Lauren Oliver

Raven (seria Delirium, volum satelit) – Lauren Oliver

Posted on 10 March 201329 October 2014 by roxtao

Raven

seria Delirium, volum satelit

Lauren Oliver

Numar pagini: 50

Sinopsis:

Aceasta captivanta si originala poveste scrisa de Lauren Oliver, situata in lumea in care se desfasoara si actiunea din Delirium se concentreaza asupra lui Raven, conducatoarea infocata a grupului de rebeli din salbaticie.

In adolescenta, Raven a luat decizia fulgeratoare de a trece granita catre salbaticie, fortata de nevoia de a salva un nou nascut – o fetita lasata sa moara si deja albastra de frig. Atunci cand ea si bebelusul sunt luate de catre o banda de rebeli, Raven se trezeste ca e o straina in mijlocul unui grup unit. Singurul strain care mai e prin preajma e un baiat in care nu poate avea incredere, cunoscut si sub numele de Hotul – asta pana in momentul in care isi castiga un nume nou: Tack.

Acum ea si Tack sunt inseparabili, devotati unul altuia, revolutiei incipiente si viitorului lor impreuna. Dar pe masura ce amandoi joaca tot mai des roluri principale in mijlocul luptelor, Raven trebuie sa decida daca primejdiile unei revolte merita sa isi riste visul unei vieti linistite alaturi de Tack.

In timp ce povestea ne poarta din trecut in prezent si inapoi, Raven se transforma din fata speriata abia ajunsa in salbaticie in liderul care o ajuta pe Lena sa il salveze pe baiatul vedeta al campaniei Deliria-Free, Julian Fineman, de la o sentinta la moarte. Indiferent care ar fi fost misiunea initiala, Raven ramane fidela convingerii pe care a avut-o intotdeauna: Te intorci mereu dupa oamenii pe care ii iubesti.

Prin rasturnari de situatie surprinzatoare, revelatoare si patrunzatoare, povestea lui Raven imbogateste lumea din Delirium si ofera o voce care este in acelasi timp vulnerabila si puternica.

Parerea mea:

Am citit Raven sperand ca gustul amar lasat de ultimul volum al seriei Delirium, Requiem sa se mai dilueze. De fapt, Raven este volumul cu nr. 2,5, asadar ar trebui sa fie citit inainte de Requiem. Si asa va si sfatuiesc sa o faceti. Pentru ca, citita inainte de ultimul volum, povestea lui Raven ar avea probabil mai mult farmec. Citind-o insa dupa ultima carte, nu pot sa spun decat ca nuvela aproape ca m-a lasat rece, iar unul dintre cele mai importante aspecte – cel care ar trebui de fapt sa lase cititorul in suspans la final – chiar m-a enervat, din cauza ca stiam deja ce fel de viitor va alege autoarea pentru acest personaj in ultima carte a seriei.

Nuvela despre Raven o surprinde pe aceasta intr-unul din momentele cele mai tensionate descrise in volumul 2, Pandemonium si ne ofera varianta acestui personaj asupra lucrurilor petrecute atunci. In acelasi stil in care ne-a obisnuit autoarea, avem insa parte si de incursiuni in trecutul protagonistei, aflandu-i mai pe larg povestea. Descoperim astfel ce fel de copilarie si adolescenta a avut, motivele care au determinat-o sa fuga in salbaticie, inceputurile ei in ipostaza de rebela si de protectoare a lui Blue. De asemenea, aflam si dezvaluirile privind inceputul relatiei cu Tack, iar apoi trecem din nou in prezent pentru a intelege cat de profunda a ajuns sa fie de fapt legatura ce ii uneste pe cei doi. In mod surprinzator insa, desi autoarea ne poarta prin mintea eroinei, nu am simtit ca gandurile ei ajung la cititor asa cum se intampla in cazul altor personaje. Desi in mod normal autoarea reuseste sa creioneze foarte bine sentimentele personajelor iar Raven este una dintre acele erione care chiar mi-au placut inca de la inceput, nu am reusit sa rezonez prea mult cu ea. Da, m-a impresionat povestea ei, lucrurile prin care a trecut si obstacolele pe care a fost nevoita sa le infrunte, insa mi s-a parut ca a ramas totusi cumva.. departe, iar apropierea dintre cititor si personaj nu a fost realizata perfect. S-ar putea sa fie totusi din cauza dezamagirii pe care am experimentat-o citind Requiem, mai ales ca am terminat-o de curand si probabil sunt inca influentata de ea, asa ca daca cititi Raven inainte de ultimul volum al seriei, se poate ca impresiile voastre sa fie diferite.

