Nu plange sub clar de luna – Heather Davis

Disponibil la: Leda Books

Colectia: Fantasy Leda

Traducere: Carmen Botosaru

Numar pagini: 304

 

Sinopsis:

Lumina lunii iti poate schimba radical viata. Si totul incepe atat de simplu… Tu. El. Luna. Te-ai ars! De acord, poate ca in ultima vreme Shelby a facut cateva greseli in relatiile cu baietii (dar de unde sa stie ca Wes „imprumutase” acel Porsche?). Insa mama ei vitrega reactioneaza de-a dreptul exagerat cand o prinde seara — dupa ora la care ar fi trebuit sa fie in casa — sarutandu-se cu un coleg de liceu. Urmarea? Toate planurile de vara ale fetei sunt anulate, iar ea se vede nevoita sa-si faca bagajele si sa plece intr-o tabara de reeducare. Adio rochie de bal! Adio bocanci de mers in drumetii!

Dar Tabara Semilunii devine un loc interesant cand in cale ii apare fermecatorul Austin Bridges al III-lea, fiul unei vedete rock. Tanarul ascunde insa un teribil secret, pe care i-l dezvaluie noii sale prietene: este varcolac! Shelby stie limpede ca nu ar trebui sa se incurce cu un baiat care i-ar complica viata, dar nu poate intoarce spatele unui tip aflat la greu, mai ales cand acesta arata atat de bine! De aici nu mai este decat un pas pana la o poveste de iubire, din care nu lipseste magia clarului de luna…

Parerea mea:

Desi este un roman de aproximativ 300 de pagini, “Nu plange sub clar de luna” mi s-a parut doar o povestioara draguta. Mi-a facut placere sa o citesc, dar nu am dezvoltat vreo pasiune nebuna pentru ea, nu m-a impresionat in mod deosebit. Cartea are un fir narativ destul de banal, cu o intriga usurica, iar momentele de suspans lipsesc aproape in totalitate: Shelby este o adolescenta bogata care nu se intelege cu mama vitrega, din cauza careia ajuge intr-o tabara de reeducare. Aici se apropie de un baiat misterios ce se dovedeste a fi varcolac si care este in pericol de a-si arata adevarata natura in fata tuturor peste doar cateva zile, in momentul in care va fi luna plina. Motivul transformarii iminente este faptul ca medicamentul care il ajuta sa isi pastreze forma umana i-a fost confiscat de catre directorul taberei. Iar Shelby se simte obligata sa il ajute sa evite situatia, in ciuda faptului ca asta ar insemna un nou sir de probleme cu parintii si un transfer din tabara in care se afla acum intr-una militara.

Momentele de tensiune se simt vag in momentul in care Shelby intentioneaza sa fure serul lui Austin din biroul directorului si de asemenea, atunci cand protagonistii raman blocati in padure, in afara taberei. Finalul este intr-o oarecare masura previzibil si ca in orice alta povestioara, totul e bine cand se termina cu bine. Majoritatea personajelor sunt placute, dar nu am remarcat nici unul notabil, de care sa te atasezi cu usurinta. Avantajul cartii este reprezentat de stilul foarte natural al autoarei si tendinta catre o exprimare destul de amuzanta per ansamblu, ceea ce duce la o parcurgere rapida a textului si la o impresie destul de placuta in momentul in care inchizi cartea.

Bile albe:

– Spre deosebire de majoritatea romanelor fantasy in care personajul masculin inzestrat cu capacitati supranaturale este un fel de print pe cal alb, capabil si dispus in orice moment sa isi salveze aleasa, in „Nu plange sub clar de luna” protagonistul ramane un baiat normal de la inceput pana la sfarsit, fara sclipiri de geniu, fara puteri uluitoare, fara acte de eroism scandalos de ingenioase. Austin este un adolescent ce nu se remarca decat printr-un caracter corect si placut, talent la desen si ceva abilitati de orientare in padure. Si evident, prin gena nefericita de varcolac, dar exceptand-o pe aceasta, il putem vedea doar ca pe un baiat dragut, dar obisnuit.

– Mi s-a parut interesant modul de expunere a lucrurilor, din punctul de vedere al protagonistei si faptul ca stilul autoarei s-a mulat perfect pe caracterul unei fete de 16 ani. Totul, pornind de la sentimentele sugerate, mod de vorbire, expresii folosite, etc si pana la modul oarecum superficial de gandire si de percepere a situatiilor sau lipsa oricaror idei mai profunde, te face sa te gandesti ca intr-adevar citesti o poveste scrisa de o adolescenta obisnuita.

Bile negre:

– Am perceput unele fragmente ca fiind oarecum grabite, ca si cum autoarea ar fi preluat niste idei bunicele, retete testate si le-ar fi introdus in carte doar pentru ca dadeau frumos, dar fara a le trata suficient de bine.

– Am asteptat si am cautat pe parcursul cartii un moment in care situatia sa devina de-a dreptul interesanta, in care povestea sa inceapa sa fie fascinanta sau personajele sa fie prezentate intr-un mod irezistibil. Ceea ce bineinteles, nu s-a intamplat. Fata de personaje nu dezvolti nimic mai mult decat o simpatie usoara, firul narativ nu se intensifica suficient, iar povestea ramane la un grad destul de scazut de originalitate.

Alte recenzii care te-ar putea interesa: Caderea (Cele noua vieti ale lui Chloe King, cartea 1) – Liz Braswell Camera blestemata (Jocul Lupoaicelor, vol. 1) – Mireille Calmel