Tag: carti razboi

Posted in Uncategorized

Ia uite cine s-a intors – Timur Vermes

Posted on by roxtao

Ia uite cine s-a intors - Timur VermesDisponibil la: Libris

Colectia: Literatura Universala

Traducerea:

Numar pagini: 320

 

Sinopsis:

E grotesc. E revoltător! Este romanul despre care discută toată lumea!  

Primăvara anului 2011. Adolf Hitler se trezeşte pe un teren viran din Berlin. Nu mai e război, partidul său naţional-socialist nu mai există, Goebbels cu atât mai puţin. E pace, iar Gröfaz (Grösster Führer aller Zeiten – cel mai mare conducător din toate timpurile) se trezeşte înconjurat de mii de străini şi guvernat de Angela Merkel.

La 66 de ani de la moartea sa, Hitler ajunge în zilele noastre şi începe o nouă carieră, la care nu s-ar fi gândit nimeni nici într-o mie de ani. O carieră de televiziune. Acest nou Hitler nu e un personaj amuzant şi tocmai de asta reuşeşte să dezvăluie laturile întunecate şi absurde ale universului media. Un univers absolut realist: cinic, fixat pe ratinguri şi fără nici o urmă de speranţă dinaintea unui demagog atât de experimentat, nici măcar după ani de educaţie democratică. 

Persiflaj? Satiră? Comedie politică? Toate astea şi încă multe altele: romanul de debut al lui Timur Vermes este o capodoperă literară.   

„Ce roman uimitor! Satiric. Amuzant. Si după ce te distrezi bine, te ia cu frig pe şira spinării!” – Christoph Maria Herbst

Parerea mea:

Eram extrem de curioasa sa citesc romanul lui Timur Vermes, pentru ca nu imi puteam imagina cum publicarea unei astfel de carti nu a declansat adevarate controverse. Bine, a iscat de fapt destule, iar nenumaratele recenzii si ratinguri contrastante de pe GoodReads sunt doar un exemplu in acest sens.

Insa contrar asteptarilor, Ia uite cine s-a intors nu il elogiaza pe Hitler si nici nu ia in ras evenimentele infioratoare pe care acesta le-a infaptuit. Sub masca umorului, Timur Vermes reuseste sa creioneze foarte bine doua lucruri: logica absurda a unui astfel de personaj precum si modul uluitor in care oamenii pot fi atrasi din nou si din nou in cursa unor regimuri totalitare extreme, culmea, prin exact aceleasi retete utilizate si in trecut. Pentru ca asa cum subliniaza la un moment dat un personaj din carte, “…ea zice ca nu e satira. Ea zice ca spuneti aceleasi lucruri pe care le spunea si Hitler pe vremuri. Si ca si pe vremuri oamenii au ras.”  – suntem sortiti sa repetam la nesfarsit aceleasi greseli fara sa invatam nimic din ele. Mai mult, in informatiile suplimentare oferite la finalul volumului de catre autor mai exista o nota ce mi-a atras atentia. Este vorba despre explicatiile privind ziarul Sturmer, publicat in perioada 1923-1945: “Saptamanal al carui subiect principal il reprezenta instigarea impotriva evreilor. Intrebarea este, desigur, cine ar citi o foaie volanta pe subiectul acesta – cine oare ar dori sa cumpere ceva atat de plicticos in fiecare saptamana? Raspunsul: in 1940 Sturmer era cumparat de tot atatia oameni cati cumpara azi revista Focus.” Iar acest ziar, Focus, ocupa in prezent locul trei in topul celor mai bine vandute publicatii din Germania.

Ceea ce vreau sa subliniez este faptul ca nu e deloc inexplicabila lipsa de reactie a umanitatii in fata infernului declansat de guvernele dictatoriale si a ororilor din secolul XX. Si in ciuda faptului ca istoria ne ofera atat de multe exemple, suntem la fel de incapabili si acum sa prevenim sau sa luptam cu o astfel de amenintare. Nicio fapta ingrozitoare nu va fi proclamata in gura mare. Iar daca totusi va fi, lumea va considera asta o gluma sau o exagerare. Autorul accentueaza cu o foarte mare abilitate aceste lucruri in cartea sa, desi o face doar printre randuri, pastrandu-si povestea in forma unei satire. Dar mesajul este evident. Nu este nevoie decat de talent oratoric si cateva tehnici de marketing ca sa imbratisam orice absurditate ca pe o religie salvatoare. Cu atat mai mult cu cat cei mai multi oameni au o doza infricosator de mare de rautate. Insa exista o dorinta uriasa de a ne simti superiori, de a judeca, de a arata cu degetul, de a denigra, de a arunca responsabilitatea in carca altora si de a da vina pe ceilalti pentru toate greselile noastre si in general, pentru orice nu ne convine cum merge. Exista o ura fata de toti cei din jur, o nevoie de a te ridica doar catarandu-te pe cei din jur. Asa ca omenirea a fost si ramane un pamant extrem de fertil pentru orice tiran stie cum sa porneasca pe drumul suprematiei folosindu-se de aceste defecte ale majoritatii. Mai ales ca minoritatile au prea rar curaj sa se revolte, sa atraga atentia, preferand sa stea cuminti in banca lor, considerand ca nu este responsabilitatea lor sa impiedice astfel de lucruri. Prin urmare, romanul lui Timur Vermes este o oglinda extrem de fidela al lumii in care traim si a umanitatii in general. Toleranta este in continuare mai mult un subiect abstract, oricat de open-minded ne-ar placea sa ne declaram. Iar contradictia cea mai surprinzatoare vine exact din faptul ca actionam invers fata de cum ar trebui. Cand este necesar sa facem ceva, nu luam nicio masura. Insa ne aprindem mai mereu pentru lucrurile cele mai lipsite de importanta.