Prea multe lucruri nu pot fi spuse fara a dezvalui aspecte importante ale povestii, mai ales ca aceasta nu are decat 50 de pagini. Asa cum am mentionat si mai devreme, finalul aduce o dezvaluire importanta si socanta, asa ca cititorii vor fi cu siguranta nerabdatori sa descopere in ce mod evolueaza povestea lui Raven in urmatorul volum. Este o lectura placuta, ce ofera un punct de vedere diferit fata de cele cu care ne-am obisnuit pana acum asupra lumii din Delirium si completeaza cu succes imaginea de ansambu. Daca ati inceput deja sa cititi seria Delirium sau aveti de gand sa o faceti, ar fi pacat sa ratati aceasta nuvela, chiar daca din punct de vedere al actiunii, povestea nu ofera prea multe schimbari sau rasturnari de situatie.

Bile albe:

– Personajul Raven este bine construit, iar luptele pe care le poarta cu ea insasi o fac sa para mai umana si mai reala, diferita de conducatoarea rece si hotarata pe care am avut ocazia sa o cunoastem pana acum.

Bile negre:

– Tinand cont ca deja stim ca Raven a trecut cu bine de acele incercari din adolescenta, actiunea din capitolele referitoare la trecut nu ofera prea mult suspans, iar cea din prezent este destul de slabuta. Cititorii ce prefera actiunea in detrimentul altor aspecte ar putea sa nu se simta in totalitate satisfacuti de evolutia povestii din aceasta nuvela.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Hana (seria Delirium, volum satelit) – Lauren Oliver

Annabel (seria Delirium, volum satelit) – Lauren Oliver

Lauren Oliver

Requiem (seria Delirium, volumul 3) – Lauren Oliver

Posted on 2 March 20133 December 2015 by roxtao

Disponibil la: Nemira

Colectia: Young Adult

Traducerea: Dorina Tataran

Numar pagini: 384

Sinopsis:

A treia parte din trilogia Delirium.

Poate ca o luam razna din cauza sentimentelor noastre.

Poate ca dragostea chiar e o boala si ne-ar fi mai bine fara ea.

Dar am ales un alt drum.

Si, in fond, acesta e rostul evitarii operatiei: sa fim liberi sa alegem.

Liberi sa alegem inclusiv ce e gresit.

Parerea mea:

Nu mi-as fi putut imagina ca ultimul volum al seriei Delirium ar putea sa ma dezamageasca atat de mult. Primul volum, Delirium, mi se paruse ok, insa nu ma captivase in aceeasi masura in care au facut-o alte romane distopice. Prima poveste satelit, Hana, incepuse sa imi creasca gradul de interes fata de aceasta serie, iar volumul al doilea, Pandemonium, mi-a transformat total viziunea asupra povestii. Ma asteptam asadar ca ultima carte, Requiem sa imi intreaca toate asteptarile si sa aduca un final perfect. Iar acum oscilez doar intre dezamagire si frustrare vis-a-vis de incheierea pe care am descoperit-o. Nici vorba de incantarea pe care o preconizam.

In Requiem, ne sunt prezentate alternativ povestile Lenei si a Hanei. Lena, retrasa din nou in salbaticie alaturi de alti „invalizi” – reformati ce s-au revoltat impotriva sistemului. Si Hana, pregatindu-se de nunta cu noul primar al orasului Portland, in calea ei spre viata perfecta ce i-a fost planificata de cand s-a nascut.

