recenzie carte – Page 45

Candy – Kevin Brooks

Posted on 20/05/201329/10/2014 by roxtao

Candy

Kevin Brooks

Data aparitie: 01 martie 2006

Numar pagini: 384

Sinopsis:

Atunci cand Joe o intalneste pe Candy, scenariul pare unul obisnuit: baiat-cunoaste-fata. Discuta la o cafea, ea ii da numarul ei de telefon, el ii scrie un cantec. Dar apoi Joe este atras in lumea lui Candy – o lume a drogurilor, a violentei si a disperarii. Pe masura ce adevarul intunecat despre Candy iese la suprafata, Joe se trezeste fata in fata cu primejdii reale, la fiecare pas. In curand, emotiile contradictorii ale lui Joe incep sa le oglindeasca pe cele ale lui Candy, iar el intelege ca dragostea chiar ar putea sa merite o astfel de lupta. Aceasta poveste halucinanta despre durere, pericol si speranta va captiva cititorii tineri.

Parerea mea:

Despre Candy am auzit prima data pe blogul Alexandrei si tot datorita ei am reusit si sa citesc romanul. Ii multumesc asadar pentru o poveste marcanta, pentru sansa de a citi o carte atat de complexa si uimitoare. Si de asemenea, pentru rabdarea de care a dat dovada, intrucat am reusit sa parcurg volumul abia dupa cateva luni de cand mi l-a trimis 😀

Am mai citit pana acum o singura carte a autorului, Martyn Pig. Pana acum, am ramas cu impresia ca povestile lui Kevin Brooks au o nuanta de incredibil, insa in mod ciudat, isi pastreaza veridicitatea. Scenariile lui par mai degraba intamplari reale, dar spectaculoase, de genul acelora ce ar putea face subiectul unor emisiuni sau documentare ce demonstreaza ca uneori, viata bate filmul. In contrast cu evenimentele uneori surpinzatoare, mi se pare ca autorul are un stil unic, usor de recunoscut, care uimeste tocmai prin realism, prin normalitatea introspectiilor si a gesturilor personajelor. Candy este un amalgam de povesti. O poveste de iubire, una de actiune, o poveste despre familie, una despre lumile ascunse din mijlocul societatii, una despre suflete pierdute, una despre regasirea drumului. Fiecare este la fel de realista si impresionanta, insa toate sunt puse cumva in plan secundar. In fata tuturor sta o poveste ce vorbeste despre transformare, despre trecerea de la puritate si inocenta la maturizare si la constientizarea unei realitati adesea prea crude.

Toti stim ca in timp ce noi ne bucuram de normalitate, undeva prin apropiere exista o lume total diferita. O lume a dependentilor de droguri, o lume a prostitutiei, o lume in care multi se trezesc atunci cand este prea tarziu si nu mai au cum sa iasa din ea, o lume a sclaviei moderne, a crimelor, a abuzurilor, a oamenilor fortati sa se piarda pe ei insisi si sa paseasca pe un drum mai intunecat decat infernul. Pentru ca nici un iad nu poate fi mai terifiant decat realitatea acelor oameni. Toti stim lucrurile acestea, suntem constienti ca viata unor persoane este infioratoare, insa nu stiu in ce masura constientizam cu adevarat prin ce trec ele. Cum decurge o zi din viata lor, prin ce trec in fiecare clipa, ce este in mintea lor si cat de departe sunt de noi, chiar si atunci cand ne intersectam pe o strada aglomerata. Despre asta vorbeste Candy. Despre un baiat obisnuit si o fata candva obisnuita, dar care a ajuns acum intr-un univers total diferit. Insa drumurile lor ajung intr-un punct comun si in loc sa mearga fiecare mai departe, cei doi ajung sa se cunoasca. Si fiecare dintre ei vine cu propria-i lume in intampinarea celuilalt. O lume normala si o lume intunecata. Baiatul are pentru prima data contact cu adevaruri socante si dureroase, constientizeaza cu adevarat ce inseamna toate acele lucruri de care pana atunci doar auzise. Iar fata isi aminteste ca in spatele dependentelor, a degradarii, a amenintarilor, a crimelor si a groazei, exista inca vieti banale, lipsite nu de greutati, dar de toate acele aspecte infioratoare.