Un alt aspect remarcabil este modul in care autorul il portretizeaza pe Hitler. Este evident ca mintea unui astfel de om creaza cateva legaturi gresite, anormale. Nu cred ca Hitler sau oricare alt dictator responsabil de mii sau milioane de crime s-a considerat vreodata vinovat de vreun rau. Sunt convinsa ca in mintea lor, acesti oameni au fost convinsi ca lupta pentru binele suprem, ca sangele varsat este o cerinta obligatorie, ca sacrificiile umane sunt lipsite de orice importanta cat timp propriile scopuri sunt indeplinite. Timur Vermes reuseste sa redea in mod admirabil lipsa mustrarilor de constiinta a personajului sau, precum si convingerea de neinlaturat a acestuia ca ceea ce face este corect, ca scopul sau suprem a fost validat de providenta.

Desi comicul de situatie este intalnit la fiecare pagina, protagonistul nu este deloc amuzant la o analiza mai profunda. Ci dimpotriva. Teribil de infiorator daca te uiti mai atent la modul in care functioneaza mintea sa. Din acest punct de vedere, dictatorii secolului XX sunt exact la fel ca psihopatii: incapabili de empatie, reci, lipsiti de capacitatea de a se pune in pielea victimelor si de a le intelege trairile. Oamenii nu sunt decat piese ale puzzle-ului lor si pot fi inlaturati fara cea mai mica ezitare daca situatia o cere. Desigur, ar fi absurd sa negi anumite calitati ale lui Hitler, pentru ca ai nevoie de unele pentru a ajunge intr-o astfel de pozitie din care sa declansezi ceea ce au reprezentat probabil cei mai crunti ani ai istoriei. Iar autorul tine cont de acest lucru, prezentand un portret realist al lui Hitler, fara a fi tentat sa incline balanta intr-o directie sau in alta. Il lasa pe cititor sa traga singur concluziile, atat in ceea ce priveste protagonist, cat si intreaga ipoteza pe care o trateaza: daca lumea in care traim ar sesiza neregulile promovarii unui astfel de personaj sau daca l-ar considera doar un personaj amuzant, carismatic si indraznet, ce nu reprezinta nicio amenintare.

Multumesc Libris – librarie online, pentru sansa de a citi aceasta carte. Daca doriti sa o achizitionati, o gasiti atat in colectia de carti online in romana, cat si pe pagina cu carti in engleza.

Bile albe:

Mesaje extrem de pertinente ambalate intr-o lectura amuzanta, personaje remarcabil conturate si in general, o poveste scrisa cu talent si atentie pentru detalii, careia cu greu ii poti gasi puncte slabe.

Bile negre:

Desi exista la fiecare cateva pagini unele note de subsol ale traducatorului, multi termeni sau referinte din text nu sunt explicate. Am avut senzatia ca termenii ce au fost alesi pentru mentiunile din subsol au fost alesi parca aleatoriu, pentru ca m-am impiedicat de nenumarate ori in unele cuvinte netraduse al caror sens trebuia sa il banuiesc sau sa il caut pe net. Si e teribul de enervant sa iti tot intrerupi lectura din acest motiv. Daca ar fi fost vorba despre un text tradus din engleza, as fi inteles poate alegerea traducatorului, desi chiar si in cazul acela consider ca notele de subsol sunt necesare. Insa cu atat mai mult atunci cand traducerea este facuta din germana.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Mozart se trezeste – Eva Baronsky

Fete stralucitoare – Lauren Beukes
Posted in Ruta Sepetys

Printre tonuri cenusii – Ruta Sepetys

Posted on by roxtao

Printre tonuri cenusii - Ruta SepetysDisponibil la: Editura EPICA

Colectia: Young Adult/Historical Fiction

Traducerea: Gabriela Stoica

Numar pagini: 320

 

Sinopsis:

„Putine carti sunt minunat scrise; si mai putine sunt cu adevarat importante; acest roman intruneste ambele calitati.” – The Washington Post

Glasul unei fete rupe tacerea istoriei.

„V-ati intrebat vreodata cat valoreaza o viata de om? In dimineata aceea, viata fratelui meu a valorat cat un ceas de buzunar.”

Lituania, iunie 1941: Lina, o adolescenta de cincisprezece ani, fiica de rector universitar, se pregateste sa urmeze din toamna cursurile Scolii de Arte din Vilnius, si asteapta cu nerabdare vacanta de vara de dinainte. Dar, intr-o noapte, bubuituri amenintatoare se aud la usa, iar din acel moment viata ei si a familiei ei se schimba pentru totdeauna. Politia secreta sovietica, NKVD, ii aresteaza pe Lina, pe mama ei si pe fratiorul ei mai mic. Cei trei sunt evacuati din caminul lor si tarati in vagoane de transportat vite, descoperind curand ca destinatia lor era Siberia. Despartita de tata, Lina incearca sa strecoare indicii in desenele ei, pe care reuseste sa le expedieze in secret, din mana in mana, sperand sa ajunga in lagarul unde este el incarcerat. In aceasta sfasietoare si tragica poveste, Lina se lupta cu disperare pentru viata ei si a celor apropiati, cu singura arma de care dispune: iubirea. Dar oare iubirea este de ajuns ca s-o tina in viata?