90% din povestea Lenei este acoperita de migrarile prin salbaticie ale grupului din care face parte, de gasirea unui scop mai clar, al unor comunitati mai mari si mai bine organizate, de asamblarea relativa a unui plan de revolutie. Si de trairile protagonistei legate de triunghiul amoros care s-a format in acest volum. De fapt.. patrat ar fi mai corect sa spun. Avem deci zeci de pagini acoperite de alergari prin paduri, incercari de gasire a unui adapost sau a hranei, cateva lupte cu soldatii aflati in misiuni prin salbaticie. O tradare, o regasire cu o persoana pierduta de multa vreme – regasire care ne este descrisa in doar cateva pagini, in ciuda importantei sale, priviri furise fie incarcate de sentimente interzise fie pline de furie, schimbate intre membrii patratului amoros, cateva conflicte minore si.. cam atat. Nu pot sa spun ca romanul te plictiseste, insa in cea mai mare parte, mi s-a parut ca actiunile par mai mult de umplutura. Mi-au placut mai multe personaje, am fost destul de incantata de evolutia lor, insa m-a dezamagit faptul ca in general, unele aspecte importante par tratate incomplet, in timp ce evenimentelor superficiale li se acorda mult mai multa atentie decat era necesar.

In cazul Hanei, o urmarim initial incercand sa se descopere in ipostaza persoanei vindecate de acum, iar mai apoi observam ca sub masca vietii perfecte pe care se asteapta sa o aiba se intrezareste ceva extrem de putred. Hana ramane pentru mine un personaj ce isi pastreaza misterul. Mi-a placut de ea in primul volum, Delirium, doar pentru ca la finalul acestuia sa ma dezamageasca. Apoi, in nuvela Hana am aflat mai multe despre ea, iar in acest volum, avem din nou ocazia sa o cunoastem destul de bine. Insa chiar si asa, am senzatia ca mereu imi scapa ceva, ca in cea mai mare parte a timpului, secretele si gandurile ei raman bine ascunse, indiferent daca vorbim de persoana care era inainte de vindecare sau dupa aceasta. Capitolele ce descriu povestea ei mi s-au parut mai interesante decat cele ale Lenei. Nu pot sa spun ca o inteleg in totalitate, mare parte din actiunile ei par uneori fara logica iar comportamentul ei nu iti ofera nici o idee despre ce isi doreste pana la urma si despre cum spera ca va arata viitorul sau. Secretul intunecat despre care autoarea a aruncat un indiciu in finalul nuvelei Hana ne este confirmat, insa chiar si in ciuda greselilor Hanei, pentru mine ea ramane unul dintre cele mai intrigante si interesante personaje.

Probabil toti fanii seriei asteapta cu sufletul la gura sa afle cum se va incheia povestea. Cu cine va ramane Lena? Ce drum va alege Hana? Cum se va incheia razboiul dintre guvern, vindecati si „invalizi”? Ce se va alege de populatie, vor reusi vreodata reformatii sa preia controlul si vor proceda in asa fel incat lumea sa se reintoarca la iubire? Sau vindecatii ii vor respinge in continuare si dragostea va ramane o boala? Poate ca vor gasi o metoda de compromis prin care sa traiasca pasnic unii alaturi de altii? Toti cititorii acestei serii se intreaba probabil cum va raspunde acest ultim volum tuturor acestor intrebari. Ei bine, aflati ca nu raspunde la nimic! Absolut nici o intrebare nu isi gaseste raspunsul. Autoarea lasa un final deschis, insa mie mi se pare ca este cea mai proasta varianta de incheiere. Nu aflam alegerea Lenei – pentru ca pur si simplu nu alege, nu aflam ce se intampla cu Hana, daca viitorul ei a.. explodat sau nu pana la urma sau daca procedura de vindecare a avut sau nu erori, nu aflam finalul revolutiei. Da, grupul de invalizi castiga lupta impotriva autoritatilor din Portland, insa asta nu ofera absolut nici un fel de garantie ca restul tarii are parte de aceeasi soarta. Iar o lupta castigata nu schimba cu nimic parerile celor vindecati deja, care sunt majoritari. Deci chiar daca actuala conducere a orasului a pierdut, asta nu inseamna ca victoria invalizilor este finala. Nu inseamna nimic de fapt, pentru ca autoarea nu ofera vreo informatie privind situatia la nivel national. Avem parte de o imagine finala destul de optimista, cu invalizi distrugand fericiti zidul orasului, dar e ridicol sa ne imaginam ca asta ar schimba cu ceva evolutia lucrurilor. Ah, si sa nu uit, pentru un plus de dramatism, tot prin ultimele pagini unul dintre cele mai interesante personaje secundare moare intr-un mod aberant. De obicei, mortile personajelor pozitive sunt folosite pentru a sugera ceva, pentru a acorda un sens mai profund povestii, pentru ca lucrurile bune ale vietii sa fie accentuate tocmai prin pierdera unora dintre ele. In Requiem, personajul moare probabil doar pentru ca finalul sa nu para chiar prea roz. Sa fie si ceva gri in tabloul de final. Lena ii acorda doua momente de tristete prietenei moarte, apoi isi vede mai departe de oscilarea intre cei doi pretendenti. Sa imi doresc sau sa mi se para normal sa mai fi aflat si ce s-a intamplat cu personajul care o iubea pe fata care a murit si care practic traia pentru ea e deja prea mult.. Ah, si sa mai mentionez si faptul ca ni se povesteste cu foarte multa nonsalanta cum o anumita familie isi lasa copilul in varsta de vreo 10 ani in urma, in momentul in care incepe agitatia, fara sa se oboseasca macar sa il caute prin casa?

