Disponibil la: Editura Epica
Colectia: New Adult/Historical Fiction
Traducerea: Cristina Jinga
Numar pagini: 386
Sinopsis:
Un avion spion britanic se prabuseste pe teritoriul Frantei ocupata de nazisti. Pilotul, o tanara, si pasagera care o insotea erau cele mai bune prietene. Una dintre ele a scapat ca prin urechile acului, cealalta a pierdut lupta chiar inainte de a o incepe.
Cand „Verity” e arestata de Gestapo, este sigura ca nu are nicio sansa. Ca agent secret capturat pe teritoriu inamic, traieşte cel mai crancen cosmar al oricarui spion. Nazistii care o interoghează ii pun in fata o alegere simpla: ori isi destainuie misiunea, ori suporta o executie sinistra.
Vor obtine adevarul de la ea. Insa nu va fi cel la care se asteapta ei.
In timp ce-si intretese complex marturisirea, Verity isi dezvaluie trecutul, cum s-a imprietenit cu Maddie, pilot de avioane, si in ce conditii a parasit-o pe Maddie in epava avionului prabusit. Pe fiecare noua bucatica de hartie, Verity se luptăa pentru viata ei, expunandu-si vederile despre curaj si esec, ca si speranta nebuneasca de a se intoarce, totusi, acasa.
Dandu-si la schimb secretele va fi oare de ajuns ca s-o salveze din ghearele unui dusman nemilos si crud? Sfasietoare si magistral scrisa, Nume de cod, Verity este povestea unei prietenii de neuitat, infiripata sub auspiciile raului suprem.
Parerea mea:
Nu am plans. Desi de-a lungul ultimelor pagini am simtit cum lacrimile mi se strangeau aproape dureros, totusi nu am plans. Dar mi-am simtit inima ca si cum ar fi fost invaluita strans in sarma ghimpata…
Nu cred ca as putea scrie ceva care sa va faca sa intelegeti cu adevarat ce fel de carte este Nume de cod: Verity. Sunt destul de sigura ca nu exista formulari care sa reuseasca sa o descrie asa cum merita, pentru ca orice ai spune nu ar fi indeajuns. Si orice laude ar suna probabil pompos sau fals, pentru ca automat, apare tendinta de a vorbi despre un astfel de roman in cuvinte mari… Dar chiar trebuie sa va descriu despre ce fel de lectura veti avea parte daca cititi Nume de cod: Verity, asa ca pot doar sa sper ca o sa imi iasa bine si o sa va pot convinge ca trebuie sa parcurgeti romanul lui Elizabeth Wein, chiar daca am inca gandurile in totalitate haotice si senzatia ca nu pot fi foarte coerenta. Si chiar daca tot ce imi vine sa „strig” aici e: „CITITI CARTEA ASTA! CITITI CARTEA ASTA! TREBUIE SA CITITI CARTEA ASTA!”
Povestea este puternica si induiosatoare in acelasi timp, e trista, dar totodata atat, atat de frumoasa! E socanta, ofera tablouri reale si crude care te las afara cuvinte, insa autoarea reuseste sa le transmita chiar si pe acestea intr-o maniera surprinzator de amuzanta. De cateva zile nu am mai citit nimic. Pentru ca inca nu ma simt in stare sa las in urma povestea lui Verity si sa trec mai departe la o alta. Nume de cod: Verity e genul de poveste care te bantuie. Nu iti ramane in suflet doar ca una dintre cartile preferate, ci pare sa se intipareasca pentru totdeauna acolo, in mintea ta, devine parca o parte din tine, o porti cu tine mult timp dupa ce ai inchis cartea. Pentru ca personajele nu sunt simple personaje. Pe masura ce ai parcurgi capitol dupa capitol, ele devin prezente reale. Nu exista nimic fals in privinta lor, nimic exagerat, sunt atat de veridice incat nu poti crede ca s-au nascut doar din imaginatia unei autoare si ca nu ar fi existat cu adevarat. Devin prieteni pe care simti ca i-ai cunoscut cu adevarat si a caror poveste ai trait-o si tu, alaturi de ei. Si credeti-ma, nu aveti idee ce fel de poveste veti trai! E o lectura care nu seamana cu nimic din ce ati mai fi putut citi. New Adult ati mai citit cu totii cu siguranta. Unii dintre voi poate ca ati parcurs si fictiune istorica sau romane in care razboiul este cadrul in care se desfasoara actiunea, unii ati descoperit romane de spionaj, povesti frumoase despre prietenie sau volume dramatice, care v-au facut inima tandari. Dar chiar si asa, sunt aproape sigura ca NU ati mai citit ceva precum Nume de cod: Verity!