Desi tratand teme dramatice, cartea este intr-un fel lipsita de dorinta de a epata. Kevin Brooks pune pur si simplu o realitate urata pe hartie, insa fara sa faca prea mult tam tam din asta. Intr-un fel, e ca si cum ti-ar spune ca lucrurile rele exista pur si simplu si se intampla in fiecare zi, chiar daca cei mai multi dintre noi inchidem ochii atunci cand auzim despre ele. Trebuie sa le tratezi ca atare, fara sa te miri, fara sa fii socat. Ar fi o ipocrizie sa pari surprins. Exact asta spuneam la inceput referitor la stilul autorului. Este atat de normal, atat de realist, incat ai impresia ca personajele sunt reale si ca tu nu faci decat sa le asculti gandurile. Fara incercari de a inflori ceva, fara impodobiri, cu balbaieli, cu incoerente, cu momente in care personajele trec de la o stare la alta, cu ganduri haotice, temeri, emotii si sentimente brutal de sincere. In ciuda tuturor intamplarilor uneori dramatice, protagonistul se pierde adesea in gama de emotii noi pe care le experimenteaza, actioneaza impulsiv, uita pentru cateva clipe tot ce ar trebui sa faca, tot ce ar trebui sa spuna, uita de consecinte si reguli, ignora totul in jur, iar uneori nici macar nu isi da seama de ce procedeaza asa, nu constientizeaza nimic din ceea ce i se intampla si nici nu il mai intereseaza ceea ce stie ca se va intampla. Joe se indragosteste pentru prima data, insa noile lui sentimente nu vin la pachet cu vise utopice, cu fantezii inocente si imposibile, asa cum se intampla in cazul celor mai multi adolescenti. Constiinta realitatii nu ii permite asta. Insa schimbarile prin care trece ii dau curajul de a incerca imposibilul, indiferent de urmari.

Candy este… altfel. Altfel fata de alte romane pentru tineri, cu un subiect diferit, o abordare originala si un stil unic. Te marcheaza, te obliga sa privesti altfel lumea, iti arata viata din unghiuri neasteptate. Iti demonstreaza ca o greseala mica te poate arunca uneori pe un drum gresit fara ca tu sa realizezi asta decat atunci cand este prea tarziu ca sa te mai intorci, ca sa mai ai scapare. Ca realitatea este nedreapta si cruda. Ca uneori nu exista nici un erou care sa vina sa te salveze sau ca pana si atunci cand cineva iti intinde o mana sa te scoata din infern, tot de tine depinde sa te ridici cu adevarat si sa iesi de acolo. Daca aveti ocazia, nu ezitati sa cititi Candy. Ofera enorm de mult, in doar 350 de pagini.

Bile albe:

– Aproape toate elementele care compun aceasta poveste pot intra aici: povestea, personajele, realismul, stilul, temele secundare, abordarea unor aspecte delicate, povestile ce se tes atunci cand citesti printre randuri, totul.

Bile negre:

– Actiunea incepe prea lent, intriga se tese incet, aproape punandu-ti rabdarea la incercare, mai ales ca in unele momente, dezordinea din mintea protagonistului, blocajele acestuia si gandurile uneori repetitive contribuie si ele la asta. La un moment dat, chiar aveam impresia ca autorul nu va avea curaj sa isi duca subiectul pana la capat, ca a lansat un scenariu pe care nu va reusi sa il puna in valoare asa cum speram. Cred ca actiunea a inceput de fapt exact atunci cand imi scazuse interesul la un nivel minim si cand eram la un pas sa aman continuarea lecturii pentru alte cateva saptamani. Asa ca daca urmeaza sa cititi Candy, fiti rabdatori. Romanul va deveni cu adevarat inrobitor.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Martyn Pig: Ultima saptamana cu tata – Kevin Brooks

