Nu-stiu-cate-zile – Stoian G. Bogdan
Disponibil la: Editura Trei
Colectia: Fiction Connection
Numar pagini: 192
Sinopsis:
Thriller romanesc.
Dur. Super-actiune. Dragoste.
Citeste-l!
E un super-Roman.
Pentru timpurile de acum
Un scriitor roman sparge toate topurile
V-ati saturat de literatura cu majuscula? Vreti sa cititi un roman misto? Un roman fara cearcane, fara riduri. Cu mult haz, multa adrenalina si multa drama? Vreti suspans si lacrimi, sange si alte fluide, limbaj viu si o poveste incredibila? Vreti un roman despre realitatea de langa voi? si pentru ca toate trebuiau sa poarte un nume, li s-a zis pur si simplu Nu-stiu-cate-zile, un super-roman de Stoian G. Bogdan.
Romania anilor 1990-2000. Narcis Ivan este un tanar avocat din Comanesti care viseaza sa cucereasca Bucurestiul. Atuurile lui: un zambet de-l simti pana in chiloti, mult tupeu si o limba vrajitoare, suficient cat sa-l califice ca ginerele unui mare interlop bucurestean, Victor Caran. Dar binele e intotdeauna plictisitor, asa ca, reintors in orasul moldovean de bastina, Narcis intra in tot felul de combinatii periculoase. Sange din belsug, batai, spaga, o limba care traduce perfect viata, dragoste si melodrama. Narcis joaca alba-neagra-n garile din Moldova, cara pumni, seduce fete frumoase, goneste intr-un Mercedes SL si umbla cu teancul de euro in buzunar. Una peste alta, n-ai cum sa-i rezisti, este eroul perfect al unui fel de Tarantino din cartierul comanastean Zavoi. Rezulta o poveste autohtona cu mici gangsteri de Romania care o sa va dea pe spate si o sa va creasca pulsul. Garantat.
Parerea mea:
Nu auzisem pana acum de romanul acesta, insa rasfoind site-ul editurii Trei am dat peste el si descrierea m-a facut sa imi doresc neaparat sa o citesc. In mod normal, am o oarecare retinere atunci cand vine vorba de carti romanesti contemporane, insa de data aceasta curiozitatea a invins.
Romanul prezinta in paralel Romania anilor ‘90 si cea de astazi, trecand alternativ prin copilaria si adolescenta protagonistului, petrecute intr-un mic orasel din Bacau, precum si prin prezentul lui, episoadele succedandu-se fara o ordine tipica.
Deceniul ‘90 mi s-a parut remarcabil redat si cum am crescut in anii aceia, propriile amintiri pareau a se imbina cu randurile din carte. Desigur, nu in totalitate, pentru ca viata protagonistului este traita numai la limitele dintre legal si ilegal, dintre viata si moarte, insa atmosfera generala era totusi aceeasi, indiferent de modul in care traiai. Mai mult, viata intr-un orasel mic condus dupa propriile reguli imi e si ea mai cunoscuta decat mi-as fi dorit. Chiar ma intrebam la un moment dat daca cititorii de alte varste vor citi cartea cu acelasi interes, pentru ca am senzatia ca un roman a carui actiune se petrece intr-o perioada in care ai trait tu este citit si perceput altfel decat o poveste dintr-un timp pe care nu l-ai cunoscut.
Pana la un punct, romanul pare a nu fi altceva decat o poveste simpla ce nu promite rasturnari majore de situatie. Destul de interesant, insa nu ceea ce ai numi o lectura cu adevarat captivanta. Suntem purtati printr-o lume a drogurilor, a afacerilor ilegale, a gastilor de cartier si a smecherasilor care fac legea in orasul lor; o lume in care crimele sunt la ordinea zilei, in care iti poti gasi prietenii sau membrii familiei ucisi la coltul strazii. Mai tarziu, Narcis, protagonistul, paseste pe treptele de mai sus. Aceeasi lume intunecata, insa privita acum de la un nivel mai inalt, din locul de unde se conduc afacerile si unde majoritatea celor din varf detin functii importante in societate. Iar la un moment dat, lucrurile incep sa se desfasoare cu repeziciune, iar romanul capata nuante de mystery: ies la iveala secrete, se dezvaluie identitati pastrate in taina pana atunci iar mizele si tensiunea urca la un nivel superior.
Asa cum era de asteptat, limbajul este unul destul de colorat, direct, in care expresii licentioase se amesteca pe alocuri cu pasaje aproape filozofice. Asa cum spuneam si mai devreme, structura cartii pare sa nu urmeze nici o ordine. Pe langa amestecul de trecut si viitor, avem capitole neincheiate, insertii ce par fara legatura si chiar si cateva capitole in care autorul se transpune in rolul unui personaj al cartii.
Imediat dupa ce am terminat cartea, am cautat sa aflu cum li s-a parut acest roman altor cititori. Pentru ca aveam impresii amestecate si nici acum, dupa cateva zile, nu cred ca as putea sa spun daca mi-a placut sau nu povestea. Inclin spre un raspuns favorabil totusi, din moment ce m-a facut indeajuns de curioasa incat sa o citesc in doar cateva ore, insa nu a fost tocmai genul de carte pe care sa simt ca o citesc cu un entuziasm exacerbat.
Asa cum remarcase cineva intr-un comentariu de pe Internet referitor la Nu-stiu-cate-zile, rezumatul actiunii aproape ca ar putea semana cu scenariul unei telenovele. Avem crime comandate, mafioti marunti si pesti mai mari, istorii incalcite de familie, dragoste la prima vedere si incercari de seductie aproape penibile dar care culmea, dau rezultate, ambitii marunte tipice oraselelor mici, aspiranti la pozitii cat mai inalte pe scara sociala, tradari si razbunari. Dar toate acestea reusesc sa te prinda destul de repede si sa te faca sa patrunzi odata cu protagonistul in aceasta zona intunecata a societatii, cunoscuta si necunoscuta in acelasi timp.
Nu pot sa spun ca ma surprinde faptul ca Romania actuala descrisa in cartea lui Stoian G. Bogdan este cumva kitchioasa. Si nu, nu ma refer numai la atmosfera balcanica a anilor 90, marcata puternic atat de amintirile vietii din comunism cat si de influente adoptate intr-un mod usor ridicol din Occident. Ci si la Romania din prezent. Stiu ca si in realitate inca este asa, invaluita in fumul gratarelor din fata blocurilor, in cojile de seminte ce acopera aleile parcurilor, in paiete si sclipiciuri purtate la 9 dimineata si in manelele ce rasuna inca mult prea des pe strada. Insa am senzatia totusi ca lumea lui Narcis este mai strans legata de aceasta latura a Romaniei fata de lumea pe care o stiu eu si ca privind tabloul general, s-ar putea sa stam totusi putin mai bine. Intr-un fel, cred ca exista inca doua Romanii. Cea a lui Narcis, ancorata inca in trecut, in kitsch si in mediocritate si o alta Romanie a oamenilor ceva mai open-minded, pe care, daca i-ai arunca intr-o multime de straini nu i-ai deosebi de acestia.
Multumesc Editurii Trei pentru acest roman.
Bile albe:
O imagine foarte realista a deceniilor trecute ale Romaniei, dar si o multime de scene din prezent si cateva personaje pe care cititorii le vor gasi probabil destul de cunoscute, indiferent de orasul din care provin sau de perioada in care s-au nascut 🙂
Bile negre:
Firul narativ ar fi putut fi ceva mai captivant.
| Alte recenzii care te-ar putea interesa: |
