Posted in Scott Westerfeld

Uratii (seria Uratii, volumul 1) – Scott Westerfeld

Disponibil la: Corint

Colectia: CORINTeens

Traducerea: Julia Kretsch

Numar pagini: 416

 

Sinopsis:

Toata lumea vrea sa fie frumoasa! E ceva rau in asta?

Tally e pe cale sa implineasca saisprezece ani si… de-abia asteapta! Nu ca sa-si ia permisul de conducere, ci ca sa devina frumoasa. In lumea ei, cea de-a saisprezecea aniversare aduce cu ea o operatie care te transforma dintr-o persoana considerata ca fiind de o uratenie respingatoare intr-una uimitor de frumoasa. Dar noua ei prietena, Shay, nu vrea sa fie frumoasa. Mai degraba ar risca sa traiasca in afara acestei lumi. Cand Shay evadeaza, Tally afla care este de fapt adevarul in ceea ce-i priveste pe frumosi. Autoritatile o pun pe Tally in situatia de a alege intre doua variante la fel de rele: fie o va gasi pe prietena ei si o va spiona, fie nu va mai fi niciodata frumoasa. Ca urmare a alegerii pe care o va face Tally, lumea ei se va transforma pentru totdeauna.

Intr-o lume a oamenilor extrem de frumosi, cei normali sunt in pericol.

Cartea intai dintr-o serie captivanta!

Parerea mea:

Am atatea lucruri de spus in legatura cu aceasta carte! Cel mai pregnant gand care mi-a trecut prin minte de mai multe ori in timp ce citeam Uratii este ca ar iesi un film grozav bazat pe aceasta carte. Exista zeci de scene de actiune, care te tin cu sufletul la gura si cred ca este imposibil sa nu vizualizezi povestea in mintea ta exact ca pe un film. In plus, scenele de zbor pe placile zburatoare m-au dus cu gandul direct la Harry Potter si la maturile folosite ca mijloace de transport.

Povestea in sine este una destul de originala. Se bazeaza intr-o oarecare masura pe acelasi scenariu postapocaliptic des intalnit, creearea unei lumi perfecte pe ruinele celei imperfecte, pe care o cunoastem astazi. Dar modul in care autorul alege sa prezinte noua lume este total diferit de toate povestile pe care le-am mai citit pe aceasta tema. In lumea prezentata in Uratii, se pleaca de la ideea ca diferentele de ordin fizic sunt cele care aduc nefericirea oamenilor. Din cauza acestor nemultumiri oamenii sunt gelosi, rai, nefericiti, egoisti, invidiosi, etc, iar societatea in sine are de suferit si este defecta. Rezolvarea consta intr-o serie de operatii care ii transforma pe toti oamenii in niste exemplare perfecte, dupa standarde calculate minutios. Faptul ca toti seamana intre ei devine un avantaj, deoarece dispar astfel diferentele ce duc la nefericire. Prima operatie are loc la 16 ani si fiecare adolescent o asteapta cu nerabdare. Sau mai bine zis, majoritatea acestora.

Tally, protagonista seriei, afla de la noua sa prietena, Shay, de existenta unui grup de rebeli care refuza operatia si traiesc in afara oraselor. Atrasa fara sa vrea intr-un adevarat complot, dupa fuga prietenei sale, Tally este fortata sa plece dupa aceasta, ca spion al Circumstantelor Speciale. Ea trebuie sa gaseasca Tinutul de Fum, adica locul unde traiesc rebelii si sa anunte reprezentantii Circumstantelor Speciale in momentul in care afla locatia exacta a acestuia. Evident, odata ajunsa acolo, Tally incepe sa se ataseze de locuitorii Tinutului de Fum, le intelege motivatiile, se indragosteste de liderul acestora, David si in plus, afla un secret teribil despre ce inseamna de fapt operatiile de infrumusetare. Decide sa renunte la rolul de spion, dar declanseaza de fapt un dezastru prin hotararea ei. Urmeaza o serie de actiuni prin care incearca sa isi repare cel putin partial greseala, iar apoi in final ia o decizie surprinzatoare, extrem de riscanta, ce ar putea sa ii schimbe viata pentru totdeauna.

