Publicat în William Golding

Imparatul mustelor – William Golding

Disponibil la: Libris

Colectia: Literatura universala

Traducerea: Constantin Popescu

Numar pagini:  228

 

Sinopsis:

Un grup de copii scapa cu viata din catastrofa prabusirii unui avion si incearca sa supravietuiasca pe o insula pustie din mijlocul Pacificului. Insa ceea ce ar putea fi aventura vietii lor, o noua robinsoniada departe de adulti si de regulile acestora, se transforma intr-un cosmar ucigator de vise: ura ia locul inocentei si crima se instapaneste peste o lume care-si rataceste busola. O parabola de o forta incredibila care ne ofera un raspuns deopotriva crud si realist la intrbarea: este libertatea absoluta calea spre paradis?
„Alaturi de romanul De veghe in lanul de secara, Imparatul mustelor e cartea de capatai a tinerilor de pretutindeni.” (New York Times Review of Books)
„Un roman exceptional care surprinde intreg universul uman in aventura unor copii pe o insula de corali.” (E.M. Forster)
„O poveste atemporala asemenea unui mit.” (Malcolm Bradbury)
„O oglinda lucida, obiectiva si in spaimantatoare a societatii moderne.” (Times Literary Suplement)

Parerea mea:

De cateva zile, imi face cu ochiul din biblioteca romanul Disparuti, al lui Michael Grant. Totusi, pentru ca ideea de baza de la care porneste acesta mi se parea ca seamana intr-o oarecare masura cu cea a romanului Imparatul Mustelor , m-am gandt ca ar fi mai bine sa le citesc in ordinea cronologica. Asa ca am citit mai intai Imparatul Mustelor, aparuta in 1954, iar Disparuti ramane pe lista de „to read” deocamdata.

Ce-as putea spune despre Imparatul Mustelor…Mi s-a parut ca iti lasa mai mult senzatia de nuvela decat de roman. Cititorul este introdus in actiune fara nici un preambul, majoritatea personajelor sunt doar vag schitate, iar trecutul lor sau orice altceva ce nu are legatura directa cu actiunea lipseste cu desavarsire. Cu toate acestea, spre sfarsitul lecturii iti dai seama ca ai reusit sa te atasezi de cateva personaje. Cel mai probabil, toti cititorii vor empatiza cu cei cativa baieti care au reusit sa isi pastreze umanitatea. Abia spre final intelegi ca lipsa creionarii mai detaliate a celorlalte personaje este de fapt intentionata. La un moment dat, majoritatea copiilor actioneaza ca si grup, nemaifiind personaje individuale ci doar o turma ce si-a pierdut orice urma de umanitate si ratiune si oglindesc fiecare actiune a celui mai puternic si mai malefic dintre ei. Nu mai sunt condusi de constiinta proprie ci se lasa prada tentatiei de a actiona intr-un grup, de a fi parte a unui intreg ce le ofera putere si in acelasi timp ii absolva de vina si de responsabilitate.

Firul narativ nu este neaparat unul previzibil. Pana la un punct, lucrurile se desfasoara exact in modul in care ti-ai imagina ca ar putea evolua povestea unor copii naufragiati pe o insula pustie, fara nici un adult prin preajma: actiuni simple, precum culesul fructelor, inotul, incercarea de a vana, de a construi un adapost sau de a stabili cateva reguli care sa ii ajute sa supravietuiasca. Dar apoi intervin aceleasi conflicte ce ar putea fi valabile si in cazul unor adulti: razvratirea impotriva sefului ales, tendinta de a-i umili pe cei mai slabi, lupta pentru putere si prioritatile total diferite. Nu cred ca autorul a exagerat prin prezentarea unor copii intr-o lumina atat de infioratoare. Sunt convinsa ca intr-adevar, daca la un moment dat s-ar petrece o astfel de intamplare in realitate, lucrurile ar avea toate sansele sa evolueze exact in directia descrisa in acest roman. Tendinta catre salbaticire, amintirea tot mai vaga a regulilor civilizatiei, frica inevitabila ce se alimenteaza singura trecand de la un individ la altul, lipsa vizibila a consecintelor unei actiuni gresite si adaptarea la o lume fara reguli, combinate cu animozitatile crescande dintre personajele nu pot duce decat intr-o directie dezastruoasa. In plus, daca in cazul unor adulti constiinta ar fi fost principalul factor ce ar fi putut pastra un ritm decent si ar fi impiedicat distrugerea umanitatii din fiecare personaj, in cazul unor copii aceasta este abia in formare, fara a fi avut timp sa se inradacineze si fiind deci supusa unui risc crescut de ruinare. Daca in cazul unor adulti bunul simt ar fi impiedicat mare parte din actiunile salbatice, in cazul copiilor, acesta a fost inlocuit de iluzia puterii, de instinctele animalice mai accentuate, de forta grupului si de vina impartita. Iar actiunile personajelor evolueaza din ele insele. Prima greseala ce nu e urmata de o pedeapsa creaza un precedent, iar de aici pana la o salbaticire totala nu mai e decat un pas. Ultima parte a cartii este o desfasurare a nebuniei, o sete de sange primitiva ce se extinde de la un individ la altul, o disparitie aproape totala a oricarei urme de ratiune, a oricarei actiuni decente, o pierdere a umanitatii si o scufundare in macabru, intr-un comportament dominat de instincte si intuneric.