Despre actiune as prefera sa nu va spun prea multe. Sinopsisul oficial ofera o descriere sufiecient de buna incat sa va faceti o idee despre ce va fi vorba in mare, insa orice detaliu suplimentar mi se pare ca ar putea sa va strice placerea lecturii. Pentru ca fiecare detaliu este important. La inceput nu stii asta, insa la un moment dat, incepi sa descoperi cum lucruri care iti pareau nesemnificative au de fapt o importanta uriasa. V-as recomanda din acest motiv sa nu va grabiti sa devorati cartea. S-ar putea sa simtiti oricum, instinctiv, nevoia de a nu va grabi, de a va lasa timp sa digerati ceea ce ati citit. Desi, in acelasi timp, va exista si o dorinta apriga de a nu va opri din citit. Eu m-am straduit din rasputeri sa ma limitez la maxim 100 de pagini pe zi, pentru ca dupa primele cuvinte am inteles ca e genul de roman pe care vei regreta daca il vei citi prea repede. Merita sa ii acorzi atentie, sa te concentrezi pe detalii, sa lasi cuvintele sa iti creeze in minte atmosfera, detaliile si toate scenele descrise de autoare. Merita sa oferi timp cartii sa iti umple treptat sufletul, sa ti se intinda in minte, sa iti acopere toate gandurile si merita sa incerci totodata sa aduni indicii care sa te conduca spre adevarul ascuns cu atata maiestrie intr-o plasa de minciuni. Nume de cod: Verity e un puzzle atat de incalcit incat la inceput nu realizezi ca asta este de fapt. Abia dupa jumatate incepi sa iti dai seama ca nu ai primit mura-n gura o insiruire de fapte, ci un amestec de nascociri si adevaruri pe care tu trebuie sa le separi, sa le deslusesti si din ele sa construiesti povestea reala. Mai ales ca aceasta este prezentata intr-un mod unic, protagonista incepandu-si povestea la persoana intai, pentru a trece apoi la naratiunea la persoana a treia, din perspectiva unui alt personaj, in momentele in care povesteste despre trecut!
Stilul romanului este unul dintre cele mai surprinzatoare aspecte. Fiind o poveste despre viata in timpul razboiului, despre soarta unui spion capturat pe taramul inamic, este evident ca vor exista si mentiuni despre metodele de tortura aplicate asupra prizonierilor, pentru a-i face pe acestia sa tradeze informatii confidentiale. Te astepti deci la o carte greu de digerat, la un stil intunecat, in ton cu cruzimea tratamentelor aplicate prizonierilor. Stiti cum prezinta in schimb Verity povestea captivitatii sale? Amuzant! Atat de amuzant incat in nenumarate randuri nu te poti abtine sa nu chicotesti! Cred ca am avut parte de un adevarat soc in clipa in care am ajuns sa constientizez capacitatea autoarei de a masca tablouri infioratoare in fraze atat de comice, pentru ca pare ceva realmente imposibil, chiar si atunci cand ai in fata dovada.
Romanul este uimitor de veridic. Pe tot parcursul lecturii am avut senzatia ca tot ceea ce am citit a avut loc cu adevarat. Sunt si acum convinsa ca astfel de povesti s-au petrecut in realitate. Poate cu alti oameni, cu alte nume, in alte locatii, cu mici schimbari. Dar astfel de povesti s-au petrecut! Astfel de oameni au existat si au trait exact intamplari precum cele prezentate aici. Totul este descris exemplar, exista creionari ale lumii si vietii din timpul cel de-al Doilea Razboi Mondial care iti lasa impresia ca autoarea a facut o calatorie in timp si a trait totul pe viu acolo. Ti se face pielea de gaina cand te opresti din citit si iti imaginezi ce insemna sa traiesti in vremurile acelea, sa fii in pielea milioanelor de oameni care au fost nevoiti sa se adapteze la o astfel de lume infernala. Iar autoarea te arunca exact in mijlocul acelei lumi!
Nu stiu cum altfel sa va spun cat de tare imi doresc sa cititi Nume de cod: Verity. Am senzatia ca nimic din ce am scris nu exprima cat de impresionanta este aceasta poveste. Dar la cateva zile dupa ce am terminat romanul, tot nu reusesc sa ma adun mai mult de atat si sa descriu altfel tot ce am simtit.
Bile albe:
Elizabeth Wein rastoarna tot ceea ce credeai despre un roman cu o astfel de tema. Te astepti ca o carte in care razboiul e un aspect dominant sa fie greoaie, dificila, apasatoare. Dar citind Nume de cod: Verity gasesti cu totul altceva. Un stil accesibil, descrieri tehnice pe care le pricepi neasteptat de usor, prietenie, umor, speranta, omenie, duiosie… Pentru ca in acelasi timp, cartea nu este despre razboi. Chiar daca razboiul invaluie totul. Ci despre prietenie. Si despre oameni. Iar la final, iti dai seama ca volumul ti-a lasat pe suflet urme la fel de intense ca orice evenimente marcante pe care le-ai trait tu in realitate.
Bile negre (?)
Eu una nu am gasit nici un fel de minus. Asa ca am fost curioasa sa arunc o privire pe GoodReads la recenziile altor cititori care au punctat cartea cu mai putin de 5 stelute, pentru ca pur si simplu nu imi puteam imagina ca cineva ar putea aduce vreun repros povestii. Analizand cartea din punct de vedere al acuratetii istorice, s-ar putea sa existe carcotasi care sa gaseasca mici puncte negative. De exemplu faptul ca o marturisire a unui prizonier nu ar suna ca un roman. Si ca nici un inamic nu ar accepta si nu ar fi interesat de nasterea unei prietenii, deci nimeni nu ar permite o astfel de relatare din partea unui spion de la care se asteapta informatii total diferite. Sau cine stie ce detalii legate de capturarea spionilor, de intentiile partilor adverse, etc. Doar astfel de bile negre am gasit pe GoodReads la o scurta cautare. Si sincer, cred ca poti face astfel de reprosuri numai daca tii neaparat sa spui ceva negativ despre Nume de cod: Verity. Pentru ca, dumnezeule! Nu citesti o comunicare oficiala adevarata din razboi ci literatura! Nu poti astepta un raport formal, 100% exact, de la o carte care trebuie sa te faca sa simti, sa visezi si sa traiesti povestea personajelor! Deci nu, eu nu am gasit minusuri si sunt destul de sigura ca nu o sa gasiti nici voi.
Pentru ca, datorita editurii Epica, cativa cititori ai blogului vor avea ocazia sa castige si sa citeasca romanul acesta cat de curand. Detalii, maine 🙂
Disponibil la: RAO Books
