…si la sfarsit a mai ramas cosmarul – Oliviu Craznic
Disponibil la: Libris
Colectia: Literatura romana
Numar pagini: 384
Sinopsis:
Romanul horror al lui Oliviu Craznic se bazeaza pe cronici medievale.Actiunea cartii se petrece in Castelul Ultimelor Turnuri, unde lucrurile merg cu adevarat Rau. Invitat la nunta unei necunoscute intr-un castel bantuit de diavol, nobilul decazut Arthur de Seragens se trezeste prins intr-o ingrozitoare plasa a nebuniei, tradarii si crimei. In vreme ce oaspetii mor in jurul lui unul dupa altul intr-un mod misterios, secerati de un dusman inuman, Arthur intrezareste cu groaza cum latul se strange in jurul singurei persoane de care i-a pasat vreodata, superba Adrianna de Valois, tanara fiica a intunecatului si temutului sef al Politiei. Panicat si confuz, Arthur se vede astfel nevoit sa incheie o alianta fragila si controversata cu cei mai puternici dintre supravietuitori, care au inceput deja o ancheta in intuneric, impreuna dar suspectandu-se unii pe altii: vicontele de Vincennes, prietenul din copilarie al lui Arthur, versat in intrigile de salon, logician si vanator iscusit; baronul german Von Walter Calatorul, ale carui peregrinari prin locuri uitate de lume l-au adus de atatea ori in fata unor adevaruri de neindurat; frumoasa si imorala Giulianna Sellini, despre care se spune in soapta ca i-a sedus deodata pe Dumnezeu si pe Diavol; fostul preot Huguet de Castlenove, acum un spadasin periculos, al carui drum presarat cu cadavre duce la o amanta misterioasa; ducele de Chalais, puternic si crud stapanitor al tinutului, rafinat, aratos si incapabil de a-si stapani pornirile violente; si, mai ales, barbatul care conduce investigatia si de care se tem toti, caci o singura vorba a lui poate aduce rugul – Albert de Guy, inchizitorul…
Parerea mea:
Aveam de multa vreme romanul acesta pe lista de „to read”. In primul rand pentru ca genul horror ramane unul dintre preferatele mele si in al doilea rand pentru ca din descrierile povestii, mi s-a parut ca Oliviu Craznic se diferentiaza intr-o oarecare masura de majoritatea autorilor romani contemporani.
Din punct de vedere al emotiilor induse de carte, nu pot sa spun ca s-a ridicat la nivelul asteptarilor. Pentru mine, romanul nu a fost unul horror. Dar se poate ca dupa nenumarate povesti scrise de Stephen King sau John Saul, perspectiva mea asupra cartilor de groaza sa fie oarecum diferita fata de cea a unui cititor ce nu a avut prea mult tangenta cu acest gen. Asa ca daca nu ati parcurs multe romane horror pana acum, este posibil sa experimentati emotii diferite.
Am fost insa placut impresionata de alte aspecte ale povestii. Mi-a placut mult originalitatea romanului. Nu, nu ma refer la grupul de personaje blocate intr-un loc infiorator si care sunt vanate rand pe rand de un dusman nevazut. Ideea aceasta e destul de des intalnita. Vorbesc insa de acele forte ale raului pe care autorul le pune in scena. Poate ca nu sunt la fel de seducatoare precum vampirii fermecatori cu care ne-a obisnuit literatura ultimilor ani, insa cred ca aceasta este si ideea: de cele mai multe ori, raul are si o infatisare pe masura, iar creaturile noptii sunt mai degraba asa cum ni le descriu legendele populare din intreaga lume decat asa cum ne-am format noi imaginea lor datorita cartilor si filmelor din ultima perioada. Mi s-a parut interesant ca autorul se indeparteaza de constructia cliseica a vampirilor, a strigoilor, iar creaturile lui imprumuta unele trasaturi (atat fizice cat si de comportament) de la alte fiinte intunecate. Daca portretul acestui inamic inspaimantator este bazat exclusiv pe legende si mituri vechi, atunci autorii contemporani inca mai au multe aspecte de exploatat, pentru ca sursele sunt departe de a fi epuizate. Un alt plus mi s-a parut a fi reprezentat de inserarea unor pasaje ce fac referire si la multe alte fiinte supranaturale: iele, diavoli, zburatori, etc. Desi unele dintre acestea nu sunt neaparat in stransa legatura cu subiectul acestei povesti, au adus totusi un plus de farmec si complexitate romanului.
Majoritatea personajelor sunt construite pe anumite tipare bine definite, iar portretele lor nu sunt completate cu alte detalii care nu se incadreaza pe acele modele. De mentionat ar fi insa inchizitorul, asupra caruia avem o perspectiva opusa fata de cea cu care suntem familiarizati. Daca in mod normal imaginea inchizitorilor este una destul de intunecata, membrii acestei organizatii fiind prezentati adesea ca nedrepti, cruzi, incuiati si despotici, de data aceasta inchizitorul este in totalitate diferit. Notele autorului de la final referitoare la acest aspect explica mult mai detaliat motivul acestui punct de vedere diferit. Majoritatea personajelor sunt indeajuns de detaliat creionate, insa nu mi s-a parut ca sunt si usor de indragit sau, unde era cazul, de detestat. Cititorul ramane cumva in afara, iar relatia personaj-cititor se pastreaza intr-o zona neutra. Protagonistul mi s-a parut probabil cel mai sters dintre personaje. Am avut impresia ca unica lui sarcina a fost aceea de a juca rolul de narator. Nu se remarca prin nimic, iar actiunile sale nu aduc nici un beneficiu actiunii. Prezenta sa pare a fi doar un instrument prin care se oglindesc mai usor restul personajelor.
Un aspect care m-a deranjat au fost cateva neconcordante privind vestimentatia, comportamentul sau stilul de a vorbi al personajelor. Autorul ofera o explicatie in notele din incheiere, insa aceasta nu mi-a schimbat deloc impresiile referitoare la aceste aspecte. Per ansamblu, romanul este o lectura placuta. Nu neaparat una spectaculoasa, care sa te tina cu sufletul la gura, insa reuseste sa te faca indeajuns de curios. Nuantele de roman politist cresc suspansul si implica mai mult cititorul in descifrarea misterelor.
Bile albe:
– Romanul pare foarte bine documentat in materie de legende si este o placere sa descoperi cum mituri aparent fara nici o legatura se combina armonios in aceasta poveste.
– Mi-a placut si inserarea unei noi povesti la finalul celei dintai. Este ca si cum ai trece dintr-o carte in alta, iar mitul zburatorului m-a atras chiar mai mult decat al fiintelor pe care le cunoastem in povestea principala.
Bile negre:
– Notele din final, desi utile, iar unele dintre ele chiar foarte interesante, se intind totusi parca pe mult prea multe pagini, existand riscul ca unii cititori sa renunte sa le mai citeasca pe toate. Iar astfel, unele detalii importante ar putea trece neobservate exact din cauza adaugarii unor informatii ce ar fi putut fi omise.
| Alte recenzii care te-ar putea interesa:
Molima (seria Molima, volumul 1) – Guillermo Del Toro & Chuck Hogan |
My Weekly Book 