Numere (seria Numere, volumul 1) – Rachel Ward

Raluca Marchis

Corporatistul – Raluca Marchis

Posted on 13/05/201329/10/2014 by roxtao

Corporatistul – Raluca Marchis

Editura: Tracus Arte

Anul aparitiei: 2012

Numar pagini: 226

Sinopsis:

Corporatiile au un innascut spirit creator. Precum marile civilizatii ale lumii, au darul de a lasa posteritatii o cultura bogata, o valoroasa mostenire materiala si spirituala, o terminologie care isi trece cu viteza notiunile de la stadiul de neologisme direct in vocabularul matern. Un exemplu graitor in acest sens este conceptual de training. S-a nascut dintr-o nevoie evidenta a companiilor de a-si instrui personalul, de a impleti cunoasterea specifica cu abilitatile si competentele angajatului pentru a-l ajuta sa performeze, sa isi indeplineasca cu succes job description-ul. Au creat un department separat insarcinat cu pregatirea profesionala a celorlalte. Membrii lui sunt un fel de profesori improvizati, care se numesc traineri si care asimileaza o mare cantitate de informatie pentru a o putea transmite mai departe celor direct implicati in punerea lor in practica. Pe toata durata cursului acestia se numesc trainers, iar informatia propiu–zisa pe care trebuie sa o invete o servesc sub forma unui material de training.

Parerea mea:

Nu as fi crezut ca mediul corporatist ar putea deveni subiect de carte. Cel putin, nu al unei astfel de opere, poate doar al vreunei carti ce te invata retete miraculoase de reusita in domeniul profesional. In beletristica insa, de cele mai multe ori, locul de munca (fie el intr-o multinationala sau nu) reprezinta ori un cadru neutru in care se desfasoara actiunea de care are parte personajul, ori doar o mentiune subtila ce completeaza imaginea protagonistului. Aproape niciodata locul de munca nu este punctul central al povestii. Am fost curioasa in ce mod va reusi autoarea sa trateze ideea, cu atat mai mult cu cat de ani buni am ajuns personaj intr-o poveste destul de similara.

Romanul Corporatistul zugraveste perfect modul in care un job intr-o corporatie reuseste sa te rapeasca pe tine insuti, sa te transforme aproape intr-un robot, pana in momentul in care nici macar in putinul timp liber ramas nu mai ai idee cine esti cu adevarat. Cartea pare scrisa in special pentru cei care au luat-o pe aceasta cale, descoperind la un moment dat ca sunt pe… CONTINUAREA AICI.

Ioana Visan

The Impaler’s Revenge (seria The Impaler Legacy, volumul 1) – Ioana Visan

Posted on 09/05/201329/10/2014 by roxtao

The Impaler’s Revenge (seria The Impaler Legacy, volumul 1) – Ioana Visan

Disponibil aici: Smashwords sau Amazon

Numar pagini: 64

Site-ul autoarei: Ioana Visan Official Website

Sinopsis:

Intr-o lume plina de vampiri, Romania este cel mai cel mai sigur loc de pe pamant. Datorita Micului Consiliu, de peste cinci secole nici un vampir nu a mai pus piciorul pe pamant romanesc. Dar intr-o zi, Lianei Cantacuzino, membra a Micului Consiliu si descendenta a uneia dintre cele mai vechi familii nobile ii este comandat sa aduca in tara un vampir sub acoperire. Intra in scena Maximilien Hess, un vampir in varsta de o mie de ani determinat sa destrame ordinea lucrurilor.

Deodata, Liana se trezeste in situatia de a-l apara pe Hess in loc sa ii puna pe Panduri sa il ucida. Cu ajutorul prietenilor ei de incredere, Rodica Ghica si Stefan Sturdza si al martorului inocent, doctorul Jesse Carver, Liana trebuie sa afle ce se intampla si ce ii ascunde Presedintele. Atunci cand aceste lucruri sunt dezvaluite, secretul lui Hess schimba totul.

The Impaler’s Revenge este prima nuvela din seria The Impaler Legacy, o saga cu vampiri ca nici o alta.