Pe parcursul povestii am remarcat ca prea multe pagini par sa curga fara nici un rost, pline cu informatii lipsite de importanta. Insa ma gandeam ca poate in ultimele capitole autoarea va reusi totusi sa ofere un final care sa compenseze, sa ma faca sa nu regret ca am citit atatea pagini degeaba. Nu mi-a venit sa cred cand am ajuns la ultimul rand si tot ce am primit a fost.. aproape nimic. In afara de 2-3 lucruri mai importante, restul povestii nu ne spune nimic. Daca mi-as fi imaginat singura finalul fara sa mai citesc si acest volum, ar fi fost probabil exact acelasi lucru ca acum, cand l-am parcurs pe tot. Adica nu as fi avut o imagine mai completa fata de cea de la finalul romanului anterior. Sunt cu atat mai uimita cu cat unele dintre volumele precedente mi se parusera chiar foarte bune. Cumva, am senzatia ca parca aceasta carte nu ar fi scrisa de aceeasi autoare, mi se pare incredibil cat de multe lucruri stupide au aparut in Requiem si mai ales, ce varianta de final a fost prezentata. Ca si cum autoarea ar fi ramas fara idei, ca si cum nu ar fi stiut sa incheie povestea sau sa ofere detaliile necesare unui tablou de ansamblu al lumii pe care a creat-o si i-a lasat pe cititori sa se descurce singuri, sa isi imagineze ce au ei chef. Cateva randuri pe post de morala inteleapta la final si mai departe, nu aveti decat sa va inchipuiti singuri ce s-a intamplat. Eu am citit un ARC, asa ca timp de cateva zile, pana cand romanul va putea fi cumparat, inca imi mai pastrez o speranta firava ca poate in ultimul moment, sfarsitul acesta dezamagitor va fi inlocuit cu unul mai potrivit.

Bile albe:

– Cateva personaje interesante, care au oferit mai mult farmec povestii.

Bile negre:

– Lipsa de substanta, o multime de informatii lipsite de importanta, aspecte neconcordante si finalul frustrant, care lasa totul in aer.