In ciuda secretului pe care il aflam cu privire la operatiile de infrumusetare, sunt totusi de acord cu aceasta modalitate de organizare a societatii. Daca as fi un personaj din carte, chiar stiind adevarul despre ce inseamna de fapt operatia, as accepta-o. Odata cu aceasta, fiecarui om i se ofera absolut tot ceea ce are nevoie pentru a fi fericit. Nu doar frumos, ci fericit. Dintotdeauna, 90% dintre oameni au reprezentat si reprezinta doar niste pioni in jocul celorlalti 10%. Oricine crede ca suntem in totalitate liberi, crede intr-un concept aberant. Faptul ca oamenii din conducerea unor orase decid ca populatia trebuie sa fie mai usor de manipulat nu este  de fapt un lucru surprinzator. Abia faptul ca ofera si ceva in schimb mi se pare uimitor, iar acesta este un avantaj de neegalat. Singurul lucru in neregula este pastrarea secretului asupra modalitatii pe care au ales-o. Oamenii ar fi trebuit sa aiba dreptul de a alege pentru ei insisi: sa mearga pe varianta propusa de conducere, care le asigura o viata cu adevarat fericita, sau sa incerce sa se descurce singuri, fara toate avantajele si fara singurul dezavantaj oferit de varianta celor ce ii conduc. In ciuda parerii pe care ti-o poti face la prima vedere, descoperi la o analiza mai profunda ca de fapt gradul de libertate este exact acelasi.

Bile albe:

– Am observat ca in ultimul timp sunt tot mai fascinata de tehnologia viitorului, de modul in care omenirea va avansa si de toate posibilitatile care se deschid, de faptul ca o multime de gadgeturi imaginate in filme sau carti au devenit sau vor deveni realitate. Cartea lui Scott Westerfeld contine o multime de detalii care mi-au satisfacut curiozitatea in privinta tehnologiilor posibile. Este fascinant sa descoperi o multime de idei noi si sa iti imaginezi cum ar fi sa traiesti intr-o astfel de lume.

Bile negre:

– Simteam la un moment dat ca o sa explodez de frustrare si de nervi ca Tally nu spune odata adevarul despre misiunea ei. Au fost zeci de momente potrivite, atat inainte cat si dupa dezastrul pe care il declanseaza, in care ar fi putut sa se elibereze de minciuna. Ar fi fost zeci de ocazii in care ar fi fost inteleasa probabil si ajutata si existau o multime de variante prin care putea sa spuna adevarul. Dintre toate, ea alege sa arunce adevarul in clipa finala, cand acesta nu avea cum sa mai aduca orice altceva in afara de suferinta si sa amplifice la maxim sentimentul de tradare.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Pretties (seria Uratii, volumul 2) – Scott Westerfeld

Specials (seria Uratii, volumul 3) – Scott Westerfeld

Posted in Anna Carey

Eve (seria Eve, volumul 1) – Anna Carey

Disponibil la: Leda Books

Colectia: Fantasy Leda

Traducerea: Alexandru Sasu si Shauki Al-Gareeb

Numar pagini: 288

 

Sinopsis:

O fascinanta aventura distopica, petrecuta in 2032, la saisprezece ani dupa ce un virus mortal a sters aproape intreaga populatie de pe fata pamantului. Evocativa, romantica si uneori inspaimantatoare, Eve este primul roman dintr-o noua trilogie captivanta, cu o eroina de neuitat.

In ultima noapte petrecuta in scoala de fete unde este eleva, Eve descopera ceea ce se intampla in realitate cu absolventele – si soarta cumplita care le asteapta. Evadand din singurul camin pe care il cunoscuse vreodata, ea porneste intr-o calatorie lunga, presarata cu piedici inselatoare, in cautarea unui loc in care sa poata supravietui. Pe drum il intalneste pe Caleb, un baiat rebel si dur, care traieste in salbaticie. Separata de barbati intreaga viata, Eve fusese invatata sa se teama de acestia, dar Caleb ii castiga treptat increderea… si inima. Cand soldatii incep sa ii vaneze, Eve trebuie sa aleaga intre adevarata dragoste si propria ei viata.