Parerea mea:

Dupa parcurgerea volumului de povestiri Blue Moon Cafe Series: Where Shifters Meet for Drinks asteptam cu interes urmatorul proiect al autoarei Ioana Visan, careia ii multumesc pentru sansa de a citi aceasta poveste. De data aceasta, este vorba de o serie de nuvele cu vampiri, insa departe de cliseele utilizate in literatura contemporana.

Mi-a placut enorm de mult modul in care autoarea si-a construit povestea! Incepand de la originea si modul de organizare al Consiliului, secretul surprinzator al persoanelor care il formeaza – membrii ai familiilor nobile stravechi, existenta Pandurilor – luptatori antrenati sa protejeze tara de vampiri si pana la stilul de viata al protagonistei, stil ce imbina luxul, puterea si exclusivismul cu activitati banale, precum sedintele referitoare la aspectul orasului, totul se combina intr-un mod interesant si foarte original. In unele momente, nuvela mi-a adus in minte atat cateva legende din perioada de dinainte de anii ’90, cat si unele profetii care se vehiculeaza in ultimii ani cu privire la Romania viitorului. Amestecul de fantastic si normal se realizeaza armonios, povestea avand indeajuns de multe aspecte de zi cu zi incat sa nu te gandesti in nici un moment ca vreun fir pare fortat sau lipsit de veridicitate, in ciuda existentei vampirilor si a unor secrete total neobisnuite. Iar nuantele inspirate din istorie aduc un plus de farmec intregii povestii.

Ceea ce nu m-a incantat foarte mult a fost faptul ca personajele raman cumva la distanta, nu ajungi sa le cunosti indeajuns, sa le patrunzi in minte, sa te simti atasat de ele. In ciuda faptului ca de multe ori gandurile protagonistei sunt destul de directe, lipseste totusi apropierea dintre cititor si personaj. Am fost surprinsa de aspectul acesta, intrucat in celalalt volum al autoarei, Blue Moon Cafe Series: Where Shifters Meet for Drinks, au existat cateva personaje pe care le-am simpatizat din primul moment si care au devenit tot mai interesante pe masura ce am inaintat in poveste. Totusi, am apreciat relatia protagonistei cu prietenii ei, Rodica si Stefan. In ciuda faptului ca nu sunt foarte multe scene in care sa fie evident cat de stransa este relatia acestora, autoarea reuseste sa iti transmita aproape fara sa iti dai seama cat de mult inseamna prietenia lor.

Un alt aspect care m-a surprins in mod placut este modul in care eroina il percepe pe vampirul Maximilien Hess. Liana a fost invatata de cand s-a nascut ca vampirii sunt creaturi destul de rele, ce nu trebuie sa paseasca pe teritoriul tarii. A reusit sa treaca de acele idei preconcepute – la un moment dat se povesteste chiar o intamplare din Londra ce implica o relatie de amicitie cu unii vampiri – si il trateaza indeajuns de politicos, iar mai apoi chiar familiar pe Max. Se simte o anumita chimie intre ei, fara a fi insa exagerata. Totusi, am fost uimita sa descopar ca in ciuda acestei familiarizari si a unor indicii care sugereaza vag la un moment dat posibilitatea a ceva mai mult, Liana isi pastreaza intacte impresiile despre vampiri. Da, unii dintre ei sunt in regula, insa protagonista este foarte constienta de diferentele dintre ei si oameni si de barierele care despart cele doua categorii. Oricat de mult s-ar acomoda cu prezenta unui vampir, Liana nu ar avea nici cea mai mica ezitare sa il ucida daca acesta ar face vreun pas gresit.

Sunt putin nelamurita cu privire la cadrul temporal in care are loc actiunea si la modul in care functioneaza societatea din lumea prezentata in aceasta poveste. Nu am inteles daca evenimentele se petrec intr-un viitor ipotetic in care existenta vampirilor este cunoscuta de toata lumea sau daca intamplarile au loc in prezent, iar vampirii, Micul Consiliu si Pandurii sunt un secret pentru majoritatea oamenilor, actionand din umbra si fiind asadar o taina impartasita numai de cateva persoane. Desi inclin sa cred prima varianta, mi s-a parut ca exista indicii pentru ambele, asa ca mi-as fi dorit sa descopar cateva detalii care sa imi clarifice acest aspect.