Later Edit:

Pentru ca am vazut ca au aparut deja cateva comentarii la aceasta postare, mi-am dat seama ca ar trebui probabil sa subliniez un lucru. Ceea ce scriu aici, sunt pareri foarte personale, evident. Este imposibil sa recenzezi altfel o carte. Viziunile cititorilor, modul in care percep o poveste si preferintele lor depind de la persoana la persoana. Asta inseamna ca este foarte posibil ca ceea ce nu imi place mie la o carte sa fie exact ceea ce il atrage pe alt cititor la ea. In plus, mi s-a intamplat uneori ca opiniile mele despre unele carti (culmea, in majoritatea cazurilor era vorba despre distopii) sa fie la polul opus fata de parerile majoritatii bloggerilor. De exemplu, in topul preferintelor mele referitoare la romanele distopice YA, seriile Legaminte si Uratii se afla in varf. Iar aceste serii nu numai ca nu au dat nastere prea multor reactii din partea celor ce scriu recenzii, dar au fost cu mult surclasate in topurile cititorilor de catre alte distopii, gen Jocurile Foamei sau Divergent. Asadar, nu as vrea ca parerea mea sa va influenteze si sa va faca sa renuntati la a mai citi Delirium. Nu imi pare rau ca am citit seria, mai ales ca unele dintre cartile anterioare chiar mi-au placut tare. Mai mult, urmeaza sa citesc si cea de-a treia nuvela, Raven, imediat ce va fi publicata. Din punctul meu de vedere, seria chiar merita sa fie incercata, asa ca va sfatuiesc sa o cititi si sa decideti abia la final daca sunteti sau nu de acord cu mine in privinta volumului Requiem.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Pandemonium (seria Delirium, volumul 2) – Lauren Oliver

Annabel (seria Delirium, volum satelit) – Lauren Oliver

Lauren Oliver

Annabel (seria Delirium, volum satelit) – Lauren Oliver

Posted on 24 February 201329 October 2014 by roxtao

Annabel

seria Delirium, volum satelit

Lauren Oliver

Numar pagini: 50

Sinopsis:

Annabel, mama Lenei, a fost mereu un mister – o fantoma in trecutul Lenei. Pana acum.

Descopera-i secretele in minunata poveste originala scrisa de Lauren Oliver, situata in lumea in care se desfasoara si actiunea din Delirium si Pandemonium.

Se presupune ca mama Lenei Halloway, Annabel, s-a sinucis atunci cand Lena avea doar 6 ani. Aceasta este minciuna pe care Lena a crescut crezand-o, dar adevarul este total diferit. Pe cand era o adolescenta rebela, Annabel a fugit de acasa, intalnindu-l exact pe barbatul despre care a stiut ca ii era destinat sa ii devina sot. Lumea era diferita atunci – regulile nu la fel de stricte, iar leacul exista de doar 10 ani. Trecand rapid in prezent, o descoperim pe Annabel intr-o celula murdara din inchisoare, unde nutreste speranta evadarii si insemneaza iar si iar acelasi cuvant pe peretii celulei: Iubire.

Dar Annabel, ca si Lena, este o luptatoare. Prin capitolele ce alterneaza prezentul cu trecutul, Annabel isi dezvaluie povestea din spatele vindecarilor ratate, a mariajului sau, a nasterii fiicelor sale, a intemnitarii si in cele din urma, a indraznetei sale evadari.

Parerea mea:

In ciuda faptului ca in Delirium, primul volum al seriei cu acelasi nume, mama Lenei ne este prezentata doar prin intermediul amintirilor altor personaje, ea reuseste totusi sa capteze interesul cititorului si sa fie unul dintre personajele care intriga cel mai mult. Scurta poveste, Annabel, ne ofera ocazia sa o cunoastem mai indeaproape, atat din perspectiva tinerei rebele care a fost in trecut, cat si in ipostaza femeii inchise de ani intregi intr-o celula a inchisorii.

La fel ca in volumul 2 al seriei, Pandemonium, capitolele alterneaza, oferindu-ne pe rand imagini din trecutul lui Annabel, apoi din prezentul sau. O descoperim astfel pe adolescenta Annabel, cea revoltata de noua lume in care e fortata sa traiasca, rupta de familia ce nu o intelege si dispusa sa isi traiasca viata la limita legalitatii. Mai apoi, descoperim si inceputul relatiei cu cel alaturi de care urma sa intemeieze o familie. Trecutul lui Annabel incepe sa explice intr-o oarecare masura si personalitatea Lenei: originea temperamentului sau ce explodeaza atat de usor la un moment dat, relatia sa cu familia alaturi de care a crescut si diferentele atat de mari dintre ea si sora sa. Iar prezentul ne-o arata pe Annabel in captivitate, inchisa de 11 ani intr-o celula si planuindu-si evadarea.