Parerea mea:

Continuand seria de lecturi distopice pe care le parcurg in prezent, dupa seria Jocurile Foamei si romanul Divergent, am ajuns in sfarsit si la Eve. Recunosc ca am inceput cartea cu oarecare indoieli. Sinopsisul nu mi-a trezit interesul decat prin misterul sugerat de „soarta cumplita” ce le asteapta pe absolvente, iar cele cateva recenzii pe care le citisem nu mi-au lasat impresia ca romanul Annei Carey ar fi extraordinar de bun. Deci faptul ca am terminat cartea cu lacrimi in ochi a fost o surpriza total neasteptata. Mi-a placut mult mai mult decat Divergent de exemplu, iar daca ar fi sa compar Eve cu Jocurile Foamei, mi-ar fi extrem de greu sa  ma hotarasc care mi-a placut mai mult. Probabil dupa ce voi citi si celelalte doua volume ale seriei imi voi putea face o parere mai completa.

Din punctul meu de vedere, principalul atu al romanului Eve consta in veridicitatea povestii. Este destul de credibila posibilitatea ca la un moment dat sa existe un virus care sa decimeze aproape toata populatia lumii. La fel de credibil este faptul ca in panica starnita ar putea aparea un lider care sa fie acceptat de oameni  la inceput, iar apoi situatia sa devina prea riscanta pentru a mai protesta daca deciziile lui nu sunt deloc cele corecte. Iar modul disperat, abrupt si imoral in care acel rege reorganizeaza o societate aflata inca in haos mi se pare la fel de posibil.  Fiecare aspect al cartii te poate infiora la cel mai profund nivel, tocmai pentru ca fiecare situatie este posibila, nimic nu pare exagerat, imposibil sau ireal. Cu cat te gandesti mai mult la o societate postapocaliptica si analizezi posibilitatile, cu atat mai clar devine faptul ca recladirea lumii asa cum o stim ar fi un proces de durata, incredibil de dificil, care ar isca lupte pentru putere, planuri aproape malefice si care ar cere sacrificii uriase.

La inceput nu mi-a placut deloc de Eve. Este genul de fetita perfecta, cu note bune, sefa de promotie, extrem de ascultatoare, nu incalca nici o regula si este apreciata si iubita atat de colegi cat si de profesori. Deci nu tocmai un personaj care sa ma cucereasca. In plus, educatia aproape victoriana de care a avut parte o face sa fie destul de dificila si enervanta la inceputul relatiei cu Caleb. Dar apoi mi-am dat seama ca protagonista este exact asa cum trebuie sa fie, asa cum ar fi oricine daca ar creste ascultand toate acele minciuni, daca ar invata ani la rand numai ceea ce vor altii ca ea sa invete, daca ar vedea lucrurile doar dintr-un anumit unghi pe care i-a fost permis sa il vada.

Povestea te surprinde constant, exista mereu momente in care lucrurile se intampla intr-un mod total diferit fata de cum te-ai astepta. Iar finalul te lasa pur si simplu blocat, fara aer, fara cuvinte si cu senzatia ca nu este posibil sa se incheie asa, ca probabil au disparut cateva pagini din carte si ca de fapt totul se va incheia cu bine, ca trebuie sa se incheie cu bine, in nici un caz asa..

Bile albe:

– Cartea te atinge intr-un mod diferit fata de cum ti-ai imagina. Ideea nu este extrem de originala, s-au facut zeci de filme sau carti ce au ca subiect lumea de dupa sfarsitul lumii. Odata stabilita intriga, nici situatiile prin care trec personajele ar putea sa nu para extrem de surprinzatoare, este de asteptat ca acestea sa fie nevoite sa treaca peste o multime de obstacole. Dar cartea te face sa te gandesti la ce inseamna de fapt fiecare lucru pe care il citesti. La cum ai reactiona tu daca ai fi acolo. La ce semnificatie are fiecare gest, fiecare cuvant, fiecare actiune. La cum e sa traiesti mereu cu teama, cu sentimentul ca esti vanat, la cum e sa nu ai nici o clipa de calm sau fericire completa. Sacrificiile pe care le fac o multime de personaje sunt induiosatoare. Iti dai seama cat de mult s-ar putea schimba modul de gandire al oamenilor, cat de diferit ar putea sa fie totul incepand din orice clipa, cum un intreg sistem de valori si principii s-ar putea transforma in ceva total diferit. Si la cat de diferit poti ajunge sa vezi deodata lucrurile sau sa tratezi fiecare zi.

