…Sa ucizi o pasare cintatoare – Harper Lee

Disponibil la: Libris

Colectia: Literatura Universala

Traducerea: Tatiana Malita

Numar pagini: 496

 

Sinopsis:

Un roman publicat acum o jumatate de secol, dar mai actual ca niciodata, devenit reper cultural in Statele Unite ale Americii si vindut in peste zece milioane de exemplare. Premiul Pulitzer pentru Harper Lee, trei Oscaruri si doua Globuri de Aur pentru ecranizarea lui Robert Mulligan, cu Gregory Peck in rolul lui Atticus Finch. 

…Sa ucizi o pasare cintatoare este un roman brutal si onest, abordind cu curaj o problematica mereu de interes : rasismul, conflictele sociale si pierderea inocentei copi­lariei, totul filtrat prin ochii unei fetite, Scout Finch, martora la intimplarile dramatice declansate intr-un mic orasel sudist atunci cind un barbat de culoare este acuzat ca a violat o femeie alba. Tatal naratoarei, Atticus, desemnat ca avocat al apararii, trebuie sa tina piept unor prejudecati pina atunci latente si, din acest mo­ment, Scout si fratele ei, Jem, sint atrasi intr-o succe­siune rapida de evenimente care le depasesc intelegerea. Pe timpul procesului, oraselul decade treptat in grotesc si violenta, insa exista oameni care nu se lasa conta­minati de setea de linsaj generala, iar Atticus Finch ramine reperul moral care ii ofera lui Scout, si totodata cititorilor, un punct de vedere empatic si echilibrat. 

„Multi dintre fanii ei sint convinsi ca Harper Lee, autoarea unui roman devenit aproape instantaneu o opera clasica a literaturii americane, a incetat de mult din viata. Cartea ei avind ca subiect conflictele rasiale din Sudul Statelor Unite, distinsa cu Premiul Pulitzer in 1960, ramine unul dintre marile succese literare ale ultimei jumatati de secol, iar autoarea insasi este un personaj cheie in recent lansatul film Capote, care a readus-o in lumina reflectoarelor. Dar, in ciuda faimei de care se bucura, Harper Lee a disparut din viata publica de mai bine de patru decenii, urmind exemplul altor pustnici ca J.D. Salinger sau Thomas Pynchon, retrasi din lume pentru a evita efectele secundare ale celebritatii.” (The Observer)

„Tot ce-mi doream era sa existe cineva caruia cartea mea sa-i placa indeajuns incit sa ma incurajeze sa merg mai departe… Nu aveam mari sperante, dar m-am pomenit coplesita de onoruri, iar acesta a fost, intr-un fel, un lucru la fel de inspaimintator ca executia rapida la care ma asteptam.” (Harper Lee)

Parerea mea:

In primul rand, vreau sa multumesc librariei online Libris pentru acest roman. Am fost incantata cand l-am descoperit in lista de carti online disponibile, deoarece il aveam de multa vreme in wish list. Daca sunteti tentati sa incercati cartea Sa ucizi o pasare cintatoare, o puteti gasi atat in editia in limba romana, cat si in cea in limba engleza, in categoria de carti in engleza din libraria online Libris.

Intotdeauna imi este greu sa incep recenzia unui roman clasic, mai ales cand acel roman a castigat zeci de premii, a fost si este in continuare un best-seller si a primit sute de comentarii si recenzii de la critici si experti in literatura. Am senzatia ca nimic din ce as putea spune nu s-a mai spus vreodata si ca incercarea de a vorbi despre o astfel de carte este aproape o impertinenta. Dar..cum o recenzie este o parere personala, incerc mereu sa uit grandoarea unui astfel de roman si sa vorbesc despre el ca si cum ar fi o carte obisnuita.