Mi-au placut mult portretele din copilarie ale celor doua fiice ale sale, Lena si Rachel, diferentele enorme ce se remarcau inca de la varste atat de fragede, precum si paralela fin realizata dintre relatia Lenei cu Rachel si relatia lui Annabel cu propria-i sora, Carol. In ambele cazuri, personalitatile surorilor sunt atat de diferite incat acestea sunt din start in tabere diferite, neavand nici o sansa nu doar sa se ajute una pe alta, dar nici macar sa isi ofere intelegere sau sprijin moral. Ceea ce mi s-a parut totusi un pic nerealist si exagerat este modul in care Annabel isi priveste fiicele. In timp ce Lenei ii sunt dedicate majoritatea gandurilor, amintirilor si sperantelor lui Annabel, Rachel este folosita doar pentru a se realiza un contrast cat mai mare cu Lena. Mentiunile la firea mai rece a lui Rachel par doar o explicatie pentru a scuza intr-o oarecare masura afectiunea scazuta a mamei sale fata de ea.

Totusi, povestirea nu ofera prea multe detalii. Raman o multime de aspecte ascunse, iar volumul, in loc sa clarifice unele taine, da nastere unui numar si mai mare de secrete. Primim cateva indicii subtile care incep sa se lege intre ele, insa nu sunt suficiente pentru ca firul sa fie complet. Nici personalitatea lui Annabel nu ne este dezvaluita in totalitate. Cu toate ca povestea este narata la persoana intai si avem acces deci la gandurile si sentimentele protagonistei, nu ai cum sa iti faci o idee completa privind adevaratul caracter al acesteia si al tuturor motivelor ce stau in spatele deciziilor pe care le-a luat de-a lungul timpului. Per ansamblu, aceasta povestire scurta nu face decat sa te intrige mai mult, sa te faca mai curios sa descoperi si sa descalcesti ghemul de intrigi.

Bile albe:

– Detaliile privind stadiul in care se afla lumea in perioada adolescentei lui Annabel, detalii ce reliefeaza modul extrem in care a evoluat societatea, viziunea noua asupra acestui personaj si indiciile ce reusesc sa se strecoare printre randuri.

Bile negre:

– Numarul mult prea scazut de pagini. Inteleg ca este un short story si ca poate intentia autoarei nu a fost sa dezvaluie prea mult, ci doar sa creasca gradul de curiozitate al cititorului, insa chiar si asa, 50 de pagini este prea putin. Povestea pare pe alocuri prea grabita, unele capitole se incheie prea abrupt, iar senzatia finala este ca ai citit mai mult o schita si nu un short story normal.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Delirium (seria Delirium, volumul 1) – Lauren Oliver

Hana (seria Delirium, volum satelit) – Lauren Oliver

Lauren Oliver

O zi din sapte – Lauren Oliver

Posted on 30 November 201229 October 2014 by roxtao

Disponibil la: Libris

Colectia: Literatura universala

Traducerea: Laura Frunza

Numar pagini: 384

Sinopsis:

Daca ai avea o singura zi de viata, cum ai alege s-o traiesti? Si daca ai sti ca vei muri, ce moment ai vrea sa retraiesti?

Acestea sunt intrebarile pe care si le pune tanara Samantha Kingston, in cele sapte zile aproape identice pe care le traieste si retraieste pentru a indrepta o greseala pe care trebuie mai intai s-o descopere. Ea pare sa duca o viata perfecta: face parte din grupul celor mai populari elevi, are ca iubit pe cel mai tare baiat din scoala, are un grup de prietene cu care imparte totul si aproape tot ce isi doreste. Dar oare e chiar asa? Dupa o petrecere aparent ratata, sufera un accident de masina si moare. Apoi se trezeste a doua zi si o ia de la capat. Si apoi iar. Si iar. Ziua de 14 februarie, care ar fi trebuit sa fie o zi ca oricare alta in viata ei, devine ultima ei zi din viata. De sapte ori. Ce trebuie sa faca Samantha pentru a iesi din aceasta bucla temporala si pentru a-si salva sufletul si pe cei din jurul ei?