Bile negre:

– Au fost cateva momente in care mi s-a parut ca Eve a procedat total gresit. Faptul ca nici macar nu incearca sa isi salveze prietenele atunci cand evadeaza, raspunsul pe care i-l ofera lui Caleb in momentul confruntarii cu Leif, etc. Iar momentul cu radioul din casa lui Marjorie si a lui Otis este socant de-a dreptul, esti aproape prea uimit pentru a te mai infuria. O multime de probleme i se trag protagonistei tocmai din cauza propriilor greseli, dar este deranjant faptul ca este vorba de greseli ridicole, care puteau fi extrem de usor evitate.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Divergent (Divergent, vol. 1) – Veronica Roth

Jocurile Foamei (Jocurile Foamei, vol. 1) – Suzanne Collins

Posted in Matthew Scott Hansen

Ucigasul din umbra – Matthew Scott Hansen

Disponibil la: Nemira

Colectia: Suspans

Traducerea: Mihai Dan Pavelescu

Numar pagini: 576

 

Sinopsis:

El se ascunde in hatisul padurii, se furiseaza in preajma, in umbre, si insfaca. Numai spaima oamenilor, numai agonia lor inimaginabila si gustul dulceag al carnii lor ii mai potolesc setea cumplita a razbunarii.

“Un roman terifiant despre teroarea pura a celei mai teribile groaze a omului – aceea de a fi devorat de viu de o alta creatura.“ Publishers Weekly

Parerea mea:

In urma cu cativa ani am avut o perioada in care am devorat o multime de romane de groaza, dupa care m-am lasat cucerita de mania cartilor fantasy. Imi era dor de un roman horror in stil clasic si „Ucigasul din umbra” a fost alegerea perfecta pentru a-mi redeschide apetitul catre astfel de opere. Cartea lui Matthew Scott Hansen este o poveste perfecta care iti accelereaza pulsul si contine toate detaliile necesare intr-o istorisire horror.

Intriga se dezvolta printr-o serie de atacuri si disparitii ale unor persoane ce locuiesc in apropierea unei paduri. O echipa de detectivi este insarcinata sa se ocupe de rezolvarea cazului, iar dintre cei doi membrii ai echipei, doar unul, Mac Schneider, incepe sa realizeze ca ucigasul pe care il cauta ar putea sa nu fie om. Ancheta este urmarita indeaproape de presa, in special de o jurnalista avida de faima, care reuseste sa il discrediteze pe Mac astfel incat acestuia i se retrage cazul. Evident, Mac isi continua cercetarile pe cont propriu, cautand ajutor la un afacerist implicat in urma cu cativa ani intr-un scandal gen „Bigfoot”.  Ty Greenwood a avut o experienta traumatizanta in padure in trecut, iar de atunci a ajuns sa fie cunoscut drept un nebun care il urmareste pe Bigfoot. Odata cu inceperea disparitiilor, Ty este atras din nou de vanatoarea creaturii. Mac si Ty fac echipa cu un actor indian de varsta a treia, care isi redescopera puterile spirituale, ignorate de-a lungul deceniilor. Cele trei personaje pornesc intr-o cautare a unei creaturi a carei existenta este negata de restul lumii.