Asadar..stiu ca romanul Sa ucizi o pasare cintatoare a fost apreciat in special pentru modul in care analizeaza problema rasismului in societatea americana a deceniilor trecute. Totusi, nu acesta a fost lucrul pe care l-am apreciat cel mai mult. Am vazut cartea ca pe un portret de familie, ca pe o evolutie a unor copii de-a lungul a trei ani si ca pe o ilustrare a comunitatilor din micile orasele. Dintr-un anumit punct de vedere, Sa ucizi o pasare cintatoare este un bildungsroman, intrucat evolutia personajului principal, ce are si rol de narator este impletita cu o maturizare fortata, cu o trezire brusca din lumea inocentei in realitatea nedreapta.

Iar stilul in care este scrisa cartea este pur si simplu adorabil. Pentru cateva zile, am privit lumea din nou prin ochii unui copil. Sincer, ma asteptam la un roman greoi, in care sensurile profunde sa se reflecte intr-o sobrietate a stilului, dar nu puteam sa ma insel mai mult. Am fost surprinsa de la primele pagini, in care am descoperit o voce narativa foarte naturala, un ton deloc fortat, o poveste spusa intr-un mod captivant si de foarte multe ori chiar amuzant. Intamplarile copilariei sunt atat de bine creionate incat nu te poti abtine sa nu zambesti la fiecare cateva pagini si sa nu te atasezi de la inceput de personaje. Mi-a placut extrem de mult modul in care Atticus Finch, tatal naratoarei si-a crescut singur cei doi copii intr-o perioada in care prejudecatile si legile nescrise erau aproape obligatorii. Este admirabila ambitia de a-ti pastra credintele intr-o societate ce incearca sa iti impuna un mod de a trai diferit si care iti aminteste cu repros, cu fiecare ocazie, incercarea ta de a proceda intr-o maniera diferita. De multe ori ma atasez atat de mult de anumite personaje incat imi doresc ca ele sa existe cu adevarat. De data aceasta, mi-as dori doar ca in lume sa existe mai multe persoane cel putin asemanatoare cu Atticus, domnisoara Maudie, Calpurnia, judecatorul Taylor sau chiar cu Bau Radley.

Ah, si chiar in ziua in care am terminat de citit romanul am aruncat o privire pe unul dintre site-urile mele preferate cu citate despre carti doar pentru a descoperi ca nu sunt singura persoana ce a fost cucerita de Atticus Finch. Iar imaginea de mai jos nu era singura despre acest roman.

In ultima vreme am citit mai multe romane ce au ca personaje principale copii. Sunt mereu surprinsa de modul in care acestia privesc lumea si de actiunile lor ce combina puritatea varstei cu un stil matur si o intelepciune naturala. Nu pot decat sa incerc sa imi amintesc si sa ma intreb daca asa eram si noi la acea varsta. Sau sa imi imaginez cum as fi reactionat eu sau prietenii mei de atunci daca am fi fost pusi in situatii asemanatoare celor descrise in aceste carti. Am observat ca pe masura ce te maturizezi, exista tendinta de a uita cum erai in urma cu niste ani si de a-ti vizualiza un portret tot mai naiv. Daca la 15 ani de exemplu imi aminteam de mine ca fiind destul de..intuitiva pe la 10 ani, la 20 de ani imi aminteam de aceeasi eu de 10 ca fiind doar un copil obisnuit. La fel, daca la 20 eram destul de multumita de adolescenta care am fost prin liceu, acum mi se par prostesti conceptiile pe care le aveam atunci. Poate acesta este motivul pentru care oscilez intre a vedea comportamentele personajelor copii ca fiind absolut normale sau ca fiind putin exagerate. Oricum, ce pot sa spun este doar ca Scout (Jean Louise) si fratele ei, Jem sunt exact ceea ce ti-ai dori sa fi fost si tu la varsta lor sau ceea ce ti-ai dori sa fie viitorii tai copii. Bineinteles, educatia oferita de tatal lor are si ea un rol extrem de important, dar aceasta nu a facut decat sa puna in valoare inteligenta si bunul simt innascut al copiilor.