Bestseller New York Times, tradus in 24 de limbi. In curand pe marile ecrane.

Parerea mea:

Mi se pare minunata initiativa autorilor precum Markus Zusak, Elizabeth Wein sau Ruta Sepetys care reusesc sa readuca fragmente intunecate ale istoriei omenirii in atentia publicului tanar, care altfel nu ar avea ocazia sa le cunoasca sau care, dand doar peste referinte vagi ar trece cu superficialitate peste ele. Pentru ca, ce inseamna sa ti se spuna la ora de istorie ca niste sute de mii de oameni au fost deportati in Siberia la comanda lui Stalin, ca Hitler a trimis la moarte nenumarati evrei sau ca in acele cateva decenii de groaza milioane si milioane de oameni au fost luati prizonieri, ucisi, torturati si umiliti in moduri de neimaginat timp de ani intregi? Va amintiti sa fi aflat ceva mai in detaliu aceste lucruri prin liceu, astfel incat sa intelegeti cu adevarat amploarea evenimentelor din acei ani? Eu una nu, dar chiar sunt curioasa cum au fost orele voastre de istorie.

Romane care sa descrie teroarea din lagarele staliniste sau cele naziste s-au mai scris de-a lungul vremii, insa cele mai multe dintre ele aveau ca public tinta cititorii adulti. Mi se pare demn de admiratie faptul ca apar tot mai multi autori care ofera acum acele povesti cititorilor tineri, ca pastreaza astfel vie amintirea a ceea ce s-a intamplat, ca acele adevaruri ingrozitoare nu vor fi din nou ingropate, asa cum au fost atata vreme, ca noile generatii au ocazia sa descopere trecutul si poate, sa impiedice ca acesta sa se mai repete vreodata.

Printre tonuri cenusii este povestea Linei, o adolescenta lituaniana care, impreuna cu mama ei si fratiorul in varsta de 10 ani devine prizoniera pentru o vina ce nu ii apartine. Cei trei sunt despartiti de tatal lor, capturati de catre fortele sovietice si pornesc intr-o lunga calatorie catre unul dintre cele mai crunte lagare de munca, in cea mai nordica localitate a Cercului Polar Arctic. Poate ca rezumand la extrem, am putea spune ca romanul este doar povestea unei calatorii infioratoare. Si poate ca gandind astfel, ati putea crede ca nu veti avea parte de o lectura foarte captivanta. Insa spre deosebire de alte carti, aici fiecare pagina este socanta. Nu este vorba neaparat de suspansul pe care suntem obisnuiti sa il descoperim in carti, ci de o tensiune continua, de faptul ca citesti cu inima stransa fiecare pagina, fiecare cuvant, ca odata ce ai parcurs primele randuri ale volumului, nu iti mai relaxezi gandurile pana la final. Nu exista puncte culminante, curbe in care actiunea sa devina insuportabil de alerta, insa in acelasi timp, nu exista nici momente de respiro, clipe in care sa poti fi optimist cu privire la soarta personajelor. Intreaga poveste pare a fi o spirala ingrozitoare, o cadere continua intr-un infern care nu promite decat mai multa groaza. Nu poti decat sa fii socat de cat de ingrozitoare este firea umana, de cat rau ne putem face unii altora si de cata distrugere a semanat umanitatea de-a lungul timpului. Si cu aceeasi surprindere descoperi si rautatea care se naste intre victime si vezi cum primul instinct al multor oameni este acela de a avea doar grija propriei persoane chiar daca asta inseamna sa lovesti in cei din jur, la fel de asupriti si ei.

Dar totodata, ai ocazia si sa vezi oameni a caror bunatate te uimeste de la inceput pana la final. Iar mai tarziu, descoperi ca pana si raul poate da nastere binelui. Pentru ca treptat, oamenii aflati intr-o continua suferinta incep sa isi gaseasca salvarea in compasiune, in iubire si in grija pentru ceilalti. Incepi sa fii martor tot mai des la o serie de gesturi uimitoare, atat de riscante incat le-ar aduce moartea pe loc sau chiar pedepse ce ar face ca moartea sa fie o binecuvantare. Incepi sa vezi actiuni lipsite de orice interes personal, gesturi care nu asteapta nici o recompensa, bine care rasare cu o intensitate uluitoare in cele mai terifiante conditii.

Am fost captiva intre paginile cartii, am devorat-o parca intr-o stare de amortire, ca si cum toate gandurile ce nu aveau legatura cu povestea mi-ar fi amutit deodata. Citesc multe carti care ma surprind in mod placut si sper mereu sa va conving sa le incercati, pentru ca sunt sigura ca v-ar oferi cateva ore de incantare. Asa ca nu stiu cum sa vorbesc despre cartea aceasta ca sa intelegeti cat de speciala o consider, nu stiu cum sa va spun ca este aproape obligatoriu sa o cititi. Nu stiu cum sa va asigur ca este extrem de captivanta insa in acelasi timp, ofera informatii atat de pretioase si ca ar fi mare, mare pacat sa o ratati.