In paralel cu povestea celor trei personaje principale, autorul dezvaluie si perspectiva creaturii (numita si  Oh-Mah) responsabile de atacurile asupra oamenilor. Avem pasaje in care ni se expun amintirile hominidului, care explica motivele atacurilor extrem de agresive. De asemenea, observam modul in care acesta isi planifica actiunile, modul in care percepe reactiile oamenilor si felul in care incearca sa inteleaga obiectele pe care acestia le folosesc: armele, casele, masinile, etc. Un moment impresionant este atunci cand Oh-Mah ucide parintii unui bebelus, salvandu-i totusi viata acestuia.

Bile albe:

– Mi-a placut mult faptul ca autorul aprofundeaza povestea fiecarui personaj, inclusiv pe cea a celor care urmeaza sa cada in mainile lui Oh-Mah. Te simti astfel mai legat de fiecare victima a creaturii, intelegi mai bine modul in care acestea aleg sa lupte sau sa renunte odata ce inteleg ce li se intampla, iar povestea capata un plus de veridicitate in acest mod.

– Nota autorului din finalul romanului este un bonus binevenit. Ofera o serie de explicatii privind sursa ideilor puse in poveste, te ajuta sa intelegi mai bine actiunile personajelor si ale creaturii de asemenea si mai mult, te lasa cu vesnica intrebare „Si daca..?”

Bile negre:

– Romanul mi s-a parut foarte bine scris, se inscrie cu succes in genul romanelor clasice de groaza si nu ii lipseste nimic din reteta perfecta pentru o astfel de poveste. Singurul regret pe care l-am avut cand am terminat cartea a fost pentru unul dintre personajele principale, ce nu a rezistat pana la sfarsit. In ciuda faptului ca banuiam ca asa se va termina povestea pentru el, traiam totusi cu speranta ca autorul ii va alege totusi un alt destin.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Mai las-o moale cu fantomele – Megan Crewe

Divergent (Divergent, vol. 1) – Veronica Roth

Posted in Neil Gaiman

Cartea cimitirului – Neil Gaiman

Disponibil la: Nemira

Colectia: Suspans

Traducerea: Liviu Radu

Numar pagini: 288

 

Sinopsis:

Cartea cimitirului a primit: Premiul Hugo 2009, Premiul Locus 2009, Premiul Newbery 2009.

“Un fantasy gotic modelat dupa Cartea Junglei, cu un omagiu adus en passant lui Harry Potter. […] Prin juxtapunerea lumii mortilor cu lumea viilor, Gaiman creeaza un univers fantastic al carui erou ajunge sa înteleaga valoarea familiei.” – Bookmarks Magazine

“I-as putea spune o mica bijuterie, dar continutul este mult mai generos decat forma exterioara.” – PETER S. BEAGLE

“Precum un baton de ciocolata neagra de Halloween, romanul este savuros, dulce-amarui si satisface deplin.”  – Washington Post

“Nostalgica, spirituala, inteleapta si datatoare de fiori. O carte ce trebuie citita de toti cei care au fost sau sunt copii.” – Kirkus Reviews

“O fermecatoare alegorie a copilariei, inspirata de Cartea Junglei de Kipling.” – Amazon.com

“Gaiman a creat o poveste puternica, surprinzatoare si uneori tulburatoare, despre vise, fantome, ucigasi, tradari si familie.” – School Library Journal

Parerea mea:

Aveam cartea asta in wish list de ceva timp, in primul rand deoarece scrierile lui Neil Gaiman sunt mereu surprinzatoare si in al doilea rand pentru ca un astfel de titlu nu putea descrie decat o poveste interesanta. Mi-a placut romanul, desi l-as plasa dupa Nicaieri sau Semne bune in topul cartilor mele preferate scrise de acest autor.

