Disponibil la: Editura Epica
Colectia: Young Adult/+16 ani – Contemporary Fiction/love story/drama
Traducerea: Adrian Deliu
Numar pagini: 464
Sinopsis:
“Traiesc intr-o lume lipsita de magie sau de miracole. Un loc unde nu exista clarvazatori sau metamorfi, nici ingeri, nici baieti cu puteri supraomenesti care sa te salveze. Un loc unde oamenii mor si muzica se dezintegreaza si viata e naspa.”
Fostul copil-minune al pianului, Nastya Kashnikov, isi doreste doua lucruri: sa treaca prin anii de liceu fara sa i se afle trecutul si sa-l faca pe baiatul care i-a rapit totul – identitatea, spiritul, dorinta de a trai – sa plateasca pentru asta.
Povestea lui Josh Bennett nu e un secret: toti cei pe care i-a iubit au fost luati din viata lui, iar acum, ajuns la varsta de saptesprezece ani, nu i-a mai ramas nimeni. Acum, tot ce vrea este sa fie lasat in pace, iar cei din jur ii ingaduie acest lucru, fiindca atunci cand numele iti devine sinonim cu moartea, toti tind sa pastreze distanta. Toti, in afara de Nastya, misterioasa noua colega de scoala, care tot ii apare in cale si nu pleaca pana cand nu i se infiltreaza in toate aspectele vietii. Dar, cu cat o cunoaste mai bine, cu atat mai enigmatica i se pare.
Mare Tranquillitatis este o lectura complexa, bogata, intensa, cu o naratiune genial construita despre un tanar singuratic si o tanara fragila emotional si despre miracolul celei de-a doua sanse.
Parerea mea:
Nu cred ca poti vorbi despre Mare Tranquillitatis asa cum o faci despre alte carti. Nu poti judeca stilul, actiunea, reactiile sau portretele personajelor… Pentru ca singurul lucru care iti invaluie toate gandurile este modul in care Mare Tranquillitatis te-a facut sa te simti. Interesant este ca oricat de bine ar fi redat autoarea starile prin care trec personajele, ramai cumva cu senzatia ca nu poti intelege in totalitate ce inseamna cu adevarat sa treci prin acele intamplari. Cat timp nu experimentezi tu insuti unele lucruri, este imposibil sa le percepi in totalitate, sa intelegi fiecare aspect al acestora. Dar cred ca exact acesta a fost intrucatva scopul autoarei. Sa te lase fara cuvinte, ametit intr-un haos de sentimente si ganduri, sa intelegi si sa nu intelegi in acelasi timp. Ramai doar un martor, extrem de constient de povestea care se desfasoara in fata ochilor tai si uimit de toate emotiile care se revarsa din carte. Nu cred ca poti intelege cu adevarat cum este sa devii o cu totul alta persoana, fara sa iti doresti acest lucru, sa devii un strain pentru tine insuti, departe de tot ceea ce ai fost si de tot ceea ce iti imaginai ca vei deveni. Cum este sa iti fii rapit tu tie, in aceeasi clipa in care iti sunt furate trecutul si viitorul, iar prezentul devine un infern. Sau cum este sa traiesti in timp ce toti cei dragi tie mor pe rand, sa ajungi sa nu vrei sa mai iubesti vreodata de teama ca persoana pe care o vei indragi iti va fi si ea rapita de un blestem ce pare sa te urmareasca de cand te-ai nascut.
Mi-a placut mult faptul ca si personajele secundare au niste povesti la fel de emotionante. In cazul unora dintre ele, drama este comuna. Insa rolurile pe care le joaca sunt cele care fac povestea diferita. Daca Nastya este persoana careia i-a fost rapita intreaga viata, parintii ei traiesc aceeasi tragedie, insa intr-un mod diferit. La fel si fratele ei. Si chiar daca nu ei au fost atacati, drama lor nu este cu nimic mai prejos. Fiecare trebuie sa lupte intr-un mod diferit, insa fiecare sufera cu aceeasi intensitate, fiecare se loveste de aceeasi neputinta de a schimba lucrurile, de sperante ce mor una dupa alta, de vise trunchiate, de imposibilitatea de a reface ceea ce a fost distrus.
Un alt aspect ce trebuie mentionat este reprezentat de relatiile dintre personaje. Ma refer aici atat la cea de prietenie sincera, de devotament si daruire dintre Josh si Drew, urmata de cea dintre Drew si protagonista, dar si la cele care se nasc intre familia Leighton si Josh si mai apoi Nastya. Exista ceva atat de natural in modul in care interactioneaza personajele, incat ai impresia ca tocmai descoperi povestea unor persoane reale. Chiar si Sarah sau Tierney, care in prima faza o detesta si o resping pe eroina din motive superficiale au un comportament veridic, lipsesc rautatile acelea profunde si artificiale care apar atat de des in alte romane pentru tineri. Relatia dintre Nastya si Josh se construieste si ea treptat, fara exagerari, fara nuante false sau momente prea accelerate. Iar scena finala care aduce un strop de magie povestii te lasa cu cel mai larg zambet intiparit pe fata.