Bile albe:

– O abordare originala a povestilor cu vampiri si combinatii interesante formate din legende din trecut, ipoteze si preziceri din viitor si probleme din prezentul cotidian.

Bile negre:

– Portretele parca prea vagi ale protagonistilor. Tinand cont de faptul ca numarul de pagini al acestui prim volum nu este foarte ridicat si mai ales ca e vorba despre o serie, este posibil ca personajele sa fie „finisate” in cartile urmatoare, insa mi-ar fi placut sa am o imagine mai complexa a acestora inca de la inceput.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Blue Moon Cafe Series: Where Shifters Meet for Drinks – Ioana Visan

Molima (seria Molima, volumul 1) – Guillermo Del Toro & Chuck Hogan

Kiera Cass

The Elite (seria Alegerea, volumul 2) – Kiera Cass

Posted on 30/04/201329/10/2014 by roxtao

The Elite

seria Alegerea, volumul 2

Kiera Cass

Numar pagini: 323

Sinopsis:

Treizeci si cinci de fete au venit la palat pentru a concura in Alegere. Toate, in afara de sase dintre ele au fost trimise acasa. Si numai una va deveni sotia Printului Maxon si va fi incoronata printesa a Illeei.

America inca nu stie sigur cine este in inima ei. Atunci cand este cu Maxon, e prinsa in noua relatie ce ii taie respiratia si nici macar nu viseaza sa fie cu altcineva. Dar de fiecare data cand il vede pe Aspen facand de garda prin palat, e coplesita de amintirile vietii pe care planuiau sa o petreaca impreuna. Cum grupul s-a restrans la Elita, celelalte fete sunt mult mai determinate sa il castige pe Maxon – iar America e presata de timp sa ia o decizie.

Exact cand America e sigura ca a luat o hotarare, o pierdere devastatoare o face sa puna din nou totul sub semnul intrebarii. Si in timp ce se straduieste sa isi imagineze cum va arata viitorul ei, rebelii violenti care au decis sa rastoarne monarhia devin tot mai puternici iar planurile lor ar putea sa ii distruga sansa de a avea parte de un happy end.

Parerea mea:

