Tag: recenzie carte

Disponibil la: Editura TREI

Colectia: Young Fiction Connection

Traducerea: Sigrid Crasnean

Numar pagini: 232

Sinopsis:

Un thriller pentru adolescenti. Un succes international. Citeste primul volum al trilogiei Alba-ca-Zapada!

E cea mai grea iarna din ultimii ani; strazile din Tampere, Finlanda, sunt inghetate si acoperite de zapada. Si nimic nu contrasteaza mai tare cu albul zapezii decat sangele.

Lumikki Andersson, o adolescenta in varsta de 17 ani, locuieste singura si urmeaza cursurile unui liceu de arte. Si-a facut o regula din a nu se implica in lucruri ce nu o privesc. Totusi, aceasta regula este pusa la incercare in ziua in care Lumikki gaseste bancnote patate de sange in camera obscura a liceului. Dandu-si seama ca trei elevi de la liceul sau au un amestec in acest incident, Lumikki se trezeste prinsa in hatisul unei afaceri internationale cu droguri. Viata ii este pusa in pericol.

Acum si adolescentii au o Lisbeth Salander a lor!

Parerea mea:

Cred ca nimeni nu poate nega talentul autorilor nordici de a crea suspans si de a-si prinde cititorii in mrejele povestilor pe care le scriu. Salla Simukka nu face exceptie, desi romanul ei, Rosu ca sangele este unul pentru adolescenti, iesind deci din tiparele literaturii politiste scandinave cu care suntem obisnuiti.

Mi s-a parut foarte interesant mixul pe care il foloseste autoarea: pe de-o parte, utilizeaza elemente des intalnite in literatura de suspans nordica, insa pe de alta parte, traseaza o linie clara ce o diferentiaza de aceasta. Gandindu-ma la mai multe aspecte ale povestii, imi dau seama ca sunt tentata sa spun acelasi lucru despre fiecare: ca intr-un fel, seamana cu alte romane scrise de autori scandinavi dar ca in acelasi timp, parca sunt totusi foarte diferite. Sa o luam pe rand. In general, acest tip de literatura nu ma captiveaza total de la primele 2-3 capitole, desi elementul care declanseaza actiunea este prezentat inca de la inceput. La fel s-a intamplat si in cazul de fata. Dar totodata, faptul ca in aceasta carte personajele centrale sunt niste adolescenti, mi-a trezit interesul mai mult ca de obicei. Iar odata ce atentia mi-a fost acaparata, nu am mai lasat cartea din mana si nu am realizat cand au trecut orele pana cand am ajuns la ultima pagina. O alta dovada a acestui aspect ingenios legat de amestecul de elemente originale cu altele tipice este insasi protagonista. Daca de obicei dam peste politisti, detectivi, avocati sau ziaristi care investigheaza anumite cazuri, de data aceasta avem de-a face cu o eroina aflata inca la liceu, care ajunge sa fie prinsa intr-un complot fara sa vrea. Personaj cum nu se poate mai diferit asadar fata de gama de protagonisti preferati de obicei in acest gen literar. Insa in mod surprinzator, am regasit trasaturile eroilor din alte povesti in personalitatea lui Lumikki Andersson. La fel ca majoritatea acestor protagonisti clasici, eroina Sallei Simukka este o fire singuratica, misterioasa, destul de sarcastica si distanta. Cu o inteligenta peste medie, cu abilitati uimitoare de camuflare, de adaptare la situatii noi si de infruntare a primejdiilor (castigate insa in circumstante nu foarte fericite), Lumikki reuseste sa descurce itele unui mister mult mai complex decat se banuia la inceput. Ceea ce sta totusi la baza personalitatii protagonistei este o drama, asa cum se intampla adesea in cazul personajelor care investigheaza cazurile suspecte cu atat de mult succes. Daca pana acum eram obisnuiti cu drame ce tineau de familii destramate, crime in cadrul familiilor, pierderea vreunui coleg intr-o infruntare cu raufacatorii sau alte lucruri similare, de data aceasta descoperim ca ceea ce a modelat caracterul eroinei este un sir lung de ani traiti sub spectrul terorii.

Mi-a placut modul in care se imbina povestea unor adolescenti rasfatati cu aspectele intunecate ale societatii si cum protagonista reuseste sa faca trecerea dintr-o zona in alta atat de subtil. Autoarea ilustreaza cu abilitate atat scenele din viata de zi cu zi a liceenilor, cat si tablourile din lumea drogurilor, a traficantilor, a criminalilor, a politistilor corupti, etc. In plus, impleteste firele narative din trecut si prezent si mentine astfel un ritm alert, oferind cititorului flash-uri din trecutul personajelor si pastrand pana spre final nu doar un singur mister, ci mai multe taine ce trebuie descoperite. Am fost surprinsa de asemenea de realismul cu care au fost construite personajele secundare, adica cei trei adolescenti implicati in acelasi complot in care se trezeste si Lumikki . Desi la prima vedere pot parea cliseice, personaje-tip ce nu au cum sa iti rezerve vreo surpriza, in scurt timp incep sa ti se dezvaluie intr-un mod diferit, facandu-te sa intelegi ca invelisul acela cliseic nu era decat o masca, iar ceea ce se ascunde sub ea e diferit.

Rosu ca sangele este una dintre acele carti capabile sa cucereasca in egala masura publicul tanar ca si pe cel adult. Are toate elementele unui thriller bun, insa majoritatea scenelor sunt mai soft decat in alte romane similare, mai putin sangeroase sau socante. Romance-ul isi face simtita prezenta vag, insa intr-o maniera originala, deloc siropoasa si total iesita din tipare. Povestea contine destul de multe elemente atractive pentru ca adolescentii sa fie captivati de ea, iar intriga este indeajuns de inteligent construita incat sa provoace si un cititor adult, iubitor de literatura politista, suspans si rasturnari de situatie neasteptate.

Multumesc Editurii TREI pentru sansa de a citi acest roman.

Bile albe:

Atmosfera tipica literaturii nordice, un fir narativ surprinzator si o tensiune continua, care te face din ce in ce mai curios sa descoperi adevarurile ascunse, pe masura ce avansezi cu lectura.

Bile negre:

Desi surprinzatoare dintr-un anumit punct de vedere, identitatea Ursului Polar mi s-a parut ca nu a avut totusi efectul spectaculos pe care il anticipam. Imi imaginam ca va fi cineva cunoscut si probabil din acest motiv am fost vag dezamagita ca nu am aflat prea multe de fapt, in ciuda dezvaluirilor facute cu privire la acest personaj.