Parerea mea:

Mai citisem seria distopica Delirium a autoarei Lauren Oliver si imi placuse mult stilul ei, insa atunci cand am citit sinopsisul romanului O zi din sapte parca nu imi trezise interesul in aceeasi masura, in ciuda ideii unice. O fata care are un accident fatal, insa a doua zi se trezeste. Si realizeaza ca ziua accidentului se repeta. De sapte ori la rand. Sapte sanse sa isi repare greselile. Sapte sanse sa se salveze pe ea si pe cei dragi. Sapte sanse sa descopere secrete adanc ingropate, secrete ce reprezinta cheia iesirii din cosmarul in care e blocata.

Am avut totusi ocazia sa o citesc si trebuie sa spun ca m-a lasat fara cuvinte. Este halucinanta cartea! Nu doar ca povestea este foarte originala, dar stilul in care este scrisa te face sa simti… enorm! Si ceea ce e mai ciudat este…CONTINUAREA AICI.

Lauren Oliver

Pandemonium (seria Delirium, volumul 2) – Lauren Oliver

Posted on 9 June 201229 October 2014 by roxtao

Pandemonium

seria Delirium, volumul 2

Lauren Oliver

Numar pagini: 375

Sinopsis:

„I’m pushing aside the memory of my nightmare, pushing aside thoughts of Alex, pushing aside thoughts of Hana and my old school, push, push, push, like Raven taught me to do. The old life is dead. But the old Lena is dead too. I buried her. I left her beyond a fence, behind a wall of smoke and flame.”

Lauren Oliver delivers an electrifying follow-up to her acclaimed New York Times bestseller, Delirium. This riveting, brilliant novel crackles with the fire of fierce defiance, forbidden romance, and the sparks of a revolution about to ignite.

Parerea mea:

Volumul al doilea al seriei Delirium este muuult, mult mai bun decat primul! Prima carte a seriei, Delirium, mi s-a parut intr-adevar bine scrisa, cu o poveste frumoasa si cu fiecare detaliu atent examinat si descris. Mi-a placut, dar cumva, nu m-a impresionat la fel cum au facut-o alte romane distopice aparute in ultimul timp. Singurul aspect intr-adevar surprinzator mi s-a parut a fi exact ideea centrala a cartii, cea conform careia dragostea este o boala. Ma asteptam ca lectura volumului cu numarul 2 sa imi lase impresii asemanatoare, dar se pare ca m-am inselat. Pandemonium este de zeci de ori mai bun decat Delirium! Povestea evolueaza in directii nebanuite, personajele noi sunt captivante, iar cele cunoscute au parte si ele de niste schimbari uimitoare. Iar starea de suspans dureaza de la prima pana la ultima pagina. Autoarea nu a evitat sa introduca in poveste si fragmente tragice care iti provoaca fiori si te determina sa te gandesti la cat de usor poti pierde totul intr-o singura clipa: de la hrana sau adapost, pana la oameni dragi.

Actiunea se desfasoara alternativ, pe doua planuri temporale: pe de-o parte aflam ce se intampla cu Lena din momentul in care ajunge in salbaticie, iar pe de alta parte, descoperim viata ei la cateva luni dupa aceea, cand s-a reintegrat in societate sub o identitate falsa, lucrand pentru Opozitie – grup format din cei care incearca sa revina la o lume in care dragostea este ceva normal si fiecare persoana are dreptul de a alege modul in care vrea sa isi traiasca viata. Oscilam intre cele doua planuri – Atunci si Acum – odata cu fiecare capitol, intrucat acestea ne sunt prezentate intercalat. Avem parte deci de o doza dubla de emotii, deoarece aproape fiecare capitol se incheie intr-un mod care te lasa cu sufletul la gura. Actiunea te prinde atat de mult incat uiti orice banuiala, temere sau speranta pe care ti-ai facut-o inainte de a deschide cartea. Daca in momentul in care am terminat Delirium si Hana aveam in minte o multime de intrigi si presupuneri si asteptam sa descopar daca se vor confirma in volumul urmator, atunci cand am inceput Pandemonium am uitat absolut orice gand anterior. Abia cand am trecut de jumatate m-am gandit prima data la modul in care imi imaginam ca va continua povestea Lenei.