Am asteptat luni de zile volumul acesta. Desi cu un scenariu destul de frivol si usurel, prima carte din serie mi-a placut foarte mult. Nuvela The Prince mi-a adus un maxim de incantare, asa ca nu e de mirare ca asteptarile mele privind volumul 2 al seriei erau destul de ridicate. Ma asteptam sa fie cel putin la fel de bun ca prima carte, daca nu chiar mai bun. Sunt inca uimita de cat de slaba mi s-a parut continuarea aceasta! Dezamagirea e cu atat mai mare cu cat asteptasem atata timp sa o citesc, iar primele scene promiteau o lectura minunata. Iar apoi, usor, usor, totul incepe sa se degradeze, sa devina plistisitor, pe alocuri enervant, obositor si lipsit de logica. Cred ca am terminat cartea in doar doua zile pentru ca incercam sa citesc cat mai repede in speranta ca voi ajunge odata la partea in care totul va reveni la normal si povestea va fi din nou captivanta. Din pacate, din punctul meu de vedere, asta nu s-a intamplat. Autoarea putea face atat de multe in volumul acesta, existau atatea fire pe care le putea explora, atatea directii in care se putea indrepta, putea dezvolta intrigi surprinzatoare, momente care sa te tina cu sufletul la gura si sa creeze o continuare perfecta a povestii. In schimb, prefera sa se axeze pe drame stupide, pe oscilatiile Americii privindu-i pe cei doi baieti, pe teama de responsabilitate si pe zeci si zeci de presupuneri absurde, lipsite de orice suport. Asta este tot ce se intampla in carte! America il vrea pe Maxon atunci cand este alaturi de Maxon, apoi se intalneste cu Aspen si il vrea pe Aspen, apoi da nas in nas cu Maxon si il vrea din nou pe el si tot asa. Le cere amandurora timp de gandire, insa nu pare sa faca nimic pentru a se decide odata. Apoi se gandeste ca ar putea cu adevarat sa fie printesa, dupa cateva momente realizeaza ca de fapt nu e in stare, ca restul fetelor sunt mai bune decat ea, pentru ca dupa 2 pagini sa devina din nou sigura ca poate indeplini acest rol. Mai mult, in majoritatea timpului isi construieste tot felul de scenarii lipsite de sens despre Maxon, ii creeaza acestuia un portret imaginar departe de adevar, bazat numai si numai pe presupunerile ei si nu ii ofera nici o sansa sa se apere. Atitudinea ei fata de el este bazata nu pe comportamentul adevaratului Maxon ci pe imaginea acestuia din mintea ei. Nu conteaza de cate ori ar auzi explicatii reale, ramane surda la acestea, continuand sa isi teasa tot felul de intrigi false in minte. Ii inteleg intr-o oarecare masura ezitarile, inteleg faptul ca presiunea, tensiunile din interiorul palatului, teama de niste responsabilitati uriase si amintirile inca dureroase si poate incarcate de sperante ale vietii de pana atunci si ale primei iubiri o pot schimba intrucatva pe protagonista, insa ceea ce a facut autoarea in acest volum depaseste acele limite de intelegere. America din The Elite nu este aceeasi America din Alegerea! In timp ce in primul volum era interesanta, puternica, isteata si amuzanta, in aceasta carte este slaba, ezitanta, nedreapta, se comporta irational si tradeaza. Pentru ca, oricat de siropoasa romantica ar fi alergarea ei din bratele lui Maxon in cele ale lui Aspen si inapoi si oricat de obisnuit sau des intalnit ar fi triunghiul amoros in lecturile YA, de data aceasta, tot tradare ramane. America ii induce in eroare pe ambii pretendenti, le da sperante amandurora, ii face sa creada ca ii va alege pe ei in final. Si in ciuda faptului ca de multe ori pare sa se zbata exact din cauza acestei nehotarari, nu am avut nici o secunda impresia ca ar regreta si modul in care ii trateaza pe cei doi baieti.

Comportamentul lui Maxon ar putea fi condamnat in primul moment, dar daca te gandesti doar putin mai bine, iti dai seama de fapt ca este perfect de inteles. Maxon nu este un adolescent oarecare, ce isi cauta o iubita. Nu are timp indeajuns incat sa se opreasca din cautare pentru ca una dintre concurente e indecisa daca trebuia sau nu sa intre in competitie. Daca America se hotaraste sa abandoneze, Maxon trebuie sa o ia de la inceput, de data asta insa, sansele de a gasi o persoana potrivita fiind de cateva ori mai mici. In plus, el nu cauta o iubita doar, ci o viitoare regina. Iar asta inseamna cu siguranta mai mult decat un chip dragut. Inseamna o persoana capabila, demna, care sa il sprijine, sa il sfatuiasca, sa fie in stare sa conduca o natiune si sa inteleaga ce responsabilitate ii sta pe umeri. Iar in volumul acesta, America nu pare deloc a fi alegerea potrivita. Iar Maxon nici macar nu stie totul despre actiunile ei!

Cat despre Aspen… desi in primul volum nu mi-a placut deloc, in anumite momente din The Elite pare destul de dragut. Nu, nu se compara cu Maxon, mai ales ca reuseste inca sa dea gres de cateva ori, dar nici nu e un personaj in totalitate detestabil. Desi nu imi place ca o pune in pericol pe America, ii inteleg dorinta de a o recuceri si teama de a o pierde. Oricum, nici nu incape discutie, team Maxon scrie pe mine.