Mi se pare important sa intelegem cu adevarat ce inseamna un razboi sau un guvern totalitar, sa purtam de la o generatie la alta amintirile greselilor din trecut, pentru a sti de ce sa ne ferim in viitor. Poate credeti ca este imposibil ca in viitor sa mai existe astfel de sisteme totalitare, insa lucruri infioratoare se intampla inca si in zilele acestea. Aprilie 2014: Un opozant al conducerii a fost rapit in Rusia. Trupul sau a fost trimis apoi acasa sfasiat, torturat in moduri cumplite. In aceeasi perioada, un elev de 11 ani a fost batut crunt de profesori pentru ca a strigat „Traiasca Ucraina”. Aceeasi luna: pozele celor ce par a se impotrivi principiilor guvernului sunt postate in vazul lumii iar oamenii care apar in ele sunt vanati pe strada. (Sursa) Poate ca lucrurile se intampla acum la o scara mai mica, insa fiecare tiranie a inceput cu pasi mici. Mai mult, asa cum mentioneaza si Ruta Sepetys, oricat de incredibil ar parea acest lucru, milioanele de crime si persecutii au fost pastrate secrete decenii intregi fata de restul lumii si au ramas ingropate chiar si dupa caderea regimului. Pentru ca tirania nu incetase, doar isi schimbase denumirea. Poate ca majoritatea lumii ar fi spus atunci, exact cum spunem si noi astazi, ca este imposibil sa se petreaca asa ceva.

Avand in vedere faptul ca actiunea este narata din perspectiva Linei, stilul este unul direct, simplu, lipsit de artificii si de incercarea de a prezenta lucrurile intr-un mod pretentios. Vedem totul prin ochii unei adolescente si toate emotiile care ajung la noi trec prin filtrul sufletului sau: uneori prea puternice pentru propria ei siguranta, alteori mult mai vagi decat te-ai astepta in fata unor episoade socante. In fiecare capitol, avem parte si de cate o amintire din viata de dinainte a Linei. Amintirile par a fi declansate de cate un gest al celor din jurul protagonistei; gesturi care, timp de o secunda, par a fi un soi de deja-vu, dar care imediat dupa aceea aduc aduceri-aminte contrastante ale caminului confortabil, traiului linistit si viitorului plin de sperante pe care inainte, Lina avea dreptul sa il viseze. Pe parcurs, exact amintirile acestea contureaza motivele pentru care protagonista si familia sa au fost aruncati in infernul lagarelor in care sunt acum prizonieri.

Un alt aspect care mi-a atras atentia este modul in care copiii si adolescentii din poveste se comporta in acele conditii ingrozitoare. Nu doar ca se maturizeaza in cateva luni cum nu ar fi facut-o in mod normal in ani intregi, dar se si adapteaza mai rapid decat adultii. Ei par a fi condusi de un al saselea simt care ii ghideaza in directia cea mai potrivita care le va asigura supravietuirea. Simt ce trebuie sa spuna, cum sa actioneze, ii castiga mai usor pe cei din jur si stiu cum sa se poarte cu fiecare astfel incat sa ii faca sa se simta confortabil si le aduca la suprafata ce au mai bun in sufletul lor. Evident, nu este vorba despre relatiile cu tortionarii, ci doar de cele care se nasc intre prizonieri.

Nu am ce sa trec de data aceasta la plusuri si minusuri, pentru ca am fost cucerita de fiecare aspect al povestii. Mintea mea este si acum plina de imagini din carte a caror amintire a ramas la fel de vie ca in momentele in care le citeam pentru prima data. Iar aspecte negative pe care sa le mentionez ca minusuri pur si simplu nu am gasit. Asa ca ce imi mai ramane sa va spun este sa cititi romanul acesta cat mai curand posibil chiar daca poate in mod normal nu ati fi atrasi de acest subiect. Va promit ca poate concura cu cele mai captivante romane fantasy, ca nu este cu nimic mai prejos decat cele mai populare carti YA a caror descrieri par poate mai atragatoare. Printre tonuri cenusii pur si simplu ia tot ce este mai bun din orice gen literar si te poarta apoi printr-o gama neasteptat de larga de trairi.

Multumesc din suflet Editurii Epica pentru ca mi-a oferit acest roman si pentru ca mi-a dat sansa de a imparti emotiile acestei lecturi cu un cititor al blogului. Detalii, maine 🙂

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Nume de cod: Verity – Elizabeth Wein

Hotul de carti – Markus Zusak

 

Posted in Markus Zusak

Hotul de carti – Markus Zusak

Posted on by roxtao

Hotul de carti - Markus ZusakDisponibil la: Libris

Colectia: Literatura Universala

Traducerea: Adelina Maria Vasiliu

Numar pagini: 568

 

 

Sinopsis:

Este anul 1939. Germania nazista. Tara isi tine rasuflarea. Moartea nu a avut niciodata mai mult de lucru, si va deveni chiar mai ocupata. 

Liesel Meminger si fratele ei mai mic sunt dusi de catre mama lor sa locuiasca cu o familie sociala in afara orasului München. Tatal lui Liesel a fost dus departe sub soapta unui singur cuvant nefamiliar – Kommunist, iar Liesel vede in ochii mamei sale teama unui destin similar. Pe parcursul calatoriei, Moartea ii face o vizita baietelului si o observa pe Liesel. Va fi prima dintre multe intalniri apropiate. Langa mormantul fratelui ei, viata lui Liesel se schimba atunci cand ea ridica un singur obiect, ascuns partial in zapada. Este Manualul Groparului, lasat acolo din greseala, si este prima ei carte furata. Astfel incepe o poveste despre dragostea de carti si de cuvinte, pe masura ce Liesel invata sa citeasca cu ajutorul tatalui ei adoptiv, care canta la acordeon. In curand, va fura carti de la incendierile de carti organizate de nazisti, din biblioteca sotiei primarului, si de oriunde le mai putea gasi. Hotul de carti este o poveste despre puterea cuvintelor de a creea lumi. 