Probabil aspectul care surprinde cel mai mult este faptul ca in ciuda unei povesti incarcata de drama, de tristete, furie si revolta, sentimentul general care ajunge la tine, ca cititor, nu este unul negativ. Pe tot parcursul lecturii exista o scanteie minuscula care refuza sa dispara. Stiti farama aceea de speranta care apare contrar oricarei logici in anumite momente extrem de dificile prin care treci uneori? In momentele in care stii ca nimic nu are cum sa se rezolve cu bine, insa iti ramane o convingere inexplicabila ca totusi, cumva, ceva bun te astepta la final? Exact asta se intampla atunci cand citesti Mare Tranquillitatis. Nu exista clipe in care sa uiti in totalitate ceea ce s-a intamplat, chiar daca uneori personajele par sa uite si sa incerce sa traiasca pur si simplu prezentul. Stii ca nu va putea exista un final perfect, in care lucrurile sa se aseze in mod ideal, iar trecutul sa fie sters cu buretele, pentru ca romanul este prea realist, iar analiza evenimentelor este prea obiectiva, chiar daca stilul este unul foarte personal… Stii ca ranile vor ramane, ca cicatricile nu se vor vindeca si ca durerea nu se va sterge ca prin minune. Insa de-a lungul intregii carti ai convingerea ca intr-un fel sau altul, personajele isi vor gasi linistea si vor invata sa isi castige usor, usor fericirea.
Mare Tranquillitatis nu este o carte trista. Nu este genul de lectura apasatoare, ce iti afecteaza starea de spirit pentru zile intregi. Exista intr-adevar o impletire intre melancolie si dorinta de mai bine, exista pasaje furioase, altele resemnate si altele incarcate de speranta. Exact asa cum ni se transmite si din sinopsis, Mare Tranquillitatis este o carte despre a doua sansa. Despre iertare, despre greseli, despre revolta, despre pasi mici, teama si curaj, despre neputinta si vindecare, despre incredere si despre fericirea care se cladeste incetul cu incetul.
| Alte recenzii care te-ar putea interesa: |
My Weekly Book 
Ok gata. Oficial n-am rabdare sa imi trimita bunica-mea cartea din Romania. :)) Sa stii ca ma simt mai linistita acum cand aflu ca ti-a placut. Avem gusturi asemanatoare.
😀 A fost.. nici nu stiu cum sa spun ca a fost. Intensa, frumoasa si te curprinde asa cu totul, parca tese o bariera intre tine si lume si ramai numai tu si cartea acolo in interior. Si ofera un echilibru surprinzator de drama si momente in care nu te poti abtine sa nu zambesti. Sunt convinsa ca o sa iti placa. Ah, si tocmai mi-am amintit ca fix la tine ma gandeam pe tot parcursul lecturii. Esti singura persoana pe care o stiu sa cante prfesionist la un instrument si sa vrea sa isi faca o cariera din asta. Si mi-am amintit si de postarea ta in care te plangeai la un moment dat ca esti obligata sa ai ore de sport normale, in ciuda faptului ca un accident ar insemna cu totul altceva pt tine fata de ce ar insemna pt un elev normal. Pe de alta parte, soarta protagonistei din punctul asta de vedere nu e tocmai optimista, de asta stateam in dubii daca sa iti recomand sau nu cartea. Cred ca tu o s-o vezi cu alti ochi decat alti cititori…
Ok, acum mi-e cam frica sa o citesc. Cred ca voi plange mult daca se intampla ce am inteles eu ca o sa se intample. Macar stiu sa imi iau multe servetele.
Carte asta m-a atras inca de la inceput, de cand am gasit-o prima data. Acum m-as duce pana in Romania pe jos sa o iau de la bunica-mea, dupa ce ti-am citit recenzia.
Da, o sa se intample, de asta poti sa fii avertizata din start. Oricum, e o carte despre vindecare, despre a doua sansa, nu despre o rezolvare miraculoasa. Avem happy end, insa unul foarte realist, nu unul miraculos.. Sunt foarte, foarte curioasa sa descopar cum o sa fie pentru tine cartea!
Multumesc, ma bucur enorm ca ti-a placut recenzia! 😀
Și uite cum m-ai nenorocit tu pe mine și cum mă faci să îmi iau cartea asta! Trebuie să recunosc, n-am citit nimic de la Epica, dar nici nu mă grăbeam să o fac. Totuși, când am văzut coperta de la „Mare Tranquillitatis” și când am citit descrierea, ei bine, a fost ceva acolo.
