Disponibil la: Libris (in limba engleza)
Colectia: Carti in engleza
Numar pagini: 261
Sinospsis:
Former best friends Hanna, Aria, Spencer, and Emily, who lost their best friend and leader, Alison, years ago when she disappeared, find themselves in grave danger when they pursue the truth about Alison.
Parerea mea:
Cum am toata seria Micutele Mincinoase (exceptand ultimul volum, nepublicat inca, bineinteles) de ceva timp si ajunsesem pe la jumatatea acesteia, m-am gandit sa ma ambitionez sa o termin (sa scap de ea, mai bine zis) cat mai curand, in ciuda faptului ca ultimele 3 volume fusesera o dezamagire totala. Primele carti fusesera cu adevarat interesante si nu imi pierdusem total speranta ca poate autoarea va reveni la stilul acela captivant de la inceput. Dar in nici un caz nu pot spune ca aveam asteptari prea mari de la volumul 8. Ei bine, poate si de aceea a fost socata sa descopar ca da, se poate din nou! Dar asteptarile mele scazute nu reprezinta singurul motiv pentru care am devorat romanul acesta. Dragii mei, daca aveti rabdare sa treceti de volumele 5-7, asteptati-va sa fiti total luati prin surprindere de directia spre care se indreapta povestea micutelor mincinoase! Nici nu va puteti imagina ce se va intampla!
De data aceasta, autoarea nu mai asteapta pana la finalul cartii pentru a soca cititorul. Cea dintai dezvaluire incredibila este facuta chiar in primele pagini, iar de acolo lucrurile se deruleaza pe fast forward. Spre dezastru, spre o inlantuire de momente socante si spre un haos total. Nu imi dau seama daca as putea sa va povestesc ceva din actiunea cartii fara sa va stric surpriza. Asa ca prefer sa nu o fac. Ceea ce va pot spune in schimb este ca orice v-ati fi imaginat ca se va intampla..este nimic pe langa ceea ce se petrece de fapt. Suspectam toti ca Ali se va intoarce intr-un fel sau altul? Eh, se poate spune ca…intr-un fel sau altul se intoarce, intr-adevar. Oh, dar in ce fel! Poate ca la inceputul romanului o sa vi se para ca autoarea a gasit cea mai proasta metoda de a readuce in scena acest personaj. Mda, cand am citit prima data acele randuri, cam asa m-am gandit. Ma bufnise rasul cand am vazut o abordare atat de..disperata. Insa usor, usor, veti descoperi ca lucrurile sunt de fapt infinit mai incurcate. Si adevarul ce ni se divulga in volumul acesta schimba in totalitate povestea pe care o stiam si tot ceea ce am crezut ca stim in volumele anterioare.
Bile albe:
– Cursul povestii este frapant, iar toate intamplarile duc catre un final incredibil. Romanul te contrariaza inca de la inceput, insa abia atunci cand ajungi la ultimele capitole esti cu adevarat socat si iti dai seama ca in comparatie cu surpriza din primele pagini, cea de la final este izbitoare.
Bile negre:
– Nimic, de data asta aici. Pur si simplu nu am putut sa imi dezlipesc ochii de pe carte, asa ca daca cumva exista vreun aspect negativ, chiar nu am avut timp sa il remarc.
Hmm..de fapt..tocmai mi-am amintit. Hanna e teribil de enervanta in prima parte a cartii, asa ca asteptati-va sa va simtiti dezgustati. Isi mai revine intr-adevar dupa aceea, insa..asta nu o absolva prea mult.
Alte recenzii care te-ar putea interesa:
Killer (seria Micutele Mincinoase, volumul 6) – Sara Shepard Heartless (seria Micutele Mincinoase, volumul 7) – Sara Shepard |