Cu o scriitura superb maiestrita si arzand cu intensitate, premiatul autor Marcus Zusak ne-a daruit una dintre cele mai durabile povesti ale timpurilor noastre.

Parerea mea:

Nu m-am indragostit de povestea aceasta pentru ca naratorul ei este insasi Moartea. Nu pot sa spun nici ca am indragit-o datorita stilului original, intrerupt de titluri detaliate ale urmatoarelor pagini, nici pentru metaforele uimitoare ce reuseau cumva sa nu para deloc fortate sau nepotrivite. Poate ca nici datorita personajelor care iti intra treptat in suflet, pana cand ajungi sa le percepi ca pe niste oameni reali. Nu, nu din aceste motive mi-a placut Hotul de carti, desi cu siguranta au contribuit si ele la farmecul volumului. Insa principalul motiv pentru care am iubit aceasta carte este faptul ca te „teleporteaza” pur si simplu in mijlocul actiunii. Nu ca alte romane, facandu-te sa pasesti pe urmele protagonistilor si sa ii privesti de la distanta, ci furandu-ti identitatea si facandu-te una cu personajele. Nu continuu, pentru ca in majoritatea timpului, ramai constient de rolul tau de cititor care descopera in cartea din brate vietile personajelor. Insa exista cateva momente in care tu devii acele personaje, clipe in care in mintea si in sufletul tau nu se mai gaseste absolut nimic altceva in afara de emotiile preluate din Hotul de carti.

De-a lungul timpului, dai mereu peste povesti care te impresioneaza, care te fac sa plangi, sa razi si sa traiesti alaturi de personaje. Insa Hotul de carti te face pentru cateva minute sa fii tu acele personaje. Sa simti tot ce simt ele: frica, rusinea, durerea, speranta sau dimpotriva, lipsa ei, care este un sentiment la fel de puternic. Si nu le simti la un nivel normal, laolalta cu cine stie cate alte senzatii si emotii. Ci ca pe singurele sentimente de care esti in stare. Te cuprind cu totul, nelasand loc pentru nici o alta emotie, pana cand intreaga ta fiinta este formata numai din acele sentimente si prin venele tale curge fie vina, fie speranta, fie teama, regretul, durerea sau iubirea si absolut nimic altceva. Nu sunt multe momentele in care volumul reuseste sa faca asta; poate doua sau trei in toata cartea. Insa sunt de ajuns pentru ca Hotul de carti sa intre in acea categorie de lecturi speciale din mintea ta, de care iti vei aminti mereu ca le-ai trait, si nu ca le-ai citit pur si simplu.

O sa observati poate ca daca cititi mai multe recenzii pe blogurile de la noi, actiunea nu va va fi dezvaluita prea mult. In afara de ceea ce stim deja din descrierea editurii, in recenziile pe care le-am citit, rar am mai gasit vreun indiciu-doua cu privire la ceea ce se petrece in viata lui Liesel. Si cred ca asta se intampla datorita faptului ca nu au loc evenimente iesite din comun. Viata protagonistei este una obisnuita pentru acele vremuri de restriste. Detaliile mai neobisnuite din viata sa nu sunt nici ele socante. Cu totii avem amintiri ale unor clipe in care destinul ne-a uimit, asa ca experientele mai surprinzatoare pe care le parcurge eroina par exact genul acesta de intamplari: interesante, da, dar nu spectaculoase. Din punct de vedere al scenariului, Hotul de carti nu este altceva decat o poveste despre razboi. As fi fost tentata sa spun „o poveste frumoasa despre razboi” insa… exista oare povesti frumoase din timpul razboiului? Cu siguranta exista oameni frumosi, alegeri generoase dictate cel mai adesea de cate un impuls de moment, secunde in care curajul nebun sfideaza viitoarele consecinte. Insa povestile din perioada razboiului sunt oricum, numai frumoase nu. Pentru ca orice gest bun, orice decizie indrazneata, orice actiune lipsita de egoism sta sub umbra razboiului, a suferintei, a mortii, pierderii, a experientelor traumatizante si a amintirilor intunecate, ce vor bantui mereu viata supravietuitorilor.

Viata este de cele mai multe ori o lupta. Insa in vremuri de razboi, ea devine mai crunta si mai deznadajduita in acelasi timp. Povestea din Hotul de carti este mai reala decat multe altele, in ciuda faptului ca personajele nu au existat cu adevarat. Insa au existat oameni cu povesti asemanatoare, au existat grupuri de evrei persecutati ce paseau spre tortura si moarte exact pe acele drumuri descrise in carte, au existat germani care infruntau teama si constiinta unui posibil destin infiorator pentru a adaposti un fugar, existau copii ce se straduiau sa isi traiasca asa zisa copilarie in ciuda fricii, a oamenilor dragi pierduti, a saraciei, foamei si mortii ce ii inconjura, au existat persoane care riscau totul pentru a ajuta un necunoscut.

In ciuda intamplarilor dramatice, a aerului sumbru, a atmosferei apasatoare ce umbreste micile incercari de fericire, romanul nu este unul trist. Il citesti cu placere, iubind personajele tot mai mult, cu fiecare pagina parcursa, zambind adesea. Insa intr-adevar, il citesti cu inima stransa, pentru ca esti constient de la inceput ca astfel de povesti nu au niciodata happy end-ul clasic. Poate ca ultimele pagini aduc o victorie: tabloul unor supravietuitori care dupa decenii, au reusit sa isi construiasca o viata linistita in ciuda fantomelor care ii bantuiau din anii razboiului. Insa o astfel de victorie nu are cum sa fie altfel decat amaruie, pastrand urmele lacrimilor din acea perioada neagra.