Povestea din Cartea Cimitirului este povestea unui baietel viu, aflat intr-o mare primejdie si salvat de…cimitir, bineinteles. Locuitorii cimitirului sunt fantomele celor ingropati acolo, un vampir ce devine protectorul copilului si alte cateva creaturi ce ofera un plus de savoare romanului si fara de care ar fi parut cu siguranta incomplet. Pe scurt, urmarim viata baiatului (Nobody Owens – poreclit Bod) si cateva etape importante in evolutia acestuia, iar spre final actiunea se intensifica si revenim la momentele ce au declansat actiunea, la motivele pentru care Bod a si ajuns sa fie crescut in cimitir. Pe parcursul romanului, Bod trece prin cateva momente critice, in care siguranta sa este din nou in pericol, dar care formeaza omul ce va fi mai departe.  Intr-o oarecare masura, Bod este reprezentarea fiecarui copil ce trebuie sa invete cum sa fie om: sa creasca, sa greseasca, sa invete, sa depaseasca momentele grele pentru ca apoi sa fie pregatit sa zboare din cuib, sa descopere lumea si sa devina om mare. Evident, intamplarile din carte sunt departe de realitate, nu degeaba aceasta este si incadrata in genul dark fantasy, dar pana la urma aceasta este ideea pe care se bazeaza romanul.

Am descoperit, surprinsa si un personaj ce se trage din Romania, doamna Lupescu si am apreciat faptul ca desi ar fi avut ocazia, autorul s-a indepartat usor de vesnicele clisee legate de Romania si nu a facut-o pe doamna Lupescu vampir. Exista momente in care actiunea stagneaza, in care esti destul de convins ca nu se va intampla nimic interesant, dar si pasaje care iti accelereaza pulsul si te fac extrem de curios sa vezi cum se va termina povestea.

Finalul nu este unul trist, dar nici nu se incadreaza la categoria de Happy End clasic. Lui Bod i se deschide larg o usa pe care si-a dorit-o mult timp deschisa, dar in acelasi timp i se inchide una, iar promisiunea ca va primi inapoi la un moment dat ceea ce lasa in urma nu este una destul de clara.

Bile albe:

– Mi-a placut modul in care scriitorul a ales sa modeleze caracterul personajului principal. Cred ca asta este si una dintre cele mai importante laturi ale moralei cartii. Pe masura ce te adancesti in poveste, observi ca Bod devine tot mai intelept, dar si ca intelepciunea asta are un pret. Urmarirea evolutiei sale iti sugereaza clar ca greselile pe care le-a facut l-au ajutat intr-o masura destul de mare sa isi construiasca personalitatea. Modul in care se descurca la final cu dusmanii ce ii amenintau viata si felul in care accepta decizia cimitirului atunci cand creste sunt dovezi clare ale faptului ca Nobody Owens este un personaj admirabil.

Bile negre:

– Cred ca daca povestea „individului numit Jack” ar fi fost introdusa mai devreme si dezvoltata mai amplu, cartea ar fi fost mult mai interesanta. In cea mai mare parte a romanului autorul te indeparteaza atat de mult de intriga de la inceput, incat aproape ca uiti de ea si de amenintarea ce planeaza inca asupra protagonistului. Astfel se creeaza niste momente in care suspectezi faptul ca toata cartea ar putea continua intr-un ritm relativ lin, fara momente de suspans si fara un punct culminant. Iar surprizele din finalul cartii nu compenseaza acalmia prelungita de care ai avut parte in prea multe pagini.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Coraline – Neil Gaiman

Divergent (Divergent, vol. 1) – Veronica Roth

Posted in Megan Crewe

Mai las-o moale cu fantomele / Fantomele ne stiu toate secretele – Megan Crewe

Disponibil la: Leda Books

Colectia: Fantasy Leda

Traducerea: Adrian Deliu

Numar pagini: 352

 

Sinopsis:

Singurii prieteni ai lui Cass McKenna, o fata de saisprezece ani, sunt cateva fantome: a surorii ei si a catorva fosti colegi de scoala. Fantomele nu sunt deloc complicate si poti avea incredere in ele. Mai mult decat atat, ele pot afla secretele compromitatoare ale celor din jur… iar lui Cass ii place sa stie totul despre colegii ei ingamfati. Insa cand Tim, vicepresedintele consiliului de elevi, descopera secretul lui Cass – acela ca poate sa comunice cu fantomele – situatia tinde sa se schimbe. El ii cere sprijinul ca sa intre in legatura cu mama lui, moarta de curand, iar ea, dupa indelungi ezitari, sfarseste prin a fi de acord. Pe masura ce-l cunoaste mai bine pe Tim, Cass are surpriza sa constate ca acesta nu este un baiat atat de rau precum crezuse ea pana atunci si ca, intr-adevar, avea mare nevoie de ajutorul ei. Sa fie aceasta cea mai buna ocazie sa se imprieteneasca din nou cu cei vii… ?