Povestea lui Marlee este probabil cea mai surprinzatoare si emotionanta parte a cartii. Desi banuiam din primul volum care este secretul lui Marlee, am fost uimita sa descopar in ce directie dramatica a luat-o drumul sau. Dintre celelalte concurente, doar Kriss are un portret mai complet. Avand in vedere ca acest volum se numeste The Elite si ca acum cursa a devenit mult mai stransa, m-as fi asteptat sa descoperim o imagine mai complexa a concurentelor, sa vedem ambitii mai mari, dorinta clara de a castiga, sa le cunoastem mai indeaproape pe rivalele Americii. Inca un lucru ce m-a dezamagit a fost faptul ca atacurile rebelilor sunt vagi, cu motivatii slab conturate (desi e bine ca cel putin aflam una dintre ele), iar per ansamblu, par foarte nerealiste datorita usurintei cu care acestia patrund in palat. Este totusi o resedinta regala, iar ei intra si ies aproape dupa bunul plac, garzile fiind in stare doar sa dea alarma cand deja intrusii sunt in interiorul palatului. Iar asta se intampla din nou si din nou, nu este o intamplare singulara. Atat momentele acestor atacuri cat si calatoria asa zis primejdioasa pe care o intreprind regele si fiul sau sunt plate, lipsite de suspans, tensiunea este inexistenta si nu ai aproape nici o secunda impresia ca protagonistii s-ar afla intr-un pericol real.

Nu cred ca am mai stat vreodata atat de mult timp holbandu-ma la pagina de pe GoodReads fara sa stiu cum sa notez o carte. Mi-a placut seria atat de mult incat parca ma simteam prost sa ii dau doar 2 stele acestui roman, insa pana la urma m-am gandit ca mai multe chiar nu merita. Din punctul meu de vedere, bineinteles. Am vazut si o multime de recenzii entuziaste si destule note de 5, asa ca parerile cititorilor par a fi foarte impartite. Este la fel de posibil deci sa va placa mult volumul sau dimpotriva, sa nu fiti deloc incantati de el. Depinde de fiecare.

Bile albe:

– Maxon 😀 Si poate cateva personaje secundare: Marlee, cameristele Americii si tatal ei.

Bile negre:

– Extrem de mult potential irosit. Per ansamblu, The Elite mi-a lasat impresia unei carti de umplutura, scrisa doar pentru a pastra viu interesul cititorilor intre doua volume in care se intampla cu adevarat ceva. Stiu ca multe romane de legatura sunt asa, insa acesta a fost mult sub asteptari.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Alegerea (seria Alegerea, volumul 1) – Kiera Cass

The Prince (seria Alegerea, volum satelit) – Kiera Cass

Cassandra Clare

City of Lost Souls (seria Instrumente Mortale, volumul 5) – Cassandra Clare

Posted on 28/04/201329/10/2014 by roxtao

City of Lost Souls

seria Instrumente Mortale, volumul 5

Cassandra Clare

Numar pagini: 535

Sinopsis:

Seria bestseller Instrumente Mortale continua – la fel ca si emotiile si primejdiile prin care trec Jace, Clary si Simon.

Ce pret este prea mare pentru a fi platit, chiar si pentru iubire? Atunci cand Jace si Clare se intalnesc din nou, Clary este ingrozita sa descopere ca magia demonului Lilith l-a legat pe iubitul ei Jace de fratele malefic, Sebastian, iar Jace a devenit astfel un servitor al raului. Consiliul e pornit sa il distruga pe Sebastian, dar nu exista nici un mod prin care unul dintre baieti sa fie ranit fara ca si celalat sa fie distrus.

In timp ce Alec, Magnus, Simon si Isabelle se dau bine pe langa zane, elfi, demoni si neinduratoarele Surori de Fier, incercand sa obtina o intelegere ca sa il salveze pe Jce, Clary intra propriul joc periculos. Pretul pe care ar putea sa il plateasca daca va pierde nu este doar viata ei ci si sufletul lui Jace. Este dispusa sa faca orice pentru Jace, dar poate avea incredere in el? Sau este cu adevarat pierdut?

Iubire. Sange. Tradare. Razbunare. Intunericul ameninta sa ii revendice pe vanatorii de umbre in cea de-a cincea carte a seriei Instrumente Mortale.