Multumesc Libris – librarie online, pentru sansa de a citi aceasta carte. Daca doriti sa o cititi (si credeti-ma, e o lectura pe care o s-o iubiti!), o gasiti pe rafturile de carti online in romana sau, daca preferati, in colectia de carti in engleza.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Nume de cod: Verity – Elizabeth Wein

Jurnalul Zlatei – Zlata Filipovic
Posted in Elizabeth Wein

Nume de cod: Verity – Elizabeth Wein

Posted on by roxtao

Coperta-1_Nume-de-cod-VerityDisponibil la: Editura Epica

Colectia: New Adult/Historical Fiction

Traducerea: Cristina Jinga

Numar pagini: 386

 

Sinopsis:

Un avion spion britanic se prabuseste pe teritoriul Frantei ocupata de nazisti. Pilotul, o tanara, si pasagera care o insotea erau cele mai bune prietene. Una dintre ele a scapat ca prin urechile acului, cealalta a pierdut lupta chiar inainte de a o incepe.

Cand „Verity” e arestata de Gestapo, este sigura ca nu are nicio sansa. Ca agent secret capturat pe teritoriu inamic, traieşte cel mai crancen cosmar al oricarui spion. Nazistii care o interoghează ii pun in fata o alegere simpla: ori isi destainuie misiunea, ori suporta o executie sinistra.

Vor obtine adevarul de la ea. Insa nu va fi cel la care se asteapta ei.

In timp ce-si intretese complex marturisirea, Verity isi dezvaluie trecutul, cum s-a imprietenit cu Maddie, pilot de avioane, si in ce conditii a parasit-o pe Maddie in epava avionului prabusit. Pe fiecare noua bucatica de hartie, Verity se luptăa pentru viata ei, expunandu-si vederile despre curaj si esec, ca si speranta nebuneasca de a se intoarce, totusi, acasa.

Dandu-si la schimb secretele va fi oare de ajuns ca s-o salveze din ghearele unui dusman nemilos si crud? Sfasietoare si magistral scrisa, Nume de cod, Verity este povestea unei prietenii de neuitat, infiripata sub auspiciile raului suprem.

Parerea mea:

Nu am plans. Desi de-a lungul ultimelor pagini am simtit cum lacrimile mi se strangeau aproape dureros, totusi nu am plans. Dar mi-am simtit inima ca si cum ar fi fost invaluita strans in sarma ghimpata…

Nu cred ca as putea scrie ceva care sa va faca sa intelegeti cu adevarat ce fel de carte este Nume de cod: Verity. Sunt destul de sigura ca nu exista formulari care sa reuseasca sa o descrie asa cum merita, pentru ca orice ai spune nu ar fi indeajuns. Si orice laude ar suna probabil pompos sau fals, pentru ca automat, apare tendinta de a vorbi despre un astfel de roman in cuvinte mari… Dar chiar trebuie sa va descriu despre ce fel de lectura veti avea parte daca cititi Nume de cod: Verity, asa ca pot doar sa sper ca o sa imi iasa bine si o sa va pot convinge ca trebuie sa parcurgeti romanul lui Elizabeth Wein, chiar daca am inca gandurile in totalitate haotice si senzatia ca nu pot fi foarte coerenta. Si chiar daca tot ce imi vine sa „strig” aici e: „CITITI CARTEA ASTA! CITITI CARTEA ASTA! TREBUIE SA CITITI CARTEA ASTA!”

Povestea este puternica si induiosatoare in acelasi timp, e trista, dar totodata atat, atat de frumoasa! E socanta, ofera tablouri reale si crude care te las afara cuvinte, insa autoarea reuseste sa le transmita chiar si pe acestea intr-o maniera surprinzator de amuzanta. De cateva zile nu am mai citit nimic. Pentru ca inca nu ma simt in stare sa las in urma povestea lui Verity si sa trec mai departe la o alta. Nume de cod: Verity e genul de poveste care te bantuie. Nu iti ramane in suflet doar ca una dintre cartile preferate, ci pare sa se intipareasca pentru totdeauna acolo, in mintea ta, devine parca o parte din tine, o porti cu tine mult timp dupa ce ai inchis cartea. Pentru ca personajele nu sunt simple personaje. Pe masura ce ai parcurgi capitol dupa capitol, ele devin prezente reale. Nu exista nimic fals in privinta lor, nimic exagerat, sunt atat de veridice incat nu poti crede ca s-au nascut doar din imaginatia unei autoare si ca nu ar fi existat cu adevarat. Devin prieteni pe care simti ca i-ai cunoscut cu adevarat si a caror poveste ai trait-o si tu, alaturi de ei. Si credeti-ma, nu aveti idee ce fel de poveste veti trai! E o lectura care nu seamana cu nimic din ce ati mai fi putut citi. New Adult ati mai citit cu totii cu siguranta. Unii dintre voi poate ca ati parcurs si fictiune istorica sau romane in care razboiul este cadrul in care se desfasoara actiunea, unii ati descoperit romane de spionaj, povesti frumoase despre prietenie sau volume dramatice, care v-au facut inima tandari. Dar chiar si asa, sunt aproape sigura ca NU ati mai citit ceva precum Nume de cod: Verity!