Așa că, acum… asta să fie! I am curious! Hihi!
Faină recenzia, să știi! Chiar dacă ai zis că ai impresia că lipsește ceva, de fapt nu pare să lipsească nimic! Din ce ai scris, pare genul de carte care să-mi fie pe gust! 🙂
😀 Sa stii ca si eu m-am apucat destul de greu de genurile acestea. Si am facut-o mai mult pentru ca imi recomandase Krisz majoritatea titlurilor care ulterior au aparut la Epica. Stiu ca de obicei aveam gusturi asemanatoare asa ca aveam incredere in recomandarile ei. Dar a durat totusi cateva luni bune :))
Da, Mare Tranquillitatis e cu totul altfel. E plina de… de toate! Furie, tristete, speranta, resemnare, iubire, tot! Nu pot sa spun ca lipseste ceva, doar ca tu, ca cititor, simti ca nu poti intelege totul cu adevarat. Oricum, asa cum spuneam, nu iti lasa impresia ca o carte trista, chiar daca trateaza o multime de emotii destul de intunecate. Sunt sigura ca o sa iti placa!
Și eu!
De abia aștept!
Foarte frumoasa recenzia! Uneori stii exact sa exprimi ce avem nevoie sa stim. Am vazut ca nu ai mai pus bilele albe si bilele negre, dar cred ca aici nici nu mai era nevoie 🙂
Multumesc mult, Vero! Cu recenzia asta am avut ghinion, am scris-o initial pe telefon si apoi a trebuit sa o rescriu. Si mi s-a parut ca la a doua incercare nu a mai iesit chiar cum trebuia, asa ca am avut emotii cand am dat Publish 🙂 Ma bucur sa aud ca pana la urma a fost ok.
Exact, bilele albe si negre chiar nu aveau cum sa intre aici. Daca o citesti, sunt sigura ca o sa fii de acord 🙂
Vreau cartea asta din tot sufletul si recenzia ta nu ma ajuta :)) Glumeam, multumesc ca mi-ai confirmat ca este un must-read. Abia astept sa pun mana pe ea. Superba recenzia!
Multumesc, Alexandra! A fost minunata cartea, nu i-a lipsit absolut nimic! Cat timp am citit-o, parca am fost intr-un fel de bula in care nu exista nimic altceva decat povestea asta, toata realitatea din jur era in ceata. Sper sa iti placa la fel de mult si tie daca planuiesti sa o citesti 😀
Serios, chiar trebuie sa mai pun mana pe niste carti publicate de epica pe cuvant de cercetas (nepracticant ) .Chiar vreau sa citesc cartea asta , iar recenzia ta e deosebită. Eu tocmai ce am terminat de lecturat cartea Totul este iluminat , mi-a placut foarte mult . Revenind in cat timp aljung cartile de la epica in cazul in care dai comada de pe site-ul lor oficial?
comanda scuze , ora tarzie …
Cateva zile, dar nu stiu exact sa spun cat. Pentru Mare Tranquillitatis de exemplu, am vazut ca se vorbea ieri pe FB ca de ieri s-au incheiat precomenzile, s-au pus coletele la posta si sperau ca deja astazi sa inceapa lumea sa le primeasca.
Am vazut recenzia ta chiar mai devreme, revin acolo cu un comment, ca trebuie sa te intreb ceva 🙂
ok..Deci mai bine dau de pe site-ul librariei comanda ca e mai smexi ;))
Cred ca da.. nici nu stiu daca in librarii o fi ajuns deja. La alte edituri am observat ca se intampla uneori ca pe site cartile sa fie inca la precomanda iar in librarii sa fie deja aparute de cateva zile… Dar habar nu am cum e la Epica, nu prea am mai ajuns prin librariile offline in ultima vreme :))
eh…cine știe . Probabil că voi mai aștepta ceva timp . E ok. Cât de cât .
Heeeeeeeeeeei, ești datoare cu o leapșă unde să spui chestii dubioase despre tine!
In weekendul asta am scris-o, in sfarsit. E in draft si maine ii dau drumul 😀
Mi-a placut cartea enorm…..desi nu prea vroiam s-o citesc pentru ca nu mi-a placut coperta. citisem recenzia ta…si eram convinsa ca o sa imi placa doar ca….nu ma atragea! ei bine…acum ca am citit-o pot sa spun ca m-a innebunit cartea iar finalul este perfect!
:)) Da, da, mai patesc si eu asa. Citesc cate o recenzie de pe bloguri in care am incredere, stiu sigur ca o sa imi placa romanul respectiv, insa nu ma simt deloc motivata sa ma apuc de el. Oricum, ma bucur ca pana la urma te-a cucerit. Si mie mi s-a parut perfect finalul, m-am bucurat ca autoarea nu a optat pt un happy-end clasic, pt ca ar fi stricat toata senzatia aia de realism probabil.