Pe langa cele trei categorii sociale cunoscute din primul volum, respectiv cetatenii obisnuiti si guvernantii care sustin operatia impotriva bolii Amor Deliria Nervosa, reformatii ce au ales sa evadeze si sa traiasca in salbaticie si simpatizantii care ii sprijina pe ascuns, din interior, in Pandemonium facem cunostinta cu alte doua tipuri de mini societati, care au o importanta majora in dezvoltarea actiunii: anarhistii – reformati care au ca unic scop distrugerea oricarei urme de civilizatii si sunt in conflict atat cu reformatii obisnuiti cat si cu populatia care traieste in orase si „oamenii sobolani”. Recunosc ca desi acestia din urma, “oamenii sobolani”, nu constituie una dintre cele mai delicate imagini, ofera poate unul dintre cele mai interesante aspecte ale cartii. Este vorba despre o societate ascunsa, inchisa, nelegata prin nici un fel de interes de orice se afla in afara lumii lor (cel putin la prima vedere), iar existenta lor ofera o noua perspectiva extrem de sumbra asupra noului mod in care a evoluat lumea in care traieste Lena. Descoperi ca lucrurile sunt de fapt mult mai profunde decat credeai, iar sistemul impus de noua conducere afecteaza societatea in moduri la care nici nu te-ai fi gandit. Si in paranteza fiind spus, „casa” lor m-a dus cu gandul direct la subteranele descrise de Anne Rice in Cronicile Vampirilor, descrierea acesteia sadindu-ti acelasi sentiment intunecat.

Finalul cartii te lasa fara cuvinte! Ma asteptam la o astfel de intamplare, dar modul si timpul in care a ales autoarea sa o prezinte este frapant. Nu am nici cea mai vaga idee cum va evolua povestea Lenei si mi se pare ca pana in Martie 2013, cand va aparea volumul 3 al seriei Delirium – Requiem, voi sta ca pe ace.

Bile albe:

– Lena evolueaza atat de mult incat la un moment dat nu iti vine sa crezi ca este acelasi personaj din Delirium, fata cuminte, timida, ascultatoare, nesigura, careia nu i se putea reprosa nimic niciodata. Noua Lena poate fi incadrata cu usurinta in categoria eroinelor admirabile, puternice, curajoase, care aleg mereu doar calea care li se pare lor corecta, fara a se lasa influentate de cei din jur. Cu toate acestea, nu isi pierde bunatatea, ramanand o fire sensibila, in ciuda straturilor dure pe care si le-a construit in ultimele luni. Este o placere sa ii urmaresti evolutia, sa vezi cum se transforma usor usor exact in personajul pe care iti doreai poate sa il cunosti in Delirium.

Bile negre:

– Pe parcursul volumelor anterioare, Delirium si Hana, s-au acumulat o serie de mistere care nu sunt amintite nici macar in treacat in Pandemonium. Mi-ar fi placut ca scriitoarea sa aleaga dezvaluirea a cel putin cateva taine, chiar si partial, deoarece altfel suspectez ca urmatorul volum va fi extrem de incarcat, iar destainuirile ar putea fi intr-o oarecare masura coplesitoare.

– Desi noua poveste de dragoste care ia nastere in Pandemonium este cea care da farmec intregului volum, mi se pare ca aceasta are loc parca putin prea devreme. Din punctul meu de vedere, cele cateva luni care au trecut de la intamplarile descrise in Delirium nu sunt indeajuns pentru a sterge pierderile suferite si pentru a oferi spatiul necesar pentru o noua iubire.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Spulbera-ma (seria Atingerea lui Juliette, volumul 1) – Tahereh Mafi

Insurgent (seria Divergent, volumul 2) – Veronica Roth