Despre actiune as prefera sa nu va spun prea multe. Sinopsisul oficial ofera o descriere sufiecient de buna incat sa va faceti o idee despre ce va fi vorba in mare, insa orice detaliu suplimentar mi se pare ca ar putea sa va strice placerea lecturii. Pentru ca fiecare detaliu este important. La inceput nu stii asta, insa la un moment dat, incepi sa descoperi cum lucruri care iti pareau nesemnificative au de fapt o importanta uriasa. V-as recomanda din acest motiv sa nu va grabiti sa devorati cartea. S-ar putea sa simtiti oricum, instinctiv, nevoia de a nu va grabi, de a va lasa timp sa digerati ceea ce ati citit. Desi, in acelasi timp, va exista si o dorinta apriga de a nu va opri din citit. Eu m-am straduit din rasputeri sa ma limitez la maxim 100 de pagini pe zi, pentru ca dupa primele cuvinte am inteles ca e genul de roman pe care vei regreta daca il vei citi prea repede. Merita sa ii acorzi atentie, sa te concentrezi pe detalii, sa lasi cuvintele sa iti creeze in minte atmosfera, detaliile si toate scenele descrise de autoare. Merita sa oferi timp cartii sa iti umple treptat sufletul, sa ti se intinda in minte, sa iti acopere toate gandurile si merita sa incerci totodata sa aduni indicii care sa te conduca spre adevarul ascuns cu atata maiestrie intr-o plasa de minciuni. Nume de cod: Verity e un puzzle atat de incalcit incat la inceput nu realizezi ca asta este de fapt. Abia dupa jumatate incepi sa iti dai seama ca nu ai primit mura-n gura o insiruire de fapte, ci un amestec de nascociri si adevaruri pe care tu trebuie sa le separi, sa le deslusesti si din ele sa construiesti povestea reala. Mai ales ca aceasta este prezentata intr-un mod unic, protagonista incepandu-si povestea la persoana intai, pentru a trece apoi la naratiunea la persoana a treia, din perspectiva unui alt personaj, in momentele in care povesteste despre trecut!

Stilul romanului este unul dintre cele mai surprinzatoare aspecte. Fiind o poveste despre viata in timpul razboiului, despre soarta unui spion capturat pe taramul inamic, este evident ca vor exista si mentiuni despre metodele de tortura aplicate asupra prizonierilor, pentru a-i face pe acestia sa tradeze informatii confidentiale. Te astepti deci la o carte greu de digerat, la un stil intunecat, in ton cu cruzimea tratamentelor aplicate prizonierilor. Stiti cum prezinta in schimb Verity povestea captivitatii sale? Amuzant! Atat de amuzant incat in nenumarate randuri nu te poti abtine sa nu chicotesti! Cred ca am avut parte de un adevarat soc in clipa in care am ajuns sa constientizez capacitatea autoarei de a masca tablouri infioratoare in fraze atat de comice, pentru ca pare ceva realmente imposibil, chiar si atunci cand ai in fata dovada.

Romanul este uimitor de veridic. Pe tot parcursul lecturii am avut senzatia ca tot ceea ce am citit a avut loc cu adevarat. Sunt si acum convinsa ca astfel de povesti s-au petrecut in realitate. Poate cu alti oameni, cu alte nume, in alte locatii, cu mici schimbari. Dar astfel de povesti s-au petrecut! Astfel de oameni au existat si au trait exact intamplari precum cele prezentate aici. Totul este descris exemplar, exista creionari ale lumii si vietii din timpul cel de-al Doilea Razboi Mondial care iti lasa impresia ca autoarea a facut o calatorie in timp si a trait totul pe viu acolo. Ti se face pielea de gaina cand te opresti din citit si iti imaginezi ce insemna sa traiesti in vremurile acelea, sa fii in pielea milioanelor de oameni care au fost nevoiti sa se adapteze la o astfel de lume infernala. Iar autoarea te arunca exact in mijlocul acelei lumi!

Nu stiu cum altfel sa va spun cat de tare imi doresc sa cititi Nume de cod: Verity. Am senzatia ca nimic din ce am scris nu exprima cat de impresionanta este aceasta poveste. Dar la cateva zile dupa ce am terminat romanul, tot nu reusesc sa ma adun mai mult de atat si sa descriu altfel tot ce am simtit.

Bile albe:

Elizabeth Wein rastoarna tot ceea ce credeai despre un roman cu o astfel de tema. Te astepti ca o carte in care razboiul e un aspect dominant sa fie greoaie, dificila, apasatoare. Dar citind Nume de cod: Verity gasesti cu totul altceva. Un stil accesibil, descrieri tehnice pe care le pricepi neasteptat de usor, prietenie, umor, speranta, omenie, duiosie… Pentru ca in acelasi timp, cartea nu este despre razboi. Chiar daca razboiul invaluie totul. Ci despre prietenie. Si despre oameni. Iar la final, iti dai seama ca volumul ti-a lasat pe suflet urme la fel de intense ca orice evenimente marcante pe care le-ai trait tu in realitate.

Bile negre (?)

Eu una nu am gasit nici un fel de minus. Asa ca am fost curioasa sa arunc o privire pe GoodReads la recenziile altor cititori care au punctat cartea cu mai putin de 5 stelute, pentru ca pur si simplu nu imi puteam imagina ca cineva ar putea aduce vreun repros povestii. Analizand cartea din punct de vedere al acuratetii istorice, s-ar putea sa existe carcotasi care sa gaseasca mici puncte negative. De exemplu faptul ca o marturisire a unui prizonier nu ar suna ca un roman. Si ca nici un inamic nu ar accepta si nu ar fi interesat de nasterea unei prietenii, deci nimeni nu ar permite o astfel de relatare din partea unui spion de la care se asteapta informatii total diferite. Sau cine stie ce detalii legate de capturarea spionilor, de intentiile partilor adverse, etc. Doar astfel de bile negre am gasit pe GoodReads la o scurta cautare. Si sincer, cred ca poti face astfel de reprosuri numai daca tii neaparat sa spui ceva negativ despre Nume de cod: Verity. Pentru ca, dumnezeule! Nu citesti o comunicare oficiala adevarata din razboi ci literatura! Nu poti astepta un raport formal, 100% exact, de la o carte care trebuie sa te faca sa simti, sa visezi si sa traiesti povestea personajelor! Deci nu, eu nu am gasit minusuri si sunt destul de sigura ca nu o sa gasiti nici voi.