Parerea mea:

Aveam extrem de multe asteptari de la cartea aceasta! Mi se parea ca are un subiect foarte original, ce putea fi exploatat in atat de multe modalitati captivante incat ar fi imposibil sa nu fii pe deplin multumit in momentul in care ajungi la ultima pagina a cartii. Din pacate, am fost destul de dezamagita de modul in care autoarea a exploatat ideea aceea minunata de la care a pornit.

Cassie este o adolescenta ce ar putea fi catalogata drept un elev ce nu reuseste sa se integreze. Majoritatea colegilor de la scoala o evita pentru ca le stie cele mai murdare secrete si nu ezita sa ii puna fata in fata cu adevarurile pe care acestia ar prefera sa le ocoleasca. Modul prin care Cassie reuseste sa afle totul despre oamenii din scoala este apelarea la ajutorul prietenilor ei fantome. Fantome pe care a inceput sa le vada in urma cu 4 ani, cand a murit sora ei mai mare, Paige, care de atunci continua sa locuiasca impreuna cu ea. Intriga povestii incepe sa se dezvolte in momentul in care unul dintre cei mai populari colegi, Tim, ii cere ajutorul pentru a-si contacta mama si Cass decide sa il ajute.

Din pacate, de aici urmeaza doar o serie de evenimente care nu reusesc sa creeze atmosfera pe care o asteptam in momentul in care am inceput cartea. Principalele fire ale romanului sunt: salvarea lui Tim din depresia in care se adanceste periculos de mult, indeplinirea planurilor de razbunare impotriva fostei prietene care a tradat-o cu ani in urma si din cauza careia a devenit un fel de paria scolii, rezolvarea problemelor cu mama ei.

Mi s-a parut ca autoarea a creat un personaj principal aproape enervant. Cassie este plina de ura si resentimente fata de absolut toti cei din jurul ei, fie ca are sau nu un motiv intemeiat. Iar majoritatea actiunilor ei sunt conduse de aceste sentimente, din care rezulta si mare parte din problemele pe care le are. Incercarea de imprietenire cu Tim se impiedica mereu in respingerea instinctiva a protagonistei fata de oameni. Ura pentru fosta ei cea mai buna prietena dureaza de ani intregi si a impiedicat-o sa isi construiasca o adolescenta frumoasa. Resentimentele fata de mama sa au ridicat un zid pe care refuza sa il darame. Iar pe sora sa nu a iertat-o nici acum pentru niste lucruri lipsite de importanta si care sunt usor de inteles daca te gandesti la varsta pe care Paige o avea inainte sa moara. Nu spun ca personajele mentionate nu ar fi actionat gresit si ca neincrederea lui Cassie in oameni nu ar fi intrucatva justificata. Dar atitudinea protagonistei este cea care a amplificat fiecare aspect negativ si aceasta este perceputa extrem de usor din fiecare gand, cuvant sau gest al sau.

Bile albe:

– Mi-a placut mult de Paige, este usor sa te atasezi de ea, mai ales ca imbina intuitia si grija pentru sora ei cu o naivitate adorabila oferita de amintirile de scurta durata. De fapt, toate fantomele au fost portretizate frumos, fiind modelate dupa o schita comuna, dar avand fiecare o personalitate distincta.

Bile negre:

– Cred ca faptul ca nu mi-a placut nici personajul principal, nici felul in care se desfasoara actiunea sunt de ajuns pentru a nu mai scrie nimic altceva la aceasta categorie. Nu pot sa spun ca nu mi-a placut deloc sa citesc acest roman, dar imi imaginam in permanenta alte moduri in care ar fi putut evolua povestea.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Divergent (Divergent, vol. 1) – Veronica Roth

Revelatii (Sange Albastru, vol. 3) – Mellisa de la Cruz