Parerea mea:

Cand am vazut finalul minunat al volumului 3 din seria Instrumente Mortale si am aflat apoi ca atunci cand il scria, autoarea inca nu avea in plan si volumele 4-6, ma temeam ca seria sa nu continue intr-un mod dezamagitor. Volumul 4 nu s-a ridicat la inaltimea primelor trei, insa nici nu pot sa spun ca a fost ingrozitor. Mi-a tinut curiozitatea treaza, iar finalul a adus multe puncte in plus. Speram deci ca urmatoarea carte sa fie si ea destul de interesanta. Din pacate, City of Lost Souls a fost ingrozitor de plictisitoare, enervanta si lipsita de farmec. Mai mult de 500 de pagini in care Clary ii admira lui Jace pometii si bratele si parul si ochii si abdomenul si umerii si… asa mai departe. Sau… Alec il admira pe Magnus, Simon pe Isabelle, Isabelle pe Simon, Maia pe Jordan, etc. Intelegeti voi. Sincer, Sebastian, antieroul, a fost cel mai interesant si mai amuzant personaj. Restul sunt atat de prinse in sentimentele lor de adoratie incat devin plate, fara sare si piper. Actiunea pare fortata, unele evenimente sunt atat de exagerate incat devin enervante asa ca ajungi sa te chinui sa termini volumul.

La inceputul volumului, Jace este disparut, rapit probabil de Sebastian. Clary descopera apoi ca de fapt Jace sta de bunavoie alaturi de acesta si nu pentru a-i distruge planurile, ci pur si simplu ca asta isi doreste. Ca Jace nu mai este tocmai Jace, asta e partea a doua. Iar pentru ca totul sa fie mai complicat, cei doi baieti sunt legati unul de altul printr-o magie intunecata si numai o interventie divina i-ar putea separa. Bineinteles, Clary se arunca in mijlocul primejdiei, in timp ce restul personajelor se straduiesc sa gaseasca o solutie salvatoare. Cam asta este rezumatul volumului. Si credeti-ma ca suna mai interesant decat este cartea de fapt.

Nici nu stiu ce altceva sa va spun despre acest volum. A fost plictisitor, incarcat de momente penibile, personajele te exaspereaza prin actiunile lipsite de logica si de data aceasta, nici macar cele secundare nu mai salveaza situatia. Alec pare sa fi suferit o lobotomie, asa ca decizia lui Magnus de la final este indreptatita, Isabelle si Simon sunt plictisitori si enervanti prin nehotararea lor, personajele adulte par a fi acolo doar de decor, lipsite de orice urma de realism. Sebastian e singurul personaj cu o motivatie puternica, actiuni bine gandite si un plan atent creionat. Restul personajelor plutesc aiurea in jurul lui, pana la final cand au noroc si reusesc sa se coordoneze indeajuns pentru a-l impiedica sa isi duca pana la capat intentiile malefice. In plus, Sebastian este amuzant, misterios, reuseste sa iti trezeasca emotii destul de mixte, stie ce vrea si este dispus sa faca orice pentru a reusi. Nici macar infrangerea din final nu va fi probabil un obstacol prea mare in calea lui.

Avem zeci de pagini de intamplari inutile, iar cele cateva evenimente mai importante nu sunt deloc veridice datorita modului in care au fost prezentate. Este ca si cum autoarea ar fi o idee cat de cat buna, pe care insa nu a reusit sa o dezvolte indeajuns. Ca urmare, a umplut restul paginilor obligatorii cu sute de cuvinte fara sens, iar povestea finala este doar un amestec care dezamageste. Romanul acesta pare a fi scris doar de umplutura, pentru a respecta un contract probabil si eventual pentru a mai creste niste conturi. Uneori am avut chiar impresia ca este imposibil ca aceeasi autoare care a scris primele 3 volume sa fie cea care a scris si romanul acesta.

Nu mai are rost sa trec bile albe si negre pentru ca in afara de portretul lui Sebastian, nu am gasit absolut nici un aspect care sa imi placa. Asa ca aproape toata cartea intra fara probleme in categoria „bile negre”.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Orasul Ingerilor Cazuti (seria Instrumente Mortale, volumul 4) – Cassandra Clare

Orasul de Sticla (seria Instrumente Mortale, volumul 3) – Cassandra Clare