Pentru ca, datorita editurii Epica, cativa cititori ai blogului vor avea ocazia sa castige si sa citeasca romanul acesta cat de curand. Detalii, maine 🙂

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Mare Tranquillitatis – Katja Millay

Anna si sarutul frantuzesc (seria Anna si sarutul frantuzesc, volumul 1) – Stephanie Perkins
Posted in Zlata Filipovic

Jurnalul Zlatei – Zlata Filipovic

Posted on by roxtao

Disponibil la: RAO Books

Colectia: Carte de buzunar

Traducere: Olga Mihaila

Nr. Pagini: 208

 

Sinopsis:

O fetiţă de unsprezece ani ţine un jurnal. Nimic neobişnuit. Câţi copii ajunşi la pubertate nu-şi împărtăşesc gândurile şi sentimentele acestor confidenţi discreţi care sunt jurnalele intime? Numai că fetiţa care scrie paginile de faţă este musulmană şi locuieşte la Sarayevo. Iar ceea ce ar fi trebuit să fie un jurnal intim devine un jurnal de război, un jurnal al copilăriei furate şi al revoltei.

Parerea mea:

Nici macar nu stiu cum sa incep sa descriu tot ce am simtit citind aceasta carte. Am senzatia ca orice as scrie nu poate nici sa se apropie cel putin de intensitatea sentimentelor pe care le experimentezi citind. Este un jurnal real, o poveste adevarata scrisa exact in timpul in care se desfasura. In septembrie 1991, Zlata este o fetita de aproape 11 ani care incepe sa scrie intr-un jurnal. Traieste in Sarajevo impreuna cu parintii ei si are viata normala si fericita a unui copil obisnuit, pana in momentul in care incepe razboiul. In cateva luni, jurnalul care trebuia sa istoriseasca o copilarie fericita se transforma intr-un jurnal de razboi, intr-un jurnal care spune povestea fricii, a intunericului, a foamei, a distrugerii, a abandonului, a disperarii si a mortii.

La fiecare cateva pagini exista cate o fraza care te lasa inmarmurit prin simplitatea cuvintelor ce ascund drame infioratoare, fraze pe care le citesti iar si iar ca sa le poti cuprinde profunzimea. Pe tot parcursul lecturii trebuie sa te straduiesti sa iti amintesti din cand in cand ca ceea ce citesti nu este un roman imaginar, ca un copil a trecut cu adevarat prin iadul ce-ti este descris, a trait si a simtit timp de cativa ani toate acele lucruri pe care iti este aproape imposibil sa ti le imaginezi. Si exista mii de Zlate in fiecare tara despre care auzi din cand in cand la TV ca e in razboai.

Citind viata Zlatei esti fortat parca sa realizezi cat de obisnuit esti cu un stil de viata confortabil, care altora le este interzis chiar in acest moment si cat de dificil ar fi sa te trezesti intr-o zi smuls din viata aceasta de care de multe ori nu faci decat sa te plangi. Cum normalitatea ar putea insemna la un moment dat trecerea brusca de la tot ceea ce stii la o lupta pentru inca o zi. Cum o zi obisnuita ar putea fi echivalenta cu lipsa electricitatii, a gazelor, a apei si a hranei, impuscaturi si bombe la cativa metri de tine, refugiul timp de ore intregi in pivnite neluminate, frig, ingrijorare continua pentru cei dragi, de care nu mai stii nimic, vesti ce curg continuu despre inca un prieten sau o ruda care a murit, cunostinte si prieteni care fug pentru totdeauna si constiinta faptului ca tu esti obligat sa ramai. Si cum ar fi ca astfel de zile sa se scurga intruna pana cand se transforma in ani. Este o lectura socanta ce iti rascoleste toate gandurile, te cutremura si nu-ti va iesi probabil in minte o perioada destul de indelungata.

Bile albe:

– Stilul in care a fost scris jurnalul este in acelasi timp naiv si extrem de matur. Ai senzatia uneori ca parca a fost scris de un adult ce incearca sa adopte stilul unui copil. Desi stii ca nu este asa. Exista pasaje de o intelepciune cruda, ganduri care te izbesc pur si simplu prin sensul lor, prin profunzimea transpusa din mintea unui copil de 11, apoi 12 si apoi 13 ani.

Bile negre:

– Mi-as fi dorit ca in nota redactiei de la inceputul cartii (destul de cuprinzatoare de altfel, cu suficiente explicatii despre autoare si despre cum a fost publicat jurnalul acesteia) sa fie oferite si detaliile despre ce s-a intamplat dupa publicarea jurnalului Zlatei. Acesta se incheie destul de abrupt, in toiul unui razboi ce nu pare a se apropia de final si fara a face vreo referire la aparitia unei sperante de evadare din iadul pe care il traieste autoarea.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Memoriile unei gheise – Arthur Golden

Si daca e adevarat…- Marc Levy