Am inteles ca opera lui William Golding este in programa scolara in mai multe tari si nu pot decat sa regret ca nu este lectura obligatorie si la noi. Banuiesc ca intr-adevar, ca si in cazul oricarei alte carti, povestea este vazuta in moduri diferite in functie de varsta cititorului. Dar sunt sigura ca la un moment dat, orice copil viseaza la o lume fara adulti, fara reguli, fara pedepse. Iar Imparatul Mustelor ofera exact o imagine posibila a unei astfel de lumi si ar tempera putin eventualele tendinte de razvratire impotriva unor lucruri pe care la un moment dat in copilarie sau adolescenta le respecti doar din nevoie, fara a le intelege sau fara a fi de acord cu ele.

Bile albe:

– Fiind adepta finalurilor fericite, am rasuflat usurata atunci cand am vazut ca romanul are parte de un sfarsit satisfacator, care pastreaza o urma de speranta si impiedica savarsirea unui ultim act ingrozitor. Totusi, ramai cu gustul amar si cu constiinta faptului ca doar un factor extern poate stopa regresia caracterului uman odata ce aceasta a inceput si ca nimic altceva din interiorul individului nu mai actioneaza in modul civilizat, empatic si uman.

– Povestea este dominata in special de dialog, asa ca se citeste rapid si are mari sanse sa captiveze cititorul de la primele pagini. In plus, dialogurile sunt foarte realiste, au nota puerila necesara unei carti ce are ca personaje niste copii, personalitatile baietilor se disting clar iar tonul este usurel, astfel incat in minte ti se desfasoara scenariul exact ca si cum ai urmari un film.

Bile negre:

– Romanul este destul de scurt, iar cateva aspecte ar fi putut fi descrise intr-un mod mai detaliat. Dintre acestea, as putea mentiona in primul rand numele adevarat al unuia dintre personajele principale. Acesta are unul dintre cele mai importante roluri, fiind, alaturi de alti doi baieti intruchiparea ratiunii dar in acelasi timp si tipul individului brutalizat de cei din jur datorita aspectului fizic si a unor slabiciuni evidente. Faptul ca de-a lungul romanului nu ii aflam numele ci il cunoastem doar sub masca unei porecle umilitoare este unul dintre aspectele pe care le-am considerat de-a dreptul nedrepte.

– In primele pagini, rolul personajelor nu este foarte clar. Personajele pozitive au parti mai putin placute sau actioneaza intr-un mod incorect, iar cele negative au cateva idei sclipitoare, iar portretul lor ofera si o parte placuta a personalitatilor acestora. Abia mai tarziu rolul fiecarui personaj incepe sa se evidentieze si devine foarte vizibila semnificatia fiecaruia in cadrul povestii. Nu am putut scapa insa de senzatia ca greselile de la inceput ale personajelor pozitive, desi minore, au influentat intrucatva modul in care a inceput intreaga nebunie.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Numele trandafirului – Umberto Eco

Insula pinguinilor – Anatole France

Anunțuri

Autor:

www.roxtao.wordpress.com

5 gânduri despre „Imparatul mustelor – William Golding

  1. La noi a fost in programa scolara fiindca am fost la biblingv. A fost lectura obligatorie. Sincera sa fiu, mie mi-a lasat un gust amar cartea. Nu spun ca nu am apreciat felul in care a fost scrisa, insa toata tragedia din ea nu m-a atras cu nimic.

    1. Serios? Eu am fost la filologie si am avut in mare parte numai carti plictisitoare..Habar nu aveam ca exista manuale in care e inclusa. Mie mi s-a parut oarecum infioratoare pt mi se pare ca ar putea fi foarte adevarata daca s-ar intampla vreodata ceva asemanator..Dar mi-a placut si..in sfarsit am mai marcat inca un „read” pe lista de carti din astea mai clasice (oarecum) 😀 De cand am terminat liceul am cam renuntat la cartile scrise in deceniile/secolele trecute si am ramas cu cateva romane importante inca necitite..

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s