Modul in care autoarea a reusit sa surprinda stilul de viata al locuitorilor unui orasel mic este si el admirabil. De obicei, cu cat o comunitate este mai mica, cu atat cresc pretentiile, barfele, dorinta de a stii totul despre oamenii pe care oricum ii stii prea bine chiar si fara sa vrei. Exista o tendinta accentuata de a judeca, de a cataloga fiecare persoana in functie de un sistem gresit ce se naste in astfel de orase mici, de a pune o eticheta unui om doar in functie de o trasatura a sa sau de o singura actiune ce nu se incadreaza in ritualurile „permise”. In orasele atat de mici ca cel in care se desfasoara actiunea din Sa ucizi o pasare cintatoare nu exista libertatea oferita de un oras mare, in care nu te stie nimeni sau cel putin nu intereseaza pe nimeni modul in care alegi tu sa iti traiesti viata. Daca actiunea cartii s-ar fi petrecut intr-un oras mare, nu ar fi existat in primul rand toate barfele ce au ca subiect educatia oferita de Atticus copiilor sai, nu ar fi existat momentele in care acestia au fost marginalizati din cauza deciziei tatalui lor de a actiona contrar regulior nescrise ale societatii, adica de a apara un om de culoare intr-un proces. Si de asemenea, nu ar fi existat inversunarea creata in mijlocul comunitatii impotriva acuzatului si dorinta de a-l considera vinovat, in ciuda faptului ca absolut toate dovezile aratau contrariul. Ideile preconcepute si detestabila expresie „Ce o sa zica lumea?” s-au nascut in oraselele mici, iar acest lucru poate fi observat cu usurinta si in acest roman. Autoarea a creionat imaginea oraselului intr-un stil fara repros, fiecare amanunt adaugandu-se perfect pe imaginea de ansamblu, pentru ca rezultatul sa fie unul extrem de realist.

Indiferent daca motivele pentru care aceasta carte te face curios sunt legate de subiectul rasismului sau de descoperirea unui portret de familie interesant, romanul trebuie citit. Isi merita din plin toate laudele si este o lectura mult mai usoara si mai captivanta decat te-ai putea astepta.

Bile albe:

– Povestea are mai multe fire narative, iar cateva dintre acestea par a nu avea aproape nimic in comun unele cu altele pana la finalul romanului, atunci cand descoperi cu surprindere ca impletirea brusca a acestora era aproape obligatorie. Prima parte a romanului pare mai mult un roman de familie, descriind intamplari aproape banale din viata personajelor, pentru ca a doua jumatate a cartii sa se axeze in special pe procesul pe care trebuie sa il sustina Atticus. Exista un singur fir principal ce leaga aceste doua parti, dar la o privire mai atenta, descoperi ca fiecare detaliu pe care l-ai fi putut considera inutil de-a lungul romanului este de fapt un fir invizibil ce face si el legatura intre cele doua jumatati ale povestii.

Bile negre:

– Personal, nu gasesc nimic care sa mi se fi parut deranjant la acest roman. Totusi, cred ca unii cititori obisnuiti doar cu carti in care suspansul incepe de pe prima pagina, ar putea sa se simta plictisiti de ritmul lent al povestii, de actiunea ce se desfasoara lenes, fara sa se intrevada prea repede o schimbare a situatiei. Sa ucizi o pasare cintatoare nu este un roman de actiune, in care sa stai cu sufletul la gura, ci o cronica a societatii, un portret realist al comunitatilor din deceniile trecute. Si daca excluzi cateva aspecte, romanul ramane la fel de actual si in prezent. Ignorand unele detalii legate de cadrul temporal, descoperi ca povestea ar putea fi o oglinda perfecta a lumii in care traim astazi.

Alte recenzii care te-ar putea interesa: Imparatul mustelor – William Golding Jurnalul Zlatei – Zlata Filipovic