fie. 
„Cea mai tare serie pentru adolescenți dupa Jocurile foamei.” Entertainment Weekly

Parerea mea:

Din anumite puncte de vedere, volumul 2 al seriei Legaminte poate fi considerat in acelasi timp mai intens, dar si mai putin spectaculos decat primul. Nu stiu ce parere au alti cititori ai acestei serii, dar mie stilul acesta temperat, lin si parca deloc grabit al autoarei mi-a placut mult.

Romanul descrie o cautare multipla, continua, al carui scop se modifica pe parcurs. In prima parte a cartii Ky si Cassia incearca sa se gaseasca unul pe celalalt, la un moment dat fiind doar la cativa pasi distanta. Intre timp, fiecare dintre ei trece printr-o serie de pericole, castiga prieteni sau pierd ceva sau pe cineva drag. Din momentul regasirii, incepe o cautare a unui loc in care sa isi poata infaptui destinul asa cum isi doresc ei si nu cum doresc cei din jur. Surpriza vine din faptul ca au viziuni diferite asupra viitorului, iar in ultima parte a romanului exista o tensiune constanta datorata acestei nesigurante. Pe tot parcursul cartii exista o multime de elemente care se aduna rand pe rand in jurul relatiei dintre cei doi protagonisti, pentru ca la un moment dat suspansul sa fie la limite maxime. Dar ceea ce este diferit in aceasta serie fata de majoritatea romanelor distopice este faptul ca tensiunea este in special una interna, determinata de sentimentele personajelor, de reactiile acestora, de gandurile si deciziile lor. Nu lipsesc nici primejdiile si amenintarile din exterior, dar cumva, percepi mai clar si mai intens aspectele ce tin de partea spirituala si morala a personajelor si de relatiile dintre acestea.

In acest volum reusesti sa cunosti mai bine personajele principale, Cassia si Ky. Firul narativ trece de la unul la celalalt, prezentand puctul de vedere al fiecaruia. Iar expunerea intamplarilor prin care trec este incarcata de detalii personale, de prezentari amanuntite ale modului in care cei doi percep lumea si viata. Autoarea urmareste atent atat modul in care evolueaza relatia dintre ei, dar mai ales felul in care fiecare dintre cei doi se schimba si incepe sa vada lucrurile intr-un mod diferit. Portretele lor devin din ce in ce mai bine conturate, dar raman inca parti incarcate de mister. Cred ca cel mai important aspect al romanului consta exact in veracitatea protagonistilor. Practic, este exact ca si cum ai pune tu pe foaie viata ta. Cu toate nesigurantele, cu schimbari de atitudine, cu frici sau entuziasm, cu dezamagiri, emotii, furie, neintelegere, acceptare sau dezamagire. Nici unul dintre eroi nu este perfect, dar tocmai realismul lor te face sa iti doresti cu atat mai mult sa nu fie doar personaje dintr-o carte.

Bile albe:

– Mi-au placut toate personajele nou introduse, l-am regretat pe Vick, am admirat maturitatea lui Eli si puterea lui Hunter si am ramas intrigata de intuitia lui Indie si de modul in care reuseste sa ramana o prezenta misterioasa in ciuda faptului ca iti castiga increderea. Iar Xander aduce una dintre cele mai mari surprize, cu toate ca nu apare de fapt decat la inceputul romanului.

Bile negre:

– In finalul romanului, Cassia, Ky si Indie ajung in sfarsit la cei care ii pot proteja impotriva Societatii si le pot oferi alegerile pe care le doresc. Dar la o prima privire, acestia procedeaza exact in acelasi mod ca si Societatea: hotarasc direct rolul fiecaruia, le ofera ceea ce „stiu” ei ca au nevoie, ii indreapta spre zonele unde banuiesc ca s-ar incadra cel mai bine. Si in mod ciudat, nici unul dintre protagonisti nu are nimic de reprosat acestui sistem, desi este unul mult prea asemanator cu cel de care au fugit.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Legaminte (seria Legaminte, volumul 1) – Ally Condie

Hotii de frumusete – Pascal Bruckner